Revista presei din perspectiva de gen

O româncă, autoarea unui bestseller în Olanda

Adevărul, 04 septembrie 2015

De Alex Ştefănescu,

Mă gândeam să încep cu un portret al autoarei – are trei ochi, părul verde şi nasul plasat pe umărul drept −, dar mai bine rezum totul într-un cuvânt: e o femeie frumoasă. Atât de frumoasă, încât ne-a luat-o (ca soţie) un olandez.

I-am spus asta chiar lui, în această vară, când s-a aflat pentru câteva zile în România, iar el a reacţionat surâzând fermecător. De faţă era şi fiul lor, la fel de simpatic.

Se numeşte Mira Feticu şi, după căsătoria cu olandezul şi stabilirea ei în Olanda, în 2005, şi-a păstrat acest nume, ca nume de scriitoare. Născută la Breaza, în 1973, a debutat în 2001 cu un volum de proză scurtă, „Femei cu veveriţe“, care mi-a plăcut foarte mult, prin cruzimea observaţiei şi simplitatea dramatică a relatării. Am şi avut o întrevedere cu autoarea, la un fast-food, unde, ascultând-o, m-am simţit captivat de inteligenţa ei şi de modul ironic în care simula naivitatea şi am uitat... să mănânc. Mi-a înmânat cu acel prilej câteva schiţe, pe care le-am publicat în „România literară“, cu o prezentare semnată de mine. Apoi, inevitabil, i-am scris şi o prefaţă la romanul „Povestea Penelopei“, apărut în 2005.

Scrie direct în olandeză

Simţeam că am mizat pe cine trebuie şi, în sinea mea, îi prevedeam un mare viitor, dar în acelaşi an, Mira Feticu a plecat în Olanda şi dusă a fost. Cel mai uimitor lucru pe care l-a făcut acolo a fost că a învăţat atât de bine olandeza încât a început să scrie literatură direct în această limbă. Din 2007 lucrează la Biblioteca Centrală din Haga, iar din 2009 realizează show-ul lunar „Literatuur Late Night“: în cele cincizeci de ediţii de până acum i-a avut ca invitaţi pe cei mai mari scriitori olandezi.

În 2011 publică volumul de proză scurtă „Liefkind van mij“, scris în olandeză, iar în 2013 îi apare un nou volum de proză scurtă scris în olandeză, De ziekte van Kortjakje. Amândouă au avut un succes remarcabil (care i-a adus autoarei şi o bursă de creaţie pentru următoarea carte).

Furtul de tablouri, subiect de roman

Un grup de români fură în acea perioadă şapte tablouri valoroase de la Muzeul de Artă din Rotterdam − „Tete d’Arlequin“ de Pablo Picasso, „La Liseuse en Blanc et Jaune“ de Henri Matisse, „Waterloo Bridge“ şi „Charing Cross Bridge“ de Claude Monet, Femme devant une fenêtre ouverte, dite la fiancée de Paul Gauguin, „Autoportrait“ de Meyer de Haan şi „Woman with Eyes Closed“ de Lucian Freud.

Furtul face o puternică impresie negativă, datorită împrejurării că mama unuia dintre infractori arde tablourile, în România, ca să scape de urmărirea poliţiei. În presa internaţională apar numeroase articole despre stupefiantul act de vandalism. Dând dovadă de promptitudine şi curaj artistic, Mira Feticu scrie şi publică, în prima parte a anului 2015, un roman care are drept subiect tocmai acest furt: „Tascha“. De roof uit de Kunsthal, apărut la Uitgeverij Jurgen Maas din Amsterdam.

Romanul devine imediat un bestseller şi îi entuziasmează pe critici. Datorită Mirei Feticu, se recuperează ceva din onoarea pierdută a românilor.

Iată cum începe romanul

Am îndemnat-o pe autoare să-şi traducă în limba română romanul scris în olandeză. I s-a părut bună ideea şi a început să lucreze la traducere. Mi-a trimis primele pasaje:

„Stăteau pe al patrulea rând în avionul plin. Cei doi poliţişti olandezi o duceau pentru a doua oară în trei luni în România. Poate că vor găsi de data asta o urmă a tablourilor furate. Până şi Tascha înţelesese că ea era ultima lor speranţă să găsească tablourile. Dar nu le arătase ea şi data trecută locul unde, împreună cu mama lui Radu, le îngropaseră? De ce mergeau atunci încă o dată?, îndrăznise Tascha ieri să întrebe, cu vocea tremurândă nu pentru că era speriată de poliţista care o anunţase că va trebui să meargă încă o dată în România, ci pentru că se văzuse, preţ de o secundă, cu capul înghesuit între umeri şi cu inima bătându-i în gât, mergând între cei doi poliţişti. Spre cimitirul unde doar ea, dintre ei toţi, ştia unde zăceau îngropate tablourile. Dar, în loc să-i răspundă la întrebare, poliţista apăsă de trei ori dopul pixului. După care lăsă pixul pe masă şi se ridică.“

Abia aştept să citesc continuarea. Dacă întârzie prea mult, învăţ şi eu olandeza.

http://adevarul.ro/cultura/carti/o-romanca-autoarea-unui-bestseller-olanda-1_55e9b7b7f5eaafab2c41f46d/index.html

O româncă, cea mai bună actriţă la un festival internațional de film

România liberă, 31 august 2015

De Andra Mitu,

Victoria Cociaş a fost desemnată cea mai bună actriţă de juriul Festivalului de Film "Love is Folly" de la Varna, care a avut loc între 21 şi 28 august, informează Mediafax.

"O poveste de dragoste, Lindenfeld" (2014) a fost primit cu entuziasm de publicul spectator, fiind aplaudat în timpul proiecţiei care a avut loc pe 25 august.

Acţiunea filmului are loc în satul Lindenfeld (în Munţii Semenic, lângă Caransebeş), o aşezare de şvabi, deportaţi de regimul comunist în Siberia, sat care acum mai are un singur locuitor.

Filmul spune povestea scurtei întâlniri dintre doi iubiţi care se regăsesc după 60 de ani cu o tandreţe şi linişte impresionante, deşi Helga (Victoria Cociaş) traieşte în satul părăsit Lindenfeld după groaznica deportare în Siberia, iar Ulrich (Ully) Winkler (Victor Rebengiuc) este diagnosticat cu o gravặ boalặ incurabilặ.

În Frankfurt, în anul 2005, Ully, preşedintele unei mari companii, vede la televizor un reportaj despre un fost sat săsesc din Banat - Lindenfeld, în care acesta se născuse şi trăise până în 1945. La şase decenii după ce a fugit în Germania şi a început să facă avere, străduindu-se să-şi şteargă din memorie legăturile sale cu România, Ully este puternic marcat de imaginile văzute şi decide să plece în secret la Lindenfeld.

Victoria Cociaş interpretează, cu sensibilitate - în rolul unei bătrâne femei de la ţară -, momentul regăsirii cu Ully şi acea complicitate care face ca doi oameni care s-au iubit şi s-au despărţit în tinereţe să poată comunica prin vorbe puţine şi o jumătate de secol mai târziu.

În vârstă de 58 de ani, Victoria Cociaş este interpreta unor importante roluri clasice în teatru, printre care Nina Zarecinaia, în "Pescăruşul", de Cehov, Rosalinda, din "Cum vă place", de Shakespeare, şi Anca, din "Năpasta", pentru care a primit Premiul National de interpretare, în 1982.

Printre filmele în care a jucat se numără "Din dragoste cu cele mai bune intenţii" (2011), de Adrian Sitaru, "Asfalt Tango" (1995) şi "E pericoloso sporgersi" (1993), de Nae Caranfil, "Balanţa" (1992), de Lucian Pintilie, "Hotel de lux" (1992) şi "Noiembrie, ultimul bal" (1989), de Dan Piţa.

Aflat la a 23-a ediţie, Festivalul Internaţional de Film "Love is Folly" este cel mai important şi longeviv festival de film din Bulgaria, cu peste 70 de filme în programul anual, dintre care 12 sunt incluse în competiţia internatională.

http://www.romanialibera.ro/actualitate/eveniment/o-romanca--cea-mai-buna-actrita-la-un-festival-international-de-film-391054