Revista presei este realizată pe baza monitorizării



Yüklə 179 Kb.
səhifə2/3
tarix29.07.2018
ölçüsü179 Kb.
#62637
1   2   3

SINDICATE




ADEVĂRUL



ȘTIRI

COVASNA. Reprezentanţii Sanitas cer sprijin financiar pentru Spitalul de Urgenţă din Sfântu Gheorghe. Sindicaliştii au depus, ieri, un memoriu la Prefectură şi la Consiliul Judeţean prin care solicită ajutor pentru unitatea aflată la un pas de colaps. (REDACȚIA)
Sindicaliştii din administraţie dau astăzi startul protestelor

Protestatarii sunt nemulţumiţi, în special, de diminuarea salariilorSindicaliştii din administraţia publică afiliaţi la Federaţia "Columna" deschid astăzi seria protestelor în faţa Guvernului. Astfel, circa 150 de sindicalişti din cadrul primăriilor, Direcţiilor Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC), Consilii Judeţene, Cartea Funciară, Arhivele Naţionale, Poliţii Comunitare vor picheta timp de trei ore în faţa Guvernului, între orele 11.00 - 13.00.

Protestatarii sunt nemulţumiţi de aplicarea Legii 330/2009, prin care s-au diminuat veniturile salariaţilor, cât şi de disponibilizările din sistem. Totodată, ei cer echivalarea arhivarilor şi arhiviştilor din Arhivele Naţionale cu cei din Academia Română, crearea unei grile separate pentru salariaţii din Direcţiile Generale de Asistenţa Socială şi Protecţia Copilului, rezolvarea situaţiei din cadrul Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară prin respectarea Contractului Colectiv de Muncă valabil pe anul 2010, urgentarea aplicării Legii Poliţiei Locale şi acordarea statutului special poliţistului comunitar/local. Protestul se va încheia în data de 7 mai. Federaţia Columna are peste 18.000 de membri.

Sindicaliştii de la Columna nu sunt singurii care vor organiza proteste. În 5 mai, membrii Federaţiei Naţionale a Sidicatelor din Administraţie (FNSA) ar putea intra în grevă pe termen nedetrminat din cauza nemulţumirilor legate de diminuarea salariilor cu 45% ca urmare a aplicării legii unice a salarizării, dar şi a posibilelor disponibilizări din sistem.

Între 10 şi 15 mai, Cartel Alfa va organiza zilnic proteste în faţa Parlamentului pentru legea pensiilor.

Agricultorii afiliaţi la Agrostar vor participa la un miting de protest, în 11 mai, în care vor cere achitarea plăţilor restante pentru lapte, carne de porc şi de pasăre, subvenţii pentru motorină şi renunţarea la OUG prin care micii producători au voie să îşi vândă produsele doar dacă au firmă. (MIHAELA STOICA)


Cele mai dure legi împotriva imigraţiei: de la şase luni de închisoare la interzicerea înscrierii într-un sindicat

Imigranţii dau bătăi de cap statelor dezvoltateMulte dintre statele lumii au prosperat şi pe spinarea imigranţilor ilegali. Plecaţi în căutarea unui trai mai bun, mulţi imigranţi acceptă plata la negru sau bani mai puţini. Problemele de integrare ale imigranţilor au determinat multe guverne să adopte legi aspre, scrie "Foreign Policy".

Italia este unul dintre statele care are cea mai dură legislaţie privind imigraţia. Cu o populaţie de imigranţi de circa 4 milioane de suflete, autorităţile de la Roma au adoptat în 2009 o serie de legi care prevăd amendarea imigranţilor cu sume cuprinse între 5.000 şi 10.000 de euro şi oferă autorităţilor posibilitatea de a arunca imigranţii ilegali după gratii pentru cel mult şase luni scrie "Foreign Policy".

Înăsprirea legislaţiei nu a făcut decât să accentueze xenofobia în societatea italiană. Începutul anului a fost marcat de revolte violente împotriva imigranţilor la Rosano, în sudul provinciei Calabria, unde se presupune că muncesc circa 20.000 de imigranţi, majoritatea africani. În urma revoltelor, circa 50 de imigranţi şi ofiţeri de poliţie au fost răniţi.

Şi autorităţile australiene au posibilitatea de a arestat orice cetăţean descoperit fără o viză validă. Între 1999 şi 2003, din cauza acestei legi, circa 2000 de copii refugiaţi din Sud-Estul Asiei şi din Orientul Mijlociu şi care căutau azil în Australia au fost reţinuţi. Autorităţile au fost critiocate de nenumărate ori pentru încălcarea drepturilor omului şi pentru tratamente inumane. În Australia se află circa 5,5 milioane de imigranţi.

Imigranţii, "oaia neagră" a Elveţiei

Un alt stat european cu legi extrem de stricte prvind imigranţii este Elveţia. Relaţia dintre localnici şi imigranţii musulmani nu este una lipsită de tensiuni, în spceial de la impunerea pe scena politică a partidului de extremă dreapta, SVP, şi a referendumului din 2009 de interzicere a minaretelor şi a moscheilor. Un proiect de lege propus de SVP presupune deportarea imediată a tuturor imigranţilor condamnaţi la închisoare, şi în funcţie de gravitatea infracţiunii săvâtşite, a membrilor familiilor acestora. Elveţia adăpsteşte circa 1,7 milioane de imigranţi. Opinia publică internaţională a fost scandalizată de un poster al partidului SVP, în 2007, care înfăţişa două oi albe lovind o oaie eagră sub sloganul „Pentru siguranţă”.



Japonia: "Mulţumim. Acum puteţi pleca"

Deşi Japonia se confruntă cu grave probleme demografice, îmbătrânirea populaţiei şi o lipsă acută de forţă de muncă ieftină, autorităţile de la Tokyo au înăsprit legile împotriva imigranţilor. Printre cele mai controversate acte normative nipone menite să reglementeze acest sector este aşa numită "Lege Nikkei", adoptată în primăvara lui 2009, care permite guvernului să plătească 3.000 de dolari oricărui imigrant pentru a se întoarce în ţara de origine, fără posibilitatea de a mai pune vreodată piciorul pe pământ nipon. Mulţi au considerat acestă lege o insultă la adresa comunităţii de imigranţi din Japonia, care numără circa 1,7 milioane de persoane, potrivit "Foreign Policy"



Ospitalitate arabă: munciţi, dar nu vă înscrieţi în sindicate

Numărul imigranţilor din Emiratele Arabe Unite reprezintă circa 83,5% din populaţie. De altfel, Emiratele au prosperat şi datorită unei abundenţe a forţei de muncă ieftină din sud-estul Asiei şi India. Şi pentru ca munca imigranţilor să fie cât mai profitabilă pentru patronii arabi, legile le interzic străinilor să se înscrie în sindicate. Astfel, de cele mai multe ori, imigranţii din Emirate lucrează constant 80 de ore pe săptămână şi sunt plătiţi sub nivelul salariului minim pe economie. Nu este nimic neobişnuit ca 12 persoane să împartă aceeaşi cameră. (CRISTINA SBÎRN)



COTIDIANUL
Săptămână încărcată în Parlament: pensii, ANI, educaţie şi lustraţie

Senatorii vor începe în forţă săptămâna. Asta, pentru că legile care au pus pe jar clasa politică urmează a fi dezbătute. Printre acestea se numără: legea Pensiilor, legea ANI, legea Educaţiei şi legea Lustraţiei.

Mâine, Puterea dă piept cu moţiunea simplă depusă de PSD şi PNL pe tema pensiilor militare. Opoziţia îi cere demisia ministrului Apărării, Gabriel Oprea, căruia îi reproşează că nu a făcut nimic să fie menţinute în noua lege pensiile speciale ale militarilor. Aleşii vor continua dezbaterile controversatei legi a Pensiilor. O bătălie grea se anunţă pentru punctul de pensie, pe care Opoziţia speră să-l mărească de la 39% la 45%. Surprinzător, deşi guvernul se opune, unii parlamentari PDL se declară de acord cu mărirea. Votul se anunţă dificil pentru Putere, mai ales că Opoziţia va miza pe presiunea grupurilor de pensionari care vor asista la dezbaterea legii.

De asemenea, senatorii mai au de dezbătut urgent şi legea ANI. Lege care trebuie adoptată săptămâna viitoare, când expiră termenul de 10 zile dat de preşedintele Traian Băsescu pentru ca legea să ajungă pe masa sa la promulgare.

Nici deputaţii nu au program lejer. Comisia de Învăţământ are termen limită până vineri, 7 mai, să termine de dezbătut legea Educaţiei. În plus, după 20 de ani de aşteptări, şi Legea Lustraţiei urmează să ajungă în plen să fie discutată.

Legea l-ar putea lăsa pe fostul preşedinte Ion Iliescu fără şefia unui institut pentru investigarea crimelor comunismului. Social-democraţii ameninţă însă că vor apela la Curtea Constituţională dacă lustraţia va deveni literă de lege în România. (REDACȚIA)


Peste 500 de membri PSD şi sindicalişti au protestat în faţa Prefecturii Gorj

Reprezentanţii Partidului Social-Democrat (PSD) Gorj au organizat sâmbătă, de 1 Mai, începând cu ora 10.30, în Piaţa Prefecturii din municipiul Târgu-Jiu, un miting la care au cerut demisia Guvernului şi protejarea locurilor de muncă.

Peste 500 de gorjeni, marea majoritate tineri, membri ai PSD Gorj, simpatizanţi şi angajaţi afiliaţi sindicatelor din cadrul Federaţiei Naţionale a Muncii şi CNLSR Frăţia, au participat sâmbătă la mitingul organizat de filiala județeană a PSD. Sloganul mitingului a fost “Vrem un alt Guvern, 1 Mai corect. 1 Mai rău ca Guvernul Boc nu se poate”. Au participat membri şi activişti de partid din toate cele 70 de localităţi ale judeţului Gorj, care au pledat pentru dreptul românilor la muncă, au scandat împotriva şomajului, dar şi împotriva guvernului, care transferă costurile crizei economice pe umerii oamenilor simpli. Sutele de persoane prezente la miting au afişat pancarte pe care erau scrise mesaje adresate Guvernului - "1 mai corect cu pensionarii", "1 mai corect cu profesorii", "1 mai corect cu energeticienii şi minerii". Alături de protestatari au fost prezenți parlamentarii Toni Mihail Greblă, Mugurel Surupăceanu, Vasile Popeangă, dar şi preşedintele Consiliului judeţean Gorj şi preşedintele executiv al filialei judeţene a PSD, Ion Călinoiu. Nu au lipsit nici primarii şi viceprimarii PSD. Unii dintre ei au spus că după miting vor merge în Poiana Drăgoieni, acolo unde, Primăria Târgu Jiu - condusă de Florin Cârciumaru, preşedintele PSD Gorj - organizează o petrecere câmpenească de 1 Mai. (DANIELA CATRINA)

CRONICA ROMÂNĂ
Proteste sindicale de amploare, in aceasta luna

Sindicatele din toate structurile bugetare se pregatesc de ample proteste pentru luna aceasta. Membri ai Federatiei din Administratia Publica Centrala si Locala “Columna” vor picheta sediul Guvernului, in perioada 3-7 mai, cate trei ore pe zi, salariatii fiind nemultumiti de diminuarea salariilor, de nerespectarea contractelor colective de munca. La protest vor participa zilnic cate 150 de salariati din cadrul primariilor, al DGASPC-urilor, al consiliilor judetene, de la Cartea Funciara, Arhivele Nationale sau Politia Comunitara, potrivit unui comunicat al Federatiei. Printre revendicarile sindicalistilor se numara aplicarea Legii 330/2009 prin care s-au diminuat veniturile salariatilor, echivalarea arhivarilor si arhivistilor din Arhivele Nationale cu cei din Academia Romana, crearea unei grile separate pentru salariatii din Directiile Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului, rezolvarea situatiei din cadrul Agentiei Nationale de Cadastru si Publicitate Imobiliara prin respectarea Contractului Colectiv de Munca valabil pe anul 2010.

Sindicalistii din administratia publica locala sunt decisi ca miercuri sa declanseze greva generala pe termen nelimitat. Cu toate acestea, Federatia Nationala a Sindicatelor din Administratie (FNSA) a anuntat ca decizia finala va fi luata maine, dupa o ultima runda de negociere cu ministrii Justitiei, Finantelor, Muncii si Internelor. Cele doua parti vor incerca sa gaseasca solutii la revendicarile functionarilor publici. In functie de rezultatul acestor discutii, cei peste 50.000 de angajati din Administratia Publica vor intra sau nu in greva generala pe perioada nedeterminata, incepand de miercuri.

Nemultumiti sunt si sindicalistii de la Cartel Alfa, care vor organiza, in prima jumatate a lunii mai, un miting si un mars in jurul Parlamentului, timp de doua zile consecutiv, atunci cand va fi votul in Camera Deputatilor pe legea pensiilor. Liderii sindicali spun ca cele trei probleme referitoare la Legea pensiilor, legea salarizarii unice si salariul minim garantat pe economie nu au fost rezolvate de guvernanti. Si crescatorii de bovine ameninta cu proteste. Acestia l-au anuntat pe ministrul Agriculturii ca intentioneaza sa declanseze, in perioada 15-21 mai, proteste la nivelul intregii tari. (BOGDAN STOLERU)



EVENIMENTUL ZILEI
Guvernul, pichetat de funcţionari publici

Aproximativ 150 de funcţionari publici s-au adunat în faţa sediului Guvernului, unde au organizat un protest în semn de nemulţumire faţă de efectele aplicării legii unice a salarizării.

Oamenii au venit cu fluturaşii de salarii la ei. După aproape 20 de ani de muncă, una dintre protestatari primeşte la salariu aproape 1.000 de lei, bani care, spune ea, nu îi ajung pentru plat ratelor la bancă, a facturilor la utilităţi şi pentru îngrijirea copiilor. În aceeaşi situaţie se află şi un alt funcţionar, care primeşte lunar mai puţin de 600 de lei, cât este salariul minim pe economie. Înainte de aplicarea legii unice a salarizării, funcţionarii primeau mai mulţi bani, ca urmare a acordării sporurilor, eliminate prin lege. Pentru unii dintre ei, aplicarea legii a însemnat primirea unui salariu chiar şi cu 45% mai mic. Greviştii spun că înţeleg că nu sunt bani la buget, însă vor ca legea să se aplice şi în cazul şefilor lor, parlamentarilor sau demnitarilor publici, iar Guvernul să le dea salarii din care să poată trăi. Până pe 7 mai, sindicaliştii vor continua să picheteze sediul Guvernului în fiecare zi. (SIMONA DIACONU)

FINANCIARUL
Tonul grevelor, dat de Administratia Publica

Luna mai aduce un nou val de proteste. Tonul este dat de Administratia Publica Locala, care se pregateste de greva generala. Liderii Federatiei se vor intalni maine cu ministrii Justitiei, Finantelor, Muncii si Internelor. Cele doua parti vor incerca sa gaseasca solutii la revendicarile functionarilor publici. In functie de rezultatul acestor discutii, cei peste 50.000 de angajati din Administratia Publica vor intra sau nu in greva generala pe perioada nedeterminata, incepand de miercuri. Potrivit Antena 3, nemultumiti sunt si sindicalistii de la Cartel Alfa, care vor organiza, in prima jumatate a acestei luni, un miting si un mars in jurul Parlamentului, timp de doua zile consecutive, atunci cand va fi votul in Camera Deputatilor pe Legea pensiilor. Liderii sindicali spun ca cele trei probleme referitoare la Legea pensiilor, Legea salarizarii unice si salariul minim garantat pe economie nu au fost rezolvate de guvernanti. Si crescatorii de bovine ameninta cu proteste. Acestia l-au anuntat pe ministrul Agriculturii ca intentioneaza sa declanseze, in perioada 15-21 mai, proteste la nivelul intregii tari. (REDACȚIA)



GÂNDUL
Funcţionari publici pichetează Guvernul

NEMULŢUMIRI

Membri ai Federaţiei din Administraţia Publică Centrală şi Locală "Columna" vor picheta sediul Guvernului, în perioada 3-7 mai, câte trei ore pe zi. Printre revendicările sindicaliştilor se numără aplicarea Legii 330/2009, echivalarea arhivarilor şi arhiviştilor din Arhivele Naţionale cu cei din Academia Română, crearea unei grile separate pentru salariaţii din Direcţiile Generale de Asistenţa Socială şi Protecţia Copilului, rezolvarea situaţiei din cadrul Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară prin respectarea Contractului Colectiv de Muncă valabil pe anul 2010. (REDACȚIA)

ROMÂNIA LIBERĂ
Funcţionarii publici protestează în faţa Guvernului între 3 şi 7 mai

Mai mulţi membri ai Federaţiei din Administraţia Publică Centrală şi Locală "Columna" vor picheta sediul Guvernului, în perioada 3-7 mai, câte trei ore pe zi, salariaţii fiind nemulţumiţi de diminuarea salariilor, de nerespectarea contractelor colective de muncă, informează Mediafax. La protest vor participa zilnic câte 150 de salariaţi din cadrul primăriilor, al DGASPC-urilor, al consiliilor judeţene, de la Cartea Funciară, Arhivele Naţionale sau Poliţia Comunitară, potrivit unui comunicat al Federaţiei. Principala nemulţumire a sindicaliştilor este aplicarea Legii 330/2009, prin care s-au diminuat veniturile salariaţilor.

Funcţionarii protestatari cer echivalarea salariilor arhivarilor şi arhiviştilor din Arhivele Naţionale cu salariile angajaţilor similari din Academia Română, crearea unei grile separate pentru salariaţii din Direcţiile Generale de Asistenţa Socială şi Protecţia Copilului sau rezolvarea situaţiei din cadrul Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, prin respectarea Contractului Colectiv de Muncă valabil pe anul 2010. De asemenea, sindicaliştii cer urgentarea aplicării Legii Poliţiei Locale, acordarea statutului special poliţistului comunitar/local şi încetarea ameninţărilor cu disponibilizările din sistem. (REDACȚIA)

SĂPTĂMÂNA FINANCIARĂ
Divorţ turistic cu partaj între sindicate

Marile confederaţii au decis să-şi împartă între ele bazele de tratament ale Sind România şi să le administreze separat

Sind România, compania care a gestionat până acum unitar activitatea bazelor de tratament din patrimoniul sindicatelor, s-a împărţit în patru. Activele au fost distribuite către cele patru mari organizaţii sindicale (CNSLR Frăţia, CNS Cartel Alfa, BNS şi CSDR) care le vor manageria prin societăţi separate. Ruptura produsă pune în pericol integritatea staţiunilor turistice, existând riscul închiderii unora dintre ele.

Scandalul dintre confedera­ţiile sindicale porneşte de la bani. Acestea nu au reuşit în niciun an să se înţeleagă a­supra modului în care să-şi „împartă caşcavalul” şi de fiecare dată a existat o structură nemulţumită de felia primită. Sumele aflate în joc nu sunt unele modice, având în vedere că în 2008 Sind România a realizat un profit de 15.786.166 de lei (aproximativ 4 milioane de euro). Pentru 2009, valoarea câştigului s-a menţinut la acelaşi nivel, firma realizând venituri de 110.694.975 de lei la un volum al cheltuielilor de 94.803.820 lei. Acum doi ani, împărţirea dividendelor către acţionari s-a făcut în funcţie de procentul pe care fiecare confederaţie îl are în Sind România. Cei mai mulţi bani au revenit CNSLR Frăţia, care deţine 37% din acţiuni, şi CNS Cartel Alfa, care are 28%. Restul acţiunilor sunt împărţite în mod egal între BNS şi CSDR. Mariana Văcaru, directorul economic al Sind, ne-a declarat că structurile sindicale au avut la dispoziţie, din profitul de 4 milioane de euro, aproximativ 2,5 milioane de eu­ro, doar 1,5 milioane de euro luând drumul investiţiilor.

Potrivit bugetului de venituri şi cheltuieli aferent anului 2010, admi­nistratorii Sind România estimează o diminuare a rezultatului net cu 10.004.425 de lei comparativ cu 2009. Ei susţin că tocmai acesta este moti­vul pentru care au ales soluţia „partajului”, invocând faptul că sunt confe­deraţii care se implică în dezvoltarea companiei şi confederaţii care aşteap­tă doar să încaseze profitul. De altfel, între structurile salariaţilor au existat de fiecare dată controverse legate de su­mele aferente investiţiilor în staţiu­nile pe care le administrează. Dacă pâ­nă acum această problemă era so­lu­ţio­nată prin alocarea unor sume de bani, acum, fără un program coerent, hotelurile riscă să fie scoase din circuitul turistic. De aici şi marele pericol ca unele baze de tratament să fie în­chise, fondurile de investiţii ur­mând să fie decise de fiecare structu­ră în parte.

Nu trebuie ignorat însă faptul că afacerile din sectorul turistic sunt ce­va obişnuit pentru sindicate.



Fiecare cu hotelul lui

Potrivit unei hotărâri emise de Consiliul de Administraţie al SC Sind Ro­mânia SA, s-a stabilit reorganiza­rea acestei companii, prin administrare separată de către patru asociaţi prin societăţi comerciale proprii. „For­ma de administrare separată se face prin asociere în participaţiune în­tre Sind România SRL, ca asociat par­ticipant, şi în parte, cu fiecare so­cie­tate comercială aparţinând fiecă­rei confederaţii sindicale asociate, în calitate de administrator. SC Sind România SRL va administra sediul central şi agenţiile”, se arată în hotă­rârea amintită mai sus.

Marius Petcu, liderul CNSLR Fră­ţia şi membru în Consiliul de Administraţie al Sind România, ne-a declarat că decizia administrării separate are legătură şi cu încercarea de a ob­ţine un element de competiţie între structurile sindicale. „Fiecare confederaţie şi-a luat obiectivele care îi revin potrivit cotei de participare pe ca­re a avut-o la înfiinţarea Sind şi le va administra aşa cum crede, prin intermediul unei societăţi comerciale”, a precizat Petcu.

Practic, organizaţiile salariaţilor vor ajunge să se bată pe turişti dacă vor dori să realizeze profit. Situaţia se anunţă destul de complicată, având în vedere că cei mai mulţi dintre be­neficiarii serviciilor puse la dispo­zi­ţie de staţiunile balneare deţinute de Sind România provin din rândul mem­brilor de sindicat. Este cât se poate de clar că fiecare structură îşi va „încuraja” oamenii să meargă acolo unde deţine ea poziţia de administrator. Astfel, dacă până la împăr­ţire sindicaliştii se puteau odihni, cel pu­ţin teoretic, în 18 baze de tratament, acum apartenenţa la o confederaţie îi limitează destul de mult.



Miza: 15.500 locuri de cazare

Anul trecut, Sind România a „plimbat” în jur de 100.000 de turişti, având 24 de hoteluri, 25 de vile şi o tabără pentru copii şi tineret. Toate aceste imobile sunt amplasate în 17 staţiuni din ţară. Sindicatele deţin 15.500 locuri de cazare în Amara, Că­ciulata, Covasna, Eforie Nord, Băile Felix, Băile Govora, Băile Olăneşti, Băile Herculane, Năvodari, Ocna Şu­ga­tag, Predeal, Sângeorz Băi, Slănic Mol­dova, Soveja, Vatra Dornei, Voi­neasa, Vidra. Potrivit sentinţei de în­fiinţare a SC Sind România SRL, com­pania are constituit şi vărsat un capital social de 64.349.530 de lei. Patri­mo­niul administrat de structura sin­di­cală a fost înfiinţat cu ajutorul cotizaţiilor obţinute de la muncitorii care făceau parte din fosta Uniune Gene­ra­lă a Sindicatelor din România (UGSR). Afacerile din sectorul turistic nu sunt o noutate pentru sindicate. BNS şi CNS Cartel Alfa derulează în paralel şi alte investiţii în domeniu, patronând mai multe hoteluri, la munte şi la mare. De altfel, mişcarea sindicală din România se bazează în mare măsură pe banii rezultaţi din această zonă. (ȘTEFANIA ENACHE)



ZIUA DE CONSTANȚA
Sindicalistii de la Daewoo Mangalia decisi sa mearga pana la greva generala

(205)350 de lei „negociabili", promovarea salariaţilor pe criterii de merit, precum şi un spor de fidelitate pentru angajaţii cu vechime în şantier: asta au cerut cei circa 500 de sindicalişti ai Daewoo Mangalia Heavy Industries, ce au ieşit în stradă, la mitingul derulat în faţa Casei de Cultură a oraşului.

Liderul sindicatului „Navalistul" din Daewoo Mangalia, Florian Marin, le-a spus manifestanţilor că, în ceea ce priveşte negocierile cu administraţia, acestea au ajuns într-un impas în momentul în care Mioara Ungureanu, director coordonator al Agenţiei Judeţene pentru Prestaţii Sociale ar fi anulat o adresă înregistrată de sindicalişti în cadrul conflictului de interese dintre „Navalistul" şi conducerea DMHI: „După ce am primit invitaţie să ne întâlnim cu conducerea, pentru conciliere, pe data de 28 aprilie, dintr-o dată, pe 26 aprilie am primit un fax prin care suntem anunţaţi de această doamnă că ne-a fost anulată cererea cu numărul 12.222 şi că nu mai are loc concilierea, pentru că a primit sesizare de la DMHI", a declarat Florian Marin, care a mai adăugat că, deşi pe 3 mai şi-ar fi dorit greva generală, totuşi s-a arătat decis să urmeze „paşii legali" şi să ajungă, din nou, la masa negocierilor cu administraţia.

Florian Marin a recunoscut totodată că statul s-a declarat oficial garantul unui împrumut de 50 de milioane de dolari, pe care şantierul îi va folosi pentru constucţia de nave şi relansarea unităţii, însă liderul s-a declarat îngrijorat pentru perioada în care şantierul va trebui să înapoieze banii. În piaţa din centrul Mangaliei au fost rostite lozinci anti-putere, dar şi împotriva „culorilor" roşu şi galben: „Indiferent de culoarea politică pe care o au, politicienii nu au făcut nimic pentru noi. PSD-ul ne-a luat grupele de muncă, iar Guvernul Boc vrea să ne pensioneze la peste 65 de ani", le-a spus sindicalistul şef de la DMHI.

Sindicaliştii au părăsit piaţa convinşi ca, în cazul în care negocierile eşuează (printre concesiile pe care le-ar face aceştia se numără şi reducerea creşterii salariale de la 350 de lei la 140 de lei, identică cu anul trecut), să urmeze paşii legali pentru declanşarea grevei generale. (REDACȚIA)

ZIUA DE VEST
Federaţia „Solidaritatea Sanitară” respinge introducere tichetelor de sănătate

Comitetul Director al Federaţiei „Solidaritatea Sanitară” din România consideră introducerea tichtelor de sănătate drept o măsură injustă faţă de salariaţi. “Pentru a camufla greşelile făcute prin reducerea contribuţiei la sănătate, guvernul intenţionează să introducă tichetele de sănătate, camuflate sub numele de coplată. În condiţiile în care a fost luată măsura reducerii contribuţiei la bugetul asigurărilor sociale de sănătate, în urmă cu doar câţiva ani, această reducere fiind mai mare pentru angajatori decât pentru angajaţi, constatăm că asistăm la o deplasare continuă a poverii acestei contribuţii pe umerii salariaţilor. Nedreptatea socială este cu atât mai mare cu cât mecanismul coplăţii păstrează toate scutirile care există şi la plata contribuţiei la bugetul de asigurări de sănătate”, susţine Viorel Rotilă, preşedintele federaţiei. (GHEORGHE MIRON)




Yüklə 179 Kb.

Dostları ilə paylaş:
1   2   3




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin