Rezumat teza
Yüklə 77,63 Kb.
|
|
REZUMAT Principalii factori care contribuie la obţinerea de profit în fermele de vaci de lapte, sunt nutriţia producţia de lapte şi reproducţia vacilor, între care există o strânsă corelaţie. Pentru a menţine şi a spori nivelul producţiei de lapte, marfă într-o fermă, vacile trebuie să fete la intervale de maxim 12-13 luni. Ţinând seama de durata medie a gestaţiei (285 de zile) şi de durata involuţiei uterine , înseamnă că intervalul de timp în care femela trebuie să rămână gestantă după fătare este destul de scurt (60-80 de zile). Această perioadă se suprapune cu perioada în care curba de lactaţie se află în creştere. Pentru vacile care fată primăvara, perioada de pregătire pentru o nouă gestaţie coincide cu perioada de trecere de la furajarea din stoc, cu furaje conservate, la hrănirea cu masă verde, această trecere constituind un stres pentru organism. Nivelul producţiei de lapte şi stresul alimentar pot influenţa negativ funcţia de reproducere, concretizată prin lipsa manifestării căldurilor pe o perioadă mai lungă de timp (anestru după fătare) şi rate de fecunditate scăzute. Cantităţile de substantă uscată (SU) ingerate sunt iniţial scăzute pentru a creşte cu 50 % în medie, până la un platou atins în cursul lunilor 3-4 de lactaţie. In continuare, ingestia scade relativ uniform cu circa 1 Kg SU pe lună, mai ales la multipare, care regăsesc nivelul lor de ingestie la începutul lactaţiei, spre 40 săptămâni după fatare. NEB(Negative Energy Balance), bilanţul energetic devine în mod obligatoriu negativ în cursul primelor săptămâni ale lactaţiei, dar în a doua jumătate a lactaţiei devine puternic pozitiv . Satisfacerea cerinţelor azotate este, în schimb, mai uşor de realizat datorită faptului că acestea sunt mai puţin dependente de capacitatea de ingestie. In cazul substanţelor minerale, la femelele aflate la începutul lactaţiei, se asistă la o amplă mobilizare din rezerva osoasă (în deosebi la animalele înalt performante), iar în finalul lactaţiei, aceste rezerve trebuie reconstituite. La fatare, vacile trebuie să se afle într-o stare de întreţinere bună şi capabile sa-şi mobilizeze rezervele proprii fară a compromite demarajul lactaţiei. In practică, această mobilizare variază de la 15 la 60 Kg substanţe grase, mobilizate din rezervă, funcţie de potenţialul productiv al animalelor şi de aportul energtic necesar unei producţii de la 1500 la 6000 l lapte. Între principalele tipuri de raţii cu componente de bază de buna calitate (silozuri de porumb şi de lolium, fânuri, raţii mixte.), există diferenţe de ingestibilitate, care sunt în medie de ordinul a 3 Kg SU pentru vacile multipare (12,5 la 15,5 Kg SU) .Aceste deviaţii trebuie atribuite caracteristicilor proprii ale furajelor : stadiul de recoltare, valoarea nutritivă, calitatea de conservare, conţinutul în SU. Cantitatea de nutreţ concentrat de administrat corespunde, în medie pentru fiecare tranşa de câte 1,8 l lapte obţinut (cu 4 % grăsime), cu 1 Kg concentrate (1 UFL) (raportul de 1/1,8) Fermierul ar putea să se depărteze de aporturile recomandate pentru energie, având în vedere diferite condiţii cum sunt: restricţiile economice (raportul de preţuri între cumpărarea nutreţului şi vânzarea laptelui), caracteristicile animalelor (potenţialul, starea rezervelor corporale), variaţiile producţiei de lapte. Astfel, în cazul unei subalimentaţii de scurtă durată, acestea având o capacitate mai mare de a-şi mobiliza rezervele corporale, îşi diminua mai puţin producţia de lapte, comparativ cu vacile ce au un potenţial productiv mai redus. Reducerea aporturilor nutriţionale în a doua jumătate a lactaţiei, poate prejudicia sănătatea animalului (prin mobilizarea excesivă a rezervelor corporale fară posibilitatea reconstituirii) şi calităţile tehnologice ale laptelui (scăderea conţinutului în proteine). Numai vacile cu un potenţial ridicat de producţie şi care dau încă, cel puţin 30 l lapte, în luna a-3-a de lactaţie, ar putea fi eventual foarte uşor subalimentate, având în vedere faptul că ele nu au atins capaciatea lor maximă de ingestie şi că ele au încă, în aceasta perioadă, posibilităţi de mobilizare a rezervelor corporale. O altă metodă folosită curent, constă in modularea distribuţiei concentratelor şi este in funcţie de calitatea nutreţurilor de bază din raţie. In cazul unor furaje de calitate excelentă (siloz de porumb bogat în substanţă uscată şi în grăunţe, iarba de păşune), reducerea complementarii atrage de fapt, variaţii mai mici în aporturile nutritive, comparativ cu raţiile bazate pe furaje de calitate mediocră (silozuri de ierburi sau fânuri cu valoare nutritivă scăzută) şi aceasta pentru cel puţin două motive : diferenţa valorică între concentrate şi furaje este mai mică iar interacţiunile digestive cu nutreţurile concentrate sunt mai reduse In numeroase situaţii, aporturile de PDI (PDIN sau PDIE după caz) din raţia de bază, nu permit realizarea aceleiaşi producţii de lapte corespunzătoare cantităţii de UFL. In acest caz devine necesară alegerea unui nutreţ « corector », care să permită acoperirea deficitului. In cazul în care nutreţurile de bază din raţie, sunt excedentare în PDIN (>100 g PDI/UFL), trebuie să se recurgă la surse de energie (cereale, tăiţei de sfeclă) în timp ce cu raţii deficitare, trebuie sa se recurgă la nutreţuri bogate în proteine (şroturi, alte furaje proteice). In prezent, raţiile de hrană cele mai des utilizate pe timpul iernii sunt cele bazate pe siloz de porumb. Odată determinate cantităţile de nutreţ « corector» de adăugat, este necesară verificarea raţiei pentru ca aceasta să fie corespunzător echilibrată în toate elementele sale (UFL, PDIN, PDIE). In caz contrar, trebuie alese alte nutreţuri, sau să se accepte un oarecare dezechilibru cu consecinţele sale (efectul asupra producţiei de lapte, risipa de nutreţuri). Dacă fermierul doreşte să folosească un singur nutreţ concentrat, atunci el va trebui să caute nutreţul corespunzător asigurării producţiei medii de lapte a diferitelor loturi pe niveluri de producţie, astfel încât să satisfacă cerinţele unui număr maxim de animale. Acest principiu corespunde celui adoptat în cazul «raţiilor complete » (nutreţ unic). In cazul raţiilor curente, puternic deficitare în azot (siloz de porumb), folosirea unui singur nutreţ complementar, se traduce printr-un compromis care constă în a satisface cerinţele azotate la vacile cu producţii ridicate şi admiterea unui deficit de energie. Complementarea minerală şi vitaminică ţine cont de principiile enunţate cu respectarea aporturilor recomandate. Este necesar mai întâ să se completeze valoarea nutreţurilor de bază din raţie cu un aport de 50 la 250 g pe zi dintr-un nutreţ mineral vitaminizat (A, D3, E), echilibrat şi bine adaptat tipului de furaj distribuit . Aporturile zilnice de completare în vitamine sunt în jur de 80 000 UI din vitamina A, pentru raţiile sărace în caroten (silozul de porumb) şi de 30 000 UI cu furaje bogate (silozuri de iarbă, fân de calitate) .In fine, în special pentru efectivele cu animale predispuse la febra vituleră, se recomandă sistarea suplimentării raţiei cu calciu şi fosfor cu cel puţin două săptămâni inainte de parturiţie şi administrarea unei doze de vitamina D3 în intervalul -8 -2 zile antepartum. Funcţia de reproducere este influenţată negativ de carenţele vitaminice, atât în mod direct, prin perturbarea metabolismului local, cât şi indirect, prin modificarea stimulilor neuro-hormonali care controlează dezvoltarea şi activitatea organelor ce participă la realizarea funcţiei de reproducere. Insuficienţa sau absenţa totală a unor vitamine, dereglează activitatea diferitelor enzime, producând tulburări metabolice grave. Hipovitaminozele sau avitaminozele la animale sunt mai fercvente iarna sau primăvara, perioade în care animalele sunt furajate numai cu nutreţuri al căror conţinut vitaminic a fost parţial sau total depreciat prin conservare. Cel mai frecvent, hipovitaminozele apar la animale crescute in mari aglomerări, întreţinute şi exploatate în spaţii limitate, fără a fi scoase pe păşuni, unde ar beneficia de acţiunea favorabilă a soarelui şi mişcării, şi ar consuma iarba de pe păşune, bogată în vitamine. Glucidele sunt componentele principale ale furajelor vegetale şi sursa glucidelor exogene; au rolul de a asigura substratul energetic uşor utilizabil. Glucidele exogene pătrund în mediul intern al organismului animalelor ca monozaharide (la monogastrice) şi ca acizi graşi inferiori: acetic, propionic, butiric (la rumegătoare). La porc, acizii graşi volatili rezultă în fermentaţia din cecum şi colon. Necesarul de glucide se asigură şi prin neoglucogeneză. Grăsimile fiind în general substraturi energetice de rezervă, în primul rând sunt supuse procesului de hidroliză – lipoliză. Lipoliza este stimulată de sistemul nervos prin secreţia de noradrenalină şi adrenalină, secretate la terminaţiile nervoase şi sub acţiunea hormonilor: adrenalină, ACTH, STH, TSH, glucagon şi de factorul mobilizator lipidic (lipotropină). Glucocorticosteroizii au rol permisiv în stimularea lipolizei, iar hormonii tiroidieni ar îndeplini un rol similar, potenţând activitatea adrenalinei şi a noradrenalinei. Organismul conţine compuşi azotaţi cu rol în refacerea structurilor organismului, unii sunt molecule biologic active: enzime şi hormoni, iar alţii sunt destinaţi excreţiei, fiind produşi de catabolism. Majoritatea proteinelor sunt de origine alimentară, pătrunzând în circulaţie după digestie, ca aminoacizi. O parte din aminoacizi trec în circulaţie, urmând calea limfatică, iar în cantităţi mici, mucoasa intestinală poate absorbi şi polipeptide. La animalele nou-născute, în primele ore de viaţă, se pot absorbi macromolecule proteice – imunoglobuline, fiind un proces de adaptare funcţională în vederea asigurării anticorpilor necesari până la intrarea în funcţiune a sistemelor imunitare proprii. O raţie bogată în proteine poate duce la creşterea de 2 – 4 ori a aminoacidemiei, dar aceasta este pasageră, aminoacizii fiind captaţi de ficat şi alte ţesuturi. În cazul vacilor de lapte, inseminarea şi instalarea gestaţiei se realizează pe parcursul primei treimi a lactaţiei. Astfel, desfăşurarea lactaţiei şi reinstalarea gestaţiei trebuie să se suprapună. Selecţia dirijată spre, creşterea producţiei de lapte precum şi managementul modern al exploatării vacilor de lapte au condus la declinul parametrilor reproductivi. Multiplele investigaţii efectuate au evidenţiat relaţiile invers proporţionale dintre nutriţie şi lactaţie, pe de o parte, şi reproducţie, pe de altă parte, avându-se în principal în vedere argumentul priorităţii repartizării substanţelor nutritive.În puerperium, vacile de lapte îşi dirijează cu prioritate energia metabolizabilă către producţia de lapte şi abia ulterior, către restabilirea condiţiei corporale. Procesul reproductiv beneficiază de substanţele nutiritive necesare doar după ce producţia de lapte şi condiţia corporală au fost asigurate. Având în vedere necesitatea menţinerii unui ciclu productiv / reproductiv de aproximativ 365 de zile, devine esenţial modul în care nutriţia influenţează reproducţia. Aspectul esenţial în puerperium este reprezentat de ieşirea hipotalamusului şi a hipofizei de sub influenţa statusului hormonal al gestaţiei recent încheiate, în vederea reluării producerii de hormon de stimulare foliculară (FSH) şi a hormonului luteinizant (LH). Cel de-al doilea aspect important al puerperiumului este reprezentat de involuţia uterină, proces care ar trebui să se încheie în primele 30-40 de zile postpartum. Desăvârşirea involuţiei uterine coincide cu reluarea ciclicităţii sexuale şi redobândirea fertilităţii. Considerăm utilă trecerea în revistă a câtorva aspecte referitoare la fiziologia puerperiumului (din punct de vedere hormonal şi al involuţiei uterine), bilanţul energetic negativ, precum şi evidenţierea beneficiilor create de aplicarea unor protocoale terapeutice prin intermediul cărora se poate influenţa puerperiumul în vederea obţinerii unor parametri reproductivi optimi. Reluarea activităţii reproductive în puerperiumul timpuriu este bazată pe o interrelaţie complexă între hipotalamus, hipofiză, ovare şi uter. Hormonul luteinizant (LH) reprezintă factorul limitativ al reluării timpurii a activităţii ovariene postpartum. Pe parcursul gestaţiei şi în preajma parturiţiei, nivelurile plasmatice crescute ale steroizilor inhibă axul hipotalamo-hipofizar, determinând concentraţii hipofizare evident scăzute ale LH la momentul parturiţiei. Imediat după fătare, nivelurile plasmatice ale FSH şi LH sunt scăzute, eliberarea lor pulsatilă fiind absentă. Eliberarea FSH este scăzută doar pe parcursul primelor câtorva zile în perioada peripartală. La majoritatea vacilor, nivelurile plasmatice ale FSH sunt crescute la 5 zile post partum., FSH nefiind considerat factor decisiv pentru reluarea ciclicităţii ovariene după fătare. Creşterea nivelurilor FSH va determina creşterea foliculară şi implicit şi pe cea a secreţiei ovariene de estradiol, conducând la apariţia primului folicul dominant la aproximativ 11 zile post partum. Nivelul crescut al estradiolului va exercita un efect stimulator (feedback pozitiv) asupra secreţiei de LH, făcând hipofiza mult mai receptivă la stimularea generată de la nivel hipotalamic. Aceste aspecte au fost confirmate prin administrarea de GnRH exogen în puerperiumul timpuriu, prilej cu care s-a demonstrat că receptivitatea hipofizară post partum. la acţiunea GnRH nu este efectivă mai devreme de ziua a 10-a postpartum. Deşi a fost inhibat până în apropierea parturiţiei, nivelul LH revine la normal, semnificativ mai târziu decât cele ale FSH, sugerând mecanisme de control diferite pentru cele două gonadotropine. Concentraţiile LH sunt scăzute în primele zile post partum., deşi se înregistrează o eliberare pulsatilă neregulată, de joasă amplitudine. Datorită stimulării exercitate de concentraţiile crescânde de estradiol, nivelurile periferice ale LH cresc în cea de-a doua şi cea de-a treia săptămână postpartum, fapt demonstrat prin creşterea frecvenţei eliberării pulsatile de LH. Atunci când frecvenţele pulsiunilor ambelor gonadotropine (LH şi FSH) cresc la valori de cel puţin una pe oră, devine posibilă declanşarea primului estru. Bilanţul energetic negativ puerperal poate induce modificări endocrine marcante, recunoscute ca factori importanţi în reglarea FLM. Pe lângă implicarea catecolaminelor, glucagonul crescut şi concentraţiile scăzute ale insulinei caracterizează modificările timpurii, în timp ce nivelurile GH (growth hormone) rămân nemodificate sau cresc uşor. În acelaşi timp, scade eliberarea IFG1 hepatic GH induse, precum şi a insulinei glucagon induse, iar anumite ţesuturi îşi pierd sensibilitatea la insulină. Toate aceste evenimente endocrine pot orienta metabolismul de pe latura anabolică spre cea catabolică. Această turnură metabolică poate fi amplificată de consecinţele endocrine ale unei expuneri la endotoxine. Ţesuturile periferice încearcă să îşi acordeze metabolismul energetic la această stare catabolică (NEB) indusă prin intensificarea capacităţii de inactivare (rT3) a căii hormonilor tiroidieini T3 şi T4. De aceea, deşi răspunsul tirodei T4 indus la acţiunea TRH (tirotropin releasing hormone) este doar uşor modificat, se observă în sângele periferic niveluri scăzute ale T3 şi T4 precum şi concentraţii crescute ale rT3. Evaluarea condiţiei corporale ale animalelor este un indice foarte concret în ceea ce priveşte statutul energetic, mai ales în perioada peripartală când apar cele mai expresive schimbări ale metabolismului energetic. În perioada de înţărcare vacile pot fi într-o condiţie de îngrăşare, iar la începutul lactaţiei, atunci când gradul de folosire al rezervelor corporale se măreşte concomitent cu mărirea producţiei de lapte, ele pot slăbi pănă la epuizare totală. De aceea se insistă tot mai mult ca în practica zilnică să se folosească evaluarea condiţiei corporale ca simplu parametru clinic pentru aprecierea balanţei energetice la vacile gestante şi în lactaţie. Se consideră necesar ca cel puţin de două ori pe an să se efectueze optimizaţia raţiilor de hrană şi controlul stării de hrănire a vacilor, pentru a se evita marile schimbări ale metabolismului energetic. Aceasta este singura cale de prevenire a apariţiei multiplelor dereglări ale sănătăţii vacilor cu producţii mari de lapte, la baza căreia stă mobilizarea necontrolată a grăsimilor din rezervele corporale şi îngrăşarea ficatului în grade diferite.
O bună funcţionalitate a acestui ax conduce la o involuţie uterină, la o ciclitate normală a ovarelor, la exteriorizarea semnelor de călduri care, toate coroborate se finalizează prin instalarea unei noi gestaţii. Este ştiut faptul că perioadele de risc maxim pentru perturbarea desfăşurării la cote performante a producţiei şi reproducţiei sunt situate în ultima perioadă a gestaţiei şi în perioada debutului lactaţiei, perioade considerate ca zone ale „marilor accidente” datorită deficitului energetic cauzat de dezvoltarea produsului de concepţie, respectiv de declanşarea lactaţiei. Progresele înregistrate în domeniul managementului privind producţia şi calitatea laptelui, implică necesitatea efectuării unor investigaţii ample ale metabolismului intermediar (energo – proteic – enzimatic – mineral) la animalele în lactaţie, în vederea dirijării regimului de furajare. În această lucrare ne-am propus ca prin investigaţiile privind profilul energo – proteic, mineral şi evoluţia nivelurilor FSH, LH, PRL, progesteronului şi hormonilor tiroidieni T3 şi T4 în perioada peripartală la vacile de lapte din rasa Holstein şi Bălţată Romănească să stabilim corelaţii între concentraţiile serice ale acestor hormoni, producţia de lapte şi indicii reproductivi. S-a urmărit deasemenea, controlul condiţiei corporale a vacilor(BCS) şi gradul de steatoză hepatică precum şi stabilirea interrelaţiilor dintre balanţa energetică şi ciclul producţie-reproducţie. Investigaţiile s-au efectuat pe 20 vaci din rasa Holstein Friză (HF), cu producţii de peste 8.000 l lapte/lactaţie, în sector privat ,SC COREMANS ZOOTH.SRL din localitatea Iratoş, judeţul Arad şi pe un lot similar de 20 vaci ,rasa Bălţată Românescă, la SCDB Mureş Arad. Probele de sânge au fost prelevate în perioada Ianuarie – Aprilie 2004 din vena jugulară ca atare fără anticoagulant, pentru exprimarea serului sangvin în vederea determinării următorilor parametrii biochimici sangvini:
În vederea determinării corpilor cetonici din urină s-a recurs la examenul semnificativ folosind benzile reactive MEDI – TEST Combi 10L. Investigaţiile s-au efectuat pe două loturi de vaci, un lot de 20 vaci din rasa Holstein Friză (HF), cu producţiile medii de peste 8.000 l lapte/lactaţie, în sector privat ,SC COREMANS ZOOTH.SRL din localitatea Iratoş, judeţul Arad,identificate ca L1 şi un lot de 20 de vaci din rasa Bălţată Romănească (BR),cu producţii medii de 5600 l lapte/lactaţie la S.C.D.B.Mureşul Arad identificate ca L2. Probele de sânge au fost prelevate în perioada Ianuarie – Aprilie 2004 din vena jugulară (v. Jugularis externă) de două ori pe săptămână (în zilele de luni şi joi, după mulsul de dimineaţă). După coagularea spontană a probelor de sânge la temperatura camerei, serul a fost separat prin centrifugare la 3000 rpm. Până la analizarea probelor, serul a fost păstrat la -20ºC. Consecutiv fiecărei recoltări de sânge pentru dozarea P4, vacile au fost examinate transrectal, consemnându-se în fişa ginecologică toate datele legate de ovare şi de prezenţa corpului luteal. Pentru determinarea hormonilor tiroidieni, probele de sânge au fost prelevate după mulsul de dimineaţă, în eprubete speciale care grăbesc exprimarea serului (VACUETTE grainer bio-one Clot Activator), la parturiţie şi în zilele 15, 30, 45 şi 60 postpartum. Serul a fost depozitat la -20ºC, până la efectuarea analizelor. Nivelurile progesteronului şi ale hormonilor tiroidieni, FSH, LH şi Prolactinei au fost determinate prin tehnica ESLIA, utilizând truse DRG Diagnostics (Germania), EIAgen FSH Kit, EIAgen LH Kit, EIAgen PROLACTIN Kit, EIAgen TOTAL T3 Kit, EIAgen TOTAL T4 Kit citirea făcându-se pe cititorul Dynatech 7000 (BIO RAD, Franţa). Probele au fost analizate în duplicat. Interpretarea statistică s-a efectuat cu ajutorul testului neparametric Van der Werden.S-au efectuat 4 prelevări în perioada antepartum în zilele -8,-6,-4,-2 iar postpartum zilnic în primele 14 zile iar apoi din trei în trei zile până la 44 de zile postpartum. La ferma de vaci cu producţie mare de lapte au fost alese animale pentru cercetarea condiţiei corporale respectiv statusului energetic în fazele de trecere ale ciclului producţie-reproducţie. Vacile alese pentru aceste cercetări au fost dintre cele de la prima la a cincea lactaţie. Producţia medie de lapte în fermă a fost în jur de 8000 l pe vacă pentru 305 zile de lactaţie. Au fost analizate vacile tuturor grupelor producţie-reproducţie. Au fost verificate 145 vaci în faza de înţărcare, 37 vaci în faza de puerperium, 105 vaci în faza timpurie a lactaţiei (până la 60 zile) şi 47 vaci în faza târzie a lactaţiei. Numărul total al vacilor care au fost controlate este de 334, ceea ce reprezintă mai mult de 20% din numărul total de animale. Controalele au fost efectuate în perioada de toamnă respectiv în lunile noiembre şi decembrie 2006. Animalele controlate au fost cazate în grajduri de tip închis şi au fost legate. Hrana şi cazarea au fost oarecum în conformitate cu destinaţia animalelor. La ferme se acordă amestecuri complete de raţii mixate de două ori pe zi, presupunând că folosirea raţiilor mixte are mai multe efecte pozitive, dacă raţiile sunt corelate cu necesităţile de producţie-reproducţie ale animalelor. Pentru evaluarea condiţiei corporale au fost folosite metodele palpaţiei şi adsepţiei a cinci dintre cele mai importante regiuni anatomice: regiunea inghinală, bata cozii, regiunea apofizelor spinale, regiunea lombară şi regiunea şoldurilor. Conform acestui sistem de evaluare, condiţia corporală (BCS) este exprimată numeric de la 1 până la 5 puncte.Valorile BCS au fost estimate cu ajutorul metodei descrise de Ferguson şi col. (1994) la momentul parturiţiei, şi apoi la fiecare 15 zile, până la 60 de zile postpartum. Trebuie avut în vedere faptul că orice schimbare a condiţiei corporale cu un punct presupune schimbarea masei corporale cu cel puţin 55 kg şi până la 75 kg masă corporală. În baza datelor primite, sunt socotite valorile medii precum şi abaterile în raport cu valorile standard pentru anumite categorii (înţărcare, puerperium, faza primară şi târzie a lactaţiei). Gradul de degenerare grasă a ficatului a fost apreciat prin metoda semicantitativă, prin determinarea adâncimii scufundării ţesutului hepatic în soluţii de sulfat de cupru cu densităţi diferite. Probeleau fost recoltate prin biopsie hepatică de la 13 vaci din care 5 au fost în faza de puerperium iar 8 în perioada de lactaţie primară (până la 60 zile lactaţie). În tabelul 6 este prezentat un model folosit pentru evaluarea gradului de îngrăşare a ficatului în raport cu adâncimea scufundării ţesutului prelevat. Rezultatele individuale ale parametrilor biochimici sanguini au fost prelucrate statistic, prin testul neparametric Mann – Whitney, pe categorii şi criterii urmărite. Valorile medii obţinute la vaci în perioada peripartală evidenţiază hipoglicemie, hipoalbuminemie (în primele 21 zile post partum., cu revenire la normal la 41 zile post partum.), hipercolesterolemie, hipercetonurie. În schimb proteinemia şi uremia se încadrează în limitele fiziologice . Este ştiut că vacile cu producţii mari de lapte se caracterizează printr-un deficit energo – proteic, îndeosebi în primele zile de lactaţie. În aceste condiţii metabolismul este orientat spre mobilizarea şi utilizarea crescută a lipidelor, în timp ce utilizarea glucozei în alte organe, decât glanda mamară este redusă. Scăderea glicemiei se produce cel mai frecvent în urma sintezei deficitare a acizilor graşi volatili (AGV) la nivelul rumenului, în special a acidului propionic care este esenţial pentru fenomenul de gluconeogeneză în cazul unui aport glucidic insuficient. În lipsa AGV, pentru producerea de energie sunt utilizate în mod deosebit lipidele care vor fi mobilizate din depozite. Lipidele sunt biodegradate până la acetilcoenzima A, care în lipsa oxaloacetatului utilizat în procesul de gluconeogeneză, nu poate fi folosită în totalitate în ciclul acizilor tricarboxilici şi va lua calea formarii corpilor cetonici. În aceste condiţii, se poate stabili diagnosticul de cetoză subclinică. Se ştie că glucoza din sânge este precursorul lactozei din glanda mamară, ea furnizând lipidele şi proteinele din lapte, având contribuţie energetică la sinteza laptelui. În perioada luată în studiu între a 5-a şi a 41-a zi pot partum se înregistrează valori scăzute ale glicemiei. Evoluţia ascendentă a glicemiei poate fi pusă, fie pe seama intensificării catabolizării hidraţilor de carbon, fie consecinţa unui aport alimentar bogat în glucide. Pe parcursul lactaţiei este important să se cunoască variaţia colesterolemiei , deoarece colesterolul participă la mobilizarea acizilor graşi necesari sintezei lipidelor din lapte, intervenind în permeabilitatea membranelor celulare ale epiteliilor secretorii şi endoteliilor capilare ale glandei mamare . În ceea ce priveşte concentraţia colesterolului, acesta a avut o evoluţie crescătoare atingând la 41 de zile de lactaţie valoarea de 320±21,10 mg/dl, valoarea situată peste limita fiziologică normală (120-250 mg/dl). Acest aspect este normal deoarece în perioada de lactaţie se produc modificări comparativ cu perioada de înţărcare, când are loc o intensificare a catabolizării lipidelor. După această perioadă, este posibil ca valoarea colesterolului să înregistreze o scădere corelată cu producţia de lapte. Concentraţia proteinelor totale s-a încadrat în limitele normale (6,4 – 8,7mg/dl), înregistrând o creştere de la 7,23±0,08 (5 – 6 zile post partum.) la 8,49±l,2 (40 – 41 zile post partum.). Creşterea proteinelor totale este consecinţa intensificării sintezei proteinelor sau a unei alimentaţii bogate în proteine. Concomitent are loc şi creşterea uremiei ca urmare a intensificării sistemelor enzimatice care conduc la utilizarea amoniacului pentru biosinteză la nivelul rumenului sau la convertirea lui în uree la nivelul ficatului, aspecte confirmate şi de alţi cercetători. În general, o cantitate insuficientă de proteină în raţie reduce producţia de lapte şi fertilitatea. De asemenea excesul de proteină poate avea efecte negative asupra fertilităţii. Totuşi, uneori nivelurile ridicate de proteine au fost asociate cu ameliorarea fertilităţii. Excesul de amoniac în rumen întreţine un nivel crescut de uree în sânge, care la rându-i are efect toxic asupra ovulei şi embrionului. În acelaşi timp, excesul de proteine din raţie poate exacerba bilanţul energetic negativ la debutul lactaţiei şi, astfel, să întârzie prima ovulaţie după parturiţie. Conţinutul total de proteină în plasma sangvină reprezintă unul dintre indicatorii metabolismului azotului din organism şi depinde de conţinutul în proteină al raţiei,de stadiul de lactaţie, de vârsta vacilor,şi de anotimp. Scăderea nivelului proteinelor totale din plasma sangvină după parturiţie poate fi consecinţa tranziţiei albuminelor şi a gamaglobulinelor din sânge în uger. Nivelul total al proteinelor în plasmă poate reprezenta un exponent indirect al stadiului de hrănire . MIYOSHI şi col. administrând propilen glicol în intervalul 7-42 zile de lactaţie au constatat creşterea glicemiei, în timp ce uremia şi concentraţia în acizi graşi neesterificaţi înregistrează valori mai mari la lotul de control. Ba mai mult, rata de concepţie la prima inseminare artificială a fost de 33% la lotul martor, respectiv de 57% la vacile tratate. Corelaţiile dintre glicemie şi corpii cetonici (aceto – acetaţi şi p – hidroxibutirat) sunt negative, dar semnificative în zilele 15 – 30 pentru aceto – acetat, respectiv ziua 30 pentru p – hidroxibutirat. Prelungirea perioadei postpartum la vaci este generată de creşterea corpilor cetonici, ceea ce conduce la fertilitate scazută . Urmărirea parametrilor biochimici prin care este ilustrat bilanţul energetic negativ (N.E.B.) din prima lună de lactaţie după parturiţie a condus la ipoteza că un bilanţ energetic negativ (N.E.B.) ar putea fi un factor de risc ce ar favoriza instalarea anestrului postpartum . De asemenea este suspectat faptul ca un bilanţ energetic negativ afectează starea de sănătate a femelei prin diminuarea răspunsului imun al acesteia, fapt ce ar favoriza instalarea unor afecţiuni genitale (endometrite) care întârzie şi mai mult momentul instalării unei noi gestaţii . MINERVINO şi col. studiind profilul metabolic la vaci, începând cu luna a VIII – a de gestaţie şi până la sfârşitul lactaţiei următoare a constatat scăderea proteinelor totale din sânge, în timp ce albuminele plasmatice au prezentat modificări semnificative, înainte şi după parturiţie. Aceste rezultate demonstrează faptul că sistemul imunitar al efectivului investigat a fost afectat, pe de o parte de condiţiile alimentare precare, iar pe de altă parte, de lactaţie. Aceiaşi autori consemnează valori deficitare ale glicemiei, probabil, datorită instalării semnelor de cetoză subclinică din timpul lactaţiei. În timp ce, alţi cercetători, consemnează valori normale ale proteinelor totale, albuminelor, ureei, ASAT şi ALAT . LAGO şi col., într-un studiu efectuat pe 70 vaci în primele 8 săptămâni de lactaţie a constatat creşterea glicemiei în prima săptămână după care glicemia a rămas constantă în următoarele săptămâni; aceiaşi autori au constatat o creştere în prima săptămână postpartum a acizilor graşi neesterificaţi şi a corpilor cetonici, după care aceştia încep să scadă. Aspartataminotransferaza (HSAT) nu a suferit modificări pe parcursul observaţiilor. Carenţa proteică a raţiilor administrate vacilor şi viţelelor face ca hipofiza să fie privată de aminoacizii necesari şi, în consecinţă, aceasta nu va putea sintetiza gonadotropinele, ceea ce va determina inactivitate ovariană. Deficitul de proteină determină perturbarea asimilării vitaminelor şi o diminuare a tuturor proceselor de metabolism din organism. De asemenea, se vor înregistra: scăderea producţiei, tulburări în sfera genitală, întârzieri în creştere şi întârzierea apariţiei maturităţii sexuale la tineret. În urma carenţei protidice, apare dereglarea proceselor metabolice, şi hipersimpaticotonie care conduce la diminuarea funcţiei hipofizare, a glandei tiroide, a gonadelor. Ca urmare a carenţei protidice se instalează hipofuncţia antehipofizară care induce sistarea maturaţiei foliculare şi a ovulaţiei. În unii foliculi, ovocitele prezintă modificări caracterizate prin ratatinarea protoplasmei şi picnoza nucleilor. În ovare lipsesc corpii progestativi, ovarele devin hipoplazice, iar parenchimul devine dens şi lipsit de elasticitate. Subalimentaţia reduce numărul de foliculi şi nivelul de progesteron din plasmă.Deficienţa proteică stă la originea frecventelor cazuri de infecunditate la viţele, înregistrâdu-se întârzieri în instalarea maturităţii sexuale, iar la vaci apar manifestări de frigiditate, cu perioade lungi de anestru. Investigaţiile bilanţului energetic negativ la femele cu anestru prelungit nu a confirmat, încă, implicarea directă a bilanţului energetic negativ în durata păstrării ţesutului luteal pe ovar. Asocierea celor două nu poate fi, însă, ignorată. Vacile cu activitate luteala prelungită au tendinţe de a avea IGF – 1 (factor de creştere insulinic 1) redus, compromiţând, atât activitatea ovariană, cât şi rata concepţiei. După FORMIGOMI şi TREVISI (51), WHATES şi col. deficitul energetic reduce (sau suprimă) pulsaţiile secretorii ale gonadotrofinelor şi induce disfuncţii ovariene reprezentate mai ales prin sistarea evoluţiei foliculilor ovarieni. În general, este acceptat faptul ca bilanţul energetic negativ din perioada începutului de lactaţie este asociat cu o multitudine de disfuncţii ovariene, fără a se preciza, însă, cu exactitate mecanismele din spatele acestor asocieri . Creşterea concentraţiei de acizi graşi neesterificaţi (NEFA) “in vivo” este corelată cu o concentraţie scăzută de progesteron şi cu reducerea în greutate a corpului galben, motiv pentru care determinarea lor indică un bilanţ energetic negativ, la vaci recent fătate . Prezenţa acizilor graşi neesterificaţi din sânge şi lichidul folicular reduce fertilizarea şi dezvoltarea embrionară (efecte negative asupra granuloasei, ovocitelor, embrioni mai puţin viabili, corp luteal insuficient). Alte investigaţii sunt orientate în direcţia schimburilor metabolice care au loc în primele săptămâni postpartum la vacile performante, schimbări reflectate asupra fluidului folicular şi al foliculului dominant ( >8 mm) cu implicaţii negative, atât asupra ovocitelor (stânjenesc maturarea lor), cât şi asupra celulelor granuloasei foliculare (perturbări în procesul de steroidogeneza). Prin urmare coroborarea dintre manageri, nutritionişti şi veterinari este necesară în vederea obţinerii unei eficienţe reproductive maxime la vacile de lapte. Modificările funcţionale care intervin în organismul animal în perioada peripartală pot să atragă schimbări importante şi în metabolismul substanţelor minerale. Astfel concentraţia calciului seric a înregistrat o scădere la 20 – 21 zile post partum, pentru ca la sfârşitul perioadei de cercetare să crească nesemnificativ. Aceasta evoluţie poate fi consecinţa trecerii calciului din sânge în epiteliul acinilor din glanda mamară şi folosirea lui la sinteza de constituienţi cu calciu ai laptelui, dar şi la folosirea sa de către ţesuturi. De asemenea, fosforemia a înregistrat o evoluţie asemănătoare calcemiei menţinându-se pe perioada celor 41 zile de lactaţie spre valoarea minimă normală din punct de vedere fiziologic. Scăderea concentraţiei fosforului sangvin poate fi pusă şi pe intensificarea proceselor de sinteză a substanţelor bogate în fosfor care sunt mai intense în această perioadă de lactaţie maximă . În ceea ce priveşte evoluţia concentraţiei magneziului se poate constata o uşoară scădere până spre valoarea minimă din punct de cedere fiziologic. Prin urmare minimele accidentale întregistrate la unii indici biochimici se datorează în mare parte şi modului de furajare specific perioadei în care s-a efectuat studiul (Ianuarie – Aprilie). În perioada lactaţiei de vârf, metabolismul vacilor devine foarte activ pentru a asigura atât furnizarea precursorilor componenţi din lapte, cât şi energia necesară pentru sinteza compuşilor şi pentru metabolismul de întreţinere. Rezultă că, cei mai importanţi factori pentru menţinerea unei stări fiziologice normale în perioada peripartală sunt reprezentaţi de:
Valorile nivelului seric al prolactinei la vacile din lotul L1 a evoluat în dinamică,pe perioada zilelor antepartum:-8,-6,-4,-2, între 2,41 şi7,21ng/ml constatându-se o creştere constantă de la ziua -8 la ziua -2.Această manieră de evoluţie a concentraţiei serice a prolactinei concordă cu datele din literatura de specialitate în care se arată rolul complex al prolactinei în pregătirea tractusului genital pentru parturiţie şi a glandei mamare pentru o nouă lactaţie. Rezultatele determinărilor nivelului serical progesteronului în zilele -8,-6,-4,-2, antepartum confirmă pentru ambele loturi experimentale (L1 şi L2) o dinamică normală în consens cu datele citate în literature de specialitate. Se constată o scădere constantă de la ziua a-8 spre ziua -2 antepartum la ambele loturi. Explicaţia acestei scăderi a concentraţiei progesteronului seric se rezumă la modificările morfo-fiziologice pe care le parcurg în această perioadă,placenta şi corpul luteal,principalele surse de progesteron din organismul femel. Evoluţia nivelului seric al FSH în zilele -8,-6,-4,-2, antepartum pentru ambele loturi experimentale este unitară şi constă într-o creştere constantă de la ziua a -8 spre ziua -2 antepartum.Explicaţia mecanismelor care patronează această dinamică este foarte complexă şi trebuie corelată cu evoluţia în dinamică a nivelului seric al LH în aceiaşi perioadă.Mecanismele feed-beck pozitiv şi negativ se conjugă în acţiunea lor concertată orientată spre hipotalamus, hiopfiză şi ovare. Dinamica variaţiilor nivelurilor serice ale T3 şi T4 la ambele loturi de animale în zilele -8,-6,-4,-2, antepartum nu are semnificaşie statistică. Evoluţia nivelului seric al prolactinei la animalele din ambele loturi experimentale în primele cinci zile post partum se menţine constantă la niveluri crescute ,justificate ca fiind necesare susţinerii lactaţiei incipiente. Nivelurile serice ale progesteronului pentru animalele ambelor loturi experimentale în primele cinci zile după parturiţie marchează un trend uşor şiconstant crescător dar cu semnificaţie statistică slabă.
În general, se admite că prima ovulaţie la vacile de lapte apare între 14-21 de zile după parturiţie, 5% din efectiv fiind în anestru la debutul sezonului de montă. La vacile de lapte contemporane, intervalul până la prima ovulaţie probabil că este cu 10 zile mai lung, procentul femelelor aflate în anestru la debutul sezonului de montă fiind sensibil crescut Motivul creşterii intervalului până la prima ovulaţie ar putea fi parţial explicat prin bilanţul energetic negativ (NEB) mai amplu în cazul vacilor exploatate în prezent. Vacile lactante se află în NEB pe parcursul puerperiumului timpuriu deoarece nu pot extrage suficientă energie din hrană. NEB reduce pulsatilitatea LH, prin aceasta amânând reluarea activităţii ovariene . Unii cercetători au arătat că NEB determină o creştere a intervalului până la prima ovulaţie, precum şi până la primul estru.Capacitatea de a produce şi menţine concentraţii optime ale P4 este importantă pentru fertilitate datorită efectului reglator pe care acest hormon îl exercită asupra funcţiei endometrului În cazul T3, nu există o opinie unanimă privind valorile minime şi maxime (Pezzi şi col., 2003, 0,28-2,02 ng/ml ; Pusta – 2004, 0,2-2 ; Pechova şi col., 2000, 0,68-1,68 ; Pavlata şi col., 2004, 0,71-1,88), însă valoarea medie se situează în jurul a 1,1 – 1,2 ng/ml. Pentru tiroxină, valoarea minimă admisă pare a fi de 20 ng/ml (Pusta, 2004), regăsind şi în cazul acestui parametru diversitatea de opinii menţionată anterior (31,6 ng/ml – Pezzi şi col., 2003 ; 26,25 ng/ml – Pechova şi col., 2000 ; 33,2 ng/ml – Pavlata şi col., 2004). La debutul lactaţiei vacile se află într-o stare de hipotiroidism însă nu se cunoaşte dacă această stare este cauza sau consecinţa scăderii activităţii 5’D hepatice. O posibilă explicaţie a hipotiroidismului ar putea fi excreţia acestor hormoni prin lapte, chiar dacă la niveluri scăzute.
Rezultatele obţinute indică concret faptul că la vacile cu producţii mari de lapte, importanţa primară o au perturbările metabolismului şi ale reproducţiei. Evaluarea condiţiei corporale ca parametru clinic trebuie să se folosească curent în practica zilnică. Aceste date arată concret faptul că, condiţia corporală necorespunzătoare cu mari oscilaţii între unele faze ale ciclului de producţie-reproducţie nu trec fără urmări asupra sănătăţii şi producţiei de lapte. Acest lucru arată oricum că această stare a avut ca precedent un regim greşit de hrănire în timpul lactaţiei şi în perioada de înţărcare. Stabilirea condiţiei corporale ne dă informaţii în ceea ce priveşte starea fiziologică şi de sănătate a vacilor în raport cu măsurarea adevăratei greutăţi corporale având în vedere faptul că asupra masei corporale influenţează şi alţi factori care se schimbă mereu (umplerea tractului digestiv, a vezicii urinare, a uterului). Pe lângă aceasta, animalele nu sunt uşor de controlat fiindcă aceasta presupune cântare relativ scumpe precum şi mult timp şi forţă de muncă. De aceea, condiţia corporală este unicul criteriu pentru evaluarea rezultatelor hrănirii vacilor fiindcă arată legătura dintre statusul energetic, starea de sănătate şi indicii de producţie-reproducţie. De fapt, aceasta ne arată dacă nivelul de hrană este optimizat, în baza stadiului fiziologic în care se află vacile sau numai în baza producţiei de lapte aşteptată. Condiţia corporală a animalelor este , deci, un criteriu, în baza căruia trebuie corectate raţiile de hrană având în vedere fazele de producţie. De exemplu, raţia de hrană care asigură o înaltă producţie de lapte dar cu o importantă pierdere a masei corporale a animalelor nu este recomandată. La fel nu este recomandată nici raţia de hrană care asigură o înaltă producţie de lapte iar în acelaş timp stimulează procesul depunerii de grăsimi. Din cauza acestor greşeli, la ferma Iratoş observăm că vacile în ultima fază de lactaţie au aproape aceeaşi evaluare a condiţiei corporale ca şi în perioada de înţărcare. Evaluarea condiţiei corporale, care de fapt reprezintă metoda generală a controlului clinic, trebuie să fie de un mare ajutor în controlul hrănirii şi al metabolismului energetic al vacilor performante în diferite faze ale ciclului producţie-reproducţie. Datele primite pot fi folosite ca indici în conducerea fermei şi protejarea sănătăţii vacilor cu producţii mari de lapte. Pentru a împiedica marile variaţii ale condiţiei corporale cu mai mult de 1 punct este necesar a se folosi în perioada de trecere, adausurile energetice în raţiile de hrană (perioada peripartală). Experienţa care are loc la ferma de vaci Iratoş precum şi rezultatele preliminare arată cât de necesară este păstrarea echilibrului energetic în cea mai critică perioadă, perioada peripartală. Animalele din grupele experimentate au fost reţinute pentru scurt timp în maternitate iar după 3-5 zile au fost mutate în altă grupă. După fătare au avut un apetit bun, iar cu ocazia primei măsurări a cantităţii zilnice de lapte s-au constatat rezultate de invidiat. Acest lucru îl evidenţiem în mod special pentru că la ambele ferme, cea mai sensibilă perioadă este tocmai trecerea din perioada de înţărcare în perioada de puerperium primar. Condiţia corporală a vacilor în perioada peripartală are un rol decisiv în procesul adaptării vacilor la începutul lactaţiei. În perioada de înţărcare vacile pot fi într-o condiţie de îngrăşare, dar la începutul lactaţiei, deoarece gradul de folosinţă a rezervelor corporale se măreşte concomitent cu mărirea producţiei de lapte, vacile pot slăbi până la epuizarea totală. Deoarece datele despre aportul energetic al hranei nu sunt întotdeauna accesibile, adesea din cauza examinării incomplete a cantităţii de hrană consumată şi a valorii energetice ale nutreţurilor folosite, rezultatele condiţiei corporale rămân singura posibilitate în adaptarea corectă a programului de hrănire, dezvoltarea producţiei şi ocrotirea sănătăţii vacilor bune de lapte. Astăzi revistele internaţionale sunt inundate de publicaţii în care tema principală este analizarea standard eronată a masei corporale medii şi a gradului de hrănire a vacior pentru toate fazele ciclului de producţie-reproducţie pentru a se realiza la timp optimizarea raţiilor de hrană şi a se evita marile variaţii ale metabolismului energetic al vacilor cu producţii mari de lapte. Scopul principal al specialiştilor este acela ca la cele mai multe vaci înainte de fătare să se ajungă la condiţia corporală de 3,5 până 4 puncte, iar la vârful lactaţiei de la 2,5 până la 3 puncte. Astfel este îndepărtat pericolul apariţiei lipomobilizării necontrolate în perioada antepartum şi la începutul lactaţiei. Este cunoscut că bilanţul energetic pozitiv durează temporal mai mult şi cuprinde ultima fază a lactaţiei şi perioada de înţărcare, acesta având ca urmare îngrăşarea patologică a animalelor. În aceste cazuri apar mari schimbări în condiţia corporală a animalelor în perioada peripartală ceea ce indică concret o schimbare necontrolată a metabolismului energetic şi marele pericol al apariţiei schimbărilor patologice în sisteme organice vitale. La vacile cu o înaltă productivitate de lapte aceasta înseamnă că energia care lipseşte trebuie asigurată din rezervele corporale de grăsime. Capacitatea organismului de a folosi în modul cel mai raţional unităţile din rezervele corporale reprezintă baza de plecare în menţinerea balanţei de energie şi o productivitate crescută de lapte în fază cea mai timpurie a lactaţiei primare („deviere spre stânga”). La aceste animale, în perioada puerperiumului primar, când fiziologic ar trebui să înceapă procesul adaptării, adesea apar stări patologice care nu arareori pot avea un rezultat nu tocmai avantajos. În sprijinul acestor afirmaţii vin şi rezultatele cercetărilor noastre la ferma Iratoş în luna decembrie a anului 2006. În maternitate se găseau 37 de vaci. Prin verificarea animalelor s-a putut evalua concret că toate animalele prezintă lipomobilizare intensivă şi desfăşoară stări de boală. Sindromul lipomobilizării este caracterizat de inapetenţă şi atonia organelor digestive. De la prima, la ultima vacă din maternitate „găurile flămânde” au fost pronunţat goale, în timp ce în iesle se aflau mari cantităţi de siloz de porumb neconsumat. Concomitent cu aceste dereglări, la unele animale apare schimbarea poziţiei organelor (dislocarea abomazului) iar la majoritatea treptat se desfăşoară acidoză ruminală cronică. Aceste stări patologice în timpul primei faze a lactaţiei, devin probleme principale de sănătate care influenţează mai târziu producţia de lapte şi activitatea reproductivă a animalelor. Yüklə 77,63 Kb. Dostları ilə paylaş:
|