România curtea de apel târgu- mureş decizii relevante pronunţate în perioada ianuarie – decembrie 2009 secţia civilă, de muncă Şi asigurări sociale, pentru minori şi familie decizia nr. 2/A din data de 13 Ianuarie 2009

Decizia nr. 1718/R/17.11.2009
Calitate procesuală într-o cerere de revizuire.
Prin sentinţa civilă nr.568 din 29 ianuarie 2008, Judecătoria Tg-Mureş a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a revizuentului, invocată de instanţă din oficiu; a respins acţiunea formulată de revizuentul P. S., împotriva intimaţilor P. A., G. A. D. şi S. P. M. S., ca fiind formulată de către o persoană fără calitate procesuală activă: a obligat revizuentul la plata către intimate a sumei de 1000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

In considerentele hotărârii judecătoreşti s-a reţinut următoarele:

Prin sentinţa civilă nr.2724/2002 a Judecătoriei Tg-Mureş, s-a admis cererea formulată de reclamantele P. A., G. A.-D. şi Şopterean-P. M. S., împotriva pârâţilor S. K. şi T. E. M. şi s-a validat contractul de vânzare-cumpărare sub semnătură privată intervenit între def.S. A., în calitate de vânzător şi def.P. M., în calitate de cumpărător, la data de 10 ianuarie 1957, având ca obiect terenul intravilan în suprafaţă de 1368 mp, înscris în CF 1649 Band, nr.top.777, 778; s-a dispus întabularea dreptului de proprietate în CF a def.S. A., moştenitor al proprietarului tabular S. K. şi apoi a def.P. M.; fără cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri a formulat cerere de revizuire P.S. invocând prevederile art.322 pct.4 C.pr.civ.

Instanţa de fond a admis excepţia lipsei calităţii procesual pasive a revizuentului constatând că nu există identitate intre persoana reclamantelor şi persoana care este titulara dreptului în raportul juridic dedus judecăţii.

S-a reţinut că, calitatea de revizuent o poate avea partea din procesul în care s-a pronunţat hotărârea atacată, care justifică un interes în promovarea căii de atac.

Prin decizia civilă nr.54 din 3 martie 2009, Tribunalul Mureş a respins apelul declarat de revizuentul P. S., împotriva sentinţei civile nr.568 din 9 ianuarie 2008 a Judecătorie Tg-Mureş; a respins cererea de intervenţie în interesul revizuentului formulată de intervenienta T. E. M.; a obligat revizuentul P. Ş. la plata către intimata P. A., a sumei de 1.200 lei cheltuieli de judecată.

In considerentele hotărârii judecătoreşti atacată s-a reţinut că:

In mod corect instanţa de fond a stabilit ca revizuentul este lipsit de calitate procesuala activa, nefiind parte în procesul de fond.

Referitor la cererea de intervenţie formulată în interesul revizuentului tribunalul a apreciat că nu este admisibilă întrucât intervenientul nu invocă un drept propriu şi nu urmăreşte pronunţarea unei hotărâri pentru sine ci în favoarea revizuentului.

In recursul declarat de către revizuentul P.Ş. se susţine că exista o contradicţie în motivarea hotărârii atacate referitoare la admiterea în principiu a cererii de intervenţie în interesul recurentului urmată de respingerea acestei cereri .

Se arată că excepţia lipsei calităţii procesual active este acoperită prin cerea de intervenţie făcută de T. E. moştenitoarea uneia dintre pârtile din procesul de uzucapiune

Se susţine că pe fondul cauzei cererile recurentului sunt întemeiate, dar pe motive procedurale nu se soluţionează fondul .

In întimpinarea depusă se solicită respingerea ca nefondat a recursului declarat arătându-se că intervenienta nu se poate identifica cu persoana revizuentului şi nu poate acoperii lipsa calităţii procesuale a acestuia .

De asemenea, se arată că după admiterea în principiu a cererii de intervenţie, instanţa poate proceda la admiterea sau respingerea acesteia ,nefiind ţinută de încheierea de admitere în principiu.

Examinând recursul dedus judecăţii prin prisma prevederilor art.304 pct.9 C.pr.civ. şi a motivelor de recurs invocate s-a constatat că este nefondat urmând a se respinge avându-se în vedere că atât instanţa de fond cât şi instanţa de apel au făcut o corectă aplicare a textelor de lege în speţa dedusă judecăţii.

Revizuirea este o cale extraordinară de atac pusă de lege la dispoziţia părţilor, iar cererea de revizuire mai poate fi formulată şi de procuror, indiferent dacă acesta a participat sau nu la judecată conform art.45 alin.3 C.pr.civ..

Numai procurorul are posibilitatea conferita de legiuitor de a declara o cerere de revizuire a unei hotărâri judecătoreşti în care nu a fost parte, aşa încât în mod firesc instanţele de judecată au procedat la admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale active .

In ce priveşte criticile referitoare la cererea de intervenţie formulată în cauză se constată că sunt nefondate pentru că o astfel de cerere nu atrage calitatea procesuala a recurentului în sensul de a dobândi calitatea de revizuent a unei hotărâri în care nu a fost parte în procesul de judecată .

In ce priveşte admiterea în principiu a cererii de intervenţie, urmată de respingerea acesteia prin dispozitivul hotărârii atacate, s-a constatat că instanţa are posibilitatea de a se pronunţa atât in sensul respingerii cât şi a admiterii unei cereri de intervenţie admisă în principiu pentru că orice persoană poate interveni intr-o pricină ce se judecă intre alte persoane, dar această posibilitate a intervenirii intr-un proces nu atrage şi admiterea cererilor intervenientului.

Ca urmare s-a constatat că sunt nefondate criticile aduse hotărârii atacate, iar aplicând prevederile art.274 C.pr.civ. recurentul a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată.


Decizia nr. 1721/R/17.11.2009
Procedura recalificării căilor de atac. Condiţia admiterii cererii de amânare formulată în termenul art. 156, al. 1 Cod procedură civilă.
Prin sentinţa civilă nr. 6064 din 4 decembrie 2007, Judecătoria Târgu-Mureş a luat act de renunţarea reclamantelor C. C. şi S. A. la judecat în contradictoriu cu pârâtele Municipiul Târgu-Mureş şi Primăria Târgu-Mureş, a respins acţiunea formulată şi precizată de reclamante împotriva pârâtei RA A. Târgu-Mureş, ca neîntemeiată, a admis acţiunea reconvenţională formulată de pârâta-reclamantă reconvenţională RA A. Târgu-Mureş împotriva reclamantelor-pârâte reconvenţionale C. C. şi S. A., a dispus evacuarea reclamantelor-pârâte din imobilul-apartament din Târgu-Mureş, judeţul Mureş şi a obligat reclamantele să plătească pârâtei suma de 10,3 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamantele C. C. şi S. A.

Prin decizia nr. 97 din 16 aprilie 2009 Tribunalul Mureş a anulat ca netimbrată cererea de apel formulată de reclamante.

Reclamantele au declarat recurs împotriva acestei hotărâri, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei care a pronunţat hotărârea casată, urmând ca aceasta să dispună în sensul admiterii acţiunii aşa cum a fost precizată, în sensul obligării pârâtei la vânzarea în favoarea reclamantelor a apartamentului din Târgu-Mureş, prin perfectarea contractului autentic de vânzare-cumpărare la un preţ ce urmează a fi stabilit printr-un raport de expertiză judiciară de evaluare, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea recursului, a arătat că motivele de recurs sunt cele prevăzute de art. 304 pct. 1, art. 312 alin. 5 Codul de Procedură Civilă. La prima zi de judecată în faţa Tribunalului Mureş, pe rolul completului investit aleatoriu prin sistemul electronic cu judecarea recursului s-au fixat doar cauze aflate în recurs. Sesizând greşita calificare a căii de atac, instanţa a propus recalificarea acesteia în apel, ceea ce ar fi presupus, în mod obligatoriu, fie amânarea judecării cauzei la un complet desemnat să judece apeluri, fie desemnarea, în mod aleatoriu, a judecătorilor competenţi să judece cauza în apel. Instanţa de judecată constituită din trei judecători, la primul termen de judecată a şi recalificat calea de atac în apel şi a şi decis, cu de la sine putere, care dintre cei trei judecători rămân competenţi să judece cauza în complet compus din 2 judecători. Este evident că nici unul dintre cei trei judecători nu a părăsit sala de judecată, rămânând în complet şi exact acesta a fost motivul pentru care dactilografa a menţionat în antet, în minută şi în dispozitiv pe toţi cei trei judecători, s-a consemnat că decizia este irevocabilă, iar judecătorii au semnat-o ca atare. Reclamantele au avut certitudinea amânării judecării cauzei pe acest considerent, al greşitei calificări a căii de atac, motiv de amânare fără discuţie a cauzei, inclusiv discutarea aspectelor legate de plata taxei de timbru. Acesta a fost unul dintre motivele pentru care reclamantele nu au achitat taxa de timbru.

Este evident că instanţa de apel a săvârşit un abuz anulând apelul ca netimbrat, în condiţiile în care era primul termen de judecată, apelul nu a fost motivat pe considerentul greşitei calificări a căii de atac, respectiv pentru faptul că părţile nu ar fi putut pune concluzii, în condiţiile în care reclamantele au solicitat amânarea judecării cauzei pentru angajarea unui alt avocat decât cel care le-a asigurat apărarea în primă instanţă.

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea a constatat că acesta este fondat, si l-a admis, pentru următoarele considerente:

La data de 30 ianuarie 2009 reclamantele au înregistrat declaraţia de apel împotriva sentinţei pronunţate de instanţa de fond, arătând că motivarea căii de atac se va formula până la prima zi de înfăţişare, în condiţiile dispoziţiilor art. 287 alin. 2 Codul de Procedură Civilă.

Prin rezoluţia preşedintelui completului de judecată, înscrisă pe cererea de apel, s-a stabilit taxa de timbru aferentă apelului, de 4,3 lei şi timbru judiciar de 3 lei (respectiv ½ din taxa de la instanţa de fond), făcându-se precizarea că se va stabili timbrajul după stabilirea valorii imobilului, în raport cu prevederile art. 3 ind. 1 din Legea nr. 146/1997.

La data de 16 aprilie 2009, în ziua termenului de judecată stabilit, reclamantele au depus la dosarul cauzei, prin registratura instanţei, o cerere de amânare a cauzei şi acordarea unui nou termen de judecată, necesar angajării unui avocat care să le apere interesele în proces, întemeindu-şi cererea pe dispoziţiile art. 156 alin. 1 Codul de Procedură Civilă.

Deoarece în dispozitivul hotărârii pronunţate de Judecătoria Târgu-Mureş s-a menţionat calea de atac ca fiind recursul, cauza a fost înregistrată la Tribunalul Mureş ca şi recurs şi repartizată în mod aleatoriu la un complet de recurs. În raport de obiectul cererii –obligaţie de a face -, instanţa a recalificat calea de atac dedusă judecăţii din recurs în apel, în baza art. 282 Codul de Procedură Civilă, stabilind că din completul de judecată vor face parte primii doi judecători din complet. Instanţa astfel constituită a respins cererea de amânare a cauzei ca neîntemeiată, declaraţia de apel fiind formulată la data de 30 ianuarie 2009, primind citaţia pentru acel termen la data de 1 aprilie 2009. A invocat din oficiu excepţia netimbrării căii de atac şi a rămas în pronunţare asupra excepţiei invocate. S-a consemnat în practicaua hotărârii că după pronunţarea hotărârii s-a depus la dosar dovada achitării taxei de timbru.

Procedând astfel, instanţa de apel a încălcat mai multe norme procesuale. În primul rând, recalificând calea de atac, avea obligaţia să scoată cauza de pe rol, să o înainteze serviciului de statistică pentru a o înregistra ca apel şi pentru a proceda la repartizarea aleatorie unui complet de apel. În al doilea rând, la dosar nu există nici un proces-verbal din care să rezulte că primii doi membri ai completului de recurs, care au soluţionat cauza dedusă judecăţii în complet de apel, formează un complet de apel legal constituit, care să figureze în această componenţă în planificarea completelor de judecată în apel din cadrul tribunalului, conform Regulamentului. În al treilea rând, la dosar trebuiau eventual întocmite două încheieri, una de către completul de recurs, care să fie semnată de toţi cei 3 judecători, prin care să se constate recalificarea căii de atac şi transpunerea cauzei la completul de apel şi a doua, prin care să se procedeze la continuarea dezbaterilor de către completul de apel. Neprocedând astfel, decizia atacată are, ca şi componenţă a completului toţi trei judecătorii (după cum se poate observa din practicaua hotărârii) iar decizia este semnată în final de către doi judecători ai completului, care, aşa cum am arătat mai sus, nu se ştie după ce criterii logice sau legale au format completul de apel.

Toate cele reţinute mai sus duc la incidenţa motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 5 Codul de Procedură Civilă – instanţa încălcând formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. 2 Codul de Procedură Civilă.

Un alt aspect important este încălcarea dreptului la apărare al părţilor şi implicit încălcarea dreptului la un proces echitabil, consfinţite de art. 156 alin. 1 Codul de Procedură Civilă şi art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Reclamantele au solicitat la primul termen de judecată acordarea unui termen pentru angajarea unui avocat. Potrivit art. 156 alin. 1 Codul de Procedură Civilă, instanţa va putea da un singur termen pentru lipsă de apărare, temeinic motivată. Temeinicia cererii rezidă din dorinţa de angajare a unui avocat care să le apere interesele. Codul de Procedură Civilă nu vorbeşte despre neacordarea unui astfel de termen datorită perioadei îndelungate scurse de la înregistrarea apelului, primirea citaţiei şi primul termen de judecată fixat. Motivarea instanţei de apel de respingere a cererii pentru astfel de motive nu poate fi reţinută. Chiar şi aşa, instanţa trebuia să facă aplicarea prevederilor art. 156 alin. 2 Codul de Procedură Civilă, potrivit cărora când instanţa refuză amânarea judecăţii pentru acest motiv, va amâna pronunţarea, la cererea părţii, în vederea depunerii de concluzii scrise. Aceasta cu atât mai mult cu cât partea care a solicitat amânarea pentru lipsă de apărare nu era prezentă la dezbateri, pentru a putea solicita amânarea cauzei.

Apoi, excepţia invocată din oficiu de instanţă privind netimbrarea apelului nu a fost pusă în discuţia tuturor părţilor împrocesuate, încălcându-se astfel principiul contradictorialităţii. Instanţa de apel a omis a observa faptul că taxa judiciară de timbru nu a fost definitiv stabilită. Prin rezoluţia pusă pe cererea de apel s-a consemnat că „se va stabili timbrajul după valoarea imobilului”. Instanţa nu a revenit motivat asupra acestei dispoziţii şi nici nu a statuat că taxa de timbru ar fi legal stabilită la cuantumul de 4,3 lei taxa de timbru şi 3 lei timbrul judiciar. S-a mărginit doar la a întreba reprezentantul intimatei RA A. SA dacă s-a efectuat o evaluare a imobilului. În atare condiţii, în mod nejustificat s-a admis excepţia netimbrării apelului, câtă vreme taxa de timbru nu era legal stabilită.

Toate cele reţinute mai sus duc la concluzia că instanţa de apel a soluţionat cauza fără a intra în cercetarea fondului, motiv de casare prevăzut de art. 312 alin. 5 Codul de Procedură Civilă. Acest motiv, pe lângă cel detailat mai sus, de prevederile art. 304 pct. 5 Codul de Procedură Civilă, duc la soluţia admiterii recursului, casării integrale a hotărârii atacate şi trimiterii cauzei spre rejudecare instanţei de apel, Tribunalul Mureş. Cu ocazia rejudecării, instanţa de apel – legal constituită - va ţine seama de toate criticile reţinute mai sus, va stabili corect taxa de timbru în funcţie de obiectul şi valoarea pricinii deduse judecăţii şi va judeca apelul cu respectarea dreptului al apărare, principiul contradictorialităţii părţilor şi dreptului la un proces echitabil.

Decizia nr. 1723/R/18.11.2009
Uzucapiune, art. 28, al. 1 D din Legea nr. 115/1938
Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin decizia civilă nr.80 din 02.06.2009 a Tribunalului Harghita, pronunţată în dosarul nr. 2467/96/2008 s-au admis apelurile declarate de pârâtele SC”M.”SRL şi M. J., împotriva sentinţei civile nr.768 din 29.05.2008, pronunţată de Judecătoria Odorheiu Secuiesc în dosarul nr.557/2006 şi s-a dispus schimbarea în tot a acestei hotărâri în sensul că s-a respins acţiunea formulată de reclamnata T. A., aceasta fiind obligată să plătească pârâtei SC”M.”SRL suma de1100 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Totodată, tribunalul a dispus respingerea apelurilor declarate de SC”M.”SRL şi M. J. împotriva încheierii nr.3 din 11.05.2006 a Judecătoriei Odorheiu Secuiesc şi a obligat intimata T. A. să plătească apelantei SC”M.”SRL suma de 2648,71 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de apel a reţinut că reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii condiţiilor uzucapiunii reglementate de dispoziţiile art.1847 şi urm. din Codul civil, din probele testimoniale administrate neputându-se stabili cu certitudine durata posesiei, şi identificarea terenului din perspectiva suprafeţei şi vecinătăţilor.

Tribunalul a mai reţinut că probele administrate în privinţa chestiunii cooperativizării terenului în litigiu sunt contradictorii, însă este cert faptul că întreaga zonă în care se află terenul în litigiu a fost cooperativizată, iar proprietarii actuali ai terenurilor învecinate au dobândit dreptul de proprietate asupra acestor suprafeţe în temeiul Legii nr.18/1991, inclusiv pârâta M. J. În acelaşi context instanţa de apel a reţinut şi faptul că inclusiv reclamanta a formulat cerere pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu în baza Legii nr.247/2005, ceea ce reprezintă o recunoaştere implicită a faptului că terenul a fost cooperativizat.

Referitor la concluziile rapoartelor de expertiză efectuate în cauză, care confirmă faptul că identificarea terenului cuprins în titlul de proprietate al pârâtei M.J. nu este conformă cu limitele din cartea funciară, iar parte din acest teren se suprapune cu cel folosit de reclamantă,Tribunalul a reţinut că instanţa de fond a ignorat un aspect esenţial, respectiv acela că reclamanta nu este proprietarul terenului, astfel că suprapunerea stabilită în mod teoretic de experţi trebuia raportată la situaţia ce rezultă din acte, respectiv aceea că reclamanta nu deţine vreun act care să-i ateste dreptul de proprietate.

În ceea ce priveşte apelurile declarate de apelantele SC”M.”SRL şi M. J. împotriva încheierii nr.3/11.05.2006 a Judecătoriei Odorheiu Secuiesc pronunţată în acelaşi dosar, tribunalul a constatat că soluţia de respingere a excepţiilor invocate de pârâte prin această încheiere interlocutorie este corectă, din următoarele considerente:

În ceea ce priveşte excepţia lipsei procedurii prealabile invocate de pârâta SC”M.”SRL pentru motivul că are calitate de comerciant, întrucât cauza nu este de natură comercială, ci civilă, astfel dispoziţiile art.720 ind.1 C.pr.civ., nu sunt aplicabile.

În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale active şi excepţia lipsei de interes a reclamantei, s-a reţinut că întrucât reclamanta urmăreşte dobândirea dreptului său de proprietate asupra unui teren despre care susţine că îl foloseşte, justifică un interes şi acesta îi conferă calitate procesuală activă.

Referitor la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei SC”M.”SRL, s-a constatat că într-adevăr această pârâtă are calitate procesuală, întrucât este proprietara tabulară actuală a terenului în litigiu.

În privinţa excepţiei prescripţiei extinctive, s-a reţinut că, în speţă, este vorba de dobândirea dreptului de proprietate prin prescripţie achizitivă, care este un mod originar de dobândire a proprietăţii şi, ca atare, dreptul material la acţiune este imprescriptibil.

Împotriva acestei hotărâri reclamanta T.A. a formulat recurs, solicitând modificarea deciziei atacate, în sensul respingerii apelurilor promovate de pârâtele M.J. şi SC”M.”SRL, cu consecinţa menţinerii ca legală şi temeinică a sentinţei nr.768 din 29.05.2008 a Judecătoriei Odorheiu Secuiesc şi obligarea intimaţilor la plata cheltuielilor de judecată în apel şi recurs.

În motivarea recursului, recurenta a arătat că a probat cu martori şi înscrisuri îndeplinirea condiţiilor privitoare la dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune, iar prevederile art. 28 alin. 1 din Decretul-lege nr. 115/1938 pe care le-a invocat în susţinerea cererii sale nu condiţionează dobândirea dreptului de proprietate de existenţa vreunui act, care să probeze dreptul pretins.

Recurenta a mai arătat că terenul în litigiu nu a fost cooperativizat, ci a rămas în posesia părinţilor reclamantei, aceştia nefiind membri cooperatori şi au plătit impozit pentru acest teren.

Referitor la cererea făcută în baza Legii nr. 247/205, recurenta a arătat că solicitarea s-a întemeiat pe dispoziţiile art. 27 alin.2 care se referă la proprietarii sau moştenitorii acestora, care nu s-au înscris în CAP.

În drept, recurenta a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă.

Intimata M.J. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că, decizia atacată este legală şi temeinică, Tribunalul Harghita făcând o analiză riguroasă a probelor, inclusiv a proiectului de comasare a localităţii Praid, privind înfiinţarea unui GAC pe întreg teritoriul comunei, care atestă în mod indubitabil colectivizarea perimetrului localităţii Praid.

Intimata a mai arătat că reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii condiţiilor pentru a uzucapa şi nu a fost în măsură să prezinte vreun înscris referitor la succesiunea posesiilor clandestine invocate de aceasta. Mai mult, intimata a arătat că fundamentarea cererii nu s-a făcut pe dispoziţiile art. 28 din Decretul-lege nr. 115/1938, ci pe dispoziţiile Codului civil.

De asemenea, intimata SC”M.”SRL a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii condiţiilor legale, pentru dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune.

S-a mai arătat că posesia invocată de recurentă nu a existat niciodată, aspect care rezultă din sentinţa nr. 3842/2008 a Judecătoriei Craiova.

Intimata a mai arătat că în situaţia în care uzucapiunea ar fi operat, putea produce efecte doar asupra cotei de ½ a imobilul sub nr. top. 2808, 2809, întrucât I.M. a deţinut doar această cotă, moştenită după mama ei, Z.R.

Faptul cooperativizării terenului rezultă din adresa din 19.05.2009 împreună cu anexa MC nr. 391 din 29.04.2009, terenurile comasate fiind incluse în patrimoniul Întovărăşirii Agricole „Viaţă Nouă” din Comuna Praid.

Referitor la expertizele efectuate, intimata a arătat că expertul a greşit în ceea ce priveşte identificarea suprafeţei de teren.

Examinând decizia atacată din perspectiva motivelor invocate, instanţa de control judiciar a conswtatat următoarele:

Prin acţiunea formulată şi înregistrată la Judecătoria Odorheiu Secuiesc, reclamanta a solicitat să se constate că identificarea topografică a terenului retrocedat în baza titlului de proprietate nr. 85578 din 19.10.2004 pârâtei M.J. este greşită, întrucât este făcută asupra imobilului cu nr. top. 2808 şi 2809, în loc de 2810, să se dispună restabilirea în Cf 25 Praid sub A+15 cu nr. top. 2810 a situaţiei existente anterior identificării greşite, să se constate că reclamanta a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului înscris în CF 1380 Praid sub A+1 nr. top. 2808 şi 2809, prin uzucapiune, în baza art. 28 din Decretul-lege nr. 115/1938, întabularea cu acest titlu în cartea funciară a dreptului astfel dobândit şi obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

Analizând cartea funciară 1380 Praid, Curtea a constatat că imobilul înscris sub nr. top. 2808 şi 2809,cunoscut sub denumirea „G.” sau S.” a format proprietatea tabulară a defuncţilor M. A. şi Z. R. în cote de câte ½ parte, iar cota acesteia din urmă s-a transmis ulterior fiicei acestora, defunctei I. M. al cărei succesor este pârâtul I. A.

Imobilul înscris în CF 25 Praid cu nr. top. 2810 a format proprietatea lui G.C., soţia defunctului S. J., terenul fiind cuprins în titlul de proprietate nr. 8558/2004 eliberat pârâtei M.J. în baza Legii nr. 18/1991. Aşa cum rezultă din adresa emisă de Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Praid (fila 166) titlul de proprietate a fost eliberat pârâtei în baza datelor din cartea funciară pe o suprafaţă de 3300 mp. pe vechiul amplasament.

Pârâta M.J. a înstrăinat suprafaţa de 3300 mp. prin contractele de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. 2688/2005 (1700m.p.) şi nr. 2202/2005 (1600 mp).

În faţa primei instanţe s-a administrat proba cu expertiza tehnică de specialitate, întocmindu-se două rapoarte de expertiză, care au stabilit că terenul inclus în titlul de proprietate emis pe numele pârâtei M.J. a fost greşit identificat cu ocazia întabulării, stabilindu-se în mod eronat linia de hotar dintre parcela cu nr. top. 2810, pe care se identifică terenul din titlu, şi parcela cu nr. top. 2808 şi 2809, care nu au constituit proprietatea antecesorilor pârâtei M. J. şi nu a fost inclusă în titlul de proprietate al acesteia.

Acest aspect este confirmat şi de Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Praid (fila 166) în care se arată că, la întabulare, specialiştii, care au făcut măsurătorile, nu au luat în considerare vechiul amplasament.

Faţă de acest aspect, Curtea a constatat că în mod legal prima instanţă a constatat greşita identificare a terenului cuprins în titlul de proprietate nr. 85578/2004 prin planul de amplasament şi delimitare întocmite în vederea întabulării şi a dispus restabilirea situaţiei acestei identificări în cartea funciară nr. 25 Praid, nr. top. 2810. Prin aceasta nu a fost contestat dreptul de proprietate al pârâtei M.J, ori valabilitatea titlului de proprietate, ci numai greşita identificare cu ocazia întabulării în cartea funciară.

Din perspectiva celor reţinute mai sus, Curtea a constatat că sunt nefondate susţinerile intimaţilor în sensul că expertiza ar fi greşită sub acest aspect şi că s-ar fi constatat o suprapunere ale suprafeţelor pur teoretică şi nereală. Astfel, este evident că terenul pentru care s-a reconstituit dreptul de proprietate pârâtei M. J, în calitate de succesoare a defunctei G.C, este înscris în CF nr. 25 Praid, sub nr. top. 2810, iar reconstituirea s-a făcut pe vechiul amplasament. Întabularea greşită a suprafeţei reconstituite este confirmată prin două expertize tehnice de specialitate care au fost efectuate în cauză, precum şi de Comisia Locală de fond funciar, inclusiv prin procesul-verbal de la fila 120, or, din această perspectivă concluziile expertizei tehnice de specialitate pot fi combătute numai cu o probă de o valoare ştiinţifică egală, iar nu prin simple afirmaţii ale intimaţilor.

În ceea ce priveşte împrejurarea dacă terenul înscris în CF nr. 1380 Praid nr. top. 2808,2809 a fost sau nu cooperativizat, Curtea a constatat că potrivit adresei nr.2053/2006 (fila 176 în dosarul primei instanţe) şi adresei nr. 4029/2006 (fila 214) emise de Primăria comunei Praid, cele două parcele nu au fost cooperativizate, iar potrivit evidenţelor deţinute până în anul 1985, din anul 1969 reclamanta şi antecesorii ei au plătit impozit pentru clădire şi teren. De asemenea, prin adresa nr. 4975 din 04.12.2008 (fila 58 în dosarul Tribunalului Harghita) emisă de Primăria comunei Praid se arată că parcelele cu nr. top. 2808 şi 2809 nu au fost cooperativizate, pe acestea se găsesc o casă veche şi o magazie, pentru care până în anul 1986 figurează ca plătitori de impozit pe teren şi construcţii F.A. şi V. părinţii reclamantei T. A.

Conform adresei nr. 4824/2008 emisă de Primăria Comunei Praid (fila 69 în dosarul Tribunalului Harghita) imobilul înscris în CF 1380 cu nr. top. 2808 şi 2809 stăpânit de familia F.A. şi fiica lor,T.A. nu a fost inclus în CAP, iar la data de 01.01.1990nu se afla evidenţiat în patrimoniul fostei CAP a localităţii. Totodată, prin aceeaşi adresă se arată că F.A. şi soţia acestuia, precum şi fiica lor, T.A, nu au fost membri cooperatori.

Imobilul în discuţie a fost înstrăinat de M.A. şi Z. R. lui B. L., iar acesta, în anul 1949 l-a înstrăinat tatălui reclamantei, F.A. Acest aspect care, deşi nu este cuprins în evidenţele de carte funciară, a fost probat în cauză prin contractul provizoriu (fila 91-92 în dosarul primei instanţe,213 dosar apel), coroborat cu interogatoriul luat pârâtului I. A. (filele 117-118) şi cu probele testimoniale administrate. Astfel, martorul K. F. (fila 135), care a fost preşedintele Sfatului Popular în perioada 1961-1965, a declarat că nu toate terenurile de pe raza comunei Praid au fost cooperativizate, printre acestea fiind şi terenul în litigiu.

De asemenea, martorul K.L. (fila 136) a declarat că acest teren a fost cumpărat de F. A. de la B. L. în anul 1949, acesta din urmă cumpărând terenul de la familia M. Martorul a mai arătat că acest teren nu a fost cooperativizat.

Din coroborarea acestor probe, Curtea a constatat că terenul înscris în Cf 1380 Praid, nr. top. 2808, 2809 nu a fost cooperativizat, aşa cum în mod greşit a reţinut Tribunalul. Astfel, înscrisurile şi probele testimoniale menţionate anterior relevă faptul că acest teren nu a făcut parte din patrimoniul fostului CAP conform evidenţelor de la 01.01.1990, că antecesorii reclamantei nu au fost membri cooperatori, că au deţinut acest teren din anul 1949 şi au plătit impozit pentru el. Împrejurarea că majoritatea terenurilor din zonă au fost cooperativizate, inclusiv terenurile învecinate, nu este de natură a înlătura aceste dovezi. În aceeaşi ordine de idei, faptul că reclamanta a formulat o cerere în baza Legii nr. 247/2005, înregistrată sub nr. 416/2005 (fila 15 în dosarul tribunalului) nu este de natură a dovedi faptul că terenul ar fi fost cooperativizat, şi reprezintă un demers pe care reclamanta l-a făcut pentru a deţine un titlu asupra acestui teren.

În ceea ce priveşte martorii V. G. şi K. K., care au declarat că terenul a fost cooperativizat, instanţa a constatat că declaraţiile acestora sunt contrazise de celelalte probe menţionate mai sus.

Referitor la harta din evidenţa Arhivelor Naţionale, cuprinzând proiectul de comasare al Întovărăşirii Agricole”Viaţa Nouă” din comuna Praid, instanţa a constatat că aceasta, pe de o parte, este doar un proiect, care nu face dovada faptului că a fost finalizat ca atare, iar pe de altă parte, nu dovedeşte în concret faptul că parcela cu denumirea „G.” sau „S.” ar fi fost în realitate cooperativizat. Dacă era aşa, ar fi apărut în patrimoniul CAP în evidenţele de la 01.01.1990, iar antecesorii reclamantei nu ar fi plătit impozit pentru el. În acelaşi context Curtea a constatat că reclamanta a administrat probe clare şi de necontestat în sensul că imobilul în litigiu nu a fost cooperativizat.

Cu privire la condiţiile necesare pentru dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune, Curtea a constatat că reclamanta şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 28 alin. 1 din Decretul-lege nr. 115/1938, potrivit cărora cel care a posedat un imobil în condiţiile legii, timp de 20 ani, după moartea proprietarului înscris în cartea funciară, poate cere înscrierea dreptului uzucapat. Textul legal reglementează uzucapiunea extratabulară, denumită astfel pentru că dobândirea dreptului de proprietate de către posesorul imobilului se face fără ca acesta să fi fost întabulat la începerea posesiei în cartea funciară.

Actul normativ mai sus menţionat a intrat în vigoare la data de 12 iulie 1947, aplicându-se uzucapiunilor începute sub imperiul acestuia.

Condiţiile legale care trebuie îndeplinite pentru a putea invoca uzucapiunea extratabulară sunt: 1. titularul dreptului întabulat în cartea funciară să fie decedat; 2. uzucapantul să posede imobilul timp de cel puţin 20 de ani de la moartea proprietarului tabular; 3. posesia să fie utilă, indiferent de buna sau reaua-credinţă a posesorului. În privinţa calităţilor posesiei pentru a fi utilă, sunt aplicabile dispoziţiile art.1847 din Codul civil, Decretul-lege nr.115/1938 neavând prevederi speciale în acest sens. În ceea ce priveşte procedura de urmat pentru constatarea dobândirii dreptului de prorpietate prin uzucapine, în mod evident se aplică dispoziţiile în vigoare, iar nu art. 130 din Decretul-lege nr. 115/1938, normele de procedură fiind de imediată aplicare.

Faţă de cele reţinute mai sus, Curtea a constatat că ultimii proprietari înscrişi în cartea funciară sunt M. A, pentru cota de 1/2, decedat în anul 1946 şi defuncta I. M., antecesoarea pârâtului I. A., decedată la data de 25.01.1980, conform certificatului de deces aflat la fila 31 în dosarul de fond.

Conform probelor testimoniale administrate, adeverinţelor emise de Primăria comunei Praid, mai sus amintite, reclamanta şi antecesorii săi au posedat imobilul în litigiu din anul 1949 până în vara anului 2006, când pârâta intimată M.J. nu le-a mai permis accesul pe teren. Acest aspect a fost stabilit şi în baza probelor administrate în cadrul acţiunii posesorii pe care T.A. a formulat-o împotriva lui M.J. la data de 10.10.2006 (filele 77-80 în dosar apel), finalizată prin sentinţa civilă nr. 3842/2008 a Judecătoriei Craiova).

Susţinerile intimaţilor în sensul că prin respingerea acţiunii posesorii de către Judecătoria Craiova s-a stabilit cu puterea lucrului judecat faptul că posesia reclamantei nu a fost utilă, Curtea, în primul rând a constatat că acţiunea posesorie a fost respinsă pentru că reclamanta nu a dovedit că a fost deposedată prin violenţă, iar pe de altă parte, reaminteşte că acţiunea posesorie are o cauză total diferită în raport cu acţiunea petitorie (natura juridică a prezentei acţiuni), astfel că posesoriul nu are autoritate de lucru judecat asupra petitoriului.

Prin urmare, rezultă că imobilul a fost posedat de reclamantă timp de mai bine de 26 de ani de la data decesului ultimului proprietar tabular, fiind îndeplinită şi cea de-a doua condiţie menţionată anterior.

Referitor la condiţia ca posesia exercitată pe parcursul celor 20 de ani să fie utilă, potrivit dispoziţiilor art. 1847 din Codul civil, pentru a produce efectele sale, posesia trebuie să aibă următoarele calităţi: să fie continuă, netulburată, publică, neechivocă şi sub nume de proprietar.

Astfel cum am arătat anterior, posesia exercitată de reclamantă şi defuncţii săi părinţi nu a fost întreruptă sau tulburată în perioada 1949 – 2006. De asemenea, era de notorietate în localitate faptul că tatăl reclamantei a cumpărat acest teren de la B. L. în anul 1949, care l-a cumpărat de la soţii M. Martorii audiaţi au arătat că se ştia că tatăl reclamantei este proprietarul terenului în litgiu şi s-a comportat ca atare în mod public şi neechivoc pe toată perioada menţionată. Mai mult, a plătit impozit pentru acest teren, or suportarea acestor cheltuieli este în sarcina proprietarului.

În acest context, Curtea a constatat că reclamanta a făcut dovada îndeplinirii condiţiilor prevăzute de lege pentru dobândirea dreptului de prorpietate prin uzucapiune.

Aspectele reţinute de instanţa de apel, în sensul că reclamanta nu ar fi făcut dovada întinderii suprafeţei, nu ar fi identificat terenul stăpânit sub aspectul vecinătăţilor sunt eronate, în contextul în care reclamanta a identificat imobilul atât sub aspectul denumirii cunoscute în zonă, respectiv “G.” sau “S.”, cât şi sub aspectul datelor de carte funciară, cu număr topografic şi suprafaţă. Din declaraţiile martorilor audiaţi rezultă faptul că aceştia s-au referit la această parcelă, precum şi faptul că este învecinată cu parcela pârâtei M. J. În plus, din evidenţele primăriei, aşa cum am arătat când am făcut referire la adresele emise de această instituţie, rezultă că antecesorii reclamantei au stăpânit terenul identificat cu nr. top. 2808 şi 2809 şi că au plătit impozitul aferent. Din toate aceste dovezi administrate în cauză, rezultă fără vreun dubiu atât posesia utilă, durata exercitării acesteia, cât şi datele de identificare a terenului stăpânit.

Referitor la aspectul reţinut de instanţa de apel în considerentele deciziei supuse prezentei analize, în sensul că, deşi expertiza stabileşte faptul că identificarea terenului din titlul de proprietate al pârâtei M. J. nu este conformă cu limitele din cartea funciară şi parte din acest teren se suprapune cu cel folosit de reclamantă, aceste chestiuni nu prezintă relevanţă, întrucât reclamanta nu este proprietara terenului şi nu posedă niciun titlu asupra acestui imobil,Curtea urmează a le înlătura. Astfel, reclamanta a promovat această acţiune tocmai pentru a se constata că a devenit proprietar al acestui teren prin uzucapiune, întrucât nu îl deţine în baza vreunui titlu translativ de proprietate, actul de vânzare-cumpărare sub semnătură privată încheiat în anul 1949 de tatăl său neavând puterea de a transmite proprietatea, întrucât nu îndeplineşte condiţiile formale necesare.

Prin efectul uzucapiunii se naşte dreptul de proprietate al uzucapantului şi se stinge, concomitent, dreptul de proprietate al fostului titular, cu efect retroactiv, uzucapantul devenind proprietar încă din momentul când a început să curgă termenul de prescripţie. Astfel, uzucapiunea îndeplineşte o funcţie de clarificare a unor situaţii juridice, având ca efect naşterea dreptului de proprietate al posesorului unui imobil, transformând o aparenţă îndelungată într-un raport juridic de proprietate cert şi indiscutabil. Or, nu se poate într-o acţiune pentru constatarea dobândirii dreptului de proprietate pe această cale, să se opună reclamantului lipsa unui titlu de proprietate, lipsa unui act care să ateste dreptul de proprietate al acestuia.

Înscrisul sub semnătură privată depus de reclamantă nu are nicio relevanţă din perspectiva condiţiilor pe care trebuie să le îndeplinească pentru dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune, neavând relevanţă nici faptul că I. M. este înscrisă în cartea funciară cu cota de ½ parte. Ceea ce este relevant este că reclamanta şi antecesorii săi au stăpânit terenul de sub nr. top. 2808 şi 2809 pe o perioadă mult mai mare de 20 de ani, de la data decesului proprietarilor tabulari, iar posesia sa a fost utilă în toată această perioadă.

Faţă de considerentele expuse, Curtea a constatat că este incident în cauză motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă, motiv pentru care în temeiul art. 312 alin. 3 din Codul de procedură civilă, a admis recursul declarat de reclamanta T. A. împotriva deciziei nr. 80 din 02.06.2009 a Tribunalului Harghita şi, în consecinţă, a modificat în parte decizia atacată în sensul că a respins ca nefondate apelurile declarate de pârâtele M.J. şi SC”M”SRL împotriva sentinţei civile nr. 768 din 29 mai 2008, a Judecătoriei Odorheiu Secuiesc, pe care a menţinut-o în totalitate.

Totodată, nefiind incidente prevederile art. 274 din C.pr.civ. a înlăturat din decizia atacată dispoziţia privind obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată către pârâta SC”M.”SRL atât în primă instanţă, cât şi în apel.

A menţinut dispoziţia din decizia atacată privind respingerea apelului declarat de pârâte împotriva încheierii nr. 3 din data de 11.05.2006 pronunţată de Judecătoria Odorheiu Secuiesc în acelaşi dosar.

De asemenea, fiind în culpă procesuală, în temeiul dispoziţiilor art. 274 din Codul de procedură civilă, intimaţii au fost obligaţi la plata către recurenta T. A. a sumei de 1186,15 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând 1100 lei onorariu avocaţial, conform chitanţei nr. 00167 din 23.09.2009 (fila 28), 86 lei taxă judiciară de timbru, conform chitanţei nr. 4997854 (fila 6) şi 0,15 lei timbru judiciar.