Răzvan Alexandru Petre filosofie spirituală

DISOCIEREA ÎN PSIHIATRIE

În psihiatrie, disocierea este definită drept pierderea unităţii funcţiilor psihice şi a raporturilor dintre individ şi mediul înconjurător. Disocierea poate fi principalul factor în cazurile de amnezie disociativă şi personalitate multiplă... Este evident că sensul atribuit de noi disocierii este diferit aici, el caracterizând, de fapt, omul sănătos psihic şi spiritual. Atunci când încerci să te detaşezi de ego, nu o poţi face decât disociindu-te de el, ceea ce nu-ţi periclitează deloc sănătatea.

Desigur că şi în simptomele schizofrenice apare o anume detaşare de propriul corp, ca şi cum ar fi al altcuiva. Nu la această disociere corporală ne refeream, ci la o disociere pur mentală. Şi nici măcar disocierea fizică nu e o boală în sine, căci ea se întâlneşte şi în situaţiile de extracorporalizare voluntară (fenomenul Out-of-Body-Experience). Diferenţa o face, ca în multe boli psihiatrice, lipsa sau prezenţa controlului conştient, voliţional asupra fenomenului.

Că sufletul este separat de Spirit se poate demonstra ştiinţific analizând patologia psihiatrică a personalităţii multiple. Un astfel de pacient nu este nimic altceva decât un medium de încorporare care nu vrea sau nu poate spune „Nu!” intrării unui spirit străin în trupul său (aşa-zisa posesiune). Aceeaşi însuşire mediumnică este pentru respectivul pacient o pacoste handicapantă (fiindcă nu o controlează), pe când pentru un medium recunoscut de cercurile spiritiste este o calitate excepţională (fiindcă o controlează).

Să ilustrăm această faţetă umană printr-un caz ce ne prezintă o tânără care are câteva personalităţi ce se succed în fiinţa ei. Ele sunt de fapt nişte spirite care şi-au găsit în ea o gazdă bună, prin care îşi pot manifesta temporar personalitatea avută în momentul morţii. Evident că nu sunt spirite prea evoluate, din moment ce sunt blocate în trecutul lor uman şi nu găsesc drumul spre Lumină... Iată episodul menţionat din emisiunea australiană „The Extraordinary - Multiple Personalities” (în limba engleză)²¹.

Un aspect memorabil este următorul: femeia este în mod normal oarbă, dar în momentul când în ea intră spiritul unei fetiţe de 4 ani, poate să vadă perfect. Acest fapt nu poate fi posibil decât dacă aparatul ocular este în bună stare de funcţionare, doar conexiunea cerebrală a nervilor oculari fiind defectă. Mai departe însă, explicaţia nu poate fi continuată în contextul neurologiei sau a psihiatriei, ci a spiritismului.

Iată: Spiritul posedant fiind înconjurat de perispirit (energie care conţine memoria karmică), el inoculează această energie în medium, care capătă în mod evident nu doar o nouă personalitate, ci chiar mai mult, la nivel eteric corpul capătă abilităţi sau neputinţe fizice moştenite din ultima încarnare. Este, dacă vreţi, o dovadă în plus şi pentru existenţa karmei, în aspectul ei parţial de „sensibilităţi fizice moştenite din viaţa anterioară”.

FERICIREA ŞI SINELE

„Omul s-a născut să fie fericit!”. Iată o pastilă care merită a fi mărunţită înainte de a o înghiţi.

Dacă noi vrem să nu fim lipsiţi de nimic bun şi să nu avem parte de nimic rău, e clar că nu vom putea fi fericiţi pe lume... În acest sens, afirmaţia de mai sus trebuie mult atenuată. Dacă în viaţă prindem şi momente de fericire, suntem nişte norocoşi! Fericirea adevărată este rară; uneori, aproape că este o necuviinţă să vorbeşti despre ea în mijlocul atâtor oameni nefericiţi...

Omul ar trebui să slujească interesele Spiritului său. Dacă îşi va privi Spiritul ca pe un Stăpân sau un Maestru interior, atunci omul nu va suferi slujindu-l, chiar cu preţul nefericirilor omeneşti trecătoare... Sacrificiul ego-ului (care deseori nici nu este prea greu) aduce o fericire superioară. Dacă omul consideră că trebuie să se supună Voinţei divine şi nu are mari pretenţii, atunci îi va fi foarte uşor să se bucure de fiecare clipă de viaţă şi nu va regreta dacă va suferi pe altarul slăvirii Stăpânului său divin... „Libertatea absolută” este doar o momeală către plăcerile amăgitoare, goana după bani sau o capcană a demagogilor.

Budistul spune: „Lucrurile nu pot fi independente, aşa cum par să fie. Nimic nu are nici cel mai mic grad de existenţă intrinsecă adevărată. Orice lucru depinde de alţi factori...”

Dar oamenii spun că „o viaţă au şi trebuie să se bucure de ea”! Ce înţeleg mulţi prin bucurie? Divertismente, senzaţii tari, evadare din realitate. Desigur, nu vor putea fi cu adevărat fericiţi în acest fel. O viaţă echilibrată, un rost pe lume, o disciplină autoconsimţită aduc oricui armonie şi satisfacţii simple. În schimb, căutarea hedonică a plăcerilor este o fata morgana ce te lasă mereu nesatisfăcut.

«Dacă duci un anumit tip de viaţă disciplinată, liniştită, emani o anumită energie - acesta este un lucru dovedit ştiinţific - şi aceasta influenţează partea non-mecanică a creierului tău, astfel încât pătrunzi într-o nouă dimensiune.» Jiddu Krishnamurti

Omul trebuie să-şi amintească una din REŢETELE FERICIRII: „slujeşte Spiritul cu modestie, devotament, răbdare!”. Din păcate, nu va găsi nicăieri un îndreptar al acţiunilor juste prin care să nu greşească în acest demers. Există, desigur, nenumărate reguli de comportament social binevenite, dar ele fac doar un reglaj brut, pentru situaţii standard. Pentru reglajul de fineţe al comportamentului şi gândirii sale, omul se poate baza doar pe propria intuiţie. Ea va face diferenţa. De aceea, orice metodă spirituală validă va urmări dezvoltarea intuiţiei personale prin purificarea structurilor energetice, psihice, mentale. Acesta este un proces continuu până la moarte, intuiţia spirituală crescând cu timpul. Pentru aspiranţii spirituali, bătrâneţea este un anotimp al maximei înfloriri şi înţelepciuni.

Conform înţelepciunii străvechi indiene, cele 4 scopuri ale omului sunt: artha (bunăstarea), kama (plăcerea), dharma (regulile ce trebuie respectate) şi moksha (eliberarea spirituală). Aş zice că acestea sunt mai degrabă CONDIŢII generice ale fericirii umane. Astfel:

1 – Fără un minimum de mijloace de trai (artha) nu poţi vorbi nici de fericire, nici de evoluţie.

2 – Fără un minimum de bucurii simple şi plăceri naturale (kama), ce mai e viaţa?!

3 – Fără autodisciplină şi sacrificii liber consimţite (dharma), nu poţi realiza nimic viabil şi preţios.

Totuşi, aceste prime trei valori pot deveni obstacole în calea fericirii atunci când sunt considerate a fi scopuri în sine. Poţi cădea în patima strângerii de averi inutile sau în dependenţa de vicii, ori să domini tiranic pe ceilalţi ş.a.m.d. Aceste trei „scopuri” devin însă mijloace nepreţuite când sunt subordonate unui rost superior în viaţă.

4 – Odată ce ai descoperit direcţia evoluţiei spirituale (moksha), artha, kama şi dharma capătă sensuri potrivite acesteia, uneori cu totul diferit înţelese faţă de mentalitatea comună. Eliberarea spirituală este un ţel abstract şi care poate fi atins doar după moarte. Totuşi, la fel ca mântuirea din creştinism, este scopul suprem la care visează orice credincios. Iar pentru asta, trebuie să luptăm neîncetat să fim cât mai buni, iubitori, oneşti, înţelepţi. Depinde de fiecare dintre noi să meargă pe calea către desăvârşire sau nu; să se transfigureze într-un mic dumnezeu întrupat printre oameni sau să se considere a fi doar o grămadă de carne şi oase în vârful căreia s-a proţăpit un creier inteligent...