Răzvan-alexandru petre

IMAGINAŢIE sau HALUCINAŢIE

EXPERIENŢELE ÎN PREAJMA MORŢII (NDE) SUNT UN JOC HAOTIC AL NEURONILOR?

Experienţele din preajma morţii (Near Death Experience, lb. engl.) ies din sfera medicinei (definită ca ştiinţa vindecării şi supravieţuirii biologice). Ba chiar intră în contradicţie cu ea. De ce? Fiindcă cele mai multe mărturii ale NDE ne asigură că viaţa continuă şi după moarte, ba chiar e mult mai bună şi frumoasă. Şi atunci, oare medicina nu face decât să ne ţină legaţi de acest tărâm al durerii şi neputinţei?! Desigur, este o falsă contradicţie, dar suficientă ca să-i motiveze subconştient pe unii medici să nici nu discute despre NDE sau alte fenomene paranormale, „inepţii” care nu ţin cont de trupul fizic.

Astăzi, cercetarea medicală (ramura ştiinţifică a medicinei) încearcă să studieze fenomenele parapsihologice, inclusiv NDE. Numai că neavând instrumente calibrate pentru acest domeniu de graniţă, bâjbâie în ipoteze şi ambiguităţi. În ciuda multor MĂRTURII remarcabile despre experienţele din apropierea morţii, ştiinţa nu se mulţumeşte cu ele, ci doar le interpretează ca speculaţii despre „halucinaţiile creierului aflat în moarte aparentă”. Medicina defineşte moartea ca fiind încetarea funcţiilor creierului, evidentă în stările de NDE. Dar, în lipsa unui creier funcţional, cine mai halucinează?! Cercetătorii ridică din umeri şi ne pasează veşnica scuză: „Ştiinţa va descoperi asta cândva, în viitor”. Şi dacă va descoperi că NDE nu este o halucinaţie, ci o trăire reală? Va fi tras cineva la răspundere pentru răspândirea de zvonuri false? Nu, fiindcă acesta nu este un război fizic, ci doar un război ideologic. Dar un război la fel de real şi nimicitor al sufletelor...

Mai apare şi problema bioetică, evidentă în cazul transplanturilor de organe de la decedaţi. Din moment ce s-au raportat destule cazuri de reîntoarcere la viaţă a mortului pe când se afla la morgă sau la propria înmormântare, cine mai poate garanta că prelevarea organelor nu este, de-a dreptul, o posibilă crimă?! Ba chiar s-au raportat cazuri când, pe masa de autopsie, mortul a început să se mişte, spre groaza medicilor. Nu întâmplător s-a decis în unele spitale ANESTEZIEREA MORTULUI (chiar aşa!!! ⁵⁶) înainte de prelevarea de organe pentru transplant.

ŢINEREA LUMINII SUB ULCICĂ

În ziua de astăzi, veştile zboară aproape instantaneu de la un colţ la altul al planetei. Este aproape imposibil ca cineva să mai păstreze monopolul informaţiei. De aceea, cei care vor să rămână la controlul tuturor lucrurilor au inventat diverse metode parşive de a ascunde adevărul. Una dintre ele este „inundarea cu informaţii false”, care le depăşesc numeric pe cele reale. Puţini oameni au timpul şi răbdarea să parcurgă toate informaţiile. Şi mai puţini dintre aceştia au discernământul, interesul şi pregătirea necesară pentru a demasca propaganda mincinoasă.

Un rezultat parşiv este „CONTROVERSA”. Mulţi oameni nu vor da atenţie unui subiect botezat drept „controversat”, fiindcă îi lasă pe alţii să gândească în locul lor „până la clarificarea lucrurilor”. Mai rău chiar, un subiect controversat este echivalat psihologic cu unul cu care nu e sănătos să te ocupi: dacă iei partea unei tabere, îţi vei face duşmani din cealaltă, iar tu n-ai nevoie de probleme în plus, nu-i aşa?!...

Revenind la chestiunea noastră, nimeni nu poate nega zecile de mii de mărturii despre NDE, dar în schimb se pot lansa în mass-media zvonuri, prin persoane credibile şi cu forţă de convingere (de obicei savanţi atei şi sceptici în sens distructiv), care contrazic – fără dovezi, dar cu aroganţă – explicaţia cea mai raţională. Ei cred că majoritatea oamenilor va fi întotdeauna de partea celor care o manipulează abil, într-un soi de complicitate a minciunii confortabile. În ce măsură reuşesc duşmanii adevărului „ţinerea luminii sub ulcică”, rămâne de văzut...

Vă recomand 3 site-uri serioase ce tratează pe larg despre fenomenul morţii: www.near-death.com   www.nderf.org www.iisis.net

 EXPERIENŢA ÎMPĂRTĂŞITĂ A MORŢII (SDE)

Fenomenul de experienţă împărtăşită a morţii sau, la fel de corect spus, experienţa morţii împărtăşite (Shared Death Experience, lb. engl.) ─  adică experimentarea extrasenzorială de către asistenţi a plecării în lumea de dincolo a muribundului ─  demonstrează că trăirile acestuia în momentul morţii sunt cât se poate de obiective şi reale. Persoanele care îngrijesc bolnavul în agonie nu au fost deloc pregătite şi nici nu s-au gândit vreodată că vor avea, ele însele, o asemenea uimitoare experienţă paranormală. Ele relatează cu lux de amănunte fenomenele stranii provocate de venirea fiinţelor de lumină pentru a-l duce pe „mort” la adevărata viaţă spirituală. Aceste trăiri sunt cam aceleaşi (dar privite din alt unghi) ca şi cele relatate de pacienţii întorşi din moarte clinică. Cele două tipuri de mărturii se completează şi, mai ales, se confirmă reciproc.

Pe bună dreptate, cei care au împărtăşit cu muribundul trăirile unice ale părăsirii planului fizic se întreabă de ce li s-a întâmplat acest lucru şi de ce nu se întâmplă mereu.

Răspunsul meu la prima întrebare se leagă de ceea ce tocmai am afirmat: era şi încă mai este nevoie de confirmări repetate a faptului că MOARTEA NU ESTE SFÂRŞITUL, ci EXISTĂ VIAŢĂ DUPĂ VIAŢĂ, şi încă una mai plină şi mai frumoasă decât cea de pe Pământ. Face parte dintr-o strategie a Spiritelor Superioare de a convinge omenirea de acest adevăr sublim şi universal. Acelaşi lucru a încercat şi Isus să demonstreze prin „învierea” Sa şi apariţiile spiritiste din mijlocul apostolilor. Nimic mai mult, nimic mai puţin...

De ce nu se întâmplă mereu?

Pentru că tocmai astfel se întăreşte primul răspuns. Nefiind un proces automat, este clar că este indus de entităţile inteligente care ne supraveghează specia. Acest lucru trebuie să ne fie foarte clar: nu este un fenomen natural, ci dimpotrivă, intenţionat, produs de voinţa spiritelor invizibile. Aceasta este logica pe care am descoperit-o încercând să răspund la întrebările de mai sus.

În prezent, este nevoie de argumente spirituale adaptate epocii în care trăim ca să fim convinşi că MOARTEA NU ESTE SFÂRŞITUL, ci EXISTĂ VIAŢĂ DUPĂ VIAŢĂ. Din diverse direcţii apar dovezi neaşteptate, cum sunt:

-  Mărturiile pacienţilor întorşi din moarte clinică (NDE)

-  Experienţele în afara corpului, spontane sau controlate la voinţă (proiecţia astrală sau OBE)

-  Extragerea de informaţii incredibile prin metoda hipnozei

-  Apariţia de globi luminoşi (spirite) în pozele şi filmările de amatori

-  Minunile cereşti şi vindecările prin credinţă apărute în toate religiile

-  Întâmplări paranormale trăite spontan de diverse persoane neinformate în prealabil şi incredule din fire.
Revenind la subiectul experienţei în proximitatea morţii (altuia), vă prezint mai jos un citat din cartea „Imagini ale eternităţii. Despre trecerea celor dragi din această viaţă în următoarea”, de celebrul doctor Raymond Moody. Este descrierea unei experienţe tipice de moarte împărtăşită. (Lectură integrală ori download carte la adresa aceasta⁵⁷ sau aceasta⁵⁸.)

 

« O femeie, pe care o voi numi Jane, se afla lângă patul de moarte al soţului ei, alături de care trăise 30 de ani şi care murea de cancer. El îşi pierde cunoştinţa şi doctorul spune că moartea poate surveni în orice clipă.

Ea îi vorbeşte şi îl ţine de mână de câteva ore, dar îşi dă seama că este parcă străbătută de o energie. Senzaţia o uluieşte şi o descrie apoi ca fiind aproape ca un şoc electrostatic, ca atunci când păşeşti pe un covor şi atingi o clanţă de uşă. Senzaţia îi dă energie, dar în acelaşi timp o şi înspăimântă, pentru că îşi dă seama că, de fapt, soţul ei a murit.

În timp ce-şi priveşte soţul, o ceaţă albă se ridică şi se risipeşte în aerul de deasupra lui. Ulterior, o va descrie ca pe un fum de ţigară sau ca fumul emanat de gheaţa carbonică.

Brusc, camera se luminează puternic şi se umple cu o lumină albă, care conţine particule ce se rotesc în spirală şi rămân suspendate în aer, ca praful într-o furtună de nisip. Jane se simte ameţită şi îşi dă seama dintr-odată că şi-a părăsit corpul şi pluteşte deasupra patului de spital al soţului ei. Se vede pe ea alături de trupul neînsufleţit, ceea ce i se pare şi mai ciudat, pentru că în acelaşi timp e conştientă că el pluteşte alături de ea. Se uită la soţul ei şi îl vede zâmbind, ceea ce contrastează puternic cu mortul pe care îl vede dedesubt.

Cei doi plutesc şi în jurul lor se derulează scene din viaţa lor în comun. Călătoresc prin viaţa lor, în fragmente de memorie, multe dintre acestea având calităţi panoramice; parcă este înconjurată de scene dintr-un film al propriei vieţi. Scenele încep cu prima lor întâlnire, plină de bucurie, continuând cu momentele dificile sau tandre trăite de ei înainte ca sănătatea lui să intre în declin, culminând cu moartea lui. Între aceste fragmente de memorie sunt scene la care Jane nu ia parte, scene care fac parte doar din viaţa soţului ei. Îl vede străduindu-se în cazarmă şi îi simte durerea atunci când cade de pe frânghia pe care trebuia să se urce în cadrul antrenamentului fizic. Îl vede cu prietenele lui dinainte de a o cunoaşte pe ea. Acum îl înţelege pe soţul ei mai bine ca oricând înainte.

Cuplul începe să se deplaseze spre colţul camerei, care nu mai este în unghi drept. Întreaga cameră şi-a schimbat forma şi Jane îşi dă seama că încă se deformează. Poate că această schimbare se datorează unui tub care pare să se deschidă în apropierea tavanului, ca o poartă spre undeva. Jane şi răposatul ei soţ intră pe poartă. Are senzaţia că se deplasează foarte rapid de-a lungul tubului, senzaţie care rămâne vie câteva secunde, până când îşi dă seama că au încetinit şi că de-acum pătrund într-un tărâm ceresc.

Peisajul din jurul lui Jane şi al soţului ei este uluitor. Ea îl va descrie mai târziu ca pe un frumos parc naţional, doar că plantele străluceau din interior, ca şi cum ar fi avut fiecare propria sursă de lumină.

Jane şi soţul ei păşesc pe o potecă. Se apropie de un râu, iar Jane devine brusc conştientă de faptul că nu poate merge mai departe. Deşi nu s-a rostit niciun cuvânt, are senzaţia că acel râu este o barieră dincolo de care nu poate trece. Este fericită pentru soţul ei, pentru că nu îl mai doare şi a ieşit din corpul lui muritor. Îi spune adio şi, într-o străfulgerare, este înapoi în corpul pământesc, în camera de spital, lângă aspectul corporal al soţului ei.

Jane îşi dă seama că, de-a lungul întregii experienţe, auzise muzică în tonuri pe care nu le mai cunoscuse vreodată. Muzica fusese prezentă aproape de la bun început, de când văzuse ceaţa ridicându-se din trupul soţului ei. Acum, muzica încetase. A încercat să o audă din nou, dar nu desluşea decât o linişte deplină. S-a uitat în jos la soţul ei mort şi nu a mai ştiut ce să simtă. S-a gândit că ar trebui să fie tristă şi deprimată din cauza morţii lui, dar de fapt se simţea ciudat de eliberată, pentru că ştia că spiritul lui a supravieţuit morţii corpului.

Totuşi, este încă buimăcită, uluită. Vrea să ştie: „Toate astea s-au întâmplat cu-adevărat?”

Este important să nu uităm că povestirea anterioară este un model teoretic al unei experienţe complete a morţii împărtăşite. Deşi elementele pe care le-am enumerat după examinarea a zeci de studii de caz sunt prezente în naraţiune, ele nu apar în mod necesar în această ordine şi nici nu „merg până la capăt” ca în prezentarea de mai sus. De pildă, oamenii pot fi uneori în afara corpului lor câteva secunde sau poate că vor face o trecere în revistă a vieţii care nu este atât de lungă sau de completă ca aceea a altor persoane. În toate experienţele spirituale, există o mare diversitate; totuşi, este limpede că ele sunt experienţe transformative aproape indiferent de durată. Eu interpretez acest lucru astfel: chiar şi o scurtă privire aruncată în lumea spirituală este suficientă pentru a ne garanta că moartea unei persoane iubite este doar o translaţie a spiritului ei în alt plan.

De asemenea, vreau să spun răspicat că nu toţi cei care se află la căpătâiul unei persoane iubite care este pe moarte vor trăi oricare dintre aceste experienţe. Totuşi, pot spune cu o oarecare certitudine că un procent apreciabil dintre persoanele care sunt alături de o altă persoană muribundă vor descrie senzaţii care indică limpede că au simţit cel puţin parţial ceva profund spiritual. Aceste experienţe sunt adesea comparate cu vizionarea unei renaşteri şi sunt considerate de mulţi ca fiind evenimente pline de bucurie şi de iubire. »

(Raymond Moody, în capitolul 4 – Elemente ale experienţei morţii împărtăşite)

 

Iată unul dintre cazurile reale povestite de autor în aceeaşi carte:

 

„Chiar am fost în rai?”

O gospodină s-a apropiat de mine în timpul unei ședințe de autografe de la Atlanta pentru a-mi spune povestea surorii ei. Această femeie – pe care am s-o numesc Gail – își îngrijise sora cât timp aceasta făcuse chimioterapie pentru cancer la sân. Chimioterapia nu a mers și cancerul s-a răspândit, iar Gail a rămas alături de ea până la sfârșit.

În momentul morții surorii ei, Gail a văzut un „halou” de „particule mititele de lumină” care se adunaseră în jurul pieptului și al capului moartei. „Am simțit efectiv cum își părăsește corpul”, mi-a spus Gail. „M-am aplecat s-o îmbrățișez și am simțit cum trecea prin mine ca un puls de energie. Era efectiv o izbucnire de fericire și de eliberare.”

Gail mi-a spus că a „zăbovit” alături de sora ei care murea. „Am parcurs o parte din drumul ei către viața de dincolo”, mi-a zis ea. „Când m-am aplecat s-o îmbrățișez, îmi era clar că murise, că nu mai avea o voce corporală, dar nici nu avea nevoie de așa ceva. Puteam să ne transmitem gânduri de la una la cealaltă fără să fie nevoie să vorbim.”

În timp ce comunicau telepatic, Gail a remarcat că amândouă pluteau, „dar într-un spațiu fără pereți”. Și, cu toate că nu și-a văzut părinții, a avut senzația că erau și ei acolo, precum și un unchi decedat recent.

„Am zăbovit un timp în locul acela”, mi-a spus ea. „Am simțit-o cum se despărţea de mine și asta a fost tot – ea s-a dus în rai și eu m-am întors.”

„O poveste uimitoare”, am spus eu.

Gail a fost cu totul de acord.

„De atunci nu mi-a mai fost deloc frică de moarte. Nici măcar n-am plâns la înmormântarea surorii mele. Dar nu pot să nu mă întreb: chiar am fost în rai?”

* * *

O altă carte interesantă a lui Raymond Moody: „Lumina vieţii de dincolo” ⁵⁹

4 iunie 2015