Răzvan-alexandru petre



Yüklə 0,9 Mb.
səhifə9/55
tarix02.03.2018
ölçüsü0,9 Mb.
#43644
1   ...   5   6   7   8   9   10   11   12   ...   55

CE NUMIM SUFLET


La modul cel mai simplu, sufletul omului ar fi mintea fizică, pe care omul o percepe intuitiv şi o asociază cu creierul. În sens mai larg, sufletul omului, ca entitate diferită de spirit, este combinaţia sinergică dintre minte fizică, minte astrală şi minte mentală. În ambele accepţiuni, sufletul este muritor, pentru că cele trei inteligenţe sunt temporare.

Într-o variantă de compromis cu religia, ştiind că la baza celor trei inteligenţe stă spiritul nemuritor, dacă dorim să îl includem şi pe acesta în „suflet”, doar atunci putem spune, în mod convenţional, că sufletul este veşnic. Totuşi, exprimarea este falsă din punctul de vedere al ştiinţei spirituale.

Ca entitate separată, sufletul se creează la naşterea omului şi se dezvoltă toată viaţa, evoluţia sa luând sfârşit în clipa morţii.

Existenţa spiritului este veşnică şi universală, nu depinde de creatura omenească. Evoluţia spiritului este influenţată de toate încarnările sale în fiinţe fizice (sau non-fizice) şi nu se încheie decât după perioade incomensurabile de timp, când devine una cu Dumnezeu.


 

Să revenim la mintea umană triplu-etajată. Mintea mentală este locul gândirii superioare, abstracte. În mintea astrală vieţuiesc senzaţiile şi emoţiile inferioare. La nivelul minţii fizice se adună condiţionările pământeşti: necesităţile şi limitele de tot felul, importanţa detaliilor, egoismul supravieţuirii etc.

În timpul vieţii, spiritul încarnat este separat de cele trei minţi, dar le coordonează (de sus în jos) şi primeşte informări (de jos în sus). Mintea mentală primeşte primele impulsuri, pe care le trimite la mintea astrală adaptate, care le trimite la ultimul etaj inferior, mintea fizică. Procesul seamănă un pic cu jocul copiilor numit „telefonul fără fir”, unde apar distorsiuni pe parcurs.

În decursul unei experienţe de dedublare, partea ego-ului care se exteriorizează conţine fragmente din toate cele trei învelişuri-inteligenţe. Când vorbim de proiecţie în planul eteric sau timp-real, ne referim în principal la aventurile copiei minţii fizico-eterice, pentru că ea oferă experienţa principală. Dacă însă ego-ul se transferă într-un plan astral, copia fizico-eterică rămâne în planul ei de fiinţare într-o stare pasivă, iar rolul principal revine acum copiei minţii astrale. Când ego-ul reuşeşte să se înalţe în planurile superioare mentale, învelişul astral este şi el lăsat în urmă, într-o stare pasivă, iar ego-ul experimentează stări inefabile doar în vehiculul mental, cel mai rafinat posibil.


«Eu sunt de părere că a ridica nivelul vibraţiei de bază a conştiinţei de la corpul eteric direct la dimensiunile superioare, într-o singură treaptă, este un salt prea mare. Acest salt vibratoriu pare să solicite o serie de reflexii multiple mai blânde, prin fragmentări multiple ale minţii, către corpurile subtile din ce în ce mai rafinate.» (Robert Bruce)
Persoanele foarte evoluate spiritual (extrem de rare) preferă să se dedubleze direct în planul mental, singurul care le oferă satisfacţii superioare. Acest gen de dedublare este scutit de problemele care pot apare la proiecţia astrală şi necesită mult mai puţină energie de angrenare. În plus, experienţele de dedublare mentală sunt posibile chiar în stări de transă uşoară, aproape de stare de veghe. (O astfel de experienţă de vârf descrie autorul YRAM, subliniind că era simultan conştient atât de trupul fizic, cât şi de starea de îndumnezeire - în cartea „L'Evolution dans les Mondes supérieurs”.) Desigur, pentru o asemenea performanţă este nevoie de o evoluţie spirituală de înalt nivel şi o purificare mentală în acelaşi grad, astfel încat omul să dispună de suficientă energie mentală pentru proiecţia în planurile înalte. Marii iluminaţi şi înţelepţi ai lumii au deţinut şi deţin această capacitate dumnezeiască de accedere la planul ideilor-forţă şi la cauzele prime.

SUFLETUL DUPĂ MOARTE



La moarte, mintea fizică se resoarbe în mintea astrală. Robert Bruce descrie procesul astfel: corpul/mintea eterică (mintea „fizică” este formată din materie eterică, numai creierul este pur fizic) iese din trup în primul plan astral (numit de el „timp-real”, iar de alţi autori, „eteric”). Procesul este similar dedublării, cu deosebirea că, la moarte, corpul subtil exteriorizat conţine ÎNTREAGA materie eterică a corpului şi minţii fizice. În cazul experienţelor extracorporale obişnuite, dublul conţine o cantitate limitată de energie eterică, cea care „prisoseşte” corpului adormit.
Adăugăm că peste un timp (câteva zile sau săptămâni), mintea astrală se resoarbe şi ea în cea mentală. Peste alte săptămâni sau luni, mintea mentală rămasă e atrasă în spirit, definitivând dizolvarea sufletului. În cele trei morţi succesive care marchează disoluţia sufletului, spiritul se simte tot mai uşor, pe măsură ce scapă de greutatea învelişurilor mai grosiere.

Imediat după moarte, sufletul este supus „Judecăţii de Apoi”, condusă de Îngeri sau Spirite Superioare. Sufletului i se prezintă faptele vieţii, pe care le priveşte acum dintr-o nouă perspectivă, specifică planului subtil în care a ajuns. Mintea sa fiind acum mult mai clară decât pe Pământ şi având acces la toate informaţiile ce îi fuseseră inaccesibile, sufletul îşi recunoaşte greşelile, îşi propune indignat să le îndrepte şi colaborează cu Inteligenţele Cosmice care constituie aşa-zişii „juraţi”. Judecata continuă şi mai rapid odată cu dezbrăcarea hainei astrale, iar după eliminarea şi a învelişului mental, spiritul este „eliberat de la Judecată”. El are de acum totala libertate să facă ce doreşte, ţinând cont, desigur, de promisiunile pe care şi le-a făcut singur la Judecata de Apoi; de karma acumulată în întregul lanţ al reîncarnărilor; de tendinţele, sensibilităţile, dorinţele rămase din viaţa omenească; precum şi de misiunile spirituale pe care şi le asumă voluntar.

Tot procesul morţii durează între câteva săptămâni şi câteva luni, chiar un an. Sunt şi excepţii, când sufletul/spiritul este mai recalcitrant şi nu se lasă reeducat, perioada putându-se prelungi ani şi decenii. Spiritele inferioare, care nu-şi fac procese de conştiinţă pentru nimic, se reîncarnează rapid şi obligatoriu, şcoala dură a vieţii terestre fiind cea mai potrivită să le trezească.

Egiptenii antici numeau acest proces de transformări post-mortem „metamorfoze”. În natură, găsim o analogie cu metamorfozarea omizii în fluture - e vorba de o schimbare fundamentală, căci fluturele nu este doar o „omidă cu aripi”, după cum nici omida nu este doar o „larvă cu picioare”.

După eliberarea spiritului, din suflet rămâne doar un set de amintiri, condiţionări mintale şi emoţionale, tipare comportamentale potenţiale. El poate fi reactivat temporar în situaţia în care spiritul se adresează sub vechea sa personalitate unor muritori, unor alte spirite ori unor călători astrali. Spiritul îşi poate alege vârsta, defectele fizice şi orice altă caracteristică aparentă. Este doar o imagine de prezentare sub aspectul său binecunoscut. Se dă drept fostul om decedat, dar nu îşi va mai reaminti chiar toate detaliile vieţii umane, pentru că ele nu mai contează în viaţa liberă şi măreaţă de spirit liber. Dacă totuşi este solicitat cu detalii, spiritul poate apela la baza de date cosmică (akasha) pentru lucrurile pe care le-a uitat.

Deci omul, ca suflet şi energie, nu mai există. Spiritul este o altă fiinţă, cu idei, speranţe şi idealuri diferite – o altă personalitate.

SUFLETUL NU ESTE NEMURITOR (?)


Se cuvine să facem aici un scurt popas, pentru a analiza critic modelul yoghin hindus al celor 5 învelişuri (koshas). În acea tradiţie, se spune că, după părăsirea definitivă a trupului fizic, învelişurile eteric, astral şi mental sunt şi ele îndepărtate complet, treptat, iar spiritul (scânteia divină, atman) rămâne înconjurat doar de învelişul cauzal (anandamayakosha).

Această teorie este oarecum valabilă pentru acele spirite rarisime care ajung direct în Dumnezeire. Apare însă o imposibilitate logică. Cum ar mai putea rămâne spiritele de rang mediu să trăiască în planul astral (care li se potriveşte cel mai bine) din moment ce ele îşi pierd învelişul astral?! Un hindus ar răspunde prompt că spiritul îşi poate fabrica la dorinţă un alt vehicul astral. Dar atunci, care ar mai fi raţiunea ca, după moarte, să-şi piardă materia astrală?! Nu prea are sens.

Experienţele spiritiste confirmă faptul că spiritul poate menţine contactul cu cei vii, ocazional, pe tot parcursul „metamorfozării” sale de după moarte. Nu ar putea-o face dacă nu şi-ar păstra măcar o mică parte din materiile subtile sau nu şi-ar capta instantaneu alţi atomi subtili, la dorinţă.

Iată soluţia acestui paradox aparent: Nu ce se petrece cu învelişurile subtile umane este important, ci faptul că ele posedă o inteligenţă autonomă, care poate intra în conflict cu spiritul. Ceea ce se dezagregă în primul rând este deci mintea sufletului, sub cele trei forme, pentru a elibera spiritul de balastul unor alte voinţe concurente.

Mai dur spus (exagerând puţin), nu pierderea (reversibilă) a unei oarecare energii ne interesează aici, ci faptul că numai astfel se poate distruge sufletul (mai precis, voinţa sa autonomă). Omul nu poate trăi fără un suflet, dar, după moartea fizică, acesta devine o mare problemă. Spiritul se va descotorosi de el cât de repede se va putea, invers proporţional cu încăpăţânarea sufletului de a supravieţui cu vechea personalitate umană. (Acest lucru se petrece, parţial, şi în cazul experienţei iluminării spirituale, când omul „vechi” dispare...)

Modelul yoghin nu putea oferi această explicaţie, fiindcă acolo spiritul (atman) deţine monopolul total al conştiinţei, iar învelişurile energetice sunt doar nişte „haine” fără voinţă proprie. Poate nici discipolii trecutului nu erau pregătiţi psihologic să audă că „sufletul NU este nemuritor”. Oare astăzi sunt?! Numai rarele persoanele care aspiră intens spre idealuri absolute pot fi de acord cu efemeritatea personalităţii lor limitate...


* * *

Pentru a înţelege mai bine ce înseamnă dezintegrarea sufletului, iată o mărturie despre „moartea amintirilor” unui suflet trecut dincolo, din cartea „Viaţa din lumea de dincolo a lui Billy Fingers” de Annie Kagan. Sublinierile ne aparţin.


«Sunt încă aici şi îţi vorbesc de la o distanţă inimaginabilă. Sunt încă aici, deşi după înmormântarea din Jamaica am mai avut o înmormântare, de un alt tip. Am fost nevoit să trec prin moartea amintirilor mele.

Pe Pământ noi ne preţuim foarte mult amintirile, ceea ce este normal. Chiar aşa trebuie să fie. Trebuie să înţelegi însă că în lumea mea nu mai există nicio dorinţă de cramponare de trecut sau de altceva. Ciudat: după ce mi-am revăzut viaţa pe care am trăit-o, proces deosebit de intens, la sfârşit m-am desprins complet de ea. De fapt, cred că amintirile mele s-au desprins de mine. Acum continui să fiu eu, dar nu mai am experienţe. Şi trebuie să îţi declar că experienţa este absolut eliberatoare şi spectaculos de sublimă.

Atunci când afirm că mi-au dispărut amintirile, nu vreau să spun cu asta că nu-mi mai aduc aminte ce mi s-a întâmplat pe Pământ, ci doar că nu mă mai simt deloc legat de aceste întâmplări sau de viaţa mea de odinioară. [...]

Cum au murit amintirile mele? Pluteam prin norul de praf cosmic şi aşteptam ca Scriptura mea Sacră să mă conducă la următoarea amintire, când o lumină alb-strălucitoare a coborât de sus asupra mea. [...]

Când lumina alb-strălucitoare m-a atins, ea s-a transformat într-o amintire foarte specifică: amintirea a o mie de luminiţe albe care intrau şi ieşeau din corpul meu epuizat în vârstă de 62 de ani, eliberându-mi sufletul de sinele meu fizic. Mai văzusem şi înainte aceste luminiţe. În amintirea referitoare la naştere, aceleaşi luminiţe mi-au ataşat sufletul de corpul meu de copil. Cred că le-a fost mult mai uşor când am murit [râde].

În centrul amintirii morţii mele, m-am văzut alergând cu braţele întinse în sus, cu ochii privind către cer, rostind o rugăciune în timp ce alergam către maşina ce venea spre mine. Când maşina m-a lovit, am simţit o eliberare uriaşă şi m-am îndreptat către un alt tip de moarte. Scriptura mea Sacră şi-a încheiat rolul şi toate amintirile mele au explodat ca o supernovă.

Explozia amintirilor mele m-a proiectat în spaţiul cosmic. M-am deplasat cu viteză pe cerul lipsit de stele, trecând pe lângă nişte forme uriaşe ce păreau un fel de Fiinţe. Am trecut printre ele cu o viteză atât de mare, încât nu mi-am putut da seama ce erau. Vocea feminină sublimă despre care ţi-am mai povestit m-a călăuzit ca un radar prin beznă, ducându-mă departe de trecutul meu.

Lăsarea în urmă a amintirilor presupune o călătorie la mare distanţă. De fapt, exact de acest lucru se tem oamenii atunci când se gândesc la moarte: la pierderea experienţelor, a locurilor şi a oamenilor din viaţa lor. Nu-ţi face însă griji. Acest fenomen nu se produce decât atunci când sufletul este pregătit pentru el. [...]»



pag. 176-177



Yüklə 0,9 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   5   6   7   8   9   10   11   12   ...   55




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin