Răzvan alexandru petre



Yüklə 0,87 Mb.
səhifə32/38
tarix01.11.2017
ölçüsü0,87 Mb.
#25102
1   ...   28   29   30   31   32   33   34   35   ...   38

 CÂT DE SIGUR ESTE REIKI


MIHAI:

În timpul liber încerc să mă dumiresc asupra unor subiecte pe care am constatat de curând că le dezbateţi pe site-ul dvs. Dacă aveţi timpul, amabilitatea şi îngăduinţa, v-aş adresa câteva întrebări.

1. Înţeleg că „mecanismul” iniţierii (acordajului) şi funcţionării ReiKi-ului nu este cunoscut. În aceste condiţii, cum putem fi siguri că nu ascunde un „cal troian”? De exemplu, atunci când luăm un program free de pe net (apropos şi de uşurinţa iniţierii), trebuie să ne aşteptăm să fie infectat cu un spyware, ceva... (de altfel, însăşi ideea de „acordaj pe o frecvenţă” – admit că, probabil, reprezentarea mea despre problemă este inexactă – o implică pe aceea de particularitate (o anumită frecvenţă), în contradicţie cu universalitatea energiei vehiculate prin practica ReiKi).

1 bis. Mi se pare suspect faptul că „librăriile” folosite în „programul” reiki nu sunt „open source”. Ca atare, energia universală accesată ar putea fi una particulară, „formatată”, iar practica reiki ar putea ascunde surprize neprevăzute.

2. Impresia mea despre domeniul ReiKi este că se pune prea mult accentul pe latura financiară. E normal că orice curs de instruire să fie remunerat (presupune efort şi timp), dar iniţierea mă gândesc că ar trebui să fie pur şi simplu gratis. În fond, e vorba de o disciplină spirituală şi, ca să fac o comparaţie (nu ştiu cât de nimerită), Hristos nu a cerut nimic în schimbul minunilor şi înţelepciunii date celor din jur (nădăjduiesc să nu consideraţi „ofensivă” nedumerirea asta a mea).

3. Care e deosebirea dintre ReiKi, practica bioenergetică (de exemplu cea stăpânită de doamna Moşneaga), QiGong, Yoga (într-unul din articole răspundeţi în parte la întrebarea aceasta).

4. În cazul unei treziri accidentale (neprevăzute) a energiei Kundalini (nu sunt în situaţia aceasta, dar mă fascinează subiectul de multă vreme şi intuiesc cumva că nu ar fi imposibil să se întâmple, deşi nu practic nici un fel de disciplină meditativă clasică, să zicem), ce gen de persoană cu abilităţi energetice ar putea interveni eficient ca ajutor de echilibrare: un practicant de ReiKi, QiGong?

5. Peste întrebarea asta puteţi să treceţi, pentru că e prea extinsă. O scriu totuşi. Ceva timp în urmă am citit: Hsiao Guang - „Breaking through the barriers of darkness: recognizing the cult of kigong for what it is”. Foarte pe scurt, este o relatare a unui maestru de qigong care, după mult timp de practică, constată că are probleme grave cu unele entităţi spirituale (în termeni creştini, devine posedat). Ce comentarii puteţi face în eventualitatea că povestirea este reală. Vă mulţumesc pentru timp şi îngăduinţă.

 

RĂZVAN:


Răspunsuri:

1. Reiki tradiţional Usui este curat. Contează şi profesorul de la care te intitiezi, să nu fie unul malefic. Despre alte forme de Reiki nu mă pot pronunţa. Ca regulă generală, pomul se cunoaşte după fructe. Dacă rodul e bun, nu ai de ce te teme. Reiki este confirmat a fi 100% benefic.

2. Unii profesori sunt rapaci, fac comerţ cu spiritualitatea. Nu e prea bine pentru ei. Pe de altă parte, trebuie să existe o formă de recunoştinţă, iar cea mai simplă e prin bani. Astfel, ucenicul nu rămâne dator, iar maestrul îşi câştigă pâinea zilnică. N-ar fi umilitor pentru ucenici ca maestrul lor să cerşească pe la colţuri de stradă?! Iar, dacă ar avea un alt serviciu care-l solicită, probabil că nu ar mai putea deveni maestru spiritual...

Este fals că Hristos nu a cerut nimic în schimbul minunilor şi ajutorului Său dezinteresat. El cerea pocăinţă, direct sau indirect. Or, asta e cea mai grea plată – renunţarea la obiceiuri proaste, prejudecăţi, egoism, răutate... Dacă ar fi cerut bani, nu l-ar mai fi ucis nimeni.

3. Studiază Reiki, Qigong, Yoga şi vei înţelege singur diferenţele. Altfel, la ce te-ar ajuta răspunsul meu? Atât îţi spun, că practica Reiki este mai uşoară şi mai fără pericole, comparată cu bioenergetica.

4. În cazul trezirii accidentale a lui Kundalini, trebuie să ai în primul rând NOROC cu carul şi ţi-ar mai folosi cultura în acest domeniu, ca să ştii cum să acţionezi singur!

Ce specialişti ar fi bine să NU ai în preajmă? Psihiatrii convenţionali, că te bagă în tratamente din care nu vei mai ieşi zdravăn. Invocarea ajutorului divin este absolut necesară şi, dacă ai karmă bună, vei primi ajutorul unui specialist în energii, eventual un spirit invizibil.

5. Cazul ar putea fi real. Creştinismul e plin de astfel de poveşti. Toţi monahii au păţit-o. Cu cât te înalţi mai sus, cu atât trezeşti mânia demonilor. Şi Hristos a suferit atacul lor (vezi ispitirile din pustie). Omul e supus multor încercări, aşa că nimeni nu trebuie să se semeţească dacă a căpătat nişte biete puteri paranormale.



27 – 29 ianuarie 2016


 FRICĂ DE ENTITĂŢI 


DĂNUŢ:

De mult timp caut pe cineva care să mă înveţe mai multe despre spiritism, dar nu prea am încredere în tot ce se scrie pe internet. Încă de mic am fost mai paranormal şi în urmă cu 2 ani am avut şi o „întâlnire” neplanificată şi neplăcută cu 3 entităţi „malefice” (nu ştiu exact ce au fost, dar cu cunoştinţele mele actuale le pot numi demoni). De curând, familia mea a suferit din cauza vrăjitoarelor şi blestemelor, neştiind cum să le opresc. Am găsit pe net un site unde spuneţi că vă ocupaţi de spiritism şi altele. Dacă mă puteţi ajuta, vă pot da mai multe detalii.

 

RĂZVAN:


Poţi avea încredere în tot ce am scris în paginile site-ului spiritus.ro!

De asemenea, poţi să îmi descrii „întâlnirile” tale şi alte mărturii.

 

DĂNUŢ:


Vă mulţumesc pentru că mi-aţi răspuns. O să vă povestesc totul de la început.

Acum aproape 3 ani, mătuşa mea a divorţat de unchiul meu. Se presupune că soacra ei s-ar fi dus la vrăjitoare şi de asta a divorţat, mai înainte a încercat să o omoare printr-o sarcină nereuşită, dar mătuşa a făcut avort şi a fost bine. Apoi, la câteva luni după divorţ, mătuşa a venit la casa de vacanţă a familiei noastre. Eu am stat toată seara singur la un etaj, iar restul, inclusiv ea, erau la parter. Toată seara simţeam că mă priveşte cineva şi aveam o stare de frică. Înainte să mă culc am simţit că acele persoane se apropie. De frică, am închis ochii, dar cu „ochii minţii” am văzut 3 entităţi (erau negre şi nu le puteam vedea chipul sau nu aveau). Una era în spatele meu, simţeam cum îmi ţine capul în mâinile sale, celelalte 2 în faţa mea, doar priveau. Atunci am început să aud, ca atunci când auzi un tv care merge, dar este în altă cameră şi nu înţelegi nimic din ce zice. Simţeam cum toată energia mi se scurge şi rămâneam fără vlagă. Atunci am întrebat dacă sunt în pericol şi o voce mi-a răspuns că da. Am început să mă rog la Dumnezeu şi am reuşit să mă reîncarc cu energie şi entităţile au plecat.

Am povestit aceste lucruri mătuşii, şi ea ar fi auzit de prin oraş că soacra ei ar fi „angajat” 3 demoni, care ar costa 2000 euro bucata. Eu nu ştiu dacă aceste informaţii sunt adevărate, dar vă zic tot ce am auzit. Timpul a trecut şi nu s-a mai întâmplat nimic până acum 4 luni, când bunicul meu (tatăl mătuşei şi al mamei) s-a îmbolnăvit de cancer pancreatic şi la bilă, murind acum o lună. Totul s-a întâmplat repede şi din senin. Eu m-am gândit că au fost făcute vrăji, dar nu am acţionat (nu ştiu de ce). Când a fost prea târziu, am luat legătura cu cineva şi mi-a confirmat că a fost lucrat de 2 persoane pe lună nouă. Nu ştiu ce înseamnă toate acestea, pentru că, cum am mai spus, caut pe cineva care să mă clarifice.

Acum câteva zile l-am visat pe bunicul meu că o ajuta pe bunica prin curte, dar tot apărea cineva care le voia răul şi am zis, în vis, să mi se arate acel cineva. Atunci mi-a apărut o poză cu corpul mătuşi-mi, dar capul era un fel de leu hidos din care ieşeau nişte raze.

Acum nu ştiu în ce măsură mă puteţi ajuta, v-am scris tot ce ştiu, şi eu doar vreau să înţeleg lumea aceasta mai bine. Nu vreau în niciun caz să folosesc magia, pentru că ştiu că voi plăti.

 

RĂZVAN:



Impresia generală pe care mi-a creat-o scrisoarea ta este că prea mult se vorbeşte despre demoni şi puterea lor, prea mult li se acordă importanţă aşa-zişilor vrăjitori sau magicieni negri.

Desigur, există forţe ale întunericului, că vrem, că nu vrem. Totuşi, îţi recomand să nu îi crezi pe cei care afirmă că ei pot manipula la dorinţă aceste entităţi. Cel mai adesea este invers. Oricum, o mare pagubă pe care o pot face oricui este instalarea FRICII. Frica în sine este periculoasă, pentru că acţionează de la sine înspre devitalizarea şi dezarmarea victimei.

Metoda de protecţie universală este invocarea forţelor Luminii, Binelui, Adevărului.

Să nu uităm că mai există şi forţe ale karmei care intervin neplăcut în viaţa noastră. Cei mai mulţi oameni au de ispăşit păcate ale strămoşilor de neam sau cei spirituali (încarnările anterioare ale propriului spirit). De acolo provine soarta, cu durerile ei, nu din făcăturile ţigăncilor.

Îţi recomand să citeşti mai mult din domeniul spiritualităţii, ca să îţi îndepărtezi obsesiile făcăturilor, blestemelor şi altele asemenea. Poţi preveni multe dureri dacă îţi înalţi mintea la lucruri nobile, frumoase, măreţe.

Spui că ai şi nişte percepţii telepatice şi de clarvedere. Poţi să le foloseşti mai des, ca să te ajuţi singur în evoluţia spirituală şi autoprotecţia psihică.



11 – 13 februarie 2016



Yüklə 0,87 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   28   29   30   31   32   33   34   35   ...   38




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin