Răzvan alexandru petre

NU POT SĂ MĂ DEDUBLEZ 

CRISTIAN:

Am citit articolul dv despre „Somn, vis, dedublare”, foarte bun, foarte documentat, probabil că aţi studiat foarte bine fenomenul dedublării astrale.

Aţi reuşit să ieşiţi din corp în mod voit prin control? Sau aţi rămas la nivelul studiului, ca şi mine? Sunt unele persoane care au reuşit, altele care care citesc postările celor avansaţi spiritual şi rămân cu cititul. 

 

RĂZVAN:

Părerea mea este că sunt foarte multe altele de făcut pentru evoluţia spirituală decât extracorporalizarea. Cine o poate face lejer, nativ, cu plăcere şi minim efort, acela s-o practice şi să dea lumii de ştire dacă are ceva interesant de adăugat!

 

CRISTIAN:

Atunci aş vrea să vă întreb: trebuie atins un anumit prag spiritual pentru a putea vedea şi alte lumii, dimensiuni? Mulţi spun că vin cu acest dar din alte vieţii.

Nu ştiu de ce, eu am fost atras de lucrul acesta foarte puternic. Poate nu am putut înţelege de ce planeta asta este izolată de restul universului cumva. Omul a fost oare limitat de către Creator în lumea asta pentru a-şi însuşi anumite lecţii, oare să fie un penitenciar al universului nostru ? 

 

RĂZVAN:

Nu cred că e vorba despre un „nivel spiritual” pe care ar trebui să-l atingem pentru a fi „demni” de a călători în astral. Pur şi simplu este vorba despre neputinţa corpului omenesc de a se desprinde de pământ.

În acelaşi timp, se poate spune că este şi o măsură de protecţie generală, pentru că nu oricine ar avea foloase spirituale din extracorporalizare. Pentru mulţi ar fi doar o tentaţie puternică şi ar putea face multe lucruri rele, mai ales pentru ei înşişi, chiar dacă ei se cred curaţi ca lacrima. În subconştient zac multe tenebre pe care uneori e mai bine să nu le cunoaştem. Iar dedublarea ar putea să le scoată în relief.

E adevărat că aptitudinea se poate păstra din alte vieţi, dar nu este obligatoriu ca ea să se perpetueze. Depinde cum consideră spiritul încarnat că ar fi sau nu ar fi în folosul său această capacitate în această viaţă.

Cu siguranţă că lumea terestră învaţă spiritul multe lecţii. În fiecare viaţă are ceva de experimentat, învăţat, perfecţionat. Faţă de nivelul altor planete locuite, Pământul adăposteşte fiinţe destul de imature, în prezent. Nu e un penitenciar, ci mai degrabă o grădiniţă de copii.

5 – 12 aprilie 2016

„SFINTELE” DIFUZOARE 

LILIANA:

Am foarte aproape de mine o biserică şi în zilele acestea microfonul a funcţionat la maxim... mă gândesc ce farisei suntem... obiceiul ăsta cu microfoane la toate bisericile s-a dezvoltat după revoluţie, în urma vizitelor preoţilor noştri în Turcia, unde tare le-au mai plăcut rugăciunile din 6 în 6 ore amplificate de megafoane în toate localităţile...

 

RĂZVAN:

De acord în privinţa fariseismului preoţilor noştri, ca al tuturor preoţilor de pretutindeni şi de oricând. Aceştia s-au procopsit cu un imens orgoliu de castă şi o putere necontrolată asupra oamenilor, ceea ce îi cam îndepărtează de misiunea lor sfântă şi de propria mântuire sufletească.

Mulţi orăşeni au o biserică alături de bloc, care îi înnebuneşte cu clopotele aproape în fiecare zi. Mai nou, s-a umplut calendarul de sărbători, pe lângă înmormântările de rigoare. Vrei, nu vrei, trebuie să asculţi clopotele, slujbele şi muzicile redate la mulţi decibeli, în competiţie cu cele de la cârciuma de vizavi! Este ca şi cu dulciurile: prea multe, devin prea greţoase! Tot mai multă aroganţă şi lipsă de bun simţ la „slujitorii Domnului”!

Dar lucrurile sunt mai complexe. La începuturi, bisericile se construiau la o anumită distanţă de obşte, şi asta nu întâmplător. Când preotul ţine slujba, vine de sus o puternică energie dumnezeiască, alungând dracii în afara clădirii. Aici, împieliţaţii îşi aşteaptă gazdele de ocazie, ca să (re)intre în aura lor. Dar surpriză! Chiar în mijlocul liturghiei, încep să bată clopotele, iar dracii fug şi mai departe, la zeci sau sute de metri distanţă. Aparent, toată lumea este mulţumită: popa şi-a îndeplinit misiunea creştinească, iar credinicioşii ies purificaţi sufleteşte.

Totuşi, în comunităţile moderne biserica e aşezată foarte aproape de locuinţe (case sau blocuri). Înţelegi pericolul?! Energiile malefice de care se scutură enoriaşii intră în locatari sau trecători. Iată cât de complicate sunt lucrurile azi! Bisericile îi ajută pe cei dinăuntru, dar poluează atmosfera subtilă din jur. (La fel se petrece şi în „efectul de piramidă”, descris de psihotronică: energia bună se acumulează în centrul piramidei, dar energia negativă este emisă de feţele exterioare.)

Nu cred că preoţii sunt chiar naivi. Ca dovadă, mulţi se feresc să facă exorcizări. Procesul e similar. Exorcistul scoate dracii din posedaţi, dar unde îi trimite? Nicăieri. Ei se întorc în bolnav sau, mai grav, intră în preot ori alţi asistenţi. Când Isus a scos dracii dintr-un om, i-a trimis în nişte porci, care s-au aruncat în prăpastie. Înţelegem din scriptură că cineva tot a fost păgubit în urma exorcizării... Sfântul Arsenie Boca, de exemplu, nu încuraja procedeul.

Uneori însă, preoţii mimează inocenţa, ca să manevreze norodul credul. Îmi povestea de curând o bătrână cucernică cum preotul de cartier le-a explicat în particular care-i treaba cu naşterea lui Isus. Că nu-ştiu-ce savant a lămurit definitiv că Mama lui Isus nu doar că a fost însămânţată de Duhul Sfânt, dar nici măcar nu a născut pe cale naturală, ci i-a ieşit copilul prin burtă, în mod miraculos.

Câte poveşti bune pentru omenirea de acum 2000 de ani! E adevărat, minunile sunt vitale pentru credinţa religioasă. Când nu există, sunt inventate. Dar, curios, în acelaşi timp, bisericoşii resping miracolele petrecute în alte religii sau contexte non-religioase. Ce să facem, Biserica respectă tradiţia proprie mai mult decât respectă adevărul...! În numele unui Om Sfânt care a slujit Adevărul, astăzi (ca şi ieri) clerul minte cu nonşalanţă. Este o crimă dublă.

Ştii ce profeţea Sfântul Lavrentie de Cernigov²¹?

„Vine timpul, şi nu e departe, când foarte multe biserici şi mănăstiri se vor deschide în slujba Domnului şi se vor repara, le vor reface nu numai pe dinăuntru, ci şi pe dinafară. Vor auri şi acoperişurile atât ale bisericilor, cât şi ale clopotniţelor, dar preoţimea nu va lucra la sufletul credinciosului, ci numai la cărămizile lui Faraon. Preotul nu va mai face şi misiune. Când vor termina lucrările, nu se vor putea bucura de slujbe duhovniceşti în ele, că va veni vremea împărăţiei lui antihrist şi el va fi pus împărat.”

 

LILIANA:

Complet de acord. Am şi eu o grămadă de poveşti despre preoţi – în Sibiu este facultate de teologie şi, în timp, s-au auzit multe. Mă tot mir şi eu cum de lumea nu este revoltată de, bine zis, fariseismul acestora; ba mai mult, îi şi cred! Astăzi iarăşi au dat difuzoarele la maxim în timpul slujbei; în interiorul bisericii, sunetul se propagă altfel, mai melodios, dar în afară este complet distorsionat. Nici măcar acest sacrilegiu, dacă nu atitudinea creştinească de a nu deranja pe nimeni, nu-i determină să revină la alt fel de comportament. În colţul străzii este şi un centru baptist... chiar mă gândeam că, dacă şi ei şi-ar pune difuzoare, îţi dai seama ce-ar ieşi.

7 – 15 mai 2016