Seria de conferințe “Teoria României”. Patru secole de autoscopie națională

Seria de conferințe “Teoria României”. Patru secole de autoscopie națională

Organizatori principali: Asociația Orbis Tertius / A Treia Lume, Asociația Alexandru Ioan Cuza, Institutul de Studii și Cercetări Simbolice

Parteneri: Direcția Județeană Iași pentru Cultură, Culte și Patrimoniul Cultural Național, Complexul Muzeal Național Moldova, Editura Polirom, TVR Iași, Radio România Iași, Suplimentul de Cultură, Trivium

Este România altfel?

Avatarurile excepționalismului românesc

Conferință interdisciplinară

30-31 octombrie 2015

Muzeul Memorial Mihail Kogălniceanu

Str. Mihail Kogălniceanu 11, Iași

În Schimbarea la față a României, Cioran scria: “Dacă nu vom avea atîta tărie și atît orgoliu pentru a ne reface din sîmbure existența, în zadar mai facem teoria României.”

Din păcate, majoritatea proiectelor noastre luminoase au eșuat, au întîrziat, au durat puțin, au lăsat slabe urme în istorie și în memorie. Din fericire, au eșuat și proiectele noastre întunecate, delirante ori (sin)ucigașe. Am plătit scump pentru toate. Și am produs o vastă bibliotecă autoscopică națională, de la cronicari la bloggeri: metadiscursul, dublul fantasmatic al unei practici istorice carente ori absente. Ne-am dovedit mai buni la teorie decît la practică…

Seria de conferințe și publicații“Teoria României”. Patru secole de autosocopie națională, inițiată și coordonată de Sorin Antohi, analizează deopotrivă această bibliotecă și istoria care a inspirat-o, conceptualizîndu-le riguros și plasîndu-le în context comparativ. Pînă la conferința de față, seria include volumul colectiv România Mare Revisited. Pluralitatea din unitate (în curs de apariție la Editura Polirom), precum și conferințele Specificul național. Perspective istorice și critice (Sinaia, 2013), Diversitatea uitată a României. Istorie, patrimoniu, memorie (Iași-Tîrgu-Neamț, 2014) – volumele colective bazate pe acestea sînt în pregătire. Unele comunicări au fost deja sau vor fi publicate într-o primă versiune de revista Trivium.

De data aceasta, conferința are la bază un proiect afin și convergent: proiectul unui volum colectiv, coordonat de Vintilă Mihăilescu, Bogdan Murgescu și Daniel Dăianu, intitulat Este România altfel? Avatarurile excepționalismului românesc. Se conturează astfel o discuție publică intensivă, la care au fost invitați, alături de mai mulți colaboratori la volumul menționat, și participanți la unele dintre conferințele anterioare ale seriei. Comunicările și dezbaterile, inspirate de cercetarea empirică și de reflecție, se vor concentra asupra problemelor conceptuale, metodologice și teoretice legate de discursul excepționalismului românesc. Un discurs pletoric și ubicuu, inflaționar și superficial, canonizat în spațiul public înainte de a fi fost demonstrat ori deconstruit.

Vineri, 30 octombrie

15:30-16:45 I. Introducere

Moderator: Bogdan Murgescu

Sorin Antohi, Prezentarea proiectului „Teoria României”.

Vintilă Mihăilescu, Prezentarea proiectului „Excepționalismul românesc”.

Dezbatere: Concepte („excepționalism”, „specific național”, “decalaj”, Sonderweg etc.), figuri/tropi, (meta)teorii, contexte (istorice, comparative, ideologice etc.).

16:45-17:00 Pauză

17:00-18:00 II. Decalaje istorice și economice

Moderator: Sorin Antohi

Daniel Dăianu, Bogdan Murgescu, Încotro se îndreaptă capitalismul românesc?

18:00-18:15 Pauză

18:15-20:15 III. Excepționalismul etno-național și geografic

Moderator: Alexandru-Florin Platon

Victor Neumann, Limitele paradigmei naționale. De la România de ieri la Europa de mîine

Vintilă Mihăilescu, Țăranul și istoria etnologiei românești

Octavian Groza, Peisajele românești: o radioscopie geografică

Sîmbătă, 31 octombrie

9:30-11:00 IV. Excepționalismul social/societal

Moderator: Victor Neumann

Lazăr Vlăsceanu, O modernitate recesivă

Liviu Chelcea, Augustin Stoica, Capitalismul românesc post-comunist

11:00-11:15 Cafea

11:15-12:45 V. Discuții generale. Pașii următori

Moderator: Vintilă Mihăilescu

Participanți

Sorin Antohi [e-mail]

Alexandru Dan Ciochină [e-mail]

Florin Cîntic [e-mail]

Liviu Chelcea [e-mail]

Andrei Corbea-Hoișie [e-mail]

Daniel Dăianu [e-mail]

Octavian Groza [e-mail]

Vintilă Mihăilescu [e-mail]

Bogdan Murgescu [e-mail]

Victor Neumann [e-mail]

Alexandru-Florin Platon [e-mail]

Augustin Stoica [e-mail]

Lazăr Vlăsceanu [e-mail]

Sorin Antohi (n. 1957) este istoric al ideilor, eseist, traducător și consultant liber- profesionist. A făcut studii de Engleză, Franceză (Universitatea Al. I. Cuza, Iași) și Istorie (EHESS, Paris). A predat mai ales la University of Michigan, Ann Arbor; Universitatea din București; Central European University, Budapesta; stagii, între altele, la institute de studii avansate (Bielefeld, Stanford, Berlin, Essen, Viena). A coordonat proiecte și rețele de cercetare, colecții de carte (între altele, http://www.v-r.de/en/reflections_on_in_humanity/sd-257/3097); a fost în conducerea unor instituții, organisme profesionale (între altele, membru în Biroul Comitetului Internațional de Științe Istorice și secretar general al Comisiei Internaționale de Istoria și Teoria Istoriografiei), publicații, asociații, fundații; a (co)organizat conferințe, seminarii, școli de vară. A ținut conferințe și comunicări în treizeci de țări. A publicat cinci volume de autor (unul la Paris), șase de convorbiri (cu: Adrian Marino, Mihai Șora, Alexandru Zub, Moshe Idel, Virgil Nemoianu, Cioran și Luca Pițu), șapte coordonate (unele în colaborare), șase traduse din franceză și engleză (în colaborare cu Mona Antohi), precum și texte de mai mică întindere. Cea mai recentă publicație, în colaborare cu Balázs Trencsényi, “Approaching Anti-modernism”, Introduction to Diana Mishkova, Marius Turda, Balázs Trencsényi, eds., Discourses of Collective Identity in Central and Southeasetrn Europe (1770-1945). Texts and Commentaries, Volume Four, Anti-modernism: Radical Revisions of Collective Identity, Budapesta-New York, CEU Press, 2014, pp. 1-43.

Florin Cîntic (n. 1962; semnătură de autor Florin Cântec). Eseist şi istoric al culturii, cu studii de Filosofie şi Istorie la Universitatea “Al.I.Cuza” din Iaşi (1986), de Istorie şi Civilizaţie Europeană la Institut National des Langues et Civilisations Orientales, Paris (1992) şi managment cultural în Danemarca (1996). Doctor în Istorie Intelectuală la Universitatea “Al.I.Cuza” din Iaşi, sub conducerea acad. Alexandru Zub (2002). Director al Arhivelor Naționale Iași. Profesor universitar asociat la Universitatea "Al. I. Cuza" din Iași, expert UE în management cultural, Visiting Scholar la New York University (2004) si Fulbright Visiting Professor la University of Chicago (2005-2006). Membru al Uniunii Scriitorilor din România, a publicat numeroase studii ştiinţifice, eseuri şi articole în publicaţii academice sau reviste de cultură din ţară şi străinătate. eseuri şi articole în publicaţii academice sau reviste de cultură din ţară şi străinătate. Printre publicațiile sale: Vasile Conta. Viaţa şi opera, Iaşi, Editura Princeps Edit, 2005; Arheologii spirituale. Studii de istoria culturii, Iaşi, Editura Timpul, 2004; Memorie şi uitare în cultura română. Cazul Vasile Conta, Iaşi, Editura Timpul, 2003; Vasile Conta. Scrisori şi documente inedite, Iaşi, Editura Convorbiri literare, 2003.

Liviu Chelcea (născut în 1974) a studiat sociologia la Universitatea din Bucureşti (licenţă), istoria la Central European University şi antropologia socială la University of Michigan (doctoratul). E interesat de antropologie urbană. A publicat articole în reviste precum Anthropology of Work Review, Cultural Studies, Comparative Studies in Society and History şi International Journal of Urban and Regional Research, Time and Society, Altera, Sociologie Românească. A publicat o carte despre dezindustrializarea Bucureştiului (Bucureştiul postindustrial. Memorie, dezindustrializare și regenerare urbană, Polirom, 2008). În prezent este profesor universitar şi director al Departamentului de Sociologie, Universitatea din Bucureşti.

Andrei Corbea-Hoișie (n. 1951) a făcut studii de Germanistică, Românistică și Istorie la Universitatea din Iași. Doctorat în filologie la Universitatea din București. Profesor de literatură germană, șef al Catedrei de germanistică a Universității din Iași. Fost Bursier al Fundației Alexander von Humboldt la Universitatea din Konstanz, Fellow al Centrului Internațional de Studii în Stiințele Culturii din Viena. Profesor asociat la universitățile Paris 8, Siegen, Fribourg, Viena, Ecole Pratique des Hautes Etudes-Sorbonne, Ecole Normale Supérieure (titular al Catedrei Blaise Pascal, 1998-1999), Konstanz. Expert al Institutului de Științele culturii al Academiei Austriece de Științe.  Membru al Academiei de Științe din Erfurt, doctor honoris causa al Universității din Konstanz. Director al Editurii Universității “Al. I. Cuza” din 1990.  Numeroase publicații de teorie literară și estetică, istorie literară comparată, istorie culturală și socială consacrate cu precădere Europei Centrale. Cele mai recente: Politik, Presse und Literatur in Czernowitz 1890-1940. Kulturgeschichtliche und imagologische Studien, Stauffenburg Verlag, Tübingen, 2013; Irreführung der Dämonen. Acht Essays zu Gregor von Rezzori (în colab. cu Jacques Lajarrige), Parthenon Verlag, Kaiserslautern-Mehlingen, 2014; Pluralität als kulturelle Lebensform. Österreich und die Nationalkulturen Südosteuropas, (coord. cu Harald Haslmayr), Lit Verlag, Berlin-Viena, 2013; Zeitungsstadt Czernowitz. Studien zur Geschichte der deutschsprachigen Presse der Bukowina (1848-1940), (coord. cu Markus Winkler și Ion Lihaciu), Parthenon Verlag, Kaiserslautern-Mehlingen 2014. Kulturen an ,Peripherien‘ Mitteleuropas (am Beispiel der Bukowina und Tirols (ed. cu Sigurd Paul Scheichl), Editura Universității « Alexandru Ioan Cuza », Hartung-Gorre Verlag, Iași/Konstanz, 2015.

Daniel Dăianu este profesor universitar la SNSPA și Membru al Academiei Române; președinte al Institutului pentru Studierea Evenimentelor Extreme; membru al CA al BNR si membru al Grupului la Nivel Înalt pentru reforma bugetului UE condus de Mario Monti. Din perioada ce precede 1989 datează studii precum: Echilibrul extern și controlul absorbției interne (1983); Un model de creștere economică oneroasă (1985); Echilibrul și performanța sistemelor social-economice (1987), în care a pledat pentru reforma sistemelor de comandă și pentru introducerea mecanismelor de piață. După 1990, cercetător invitat la Russian Research Center (Harvard University), Woodrow Wilson Center (Washington DC), NATO Defense College (Roma), FMI, OCDE, CEE/ONU, William Davidson Institute (University of Michigan, Ann Arbor). Membru al Parlamentului European (2007–2009), unde a fost raportor pentru reforma sistemului de reglementare și supraveghere a piețelor financiare. A fost economist-șef al Băncii Naționale a României (1992–1997), ministru adjunct la Finanțe (1992), ministru al Finanțelor (1997–1998), prim-vicepreședinte al Autorității de Supraveghere Financiară (2013–2014).  Între 1999 și 2004 a fost profesor la Academia de Studii Economice din București, profesor invitat la universitățile Berkeley și UCLA (S.U.A.), la Universitatea din Bologna. Între 2002–2004 a fost președinte al Asociației Europene de Economie Comparată (EACES).  Membru al Consiliului European pentru Relații Externe  și membru al Board of Trustees al Friends of Europe; cercetător asociat (fellow) la CASE (Warsaw) și membru în colegiul editorial al mai multor publicații internaționale.. A fost președinte al Forumului Economic al OSCE (în 2002). A conferențiat la numeroase universități din S.U.A. și Europa. Printre domeniile de interes științific se numără: monedă și finanțe publice, economia tranziției, analiza sistemelor economice, complexitatea sistemelor sociale, Uniunea Europeană etc. A publicat numeroase studii în străinătate și în țară, precum și cărți, între care Funcționarea economiei și echilibrul extern (Editura Academiei, 1992); Echilibru economic și monedă (Humanitas, 1993); Economic Vitality and Viability (Peter Lang, 1995); Transformation as a Real Process (Ashgate, 1998); Balkan Reconstruction (Frank Cass, 2001, în colab., coord.); Încotro se îndreaptă țările post-comuniste (Polirom, 2001); România și Uniunea Europeană (Polirom, 2002); Pariul României (2004); Ethical Boundaries of Capitalism (Ashgate, 2005, în colab., coord.); Ce vom fi în Uniune (Polirom, 2006, în colab.); Southeast Europe and the World We Live (2008); The Macroeconomics of EU Integration. The Case of Romania (Rosetti, 2008); Which Way Goes Capitalism? (CEP, 2009); Capitalismul încotro? (Polirom, 2009); Lupta cu criza financiară. Eforturile unui membru român al PE (Rosetti, 2009); Când finanța subminează economia și corodează democrația (Polirom, 2012); The Crisis of the Eurozone and the Future of Europe (Palgrave Macmillan, 2014, în colab., coord.); Europa în impas. Ce poate face România (Polirom, 2015) ș.a. A publicat numeroase articole în Ziarul financiar, European Voice, Piața financiară, Southeast European Times, Les Echos, Economistul, Adevărul, World Commerce Review, Dilema Veche și pe site-urile Hotnews, Curs de guvernare, Eurozine, ECFR, Friends of Europe, Aspen Romania. Este președinte al Societății Române de Economie (SOREC) și președinte de onoare al Asociației Române pentru Studii Europene, membru al Asociației Americane de Economie.

Octavian Groza (n. 1963) este geograf, absolvent al Facultății de Biologie-Geologie-Geografie a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (1986), master (1993) și doctor (1999) al Universității Paris I Panthéon-Sorbonne. Fost bursier al New Europe College (București), a predat la Université Paris I Panthéon-Sorbonne, Paris VII „René Diderot”, Université de Nantes, Université Lyon II „Lumière”, Université Lyon III „Jean Moulin”, Ecole Normale Supérieure Fontenay aux Roses -- Saint Cloud, Ecole Normale Supérieure Lettres et Science Humaines de Lyon. Între 2007 și 2012 a fost membru, vicepreședinte și președinte al Commission Régionale d'Experts de l'Agence Universitaire de la Francophonie -- Bureau Europe Centrale et Orientale (București) și membru al Conseil Scientifique de l'Agence Universitaire de la Francophonie (Paris-Montréal). Co-autor și traducător al edițiilor succesive ale Atlas de la Roumanie/Atlasul României, La Documentation française - RAO (2000/2002, 2006/2007); coordonator al volumului Teritorii. Scrieri, dez-scrieri, București, Paideia, 2003; autor al mai multor articole publicate în volume multidisciplinare (“De re geographiae sau lungul drum al spaţiului către teritoriu”, „Despre geografie şi spaţiu”, „Despre spaţiu şi măsură”, „Dincolo de artă, de tehnologie şi de spaţiu public...”, „Le rythme des frontières”) precum și în reviste din țară și din străinătate („Du très postmodernisme”, „Territoires insoumis”, „Les régions roumaines entre le désir et la raison”, „Les élections roumaines: le poids du passé”, „Centralité, identité et différenciation dans le système des villes roumaines”, „Maillages administratifs officiels et identités territoriales officieuses: les échelons spatiaux de la différenciation identitaire en Roumanie”).

Vintilă Mihăilescu a absolvit Facultatea de Psihologie din București în 1974, fiind în prezent profesor de antropologie și directorul Departamentului de Sociologie de la SNSPA. Preocupările sale profesionale acoperă domeniile sociologiei rurale, culturii materiale și teoriei antropologice. Corespondent permanent al revistei Dilema Veche, director general al Muzeului Țăranului Român între 2005 și 2010, profesorul Mihăilescu a înființat Societatea de Antropologie Culturală din România și primul master de antropologie din țară. De asemenea, a predat și la universități din Franța, Elveția, Belgia, Italia și Canada. Cele mai recentă carte, care continua demersul de antropologie publică al autorului, este Apologia pîrleazului (Polirom, 2015).

Bogdan Murgescu (n. 1963) este profesor la Facultatea de Istorie și director al Consiliului pentru Studiile Universitare de Doctorat la Universitatea din București. Din 2011 îndeplinește și funcția de președinte al Societății de Științe Istorice din România, după ce anterior a fost vicepreședinte al acesteia (1999-2011). Licențiat în istorie-filozofie (1986) și doctor în istorie (1995) al Universității din București, a fost bursier Roman Herzog al Fundației Alexander von Humboldt (1998-2000) și visiting professor la University of Pittsburgh (2002) și Central European University (2004). Experiență în derularea proiectelor științifice și civice la nivel național și internațional, în managementul instituțional și în elaborarea și implementarea politicilor publice. A coordonat 17 volume științifice colective și a publicat 5 cărți de autor, 90 studii și articole științifice, precum și numeroase recenzii și note de lectură. Dintre publicațiile sale: Istorie românească - istorie universală (600-1800), Bucureşti, Editura Erasmus, 1994. Ediţia a II-a revăzută şi adăugită, Bucureşti, Teora, 1999; Circulaţia monetară în Ţările Române în secolul al XVI-lea, Bucureşti, Editura Enciclopedică, 1996 (premiul „Nicolae Iorga” al Academiei Române); A fi istoric în anul 2000, Bucureşti, ALL Educaţional, 2000; Istoria României în texte, Bucureşti, Editura Corint, 2001 (volum coordonat); Teaching Modern Southeast European History. Alternative Educational Materials. Workbook I. The Ottoman Empire, Thessaloniki, 2005 (volum coordonat în colaborare cu Halil Berktay). Ediţii şi în limbile sârbă (2005), greacă (2006), croată (2007), bosniacă (2007), albaneză (2008), macedoneană (2008), muntenegrină (2012), bulgară (2012) și japoneză (2013); România şi Europa. Acumularea decalajelor economice (1500-2010), Iaşi, Polirom, 2010 (premiul CriticAtac pe anul 2010; premiul „Eugeniu Carada” pentru Economie pe anul 2010, decernat de către Marea Lojă Națională din România în parteneriat cu Academia Română); Țările Române între Imperiul Otoman și Europa creștină, Iaşi, Polirom, 2012; Which Way Goes Romanian Capitalism? Making a Case for Reforms, Inclusive Institutions and a Better Functioning European Union, [Berlin], Friedrich Ebert Stiftung – International Policy Analysis 13, 2013 (în colaborare cu Daniel Dăianu); Rumänien, în Vom Ostblock zur EU. Systemtransformationen 1990-2012 im Vergleich. Herausgegeben von Günther Heydemann und Karel Vodička, Göttingen, Vandenhoeck & Ruprecht, 2013, p.263-288; Universitatea din București 1864-2014, București, Editura Universității din București, 2014 (volum coordonat); Agriculture and Landownership in the Economic History of Twentieth-Century Romania, în Hannes Siegrist, Dietmar Müller (eds.), Property in East Central Europe. Notions, Institutions and Practices of Landownership in Twentieth Century, New York & Oxford, Berghahn Books, 2015, p.48-61.

Victor Neumann s-a născut la Lugoj în 1953; studii gimnaziale şi liceale la Ineu-Arad, studii de licenţă în istorie la Univ. Babeş-Bolyai din Cluj, coordonator prof. dr. Pompiliu Teodor; studii doctorale în istorie la Universitatea din Bucureşti, coordonator acad. Răzvan Theodorescu; studii postdoctorale la universităţi şi institute din Berlin, Bonn, Paris, Viena, Budapesta, Amsterdam-Wassenaar, Washington, D.C. sub îndrumarea lui Alexander Scheiber, Kosáry Domokos, Clemens Heller, Maurice Aymard, Pim dem Boor, Reinhart Koselleck.

Istoric şi profesor universitar, titular al cursurilor de Istoria modernă a Europei şi Istoria modernă a României la Facultatea de Litere, Istorie şi Teologie, Departamentul de Istorie din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara. Coordonator (din 2008) al programului Şcoala Doctorală de Istorie Conceptuală “Reinhart Koselleck” din cadrul Facultăţii de Litere, Istorie şi Teologie, Universitatea de Vest din Timişoara, realizată în cooperare cu profesorul Armin Heinen, Institutul de Istorie, Universitatea din Aachen, pe baza unui proiect româno-german selectat de Fundaţia Volkswagen. Domenii de cercetare: istorie regională (istora Banatului, istoria Transilvaniei), istorie naţională (istoria României) și istorie a Europei central-sud-estice; istoria culturii, istorie intelectuală și istorie conceptuală; multi- şi interculturalitate; teoria şi filozofia istoriei.

Profesor invitat la: Universitatea din Angers (1999 şi 2004); Universităţile din Atlanta şi Athens, Georgia, S.U.A. (1999); The Catholic University of America, Washington, D.C. (2000-2001, bursier Fulbright); National Foreign Affairs Training Center – Foreign Service Training Institute, Washington, D.C., (2001); Center for Advanced Study, Holocaust Memorial Museum, Washington, D.C. (2001); École Pratique des Hautes Études – Sorbona, Paris (2004); Universitatea din Viena (2004); Universitatea din Aachen (2007, 2010); Universitatea Națională de Arte București (2008-2009, 2009-2010, 2010-2011, 2011-2012); Universitatea din București (2011, 2012, 2013, 2014, 2015). Conferinţe şi comunicări ştiinţifice în prestigioase instituţii universitare şi academice din lume: Paris, Bruxelles, Berlin, Oxford, Jena, Amsterdam, Wasenaar, Roma, Udine, Viena, Moscova, Budapesta, Belgrad, Novi-Sad, Sofia.

Director al Institutului Intercultural din Timişoara (1994-1996); Preşedinte al Societăţii Filarmonice Timişoara (2002-2003); Membru în Comisia de experţi ARACIS pentru acreditare a studiilor de master în ştiinţe umaniste, Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (2009-2011); Membru al Uniunii Scriitorilor din România (din 2010); Membru al Grupului de Studii de Istorie Conceptuală Europeană cu sediul la Helsinki (din 2010); Membru al Academiei Germano-Române cu sediul la Mainz ( din 2010); Membru al Academiei Sîrbe de Ştiinţe ale Educaţiei cu sediul la Belgrad (din 2010). Vicepreşedinte al Colegiului Consultativ pentru Cercetare, Devoltare, Inovare al Ministerului Educaţiei şi Cercetării (2011-2014). Fondator și director al Centrului de Studii Avansate în Istorie, Universitatea din Timișoara, (2011-). Director al Muzeului de Artă Timișoara, (2013-).

Publicaţii (selectiv):

Volume de autor publicate după anul 2000: Between Words and Reality. Studies on the Politics of Recognition and the Changes of Regime in Contemporary Romania, Traducere de Simona Neumann, Washington, D.C., 2001; Ideologie şi Fantasmagorie. Perspective comparative asupra istoriei gândirii politice în Europa Est-Centrală, Polirom, Iaşi, 2001; Neam, Popor sau Naţiune. Despre identităţile politice europene, ediţia I, Bucureşti, 2003, ediţia a II-a, Curtea Veche, Bucureşti, 2005; Tentaţia lui homo europaeus. Geneza ideilor moderne în Europa Centrală şi de Sud-Est, ediţia I, Ştiinţifocă, Bucureşti, 1991, ediţia a II-a, All, Bucureşti, 1997, ediţia a III-a, Polirom, Iaşi, 2006. Ediţia în engleză, The Temptation of homo europaeus, Traducere de Dana Miu, Columbia University Press, 1993; ediția în limba sîrbă Iskusenja Homo Europaeusa. Radanje Savremenih Ideja u Centralnoj i Jugo-Istocnoj Evropi, Traducere și cuvînt înainte de Milisav Firulović, Pesić i Sinovi, Belgrad, 2011; The End of a History. The Jews of Banat from the Beginning to Nowadays, Bucharest University, Bucharest, 2006; Essays on Romanian Intellectual History, Traducere de Simona Neumann, Timişoara, 2008; ediţia a II-a,Centrul de Studii Avansate în Istorie Timișoara/Editura Institutul European Iaşi, 2013; Interculturalitatea Banatului, ediția a II-a, Editura Artpress Timişoara-Editura Institutul European Iaşi, 2012; editia a III-a, Editura Universității Alexandru Ioan Cuza, Iasi, 2015; Conceptul de naţiune la români şi unguri. Un studiu despre identităţile politice, Centrul de Studii Avansate în Istorie Timișoara/Editura Institutul European Iaşi, 2013; Der Nationsbegriff in Zentral und Osteuropa. Eine Studie zur politischen Identitaet der Rumaenen und Ungarn, Zentrum fuer Fortgeschrittene Geschichtsforschung Temeswar und Institutul European Verlag Iaşi, 2013; Die Interkulturalitaet des Banats, Frank und Timme Verlag, Berlin, 2015; Conceptualizarea istoriei și limitele paradigmei naționale, Editura RAO, București, 2015. Volume editate/coordonate: Identitate şi Cultură. Studii privind istoria Banatului, Editura Academiei, Bucureşti, 2009; Istoria României prin concepte. Perspective alternative asupra limbajelor social-politice (împreună cu Armin Heinen), Polirom, Iaşi, 2010; Cinci concepte ale gîndirii politice româneşti, Editura Brumar, Timişoara, 2011; Key Concepts of Romanian History (împreună cu Armin Heinen), CEU Press, Budapest-New York, 2013; Istoria Banatului. Studii privind particularitățile unei regiuni transfrontaliere, Editura Academiei Romane, București, 2015. Traduceri: Reinhart Koselleck, Conceptul de istorie, Traducere de Victor Neumann şi Patrick Lavrits. Studiu introductiv de Victor Neumann, Editura Universităţii Al. Ioan Cuza, Iaşi, 2005.

Premii şi distincții (selectiv): Premiul „A.D. Xenopol” al Academiei Române pentru volumul: Tentaţia lui HomoEuropaeus.Geneza spiritului modern în Europa centrală şi de sud-est, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1991. Ordinul Naţional Serviciul Credincios în gradul de Cavaler conferit de Preşedinţia României.
Alexandru-Florin Platon (n. 1957) este profesor la Facultatea de Istorie a Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi. Specialist în antropologie istorică, istoria mentalităţilor şi istoria Evului Mediu european. Cercetări în domeniul istoriei sociale a României (secolele XVIII-XIX). Volume publicate (selectiv): Geneza burgheziei în Principatele Române (a doua jumătate a secolului al XVIII-lea – prima jumătate a secolului al XIX-lea). Preliminariile unei istorii, Iaşi, Editura Universităţii „Al. I. Cuza”, 1997; Societate şi mentalităţi în Europa medievală. O introducere în antropologia istorică, Iaşi, Editura Universităţii „Al. I. Cuza”, 2000; Boierimea din Moldova în secolul al XIX-lea. Context european, evoluţie socială şi politică (Date statistice şi observaţii istorice), Bucureşti, Editura Academiei, 1995 (în colaborare); Noi perspective asupra istoriei sociale în România şi Franţa, Iaşi, Editura Universităţii „Al. I. Cuza”, 2003 (în colaborare); Confesiune şi cultură în Evul Mediu, Iaşi, Editura Universităţii „Al. I. Cuza”, 2004 (în colaborare); De la „Cetatea lui Dumnezeu” la Edictul din Nantes. Izvoare de istorie medievală (secolele V-XVI), Iaşi, Polirom, 2005 (în colaborare); Fernand Braudel, la „nouvelle histoire” et les „Annales” en Roumanie. Interférences historiographiques franco-roumaines, Cluj-Napoca, Editura Accent, 2009 (în colaborare); Ideologii politice şi reprezentări ale puterii în Europa, Iaşi, Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, 2009 (în colaborare); O istorie a Europei de Apus în Evul Mediu. De la Imperiul Roman tîrziu la marile descoperiri geografice (secolele V-XVI), Iaşi, Polirom, 2010 (în colaborare); Istoria Universităţii din Iaşi, Iaşi, Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, 2010 (în colaborare). Premiul „Alexandru Xenopol” al Academiei Române (1999). Premiul Salonului naţional de carte, ediţia a IX-a (Iaşi, 4-6 octombrie 2000). Premiul „Istorie și societate”, ed. I, acordat de cotidianul Jurnalul Național (2010). Chevalier de l’Ordre des Palmes Académiques al Republicii Franceze (2002).

Augustin Stoica şi-a obţinut titlul de Doctor în Sociologie de la Universitatea Stanford (2005); este conferentiar la Departamentul de Sociologie, Facultatea de Ştiinţe Politice din cadrul SNSPA (Bucureşti) şi Director al Centrului de Sociologie Urbană şi Regională CURS (2007-2015). Printre cele mai importante studii publicate se numără: “Once Upon a Time There Was a Big Party: The Social Origins of the Romanian Communist Party” (East European Politics and Societies 2005, 2006), “From Good Communists to Even Better Capitalists? Entrepreneurial Pathways in Post-Socialist Romania” (East European Politics and Societies 2004), “‚Our Martyrs of 1989 Did not Die for This!’: Political Capitalism in Post-Communist Romania” (Historical Social Research 2012); a coordonat împreună cu Vintilă Mihăilescu volumul Iarna vrajbei noastre: Protestele din România, ianuarie-februarie 2012 (Paideia, 2012).

Lazăr Vlăsceanu este profesor la Universitatea din București, Departamentul de Sociologie. A publicat volume pe teme de metodologia cercetării sociologice, sociologia educației și teoria sociologică a modernității. Cea mai recentă lucrare publicată (în colaborare cu Marian-Gabriel Hâncean) este Modernitatea românească (Pitești, Editura Paralela 45). A deținut funcții de conducere universitară în propria universitate, a fost membru în consilii naționale al învățământului superior și director adjunct al UNESCO-CEPES (Centrul European UNESCO pentru Învățământul Superior).

Rezumate

Sorin Antohi, Prezentarea proiectului „Teoria României”

Începute sub auspiciile romantismului palingenetic al generaţiei europene cosmopolite de la 1848, discuţiile moderne despre specificul naţional au rămas timp de jumătate de secol în sferele esteticii (metafizice), geografiei simbolice şi caracterologiei naţionale. În toate cele trei discursuri, în proporţii variabile de la ţară la ţară, a existat un element propriu-zis naţional, adică modern-contractual, dar a dominat multă vreme elementul premodern, percepţia că naţiunea înseamnă trib-etnie-comunitate-organism, nu asociere voluntară-sistem politic-societate-mecanism. Cetăţenii unei naţiuni astfel „imaginate” sînt „născuţi”, nu „făcuţi”. Sub impactul modernismului şi al dublului său negativ, antimodernismul, aceste paradigme ale etnicităţii, deconstruite de nihilism şi decadentism, dar simultan reîntemeiate spiritualist, sincretist şi apocaliptic de mentalitatea fin-de-siècle, cunosc o cotitură radicală după Primul Război Mondial. Cotitura este deopotrivă mistică-mesianică-escatologică şi gnostică-(etno)ştiinţifică (în special biologică)-ideologică-metapolitică, avînd loc pe fundalul ascensiunii fascismelor occidentale („replica” sumbră a elanului palingenetic luminos de la 1848) şi a celor est-europene. Aşadar, în intervalul a două generaţii istorice, popoarele Europei trec, în privinţa crucială a metanaraţiunilor autoidentitare normative, de la estetică (în general metafizică) la biopolitică (adesea rasistă).

Discuția românească despre specificul național a început în urmă cu aproape patru secole, după întîlnirea cronicarilor moldoveni cu caracterologiile naționale ale umanismului tîrziu. Înainte de a avea state suverane, atunci cînd le-au obținut prin eforturi proprii și conjuncturi istorice favorabile, precum și în momentele de criză ori discontinuitate statală, românii și-au pus întrebări cu privire la ceea ce-i definește colectiv, dînd răspunsuri care variază de la apoteoză la stigmat, de la poezie și mistică la metafizică și biopolitică.

Proiectul “Teoria României” preia (auto)ironic și (auto)critic o remarcă a lui Cioran, care a observat și ilustrat memorabil propensiunea universală a românilor către autoscopie. Mai multe conferințe și publicații își propun să analizeze, intrepreteze și deconstruiască această propensiune, rezultatele și contextele ei. Astfel, noțiuni complexe ca România și românii sînt mai riguros plasate între astfel și altfel (cu alte cuvinte: între tautologie și paradox), între utopie și apocalipsă, între “sentiment tragic” și deriziune.

Liviu Chelcea, Augustin Stoica, Capitalismul românesc post-comunist

În spaţiul public autohton, noua ordine economică post-comunistă este invocată ca dovadă suplimentară a excepţionalismului românesc. De pe aceste poziţii, capitalismul de la noi este altfel decît cel din Vest, iar acest lucru s-ar datora istoriei recente (regimul Ceauşescu) sau supravieţuirii miraculoase a eşaloanelor doi şi trei ale puterii comuniste (ori aşa-zisul „sistem”). În această comunicare, examinăm aceste motive ale discursului auto-stigmatizant autohton şi ne propunem să investigăm îndeaproape trăsăturile capitalismului românesc post-comunist. Considerăm că actuala ordine economică poate fi descrisă drept o combinaţie (explozivă şi dezastruoasă) între tipul „capitalismului politic” (inspirat de Max Weber, cu accent pus pe de-birocratizarea, „privatizarea” statului şi obţinerea de profituri însemnate prin intermediul politicului sau sub directa oblăduire a acestuia) şi viziunea neoliberală a capitalismului global.

Daniel Dăianu, Bogdan Murgescu, Încotro se îndreaptă capitalismul românesc?

Comunicarea este o pledoarie pentru reforme, instituţii incluzive şi o Uniune Europeană mai funcţională.

România are nevoie urgentă să îşi mobilizeze resursele interne şi să absoarbă fonduri UE la o scară mult mai mare, astfel încât să îşi poată spori creşterea economică şi să atenueze şocurile externe. În acest scop,

România trebuie să întreprindă reforme ample în sectorul public, să combată extracţia de rente şi risipa, să încurajeze economisirea internă.

Funcţionarea instituţiilor şi a impozitării ar trebui să transmită un mesaj de echitate către cetăţeni.

România trebuie să îşi regândească modelul de creştere.

România trebuie să îşi amelioreze sistemul de educaţie, prin creşterea nivelului resurselor alocate educaţiei şi prin crearea de politici coerente de întărire a capacităţilor instituţionale şi de ameliorare a standardelor de calitate.

Economia românească ar avea de beneficiat semnificativ de pe urma politicilor UE care sunt mai sensibile la fracturile economice şi sociale scoase la lumină de actuala criză.

Nu în ultimul rând, pieţele financiare trebuie să fie controlate în Europa şi pretutindeni, dacă e ca ele să servească economiilor.

Comunicarea, care include și o discuție mai generală despre interpretarea istoriei prin prisma decalajelor de dezvoltare, examinează economia românească şi tipul ei de capitalism dintr-o perspectivă pe termen lung şi într-un context mai larg. Ea se concentrează asupra perspectivelor economice în faţa unei moşterniri a înapoierii şi a rezistenţei deficienţelor interne, în contextul Marii Recesiuni şi al crizei zonei euro.

Octavian Groza, Peisajele românești: o radioscopie geografică

Acceptând ideea că România este un stat al Uniunii Europene și pe aceea că în imaginarul românilor Europa se oprește la vest de Rusia, atunci pare normal faptul că realitățile noastre de toate zilele sunt raportate, conștient sau implicit, la cele apusene. Pe baza acestui tropism occidental, vizibil în toate alveolele cotidianului, nu trebuie o cercetare aprofundată pentru a vedea faptul că peisajele românești sunt percepute cel puțin altfel, dacă nu chiar aparte și de către românul neaoș (avem o țară [mai] frumoasă și [mai] bogată…) și de către străinul politicos (chiar și frumusețea sau bogăția pot fi relative…).

Ideea analizei pe vare o propun mi-a fost dată de o discuție între Andrei Pleșu și Gabriel Liiceanu, desfășurată în cadrul fostei emisiuni Altfel de la Realitatea TV. Gabriel Liiceanu, recent întors dintr-o călătorie pe care o făcuse cu automobilul în Vest, mărturisea că la plecare nu a sesizat diferența, însă la întoarcere a fost frapat de coerența urâțeniei peisajelor noastre. Mi s-a făcut lumină -- dar rece -- în suflet: trăisem și eu sentimentul, subcalificasem și eu priveliștile noastre, însă din calificativele mele lipsea un atribut, magistral adus la lumină de Gabriel Liiceanu: coerența.

Intervenția mea încearcă să completeze explicațiile aduse de filosof acestei urâțenii coerente cu o radioscopie geografică a peisajelor, realizată cu ajutorul unui concept relativ recent, cel de spațiu d'entre-deux -- „un spaţiu în care construirea structurilor sale este datorată forţelor externe concurente, mai puternice decât forţele interne, un spaţiu în care experienţa timpului stă sub semnul opresiunii şi al reînceperilor continue, însă în care contextul dificil este o puternică sursă de creativitate”. Definiția și utilizarea geografică a conceptului propus de Violette Rey diferă în mod semnificativ de sintagme apropiate precum between space, Zwischenschaft, espace intermédiaire etc. (v. Rey, Les Europes orientales, la force des différences, in Yves Michaud, coord., Université de tous les savoirs, vol. 6, Qu’est-ce que la culture ?, Editions Odile Jacob, Paris, 2001, pp. 241-251).

Vintilă Mihăilescu, Prezentarea proiectului „Excepționalismul românesc”

Prezentarea proiectului se dorește mai mult o dezbatere și (pe cît posibil) lămurire a însuși conceptului de „excepționalism”: la ce ne referim (sau intenționăm să ne referim) atunci cînd vorbim despre „excepționalismul românesc”? Cum departajăm conceptul de altele înrudite (diferență culturală, specific național, Sonderweg etc.)?

Sugestia de principiu ar fi că prin „excepționalism” ar trebui să înțelegem (cel puțin în economia acestui proiect) nu atît vreo particularitate „de excepție”, cît discursul public de dramatizare (pozitivă sau negativă) a unei excepționalități elective. Din această perpectivă, nu atît anumite cărți în sine (ale lui Lucian Boia ori Daniel David) constituie obiectul interesului, cît fenomenul social provocat de ele: de cînd, cum, cine și de ce are nevoie în România de un astfel de discurs despre o identitate excepțională (altfel)?

Țăranul și istoria etnologiei românești

Comunicarea pornește de la constatarea că nu există o istorie critică post-națională a „etnologiei naționale” românești, comparabilă cu aceea post-colonială a antropologiei și de la (ipo)teza că istoria disciplinei este precum istoria țării: între hipermenezie și amnezie și/sau între excepționalism triumfalist și excepționalism negaționist, înlocuind un travail de mémoire cu un travail de l’oubli.

Constatînd, pe urmele Mariei Todorova, că nu există o tradiție a istoriei critice a disciplinei în țările balcanice în general și încadrînd demersul românesc în ceea ce Stocking numea „nation-building anthropology”, prezentarea va urmări statutul recent al domeniului. În cazul etnologiei „clasice” există istorii expozitive ale folclorului și/sau etnografiei, dar nu o istorie critică a „etnologiei difuze”. În prezent, etnologia instituțională se consideră deasupra oricărei critici, fiind întemeiată și legitimată în și prin clasicii disciplinei. Pe de altă parte, critica aceste etnologii vine practic doar din partea „noilor antropologi” și dintr-o perspectivă marcat deconstructivistă întemeiată în practica internațională: nimic nu poate fi preluat din etnologia națională într-o antropologie actuală demnă de acest nume. Țăranul și întreaga cultură populară sînt astfel fie obiect de cult rezervat cunoașterii naționale (variantă de excepționalism triumfalist), fie produs al unei grande narration și astfel obiect predilect de deconstrucție în conformitate cu o epistemă internațională (variantă soft de excepționalism negaționist).

Victor Neumann, Limitele paradigmei naționale. De la România de ieri la Europa de mîine

O națiune construită în absența clasei de mijloc, respectiv în absența unei societăți civile, este doar o națiune culturală. În fapt, o abstracțiune, una servind propagandei și ascensiunii acelor elite ce își revendică puterea în nume propriu. Aceasta nu are nimic în comun nici cu ceea ce numim cultură individuală și nici cu existența unei culturi comunitare. Comparativ cu majoritatea națiunilor occidentale, nu numai România este într-o astfel de situație. Nu numai “România este altfel”, ci și Grecia, Serbia și Ungaria sînt altfel. Chiar și lăudata Polonie. Doar dacă discutăm statalitatea română prin prisma paradigmei naționale de secol al XIX-lea și ignorăm diversitatea vieții cultural-politice și administrative a regiunilor României de astăzi, doar atunci vom stărui excesiv asupra neajunsurilor. Doar atunci vom insista asupra diferențelor față de Occident, mulțumindu-ne cu simple etichetări și trecînd peste analizele și explicațiile raționale. Multe aspecte ale istoriei, prezentului și viitorului unei națiuni depind de corecta diagnoză. Ea interesează în măsura în care dorim să descriem trăsăturile particulare și acelea generale ale unei lumi, în măsura în care – fără a le exagera rolul – intenționăm să oferim o imagine veridică ce se profilează într-un anume context politic. În concluzie, sînt multiple motivele pentru care micile state din Europa Centrală și de Sud-Est au ars etapele, pregătindu-se prea puțin spre a forma o adevărată națiune politică.

Lazăr Vlăsceanu, O modernitate recesivă

Dintr-o perspectivă neoinstituțională, relev perseverența modernității românești în recesivitate prin consacrarea, pe durate lungi, a unui histerezis instituțional: s-a inovat instituţional în mod radical și periodic și apoi au fost erodate inovaţiile avansate pentru a readuce în prim-plan și a conserva recesiv tradiţii reale sau inventate. Provizoratul a devenit o veritabilă maladie socială. Pe o astfel de traiectorie, elitele politice și economice au făcut uz de instituții extractive pentru a-și maximiza profiturile, dar și pentru a amâna sine die autonomia personală a cetățenilor, emanciparea lor individuală și realizarea libertăților cetățenești. Consecința a constat în decalaje economice față de alte state europene, inegalități multiple și mari între cetățeni, dominație a unor rețele de dependențe clientelare, specifice unui capitalism patrimonial sau unui socialism de stat extractiv. Indiciile unui amestec de avangardă modernă și înapoiere tulburătoare sunt permanente în modernitatea românească recesivă.