Seria de literatură universală a bibliotecii polirom este coordonată de Denisa Comănescu
Yüklə 1,99 Mb.
|
- Bu səhifədəki naviqasiya:
- Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României: BORGES, JORGE LUIS Cărţi scrise în doi/Jorge
                                                                                        
Seria de literatură universală a BIBLIOTECII POLIROM este coordonată de Denisa Comănescu. Jorge Luis Borges Adolfo Bioy Casares Jorge Luis Borges & Adolfo Bioy Casares, Seis problemas para don Isidro Parodi; Dos fantasias memorables; Crânicas de Bustos Domecq; Nuevos cuentos de Bustos Domecq Seis problemas para don Isidro Parodi © 1942, 1995 by Maria Kodama and the Heirs of Adolfo Bioy Casares. AII rights reserved.
© 1946, 1995 by Maria Kodama and the Heirs of Adolfo Bioy Casares. AU rights reserved.
© 1967, 1995 by Maria Kodama and the Heirs of Adolfo Bioy Casares. AII rights reserved.
© 1977, 1995 by Marfa Kodama and Adolfo Bioy Casares. AII rights reserved. © 2005 by Editura POLIROM, pentru prezenta traducere www.polirom.ro Editura POLIROM Iaşi, B-dul Carol I, nr. 4; P.O. BOX 266, 700506 Bucureşti, B-dul I.C. Brătianu nr. 6, et. 7, ap. 33, O.P. 37; P.O. BOX 1-728, 030174
Traducere, postfaţă si note de Ileana Scipione Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României: BORGES, JORGE LUIS Cărţi scrise în doi/Jorge Luis Borges, Adolfo Bioy Casares; trad. de Ileana Scipione - Iaşi: Polirom,2005 ISBN: 973-681-934-5 I. Casares, Adolfo Bioy II. Scipione, Ileana (trad.) «* TIMIŞ "
821.134.2(82)-32=135.1 Printed in ROMÂNIA POLIROM 2005 m Cu pseudonimul H. Bustos Domecq Şase enigme pentru don Isidro Parodi (1942) H. Bustos Domecq Transcriem aici portretul pe care i 1-a schiţat învăţătoarea sa, domnişoara Adelma Badoglio: „Doctorul Honorio Bustos Domecq vede lumina zilei în localitatea Pujato (din provincia Santa Fe), în anul 1893. După interesante studii primare, se mută cu întreaga familie în oraşul argentinian Chicago. în 1907, fără să bănuiască măcar ce vârstă avea, presa din Rosario dă bineţe în coloanele sale primelor creaţii ale acestui modest prieten al muzelor. De atunci datează lucrările Vanitas, Cuceririle Progresului, Patria Albastră şi Albă, Dedicată ei, Paznici. In 1915, îşi citeşte în faţa publicului select de la Centrul Balear Odă «Elegiei la moartea tatălui său» de Jorge Manrique, iar această faptă vitejească îi aduce o notorietate zgomotoasă, dar efemeră. In acelaşi an, publică Cetăţene!, o creaţie de înaltă clasă în totalitate, afectată însă, din nefericire, de unele galicisme, repro-şabile tinereţii autorului şi vremurilor sărace în lumini, în 1919 lansează Fata Morgana, operă de circumstanţă, fină şi de scurtă întindere, ale cărei cânturi finale îl anunţă de-acum pe vigurosul prozator din S-o spunem pe-un mai drept cuvânt! (1932) şi din Printre cărţi şi hârtii (1934). în epoca intervenţiei lui Labruna, a fost numit întâi inspector şcolar şi apoi apărător al săracilor. Departe de tihna căminului, contactul cu cruda realitate îi conferă experienţa care constituie poate cea mai înaltă învăţătură a operei sale. Dintre cărţile sale amintim Congresul Euharistie, organ al propagandei argentiniene; Viaţa şi moartea lui don Băiat Mare; De-acuma ştiu să citesc! (aprobată de Inspectoratul pentru învăţământ din Rosario); Aportul oraşului Santa Fe la ostile Războiului de 7 Independenţă; Aştri noi: Azorin, Gabriel Miro Bontempelli. Povestirile poliţiste ne fac cunoscut un alt filon al său: cu ajutorul lor, fecundul poligraf îsi propune să combată intelectualismul rece în care au cufundat genul Sir Conan Uoyle, Ottolenghi etc Povestirile din Pujato, aşa cum cu tandreţe le-a numit autorul, nu sunt filigranul unui bizantin închis in turnul de fildeş, ci vocea unui contemporan atent la pulsul celor omeneşti, care îşi risipeşte din goana condeiului torentele adevărului personal". Cuvânt introductiv Good! It shall be! Revealment of myselfl But listen, for we must co-operate; I don't drink tea: permit me the cigar!l Robert Browning Fatală şi interesantă mai e şi firea unui homme de lettres / întregul Buenos Aires literar nu mi-a uitat, şi îndrăznesc să sugerez că nici nu-mi va uita, generoasa hotărâre de a nu mai accepta să fac, în nici un prolog, o propagandă, atât de legitimă de altfel, pentru irecuzabila prietenie sau pentru meritoria valoare. Dar să recunoaştem că socraticul „Urâtania Isteaţă"2 e irezistibil. Dat naibii! Mă dezarmează, hohotind de râs şi admi-ţându-mi perfecta validitate a argumentelor; râsul său molipsitor îmi repetă persuasiv şi tenace că tomul său şi vechea noastră camaraderie pretind de la mine să scriu un cuvânt înainte. Orice protest e zadarnic. De guerre lasse, mă resemnez să îmi înfrunt îndemânatica Remington, confidentă complice şi mută a atâtor escapade celeste. Când huzuream în fotoliile vreunui Pullman sau mă lăfăiam sceptic în băile de nămol din unele
9 cazinouri mai mult sau mai puţin termale, modernele constrângeri exercitate de bănci, bursă şi turf nu m-au împiedicat să-mi aduc obolul înfiorărilor şi truculenţelor câte unui roman policier. Dar îndrăznesc să mărturisesc că nu sunt sclavul modei: noapte de noapte, în solitudinea ombilicală a dormitorului, îl las pe altă dată pe ingeniosul Sherlock Holmes şi mă pierd în inaccesibilele aventuri ale rătăcitorului Ulise, fiul lui Laertes, din seminţia lui Zeus. Dar adoratorul severei epopei mediteraneene aduce libaţii în orice grădină; susţinut de M. Lecoq, am cotrobăit prin maldăre de terfeloage prăfuite; mi-am încordat auzul, în imense hoteluri imaginare, doar-doar voi surprinde paşii tăcuţi ai unui gentleman-cambrioleur; în oribila ţelină din Dartmoor, învăluit în ceaţa britanică, m-a devorat marele dulău fosforescent. Ar fi de prost-gust să insist. Cititorul cunoaşte antecedentele care mă acreditează: şi eu am fost în Beoţia. înainte de a aborda fecunda analiză a marilor directive conţinute în acest recueil, îl rog pe cititor să-mi îngăduie a mă felicita pentru faptul că, în fine, în pestriţul Musee Grevin al belleliterelor criminologice, îşi face apariţia un erou argentinian, în decoruri întru totul argentiniene. Nu e plăcere mai insolită decât să savurezi, între două rotocoale de fum înmiresmat şi alături de un ire-frenabil coniac din vremea Primului Imperiu, un roman poliţist care nu se supune fioroaselor precepte ale pieţei anglo-saxone, străine, şi pe care nu şovăi să-l alătur celor mai respectabile semnături recomandate bunilor amateurs londonezi de incoruptibilul Crime Club! Mai subliniez în subtext că m-am simţit negrăit de satisfăcut, ca porteno1, când am constatat că foiletonistul nostru, deşi provincial, s-a arătat insensibil la propaganda făcută de localismul îngust şi a ştiut să aleagă, pentru tipicele sale acvaforte, un cadru natural: Buenos Aires. Voi aplauda fără răgaz curajul şi bunul-gust de care dă dovadă populara noastră „Urâtanie Isteaţă" întorcând spatele destrăbăla-tului şi murdarului „burtă-verde" din Rosario. însă de pe această paletă metropolitană lipsesc două note, pe care îndrăznesc să le pretind cu toată tăria viitoarelor tomuri: suava şi feminina noastră stradă Florida, în suprema sa defilare prin faţa privirilor lacome ale vitrinelor, şi melancolica mahala La Boca, ce dormitează lângă docks, când ultima cafenea micuţă şi-a plecat pleoapele de fier în beznă, iar un acordeon, neînfrânt în tenebre, salută constelaţiile care au pălit deja. Să subliniem şi caracteristica totodată cea mai bătătoare la ochi şi mai profundă a autorului celor Şase enigme pentru don Isidro Parodi. Am făcut aluzie, fără îndoială, la arta care constă în bruler Ies etapes. H. Bustos Domecq e în fiece clipă slujitorul atent al propriului său public. în ficţiunile sale nu există planuri demne de dat uitării, nici orare demne de confundat. El ne scuteşte de orice poticneli intermediare. Nou vlăstar al tradiţiei inaugurate de pateticul Edgar Poe, de princiarul M.P. Shiel şi de baroneasa de Orczy, el se opreşte numai la momentele capitale ale problemelor sale: formularea enigmatică şi soluţia iluminatoare. Simplă marionetă a curiozităţii, atunci când poliţia nu face presiuni asupra sa, turma pitorească a personajelor se înfăţişează la uşa celulei 273, de-acum proverbială. La prima întrevedere, ele expun misterul, care le copleşeşte; la a doua, 1. Porteno, „din port, portuar", este adjectivul gentilic aplicat fiinţelor şi obiectelor din oraşul-port Buenos Aires. El apare în aceste texte mai ales cu cel de-al 10
11 ascultă soluţia, care îi stupefiază în aceeaşi măsură pe copii şi pe bătrâni. Printr-un artificiu pe cât de artistic, pe atât de dens, autorul simplifică realitatea prismatică şi buluceşte toţi laurii cazului pe fruntea unică a lui Parodi. Cititorul mai puţin avizat surâde.: ghiceşte omisiunea oportună a unui interogatoriu anost şi omisiunea involuntară a mai multor indicii geniale, lăsate de un domn asupra semnalmentelor căruia ar fi nedelicat să se insiste. Să analizăm cumpătat tomul. Acesta conţine şase naraţiuni. Nu voi ascunde, desigur, că am un penchantpentru Victima lui Tadeo Limardo, piesă în stil slav, care adaugă la fiorul tramei studiul sincer al mai multor psihologii dostoievskiene bolnăvicioase, dar fără a dispreţul atracţiile prezentate de revelarea unei lumi sui-generis, la marginea patinei noastre europene şi a rafinatului nostru egoism. Nu m-a lăsat indiferent nici Lunga căutare a lui Tai An, ce reia, în stilul său, tema clasică a obiectului ascuns. Poe începe seria cu The Purloined Letter; Lynn Brock încearcă o variaţiune pariziană în The Two of Diamonds, operă cu contururi prezentabile, dar sluţită de câinele îmbălsămat; mai puţin inspirat, Carter Dickson recurge la calorifer. Ar fi întru totul nedrept să trecem cu vederea Previziunile lui Sangiâcomo, enigmă a cărei soluţie fără cusur îl va buimăci, parole de gentilhomme, chiar şi pe cel mai fudul cititor. Una din misiunile care pun la încercare mâna scriitorului de mare anvergură e, fără îndoială, îndemânatica şi eleganta diferenţiere a eroilor. Nevinovatul păpuşar napolitan care va fi umplut de iluzii duminicile copilăriei noastre rezolva dilema cu un artificiu produs acasă: îl dota pe Polichinelle cu o cocoaşă, pe Pierrot cu un guler scrobit, pe Colombina cu cel mai neastâmpărat zâmbet din lume şi pe Arlechin... cu un costum de arlechin. H. Bustos Domecq meştereşte, mutatis mutandis, în chip analog. Recurge aşadar la liniile îngroşate ale caricaturistului, chiar dacă sub vesela sa pană inevitabilele deformări pe care genul le comportă din oficiu abia de sunt tangente cu fizicul fantoşelor, şi insistă cu fericită îndârjire asupra diferitelor chipuri de a vorbi. In schimbul folosirii abuzive a savuroasei picanterii creole1, panorama oferită de debordantul şi tumultuosul nostru scriitor satiric prezintă o întreagă galerie a vremii noastre, din care nu lipsesc marea doamnă catolică, de mare sensibilitate; jurnalistul cu pana bine ascuţită, care desfăşoară, poate mai curând dezinvolt decât ponderat, cele mai diverse activităţi; hăbăucul fără îndoială simpatic, ce descinde din granguri şi barosani, crai cu gusturi noctambuleşti pe care îl recunoşti de la o poştă după freza fixată cu briantină şi gloabele mărunte de polo; chinezul curtenitor şi mieros din vechile convenţii literare, în care, dincolo de bărbatul viu, eu văd un pasticcio de tip retoric; omul artei şi al pasiunii, atent în egală măsură la desfătările spiritului şi ale cărnii, la savantele in-folii din Biblioteca de la Jockey Club şi la competenţa cu jurisdicţie limitată a acelui stabiliment. O trăsătură ce prevesteşte cel mai sumbru diagnostic sociologic e faptul că din fresca pe care nu şovăi să o numesc Argentina contemporană lipseşte silueta ecvestră a unui gaucho, iar în locul ei se remarcă evreul, israelitul, pentru a denunţa fenomenul în întreaga sa cruzime repugnantă. Vajnica figură a „cumătrului mahalagiu" acuză o analoagă capitis diminutio: vigurosul metis, care şi-a impus pe vremuri lubricitatea „fumurilor şi cuţitelor"pe pista de neuitat de la Hansen, unde pumnalul se oprea numai în faţa câte unui upper cut de-al nostru, se numeşte azi Tulio Savastano 1. Vezi creol. 13
şi-şi risipeşte harurile deloc comune în cumetria cea mai lipsită de substanţă. Din această enervantă delăsare abia de izbuteşte, poate, să ne mân-tuie Scuipatu' Brun, o energică vinietă laterală, o dovadă în plus a caratelor stilistice prin care străluceşte H. Bustos. Dar nu-i totul numai lapte şi miere. Cenzorul fin şi elegant din mine condamnă fără drept de apel obositoarea risipă de tuşe colorate, dar episodice, vegetaţie vicioasă care copleşeşte şi ocultează severele linii ale Parthenonului. Bisturiul, care ţine locul penei în mâna scriitorului nostru satiric, îşi pierde repede ascuţimea când taie în carnea vie a lui don Isidro Parodi. Pentru că orice naş îşi are naşul, autorul ne prezintă cel mai inestimabil creol autentic, portret care ocupă deja un loc binemeritat lângă acelea, nu mai puţin vestite, lăsate nouă moştenire de un Del Campo, de un Hernândez şi de alţi înalţi sacerdoţi ai chitarei noastre folclorice, printre care străluceşte autorul poemului Martin Fierro. în agitata cronică a investigaţiei poliţiste, lui don Isidro îi revine onoarea de a fi primul detectiv întemniţat. Dar criticul, al cărui fler este deja recunoscut, poate sublinia ceva mai mult decât simpla apropiere. Fără să evadeze din camera trudei sale nocturne, aflată în faubourg St. Germain, Domnul Auguste Dupin prinde îngrijorătoarea maimuţă care a stat la originea crimelor din rue Morgue; retras în îndepărtatul palat unde se confundă somptuos gemă cu cutia muzicală, amforele cu sarcofagul şi idolul cu taurul înaripat, prinţul Zaleski rezolvă misterele Londrei; Max Carrados, not least, duce cu sine peste tot carcera portativă a orbirii. Aceşti detectivi statici, curioşi voyageurs autour de la chambre, îl prevestesc măcar parţial pe Parodi al nostru, figură inevitabilă, poate, în evoluţia naraţiunii poliţiste, dar a cărei revelare, a cărei trouvaille, e o ispravă argentiniană comisă, trebuie să afirmăm sus şi tare lucrul acesta, sub preşedinţia doctorului Castillo. Nemişcarea lui Parodi e un adevărat simbol intelectual şi cea mai perfectă dezminţire dată zadarnicei şi febrilei agitaţii nord-americane, pe care cine ştie ce spirit implacabil, dar sigur, o va compara, poate, cu celebra veveriţă din fabulă. Cred însă că observ pe chipul cititorului o obscură nerăbdare. Astăzi, prestigiul aventurii primează asupra filosoficei gâlcevi. A sunat ora despărţirii. Până aici, am mers mănă-n mână; acum eşti singur în faţa cărţii. Gervasio Montenegro Academia Argentiniană de Literatură Buenos Aires, 20 noiembrie 1942 14 15 1. Termen argentinian ce-i desemnează pe italienii care vorbesc stâlcit limba spaniolă. 16 17 Cele douăsprezece zodii ale lumii In memoria lui Jose S. Alvarez Capricornul, Vărsătorul, Peştii, Berbecul, Taurul, şi-a murmurat în somn Aquiles1 Molinari. Apoi, pentru o clipă, 1-a încercat nesiguranţa. A văzut Balanţa şi Scorpionul. A priceput că dăduse greş; s-a trezit tremurând. Soarele îi rumenise chipul. Pe noptieră, stând pe Almanahul Bristol şi câteva numere din Fixa, ceasul deşteptător Tic Tac arăta zece fără douăzeci. Continuând să-şi murmure numele zodiilor, Molinari s-a ridicat în capul oaselor. A privit pe geam. La colţul străzii adăsta necunoscutul. A zâmbit viclean. S-a dus în spate; s-a întors cu maşina de ras, pămătuful, o coajă de săpun îngălbenită şi o cană cu apă clocotită. A deschis larg fereastra, 1-a privit cu emfatică seninătate pe necunoscut şi s-a bărbierit pe îndelete, fluierând tangoul Cartea de joc marcată. Zece minute mai târziu, era în stradă, purtând costumul maro, ale cărui ultime două rate încă le datora Marii Croitorii Engleze Rabuffi. S-a dus până în colţul străzii; necunoscutul s-a arătat brusc interesat de tragerea loteriei. Obişnuit de-acum cu monotonele lui disimulări, Molinari 1. Ahile. s-a îndreptat spre răscrucea cu strada Humberto I. Omnibuzul a sosit la fix; Molinari a urcat. Pentru a-i face urmăritorului viaţa mai uşoară, s-a aşezat pe un scaun din faţă. După două sau trei străzi, a întors capul; necunoscutul, uşor de recunoscut după ochelarii negri, citea ziarul. înainte de a ajunge în centru, omnibuzul era plin; Molinari ar fi putut coborî fără ca urmăritorul să-şi dea seama, dar avea un plan şi mai şi. A mers până la Berăria Palermo. Apoi, fără să întoarcă privirea, a cotit spre nord, s-a prelins de-a lungul zidurilor Penitenciarului şi a intrat în grădină; se credea liniştit, dar, înainte de a ajunge la postul de gardă, a aruncat ţigara aprinsă cu puţin înainte. A avut un dialog deloc memorabil cu un funcţionar în cămaşă. Un paznic 1-a întovărăşit până în dreptul celulei 273. In urmă cu paisprezece ani, măcelarul Agustin R. Bonorino, care asistase la expediţia lui Belgrano travestit în cocoliche1, a fost pocnit mortal în tâmplă cu o sticlă. Toţi ştiau că sticla de Bilz care îl dăduse pe spate fusese floreta unui băiat din mahalaua Labă Sfântă. Dar cum Labă Sfântă era un element electoral preţios, poliţia a hotărât că vinovat de toate era Isidro Parodi, despre care unii spuneau că ar fi fost anarhist, vrând să zică spiri-tist. în realitate, Isidro Parodi nu era nici una, nici alta, ci proprietarul unei frizerii din Cartierul de Sud, şi făcuse imprudenţa de a închiria o odaie unui caligraf de la comisariatul 18, care îi datora deja chiria pe un an. Conjuncţia acelor circumstanţe potrivnice i-a pecetluit soarta: declaraţiile martorilor (cu toţii mahalagii din Labă Sfântă) au coincis, iar judecătorul 1-a condamnat la douăzeci .^„u, vBBij- cer capul fâs şi priviri neobişnuit de înţelepte. Ele îl fixau momentan pe tânărul Molinari. — Ce doreşti, amice ? Vocea nu-i era prea cordială, dar Molinari ştia că lui Parodi nu-i displăceau vizitele. Başca, frica lui de o posibilă reacţie a lui Parodi era mai mică decât nevoia de a-şi găsi un confident şi un sfătuitor. Mocăit şi eficient, bătrânul Parodi pregătea un mate într-o cănită de culoarea cerului, în care turnase apă clocotită. 11-a oferit apoi lui Molinari. Dar acesta, deşi nespus de nerăbdător să-i explice iremediabila aventură care-i dăduse viaţa peste cap, ştia că în zadar încercai să-1 grăbeşti pe Isidro Parodi; mirându-se singur de propria-i linişte, a dat cep unei banale discuţii despre curse, care doar te trag pe sfoară, căci nimeni nu ştie vreodată cine va ieşi învingător. Don Isidro nu i-a dat prea mare atenţie; şi-a reluat marota predilectă: a proferat tot ce i-a venit la gură împotriva italienilor, care se băgau peste tot, neavând urmă de respect nici măcar pentru Penitenciarul Naţional. — Acum e plin de străini cu antecedente din cele mai îndoielnice, şi nimeni nu ştie de unde vin. Uşor naţionalist, Molinari s-a raliat văicărelilor, arătându-se sătul de-acuma de italieni şi druzi, ca să nu-i mai punem la socoteală pe capitaliştii englezi, care umpluseră ţara cu drumuri de fier şi frigidere. Mai ieri chiar, nici nu intrase bine în Marea Pizzerie Microbiştii, că şi dăduse peste un italian. — Şi cine-ţi dă bătaie de cap, un italian sau o italiancă ? ;:::^iî^pTrne~ca~şT"e'a^şT^'XîosTiinii7Tia.i uii — Pă zău meu, că io-s gagiu modern, naţie dă om dân prezent; am trăit dân gros, da-mi place şi să mă cugetez. Am băgat la bostan că am întrecut d-acu iepoca materialistă; împărtăşaniile şi buluceala inşilor la Congresu Euharistie ie pentru mandea dă sfântă şi neuitată pomenire. Cum spuneaţi matale data cealantă şi, pă zău meu, vorba nu v-a plutit oblic pă apa sâmbetei, tre să se facă soare în incognită. Ie-te, fachirii şi yoghinii, cu şmotru lor de băgat şi aruncat aer din bojogi şi câte toate iordanele, ştie o grindină dă lucruri. Io, ca şi catolic, m-am lăsat dă centru spiritist Onoarea şi Patria, da am băgat la creieri că druzii sunt tagmă dă progres şi stau mai în fundu tainei decât puzderia care merg negreşit duminica la liturghie. Başca, doctoru Abenhaldun iera în Villa Mazzini propitar Yüklə 1,99 Mb. Dostları ilə paylaş:
|