Seria de literatură universală a bibliotecii polirom este coordonată de Denisa Comănescu
Iera într-un hal fără hal: ginitorii dă la bar râdeam
Yüklə 1,99 Mb.
|
| Iera într-un hal fără hal: ginitorii dă la bar râdeam ţinându-ne dă burdihane. După toată ilaritatea, pântecosu s-a topit dân otel şi-a lipsit casa dă valorosu lui ajutor. Zarlenga s-a inervat cu furie şi a zis că care ie glumeţu dă pusese fumeganta. Io zic sus şi tare că mai bine să nu te pui cu furioşii: aşa că mi-am luat tălpăşiţa pas alergător la cotezzo, da iera să dau bot în bot cu rusticanu, că venea cu ochii holbaţi cât cepele, ca spiritistu. Io ere că săritu o îmbulinase ş-acu fugea pă contra-sens, fincă să băgase în gura lupului, mai pe-nţe-les, în biro la mitocan. A intrat fără să i să deie voie, şi chestia asta ie todeauna urâtă cu spume, a dat nas în nas cu Zarlenga şi i-a ţipat: „Avana dân pănuşi mandea am adus-o, d-aia, că aşa mi-a venit pă chelie". Fumurili o să-i vină dă hac Iu Limardo, mi-am zis la mine în glagore. N-avusese încotro şi să dase dă gol. Da dă ce n-a lăsat să plătească altu oalile care iei le-a ciobit ? Un gagiu d-acolo niciodată nu-şi vinde pontu. De-aţi fi văzut ce chestie naşpa a păţit Zarlenga. A dat dân umeri şi-a scuipat parcă nu iera la el acas. S-a potolit pă
121
loc şi să făcuse visător; m-am prins c-o lăsase mai moale, pencă îi iera teamă, nu?, că, de-i dădea ăle cuvenite, mai mulţi aveam să ne facem stol fără somaţie chiar în noaptea aia, profitând dă somnu greu dă după şmotru. Limardo a rămas cu buza umflată, iar beţivanu cu victoria morală care ne-a bucurat pă toţi, de nu ne mai încăpeam în pele. Ipso fado, am mirosit pungăşia : bancu nu iera dă târlan, că donşoara sora Iu Fainberg s-a băgat iar în gura lumii cu asociatu dă la Bazaru Băşcăliile, dân răscrucea Iu Pueyrred6n cu Valentin G6mez. Mă doare să vă dau matale o veste d-o să vă doară până-n fundu la suflet, don Parodi, da a doua zi după esplozie ne-a stricat pacea o streche care au îmbulinat-o toţi ăi de le place chiolhanele. Uşor dă zis, greu dă trăit: Zarlenga şi Musante s-a certatără! Mi să rupe inema dă scandalu dân Noul Imparţial. Dă când un turc scundac, dotat c-o juma dă foarfecă şi grohăind ca porcu, s-a scăpat, chiar nainte dă lăturile dă la stingere, faţă cu Tigru Bengolea1, boşii interzic beton orice gâlceve şi sfade mai naşpa. D-aia nu-i întinde nimeni nici baremi o ghieruţă meschină Iu bucătaru, când îi pune la respect pă zvăpăiaţi. Da, aşa cum zice micu sfat contra tusei, pilda va să vie dă sus. Dacă harababurile pleacă dă la boşi, ce ne mai rămâne nouă, tot norodu chiriaşilor ? Ce mai, am trecut pân clipe naşpa, am fost la duşamea, n-am avut nici un fir moral conductor. Dă măndel fiecine poa să zică ce-i flutură pân mansardă, da nu şi că, la greu, aş fi fost defetist. La ce bun să semeni panică? Parcă aveam lacăt la gură. Su pretexte asortate, dân cinci în cinci minute mă fâţâiam pă colidoru care duce în biro, care Zarlenga şi Musante îşi punea acolo furia cap la cap, fără 1. Formă stâlcită a expresiei tigre de Bengala, „tigrul bengalez". baremi sinceritatea unei sudălmi: apoi mergeam la chiţimia dă 0,60, repetând fără ruşine: Bârfă! Bârfă! Oscurantiştii ăia, ocupaţi cu târnu lor dă cacealma, nici nu-mi răspundea la aproponturi; da cu răbdarea treci marea. Limardo, care-şi curăţa unghiile cu dinţii dă la peptănu Iu Paiu Fioros, a tret să mă audă pân la urmă. Nu m-a lăsat să sfârşesc, s-a ridicat dă parcă venise ora blestemată şi-a perit dân ochii mei în biro. Io mă cruceam şi-1 urmam ca umbra. Da s-a-ntors fără somaţie şi-a vociferat dă m-a făcut să-1 ascult: „Fâ-te bun la ceva şi adu-i aici imediat pă toţi dân han". Nu l-am lăsat să mai zică o dată şi m-am dus să-i adun pă gunoaie. Am venit în graba mare toţi ca unu, da fără Năsosu, care a cărat-o liber chiar dân primu patio, şi p-ormă am văzut că lipsea lanţu dă alamă dă la water. Coloana vie oglindea păturili soceale: duşmanu omului îşi da coate cu bufonu, ăl dă la 0,95 cu ăl dă la 0,60, parazitu neruşinat cu Paiu Fioros, cerşetoru cu pomanagiu, neobrăzatu ăla dă zulitor dân carai-mane, dă nu are tact dă nici o culoare, cu marile scrushante. Vechiu spirit dă han a trăit încă o dată clipe dă glorie pă cai mari. Panarama părea mai mult friză: norodu în spatele la păstor; în harababura aia, toţi am simţitără că Limardo iera bosu. A făcut paşi nainte şi, când a ajuns în biro, a dăşchis uşa cu voie dă la iei. Io mi-am zis la ureche : Savastano, la debara. Da vocea raţiunii a ţipat în dăşert; mă încunjura un perete dă fanatici, care-mi tăiau retragerea. Ochii mei, ceţoşi dă ce-o îmbulinasem la ora aia, păstrează în glagore o scenă mai tare ca Lorusso. Pă Zarlenga îl acoperea Napaleonu pă juma, da pă grăsunica dă Juana Musante am devorat-o după pofta inemii cu vizualii; iera cu hălă-ţoiu roş şi şlapii cu pufuri şi mandea a tret să mă 123
las pă unu dă la 0,95. Limardo, negru şi ameninţător ca noru, s-a pus drept la mijloc. Unu mai mult, altu mai puţin, toţi au băgat atuncea la cap că Imparţialu o să schimbe dă patron. Ne trecea fiori reci pă spinări, la auzu palmelor care Limardo avea să le bubuie Iu Zarlenga. Da în loc dă toate alea, iei a luat cuvântu, care ie todeauna neputincios în faţă la un mister. A vorbit cu gura lui dă aur şi-a zis chestii care încă îmi mai face creierii să fermenteze. In aşa tărăşenii, oratoru ie îndeobşte un lingău solemn, da Limardo, fără arşini dă voulez-vous, a călcat vechiu drept şi-a trimis spre uso nostro nişte peroraţii dă taină despre frecuşurili discordiei. A zis că famelia iera ceva aşa unit, că tre să ai grijă să n-o faci praf şi pulbere şi că Musante şi Zarlenga să se sărute în faţa tutulor, ca clenţii să ştie că se iubeau. De l-aţi fi văzut matale pă Zarlenga! Auzind sfatu ăla aşa beton, a rămas ca mumia şi nu ştia ce să facă; da Musante, care are capu bine-nfipt în gât, nu înghite aşa fiorituri. S-a ridicat dă parcă i-ar fi refuzat o carbonada. De m-ar fi bunghit, doar ce-ar fi ginit doctoru trufandaua aia dă nap şucărit, că mă şi trimitea fără somaţie la Villa Măria. Da nici Musante n-a umblat cu mănuşi; i-a zi#lu rusticanu să să ocupe dă famelia lui, dac-o avea, şi i-a zis că, de-şi băga râtu dân nou, o să i-1 facă bucăţi-bucăţele ca la concasor. Ca să stingă sămânţa dă zâzanie, Zarlenga a recunoscut că don Renovales (care tomna lipsea, că făcuse o tumbă la cofetăria Perla, pentru un ţap cu bere Quilmes) pă bună dreptate voise să-1 uşchească pă Tadeo Limardo. Ii poronci să dea zor ca fulgeru, fără să vază că iera d-acu trecut dă opt. Limardo, burduşit cu biete vise, a tret să-şi facă în graba mare geamandanu şi legătura, da-i tremura mâinile d-a binelea, şi Simon Fainberg i-a propus ajutor: în apa tulbure1, rusticanu şi-a perdut cuţitu-ascuţitoare dă os şi pieptaru dă flanel. Târlanu avea ochii grei dă lacrimi, care a privit pentru ultima oară hanu de-i dăduse adăpost. Ne-a zis adio bâţâind dân cap şi s-a mistuit în beznă, că nici iei nu ştia unde să să ducă. A doua zi, la primu cântat dă cocoşi, Limardo m-a dăşteptat c-un mate cu lapte, care l-am dat pă gât, fără să-i cer socoteala că cum venise ca bume-rangu la han. Ceaiu ăla mate dă egzil încă-mi mai frige beregăţile. Matale o să spuneţi că Limardo s-a purtat ca anarhistu, călcând poronca boşului dă la otel; da tre văzut şi ce înseamnă să te lipseşti dă ogeacu care a adus la propitari atâtea dureri dă cap şi care d-acu i-al doilea naturel al lui. Că m-am zorit la mate m-a dat dă gol ca vinovat ; aşa c-am preferat mai bine să mă mulţumesc cu debaraua şi să mă fac bolnav. Când, după câteva zile, am ieşit în colidor, un machitor m-a vestit că Zarlenga să încercase să-1 catapulteze pă Limardo pân la uşă, da că ăla să trântise pă duşamea, să lăsase lovit cu mâinile şi cotoaiele şi-i ţinuse pept fără să-1 atace. Fainberg nu mi-a zis că da, fincă ie igoist şi ţine totu pentru iei, şi n-a vrut să fiu la zi cu bârfografia dă strictă necesitate. Io surâd, şi de-asta am o vrajbă fără pereche cu ăia dă la 0,95, da de data aia n-am trecut măsura, că în luna dinainte chiar că-i trăsesem dă limbi. Espe-renţa personală a Iu măndelu ie că Iu Limardo i-au aranjat un pat-cabină sub scară şi o cutiuţă cu petrol lampant în depozitu dă târnuri şi usten-sili dă curăţenie. Avea avantu că putea pune urechia la tot ce să zbenguia iei în cotezzo d'amore a Iu Zarlenga, pencă nu-1 despărţea dă iei dăcât un 1. în limba spaniolă există proverbul o Ho revuelto, ganancia de pescadores, „în apa tulbure stă norocul pescarului". 124 125
perete fals dân tenechea. Da damnatu am fost io, că, după ce le-au inventariat şi numărotat, au mutat târnurile la mine-n ogeac, iar Fainberg şi-a pus la bătaie tot machiaverlâcu ca să fie puse lângă mine. încăpăţânări dân naturelu omenesc: cât dăspre târnuri, Fainberg ie un fanatic rutinar; iar cu concordia dân han i-a dus dă nas şi pă pilangii, şi pă Limardo, că i-a făcut să cază la pace. Cum nenţelegerea cu mâţa stacojită ie dă când hău dată uitării, Fainberg a tret să le noiască memoria la caftangii, ba chiar să-i pună pă jar cu o ciotcă dă glume pârdalnice şi zeflemeli. Când ne întrebam dacă avea să arunce cu şalupele unii într-alţii sau să-şi tropăie mergătorii, Iu Fainberg i-a mers să le tragă atenţia altunde, vorbind dă chestia cu vinurile şpiţereşti, care tre să te oboseşti şi să recunoşti că o buchiseşte la perfecţie, fincă, acu câteva zile, doctoru Pertină i-a strecurat prospectu dă intermediat clondire şi jumăţi dă stecle Apache (un mare vin şpiţeresc aprobat dă doctoru Pertini). Io am zis mereu că nimic nu ie ca tăritura ca să linişteşti spiritele, deşi, dacă să pilesc prea praştie, ăi dă conduc Noul Imparţial tre să proceadă. Da, dân pricină că iei făcea un brelan şi ălălant iera armat, Fainberg le-a băgat la cenuşar că unirea ie mare putere şi că, dacă voia să ţină tosturi, le da apsintea la preţ dă sold. Chilipirgiu dân noi i-a vândut: a plătitără douăşpe clondire şi, când a pupat al optulea, iera Cuartetu Matola. Ciuruiţii dă palinci care, ce mai, sunt igoizmu în persoană, n-au făcut caz că io le dam târcoale cu cinzeaca, pân nu s-a pus rusticanu d-a latu, spunând un spirit dă glumă: că să nu mă dispreţuiască pă măndel, că şi iei a fost câine şi uite ce javră s-a făcut. M-am profitat că s-au bufnit în râs ş-am mai glisat fără nici un moft pă gât încă o duşcă dă niscai anestezic, da a fost mai mult gargară, că băutoru nu să preteneşte pă loc cu vinişoru pilit, da promite că după aia ie dăcât lapte şi miere şi i să scoală limba, dă parcă ar fi dat gata oloiu cu lături dă compoată. Tare îi mai plăcea Iu Fainberg dă Banca dă Credituri, da să înteresa şi dă puşcoace cu glonţ, ş-a zis că, dacă de la Limardo ceruse un preţ de să-i ia mau pentru levorvelu care îi curgea râu dân brâu, iei îi aducea unu izact la fel, da că la preţ dă chili-pirgeală. Păi, dacă d-acu să-nviorase taclalele pă bune, staţi să vedeţi cum s-a mai aţâţat când Năsosu şi-a lansat gogoaşa. Ploua cu păreri ca la partaje între pretini. Paiu Fioros zicea că, dacă-ţi cumperi trăgace noi, îţi faci cazier la Ăl dă Sus; un corcofelit s-a purtat patriot nenduplecat pentru Tiru Elveţian versus Tiru Federal; io m-am neme-rit să-i înţep că jucăria ie lucru dat dracu; Limardo, care o luase pă scurtătură cu băutu şi să făcuse cui, a zis că venise cu levorvelu pencă avea dă gând să nu mierlească pă nimeni; Fainberg ne-a zis dă un moscal care n-a vrut să cumpere dă la el un levorvel şi l-au izmenit cu unu dă ciucolată. A doua zi, mai mult ca să nu mă ia dă nesimţit, m-am dat bine pă lângă boşii dân han, care, de, ştie cum să s-adune sub ceru liber în primu patio, să tragă la măsea mate şi la creieraş - planuri dă bătăi. Chiar că ie bătăi în toată regula, ce mai, şi ăl mai ţanţoş dân parcare, dacă scuipă niscaiva vorbe pă bune, şi-a luat lecţia, că dacă îl află spionând îl fac bucăţi-bucăţele ca pă Meccano. Iera acolo, cum s-ar zice, toată troika, brelanu pilangiilor: Zarlenga, Musante şi Renovales. Da nu să şucărise şi asta aproa că mi-a dat coraj. Aşa că mi-am luat fără sfioşenie inema-n dinţi şi, ca să nu mă facă arşice, le-am promis o bârfăraie bombă. Mi-am dat cep la limbă, le-am zis d-a fir-a-păr chestia cu tărăboiu împăcării, făr să las levorvelu Iu Limardo şi vinu şpiţeresc a Iu Fainberg în 126 127
antret. D-aţi fi văzut ce hacru s-a uitatără la mandezu. Pentru orşice caz, am dat în marşalier, care nu cumva să spună clevetiştii că merg cu parola în proţap la boşi, că d-aşa nărav mi-am dezbrăcat caracteru. M-am tras în ordine, da cu pânditorii puşi pă orice mişcare ar făcea brelanu. Nici n-a trecut bine o clipă, că Zarlenga s-a şi dus cu pas apăsat la debaraua cu târne şi scule, unde târlanu soilea nopţile. Făcând un salt mai mult dă maimuţă, m-am catapultat pă scară şi-am pus urechea la treaptă, să nu scap nici o leteră dân ce să ciripea jos. Zarlenga i-a cerut Iu rusticanu să-i deie levor-velu. Ălălant s-a pus apăsat d-a latu. Zarlenga s-a stropşit la iei cu vorbe dă nici nu vreau să le cânt dân nou, să nu vă întristesc, don Parodi. Cu aşa o mândrie liniştită, Limardo a spus că stropşelile nu-1 atingea, fincă nu-1 putea atinge, dă parcă avea parpalac antiglonţ, şi că nici o ciotcă dă Zarlengi n-avea să bage spaima-n iei. Inter nos, nu i-a prea fost dă vrun folos parpalacu, dacă 1-a avut, că nici nu venise Ziua Kilului, când pă hoitu lui 1-a prins zorii dân urmă în ogeac la mine.
Ş-acu ajungem la duminica cu ghinionu. Mi-e naşpa la cord să vă zic, da în ziua aia tot hanu iera ca mort, i să dusese viaţa cu totu. Şi, cum mandezu mă plictiseam puzderie, ce mi-am zis, ia să-1 scot io pă Fainberg dân analfabetizmu lui negru; şi l-am învăţat să joace truco, doar nu s-o face dă râsu lumii pân barurile dă colţ dă stradă. Don Parodi, mandea am stofă dă dascăl; că, uite, iepigonu mi-a luat ipso facto doi marafeţi, dân care unu şi patruzeci în peşin, şi mi-a zis că ca să şteargă datoria să-i fac invitaţie la o matinee la Excelsior. Pă bune şi fără îndoială, Rosita Rosenberg ie Miss râs. Ăia din lojă crăpa dă râs ca gâdilaţii, da io n-am înţelegut iotă, că stâlcea limba de-o au muscalii să nu-i halească dân zbor nici Mucea Sinagoga1, şi io d-aia abia aşteptam s-ajung la han, să-mi zică Fainberg şi Iu mandea bancurile. Că decât dă bancuri mi-ardea când m-am implementat dân nou în coteţ, teafăr şi nevătămat. Ca să nu mai zic în ce hal îmi iera patu; covertura şi cearşafurile iera toate o pată; şi perna, nici ei nu-i iera prea bine; turnesolu să scursese până-n teşcherele şi mă chiteam unde-o să trag la aghioase la noapte, pencă răposatu Tadeo Limardo stătea întins în culcuş, mai mort ca salamu. Normal că întâi m-am gândit la han. Nu cumva să-şi crează duşmanii că io îl sacrificasem pă Limardo şi pătasem toată cerşăfăraia. M-am prins pă loc că hoitu n-o să-i cază cu tronc la cap Iu Zarlenga; chiar aşa, fincă sticleţii l-au ţinut în întrebări până mult trecute dă unşpe, care în Noul Imparţial nu să mai poate d-acu aprinde lumina, în toiu năzăririlor, îi dam nainte, guiţând ca porcu matolit, că io sunt ca Napaleonu şi fac multe chestii odată. Nu zic mai ceva ca a dreaptă: tot localu a venit în goana mare când am strigat ajutor, să nu-1 uit nici pă argatu dă la cuhne: ăla mi-a pus astupuş la gură c-un bariz, dă iera să mai avem un hoit. Au sosit Fainberg, Musante, trotilaţii, bucătaru, Paiu Fioros şi, coada cozii, don Renovales. A doua zi am petrecut toţi la pri-pon. Mandea ieram acasă şi le făceam pă plac la tot soiu dă curioşi care punea întrebări dăspre căruţă şi, cu fiecare tablo vivant care io îl zugrăveam pentru ei, îi năuceam şi mai naşpa. Am săpat conştiincios ca genistu, până am aflat că Iu Limardo îi făcuse şliţ pă la cinci după-amiaza cu propiu şiş-ascuţitoare dă os. 1. în original Pibe Sinagoga. 128 129
Uite ce-i, pă ăi care cred că chestia asta de nici nu ştii cum s-o esplici ie mister io-i cred săriţi dă pă fix, că doar buclucu ar fi fost şi mai cu moţ dacă îl omorau noaptea, când hanu să umple ochi cu puhoi dă feţe neştiute, că io nici nu le zic clenţi, pencă plătesc patu şi p-ormă valea, nici usturoi n-a halitără, nici gura nu le puţeşte. Dăcât Fainberg şi-o slugă, în han iera aproape toţi când s-a comis măcelu. Apoi s-a dovedit că nici Zarlenga nu venise la întâlnirea dă onoare, că să încăierase în Saavedra, unde tomna pusese în luptă cocoşu cu pene plumburii şi linii albe a Iu părintele Argaflaraz. II După opt zile, Tulio Savastano a dat buzna în celulă, agitat şi fericit. Abia de-a putut bâigui: — V-am tras clapa, domne! Mi-am adus şi bosu! în urma lui venea un domn oarecum astmatic, cu obrazul ras, plete cărunte şi ochi ca azurul cerului. Veşmintele-i îngrijite erau de culoare închisă; purta fular de vigonie, şi Parodi a observat că avea unghiile lăcuite, Foarte natural, cei doi respectabili domni au luat loc pe două bănci; Savastano, beat mort de slugărnicie, traversa neîncetat, de la un capăt la celălalt, minuscula celulă.
130 şi, dacă îmi vei face favoarea de a le da oarece atenţie, poate că nu-ţi va părea rău. Dacă doreşti, putem începe cu Limardo. Tânărul aici prezent, un model demn de urmat, îl luase pe Limardo drept un spion trimis de soţul doamnei Juana Musante. îi respect opinia, dar mă întreb: de ce să încurcăm istoria şi cu un spion ?* Limardo era slujbaş la poşta din Banderal6; şi, mai direct, soţul doamnei. Tu nu mă poţi contrazice. Uite ce-i, îţi voi spune toată tărăşenia, aşa cum mi-o închipui. Tu i-ai luat lui Limardo muierea şi l-ai lăsat să se chinuie în Banderal6. La trei ani după ce-1 părăsise muierea, omul n-a mai suportat şi-a hotărât să vină în capitală. Nimeni nu ştie cum a călătorit; fapt e că a sosit istovit chiar în vremea carnavalului. îşi pusese în joc sănătatea şi banii pentru pelerinajul său plin de lipsuri şi, colac peste pupăză, a mai stat şi zece zile la pârnaie înainte de a o vedea pe muierea pentru care răzbise de la atâta depărtare. Fiecare zi de 0,90 i-a secătuit capitalul. în parte ca să te dai mare, în parte de milă, spuneai peste tot că Limardo era mare sculă; ai sărit chiar calul şi-ai zis că-i ucigaş năimit. Apoi, când l-ai văzut apărând în propriu-ţi han, fără o patacă de sămânţă, n-ai lăsat să-ţi scape ocazia să-1 favorizezi, adică să-1 înfrunţi din nou. Aşa a început contrapunctul: tu te-ai înverşunat să-1 înjoseşti, iar el, să se înjosească. L-ai surghiunit în coteţul ăla de 0,60 şi, başca, i-ai băgat pe gât şi contabilitatea; dar nimic nu-i mai ajungea lui Limardo şi, după numai câteva zile, lipea deja burlanele şi chiar îţi curăţa nădragii. Când 1-a văzut întâia oară, doamna s-a înverşunat împotriva lui şi i-a zis să se care. * Entia non sunt multiplicanda praeter necessitate (notă trimisă de doctorul Guillermo Occam). 131 Renovales a năşit şi el expulzarea, scârbit de purtarea omului şi de chipul nespus de ireverenţios în care îl tratai. Limardo a rămas la han şi şi-a căutat cu lumânarea noi umilinţe. într-o zi, unii se aflau în treabă, văcsuind o mâţă; Limardo şi-a băgat nasul în treaba lor, nu atât cu bune intenţii, cât pentru că-şi căuta beleaua. L-au pedepsit şi, colac peste pupăză, l-ai pus să înghită un candial şi nu puţine insulte. Apoi s-a petrecut chestia cu trabucul. Din pricina glumei făcute de muscal, hanul tău a pierdut un cerşetor serios. Limardo şi-a mărturisit vina, dar de data aceea nu l-ai pedepsit, pentru că intraseşi de-acuma la bănuieli că urmărea ceva cum nu se poate de urât cu toate acele umilinţe. Până atunci totul fusese o chestiune de lovituri sau injurii; Limardo a căutat o jignire mai profundă; când te-ai certat cu doamna, bărbatul a adunat publicul şi v-a cerut să redeveniţi prieteni şi să vă sărutaţi în faţa tuturor. Ca să vezi: soţul aduna chibiţi, ca să le ceară propriei sale muieri şi ibovnicului ei să se iubească din nou. L-ai dat afară. A doua zi în zori era din nou acolo şi oferea ceai mate chiar şi ultimului nefericit din han. A urmat apoi tărăşenia cu rezistenţa pasivă, care-i un nou nume pentru a te lăsa călcat în picioare. Ca să-1 chi-nuieşti, i-ai pus la dispoziţie debaraua cu gângănii de lângă odaia ta, de unde putea auzi perfect gingăşiile cu care vă gratulaţi voi doi. Apoi ai îngăduit ca rusul să-1 împace cu pilangiii. Chiar te-ai ocupat de asta, pentru că planul presupunea ca toată lumea să-1 umilească. El însuşi s-a insultat singur: s-a pus la mintea domnului aici prezent şi s-a tratat pe sine ca pe-un câine, în seara aia, băutura i-a dezlegat limba şi-a zis că adusese revolverul ca să facă moarte de om. Un bârfitor le-a povestit proprietarilor hanului; ai vrut să-1 alungi din nou, dar Limardo te-a înfruntat şi ţi-a dat de înţeles că era invulnerabil. N-ai înţeles prea bine ce-ţi spunea, dar te-ai speriat. Şi-acum ajungem la chestiunea spinoasă. Tânărul Savastano s-a ciucit pe vine, ca să urmărească mai atent. Parodi 1-a privit distrat şi 1-a rugat să fie amabil şi să se retragă, pentru că poate nu era convenabil să asculte restul. Buimac, Savastano abia de-a nimerit uşa. Parodi a continuat fără să se zorească: — Acum câteva zile, tânărul care ne-a făcut favoarea să ne scutească de prezenţa sa a descoperit nu ştiu ce istorie de amor între rusul Fainberg şi o anume domnişoară Josefa Mamberto, de la mercerie. A scris prostia asta pe nişte inimioare, punând iniţiale în locul numelui. Doamna soaţa ta, care le-a văzut, a crezut că J.M. însemna Juana Musante. L-a pus pe bucătarul vostru să-1 pedepsească pe bietul nefericit şi, başca, a continuat să-i poarte ranchiună. Şi ea bănuise un oarece interes în spatele umilinţei lui Limardo; când a auzit că venise cu revolverul „ca să facă moarte de om", şi-a dat seama că nu era în primejdie şi s-a temut, cum era şi firesc, pentru tine. Ştia că Limardo era laş, dar s-a gândit că el colecţiona umilinţe ca să se pună într-o situaţie imposibilă şi să se vadă obligat să facă moarte de om; însă nu tu erai omul, ci altul. Duminica e zi moartă la han, cum a zis tovarăşul tău. Nu erai acolo, ci la Saavedra, cu cocoşul de luptă al popii Arganaraz. Cu revolverul în mână, Limardo s-a dus în odaia voastră. Când l-a văzut intrând, doamna Musante a crezut că venise să te omoare pe tine. Şi atât de tare îl dispreţuia, că nu i-a fost silă să-1 ameninţe cu cuţitul-ascuţitoare din os când l-aţi dat afară. Acum a folosit cuţitul-ascuţitoare ca să-1 omoare. Limardo, care avea revolverul în mână, nu s-a opus. Juana Musante a pus cadavrul pe patul lui Savastano, ca să se 132 133
răzbune pentru istoria cu inimile. Aşa cum probabil îţi aminteşti, Savastano şi Fainberg erau la teatru, j Limardo şi-a atins până la urmă scopul. Era sigur că venise cu revolverul ca să facă moarte de om; dar omul era chiar el. Venise de departe; luni j şi luni de-a rândul, cerşise dezonoarea şi jignirile, ca să prindă curaj să se sinucidă, căci ducea dorul morţii. Mai cred şi că, înainte să moară, voia s-o vadă din nou pe doamna. Pujato, 2 septembrie 1942 Yüklə 1,99 Mb. Dostları ilə paylaş:
|