Sfântul Marcu al Efesului

Sfântul Marcu al Efesului

Cuvânt către papa Evghenie IV

Marcu episcopul înaltei adunări în Efes către fericitul papă al Romei celei vechi:

I. Astăzi este un început al bucuriei universale. Astăzi răsar razele duhovniceşti din soarele lumii pentru întreg universul. Astăzi membrii trupului Domnului, care de-a lungul multor secole au fost despărţiţi şi dezbinaţi, se grăbesc spre o unitate reciprocă. Şi nu va fi stăpân Conducătorul, Hristos Dumnezeu, pe un Corp dezbinat. Iar Iubirea nu vrea să răpească definitiv de la noi legătura dragostei. De aceea El te-a trezit pe tine, cel dintâi dintre sfinţiţii slujitori ai Lui, de a ne invita pe noi aici şi l-a îndemnat pe cinstitul nostru Imperator să te asculte pe tine. A făcut încă şi pe Păstorul şi Patriarhul nostru să uite bătrâneţile şi slăbiciunile (indispoziţia) îndelungate şi ne-a adunat pe noi, păstorii aflaţi sub oblăduirea lui, de pretutindeni şi ne-a făcut să ne pornim la acest drum lung pe mare şi (?) tot felul de greutăţi. Oare nu este evident că toate acestea s-au întâmplat cu puterea şi judecata dumnezeiască? Şi, după cum se vede de la început, cred că rezultatele vor fi atât de bune şi bineplăcute lui Dumnezeu? Aşadar, luminate Părinte, primeşte pe fiii tăi veniţi din Orientul îndepărtat, îmbrăţişează-i pe ei, care au fost în dezbinare de-a lungul timpului, vindecă-i pe cei care sunt tulburaţi¹! Porunceşte să se înlăture orice fel de obstacol şi tot felul de mărăcini care ameninţă înfăptuirea păcii, spune şi singur îngerilor Tăi, ca şi imitatorul lui Dumnezeu: «Gătiţi calea poporului, gătiţi-i drum, curăţaţi-l de pietre» (Isaia 62: 10). Până când noi, de acelaşi Hristos şi de aceeaşi credinţă, ne vom înfrânge şi ne vom dezbina unii pe alţii?! Până când noi, cinstitorii Aceleiaşi Treimi, ne vom ameninţa şi ne vom chinui unii pe alţii? Până când ne vom nimici, distruge unii pe alţii şi (Gal. 5: 15) vom da posibilitate duşmanului exterior să ne distrugă pe noi. „Hristoase Împărate, să nu fie acestea azi şi să nu biruiască bunătatea Ta mulţimea păcatelor noastre; dar ca şi oarecând răutatea s-a mărit şi s-a împrăştiat pe întreg pământul, Tu singur prin Sfinţii Tăi Apostoli ai oprit înaintarea lui şi pe toţi i-ai întors la cunoaşterea Ta, aşa şi acum prin slujitorii Tăi, care nu pun nimic mai presus de dragostea Ta, uneşte-ne pe noi în relaţie unul cu altul şi în relaţie cu Tine Însuşi. Şi fă în aşa fel ca să se împlinească acea rugăciune, pe care Tu ai rostit-o în acele timpuri pe când mergeai la patima Ta, rugându-Te: «Ca să fie una precum suntem şi Noi» (In. 17: 11-21)

III. Aşadar gândeşte-te la toate acestea. Oarecând noi toate le vorbeam la fel exact la fel şi între noi nu a fost schismă. Atunci noi, cele două părţi, eram în comun acord cu Părinţii, iar acum când nu vorbim la fel, cum putem să fim împreună? Noi, Ortodocşii, vorbim acelaşi lucru ca şi atunci, fiind în înţelegere, armonie atât între noi înşine, cât şi cu Sfinţii Părinţi, atât ai noştri, cât şi ai voştri², dacă desigur veţi dori să recunoaşteţi adevărul. Iar voi, care aţi introdus inovaţiile, prin aceasta veţi descoperi neapărat că sunteţi în neînţelegere mai întâi de toate între voi înşivă³, apoi în raport cu Sfinţii Părinţi şi, în sfârşit în relaţie cu noi. Şi de ce nu ne-am întoarce la acea înţelegere bună, care ne prezintă/arată pe noi de aceeaşi mărturisire în ceea ce priveşte relaţia dintre noi înşine, unii faţă de alţii şi între Sfinţii Părinţi, schisma s-ar surpa.

Pentru Sfânta treime, pentru speranţa comună, în care şi noi şi voi ne încredem, nu îngăduiţi ca noi să plecăm fără roade şi fără succes! «În numele lui Hristos, ca şi cum Însuşi Dumnezeu v-ar îndemna prin noi» (II Cor. 5: 20), nu ruşinaţi pe cei trimişi, nu reduceţi munca noastră la zero, nu necinstiţi rugăciunile făcându-le neroditoare, nu îndepliniţi dorinţa vrăjmaşilor, nu îngăduiţi duşmanului comun să-şi râdă de noi ca mai înainte şi nu faceţi în aşa fel ca să întristaţi pe Dumnezeu şi Duhul Său cel Sfânt. Fiecare suflet şi fiecare auz sunt în mari emoţii în aşteptarea hotărârii voastre.

Dacă veţi dori să coborâţi către oameni şi să luaţi ceea ce aduce ispita, deja s-a săvârşit o lucrare creştinească, a căzut lucrarea celor necinstiţi, s-au îngrozit cei care ne urăsc şi şi-au văzut sfârşitul lor. Însă, dacă se va întâmpla contrariul acestora şi această fire rea a despărţirii va predomina asupra a tot ceea ce nouă ne este de folos, atunci eu nu mai am nici o putere de a vorbi în continuare şi sunt pătruns de suferinţă. Dumnezeu, însă, Cel Unul şi atotputernic, Îşi va restaura Biserica Sa, pe care a câştigat-o cu însuşi scump sângele Său şi să fie voia Lui atât în cer, cât şi pe pământ, căci Lui I se cuvine slava, cinstea şi închinăciunea în vecii vecilor. Amin.
(Traducere în limba rusă de Ach. Ambrozii Pogodina)

1 (…) – „a se tulbura”; „cei ispitiţi”, „seduşi” de acele inovaţii pe care le-a introdus Biserica Apuseană, care erau străine de vechiul creştinism.

2 Adică Sfinţii Părinţi atât cei Greci, cât şi cei Latini.

3 Căci din vechime biserica Apuseană nu ştia alt Simbol de credinţă decât acel pe care îl aveau şi în Biserica Răsăritului.