Si l-am tras spre geam si i-am aratat curtea cu degetul

A doua zi dimineata, cand m-am sculat si m-am uitat pe geam, era cat pe ce sa mor de frica. L-am scos pe Atticus din baie, barbierit pe jumatate cu tipetele mele:

-         E sfarsitul lumii, Atticus! Te implor, fa ceva!

Si l-am tras spre geam si i-am aratat curtea cu degetul.

- Nu-i sfarsitul lumii, zise el. Ninge.

Jem il intreba daca o s-o tina tot asa mereu; nici el nu mai vazuse zapada, dar stia despre ce e vorba. Atticus ii raspunse ca nu stia nici el despre zapada mai mult decat noi.

- Cred totusi, adauga, ca asa umeda cum e, se va transforma in ploaie.

Pe cand ne luam gustarea, suna telefonul si Atticus se ridica de la masa ca sa raspunda.

- Era Eula May, ne lamuri el la inapoiere. A spus: “ Dat fiind ca din 1885 n-a mai nins in tinutul Maycomb, scoala va fi astazi inchisa.”

Eula May era operatoarea principala de la centrala telefonica din Maycomb. Tot ea avea misiunea de a comunica instiintarile oficiale si invitatiile la nunta, de a pune in functiune sirena de incendiu si chiar de a da instructiuni de prim ajutor in lipsa doctorului Reynolds.

Cand, in sfarsit, Atticus ne chema la ordine si ne invita sa ne uitam in farfurie si nu pe fereastra, Jem ii puse aceasta intrebare:

-Cum se face un om de zapada?

-Habar n-am. N-as vrea sa va dezamagesc, dar cred ca zapada asta n-ajunge nici pentru un bulgare.

Calpurnia intra si spuse ca, dupa parerea ei, zapada se asterne. Alergaram in curtea din dos, care era acoperita, intr-adevar, cu un strat subtire de zapada apoasa.

-Sa nu calcam pe ea, imi puse in vedere Jem. Uite, fiecare pas o strica.

M-am  uitat in jos, la urmele sterse pe care le lasasera pasii mei. Jem fu de parere ca, daca asteptam sa mai ninga putin, am putea strange toata neaua ca sa facem un om de zapada. Am scos limba si am prins din zbor un fulg mare : frigea.

- Jem, e fierbinte!

- Da’ de unde, e atat de rece incat pare ca frige. Dar n-o manca, Scout, o irosesti degeaba. Las-o sa cada jos.

- Dar eu vreau sa umblu prin zapada!

- Stii ce? Hai sa ne plimbam prin curtea domnisoarei Maudie.

Jem strabatu curtea din fata sarind intr-un picior. M-am luat dupa el calcand  in urmele pe care le lasase. Pe trotuarul din fata casei domnisoarei Maudie, ne opri insa domnul Avery. Era trandafiriu la fata si o burta cat toate zilele ii iesea de sub curea.

- Ei, ati vazut ce isprava ati facut? ne boscorodi el. N-a mai nins la Maycomb de la sfarsitul Razboiului Civil. Din cauza copiilor rai ca voi se zapacesc anotimpurile.”

“- Domnisoara Maudie!

-Ce-i baiete ?

Ne dati voie, mie si lui Scout, sa luam cu imprumut putina zapada de la dumneavoastra?

-Doamne sfinte, dar luati-o pe toata! E un cos vechi pentru piersici sub scara, puteti sa carati cu el toata zapada.

Ochii domnisoarei Maudie se ingustara.

-Si ce vrei sa faci cu zapada mea, Jim Finch?

-O sa vedeti, raspunse Jem.

Toata zapada pe care am putut-o aduna din curtea domnisoarei Maudie am carat-o intr-a noastra, treaba care se dovedi cam umeda.

-Si acum, ce facem, Jem?l-am intrebat.

-Ai sa vezi, repeta el preocupat. Ia cosul si cara in fata toata zapada pe care o poti aduna din curtea din dos. Dar vezi, cand te intorci, calca pe urmele tale, ma preveni el inca o data.

-Facem un pui de om de zapada, Jem?

-Ba un om de zapada adevarat. Si acum, la treaba, ca avem de muncit, nu gluma.”

“Jem era nebun dupa fotbal. Atticus nu se arata nici el obosit cand era vorba sa joace ca inaintas, totusi, ori de cate ori Jem incerca sa-l atace, batea in retragere:

-         Baiete, sunt prea batran pentru asta.

Tata nu stia sa faca nimic de seama. Lucra intr-un birou, nu la vreo carciuma. Nu conducea nici unul din camioanele de gunoi ale tinutului, nu era serif, nu avea ferma, nu lucra la vreun garaj, adica nu facea nimic demn de admiratie.

Pe deasupra mai purta si ochelari. Nu vedea aproape deloc cu ochiul stang, si chiar spunea ca stangul este blestemul tribului Finch. Daca voia sa vada ceva bine, intorcea capul in asa fel incat sa se foloseasca de ochiul drept.

Nu avea nici una dintre indeletnicirile pe care le aveau tatii colegilor nostrii: nu mergea la vanatoare, nu juca pocher, nu pescuia, nu bea, nu fuma. Sedea numai in salon si citea.

Cu toate acestea, ne-am putut convinge ca trecea mai putin neobservat decat am fi dorit-o: in anul acela, scoala vuia ca un stup, din pricina a tot felul de zvonuri in legatura cu apararea lui Tom Robinson, si nimic din ceea ce ne-a fost dat sa auzim nu era in favoarea lui Atticus. Dupa conflictul cu Cecil Jacobs, cand m-am compromis adoptand o politica de lasitate, a inceput sa mearga vorba ca Scout Finch nu se mai bate fiindca  nu-i da voie tatal ei.”

“   – Scout, incepu sa-mi explice Atticus, la vara va trebui sa va tineti bine de tot firea, caci veti avea de-a face cu lucruri mult mai grave…..Da, inteleg ca nu-i usor pentru voi, dar asa e cateodata, trebuie sa iei partea buna a lucrurilor, si cand zarurile sunt aruncate, iti urmezi singur drumul. In fine, tot ce pot sa spun e ca atunci cand Jem si cu tine veti fi mari, veti privi indarat la toate astea poate cu un pic de mila si cu un pic de recunostinta pentru ca nu v-am scapat din mana. Cazul asta, al lui Tom Robinson, e ceva ce atinge miezul constiintei omenesti. Scout, n-as putea sa merg la biserica si sa ma-nchin Domnului daca nu l-as ajuta pe omul acesta.

-         Atticus, cred ca gresesti…..

-         De ce?

-         Vezi, sunt atatia care-si inchipuie ca ei au dreptate si ca tu gresesti….

-         E dreptul lor s-o creada, fireste, dupa cum tot dreptul lor e sa pretinda ca opinia sa le fie respectata, imi raspunde Atticus, dar inainte de a trai in buna pace cu ceilalti, trebuie sa fiu impacat cu mine insumi. Singurul lucru care nu poate fi statornicit prin legea majoritatii este constiinta omului.”

“ – Poate ca s-ar fi purtat nitel cam brutal, admise Atticus, dar tu, fiule, cand ai sa mai cresti, ai sa capeti ceva mai multa intelegere pentru oameni. Gloata e compusa intotdeauna din oameni, oricum ar fi ei. Iar azi noapte, domnul Cunningham facea si el parte dintr-o gloata , totusi mai era inca om. In orice orasel din Sud, orice gloata e intotdeauna formata din oameni cunoscuti – ceea ce nu prea pledeaza in favoarea lor, nu-i asa?

-         Asa-i, raspunse Jem.

-         Bun. A fost nevoie de un copil de opt ani ca sa le vina mintile la cap, nu-i asa? Ce dovedeste aceasta? Ca pana si o turma de fiare salbatice poate fi oprita, pentru simplul motiv ca mai au totusi ceva omenesc in ele.  Hm, poate ca nu ne-ar strica  o Politie formata din copii….. caci voi, copiii, l-ati facu azi-noapte pe Walter Cunningham sa intre in pielea mea pentru cateva momente. Si asta a fost de ajuns.”

“ – Fiule, relua Atticus rabdator, daca pe banca juratilor ai fi stat tu si cu alti unsprezece baieti ca tine, Tom ar fi acum un om liber. Pana in clipa de fata in viata ta n-a intervenit nimic care sa tulbure procesul tau de gandire. Juratii care l-au judecat pe Tom sunt oameni cumsecade in viata de toate zilele, dar ati vazut si voi cum intre ei si ratiune s-a interpus ceva. La fel si atunci, noaptea, in fata inchisorii. Cand banda aceea s-a intors acasa, componentii ei n-au facut-o fiindca erau oameni rationali, ci fiindca am fost noi acolo. Exista in lumea asta a noastra ceva ce-i face pe oameni sa-si piarda capul si-i impiedica sa fie corecti chiar daca ar incerca. La tribunalele noastre, cand e vorba de cuvantul unui alb contra unui negru, albul castiga intotdeauna. O fi urat, nu zic, dar asta-i realitatea.

-Nu e drept, o tinea Jem mortis; batu usurel cu pumnul pe genunchi. Nu poti condamna la moarte un om pe baza unor marturii ca astea, nu poti.

- N-ai putea tu, dar ei au putut si l-au condamnat. Cu cat ai sa cresti, cu atat ai sa vezi mai multe. Singurul  loc unde omul ar trebui sa beneficieze de o judecata dreapta, indiferent de ce culoare a curcubeului ar fi el, este tribunalul, insa oamenii sunt in stare sa-si duca resentimentele cu ei  pana si pe banca juratilor. Cand ai cresti mai mare, ai sa ai in fiecare zi a vietii tale prilejul sa vazi cum albii ii insala pe negri, dar da-mi voie sa-ti spun un lucru – si te rog sa nu-l uiti: ori de cate ori un alb trage pe sfoara un negru, albul acela, oricine ar fi el, oricat de bogat sau de obarsie oricat de nobila, ei bine, albul acela este un om de nimic!

Atticus vorbise pana acum atat de calm, incat ultimul cuvant ne sparse timpanele. Am ridicat ochii si am bagat de seama ca fata lui avea o expresie vehementa.

- Nu stiu spectacol mai dezgustator  decat un alb care se injoseste  ca sa profite de ignoranta unui negru. Sa nu ne amagim: toate se aduna  si, intr-o buna zi, va trebui sa dam socoteala  pentru toate. Trag nadejde ca asta nu se va intampla in vremea noastra, copii.”