SăMÂNȚa bună noiembrie

SĂMÂNȚA BUNĂ

NOIEMBRIE

http://vesnicia.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=55&Itemid=29
Marţi

1

Noiembrie

 

“...unde s-a înmulţit păcatul, acolo harul s-a înmulţit şi mai mult.“ Romani 5.20

Harul s-a înmulţit

Cum am reacţiona dacă cineva ne-ar spune: „Sunteţi un păcătos!“? Probabil, am spune: „Aceasta este o obrăznicie“ sau „Aveţi dreptate, dar aşa sunt toţi oamenii“. Al doilea răspuns ar fi corect, potrivit cu Biblia.

Versetul de astăzi se adresează oamenilor care ştiu că sunt păcătoşi; aceşti oameni caută o cale de salvare. De aceea Dumnezeu le face cunoscut, că acolo „unde s-a înmulţit păcatul, acolo harul s-a înmulţit şi mai mult“. Oricât de mare ar fi păcătoşenia omului, trebuie ştiut că harul lui Dumnezeu este mult mai mare. În acest har, Dumnezeu oferă păcătosului iertarea Sa prin acceptarea Fiului Său ca unic Mântuitor.
Harul lui Dumnezeu a venit prin Isus Hristos. La crucea de pe Golgota, Mântuitorul a rezolvat o dată pentru totdeauna problema împăcării omului cu Dumnezeu. Cine îşi recunoaşte, cu sinceritate, starea sa de păcătoşenie înaintea Mântuitorului va primi harul iertării. Un astfel de om va putea afirma: „după cum păcatul a stăpânit dând moartea, tot aşa şi harul să stăpânească..., ca să dea viaţa veşnică prin Isus Hristos“ (Romani 5.21).

Miercuri

2

Noiembrie

 

“...ne-a spălat de păcatele noastre cu sângele Său.“ Apocalipsa 1.5

Sângele medicului alb

Un tânăr arab era pe moarte. Medicul, un alb, chemat să-l vadă, şi-a dat seama că tânărul ar scăpa numai dacă cineva ar fi dispus să doneze sânge bolnavului. Dar nici tatăl, nici fraţii bolnavului, nici celelalte rude nu erau dispuse să doneze sângele necesar. Atunci, medicul a donat pentru tânărul arab sânge. La scurt timp, tânărul s-a făcut sănătos. Din ziua aceea, medicul le-a câştigat inimile acelor arabi. Niciunul nu mai îndrăznea să ridice un deget împotriva lui. Sângele medicului a făcut să înceteze orice împotrivire faţă de el.

Această istorioară este o imagine slabă a iubirii Medicului suprem. Iubit cititor, sângele Domnului Isus, care vorbeşte cu atâta putere despre iubirea Lui, este un îndemn să încetăm cu împotrivirea faţă de El şi faţă de voia Lui. „Nu vezi tu că bunătatea lui Dumnezeu te îndeamnă la pocăinţă?“ (Romani 2.4). Dacă inimile noastre sunt încă împotrivitoare faţă de Salvatorul, suntem invitaţi să privim la bunătatea Lui faţă de noi, la preţul iubirii pe care ne-o poartă.

Sângele-i scump vărsat

Ne spală de păcat.
Prin El poţi fi curat,
Sângele-i iertare ne-a dat.

Joi

3

Noiembrie

 

„Tot aşa şi credinţa: dacă n-are fapte, este moartă în ea însăşi!“ Iacov 2.17

Credinţa şi faptele

Sir Walter Scott trebuia să treacă odată un lac. S-a suit într-o barcă. După un timp a observat că barcagiul întrebuinţa două lopeţi: pe una era scris „credinţă“, iar pe alta „fapte“. Marele scriitor l-a întrebat pe barcagiu ce înseamnă aceasta. „Vă arăt îndată, domnule“, a răspuns el şi a început să vâslească numai cu lopata pe care era scris „fapte“. Barca se învârtea mereu pe acelaşi loc. Apoi a încercat numai cu lopata pe care era scris „credinţă“ şi barca se învârtea din nou pe acelaşi loc. Apoi a pus în mişcare ambele lopeţi, şi astfel barca a ajuns repede la mal.

Credinţa şi faptele merg mână în mână: întâi credinţa, apoi faptele. Dintr-o credinţă vie nu se poate să nu izvorască fapte. O credinţă care nu dă naştere la fapte este moartă. Tot aşa şi faptele care nu izvorăsc din credinţă sunt moarte. Aşadar: „credinţa fără fapte este moartă“. Despre Avraam se spune: „Vezi că credinţa lucra împreună cu faptele lui şi, prin fapte, credinţa a ajuns desăvârşită“ (Iacov 2.22).

Vineri

4

Noiembrie

 

„Când am coborât în casa olarului, iată că el lucra pe roată. Vasul pe care-l făcea n-a izbutit... Atunci el a făcut un alt vas, cum i-a plăcut lui să-l facă.“ Ieremia 18.3-4

Trupuri de slavă

Cât de adevărat şi exact este acest argument divin despre viaţa omului! Dumnezeu a făcut pe om din ţărâna pământului. Oamenii caută să fugă de adevărul acesta spunând că totul s-a dezvoltat din nimic prin legi naturale. Dar Cuvântul lui Dumnezeu contrazice afirmaţiile oamenilor. Şi apoi de ce ne este frică să acceptăm că am fost creaţi de Creatorul?

Dumnezeu a creat pe om cu scopul ca el să-i fie ascultător, să-i slujească şi să-L onoreze. Dar păcatul a ruinat acest „vas“. Omul nu mai este cum l-a creat Dumnezeu, nici din punct de vedere spiritual şi nici corporal. Urmările ascultării de satan, marele mincinos, sunt catastrofale: omul a devenit supus morţii. Dar Dumnezeu nu doreşte ca omul să rămână veşnic în această stare decăzută. De aceea S-a îngrijit de un mijloc de salvare, ca astfel omul să revină la starea de glorificator al lui Dumnezeu. Unul din rezultatele mântuirii va fi învierea corporală a ce-lor adormiţi în Domnul. El va face prin puterea Sa din trupuri slabe cuprinse de fiorul morţii, trupuri de glorie. Cât de mulţumitori ar trebui să-i fim lui Dumnezeu!

Sâmbătă

5

Noiembrie

 

„Dar Isus le-a zis: «Vedeţi voi toate aceste lucruri? Adevărat vă spun că nu va rămâne aici piatră pe piatră, care să nu fie dărâmată.»“ Matei 24.2

Adevăratul ghid

Într-o biserică cu multe opere de artă am văzut un domn bătrân, care citea cufundat într-o carte. Încântătorul cor, care tocmai cânta despre gloria lui Dumnezeu, nu l-a abătut de la citirea sa. Am prins curaj şi l-am întrebat:

– Scuzaţi-mă, citiţi Biblia?
– Nu, citesc un ghid al operelor de artă.
Descrierea acelei clădiri impozante cu arta şi arhitectura sa i-a atras atenţia acelui bărbat. Ce trist! Cazul acesta nu este singur. Mulţi oameni sunt impresionaţi de lucruri secundare şi trec nepăsători pe lângă ceea ce este lucrul principal, pe lângă ceea ce a făcut Dumnezeu la cruce. Acolo, Dumnezeu L-a dat pentru o lume pierdută pe unicul Său Fiu preaiubit ca Mântuitor al păcătoşilor. Toate lucrările omeneşti pier, dar Numele şi lucrarea Mântuitorului rămân pentru veşnicie. Numai credinţa adevărată în Mântuitorul şi lucrarea Sa de mântuire săvârşită pe cruce ne scapă de condamnarea veşnică şi ne dăruieşte o comoară nepieritoare, veşnică. Descrierea acestei comori nu o găsim într-un ghid despre artă, ci doar în Biblie. Ea este adevăratul ghid. Să o folosim!

Duminică

6

Noiembrie

 

„Şi unii au început să-L scuipe, să-i acopere faţa, să-L bată cu pumnii...“ Marcu 14.65

Cruzimea (3)

Hristos a suportat toată cruzimea în linişte şi cu un comportament impunător, grandios, demn numai de Persoana Sa. Întotdeauna când Domnul „era batjocorit, nu răspundea cu batjocuri; şi, când era chinuit, nu ameninţa, ci Se supunea dreptului Judecător“ (1 Petru 2.23). De la acel moment al batjocoririi a trecut puţin timp, şi Isus a purtat păcatele altora. Profeţia lui Isaia, scrisă cu şapte sute de ani mai înainte, a descris în chip desăvârşit acele momente ale marii împotriviri, ale cruzimii: „Dispreţuit şi părăsit de oameni, om al durerii şi obişnuit cu suferinţa, era aşa de dispreţuit că îţi întorceai faţa de la El, şi noi nu L-am băgat în seamă“ (Isaia 53.3). Isaia a profeţit lipsa de compasiune a întregii lumi faţă de Isus Hristos. Nimeni nu L-a apărat. Nimeni nu a vorbit în favoarea Lui. L-au lăsat singur în suferinţa Sa.

Şi astfel, Hristos a fost condamnat pe nedrept la moarte. Procesul înaintea sinedriului s-a desfăşurat exact după planul sinistru al lui Caiafa. În acelaşi timp s-a realizat planul lui Dumnezeu exact aşa cum a fost prevăzut.
Cititorule, înainte de a trece mai departe, opreşte-te o clipă şi cugetă la suferinţele Mântuitorului, la faţa Lui sfântă, blândă şi tăcută! El a suferit pentru tine şi pentru mine.

 Luni

7

Noiembrie

 

„Dragostea nu va pieri niciodată...“ 1 Corinteni 13.8

Sfaturi familiale

O tânără pereche ajunsese tare nenorocită din cauza deselor certuri. După un timp s-au sfătuit cum să curme această stare rea. S-au învoit ca, dacă Ion are un necaz la munca lui, la întoarcerea acasă să-şi aşeze căciula pe-o ureche, iar Maria, văzând cum stau lucrurile, să caute să-i vorbească frumos. Dacă Maria era supărată din pricina greutăţilor casnice, atunci să-şi pună colţul şorţului la brâu; iar Ion, văzând supărarea soţiei, să caute să se poarte frumos. Acest sfat a dat roade frumoase în familie. Dar într-o seară, ce credeţi că s-a întâmplat? Ion veni acasă cu căciula pe-o ureche; era supărat foc. Când intră în bucătărie o văzu pe Maria cu colţul şorţului la brâu. Ce era de făcut? S-au privit un timp întrebători şi apoi au izbucnit amândoi în râs. Aşa s-au rezolvat toate neînţelegerile lor.

Biruinţa-i anevoie,
Dar tu te deprinzi să lupţi.
Chiar când şovăie iubirea,
Nu gândi ca să renunţi.

Te deprinzi cu-ngăduinţa,

Te deprinzi să lupţi mereu.
Inima-ţi întinereşti,
De iubeşti pe Dumnezeu.

 

Top of Form

Anul: Luna: Ziua:

Marţi

8

Noiembrie

 

„Pentru că nu se aduce repede la îndeplinire hotărârea dată împotriva faptelor rele, de aceea este plină inima fiilor oamenilor de dorinţa să facă rău.“ Eclesiastul 8.11

Două convingeri

Un filozof a spus: „Fiecare om are două convingeri: una când îi merge bine şi una când îi merge rău; ultima se numeşte religie.“ Această maximă conţine nu numai o nuanţă batjocoritoare, aproape nemaiauzită, ci şi mult adevăr. Cine se gândeşte la Dumnezeu atâta vreme cât poate trăi cum vrea? Cine se interesează de poruncile Creatorului său cât timp viaţa decurge după planurile proprii? Totuşi, acest lucru se schimbă fulgerător când este atins de o lovitură a vieţii. Atunci, Dumnezeu este făcut răspunzător. Nu se poate înţelege cum a putut Dumnezeu să permită aşa ceva; şi omul nu se ruşinează să Îl acuze. Da, şi aceasta este o religie, dar una ciudată, căci de foarte multe ori însuşi omul poartă vina pentru necazurile din viaţa lui.

Cu toate că filozoful l-a descris cu precizie pe om, totuşi el nu a recunoscut de ce are omul nevoie. Religia nu poate mulţumi niciodată nevoile inimilor noastre, mai ales atunci când ne merge greu şi trecem printr-o întâmplare groaznică. Viaţa noastră trebuie să fie pusă de acord cu Dumnezeu; altfel nu vom ajunge niciodată la linişte. Acest lucru se poate face numai prin credinţa sinceră în Mântuitorul.

Miercuri

9

Noiembrie

 

„Cel mai mare dintre voi să fie slujitorul vostru.“ Matei 23.11

Exemplul nostru (1)

Cu mulţi ani în urmă, un călăreţ a întâlnit un grup de soldaţi care încercau să deplaseze un copac mare. A observat un colonel ferchezuit, care stătea alături şi plin de importanţă dădea ordine. Însă copacul era prea mare pentru a putea fi mişcat.

– De ce nu-i ajuţi? l-a întrebat călăreţul pe colonel.
– Cine, eu? Eu sunt colonel, domnule.
Călăreţul a descălecat şi s-a alăturat soldaţilor. Le-a zâmbit şi i-a încurajat: „Acum, toţi deodată, heirup!“ Cu acest ajutor, copacul a fost mişcat. Apoi străinul a încălecat din nou. Înainte de a pleca, a spus colonelului:
– Data viitoare când vrei să muţi un copac, trimite după comandantul suprem.
Toţi au rămas înmărmuriţi. Doar atunci, colonelul şi oamenii săi şi-au dat seama că străinul nu era altul decât generalul George Washington.
Nimeni nu este aşa de mare, încât nu poate da o mână de ajutor la ceilalţi! Doar oamenii nesiguri sunt trufaşi, sperând că imaginea pe care o promovează, va fi acceptată de ceilalţi. Oamenii mândri se tem tot timpul că, odată descoperită persoana din spatele măştii, vor fi respinşi. Însă cei cu inimă largă şi credinţă, ca generalul Washington, caută soluţii şi nu laude, iubesc oamenii şi nu mulţumirile. Joi

10

Noiembrie

 

„Pentru că Fiul Omului n-a venit să i se slujească, ci El să slujească şi să-Şi dea viaţa ca răscumpărare pentru mulţi.“ Matei 20.28

Exemplul nostru (2)

Istorioara de ieri ne duce cu gândul la Mântuitorul nostru, care a venit în lumea noastră ca să slujească altora. Domnul Isus, prin care a fost creată lumea, a venit aici jos pe pământ, ca să săvârşească planul de mântuire al lui Dumnezeu Tatăl.

Dar venind la ai Săi, aceştia nu L-au primit. Domnul însă Şi-a continuat lucrarea Sa până la sacrificiul suprem, oferind celor ce cred în El posibilitatea iertării de orice păcat. Să ne imaginăm că oamenii din istorioara de ieri ar fi refuzat ajutorul călăreţului. Ce s-ar fi întâmplat? Nu ar fi putut deplasa copacul. Cu mult mai grav este când cineva refuză oferta Domnului Isus. El S-a jertfit pe Sine pentru toţi care acceptă dăruirea Sa pentru ei, iertarea Sa.
Cât de măreţ străluceşte în faţa ochilor credinţei Persoana Mântuitorului! Să nu uităm harul Domnului nostru Isus Hristos: „El, măcar că era bogat, S-a făcut sărac pentru voi, pentru ca prin sărăcia Lui, voi să vă îmbogăţiţi.“ Numai Mântuitorul poate da valoare şi sens vieţii noastre. Cine Îl are pe Isus ca Mântuitor, are viaţa, are exemplul de comportament în El. Să-L acceptăm chiar acum în vieţile noastre ca Mântuitor; mâine poate fi prea târziu, un veşnic prea târziu.

Vineri

11

Noiembrie

 

„Prietenul adevărat iubeşte oricând, şi în nenorocire ajunge ca un frate.“ Proverbe 17.17

Cugetări despre prietenie

Un prieten adevărat îţi cunoaşte slăbiciunile, însă îţi arată punctele tari; îţi simte temerile, însă îţi întăreşte credinţa; îţi vede neliniştile, însă nu vorbeşte despre ele.

Parteneriatele de afaceri au la bază un contract. Însă prietenia este ceva deosebit, care se dăruieşte cu generozitate.
Prietenii celebrează succesul împreună şi sunt preocupaţi de eşecul celuilalt.
Prietenii se sfătuiesc reciproc şi se ajută reciproc. Prietenii dăruiesc, se îngrijorează pentru celălalt şi sunt totdeauna gata să dea o mână de ajutor.
Omul darnic are mulţi linguşitori, şi toţi sunt prieteni cu cel ce dă daruri.
Mulţi sunt prieteni la mâncare şi băutură, dar la o treabă serioasă mai puţini.
Să nu pierzi un prieten pentru un motiv neîntemeiat, dând crezare unei defăimări.

 Sâmbătă

12

Noiembrie

 

„Tu-mi dai mai multă bucurie în inima mea, decât au ei...“ Psalm 4.7

Adevărata bucurie

Se spune că un bărbat ce suferea de depresie a consultat un psihiatru care i-a recomandat, ca remediu pentru boala lui, să călătorească.

– Călătoresc mereu şi văd că nu are niciun efect.
– Un pahar de vin băut la o petrecere veselă ţi-ar putea fi de ajutor, zise psihiatrul.
– Beau cu butoiul şi tot trist sunt...
– Este în oraşul nostru un clovn fără pereche. Râd oamenii în hohote ascultându-i bancurile şi privindu-i scamatoriile. Petrece câteva seri acolo.
– Eu sunt clovnul, zise bărbatul. Înveselesc pe oricine, numai pe mine nu pot, iar veselia celor ce mă privesc nu ţine nici ea prea mult.
Bucuriile pe care le dă lumea sunt trecătoare, căci în adâncul inimilor ştim că sunt doar simple evadări din faţa adevărului că plata păcatului este moartea. Adevărata bucurie o dă numai Dumnezeu. Moartea şi învierea Fiului Său arată că păcatele celor ce-L acceptă ca Mântuitor sunt iertate. Învierea lui Isus este o garanţie a faptului că şi noi vom învia la o viaţă nouă. Se bucură şi cititorul de acest adevăr? Dacă încă nu se bucură de adevărata bucurie care o dă credinţa în Mântuitorul, o poate primi chiar acum.

Duminică

13

Noiembrie

 

„Domnul S-a întors şi S-a uitat ţintă la Petru. Şi Petru şi-a adus aminte de vorba, pe care i-o spusese Domnul...“ Luca 22.61

Privirea Domnului

Vi-l puteţi imagina pe Domnul şi Mântuitorul nostru acolo, în încăpere, înaintea marelui preot şi al sinedriului? Petru era în mijlocul curţii şi se încălzea la foc. Cu toată marea împotrivire faţă de Sine, Mântuitorul S-a întors şi a privit pe ucenicul rătăcitor. Ce vedeţi voi în această privire? Eu văd în privirea Domnului ceva care mă face să exclam: „Ce iubire plină de grijă!“ Mântuitorul era legat, acuzat, lovit în faţă, dar gândurile Lui erau îndreptate spre ucenicul Său. Nu ar fi fost nimic de reproşat, dacă Domnul S-ar fi gândit numai la suferinţele Sale. Dar Domnul nostru iubitor S-a gândit şi la ucenicul Său. Mântuitorul S-a gândit la Petru atunci când El Însuşi era batjocorit şi insultat. Ce a văzut Petru în privirea Domnului, de a ieşit afară şi a plâns cu amar? Cu siguranţă, a văzut dragostea fără margini, pe care o avea faţă de Petru şi ceilalţi până la moarte şi încă moarte de cruce. Această dragoste l-a făcut pe Petru să verse lacrimi de pocăinţă.

Întotdeauna Mântuitorul are ochii îndreptaţi asupra alor Săi. El Se bucură de ai Săi şi veghează asupra lor. Te bucuri şi tu, cititorule, de această privire a Celui ce vrea să-ţi fie Mântuitor şi Domn al vieţii tale? Luni

14

Noiembrie

 

„Necazul şi strâmtorarea mă ajung, dar poruncile Tale sunt desfătarea mea.“ Psalm 119.143

Biblia marinarului

Familia unui bătrân marinar englez păstra cu mare grijă Biblia, pe care străbunicul lor o folosise peste o jumătate de secol. El scrisese în Biblie pe prima pagină: „Am primit această Biblie în 1791 de la S. Raikes în Hereford. Ea a fost însoţitorul meu fidel timp de 53 de ani, dintre care 41 pe mare. Am participat la 45 de bătălii pe mare. De mai multe ori am fost rănit. De trei ori am naufragiat, o dată vaporul a luat foc. De două ori, vaporul pe care călătoream a fost complet distrus. De cincisprezece ori am fost la pat din cauza bolilor molipsitoare. Dar întotdeauna, în toate împrejurările am avut această Biblie ca sprijin şi mângâiere. Confirm că toate acestea aşa sunt şi le scriu cu propria mea mână.“

Ce exemplu remarcabil de fidelitate reciprocă! Biblia, cel mai fidel însoţitor al omului în toate împrejurările, în pericole şi în necaz, a găsit în acest bărbat un prieten, care a ocrotit-o cu grijă. El a trecut împreună cu ea prin diverse etape ale vieţii în care ar fi putut fi pierdută, dacă nu ar fi păzit-o ca pe o comoară.
Dar marinarul şi-a adus aminte şi de fidelitatea Bibliei faţă de el. Pentru că s-a încrezut în ea, Biblia a fost sprijinul şi mângâierea sa în timpul lungii sale slujbe şi în cele mai periculoase împrejurări.

 

Marţi

15

Noiembrie

 

„Căci El zice: «La vremea potrivită, te-am ascultat, în ziua mântuirii, te-am ajutat. Iată că acum este vremea potrivită; iată că acum este ziua mântuirii.»“ 2 Corinteni 6.2

Isus te cheamă, sărmane pierdut,
Vino chiar azi, vino chiar azi!
Scoală-te din al păcatului somn,
Primeşte-L ca pe-al tău Domn.
De eşti trudit, El odihnă-ţi va da,

Azi îţi va da, azi îţi va da.

Încredinţează-i povara ta grea.
Şi El ţi-o va uşura.

Isus te-aşteaptă cu păcatul tău,

Te-aşteaptă azi, te-aşteaptă azi.
Sângele Lui vina îţi va spăla.
Vino la El, nu mai sta!

Astăzi pe Isus tu de-L vei primi,

De-L vei primi, de-L vei primi,
De pace sfântă plin te vei simţi,
Cu El în veci vei trăi.

Vino chiar azi, vino chiar azi!

El cu blândeţe te cheamă acum.
Vino astăzi, acum să vii.
Te cheamă, deci vino chiar azi!

Miercuri

16

Noiembrie

 

„Poporul a slujit Domnului în tot timpul vieţii lui Iosua şi în tot timpul vieţii bătrânilor ... care văzuseră toate lucrurile mari, pe care le făcuse Domnul pentru Israel.“ Judecători 2.7

Cât de mult contează exemplul

Un tânăr predicator se afla pe punctul de a părăsi o localitate. Merse la o femeie în vârstă pentru a-şi lua rămas bun. „Sunteţi desigur ocupat cu strângerea şi împachetarea lucrurilor“, spuse femeia. „Da, mai am doar câteva lucruri mărunte de împachetat.“ – „Dar ceva nu puteţi împacheta. Acest lucru trebuie să-l lăsaţi aici“, continuă femeia. „La ce vă referiţi?“ întrebă mirat credinciosul. „Influenţa dumneavoastră nu o puteţi lua“, a fost răspunsul. – Ce influenţă lăsăm noi în urmă, când Domnul ne va chema acasă?

De câtva timp, o femeie hindusă se întoarse la Dumnezeu. Ea venise la credinţă ascultând citirea Cuvântului lui Dumnezeu. Acum avea de suferit multe neplăceri din partea soţului ei. „Ce faceţi când soţul este rău şi vă necăjeşte?“ o întrebă într-o zi un misionar. „Atunci îi pregătesc mai bine mâncarea. Dacă se plânge, curăţ podeaua, iar când vorbeşte neprietenos cu mine, îi răspund cu blândeţe. Încerc să-i arăt că am devenit o soţie şi o mamă mai bună de când sunt creştină.“ Urmarea a fost că soţul, care se împotrivea predicii misionarului, a fost convins de predica practică a soţiei sale şi şi-a predat inima lui Dumnezeu.

 

Joi

17

Noiembrie

 

„Înainte ca să Mă cheme, le voi răspunde; înainte ca să isprăvească vorba, îi voi asculta!“ Isaia 65.24

Cum ascultă Dumnezeu rugăciunile?

Nu este acest verset o promisiune minunată a Dumnezeului nostru pentru fiecare copil al Său? El cunoaşte situaţiile noastre înainte de a merge la El cu necazul nostru. El nu trebuie să Se gândească ce răspuns ne va da. El ascultă ca Unul căruia nimic nu-i este imposibil şi care doreşte să acţioneze cu dragoste.

„Nu te teme de ei; căci Eu sunt cu tine ca să te scap“ (Ieremia 1.8). El este cu noi pentru a ne salva. El are mijloace şi căi, pe care noi nu le cunoaştem. Adeseori, El este în acţiune înainte ca noi să fim conştienţi de situaţia de necaz care va apărea.
Dacă aşa stau lucrurile, să ne mai rugăm? Da, desigur! Îndemnul Său este clar: „Vărsaţi-vă inimile înaintea Lui! Dumnezeu este adăpostul nostru“ (Psalm 62.8). El ştie cât de bine îi face inimii noastre împovărate să-şi verse oful, chiar dacă ceea ce Îi spunem nu Îi este necunoscut.
În orice îndemn de a aduce înaintea Lui rugăciunile noastre este şi o promisiune că ne va ajuta. Am remarcat acest lucru? „Cereţi, şi veţi căpăta, pentru ca bucuria voastră să fie deplină“ (Ioan 16.24). Să dăm urmare îndemnului Său şi să primim în credinţă ceea ce ne promite şi ceea ce doreşte să ne dea!

Vineri

18

Noiembrie

 

„Eu, Domnul, cercetez inima, şi încerc rărunchii, ca să răsplătesc fiecăruia după purtarea lui, după rodul faptelor lui.“ Ieremia 17.10

Deosebire

John Livingstone a fost fratele misionarului David Livingstone. Au crescut împreună. David s-a predat Mântuitorului şi s-a hotărât să-L asculte mergând ca misionar în Africa. John s-a hotărât să facă avere. A muncit din greu şi a reuşit să-şi facă o frumoasă avere. David a fost toată viaţa sărac, a trăit într-o colibă în Africa, a îndurat multe lipsuri şi a murit pe genunchi pe acest continent. Dar lumea întreagă a auzit despre el. John a murit într-o casă mare, în bogăţie. La moartea lui John, un ziar local care a anunţat moartea lui, îl prezenta că a fost fratele lui David Livingstone. Bogăţia lui nu i-a dat un renume pentru pământ şi cu atât mai puţin pentru cer.

Deosebirile dintre cei doi fraţi nu erau prin ereditate şi nici prin buna creştere, ci prin alegerea făcută şi de unul şi de celălalt. Unul a ales să-i slujească lui Dumnezeu şi semenilor şi a primit multe binecuvântări pământeşti şi cereşti. Al doilea a ales bogăţia, pe care într-o zi a trebuit s-o părăsească şi să meargă cu mâinile goale înaintea Aceluia, care ar fi dorit să-l folosească şi pe el pentru binele lui şi al altora.

Sâmbătă

19

Noiembrie

 

“...în El mi se încrede inima şi sunt ajutat.“ Psalm 28.7

Încredere

La miezul nopţii, micuţa Ana se trezi şi simţi miros de fum în camera ei. Fugi la uşă, dar casa scărilor era deja în flăcări. Atunci deschise fereastra şi se uită afară. Jos erau mulţi vecini, care priveau îngrijoraţi în sus. Unul dintre ei strigă: „Micuţo, sari, te prind!“ Nu! Se părea că micuţa se temea să sară de la acea înălţime. Dar focul se apropia tot mai mult. Fumul o îneca.

În acel moment critic auzi un glas cunoscut: „Ana, draga mea, sari repede! Te prind în braţe.“ Era tatăl ei, care se întorcea de la schimbul de noaptea. În el avea încredere. Urcă pe pervazul ferestrei şi se aruncă în gol. O secundă mai târziu era în siguranţă în braţele tatălui ei.
Această întâmplare ilustrează adevărata credinţă: un pas în necunoscut, dar aruncându-te în acelaşi timp în braţele Salvatorului Isus Hristos.
Biblia ne cere în diverse versete să ne punem încrederea în Salvatorul. Ea ne spune care vor fi urmările credinţei în El: salvarea pentru timp şi veşnicie, pace cu Dumnezeu, viaţă veşnică, păzire de judecata lui Dumnezeu, siguranţă şi o ţintă minunată: casa veşnică la Dumnezeu.
Dar adevăratul pas în credinţă trebuie să-l facă fiecare personal. Îndrăzniţi!

 

Duminică

20

Noiembrie

 

„Împăraţii pământului se răscoală, şi domnitorii se sfătuiesc împreună împotriva Domnului şi împotriva Unsului Său...“ Psalm 2.2

Sfatul celor răi (1)

Marele sfat, sinedriul, avea nevoie în marea sa împotrivire faţă de Isus de o tactică bine gândită, pentru a-L condamna pe Cel nevinovat. Romanii au interzis căpeteniilor iudaice să execute pedeapsa cu moartea în responsabilitate proprie. Toate pedepsele cu moartea trebuiau aprobate şi executate de reprezentanţii autorităţii romane. Exista o singură excepţie, când un neiudeu profana templul prin depăşirea zonei de delimitare din curtea din faţă destinată păgânilor. Atunci el putea fi omorât imediat cu pietre.

Când era vorba de sentinţe oficiale ale sinedriului, romanii nu erau toleranţi. Deoarece acest sfat era singurul tribunal iudaic recunoscut şi autorizat de Roma, se aştepta din partea membrilor lui supunere faţă de romani. În afară de aceasta, împuternicirea sinedriului se limita la problemele religioase. De aceea erau puţine cazurile judecate de sfat, care se încheiau cu pedeapsa cu moartea. În cazurile extreme, membrii sfatului reuşeau să obţină aprobarea romanilor pentru executarea pedepsei capitale dată unui instigator la blasfemie. Membrii sinedriului intenţionau să obţină aprobarea romanilor pentru executarea pedepsei cu moartea dată lui Isus. În acest caz trebuiau să prezinte argumente convingătoare împotriva lui Isus.

 Luni

21

Noiembrie

 

„Nici argintul, nici aurul lor nu vor putea să-i izbăvească, în ziua mâniei Domnului...“ Ţefania 1.18

Bani fără valoare

Când un vapor s-a ciocnit în mijlocul oceanului cu un alt vas, pe data de 20 septembrie 1854, marinarii au coborât în bărcile de salvare întâi femeile şi copiii. Un pasager bogat a oferit marinarilor suma de 150.000 de dolari, ca barca să se întoarcă să-l ia şi pe el. Marinarii s-au întors, dar el era deja înecat cu bani cu tot. Banii nu i-au putut salva viaţa.

Orice om caută fericirea, indiferent că este bogat sau sărac, tânăr sau vârstnic. Pasagerul bogat a căutat fericirea în bani, dar n-a găsit-o. Fiecare om năzuieşte spre fericirea sa într-un alt mod. Toate căile omului de a găsi fericirea, salvarea sfârşesc în dezamăgire. Dumnezeu ne învaţă în Cuvântul Său că adevărata fericire, calea de izbăvire de ziua judecăţii divine se găseşte nu prin aur şi argint, ci prin credinţa în Mântuitorul. Păcatele noastre sunt ca un zid, care ne despart de Faţa lui Dumnezeu.
Cine recunoaşte înaintea lui Dumnezeu că este un păcătos pierdut şi vine la El cu căinţă sinceră, acela primeşte iertarea. Apoi va recunoaşte că nu cu lucruri pieritoare, cu argint sau cu aur, a fost răscumpărat din felul deşert de vieţuire, ci cu sângele lui Hristos. Un astfel de om este fericit acum şi în veşnicie.

Marţi

22

Noiembrie

 

„Pavel şi Sila i-au răspuns: «Crede în Domnul Isus, şi vei fi mântuit...»“ Faptele Apostolilor 16.31

Temnicerul şi cei doi condamnaţi

Omul de care vorbim astăzi era temnicer la închisoarea oraşului; era un bărbat consecvent. Într-o zi au fost închişi doi bărbaţi. Cum a primit ordinul, i-a luat şi i-a dus într-o celulă, punându-le picioarele în butuci. Dar astfel de deţinuţi ca cei doi nu mai avusese. Cu toate că au fost bătuţi până la sânge, cei doi se rugau şi cântau cântări de laudă lui Dumnezeu, iar cei închişi îi ascultau.

Deodată s-a făcut un mare cutremur de pământ. Toate uşile închisorii se deschiseră. Când a văzut temnicerul cele întâmplate, a vrut să-şi ia viaţa. Dar atunci auzi o voce din adâncul închisorii: „Să nu-ţi faci niciun rău, căci toţi suntem aici.“
Astfel, temnicerul, omul acela aspru, a zis celor doi, care nu erau alţii decât trimişii Domnului, Pavel şi Sila: „Domnilor, ce trebuie să fac ca să fiu mântuit?“ Numaidecât înţelese că era un om pierdut. Avea nevoie de mântuire! A primit răspunsul din versetul de astăzi.
Mulţi gândesc că pot trăi fără Isus. Dar când vine „cutremurul“, ei văd că au nevoie de mântuire. S-a manifestat un astfel de „cutremur“ şi în viaţa ta, cititorule? Ai simţit că ai nevoie de mântuire? Miercuri

23

Noiembrie

 

„Aţi fost răscumpăraţi... cu sângele scump al lui Hristos, Mielul fără cusur şi fără prihană.“ 1 Petru 1.18-19

Mărturia lui Heinrich Heine

Heinrich Heine, odinioară un poet necredincios, frivol, a trăit în 1848 o mare întoarcere în viaţa sa.

El scria despre aceasta: „Sunt bucuros că sunt scăpat de măreţia mea arogantă şi niciun filozof nu mă va putea convinge vreodată că eu sunt un zeu. Eu sunt un sărman om, bolnav chiar. În această stare este o binefacere pentru mine să ştiu că în cer este Hristos, Căruia Îi pot plânge mereu suferinţele mele. În astfel de ore nu mai sunt singur; pot să mă rog cât vreau fără să mă ruşinez şi îmi pot vărsa toată inima în faţa Celui Preaînalt şi să-i încredinţez lucruri pe care nu le-aş putea spune nimănui. Întoarcerea mea la Dumnezeu o datorez Bibliei, iar această carte a fost pentru mine izvorul mântuirii şi obiectul admiraţiei. Ciudat! După ce întreaga viaţă m-am mişcat pe scenele filozofiei, fără a fi mulţumit şi satisfăcut, mă găsesc acum pe acelaşi punct de plecare cu cel mai simplu muncitor credincios şi îngenunchez lângă acest frate în aceeaşi închinăciune.“

Joi

24

Noiembrie

 

„Voi binecuvânta pe Domnul în orice vreme; lauda Lui va fi totdeauna în gura mea.“ Psalm 34.1

Trilurile privighetorii

Evanghelistul C. H. Spurgeon a plecat odată în concediu într-o localitate din Anglia, unde se spunea că sunt multe privighetori. Când a ajuns acolo, era o vreme rece, posomorâtă şi începuse să plouă. El a fost puţin decepţionat, se gândea că pe o vreme aşa de urâtă nu va auzi glasul privighetorilor. Dar abia a început să-şi despacheteze bagajele şi nu departe de fereastra camerei sale auzi trilurile privighetorii. El s-a dus uşor la fereastră şi a văzut-o pe un tufiş de spini. Afară, în ploaie, pe o vreme urâtă, privighetoarea se desfăta cu cântecul ei minunat.

Spurgeon şi-a luat carneţelul şi a scris: „Nu mă aştept să aud un cântec mai dulce, mai măreţ, până voi ajunge sus să aud cântecul minunat al îngerilor în glorie.“ Într-o zi nefavorabilă, din vârful spinilor, privighetoarea înălţa cea mai frumoasă cântare Creatorului. Când Spurgeon a fost în suferinţă, nu a uitat niciodată lecţia dată de privighetoare.
Să nu uităm că atunci când în jurul nostru este furtună, Dumnezeu va face linişte în inima celor ce se încred în El. Lumea poate da naştere la necazuri în vremuri de pace, însă Dumnezeu poate crea pace în necaz.

 Vineri

25

Noiembrie

 

„Ferice de omul care m-ascultă.” Proverbe 8.34

Cum ne vorbeşte Dumnezeu

Prin creaţie: „Cerurile spun slava lui Dumnezeu, şi întinderea lor vesteşte lucrarea mâinilor Lui“ (Psalm 19.1). Cosmosul şi natura din jurul nostru vorbesc despre atotputernicia, înţelepciunea lui Dumnezeu şi slava Creatorului. Înţelegem această vorbire? Ne închinăm în faţa Creatorului nostru?

Prin catastrofe şi alte împrejurări: evenimente, cum ar fi cutremure, inundaţii, foamete, uragane etc. ţin tot de vorbirea lui Dumnezeu către noi. Versetul din Iov 33 se adevereşte mereu: „Dumnezeu vorbeşte însă, când într-un fel, când într-altul, dar omul nu ia seama“ (Iov 33.14).
Prin Fiul Său Isus Hristos: în urmă cu 2.000 de ani, Isus Hristos S-a născut în Betleem; nu a fost un om obişnuit, ci Fiul lui Dumnezeu devenit Om. Dumnezeu a deschis de două ori cerul deasupra Sa şi a mărturisit clar: „Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care Îmi găsesc plăcerea.“ Ce răspuns au dat oamenii la această declaraţie? Ei L-au răstignit pe Fiul lui Dumnezeu!
Prin Biblie, Cuvântul Său: Dumnezeu nu a încetat să ne vorbească până astăzi. Biblia este vestea inspirată cuvânt cu cuvânt de Dumnezeu, adresată nouă, oamenilor. „Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe..., să dea înţelepciune în neprihănire“ (2 Timotei 3.16). Citim Biblia ca fiind comunicarea lui Dumnezeu adresată nouă?

Sâmbătă

26

Noiembrie

 

„Taci înaintea Domnului şi nădăjduieşte în El.“ Psalm 37.7

Rămâi liniştit şi nădăjduieşte

În timpul călătoriei de patruzeci de ani prin pustiu, poporul Israel a cunoscut căldura, setea, şerpii, marşurile lungi prin ţinuturi neumblate etc. Dar Domnul, Dumnezeul său, l-a însoţit pas cu pas. În tot acest timp, Dumnezeu a purtat de grijă pentru toate nevoile lui. În fiecare dimineaţă, mana, pâinea din cer, era gata pregătită. Din stâncă curgea apă din belşug. Când atacau duşmanii, aceştia erau învinşi. Dumnezeu lucra totul: El făcea o cărare, El îl conducea, îl hrănea şi îl ocrotea. La sfârşitul călătoriei a putut confirma adevărul cuvintelor lui Dumnezeu: „Haina nu ţi s-a învechit pe tine, şi nici nu ţi s-au umflat picioarele, în timpul acestor patruzeci de ani“ (Deuteronom 8.4).

Pentru creştini, lumea este un pustiu. Dar S-a schimbat Dumnezeu? Ceea ce a făcut El pentru poporul Său pământesc, va face şi pentru noi, copiii Săi! El încă ne spune: Nădăjduieşte în linişte! Eşti neliniştit, alergi de colo până colo? Eu cunosc greutăţile tale, grijile, durerile tale! Gândeşte-te la cuvintele Mele: „În seninătate şi încredere va fi tăria voastră“ (Isaia 30.15)!
Să punem la inimă îndemnul Său şi să acţionăm conform acestuia, pentru că El Însuşi a spus: „Nicidecum n-am să te las, cu niciun chip nu te voi părăsi“ (Evrei 13.5).

Duminică

27

Noiembrie

 

„Când s-a făcut ziuă, bătrânii poporului, preoţii cei mai de seamă şi cărturarii s-au adunat împreună şi au adus pe Isus în soborul lor...“ Luca 22.66

Sfatul celor răi (2)

Din cauză că procesul a avut loc aşa de repede şi pe timpul nopţii, credibilitatea tacticii lor împotriva lui Isus era ameninţată. Probabil că acesta a fost motivul pentru care sinedriul s-a hotărât în orele devreme ale dimineţii să se reîntrunească mai târziu. Fără îndoială, toţi au fost bucuroşi să facă o pauză. Întreruperea şedinţei oferea membrilor sfatului posibilitatea să se odihnească câteva ore. Apoi puteau să reia oficial procesul de îndată ce se făcea ziuă. Atunci vor rosti o sentinţă formală, şi anume în concordanţă cu regulile pentru astfel de cazuri. Dacă cineva ar fi contestat legalitatea modului în care a procedat marele sfat faţă de Hristos, ei puteau să afirme că sentinţa a fost rostită în plină zi.

Marea împotrivire faţă de Mântuitorul creştea de la o oră la alta. Marele sfat se grăbea să-şi ducă la îndeplinire ce şi-a propus. Probabil, Isus a fost păzit toată noaptea într-o temniţă subterană a casei lui Caiafa. Când s-a făcut ziuă, Isus a fost readus înaintea marelui sfat. Membrii sfatului – bătrânii poporului, preoţii cei mai de seamă şi cărturarii – trebuiau să rostească oficial sentinţa şi să decidă cum să execute pedeapsa cu moartea, care i-a fost dată.

Luni

28

Noiembrie

 

„Să nu te iei după mulţime ca să faci rău; şi la judecată să nu mărturiseşti trecând de partea celor mulţi, ca să abaţi dreptatea.“ Exod 23.2

Nu urma răul! (1)

Doi tineri se plimbau pe câmp. La marginea unui ogor zăriră un sărman ţăran trudind din greu la prăşitul manual al porumbului. Ţăranul îşi puse opincile la marginea ogorului şi lucra desculţ. Trecând pe lângă ele, unuia dintre tineri îi veni ideea să facă o poznă şi să râdă de ţăran ascunzându-i opincile.

– Ne vom ascunde după gard şi vom face haz de ţăran văzându-l cum îşi caută opincile.
– Nu, răspunse celălalt. Asta ar fi rău. Putem să facem ceva mai bun. Să punem nişte bani în fiecare opincă. Apoi ne ascundem şi urmărim cum se bucură ţăranul.
– Aşa să fie, răspunse prietenul său.
Iată-i acum pe tinerii noştri, bucurându-se mai înainte de surpriza plăcută, pe care o va avea ţăranul! Puseseră în vârful fiecărei opinci nişte bani înfăşuraţi în paie şi apoi se ascunseră după gard. După o vreme veni şi ţăranul. Mergând greoi de oboseală, se aşeză jos să se încalţe. Puse piciorul drept în opincă... dar ce se întâmpla? Nu putea să se încalţe. Nu cumva era o piatră înăuntru? O luă, o scutură... şi iată că nişte bani înfăşuraţi în paie căzură jos.

Marţi

29

Noiembrie

 

„Deci, cine ştie să facă bine şi nu face, săvârşeşte un păcat!“ Iacov 4.17

Nu urma răul! (2)

Ţăranul încercă să-şi încalţe opinca în piciorul stâng. Din nou aceeaşi surpriză plăcută. Ce bucurie pe sărmanul om! Şi ridicându-şi ochii spre cer, zise: „Mulţumesc Doamne, Dumnezeule bun! Tu ştiai strâmtorarea în care mă găsesc şi ai făcut ca unul din oamenii buni să mă scape din această strâmtorare.“

Lacrimi de bucurie curgeau pe faţa lui arsă de soare. Dar lacrimi de bucurie curgeau şi pe feţele tinerilor, care ascultau în spatele gardului. Niciodată nu simţiseră o bucurie aşa de mare ca cea de acum, când au făcut o binefacere acelui ţăran.
Trăim într-o lume în care răul se dezvoltă cu o repeziciune uimitoare. Avem nevoie cu toţii – tineri şi vârstnici – să venim la Mântuitorul sufletelor noastre pentru mântuire, dar şi pentru a fi inspiraţi să facem binele. Biblia ne îndeamnă: „Preaiubitule, nu urma răul, ci binele. Cine face binele, este din Dumnezeu: cine face răul, n-a văzut pe Dumnezeu“ (3 Ioan 11). Mintea luminată de Hristos va putea face binele. Scriptura este cel mai sigur îndreptar de a afla cum să faci binele: „pentru ca omul lui Dumnezeu să fie... destoinic pentru orice lucrare bună“. Să ne folosim de acest îndreptar şi să nu urmăm răul!

Miercuri

30

Noiembrie

 

„Îmi zic: «Ce este omul, ca să Te gândeşti la el? Şi fiul omului, ca să-l bagi în seamă?»“ Psalm 8.4

Dumnezeu ne cunoaşte

Pentru mulţi oameni pare de neconceput ca Dumnezeu să aibă în vedere pe fiecare om în parte. Dar aceasta este o realitate care trebuie să ne dea de gândit.

Câteva exemple ne vor ajuta să înţelegem că Dumnezeu cunoaşte pe fiecare om şi ştie toate gândurile din inima lui. Pe profetul Ilie, Dumnezeu l-a atenţionat că împăratul păgân Ahab s-a smerit înaintea Sa (1 Împăraţi 21.29). „Căci Domnul Îşi întinde privirile peste tot pământul, ca să sprijine pe aceia a căror inimă este întreagă a Lui...“ (2 Cronici 16.9). În Iov găsim un om care pentru umblarea sa corectă a aflat aprecierea lui Dumnezeu. Să ne gândim la ministrul de finanţe din Etiopia, care a făcut o călătorie lungă la Ierusalim pentru a se închina lui Dumnezeu. Această dorinţă a fost înregistrată în cer, şi Filip a fost trimis pentru a-l călăuzi pe famen pe calea vieţii veşnice.
Mulţi oameni se simt indispuşi la gândul că Dumnezeu le cunoaşte gândurile şi faptele. De aceea Îl resping pe Dumnezeu din conştiinţa lor. Dar cei care au primit mântuirea se bucură, că Dumnezeu le cunoaşte gândurile şi faptele lor.

 

 

 

 

 

 

Bottom of Form