Societatea civilă sau cel de-al treilea sector al societăţii

Academic Thoughts Review Volume 2, N^o 1, 2015

Societatea civilă sau cel de-al treilea sector

al societăţii

THE CIVIL SOCIETY OR THE THIRD SECTOR OF THE SOCIETY

Alina Alexandra TILINCĂ

Școala Națională de Studii Politice și Administrative, Bucureşti

Departamentul de Relaţii Internaţionale și Integrare Europeană/ Programul masteral Development, International Cooperation and Humanitarian Aid

E-mail: [e-mail]


Abstract: In Europe, civil society is an ideal, mainly associated with the guarantee of democratic practice, with the community, with participatory democracy and with freedom of association. Lately, a lot of attention has been given to the concept of civil society, principally because it became the research subject for many specialists. The reason that civil society has attracted so much attention recently is due, primarily, to the fact that citizens are unsatisfied and disappointed with the way decisions are made by the state in various fields, such as social protection, environmental protection, health, economics, etc. This article aims to present the time evolution of civil society, both in Europe and in Romania, and to show to what extent it influenced the current situation of civil society. The research is based on books, studies and articles from this research field. The main conclusion of the article is that civil society in Romania is still booming, becoming more widely acknowledged.

Keywords: NGO, geopolitical factors, European Space, citizen participation.

Abstract: În Europa societatea civilă este un ideal, în principal asociat cu garanția practicii democratice, cu comunitatea, cu democrația participativă și cu libera asociere. În ultima perioadă, a început să i se acorde o deosebită atenție conceptulului de societate civilă, acesta devenind subiect de cercetare pentru mulți specialiști în domeniu. Motivul pentru care societatea civilă a atras atât de mult atenția în ultimul timp se datorează, în principal, faptului că cetățenii se declară nemulțumiți și dezamăgiți față de modul de luare a deciziilor de către stat, în diverse domenii, precum protecție socială, protecția mediului, sănătate, economie, etc.. Articolul urmărește să prezinte parcursul societății civile atât în Europa, cât și în România, pentru a arăta în ce măsură a influențat evoluția acesteia situația actuală a societății civile. Cercetarea se bazează pe cărți de specialitate, studii și articole din domeniu. Principala concluzie a articolului este că în România societatea civilă este încă în plină expansiune, dezvoltându-se din ce în mai rapid.

Cuvinte cheie: ONG, factori geopolitici, Spaţiul european, participare cetăţenească.

1. Introducere

Societatea civilă cuprinde un sistem de structuri care implică cetățeni cu aceleași interese în diverse acțiuni comune, consacrându-și timpul și experiența pentru a apăra aceste interese și nevoi. Societatea civilă reprezintă indivizii care doresc să aibă un cuvânt de spus în legătură cu tot ceea ce se petrece în viața de zi cu zi a unei comunități sau a unei țări. Responsabilitatea structurilor societății civile este de a lupta pentru ca vocea fiecărui cetățean să se facă auzită în domeniul în care acesta dorește să producă o schimbare. Aceste schimbări sunt necesare, deoarece ele însumează nevoile indivizilor și trebuie să îndrume statul înspre modul în care acesta trebuie să acționeze în vederea luării deciziilor viitoare, decizii ce afectează populația. Plecând de la aceste afirmații, voi analiza evoluția noțiunii de societate civilă în Europa și în România, precum și care este dinamica acesteia în România. Analiza pleacă de la premisa că o societate civilă dezvoltată și puternică aduce nenumărate beneficii comunității. Scopul articolului este de a arăta cum parcursul istoric a influențat nivelul de dezvoltare al societății civile românești actuale.

2. Evoluția societăţii civile în spațiul european

Societatea civilă își are originea în scrierile mai multor filosofi de renume precum Thomas Hobbes, Montesquieu, John Locke, Karl Marx, etc.

Etimologia expresiei societate civilă există încă din Roma Antică, derivând din latinescul societas civilis. Societas însemna un ansamblu unitar, un sistem organic închegat de relații între oameni, iar civitas desemna, atât o aşezare urbană mare, cât și societatea cu indivizii săi.

Definirea conceptului de societate civilă a cunoscut mai multe etape. Pentru filosoful și omul politic roman, Marcus Tullius Cicero, expresia societas civilis reprezenta dreptul civil care se opunea dreptului natural (jus naturalis). Expresia devenise un termen generic pentru ordinea politică, distinctă de societatea primitivă sau bisericească.¹ În concepția filosofului grec, Aristotel, societatea civilă era văzută ca forma cea mai elevată de comunitate, de asociere, deoarece înglobează celelalte grupuri sociale şi are cea mai mare valoare întrucât se ocupă de interesul comun. Societatea civilă este sinonimă cu polis, adică cu societatea politică, statul, cetatea.²

Evul Mediu a adus schimbări majore în subiectele ce erau discutate de către filosofii politici. Datorită regimului feudalist, conceptul de societate civilă dispare din discuțiile filosofilor, fiind înlocuit cu discuții despre război, o preocupare care va dura până la sfârșitul Renașterii.

Renașterea a fost o mișcare culturală ce a contribuit la dezvoltarea și inovarea literaturii, artelor plastice, arhitecturii și muzicii. Pe lângă preocupările intelectuale, au apărut și schimbări sociale si politice. Aceste schimbări s-au manifestat și asupra conceptului de societate civilă.

Englezul, Thomas Hobbes, are un rol important în elaborarea acestei idei, înțelegând societatea civilă ca un echivalent al societăţii organizate politic, în opoziţie cu starea naturală.³ Conform teoriei sale, toţi indivizii sunt egali din punct de vedere fizic, moral și intelectual, ceea ce înseamnă că toți oamenii sunt egali între ei. Oamenii își trăiesc viața în scopul obținerii bunăstării materiale, fiind conduși de propriile interese. Hobbes susține că problemele apar atunci când doi indivizi au un conflict de interese în ceea ce privește realizarea intereselor lor, ceea ce face necesară existența unor legi civile, în detrimentul unor legi naturale.⁴ Totuși, John Locke este cel care menționează pentru prima dată ideea supremației societății civile față de stat. Ideile lui Locke vor fi preluate și dezvoltate, mai târziu, de către Montesquieu.

În 2001, în cartea Civil Society: History and Possibilities, Sunil Khilnani și Sudipta Kaviraj vorbesc despre istoria și posibilitățile societății civile de-a lungul timpului. Printre temele abordate, aceștia prezintă și diferitele moduri de a percepe societatea civilă de către Vestul și Estul Europei. Aceștia spun că, pentru estul Europei, societatea civilă reprezintă o grea povară normativă, pe care „noi (cei din Est) dorim să o vedem dezvoltată nu doar în Vest, dar și în Estul Europei și, în general, în Est” . Sunil Khilnani afirmă că absența unei societăți civile în Est este ceea ce a împiedicat de-a lungul anilor procesul de modernizare, și că, în prezent, restrânge exercitarea drepturilor omului , pe când, în Vest, societatea civilă este văzută ca mijloc de regenerare a vieţii publice, și nu ca un impediment pentru aceasta. Acest interes pentru societatea civilă ca mijloc de regenerare a vieții publice este dat de dezamăgirea pe care Vestul o manifestă față de viața politică, sistemul electoral, partidele politice și chiar și față de economia statelor.⁵

Observăm, astfel, că de-a lungul timpului au existat diverse terorii despre societatea civilă, ce înseamnă aceasta și ce cuprinde.

3. Parcursul societății civile în România

Ca și în alte țări post-socialiste, sectorul nonprofit din România este încă în curs de dezvoltare. Atunci când vorbim despre evoluția sectorului nonprofit din România trebuie să o corelăm cu dezvoltarea filantropiei, factorii geopolitici, rolul pe care biserica l-a avut în formarea societăţii civile româneşti și, nu în ultimul rând, implicarea statului.

Factorii geopolitici au avut o influență semnificativă în dezvoltarea sectorului terțiar din România. De-a lungul secolelor, teritoriul României (referindu-ne la teritoriile care au fost locuite de români pâna la unirea din 1859 a principatelor Moldova și Țara Româneasca și a obținerii independenței în 1881) a fost traversat de mai multe valuri de popoare migratoare, aceasta aflându-se pe ruta mai multor drumuri comerciale, ceea ce au dus la destabilizarea din punct de vedere politic și administrativ a țării. Aceasta destabilizare, împreună cu absența unui același domnitor pentru o perioadă lungă de timp au dus la o dependență a populației de conducători străini. Aceste cauze au împiedicat dezvoltarea și modernizarea României, așa cum s-a întâmplat în statele din vestul Europei, societatea civilă din România începând să se remarce puternic abia după Primul Război Mondial, când toate teritoriile ocupate majoritar de români s-au unit. Acest lucru a fost posibil datorită dezbinării celor trei mari imperii vecine: Imperiul Austro-Ungar, Imperiul Otoman și cel Rus.⁶

Rolul bisericii este unul extrem de important atunci când vorbim despre societatea civilă. În România, religia majoritară a fost și este cea creștin-ortodoxă. Spre deosebire de Biserica Catolică, cutumele teologice ale Bisericii Ortodoxe nu accentuau și promovau atât de vocal actele de caritate ca o metodă de salvare a sufletului, de iertare a păcatelor. Biserica Ortodoxă era preocupată mai mult de canoanele bisericești, explorarea misterul revelației divine și păstrarea valorilor tradiționale, decât de bunăstarea adepții săi. Însă, a avut, totuși, o importanță semnificativă în dezvoltarea societății civile, mânăstirile ortodoxe implicându-se în găzduirea, vindecarea și sprijinirea celor săraci.

O primă etapă în evoluția societății civile din România o reprezintă primele discursuri despre instituțiile filantropice și munca voluntară ce apar în Evul Mediu. Dar, din cauza războaielor în care statele medievale românești erau implicate și a slabei dezvoltări a centrelor urbane, atenția instituțiilor (așa-numitele dregătorii) și a bisericii era concentrată mai mult pe interesele proprii și aproape deloc pe interesele comunitare.

Între secolele XV și XVIII, în spiritul revoluțiilor culturale ce aveau loc în toată Europa, în România apar primele acte de filantropie, sub forma unor relații între domn și biserică. Biserica Catolică, cât și cea Ortodoxă, încep să se implice în acțiuni caritative față de săraci, ce reprezentau o problemă serioasă. Astfel, apar discuții despre mântuirea sufletului și relația directă a acesteia cu acțiunile caritative. Oamenii încep să fie încurajați să ia parte la astfel de acțiuni și să ajute, pe cât este posibil, săracii. În România, primele instituții care s-au ocupat cu sprijinirea unor misiuni cu scop caritabil au fost bolnița și xenodochiul. Acestea erau amplasate în apropierea bisericilor și mânăstirilor. Bolnița era un fel de spital, considerat spital religios atunci, în special pentru călugări, dar care îngrijea și bătrâni, văduve sau săraci, având multe camere și o bucătărie. Nu era acordată o asistență medicală calificată, slujitorii bisericeşti, preoţii şi călugării fiind singurii ce aveau grijă de bolnavi, accentul fiind pus pe tămăduirea sufletească. „(Bolnița s-a aflat) sub tutela Bisericii până în secolul al XVI-lea, când va începe să se emancipeze, reuşind acest lucru deplin în secolul al XIX-lea, prin introducerea controlului statului.”⁷ Xenodochiul era o casă de oaspeți, un adăpost pentru primirea străinilor, a trecătorilor bolnavi. Acestea adăposteau străini, trecători, pelerini bolnavi, care nu mai aveau loc în bolniţă. Multe dintre aceste așezări bisericești au avut surse semnificative de venit din agricultură, comerț și furnizarea de servicii. Biserica ajunsese să încurajeze faptele caritabile doar în condițiile în care ea, însăşi, era principalul beneficiar și putea spori, astfel, bunăstarea propriilor membri din propriile structuri organizaționale.

Dezvoltarea economică și socio-culturală, precum și creșterea populației, favorizează apariția primelor spitale. Primul spital este spitalul Colțea, construit la 14 decembrie 1704, înființat pentru a fi un spital pentru săraci și infirmi. În spiritul aceleași relații directe dintre mântuirea sufletului și acțiunile caritative, caracteristice începutului secolului al XV-lea, Spitalul Colțea reprezenta un loc unde cei săraci „îi ajutau” pe cei bogați să își răscumpere greșelile, cei bogați făcând donații, dând de pomană și îngrijindu-se de cei săraci.

Deși Unirea Principatelor Române, Moldova și Țara Românească, din 1859 are o deosebită însemnătate, atât din punct de vedere economic și politic, dar și cultural, organizarea socială a societății se afla într-un stadiu subdezvoltat în comparație cu dezvoltarea societăților occidentale. Deoarece populația majoritară era reprezentantă de țăranii săraci, interesul pentru dezvoltarea socială era aproape inexistent, menținându-se un mod de viață primitiv din acest punct de vedere.

În perioada Primului Război Mondial, o implicare deosebită în acţiuni civile pentru sprijinirea războiului a avut-o Regina Maria, cunoscută pentru acțiunile diplomatice de care a dat dovadă. Aceasta s-a ocupat personal de coordonarea serviciilor sanitare. Alături de Crucea Roșie, Regina Maria a asigurat hrană și îmbrăcăminte pentru militari și populația afectată de conflict.

Putem spune că, în România, societatea civilă a început să se dezvolte cu adevărat în secolul al XX-lea. Adoptarea Constituției din 1923, ce prevedea dreptul la liberă asociere,⁸ a avut un rol important în susținerea creşterii sectorului nonprofit, iar Legea nr. 21 din 6 februarie 1924 pentru persoanele juridice⁹ a lui George G. Mârzescu a dus la o dezvoltare semnificativă, atât ca număr, cât şi ca tipuri de activitate, a organizaţiilor neguvernamentale. Astfel, este oferită cetățenilor posibilitatea de a alege între diferite organizații care să le reprezinte interesele, încurajându-se, în acest fel, posibilităţile de acţiune individuală în cel de-al treilea sector al societății.

Începând cu Constituția din 1938, intrată în vigoare în timpul dictaturii regale a lui Carol al II-lea, fiind întemeiată pe critica regimului de partide și pe doctrina corporatismului, instaurând dictatura regală, și continuând cu perioada comunistă ce a succedat-o, societatea civilă din România începe, ușor-ușor, să fie distrusă, „sfărâmată”. Promovarea unui sistem social egalitar, absența proprietății private, introducerea cenzurii ce a împiedicat libertatea de exprimare, susținute de Partidul Comunist Român au denaturat societatea civilă și voluntariatul în general, reprezentând un mare pas înapoi pentru sectorul terțiar român. Cu toate acestea, între 1970-1980 încep să apară câteva cluburi sportive, instituții culturale, etc.

După Revoluția din decembrie 1989 și, implicit, căderea comunismului, dar, în special, după 1990, sectorul nonprofit din România începe să se dezvolte rapid și dinamic. Societatea civilă „a trebuit să se elibereze de moștenirea regimului totalitar și să lupte pentru a crea un spațiu autonom, în afara statului. În a doua jumătate a anilor 1990, mediului politic a fost îmbunătățit și societatea civilă a început să aibă un profil mai bun și să joace mai multe roluri diverse în societatea românească ”.¹⁰ Cu toate acestea, politicile statului faţă de cel de-al treilea sector al societății se schimbau în funcție de ciclurile electorale și de ideile și concepțiile partidului care ajungea la putere, ceea ce a creat o nemulțumire a populației în ceea ce privea modul de conducere al statului. Dar, cu trecerea timpului, aceste tensiuni au început să fie aplanate, în România înregistrându-se din ce în ce mai multe organizații neguvernamentale. La data de 6 aprilie 2015 în România era înregistrat un total de 92589 de organizaţii neguvernamentale cu personalitate juridică.

Tabel 1 Numărul de organizaţii din Registrul Național O.N.G. 6 aprilie 2015

Tipul organizației	Număr 6 aprilie 2015
Asociaţii	72336
Fundaţii	18281
Federaţii	1059
Uniuni	715
Persoane juridice străine	29
Neprecizate	169
Total	92589

Sursă:Ministerul Justiției, Registru Național ONG, http://www.just.ro/MinisterulJustiției/RegistrulNaționalONG/tabid/91/Default.aspx (accesat la data de 08.04.2015)

Situația stătea altfel la data de 20 ianuarie 2010:

Tabel 2 Numărul de organizaţii din Registrul Național O.N.G. 20 ianuarie 2010

Tipul organizației	Număr 20 ianuarie 2010
Asociaţii	44 271
Fundaţii	16 785
Federaţii	758
Uniuni	633
Neprecizate	213
Total	62 680

Sursă: Mihaela Lambru, Ancuța Vameșu, România 2010. Sectorul neguvernamental – profil, tendinţe, provocări, „Catalogul Societăţii Civile“, Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile, București, 2010, p. 21
Observăm o creștere cu 47,71% , adică cu 29.909 de organizații neguvernamentale doar în ultimii 6 ani. Putem să afirmăm că există o orientare a românilor spre dezvoltarea și îmbunatățirea societății civile din dorința de a răspunde cerințelor cetățenilor și de a avea o participare publică și o mai bună conștientizare a importanței sectorului neguvernamental pentru suportul democrației.

Spre deosebire de vestul Europei, unde societatea civilă este foarte vocală, în România, societatea civilă este mai timidă și abia în ultimii 25 de ani a început să se afirme. O problemă în calea dezvoltării societății civile românești este neîncrederea oamenilor în organizațiile neguvernamentale. Există oameni care sunt de părere că societatea civilă este doar un concept teoretic, ce nu este aplicat sau nu se vrea a fi aplicat. Acestă neîncredere se datorează faptului că populația crede că societatea civilă nu este eficientă, dar și a lipsei de informații. Un sondaj¹¹ prezentat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile (FSDC) în 2010 arăta că doar 21% dintre români pot să numească cel puțin o organizație. Cu toate acestea, este aproape dublu față de 2006, când numai 11% știau să numească cel puțin o organizație. În ceea ce privește încrederea în ONG-uri, același sondaj arăta că 24% dintre respondenți nu aveau deloc încredere în ONG-uri, în timp ce doar 6% aveau foarte multă încredere.

4. Domeniul de activitate și distribuția organizațiilor neguvernamentale

În ultimii ani s-a dezvoltat un mare interes față de instituţiile sociale care operează în afara limitelor stricte ale pieţei şi ale statului. Acestea se întâlnesc sub diverse denumiri precum: organizații neguvernamentale, sectorul neguvernamental sau sectorul nonprofit. Acestea formează un ansamblu de instituții deconcentrat pe entități ce au preocupări diverse (spitale, universități, cluburi sportive, organizații pentru apărarea drepturilor omului, pentru protecția mediului, etc.).¹²

La nivelul Uniunii Europene, organizațiile neguvernamentale cuprind o largă arie de domenii în care își desfășoară activitatea: apărărea drepturilor şi promovarea intereselor cetăţenești, sănătate, educație, protecția mediului, protecția animalelor, cultura, artă, recreere, etc. Este destul de greu de stabilit cu exactitate toate domeniile în care activează totalitatea organizațiilor neguvernamentale din UE, acestea implicându-se într-o arie extrem de vastă.

În România, distribuția organizațiilor neguvernamentale în funcție de domeniul de activitate este următoarea:

Figura 1 Distribuția organizațiilor neguvernamentale pe domenii de activitate

Sursă:Camera Deputaților, Repertoar Organizații Nonguvernamentale, Organizaţiile cu domeniul de activitate, disponibil online la adresa: http://www.cdep.ro/informatii_publice/ong.pe_dom, accesată la data de 22.04.2015

Putem observa că cele mai multe organizații activează în domeniul învățământului, educației și al cercetării, urmate de domeniile preocupate de apărarea drepturilor și promovarea intereselor cetățenești și cultură, artă, sport și recreere. Domeniul cu cele mai puține organizații înregistrate este cel al religiei, cu doar 0,35%.

În ceea ce privește distribuția teritorială a organizațiilor neguvernamentale în România, existența sectorului neguvernamental în anumite regiuni depinde de mai mulți factori precum populația, dezvoltarea economică și socială, spiritul civic, cultura și tradițiile.

Organizaţiile neguvernamentale din România se concentrează pe opt regiuni: Nord–Est, Sud-Est Dobrogea, Sud Muntenia, Sud Vest Oltenia, Vest, Nord-Vest, Centru și București-Ilfov. Distribuția regională pe cele opt regiuni arată astfel:

Figura Distribuția organizațiilor neguvernamentale pe regiuni

Sursă : Centrul de Asistență pentru Organizații Neguvernamentale, Bază de date Organizații Neguvernamentale, disponibil online la adresa: http://database.ngo.ro/indexro.shtml, accesată la data de 22.04.2015

Figura arată că sunt două regiuni care concentrează aproape jumătate (44%) din totalul organizațiilor neguvernamentale din România, respectiv regiunea București-Ilfov (23%) și regiunea Nord-Vest (21%), acestea fiind și cele mai bogate regiuni, alături de regiunea Centru.¹³ La polul opus, regiunile Sud Vest Oltenia și Sud Muntenia au cea mai slabă înregistrare. În regiunile care sunt mai dezvoltate din punct de vedere economic se înregistrează, în general, şi un număr mai mare de organizaţii. Putem spune că în România dezvoltarea economică este un factor important în influențarea deciziei de asociere a oamenilor la diferite organizații, de unde se poate explica și faptul că în regiunile mai sărace se găsesc mai puține organizații neguvernamentale.

5. Concluzii

Analizând parcursul societății civile de la începuturile acesteia și până în prezent, observăm ca aceasta trebuie să acționeze ca o punte între cetățeni și instituțiile publice. Prin rolul ei, de a implica și motiva cetățenii să participe la schimbările ce au loc în jurul lor, apărându-le interesele și nevoile, societatea civilă se manifestă ca un agent al schimbării, menit să promoveze practicile democratice în rândul comunității.

În România, societatea civilă debutează în Evul Mediu, dar abia în secolul al XX-lea putem vorbi despre un progres în acest sens. Datorită adoptării Constituției din 1923 și a Legii nr. 21 din 6 februarie 1924 ce favorizau dreptul la liberă asociere, organizațiile neguvernamentale se extind atât ca număr, cât şi ca tipuri de activitate, încurajându-se astfel intervenția cetățenilor în problemele ce le lezau interesele. Dar, instaurarea dictaturii regale a regelui Carol al II-lea, precum și perioada comunistă ce a succedat-o, au afectat dezvoltarea societății civile românești, în special prin înlăturarea proprietății private și a împiedicării libertății de exprimare prin introducerea cenzurii. Din aceste cauze, societatea civilă românească a făcut un pas înapoi, lucru ce a înfrânat evoluția viitoare a acestui sector. Abia în anii 1970-1980 încep să apară câteva cluburi sportive, instituții culturale, etc., ce se extind semnificativ după căderea regimului comunist.

Deși în România societatea civilă a început să se extindă semnificativ abia după anul 1990, evoluând mult mai târziu decât în vestul Europei, în ultimii ani, fenomenul a căpătat amploare, fiind din ce în mai activ în viața politică, socială și culturală. Cu toate acestea, există încă o percepție greșită a românilor, în ceea ce privește aria de întindere a societății civile, precum și structurile acesteia. Mulți asociază societatea civilă doar cu organizațiile neguvernamentale, făcând abstracție de restul instituțiilor care o alcătuiesc. Însă, prin faptul că în ultimii 10 ani s-a înregistrat o creștere considerabilă a numărului de asociații și fundații, putem să afirmăm că și cetățenii români încep să conștientizeze importanța societății civile.

Chiar dacă istoria nu a favorizat dezvoltarea societății civile românești, în prezent aceasta se află într-o continuă expansiune. Deși este mai simplu să învinovățim trecutul, important este să ne canalizăm pe ceea ce se poate face în viitor pentru ca societatea civilă din România să ocupe un loc important în evoluția sociețății românești. Societatea civilă trebuie să devină sursa principală la care cetățenii apelează atunci când se simt neîndreptățiți.

6. Referinţe bibliografice

¹ Sudipta Kaviraj, Sunil Khilnani, Civil Society: History and Possibilities, Cambridge University Press, Cambridge, 2001, p. 33.

² Mircea Mureşan, Petre Duţu, Societatea Civilă-Actor Nonstatal Major, Editura Universităţii Naţionale de Apărare „Carol I”, București, 2006, p. 20.

³ Mircea Mureşan, Petre Duţu, op. cit., p. 20.

⁴ Consiliul Național al Persoanelor Vârstnice, Analize si Studii Elaborate 2009, Implicarea societatii civile ca factor activ de suport social pentru ameliorarea calitatii vietii persoanelor vârstnice, p. 4, accesat pe pagina web http://www.cnpv.ro/index.php/analize/analize-si-studii-elaborate-2007-2009 la data 25 martie 2015.

⁵ Sudipta Kaviraj, Sunil Khilnani, Civil Society: History and Possibilities, Cambridge University Press, Cambridge, 2001, p. 149.

⁶ Săulean Daniel, Epure Carmen, Defining the Nonprofit Sector: Romania, Ediţia 32 din Working Papers of the Johns Hopkins Comparative Nonprofit Sector Project, The Johns Hopkins Institute for Policy Studies, Baltimore, 1998, p. 2

⁷ Ziarul Lumina, Biserica şi spitalul la români, accesat pe pagina web http://ziarullumina.ro/anul-sfantului-maslu/biserica-si-spitalul-la-romani la data de 03 aprilie 2015.

⁸ Constituția României din 1923, Titlul II, art. 5, publicată în M.Of. nr. 282/29 mar. 1923.

⁹ Legea nr. 21 din 6 februarie 1924 pentru persoanele juridice (Asociaţii şi Fundaţii), publicată în M.Of. nr. 27/6 feb. 1924

¹⁰ Carmen Epure, Valentin Burada, Diana Berceanu, Dialogue for Civil Society-Report on the state of civil society in Romania, Civil Society Development Foundation, București, 2005, p. 17.

¹¹ Mircea Kivu, Societatea civilă în vremuri de criză, Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile, București, 2010, accesat pe pagina web http://media.hotnews.ro/media_server1/document-2010-04-15-7135106-0-sondaj-ong-uri-fdsc.pdf la data 18 noiembrie 2015.

¹² Lester M. Salamon, Helmut K. Anheier şi asociaţii, Globalizarea sectorului nonprofit: O teorie revizuită, Center for Civil Society Studies, The Johns Hopkins University, Baltimore, 1998, p. 5.

¹³ InCont, Zonele cu cele mai mari salarii. Cum va evolua România până în 2015, accesat pe pagina web http://www.incont.ro/infografice/cele-mai-bogate-regiuni-ale-romaniei-cum-va-evolua-tara-pana-in-2015.html la data 22 aprilie 2015.