Desfrâul şi prostituţia în Austro-Ungaria - „Cea mai grozavă formă pe care a îmbrăcat-o până acum cruzimea jidovilor, este aceea ce se referă la exploataţia corpului omenesc...
Modul cum ovreii tratează ţăranii din Galiţia, - după cum povestesc martori oculari, - întrece absolut orice închipuire. Astfel, s-au citat cazuri în care plugari poloni, - pentru a plăti dobânda unei mici datorii, - au trebuit să dea pe propriii lor copil, pradă creditorilor jidani”284.
„Ca în Galiţia, - în Bucovina, şi în alte provincii sărace - când, un ţăran, ruinat, nu mai poate să achite dobânda datoriei sale, fetele lui îşi dau trupul în locul acestei plăţi. Darul forţat al fecioriei are singur puterea să împiedice ca părintele lor să nu fie azvârlit, mizerabil, în drumul mare”.285
De cele mai multe ori jidanii sfâşie corpul şi înjosesc sufletul tinerelor fete pe care le iau când de-abia au ieşit din vârsta copilăriei”.286
Dar ei nu le respectă nici pe femeile măritate.
Măritişul între creştini nu constituie câtuşi de puţin o garanţie împotriva poftelor senzuale ale ovreilor... căci nici o unire legală, nici un pact matrimonial nu este considerat, în ochii lor, ca posibil între dobitoace, - adică între toate fiinţele omeneşti, care nu sunt ovrei”287.
Aceleaşi relaţii există şi între stăpânii jidani şi servitoarele sau lucrătoarele creştine.
„Sa adus la lumină modul de a proceda al unui industriaş evreu, care ocupa, în atelierele sale, numeroase fete de la 14 la 16 ani. Când ele isprăveau cei doi ani de ucenicie - bineînţeles, fără să fi primit nici cea mai mică leafă, - nu puteau să obţină de la dânsul livretul de lucrătoare, la care aveau dreptul, decât cu condiţia săi sacrifice ceea ce Dumas numea „capitalul lor”.
Isprăvile săvârşite în acelaşi gen de către un alt jidan, nu sunt mai puţin tipice. El exploata, singur, 1.400 războaie de ţesut în diverse localităţi ale Sileziei austriace.
Or, el însuşi se lăuda în public că a primit, în cursul anilor, în canton, vizita intimă a mai bine de o mie din lucrătoarele sale”.288
Dar „vinderea fecioarelor creştine şi chiar exportarea lor, - specialitate ruşinoasă, ce necinsteşte secolul nostru - aparţine numai jidovilor şi încă în mod exclusiv. Trebuie deci să le lăsăm lor toată infamia”.
„Într-un proces - ce s-a judecat în 1892 la Lemberg (capitala Poloniei austriace), - 28 de ovrei erau acuzaţi de răpire şi de traficare de tinere fete.
Aceşti mizerabili atrăseseră într-o cursă, preparată cu măiestrie, un mare număr de copile creştine, dintre care cele mai multe mergeau încă la şcoală. Ei le făgăduiseră condiţii strălucite ca să le hotărască să plece în străinătate.
Îndată ce trecură fruntaria (graniţa), fură tratate ca nişte roabe şi orice încercare de fugă fu straşnic reprimată.
Ajunse în Turcia, ele fură vândute la case de prostituţie, cu preţul de 1.000 de mărci una.
Dar, cine sunt proprietarii unor asemenea case în Turcia? Jidanii singuri şi nu alţii...
Când în sfârşit poliţia se decise să intervină, şaizeci din aceste biete fetiţe fură mântuite...
Procesul dură zece zile. El puse în lumină amănunte monstruoase. Fu clar stabilit că sute de fete tinere fuseseră târâte, de această oribilă bandă din Lemberg, în ruşine, în deznădejde, în boli şi împinse chiar până la moarte”.
Dar Cahalul interveni în proces; şi într-adevăr, „culpabilii nu fură condamnaţi decât la pedepse neînsemnate. Capul bandei, Isaac Sch..., scăpă cu un an de închisoare. Toţi ceilalţi făcură numai câteva luni de recluzie şi reîncepură sinistrul lor negoţ, - întrebuinţând însă ceva mai mult vicleşug şi lucrând cu mai mare taină”289.
Şi totuşi „nici un cuvânt de dezaprobare din partea jidănimei, faţă de acest trafic atât de profund criminal! Culpabilii n-au fost nici excluşi din comunitatea ovreiască - şi nici măcar dojeniţi în Sinagogă, cel puţin pentru formă”.290
Dostları ilə paylaş: |