Strategia Naţională hiv/sida
Yüklə 482,02 Kb.
|
| Responsabilităţile individuale ale persoanelor infectate HIV sau diagnosticate cu SIDA sunt statuate prin lege.
Aplicarea precauţiunilor universale se va face în vederea prevenirii oricărei posibilităţi de transmitere a infecţiei HIV în sistemul sanitar şi cel de asistenţă socială. Testarea HIV este voluntară, şi/sau anonimă, cu garantarea confidenţialităţii şi a consilierii pre şi post test, atât în sectorul de stat cât şi în cel privat. Formularea politicilor şi a programelor de dezvoltare socio-economică trebuie să ia în considerare şi fenomenul HIV/SIDA Prezenta strategie este documentul orientativ principal pentru elaborarea programelor şi proiectelor naţionale şi locale de intervenţie în domeniul HIV/SIDA III. Informaţii generale relevante Conform Raportului Compartimentului pentru Monitorizarea şi Evaluarea Infecţiei HIV/SIDA în România1 din cadrul INBI Matei Balş, la sfârşitul lunii decembrie 2010, se înregistrau 16.697 cazuri cumulate de HIV/SIDA. Dintre acestea, 5.707 de persoane au decedat şi 585 de persoane sunt raportate ca fiind pierdute din evidenţe. Numărul persoanelor înregistrate ca trăind cu HIV/SIDA la sfârşitul lui 2010 este de 10.405. Estimările cele mai recente făcute de UNAIDS2 (decembrie 2008) plasează numărul de persoane care trăiesc cu HIV/SIDA undeva în intervalul 12.000 – 16.000. Diferenţa dintre numărul celor diagnosticaţi şi numărul celor estimaţi este relativ mică comparativ cu alte ţări central şi est europene. Prevalenţa în rândul adulţilor este deasemenea estimată ca fiind sub 0,1%. În context regional prevalenţa HIV din România poate fi considerată ca fiind foarte mică. Trei ţări din Europa: Estonia, Rusia şi Ucraina au prevalenţe estimate de peste 1% cu Ucraina atingând cea mai mare prevalenţă estimată, respectiv 1,6%. Între ţările vecine, Romania are prevalenţe comparabile cu Ungaria şi Bulgaria şi este devansată de Republica Moldova (0,4%) Datele din raportul Compartimentului pentru Monitorizarea şi Evaluarea Infecţiei HIV/SIDA arată că 8.916 de persoane seropozitive aveau la sfârşitul anului 2010 acces la îngrijiri de specialitate şi erau monitorizate într-unul din cele nouă centre regionale de tratament. Dintre acestea 7.276 erau raportate ca primind tratament antiretroviral. Numărul de cazuri diagnosticate în perioada 2007 – 2009 s-a menţinut relativ constant. Tabel 1.
Se înregistrează însă schimbări în ponderea unor căi de transmitere. Tabel 2.
Se remarcă o dublare a ponderii cazurilor de transmitere verticală şi deasemenea o dublare a celor asociate transmiterii homo/bisexuale în perioada 2007 – 2009. În acelaşi timp transmiterea heterosexuală se menţine ca principală cale de transmitere fiind atribuită la aproape trei sferturi din cazuri. Transmiterea în rândul UDI se menţine de asemenea în jurul cifrei de 1%. Datele obţinute din sistemul de supraveghere se suprapun peste date din cercetări efectuate în 2009. Astfel cercetările de seroprevalenţă desfăşurate în 2009 arată că în rândul UDI prevalenţa nu depăşeşte 1%, similară cu cea în rândul PPSC, dar o evoluţie îngrijorătoare este prevalenţa de peste 4,7% în rândul BSB. Majoritatea tinerelor infectate HIV în copilarie, în perioada 1986 – 1991 au ajuns la varsta fertilă ceea ce poate explica creşterea ponderii transmiterii verticale. Deşi cvasitotalitatea femeilor tinere infectate HIV în copilărie în perioada 1986 – 1991 au fost diagnosticate, accesul acestora la servicii specializate de prevenire a transmiterii verticale este inegal pe teritoriul ţării. Transmiterea sexuală (hetero şi homo/bisexuală) poate fi atribuită în ultimii ani la 4 din 5 cazuri diagnosticate şi ea a fost înregistrată în special la tinerii cu vârste cuprinse între 15 şi 29 de ani cu un vârf la cei între 20 şi 24 de ani. Datele coroborate cu rezultatele studiilor de seroprevalenţă ne arată însa că cel mai probabil, transmiterea este concentrată în randul BSB şi mai redusă în rândul altor grupuri vulnerabile cum sunt PPSC, UDI sau deţinuţii. Noi infecţii la nivel îngrijorător se înregistrează şi în rândul contacţilor HIV la care, din rezultatele testelor efectuate în ultimii 2 ani, rezultă procentaje între 8 si 10% teste pozitive din numărul total de teste efectuate. În rest transmiterea nu poate fi asociată cu un grup anume ci ea se înregistrează la nivelul populaţiei generale de vârstă tânără. Numărul persoanelor infectate aflate în supraveghere medicală activă, adica cei care se prezintă cel puţin o dată pe an la unul din cele 9 centre regionale de tratament a crescut de la 7.591 la sfârşitul lui 2007 la 8916 la sfârşitul lui 2010. Numărul pacienţilor aflaţi în terapie antiretrovirală a înregistrat un maxim la sfârşitul lui 2008, respectiv de 7434 şi a scăzut uşor până la 7276 la finelel lui 2010. România se situează cu un acces la terapie antiretrovirală de aproximativ 83% din numărul estimat de persoane care necesită terapie (8900), cu unul din cele mai ridicate procentaje din centrul şi estul Europei. În 2009 şi mai ales în 2010, în mai multe judeţe s-au înregistrat dificultăţi în finanţarea şi asigurarea necesarului de medicamente care au dus la întreruperi de tratament pentru un număr semnificativ de pacienţi. În 2010, peste o treime din pacienţi au fost puşi cel puţin o dată în situaţia de a întrerupe tratamentul, conform estimării Uniunii Naţionale a Organizaţiilor Persoanelor Afectate de HIV/SIDA - UNOPA. Câteva judeţe au avut întreruperi în luna ianuarie 2010, peste 15 judeţe în luna aprilie şi toate judeţele au avut probleme în a asigura continuitatea tratamentului pentru toţi pacienţii în luna mai a aceluiaşi an. Întreruperile au fost în general mai mici de doua săptămâni, cu unele excepţii: Neamţ şi Suceava unde au fost mai îndelungate. Mulţi pacienţi au fost puşi să vină săptămânal la spital pentru a ridica medicamentele, ceea ce a avut efecte negative pentru aderenţa la tratament. În perioada 2007 – 2010, a continuat dualitatea finanţării răspunsului HIV/SIDA la nivel naţional: respectiv a finanţării publice pentru programul de tratament, testare, îngrijiri si social şi a finanţării internaţionale (FG, UNODC, UNICEF, UE etc) a programelor de prevenire în rândul grupurilor vulnerabile. În perioada 2007 – 2010 cu finanţarea asigurată de GFATM de aproximativ 8.36 milioane euro (aproximativ 2.78 milioane euro anual), s-a asigurat necesarul de intervenţii în rândul grupurilor vulnerabile cu următoarele rezultate:
În aceeaşi perioadă, respectiv 2007 – 2010 bugetul alocat pentru tratament a fost de peste 130 milioane de euro. Concluzia este că suma cheltuită în ultimii trei ani în programe de prevenire pentru grupuri vulnerabile şi care a condus limitarea extinderii epidemiei a fost de doar 6.4% din costul programului de tratament. Începând cu jumătatea lui 2010, majoritatea finanţărilor internaţionale s-a epuizat şi o parte serioasă a programelor de prevenire au un viitor incert. Mai multe organizaţii guvernamentale şi neguvernamentale au reuşit accesarea după 2008 a unor fonduri structurale europene pentru a-şi continua programele pe care le au cu grupuri vulnerabile sau dezavantajate, din perspectiva integrării şi reintegrării sociale ale acestora. Introducerea elementelor de sănătate publică în acest tip de programe nu este totdeauna foarte simplu de facut şi se adaugă ca dificultate la problemele generale legate de rata scăzută de implementare a programelor. Conform majorităţii organizaţiilor care au deja proiecte aprobate din finanţări structurale europene, există mai multe piedici în implementarea cu succes a acestor programe:
Aceste probleme se întâlnesc în mai multe din programele operaţionale sectoriale şi afectează atât implementatorii neguvernamentali cât mai ales pe cei guvernamentali. Investiţia în programe de prevenire pe perioada 2011 – 2015 este estimată undeva între 15 şi 20 de milioane Euro. Experienţa arată că acestă investiţie poate garanta menţinerea numărului de persoane nou infectate anual la un nivel minim şi de asemenea poate menţine costurile programului de tratament pentru aceiaşi perioada, undeva în intervalul 200 – 250 milioane Euro. Fără acestă investiţie în prevenire, numărul persoanelor nou infectate în perioada 2011 – 2015 ar putea depăşi 5000 şi costurile programului de tratament ar putea fi undeva în intervalul 350 – 400 milioane de euro. Deci nu numai din punct de vedere al salvării de vieţi dar şi din punct de vedere financiar investiţia în prevenire este cea mai indicată, ea putând sa salveze peste 3000 de persoane de la a fi infectate şi să economisească cel puţin 150 milioane Euro la programul de tratament cu o investiţie de maxim 20 de milioane euro în programul de prevenire. V. Priorităţi de intervenţie Yüklə 482,02 Kb. Dostları ilə paylaş:
|