Superstiţii şi credinţe false, "BĂbisme", concepţii care au doar aparent legatură cu credinţA, practici inventate şI "teologie băbească"

--- Este îngăduit a se săvârşi cununia unei persoane vii cu una decedată?

Între abaterile cele mai grave pe care un preot le poate săvârşi este şi oficierea slujbei cununiei unei persoane decedate cu una vie. Şi aceasta se poate întâmpla datorită ignoranţei atât a săvârşitorului, cât mai ales a celor care solicită o asemenea slujbă. Este vorba de persoane, soţ şi soţie cununaţi civil, care au trăit, fără să li se oficieze şi slujba religioasă. Din punct de vedere religios, teologic şi canonic, aceste persoane se consideră că au trăit în concubinaj, căsătoria civilă fiind un contract laic care creează doar efecte juridice, pe când căsătoria religioasă, Taina Nunţii sau Cununia, este aceea care creează efecte harice, adică sfinţeşte şi binecuvântează legătura dintre bărbat şi femeie în vederea naşterii de prunci, ajutorului reciproc şi a satisfacerii, în graniţele legale, a impulsurilor fireşti.

Pentru a nu fi vinovat de acest păcat al concubinajului, soţul rămas în viaţă, de cele mai multe ori la imboldul familiei, cere preotului să-l cunune cu cel mort, pentru a fi consideraţi înaintea lui Dumnezeu, una, aşa cum au trăit toată viaţa, şi pentru a li se ierta, prin aceasta, păcatul convieţuirii în fărădelege.

Ce trebuie să facă preotul când i se solicită săvârşirea unei asemenea slujbe? Din capul locului trebuie să spunem că aşa ceva nu se poate săvârşi în nici un caz, sub nici un pretext şi cu nici o justificare. A săvârşi aşa ceva înseamnă o profanare a celor sfinte. Aceasta, pentru că în asemenea situaţie operează un principiu dogmatic de netrecut şi anume: Sfintele Taine nu se săvârşesc decât persoanelor vii. Ele presupun o angajare sufletească conştientă şi liberă a persoanei asupra căreia se săvârşeşte Taina pentru că efectul Tainei depinde, în această situaţie, de voinţa primitorului. Taina nu lucrează forţat asupra persoanei, dacă aceasta nu vrea să o primească. Ca şi în cazul Botezului maturilor, al Spovedaniei, al Împărtăşirii, Maslului şi Hirotoniei, acestea nu pot produce efecte dacă primitorul nu vrea să le primească. Ori, în cazul decedatului, acesta nu-şi poate exprima consimţământul şi credinţa. De aceea, Taina nu i se poate administra.

Pe de altă parte, căsătoria sau cununia unei persoane vii cu una moartă presupune una dintre cere mai penibile situaţii. Moartea este unul din momentele de tristeţe şi de durere care nu se potriveşte cu nimic atmosferei de bucurie pe care o presupune cununia. Şi atunci, ce se trăieşte în asemenea situaţie, bucuria sau durerea? De aceea socotim că nici măcar nu se poate concepe aşa ceva. Moartea firească a fiecăruia, survenită mai devreme sau mai târziu, devine ceva macabru prin asocierea ei cu un moment de bucurie cum este cununia. Nu mi-am putut imagina niciodată ce parte de slujbă ar putea fi pusă şi care omisă, fiindcă toate sunt solemne şi măreţe. Să încununezi un cadavru şi să-i cânţi: "Isaie, dănţuieşte" mi se pare cea mai cumplită bătaie de joc de cele sfinte. De aceea, nu trebuie să gândim că este posibil aşa ceva, iar dacă vreun preot ar îndrăzni pentru scopuri pecuniare, căci altele nu pot fi, să săvârşească o asemenea lucrare, trebuie exemplar pedepsit.

Ceea ce trebuie să facă slujitorii Bisericii în asemenea situaţii este să le spună un cuvânt de învăţătură în care să sublinieze gravitatea abaterii pe care ar săvârşi-o dacă ar accepta oficierea slujbei. De asemenea, să sublinieze gravitatea păcatului desfrânării, sub forma concubinajului, evidenţiind necesitatea spovedaniei şi a căinţei celui viu, ca şi obligativitatea rugăciunii pentru cel răposat. Apoi, o asemenea situaţie poate fi un semnal de alarmă pentru a veghea ca asemenea cazuri să nu se mai repete, făcând o catehizare sistematică în care să atace şi o asemenea temă.