“Tara Luanei” Proiect realizat de diana-liana gavrila, ghid turistic- muntii Buzaului

Yüklə 92,16 Kb.

tarix	07.04.2018
ölçüsü	92,16 Kb.
	#47638

“Tara Luanei”

Proiect realizat de DIANA-LIANA GAVRILA, ghid turistic- Muntii Buzaului

Menhiri, tumuli funerari, aşezări rupestre, chihlimbar, trovanţi, pietre vii, focuri vii, Vulcani noroioşi, Ţara Luanei, Legenda lânii de aur, centrul energetic, un azur de-o intensitate nemaiîntâlnită, uriaşi, comori, sunt suficiente motive pentru care orice călător s-ar abate din drumul său aici, în mirificul ţinut al Buzăului, numit, poate nu întâmplător, de toţi cei care ajung să-i depăşească hotarul, “O altă lume”.

.INCURSIUNE PRIN ENIGMATICUL ŢINUT AL BUZĂULUI

Buzău ( Muzeul de Istorie ) – Colţi ( Muzeul Chihlimbarului; Ansamblul Rupestru Aluniş ) – Bozioru ( Complexul Rupestru Nucu; Babele de la Ulmet ) – Brăesti ( Complexul Rupestru Braeşti ) – Lopătari ( Lacul Mocearu; Piatra Mortatului; Focul Viu; ) – Mânzăleşti ( Platoul Meledic ) – Berca ( Vulcanii Noroioşi) – Săhăteni ( Crucea Manafului ) – Năeni ( Tabăra de sculptură; Grotele preistorice; Necropola tracică; Biserica dintr-o piatră; Chilia lui Ambrozie) – Măgura ( Tabăra de sculptură; Mănăstirea Ciolanu )

Trasee cu ghid turistic catre atractiile din imprejurimi, locuri cu adevarat impresionante din tinutul legendar omonim denumit “Tara Luanei”. Se viziteaza:

Muzeul de Istorie Buzău, reprezintă cea mai prestigioasă instituţie cu profil muzeal din judeţul Buzău, cu rădăcini ce vin de la sfârşitul sec. XIX, graţie activităţii neobosite a lui Basil Iorgulescu, istoric, geograf, literat şi sociolog. În prezent colecţiile Muzeului Judeţean Buzău numără peste 57000 de obiecte de patrimoniu, reprezentând variate domenii: arheologie, istorie, numismatică, etnografie, artă etc. Colecţia de arheologie este deosebit de variată şi bogată, reflectând viaţa oamenilor din preistorie şi până în evul mediu. Pe lângă obiectele uzuale, remarcabile sunt figurinele antropomorfe reprezentând femei, legate probabil de un cult al fecundităţii şi fertilităţii din epoca pietrei. Acestea au fost descoperite la Coţatcu, Sudiţi sau Aldeni, jud. Buzău.Patrimoniul muzeal conține artefacte din Epoca Pietrei (neo-eneolitic), Epoca Bronzului (Cultura Monteoru), Epoca Fierului șiMileniul I, perioada evului mediu și în epoca premodernă. Există aici și o replică a Tezaurului de la Pietroasele. Secţia memorialistică prezintă exponate din Epoca modernă și contemporană, unul dedicat culturii buzoiene, unul dedicat personalităților din județ (oameni de cultură, sportivi, politicieni). Patrimoniului muzeistic i se asociază o Colecție de telefoane de epocă, ce cuprinde peste 200 de piese de proveniență străină și românească, dintre cea mai veche datează din 1898. Există deasemeni și o colecție numismatică. Secţia Artă Plastică conține lucrări de ceramică, sticlă, cea mai importantă colecție de tapiserie contemporană din România, colaje cu motive populare, lucrări de pictură și grafică, bijuterii din argint și alte aliaje, sculpturi – reunite sub forma unor colecții de Artă contemporană decorativă: „Brăduț Covaliu”, „Bucur și Margareta Chiriac”, „Luiza Asavetei”, „Margareta Sterian”). Muzeul Judeţean Buzău deţine şi 4 colecţii externe: Colecţia de etnografie şi artă populară „Vergu Mănăilă”, Colecţia de chihlimbar din satul Colţi, Casa Memorială „Vasile Voiculescu”, Pârscov şi Tabăra de sculptură în aer liber de la Măgura.

Asezarile si chiliile rupestre din Muntii Buzaului.
In Muntii din nordul judetului Buzau se afla cea mai mare concentrare de schituri si locuinte monahale din tara noastra. In zona Alunis- Nucu- Fisici- Ruginoasa, sate aflate pe raza comunelor Colti, Bozioru, Braesti, precum si in localitatile Cozieni, Catina sau Pietroasele au fost descoperite un numar mare de complexe rupestre ( sapate in blocurile masive de stanca ), unele locuite din preistorie, altele folosite drept chilii de sihastrii sau amenajate ca lacasuri de cult crestin. Cea mai cunoscuta este bisericuta din satul Alunis, veche de peste 700 de ani!

Complexul Rupestru Aluniş, Colţi cu:

Aluniş A, Biserica săpată in piatră, biserică rupestră, tăiată in piatră de doi păstori la “leat 1274”, cu hramul Tăierea capului Sf. Ioan Botezătorul. Este cel mai complet loc, unde se conservă bine nu doar biserica, ci şi locuinţele.
Aluniş B, Locuinţă cu două încăperi. Aici se presupune că ar fi trăit ieroschimonahul, cel mai sporit duhovniceşte dintre toţi schimnicii. Prima încăpere a funcţionat drept bucătărie, fiind prevazută cândva cu o vatră, ce transmite, printr-un orificiu din perete, căldură intr-o a doua sobă oarbă, al cărei cămin se păstrează în a doua încăpere, ce servea odihnei.
Aluniş C, locuinţă etaj, unică încapere, ce prezintă urmele unei vetre, urme de funingine, scrieri chirilice, dar şi urmele unei vechi icoane, pictată pe piatră.
Aluniş D, locuinţă incepută şi neterminată din motive neştiute. Alexandru Odobescu, după cercetările din anul 1871, făcea menţiunea existenţei a încă altor trei locuinţe, astăzi de neidentificat.
Altar păgân, o platformă rectangulară pe care se profilează semeţ un jilţ cioplit în piatră, numit Scaunul lui Dumnezeu. Cam la acelaşi nivel, se conturează urmele unui probabil templu.
Prezenţa crucii de Malta, denotă viaţă creştinească începând cu sec. IV-VI d. Hr.. Urmele de dăltuială ( aceleaşi ca la Şinca Veche, Corbi de Piatră, Cetăţeni, Nămăieşti, Sarmizegetusa, dar perpetuată şi în arta prelucrării pietrei la Năeni, veche aşezare dacică, motivul fiind unul foarte vechi ), locuinţa cu două încăperi, urmele templului şi altarul păgân, ne pot vorbi despre o vechime mult mai mare.

Complexul Rupestru Aluniş Locuinţe Aluniş

Scaunul lui Dumnezeu Calea către templu

Complexul Rupestru Nucu-Bozioru. Echipamentul este obligatoriu, deşi înăltimile sunt mici si nu sunt pericolele proprii unor trasee montane cu grad de dificultate, dar, pentru a evita entorse sau orice vătămare a picioarelor, ghetele de trekking sau de munte sunt mai mult decat indicate. Traseul durează în condiţii de pauză normală, cca 7-8 ore ( aprox. 14 km ).

Obiective vizitate:

Grota Fundul Peşterii, Nucu-Bozioru, grotă natural amenajată pentru locuire, sub aspect ştiinţific, cea mai importantă din punct de vedere istoric dintre toate aşezările rupestre din cadrul faimosului ansamblu religios Aluniş-Nucu-Rugionoasa, un vechi templu al fertilităţii, o adevărată nestemată ce atinge valoare mondială prin arta parietală rupestră realizată aici. Vine cu manifestări spirituale incă din neoliticul final (4000 ani î.Hr.) şi se remarcă printr-o mare varietate de reprezentări (aprox. 137 incizii), diverse tipuri de arme, îndeosebi pumnale, vârfuri de lănci, vârfuri de suliţă, lame cu franjuri, halebarde, desene solare, dar şi desene şi inscripţii de ordin creştin, spaţiul fiind folosit, începând cu sec. IV d.Hr., de mai multe generaţii de călugări.
Chilia lui Dionisie Torcătorul, Nucu-Bozioru, locuinţă monahală, folosită pe linie creştinească începând cu sec III-IV d. Hr., până în sec. XIX. A primit numele ultimului schimnic, Dionisie, cel care , se povesteşte, se întreţinea torcând lână.
Bisericuţa lui Iosif, Nucu-Bozioru, bisericuţă în piatră cu rol deosebit în dezvoltarea vieţii isihaste, având drept hram Sf. Ioan Bogoslovul (Evanghelistul), este cea mai impozantă şi bine conservată dintre sihăstrii. Se încadrează în rândul locuinţelor rupestre locuite în perioada sec. III-IV d. Hr., şi cu funcţii cultice până în sec. XIX. Peştele , simbol dăltuit deasupra intrării, ne aminteşte de primii creştini ce au folosit acest spaţiu drept adăpost în perioada persecuţiilor.
Schitul Sfântul Gheorghe, Nucu-Bozioru, cel mai mare schit din zonă, cunoscută ctictorie a lui Mihai Viteazul (1596), însă cu biserică obişnuită, ce a funcţionat în timp atât ca schit de călugări, cât şi ca schit de maici. A deţinut moară, piuă, şcoală şi bibliotecă. Loc de închinăciune, dar şi de popas, schitul dispare în sec. XIX. Au rămas masa de altar, conturul bisericii şi ruinele unui beci.
Schitul Fundătura, Nucu-Bozioru, aşezat într-un pitoresc inedit, menţinea cel mai bine viaţa isihastă în linişte şi rugăciune. Situată la 2 km de satul Nucu, cu hramul Schimbarea la Faţă, săpată într-un bolovan în formă paralelipipedică la poalele culmii Crucea Spătarului, se ridica în mijlocul unei poieni tăinuite , astăzi, spaţiu împădurit. Vechile uitilităţi sunt greu de stabilit dar , din punct de vedere creştinesc, Fundătura se înscrie în acea categorie de bisericuţe rupestre a căror datare nu poate fi coborâtă sub sec. XI şi care au dispărut în sec. XIX.

Chilia lui Dionisie Torcătorul Fundul Peşterii Nefertiti buzoiană

Bisericuţa lui Iosif Sf. Gheorghe(ruine) Fundătura

Piatra Îngăurită, Nucu-Bozioru, se înscrie în rândul lăcaşurilor de cult apărute în perioada sec. IV-VI d.Hr, având ca dovadă crucea de tip „Malta”, incizată pe masa din piatră a altarului. Se remarcă o lărgire ulterioară a spaţiului interior, ca urmare, probabil, a reamenajării drept lăcaş de cult creştin. Tavanul este boltit, iar sub stratul de funingine, în afara urmelor de dăltuială, se regăsesc nume redactate cu litere chirilice: Coman, Mihail, Stan , etc.. A avut altar amenajat pe peretele nordic. Hramul bisericii înfiinţate aici era Sf. Ioan Teologul ( Bogoslovul). A durat până la secularizare (1863).

Piatra cu semne, Nucu –Bozioru, un bolovan pe care se regăsesc impreună brânca ursului, copite de cerb, de porc mistreţ, urme de lup, vulpe şi alte vieţuitoare ale pădurii, o imensă pagină ce a servit fie drept altar, ţinând de idolatrie, fie drept “pergament”, probabil loc de instruire.
Peştera triunghiulară, Nucu-Bozioru, tunel triunghiular, decolmatat în vremea anilor ’80.
Agatonul Vechi, Nucu-Bozioru, vechi schit rupestru cu funcţii cultice până în jurul anilor 1500, acum o dărâmătură. Greu se desluşeşte cum arăta el altădată, o bisericuţă minusculă în buza unei prăpăstii adânci şi poate alte 2-3 încăperi. Rămăşiţe a două chilioare, lipsite de acoperiş şi cu zidurile frânte pe jumătate, poate din cauza forţei nestăvilite a vreunui cutremur, e tot ce a mai rămas. Resturile de oseminte umane cu urme de calcinaţie, descoperite la baza abrupturilor, ar putea coborî perioada de datare în precreştinism.
Agatonul Nou, Nucu-Bozioru, schit rupestru, atestat la 18 iulie 1587 de către Mihnea Turcitul, cu hramul Ioan Zlataos (Gură de Aur), ctitorie a lui Neagoe Basarab cu manifestări creştineşti începând cu anii 1500 şi sfârşind pe la jumătatea sec. XVI. La origine pare să fi fost un vechi ansamblu constituit din patru încăperi şi un beci adânc, colmatat cu frunze si sol numit şi ”camera fetelor”. Aici, în pivnicioara de sub schit, îşi ascundeau odinioară localnicii, copilele în vremea năvălirilor, şi tot aici, la 1865 s-a descoperit cea mai fabuloasă comoară. Împreună cu Agatonul Vechi, spun specialiştii, ar fi putut să definitiveze un spaţiu, cânvda, fortificat.
Crucea Spătarului, Nucu-Bozioru, cruce masivă din piatră fosiliferă, cândva înaltă de peste 2 m, care domină zona de la nivelul cel mai înalt al muntelui zis geografic “Crucea Spătarului” şi metaforic „Athosul Românesc”. Crucea a fost ridicată în scop de recunoştinţă la 1821, de către unul dintre cei mai bogaţi boieri ai Ţării Româneşti, spătarul Cristea.
Ghereta, Nucu-Bozioru. Deasupra unui perete vertical înalt de aprox. 45 m, neînsemnată, stă pitită o scobitură rectangulara, prevăzută cu friride şi urme de grinzi, dominând Valea Ruginoasei. Prea îngustă pentru a putea fi o locuinţă, dar suficient de mare pentru a servi drept loc de observaţie, primeşte numele de Ghereta.
Bucătăria, Nucu-Bozioru, scobitură semicirculară în gresie , nume generat de stratul gros de funingine de pe tavan. Conform vetrei din podea, unde cândva pare să fi fost întreţinut un foc, putea să funcţioneze drept altar de rugă către soare.
Vârful Ţurţudui, Nucu-Bozioru, un vârf piramidal , ce doar la 1024 m îţi creează senzaţia acoperişului lumii. Un menhir megalitic şi câteva inscripţii nedescifrate denotă o istorie încă nedeterminată.

Piatra Îngăurită Piatra cu Semne

Peştera triunghiulară Agatonul Vechi

Agatonul Nou Crucea Spătarului

Ghereta Bucătăria Belvedere, Vf. Ţurţudui

Colecţia Muzeală Colţi. În vremurile îndepartatei antichităţi valoarea chihlimbarului era inegalabilă. Nici aurul, nici diamantele si nici altceva din această lume nu preţuia mai mult decat acesta, căci se considera că în apele sale sălăşuieşte însuşi Dumnezeu. Ambra de Colţi, o răşină fosilă provenită dintr-o specie de pin, Pinus Succiniferia, o specie astăzi disparută, cu o vechime geologică considerabilă ce se încadrează între 60-40 miloane de ani, depaşeşte mult, ca şi valoare, pe mai tânărul său rival din Polonia şi celelalte ţări baltice. Astfel, în 1935, o echipă de geologi s-a deplasat la Colţi, a cercetat metru cu metru întreaga zonă, a verificat în laborator fiecare mostră de minereu şi a emis acelaşi adevăr pe care localnicii il ştiau din tată în fiu, iar savanţii C. I. Istrate şi Gheorghe Munteanu Murgoci il dezbătuseră în tezele lor de doctorat: ,,Ambra cea mai valoroasă din Europa se găseşte la Colţi”.

Pornind de la aceste considerente, în anul 1972, un colectiv de specialişti este desemnat să realizeze un muzeu al chihlimbarului la Colţi. În anul 1973-1974 incepe construcţia unei clădiri cu specific local, cea care urma să devină casa preţiosului mineral şi gazda celor interesaţi să vină şi să-i admire frumuseţea. In 1979 începe colectarea obiectelor din chihlimbar de la săteni şi meşterii locali, ca apoi la 14 iunie 1980, cu ocazia reluării unei tradiţioanale serbări folclorice ,,Floare de Colţi”- nume dat de localnici chihlimbarului, să se deschidă expoziţia permanentă cu doua secţii: obiecte din chihlimbar şi obiecte etnografice din sapţiul comunei Colţi, adevarate marturii ale evoluţiei umanitaţii în spaţiul acestei localităţi.

Fala colecţiei (una dintre cele mai valoroase din lume) este o pepită de 1,857 kg.

Trovanţii, Pietrele Vii sau Babele, Ulmet-Bozioru. Gh. Munteanu Murgoci, admitea că trovanţii sunt pietre vii care cresc în timp, adăugând la 1200 ani 4-5 cm, altfel spus, concreţiuni grezoase, o adunătură de particule fine de nisip sau pietricele de diferite dimensiuni. La Ulmet, aceştia au in general formă discoidală şi se-nfăţişează aici sub forme ciudate, mai ales de nave spaţiale.

Policiori, Ruginoasa-Brăeşti, două scobituri în stâncă, semicirculare, de forma unor poliţe etajate, presupuse vechi altare ,pe podeaua cărora se deosebesc o multime de simboluri pictografice, chiar şi un calendar anual.
Uşa Pietrei, Ruginoasa-Brăeşti, un altar primitiv de rugaciune către Soare, se conturează în Culmea Pietrei, un perete uriaş, aşezat parcă dinadins în mijlocul ţinutului. Scobitura din peretele de stâncă, al carei nume se datorează asemănării intrării cu o usă, are dimensiuni foarte mici, arătând mai mult a încăpere neterminată. In traditia locală există şi păreri că, ar fi fost săpată la ordinul Doamnei Chiajna, ca ascunzătoare de comori şi loc de refugiu.
Pestera din Culmea Pietrei, Ruginoasa-Brăeşti, grotă naturală, amenajată pentru locuire, situată în punctul numit “ La Oale” ( oalele= scobituri pe care pârâul Parscovel le-a facut in albia stâncoasă).
Căsoaia, Ruginoasa-Brăeşti. Ferită de ochii curioşi ai trecătorului, dominând Valea lui Şerp, peşteră naturala, amenajată pentru locuire, prezintă urme de foc, inscripţii în chirilică şi cîteva însemne pictografice. Cu siguranţă foarte veche, spun localnicii din Brăeşti, aici îşi găseau adăpost strămoşii.
Cascada Săritoarea, Bratileşti-Brăeşti, un abis (întotdeauna este vazută de sus) cu o adâncime de mai bine de 30 m, un loc misterios, în jurul căruia s-au ţesut o mulţime de poveşti.

Muzeul Chihlimbarului Pepite de chihlimbar de Colţi

Trovanţi

Scrieri pictografice, Policiori

Calendar annual Uşa Pietrei Peştera din Culmea Pietrei

Căsoaia Cascada Săritoarea

Vulcanii Noroioşi, două platouri unice, cu aspect selenar, extrem de spectaculoase, care se întind pe câteva zeci de hectare la Pâclele Mici şi Mari, pe raza comunelor buzoiene Scorţoasa şi Berca. Se datorează emanării gazelor naturale, ce vin de la mari adâncimi. Întalnind reziduri în cale, capătă aspectul de bulbuci. Conurile gri-pământii, mai ascuţite sau mai plate, din care se scurge noroiul rece, sunt cea mai cunoscută atracţie buzoiană. Vulcanii noroioşi au fost descoperiţi de francezul H. Cocnad, în 1867, cu ocazia unor prospecţiuni petroliere. În anul 1924, această zonă a fost declarată rezervaţie naturală.
Grunjul de la Mânzăleşti, formaţiune albă, asemănătoare sării, o frumoasă apariţie de aprox. 20 m, în alte cuvinte o stâncă alcătuită din roci dure, numite marne, ce se înalţă chiar la marginea drumului judeţean care duce spre localitatea Lopătari.
Platoul Meledic, arie geografică protejată de lege, declarată rezervaţie geologică, speologică, botanică şi zoologică ce se întinde pe o suprafată de aproximativ 136 hectare. Sunt gazduite aici numeroase atracţii atât pentru cercetători, cât şi pentru turiştii obişnuiţi, precum: dealuri de sare, canioane, peşteri, lacuri, statui de lemn şi o faună specifică, alcătuită din specii printre care se numără şi scorpionii sau broaştele ţestoase.

Platoul Meledic este localizat la altitudini cuprinse între aproximativ 420 si 600 metri, fiind un areal geografic reprezentat de un relief foarte variat, cu ravene şi lapiezuri spectaculoase dezvoltate pe blocuri imense de sare îngropate în argile şi marne, versanţi cu canioane ce înregistrează adancimi de 5 – 6 metri, peşteri sau numeroase depresiuni mlăştinoase sau acoperite de apă, dintre care cele mai reprezentative sunt Lacul Castelului sau Lacul Meledic, acesta din urmă fiind un lac cu apă dulce, format pe un masiv de sare şi întins pe o suprafată ce masoară aproape un hectar. Aspectul inedit al acestuia este dat de zecile de sculpturi care sunt răspandite prin poienile din apropierea sa. Peşterile, prezente într-un numar foarte mare în acest platou reprezintă un alt important obiectiv turistic. Cea mai renumită dintre toate acestea este Peştera 6S Meledic, ce deţine două recorduri mondiale, pentru cea mai lungă cavitate de acest fel formată în sare !

Focul viu, Terca-Lopătari. Cunoscut şi cu denumirea de “focul nestins”, Focul viu este un fenomen natural, generat de o emanaţie perpetuă de gaze naturale din pământ, care se aprind de la razele solare. Este un fenomen spectaculos şi mai ales oferă o privelişte deosebită, mulţi turişti declarând că magia aparte a locului îi mobilizează să revină an dupa an. Fenomenul “focul viu” se întinde pe o suprafată de 25 mp şi arde cu o flacără de 1,5 m înălţime, neîncetat zi şi noapte.
Piatra sau Bolovanul Mortatului, Ploştina-Lopătari, un megalit din gresie, de-o monumentalitate extraordinară, ce se ridică în mijlocul unei magnifice poieni, mărginind pădurea, la nord de golul alpin, numit strategic “Poiana războiului”, deasupra satului Ploştina.
Lacul Mocearu, com. Chiliile, dar cu acces prin satul Plaiul Nucului-Lopătari, lac carstic cu o vechime de peste 150 de ani. Ascuns în mijlocul pădurii, Lacul Mocearu este visul oricărui iubitor de natură, dornic de aer curat şi linişte.

Lacul Mocearu

Focul Viu Piatra Mortatului Poiana Războiului

Platoul Meledic

Grunjul de la Mânzăleşti

Vulcanii Noroioşi

Crucea Manafului “este o piesă unică în întreaga zonă şi poate cea mai mare cruce nativă din ţara noastră, având o înălţime de 4 m şi o grosime la bază de 64x43 cm. Greutatea ei poate fi de peste 4 tone. Crucea este încadrată de patru stâlpi aşezaţi în pătrat, înalţi de 240 cm şi cu deschidere laterala de 153 cm. Stâlpii din jurul crucii sunt uniţi la partea superioară printr-un sistem ingenios de arcade ceoplite din câte un singur bloc de piatră. Întregul monument este decorat cu personaje biblice şi elemente zoo şi fitomorfe. (dr. Doina Ciobanu)

Situată pe drumul dintre Săhăteni şi Năeni, într-o curbă, la 1 km spre dreapta, pe vechiul drum al negustorilor ce lega Buzăul de Ploieşti, a fost ridicată la 1846 de postelnicul Ioniţă Cârjan.

Chilia lui Ambrozie, locuinţă rupestră scobită în Piatra Şoimului de pe Dealul Mare-Istriţa astazi un superb monument istoric, a fost locul ales de monahul Ambrozie de la Mănăstirea Ciolanu pentru a trăi în sihastrie după întoarcerea sa de la Muntele Athos. Aici, într-un povârniş de calcar exista o ascunzătoare foarte veche, pe care tradiţia o socotea un loc de refugiu penrtru fetele Doamnei Neaga si ale domnitorului Constantin Brâncoveanu. Vreme de aproape 60 ani, până în anii ’70, va sta Ambrozie in acest lacas, mărind spatiul si amenajând cu trudă accesul in chilie.
Tabara de sculptura Năeni. In anul 1985 se inchidea la Măgura tabăra de sculptură în aer liber. În anul următor, ideea unei noi tabere a fost preluată şi continuată de Gabriel Manole, un entuziast profesor din Slobozia. Locul ales: un foarte pitoresc vârf de deal din Năeni, denumit Tigoarea. Aici, sub îndrumarea meşterului Manole, copii talentaţi din Slobozia, Năeni şi Chişinău aveau să-şi încerce forţele cu calcarul extras dintr-o carieră din apropiere, vară de vară, până în anul 1988, când şi această tabară a fost inchisă. În 2009, la iniţiativa primarului Marian Apostol, tabăra s-a redeschis. Un grup de elevi ai Liceului de Artă din Buzău, îndrumat de profesorii Ciprian Dominoski si Ana Panaitescu a realizat aici, dintr-o gresie galbenă recent descoperită, un complex numit Dacologie. De remarcat vârsta fragedă a artistilor care s-au exprimat aici: până in 14 ani. Dealul pe care se află tabăra are un nume parcă predestinat: Tigoarea = loc sacru (greaca veche). Tabăra este situată intr-un punct cu o belvedere de invidiat. Spre nord pot fi admirate crestele munţilor Carpaţi, iar spre sud se vede ca in palmă Bărăganul.
Atelierul cioplitorilor din piatră. În comuna buzoiană Năeni se păstrează şi astăzi intactă tradiţia cioplitului în piatră, şi asta datorită aşezării comunei pe dealurile din calcar. Meseria de pietrar a fost dusă din tată în fiu de-a lungul anilor. Calcarele folosite sunt calcare cochilifere cu culori variind de la alb la crem.
Grotele preistorice sunt amplasate strategic, pe muchea de sus a dealului Colarea, într-un loc greu de atins de către inamici si sălbăticiuni. Au fost săpate în piatră acum 4.000-5.000 ani şi folosite drept adăpost. Intr-una dintre ele au fost descoperite o vatră, inscripţii rupestre, dar şi arme şi unelte preistorice.
Biserica dintr-o Piatră este ridicată după Revoluţie, pe vârful dealului Colarea, lângă necropola tracică, la o altitudine de 600 m. Este construită în totalitate din calcar alb de Năeni, din stâncile aflate la mai puţin de 100 metri depărtare. Este înconjurată de ziduri din piatră, asemenea vechilor cetăţi şi este deosebit de frumoasă. Se află la 1 km distanţă de Tabăra de Sculptură Năeni, la 800 m de grotele preistorice şi la doar câţiva km de renumita Chilie a lui Ambrosie.
Necropola tracică. În perioada anilor 800-600 î.Hr., locuitorii zonei Năeni îşi îngropau morţii în morminte scobite în piatră. Primele astfel de morminte au fost descoperite (oficial) în 1938 de către istoricul Nestor. Primele săpături au fost începute mult mai târziu, prin 1981, de către arheologii Drâmboceanu şi Vulpe. Într-unul din morminte s-a descoperit un pumnal Akinakes. Necropola se află la doi paşi de Biserica dintr-o Piatră, la câteva sute de metri de Tabăra de Sculptura Năeni şi la doar câţiva kilometri de renumita Chilie rupestră a lui Ambrosie.

Crucea Manafului Chilia lui Ambrosie

Tabăra de sculptură Năeni

Grotele preistorice Năeni Biserica dintr-o piatră

Necropola tracică

Mănăstirea Ciolanu, este singura dintre asezările monahale aflate în judeţul Buzău atestată documentar încă din secolul al XVI-lea. Are doua biserici, situate la o distanţă de 100 de metri între ele. Aici există şi un muzeu unde pot fi admirate icoane, unele pictate de Gheorghe Tătărescu prin anul 1886, obiecte de cult şi veşminte religioase. După tradiţie, mănăstirea ar fi fost ctitorită de Doamna Neaga în anul 1590, deşi alte izvoare indică drept ctitori, în anul 1568, pe boierii Dumitru Ciolanu din Transilvania, Radu şi Dragomir Sorescu din Verneşti. Clădirea bisericii din vale datează din 1828, fiind clădită de episcopul Chesarie al Buzăului. Biserica din deal este mai veche şi mult mai interesantă. Intrarea sobră, impozantă, căsuţele care formează incinta mănăstirii, biserica mare şi cimitirul în miniatură şi linistea formează un tot unitar, iar numele de Ciolanu vine, cel mai probabil, de la oasele unor sihaştrii, descoperite în această poiană. Se pare că aici şi-au găsit refugiul câţiva călugari scăpaţi din Bizanţul care fusese ocupat de turci, în secolul al XV-lea. Biserica veche, cu hramul Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, a fost ridicată de Doamna Neaga, soţia lui Mihnea Turcitul, în anul 1589. Era în timpul unei invazii, şi Doamna Neaga, împreună cu cei 5 copii ai săi, s-a refugiat în vatra de sihăstrie ce funcţiona aici.

Tabăra de sculptură Măgura a fost organizată în perioada 1970-1985. Inițiativa a aparținut sculptorului Gheorghe Coman, sprijinit de Uniunea Artiștilor Plastici din România, pentru a marca 16 secole de la prima atestare documentară a orașului Buzău. Programul prevedea ca vreme de 16 ani, câte 16 sculptori, în fiecare an în majoritate alții, să vină la tabăra Măgura, în județul Buzău, unde, timp de două luni (august și septembrie), să creeze o sculptură, pe o temă la alegere, într-un bloc de piatră pe care îl primea prin tragere la sorți. În cei 16 ani, la Măgura au lucrat 163 de sculptori, în urma cărora au rămas 256 de lucrări în piatră, donate județului de către creatori, în cadrul unei festivități, reprezentând cel mai mare ansamblu național de sculptură în aer liber din țară. Terenul de 21 ha, pe care sa află lucrările, aparține Mănăstirii Ciolanu, dar acum este în administrarea autorităților culturale ale județului Buzău, care plătesc o chirie mănastirii. Numele care i s-a dat taberei se datorează faptului că piatra folosită a fost procurată din comuna Măgura, această tabără situându-se, de fapt, în comuna Tisău, vecină cu Măgura.

Mănăstirea Ciolanu Tabăra de sculptură Măgura

Scurtă descriere a regiunii vizitate, Mtii.Buzaului

Buzăul, nume cu învăluiri de legendă, constituie una dintre cele mai vechi unităţi administrativ-teritoriale din Muntenia.

Astfel, în această regiune întalnim cel mai vast ansamblu de locuinţe rupestre din Carpaţi, despre care s-a crezut o vreme că ar fi rodul propagării creştinismului, însă acum, arheologii, dar si teologii admit o vechime mult mai mare. Nu ne-ar mira sa aflăm că unele dintre el ar fi jucat rolul de vechi sanctuare dacice sau chiar temple, aşa cum de curând s-a şi demonstrat. În felul acesta putem vorbi despre un stravechi templu al fertilitaţii, de altfel, la origine o grotă naturală, amenajată pentru locuire, ce vine cu manifestări spirituale încă din Neoliticul Final (4000 ani î. Hr.), declarată unicat pe plan mondial. Vorbim, deci, despre un foarte vechi şi important centru spiritual, devenit ulterior “Leagănul creştinismului”. Urmele creştinismului primar se văd si azi. O contribuţie deosebită o au aşezările rupestre existente aici, cu funcţii cultice încă din secolul al IV-lea d. Hr., plasate intr-o regiune binecuvântată de DUMNEZEU prin pitoreasca ei aşezare la Curbura Carpaţilor, un colţ de lume ce poartă pe umerii săi milenii de istorie, pentru neamul romanesc, trecut şi prezent, origine, cultură şi credintă.

Printre sacrele vestigii ale trecutului, către care te poartă irezistibil paşii, stăruie şi unele descoperiri, care aparent contrazic sau încalcă regulile creştinsimului. Însăşi Legenda Luanei susţine existenţa unei civilizaţii ce practica cu precadere un cult al Soarelui, alături de care nici Luna nu lipseşte ca şi divinitate, acest lucru confirmat de toponimul ,,Cozana”, facând referinţe catre ,,Ileana Cosanzeana”, ,,Iana Sanziana”, “Diana “ sau “Luna”, sora Soarelui.

O civilizaţie precreştină a încercat să-şi fixeze gândurile, dorind să le transmită, pe o gresie de forma unei inimi situată pe culmea Broscarul, o înălţime ce străjuieşte de veacuri către vest localitatea Colţi. Poate aceeaşi sau alţii au cioplit pe un bolovan urmele tuturor vieţuitoarelor pădurii.

Dar, mai mult decat atât, aici sub culmile Buzăului, muntele s-a milostivit si a daruit oamenilor, cristale vegetale de o rară frumuseţe. Chihlimabrul, o răşină fosilizată, întărită in zeci de milioane de ani, simbolul forţei de atracţie a cerului si a legăturilor sufleteşti dintre oameni, era folosit la ,,tămăduirea a orice”, proprietăţile sale curative fiind cunoscute şi recomandate încă din antichitate de către Pleniu cel Bătrân, Sf. Hildegarda, Agricola, Culpeper, Freyer, dar si de localnici care, incă de la botez nu uitau să aseze pietricele din chihlimbar in cristelniţa în care urma să fie pogorât trupşorul pruncului abia născut.

Niciunde în lume nu găsesti o gamă de culori atât de variată ca şi aici. Peste 160 de nuanţe constituie paleta de culori sub care se prezintă ambra de Colţi. De culoare galbenă, brun-roscată, uneori verzuie sau neagră (rumanitul-specific doar Colţilor, inexistent in celelalte părţi ale lumii), chihlimbarul, succinul sau ambra, a cărui vârstă a fost apreciată la aprox. 60 mil. ani, numit uneori ,,Piatra Soarelui”, ,,Floare” sau ,, Lacrimile Zeilor”, prin frumuseţe, colorit, luciu, transparenţă şi raritate a fost plasat, incă din timpurile indepartate, in randul pietrelor magice, devenind amuletă. Colţii reprezintă singura localitate din ţară unde chihlimbarul s-a exploatat in mod organizat si locul in care se intalneşte cel mai valoros chihlimbar din lume. Justifică acest adevăr tezele de doctorat ale cunoscuţilor oameni de stiinţă români, Gh. Munteanu Murgoci şi C. I. Istrati dar şi medalia de aur obţinută pentru chihlimbarul brut, brun şi negru de Colţi la Expoziţia Universală de la Paris susţinută în anul 1867, la fel si impresia deosebită, pe care obiectele din abră de Colţi, in cadrul Expozitiei Internaţionale de la Viena, din anul 1882, ar fi lăsat-o celui mai pretenţios geolog al vremurilor, geologul german Zinchen.

Si câte n-ar mai fi de spus. Buzăul este cunoscut si prin descoperirea, la Pietroasele, a faimosului tezaur, “Cloşca cu puii de aur”. Tot în regiunea Pietroasele, de curând, La Gruiu Dării, sub o cunoscută cetate dacică, au fost descoperite ruinele unei aşezări neolitice, veche de 6 000-7 500 ani, aparţinând unei civilizatii, ce îsi hrănea pruncii cu biberonul. Am devenit, astfel, deţinătorii celui mai vechi biberon din lume. Menţionez, biberonul a fost confecţionat din lut. La Târcov, loc. Pârscov, în Vf. Dâlma, au fost scoase la lumină ruinele unei cetăţi dacice in forma de melc.

Deasemeni, Buzăul se confruntă, în afara chihlimbarului, şi cu alte fenomene geologice deosebite. cum ar fi Trovanţii sau asa cum îi numesc localnicii, Babele de la Ulmet-Bozioru, Focurile vii de la Terca-Lopătari sau Vulcanii noroioşi.

BIBLIOGRAFIE:

Vestigiile rupestre din Munţii Buzăului – coordonator Corneliu Ştefan, Buzău, 1980.
Vestigii rupestre şi alte locuri magice din Munţii Buzăului – autor Ilie Mândricel, imagini Victor Bortaş, Editura Victor B Victor.
Schituri şi mănăstiri ctitorite în secolul al XVII-lea la Curbura Carpaţilor, astăzi dispărute - Emil Lupu.
Ctitorii dispărute la Curbura Carpaţilor în seolele XV-XVI – Emil Lupu.
Un monument din Carpaţii Orientali cu reprezentări din Preistorie şi Evul Mediu, Nucu-Fundul Peşterii”, Judeţul Buzau – coordonator : Valeriu Sîrbu, editori: Valeriu Sîrbu, Sebastian Matei, Editura Istros a Muzeului Brăilei, 2012 .
Spiritualitate şi istorie la întorsura Carpaţilor – sub îngrijirea Dr. Antonie Plămădeală, Buzău, 1983.
Chihlimbarul-bijuterie şi elixir – Muzeul Judeţean Buzău, Editura Alpha MDN, Buzău, 2000.
Chihlimbarul la români – autori: Mariana Monoraru şi Valeriu Nicolescu, Editura Museon Bucureşti, 1996.
Turism Buzau.ro – ghid zonal antiplictiseală.
Tabăra de sculptură Măgura, lucrare publicată de Muzeul Judeţean Buzău, 2005.
Vulcanii Noroioşi din zona Buzăului – autor: Ana Dicu, fotografii: Victor Bortaş, Editura Victor B Victor, 2005.
Călătorie în Ţinutul Buzăului, Ghid neconvenţional – Universitatea din Bucureşti, Centrul Geomedia, Bucureşti, 2007.
Monografia comunei Naeni, autori: Corneliu Dumitraşcu şi Angelica Dumitraşcu, Editura Grafoanaytis, Ploieşti, 2011.
Muzeul Judeţean Buzău, ghidulmuzeelor.cimec.ro.
Mănăstirea Ghighiu, Florian Bichir, Lumea credinţei – anul III, nr. 5(22).
Mănăstirea Ghighiu - CreştinOrtodox.ro.

Yüklə 92,16 Kb.

Dostları ilə paylaş: