Tehnici de interviu in jurnalismul de investigatie

Tehnici de interviu in jurnalismul de investigatie
Un interviu se rateaza intotdeauna din cauza ziaristului, nu a intervievatului. Raspunsul pe care il primim este intotdeauna rodul intrebarii pe care am pus-o. Deci: cum intrebam?
Exemplul soferului: inceptorul incurca comenzile si pierde din vedere traficul, profesionistul poate sa vorbeasca, sa isi aprinda o tigara, sa schimbe caseta, sa vorbeasca la telefon si, mai presus de toate, nu pierde din vedere traficul. Acesta din urma are deprinsa metoda de a sofa.
In mod similar, un jurnalist - cu atat mai mult unul de investigatie - trebuie sa aiba deprinsa metoda de a conduce un interviu, astfel incat sa nu piarda din vedere "traficul", adica sa observe si sa evalueze instantaneu:

- primeste raspunsul adecvat la intrebari?

- daca nu, ce intrebari suplimentare poate pune?

- cum contracareaza tentativele de manipulare sau intoxicare cu informatii false?

- ce informatii neasteptate ii ofera interlocutorul si unde duc acestea in economia subiectului?

- ce reactii are interlocutorul la intrebarile neasteptate? cum le poate folosi in material?

- cum e imbracat?

- cu ce si-a mobilat biroul/casa?

- cum vorbeste cu subordonatii/membrii familiei care, eventual, intervin in timpul interviului?

- ce are pe pereti?

- ce tine pe birou?

- cine aduce cafeaua?

-etc., etc, etc.

Daca ziaristul detine metoda de intervievare, va avea timp pentru a-si nota toate aceste amanunte.
Metoda? Nu: metodele
Trei sunt tipurile de interviuri pe care, in general, le are de condus un ziarist de investigatii, dupa calitatea intervievatului: interviul deschis, interviu discret, interviul cheie.
1. Interviu deschis. Ziaristul aduna fapte si informatii de la oameni dispusi sa le ofere. Are caracter non-amenintator, pentru ca subiectii sunt fie oameni nemutumiti, cand investigatia "vine" la ziarist, fie specialisti, atunci cand subiectul se naste din initiativa ziaristului. Singura grija a ziaristului e sa puna toate intrebarile de care e nevoie pana intelege complet despre ce este vorba.
2. Interviul discret. Din acest moment calci pe nisipuri miscatoare. Subiectii nu mai sunt atat de dispusi sa vorbeasca: fac parte din sistemul investigat, desi nu sunt vizati de investigatie. Cum ii faci sa vorbeasca? E necesara o abordare neamenintatoare (a se evita cuvinte precum "investigatie" sau "ancheta", preferabil "documentare"). Fii foarte zgarcit cu informatiile pe care i le dai despre subiectul tau, pe cat posibil sa nu se prinda ca faci o investigatie: obtine-ti informatiile de care ai nevoie si fugi. Exploatare in orb.
3. Interviul cheie. E specific jurnalismului de investigatie si e, de fapt, discutia cu "tinta" investigatiei. La inceput sau la sfarsit? Daca il iei a inceput, valorifici elementul surpriza, dar risti sa fii "inchis" cu elemente pe care nu le cunosti, pentru ca inca nu te-ai documentat, si nu poti riposta. Deci: interviul cheie, la sfarsitul documentarii.
In afara de o buna documentare prealabila, iti mai trebuie insa ceva: o atitudine adecvata. Atat cand soliciti interviu, cand si in timpul derularii acestuia.
Tipologii:

- Ziaristul pistol - agresiv, orgolios, convins ca numai el poate avea dreptate, "deontolog".

- Ziaristul trompeta - nu va face niciodata investigatii

- Ziaristul - care e scopul interviului? Sa obtin informatii sau sa fac impresie artistica?
Asa da:
- Nu-ti fa o lista cu intrebari propriu-zise, ci cu tematici. Vei putea pune oricate intrebari in jurul une tematici, pana o consideri epuizata sau conchizi ca nu poti scoate mai mult de la acel om.
- Priveste-ti interlocutorul in ochi, cu o atitudine prietenos-ferma: nu-i esti nici dusman, dar nici nu iei de bun tot ce-ti spune.
- Pune intrebari de tip deschis, care ii fac pe oameni sa povesteasca, si nu intrebari de tip inchis, care atrag raspunsul de tip da sau nu.
- Intrebarile de tip inchis sunt foarte rar recomandate si doar atunci cand efectul lor poate fi spectaculos: "Domnule Iliescu, credeti in Dumnezeu?". Lui Iliescu i-a fost imposibil sa raspunda si prin da, si prin nu, asa ca a divagat, cu efect electoral catastrofal.
- Pune intrebari simple, astfel ca interlocutorul sa nu poata divaga.
- Foloseste inteligent propriile-ti taceri. In fata unui raspuns incomplet, sau neconvingator, taci cateva secunde, ca si cum astepti continuarea. Oamenii suporta greu tacerile si vor incerca sa le umple cu ceva, poate chiar cu raspunsul asteptat. Interlocutorii versati intrerup aceste taceri cu aprecieri de genul: "Sper sa fi raspuns intrebarii dvs". Nu raspunde brutal cu "nu", ci nuantat: "In buna masura, dar totusi a ramas neexplicat urmatorul lucru".

Asa nu:

- Nu pune niciodata doua intrebari in una singura: interlocutorul va raspunde intotdeauna la cea mai usoara, iar ziaristii au deseori tendinta sa o uite pe cealalta. Intrebare catre Boris Eltin: "Care sunt relatiile dvs. cu Mihail Gorbaciov si ce sane credeti ca are el sa revina la putere?". Raspunsul lui Eltin: "N-are nici o sansa sa revina la putere". Dar relatiile sale cu Gorbaciov ar fi fost mult mai interesant de aflat.
- Nu pune non-intrebari. Intrebare catre Radu Mazare, in direct la TV: "Dar dumneavoastra, domnule primar, sunteti cel care a instituit acesta taxa in statiunea Mamaia, si care e hulita acum in intreaga tara". Raspunsul primarului Mazare, fost ziarist: "Dvs. considerati ca mi-ati pus acum o intrebare?".
- Nu pune intrebari cu raspuns perfect previzibil. In cadrul unui interviu, Paul Newman a atins din proprie initiativa un subiect dureros, moartea fiului sau. Ziaristul a vrut deopotriva sa afle amanunte, dar si sa-si arate compasiunea. Nu-a obtinut nici una, nici alta, formuland urmatoarea intrebare: "Poate fi ceva mai rau decat pierderea unui copil". "Nu cred", a raspuns Newman si n-a mai dezvoltat subiectul.
- Nu incarca intrebarea cu detalii, doar pentru a arata cat de documentat esti. Bill Clinton n-ar fi ajuns niciodata presedinte daca intr-o confruntare finala la prima sa candidatura nu i s-ar fi pus o asemenea intrebare: "Este adevarat ca ati avut o relatie extraconjugala cu Jennifer Flowers care a durat 12 ani?". " E o minciuna sfruntata", a raspuns Clinton, si a iesit presedinte. Opt ani mai tarziu, in timpul scandalului Lewinsky, el a trebuit sa admita ca a avut o relatie cu Jennifer Flowers, dar a si putut dovedi ca nu a mintit cu opt ani inainte: relatia durase doar 9 ani.
- Nu folosi cuvinte-tragaci, care pot starni furia interlocutorului. Ai documente ca o investitie careia i s-a alocat 1 milion de euro a costat, de fapt, doar jumatate. "Cum s-a comis aceasta frauda?"/"Dvs. ce credeti ca s-a intamplat cu restul de bani".
- Nu pune intrebari de tip inchis, mai ales formulate intr-o maniera inchizitoriala. Mira Markovici, sotia lui Slobodan Milosevici, a acordat un interviu unui ziarist american, care i-a pus numai intrebari de genul: "Exista purificare etnica in Kosovo?", "Admiteti ca sarbii comit atrocitati in Kosovo?", "Cand veti opri uciderea kosovarilor albanezi?". A`primit doar raspunsuri de genul: "Nu", "Nu e adevarat", "Este o minciuna". Interviul a fost, de fapt, un dialog al surzilor.
- Pregateste-ti cu atentie intrebarile sensibile, lansand inainte intrebari pregatitoare. Despre senatorul Ted Kennedy circulau zvonuri ca are necazuri in casnicie. Prima intrebare: "Pana unde credeti ca trebuie sa mearga presa cu separatia dintre viata privata si cea publica a unui demnitar?". Kennedy a dat un raspuns de politician: "Inteleg rolul presei intr-o societate democratica si cred ca un politician trebuie sa raspunda si la intrebarile privind viata privata". A doua intrebare: "Cum arata acum viata dvs. matrimoniala?". Kennedy a cazut in capcana si a trebuit sa raspunda.
La final:

- Intreaba-ti interlocutorul daca mai are ceva de adaugat. Ar putea spune lucruri la care nu te-ai gandit.

- Arata-ti politicos dezamagirea daca au fost chestiuni pe care nu le-a lamurit. Il avertizezi ca ar putea iesi un material critic, dar ca vina ar putea fi a lui.

- Cere-i permisiunea sa-l poti contacta pentru eventuale precizari sau lamuriri suplimentare care acum e posibil sa-ti fi scapat.