Performanţele anvelopelor reprezintă factorul esenţial pentru transferarea forţelor la nivelul suprafeţei carosabile şi maximizarea aderenţei globale
Iată de ce sistemele de asistenţă pentru conducătorii auto depind de anvelopele cu aderenţă maximă
Distanţele de frânare au fost reduse cu până la 20 de procente din anul 2000
Anvelopele premium sporesc siguranţa, plăcerea de a conduce şi economia de combustibil
Hanovra, iunie 2015. În ultimii 15 ani, anvelopele au fost responsabile pentru îmbunătăţirile semnificative ale siguranţei active. În acest sens, fabricanţii de anvelope premium, în special, incluzând Continental, au dezvoltat compuşi mai avansaţi, au adus nivelul de construcţie a anvelopelor lor în conformitate cu stadiul dezvoltării tehnologice şi şi-au optimizat profilurile benzii de rulare. Drept urmare, distanţele de frânare au devenit mult mai mici, precizia manevrelor s-a îmbunătăţit considerabil şi rezistenţa la înaintare a fost redusă semnificativ. Într-adevăr, în cazul comparării unei noi anvelope cu predecesoarea sa directă, inginerii responsabili cu dezvoltarea pot susţine de obicei "numai" îmbunătăţiri procentuale mai mici de 10%. Însă dacă efectuăm o comparaţie între o anvelopă din 2000 şi un model actual de anvelopă, vom observa ce progrese remarcabile s-au realizat în acest interval de timp. Atunci când s-au comparat performanţele de frânare pe carosabil umed între o anvelopă actuală şi un model mai vechi, diferenţa a fost de aproape 20 de procente.
Continental a efectuat această comparaţie neobişnuită în cadrul Târgului tehnic Continental TechShow din 2015. În cadrul testării, un model de autovehicul BMV Seria 1 din 2015 avea montate anvelope pentru autoturisme ContiPremiumContact din anul 2000 cu structura şi banda de rulare tipice anvelopei din acel an. Iar apoi inginerii responsabili cu testarea au montat cele mai recente anvelope ContiPremiumContact 5 pe un model de autovehicul din anul 2000. Atunci când cele două autovehicule au fost testate unul după celălalt pe circuitul de testare Contidrom în condiţii de carosabil umed, autovehiculul vechi de 15 ani a prezentat o îmbunătăţire considerabilă a performanţelor deoarece aderenţa crescută substanţial a asigurat efectuarea comenzilor de frânare şi virare în condiţii de siguranţă şi precizie sporite. Acest lucru a permis autovehiculului să compenseze, cel puţin parţial, pentru lipsa sistemului de control electronic al stabilităţii. Performanţele noului autovehicul prevăzut cu anvelopele vechi au scăzut substanţial. Se pare că chiar şi sistemele cele mai avansate de asistenţă pentru conducătorii auto nu pot compensa pentru progresul dezvoltării dintre modelul vechi şi cel nou de anvelope.
Anvelopele sunt responsabile în mare măsură pentru siguranţa activă. Numai produsele premium avansate din punct de vedere tehnologic pot garanta distanţe scurte la frânare, un nivel ridicat de precizia în viraje, stabilitate direcţională impresionantă şi evitarea acvaplanării. Iată de ce Continental recomandă montarea de anvelope premium chiar şi pe autoturisme mai vechi pentru a contrabalansa lipsa celor mai recente sisteme de asistenţă şi siguranţă. Testul comparativ a evidenţiat, de asemenea, faptul că chiar şi noile autovehicule prevăzute cu o serie de sisteme de asistenţă îşi vor atinge performanţele maxime numai dacă anvelopele lor pot transfera forţele dinamice la nivelul carosabilului şi le pot transpune eficient în aderenţă.