Tudor vianu studii de literatura universala şi comparata

ti

KARAMAZOV

583

ne un drept al sau incontestabil, partea sa din etinde ca v .....

°5^te .

_rămasă de pe urma mamei şi de care îşi acuza

^te . deposedat. Sînt absolut de acord cu dumnea­ta¹^ . _e jntr-adevar o situaţie intolerabilă! Acuzatul avea ^voaS tivpie să devină maniac. în fond, nu era vorba numai ■ cît mai ales de faptul ca rivalul său înţelegea să se

eră de ei cu un cinism pur şi simplu revoltător ca să-i folosească

distrugă fericirea!

Tppolit Kirillovici arătă apoi cum se născuse şi se heiase treptat în sufletul inculpatului ideea paricidului, urmărind evoluţia ei pas cu pas, aşa cum o înfăţişau faptele.

La început, dumnealui s-a mulţumit numai să trăncă­nească în gura mare prin localuri - o lună întreagă n-a făcut decît să trăncănească. O, îi plăcea grozav să-şi etaleze viaţa personală în văzul tuturor, să-şi deschidă inima faţă de oricine, încredinţîndu-i chiar şi cele mai diabolice, mai peri­culoase idei ale sale! O, da, era oricînd dispus să-şi destăi-nuiascâ unuia sau altuia gîndurile, pretinzînd, în schimb, celor care-l ascultau să-i răspundă prompt, Dumnezeu ştie de ce, cu cea mai deplină simpatie, să-i împărtăşească grijile şi îndoielile, să-l îmbărbăteze şi să-l lase în apele lui, fără să-l stingherească în nici un fel! Altminteri, din te miri ce îşi ieşea din sărite şi era în stare să facă praf tot localul!" (Urma povestea cu căpitanul Sneghirev.) „Cei care au avut ocazia sa-l audă şi sâ-l vadă pe inculpat în această ultimă lună au ^S1mtit pînă la urmă că invectivele şi ameninţările proferate la ^resa tetâlui său nu erau numai vorbe rostite la mînie şi că, ^m moment dat, cînd exasperarea lui va fi ajuns la paro-^Ism, ameninţările puteau sa devină fapte." (Aici procurorul ^reuniunea de familie ce avusese loc la mînâstire, ca ^£ °^U ^°§^a Şi zugrăvi scena revoltătoare petrecută în sufr ^Pannteasca> în ziuă cînd inculpatul dăduse buzna în

^sfirş*^tul mesei.) „N-aş putea să afirm cu toată ^mea' continuă Ippolit Kirillovici, că hotărîrea de a

584

^faPtel_6i

regla definitiv socotelile cu tatăl sau, asasinîndu-premeditata înainte de acest incident. Presupun ideea asta îi venise de cîteva ori în minte, staruis ■ conştient asupra ei, aşa cum ne-o dovedesc depoziţiile martorilor şi chiar propriile declaraţii ale a lui. Domnilor juraţi, adăugă procurorul, mărturisesc- n " astăzi am şovăit să arunc pe umerii inculpatului acuzat crimă cu premeditare, ce se impunea de la sine. Eram f convins că în adîncul său întrezărise de mult clipa fatala a o întrezărise numai, imaginîndu-şi-o ca pe o eventualitatf fără să stabilească precis împrejurările şi fără să fixeze un tei men. Am şovăit, dar şovăielile mele s-au spulberat astăzi h momentul cînd s-a dat citire zdrobitorului document prezen­tat în instanţă de doamna Verhovţeva. Domnilor, aţi auzit cu toţii cuvintele sale: «Aici e tot planul asasinatului, punct cu punct, e un adevărat program!» Aşa a definit domnia a această blestemata misivă, scrisă «la beţie» de nefericitul care se află acum pe bănea acuzaţilor. Şi, pe bună dreptate, scrisoarea aceasta are o importanţă deosebită, constituind un program, o dovadă certă a premeditării. Fiind scrisă cu doua zile înainte de a-şi pune în aplicare planul său monstruos inculpatul a declarat, legîndu-se chiar cu jurâmînt, ca, daca ii ziua următoare nu va reuşi să facă rost de bani, are intenţia sâ-şi omoare tatăl, ca să poată sustrage «plicul cu bani &P-cu panglicuţă roz de sub pernă, numai să plece Ivan!» AuziP «numai să plece Ivan!» Vasăzică, totul fusese dinainte calci lat, fiece amănunt în parte cîntărit cu atenţie; şi ^{ce s}' întîmplat pînă la urmă? Acuzatul şi-a adus cu cea mai m meticulozitate planul la îndeplinire. Nu mai încape ni îndoială că e vorba de un act premeditat şi ca mobilul c a fost jaful, sînt lucruri mărturisite negru pe alb şi sernn^a inculpat cu mîna lui, şi el îşi recunoaşte iscălitura, a-"^{1 r} ^ obiecta: biletul a fost scris de un om în stare de eb

-HIV

Asta însă nu-i micşorează cu nimic gravitatea, ^ltTl

585

^car

e^c „ ,-.3r n s

" ■ fiind beat, inculpatul a aşternut pe hîrtie un plan ¹¹ ^_cep_USe mai înainte cu mintea limpede. Dacă nu _t j_{a e}j din vreme, cînd era treaz, nu l-ar fi dat în

^

_s__{a urcat} băutura la cap. Bine, ar putea

^

unii dintre dumneavoastră, dar ce rost avea să strige l ? C i

⁵² ^ mare ceea ce pusese la cale? Cine premeditează o - a asta caută pe cît posibil să păstreze secretul. E a arat dar acuzatul şi-a trîmbiţat intenţiile atunci cînd erau ^a â în germene, cînd abia mijeau în sufletul lui ca o vagă fjnta- în momentul acela nu-şi făcuse încă nici un plan, nu premeditase nimic. Mai tîrziu însă e mai puţin guraliv. în seara cînd a scris respectiva misivă în local, la «Stolicinîi eorod», era beat criţă, a stat tot timpul tăcut şi retras, n-a meat biliard şi n-a schimbat cu nimeni nici un cuvînt, mulţumindu-se doar să-l bruftuiască pe un vînzător de maga­zin, care se aşezase la masa lui; asta însă aproape inconştient, în virtutea obişnuinţei, fiindcă de cîte ori intra într-o circiumă, trebuia să se ia la harţă cu cineva. Presupun de asemenea că în clipa cînd s-a hotărît cu tot dinadinsul să acţioneze, şi-a adus aminte probabil cît de zgomotos îşi dezvăluise intenţiile în auzul tuturor şi s-a gîndit că din pri­cina asta ar putea fi descoperit după săvîrşirea crimei. Dar nu mai avea încotro. Publicitatea fusese făcută şi nu-şi putea lua ^v°rba înapoi, şi pe urmă, de atîtea ori în viaţă avusese noroc, ^e ce deci n-ar fi avut şi de astă dată? Credea în steaua """sale, domnilor! Trebuie să recunosc însă că s-a zbătut ^{u l} ca să ocolească un deznodămînt atît de crîncen, că a lup-"i^ răsputeri ca să evite o vărsare de sînge. «Am să mă

ruhl ^{Une Sâ Cer} ^^e ^^{a t0}^ '^3an^' P^îna ° ^{să încr0}P^{esc tre}i ^mii de ' ^sP^Une dînsul în limbajul său original, şi dacă nimeni

_CQ ^{a sâ}"^mi dea, atunci o sâ curgă sînge.» Şi iarăşi putem af_Ost ^{că tot ce}ea ce aşternuse pe hîrtie în stare de ebrietate sa-i c îndeplinire punct cu punct mai tîrziu, cînd avea

^mintea limpede!"

586

Ippolit Kirillovici descrise cu lux de depuse de Mitea pentru a face rost de bani, ca sa nu ^Ul^ crimă. Povesti scena cu Samsonov, apoi goana pe m-,». ^ Copoiu, căutînd să prezinte faptele aşa cum se p_et_r ⁶ '^Ul „Istovit, batjocorit, flamînd, ros de gelozie la gîndni ^ lăsase iubita fara supraveghere, temîndu-se ca-n lm_sa ] ^s' se ducă la Fiodor Pavlovici, se înapoiază, în sftrşit \_n ^%i după ce îşi vînduse pînă şi ceasul ca să poată pleca la h ⁵ (şi asta avînd — zice-se, o, numai zice-se! - o mie cinci de ruble asupra lui). Slavă Domnului, iubita lui nu fu$_es Fiodor Pavlovici! Iese apoi cu dînsa s-o conducă la prote torul ei Samsonov. (Curios: nu simte nici un grăunte d gelozie faţă de Samsonov, ceea ce constituie iarăşi o particu laritate deosebit de interesantă în cazul de faţa!) După care aleargă într-un suflet la postul lui de observaţie din spatele casei părinteşti; ajungînd acolo, află că Smerdiakov are o criză de epilepsie şi că cealaltă slugă, Grigori, zace şi el bol nav în pat, deci are cîmp liber de acţiune; «semnalele» sîntk discreţia lui - ce tentaţie! încearcă totuşi să se împotrivească ispitei şi, fără să mai stea pe gînduri, se hotărăşte sa apeleze la o persoana stabilita temporar la noi în oraş, multstimac doamnă Hohlakova, care urmărea de mult cu toată compasi unea frămîntârile lui. Doamna Hohlakova îi dă un sfat cit ^ poate de înţelept şi anume: să părăsească o dată pentru tot deauna viaţa de petreceri, să renunţe la o iubire nefasta, san. mai bată zi şi noapte localurile, irosindu-şi zadarnic toa-puterea tinereţii, şi să plece în Siberia, să lucreze într-o iW^r-de aur. «Acolo energia dumitale clocotitoare, firea duiM¹³'¹ romantică, aventuroasa au să-şi găsească un rost.» relată sfîrşitul întrevederii cu doamna Hohlakova şi scena cînd inculpatul descoperă pe neaşteptate ca Gruş ^ n-a fost la Samsonov şi furia năprasnica de care bie chinuit de gelozie şi cu nervii măcinaţi, e cuprins la g¹ în momentul acela dînsa se află la Fiodor Pavlovici. P

587

atenţia juraţilor asupra rolului fatal pe care ^""""a jucat în aceasta împrejurare: „Dacă servitoarea ar W^^a _â_j _spuna că iubita lui e plecata la Mokroe împre-fi ^aP f_ostul» dumneaei, care avea drepturi «netăgăduite»

^mi ° nrobabil că nu s-ar fi întîmplat nimic. Năucită de _asupra sa, v _ _ _ _

- ă f^{ata s}"^a J^{urat ca naoar n}"^are unde poate să fie, şi ^tnC'¹ Scuipatul n-a ucis-o pe loc, e numai pentru că a rupt-o decît la fugă, ca un nebun, pe urmele trădătoarei, p ţineţi un amănunt: deşi părea că-şi ieşise din minţi, n-a totuşi să ia cu sine pisălogul de aramă! De ce tocmai pisălogul, şi nu alt obiect, de care se putea servi ca de o armă? Atunci însă cînd o lună întreagă te gîndeşti zi de zi la o anumită eventualitate şi te pregăteşti în vederea ei, e de ajuns sa-ţi cadă privirile pe un obiect care să ia în ochii tăi aparenţa unei arme ca să şi pui mîna pe el, folosindu-l ca atare. Trebuie să ţinem seama că domnia sa o lună de zile s-a gîndit la un lucru pe care să-l aibă la îndemînă în momentul critic! De aceea, chiar în clipa cînd i-au picat ochii pe el, şi-a dat seama că pisălogul este exact ceea ce-i trebuia. Şi, deci, nu inconştient şi nici involuntar a înşfăcat de pe masă bleste­matul de pisălog! Iată-l, în sfîrşit, în grădina părintească, terenul este liber, martori nu există, e o noapte fără lună, peste tot numai beznă şi în sufletul său gelozia! Bănuiala că dînsa ar putea fi în casă, cu rivalul lui, poate în braţele aces­ta, ba poate chiar rîzînd de dînsul, îi taie răsuflarea. Şi nu «te vorba numai de o simpla bănuială, nicidecum, ci de o certitudine, nu mai încape nici un dubiu ca-l înşala: este °> w odaia cu fereastra luminată, trebuie să fie după para-■ efericitul se apropie tiptil de fereastra, se uita intimidat

Şi» Potolindu-se ca prin minune, ca un copil cuminte, sav" ^S^ P^^ece prudent, cît mai e vreme, ca să nu

nele • . ^{Câ Un} Păcat, să nu facă vreun gest nesăbuit, o ^s°ane >/ ~ ^^{& V}°^{r ce}^ P^u*^{m sa ne} demonstreze unele per-

^{01 însa}- cunoscîndu-i atît de bine caracterul, avem

588______________________________________^OST,

destule elemente la îndemîna să ne putem da seama _u. ^ lui de spirit din momentul acela, şi mai ales ştim ca dun^ deţinea semnalele care i-ar fi deschis numaidecît _Uş_{a Case} dîndu-i posibilitatea să pătrundă înăuntru!" Ippolit Kiriii_Ov* părăsi deocamdată principalul obiectiv al rechizitoriului _Pe^ tru a se ocupa de „semnale" şi de Smerdiakov, ca sa lichidez. definitiv acest incident, spulberînd o dată pentru totdeau^ suspiciunea ce plana asupra lui Smerdiakov, bănuit c_a % putea fi autorul crimei. Treabă pe care o îndeplini cît se p_Oa[e de conştiincios, în aşa fel, încît toată lumea îşi dădu seanu că, în ciuda dispreţului pe care-l afişa faţă de aceasta ipoteza procurorul îi acorda totuşi o importanţă deosebită.

VIII DISERTAŢIE ASUPRA LUI SMERDIAKOV

„în primul rînd, începu Ippolit Kirillovici, să vedem care este originea acestei suspiciuni? Primul care a declarat ca ucigaşul nu poate fi decît Smerdiakov a fost chiar inculpatul în momentul arestării sale; totuşi, de cînd a făcut aceasta declaraţie şi pînă în ziua de azi, n-a fost în stare să înfăţişeze nici o dovadă în sprijinul acuzaţiei sale, şi poate că dovada ar fi prea mult spus, dar nici măcar n-a putut să invoce un fapt concret, cît de cît verosimil. Aceeaşi învinuire o ridica alte trei persoane: cei doi fraţi ai inculpatului şi doamna Svetlou Cel mai mare dintre ei însă şi-a formulat acuzaţia, după cuff am auzit astăzi, într-un acces de febră cerebrala, prezent»¹ simptome neîndoielnice de alienaţie mintală, iar noi ştim P^r cis că în ultimele două luni Ivan Fiodorovici a împ^" întru totul părerea unanimă în legătură cu vinovăţia »^a său, părere pe care nici măcar n-a încercat s-o com Asupra acestui lucru vom reveni însă mai încolo. L^a , său, mezinul ne-a mărturisit adineauri că nu poseda

589

pro¹

sa certifice aserţiunea sa că Smerdiakov ar fi 1 si că nu face decît să repete spusele inculpatului, ' pe «expresia figurii lui» - argument destul de

are fratele acuzatului l-a repetat de două ori. Şi mai bizar. F ^ modul în care se exprimă doamna Svetlova:

^ . _s.i credeţi pe cuvînt, spune dînsa despre inculpat, i a ta nu e în stare să mintă». Acestea sînt efectiv ele-°^m _e care se bazează acuzaţia ridicată împotriva lui

nteⁱ H .

ri'akov de cele trei persoane care, ne dăm seama, sint

It orea interesate de soarta inculpatului. Cu toate acestea, • oteza emisă în legătură cu vinovăţia lui Smerdiakov a circulat intens, a cîştigat tot mai mult teren şi mai circulă încă în ziua de azi. Putem, oare, să-i acordăm vreun credit, putem admite că el ar fi vinovatul?"

Aici Ippolit Kirillovici găsi de cuviinţă să schiţeze în linii generale caracterul răposatului Smerdiakov, „care şi-a pus capăt zilelor într-un acces de nebunie", înfăţişîndu-l ca pe un om sărac cu duhul, un sfertodoct, zăpăcit de diferite idei filosofice care depăşeau putinţa lui de înţelegere, îngrozit de unele concepte moderne despre datorie şi despre obligaţii morale, pe care - practic, i le-a demonstrat viaţa destrăbălată a lui Fiodor Pavlovici, fostul său stâpîn şi totodată poate pro­priul lui tată; iar teoretic - o serie de discuţii filosofice destul de ciudate pe care le-a avut cu fiul cel mijlociu al boierului. &a un mic divertisment, pe care Ivan Fiodorovici şi-l per-^{mitea cu} un fel de voluptate, din plictiseală probabil sau P°«e din plăcerea de a rîde pe socoteala cuiva, negăsind la

^emînă un obiectiv mai potrivit. „Smerdiakov mi-a descris

gur starea lui de spirit din ultimele zile petrecute în casa

imului său, explică Ippolit Kirillovici. Mărturisirile lui

ac_e ^{te însa} Şi ^de al^te persoane: inculpatul, fratele

l-au ^^§1 °'¹^^ar k^atrînul servitor Grigori, adică toţi cei care

a_Ce ^0SCut îndeaproape, spun acelaşi lucru. în afară de

' "lerdiakov, care suferea de o depresiune nervoasă

590

din pricina epilepsiei, era «fricos ca o găina». «s_e picioarele mele şi-mi săruta cizmele», ne-a destainu r patul într-un moment cînd nu-şi dădea seama încă de ciul pe care i l-ar putea pricinui aceasta declaraţie - «₀ ^v epileptică», cum îl caracterizează el pe Smerdiakov în) jul lui atît de colorat. Acesta este omul pe care, aşa cu văzut, inculpatul (lucru pe care îl confirmă şi domnia sa") face confident, terorizîndu-l în aşa hal, încît nefenc acceptă, în cele din urmă, să devină iscoada lui şi informeze de tot ce se întîmpla acasă. Ca atare, Smerdiakn nu pregetă să-şi trădeze boierul şi-i dezvăluie inculpatul existenţa plicului cu bani, comunicîndu-i totodată şi se_m. nalele cu ajutorul cărora se poate pătrunde în casă. Spuneţi şi dumneavoastră, ce putea să facă bietul om? «M-ar fi ucis vedeam bine că m-ar fi ucis», ne-a declarat la ancheta, înfiorîndu-se de groază şi tremurînd ca vai de el, deşi călăul său era arestat şi nu avea cum să-l muştruluiască. «Tot timpul mă bănuia că-l mint, şi atunci, ca să-l potolesc, dîrdîind de frică, nu mai aşteptam să mă întrebe, şi-i spuneam singur tot ce ştiam, ca să se încredinţeze că nu-i ascund nimic şi să-rai cruţe viaţa.» Reproduc textual destăinuirile lui Smerdiakov, pe care le-am reţinut şi le-am notat cuvînt cu cuvînt. «Numai ce se răstea o dată la mine, şi-i cădeam în genunchi!» Vid \ extrem de cinstit din fire şi bucurîndu-se de toată încredere! boierului (care ţinuse să-l răsplătească pentru onestitatea w odată, cînd îi înapoiase nişte bani pierduţi), îmi închipui se va fi chinuit bietul Smerdiakov la gîndul ca-şi id stapînul de care era grozav de ataşat, considerîndu-l ^b făcătorul său. Bolnavii de epilepsie, după mărturia celor renumiţi psihiatri, sînt îndeobşte înclinaţi sa-şi facă pro de conştiinţă; bineînţeles, este vorba de o înclinaţie mor Tot timpul sînt obsedaţi de pretinsa lor «vinovăţie*- ^ remuşcâri cumplite şi se macină sufleteşte, de cele m⁸¹ ori fără nici un temei, exagerîndu-şi greşelile sau

_icaRamazov

591

¹'

pute»

j_u.şi singuri tot felul de păcate şi crime. Va daţi ^naSC noate să fie cînd un individ de genul acesta devine s^ vinovat, poate chiar criminal, de frică, silit prin i în afară de aceasta, el, Smerdiakov, presimţea ca, _se desfăşurau evenimentele, din moment în moment surveni un dezastru. în ajunul tragicei zile, cînd Ivan *""h rovici, băiatul cel mijlociu al lui Fiodor Pavlovici, s-a tarît să plece la Moscova, Smerdiakov l-a rugat stăruitor să înă, fără a îndrăzni totuşi, ca de obicei, din laşitate, să-şi H a pe faţă lămurit şi fără ocolişuri temerile, mulţumindu-se f_acâ unele aluzii, care din păcate n-au fost înţelese. Trebuie să menţionez că Smerdiakov îl socotea pe Ivan Fiodorovici ocrotitorul său şi era convins că nu se va întîmpla nici o nenorocire atîta timp cît va sta acasă. Amintiţi-vă ce spunea în biletul lui, scris «la beţie», Dmitri Karamazov: «Am să-l ucid pe bătrîn, numai să plece Ivan». Prin urmare, prezenţa lui Ivan Fiodorovici însemna pentru toţi o garanţie de linişte şi pace în casă. Pînă la urmă, totuşi, a plecat, şi un ceas mai tîrziu Smerdiakov a şi avut o criză de epilepsie. Nici nu e de mirare. Trebuie să ştiţi că, demoralizat din pricina temerilor şi disperării de care era stăpînit, lacheul presimţise în ultimele zile posibilitatea unei crize apropiate, aşa cum mai avusese şi altă dată în urma unei încordări ner­voase sau a unei emoţii zguduitoare. Fireşte, nimeni nu e în ^masură să prezică ziua şi ora exacte, dar fiecare epileptic ^poate Presimţi, după anumite simptome, o criză. Cel puţin declară medicina. îndată după plecarea Iui Ivan ^orovici, Smerdiakov, cu inima strînsă, fiindcă a rămas Şi lipsit de apărare în faţa primejdiei, se duce să ia vm ^m P'^vmt^ă- Şi> coborînd treptele, se gîndeşte: «O să-mi _ac ⁿ"° să-nu vină criza? Ce-ar fi să mă apuce chiar ijjjj,'. ^ tocmai îndoiala asta, teama de care e cuprins, ^e neliniştitoare îi provoacă spasmul acela al bere-

gatei,

^e preceda totdeauna accesul; o clipă mai tîrziu, se
dul beciului. Şi mai sun oamcm ^_________

ceva suspect în acest accident atît de firesc, sa desco indiciu că Smerdiakov ar fi simulat intenţionat criza» rT dacă a simulat-o intenţionat, se ridică atunci alta probi pentru ce a făcut-o? Cu ce plan? în ce scop? Las den * faptul că aici mai are şi medicina un cuvînt; să zice_m ştiinţa se înşală, că medicii mint ori nu s-au priceput deosebească un acces real de unul simulat - fie, dar în caz acesta spuneţi-mi, vă rog, ce rost avea să se prefacă? N cumva ca, în timp ce punea la cale asasinatul, să atragă de la bun început şi cît mai grabnic asupra lui atenţia celor din casă? Domnilor juraţi, ţin să vă amintesc că, în noaptea în care a fost înfăptuita crima, în casă la Fiodor Pavlovki se aflau cinci persoane; întîi şi-ntîi, Fiodor Pavlovici, dar este clar că nu şi-a luat viaţa singur; apoi servitorul Grigori, dai şi el a fost la un pas de moarte; pe urmă soţia lui Grigori, Marfa Ignatievna, slujnica, dar cred c-ar fi nedemn din partea noastră s-o bănuim cumva c-ar fi fost în stare sâ-şi ucidă stăpînul. Nu mai rămîn, aşadar, decît doi suspecţi: inculpatul şi Smerdiakov. Dar, de vreme ce inculpatul afirmă sus şi taie că nu el a ucis, înseamnă implicit că ucigaşul este Smerdiakov; e singura alternativă, fiindcă altcineva n-a na fost acolo şi nici nu avem vreun indiciu care să ne îndrept bănuielile într-ăltă parte. Iată, deci, explicaţia colos* «ingenioasei» acuzaţii aruncate în spinarea nefericitului c ^ " -'— —oral TtTvoosibilitatea de a găsi un *

- -Ulii.

«ingenioasei» acuzam

şi-a pus capăt zilelor aseară! Imposibilitatea de a găsi vinovat! Dacă ar putea să planeze măcar o umbră de în"⁰¹" asupra altcuiva, dacă o a şasea persoană ar fi putut da " bănuit, sînt convins că pînâ şi inculpatul s-ar fi &^u\ * implice pe Smerdiakov şi ar fi acuzat din capul locuW

de-a şasea persoană, fiindcă e pur şi simplu absurd sa c^fe

Smerdiakov ar fi putut săvîrşi crima!

'lor vă propun să nu ne mai ocupăm deocamdată ^° i_ogie, nici de medicină, nici chiar de logică şi să <*^e P^S _{f te}i_e să vorbească, faptele nude, să vedem ce putem '^ io pIp Să zicem că Smerdiakov a ucis, dar cum?

fia de i"

au în complicitate cu inculpatul? Să examinăm mai

^ rima ipoteză, adică să presupunem că Smerdiakov ar fi ® •<- cintrur asasinatul. Fireşte, ca să facă o faptă ca asta • că aibă un motiv, să urmărească un folos. Dar cum in trebuia s* <"

fi tul lui nu exista nici unul dintre motivele care-l

împingeau la crimă pe inculpat, adică ura, gelozia etc, etc, Smerdiakov desigur nu putea să-şi ucidă stăpînul decît pentru bani ca să-şi însuşească cele trei mii de ruble, pe care acesta le vîrîse în plic sub ochii lui. Şi atunci, în timp ce punea la cale în taină asasinatul, n-a găsit altceva mai bun de făcut decît să comunice din vreme unei alte persoane - o persoană care era interesată în cel mai înalt grad să cunoască lucrurile acestea, adică inculpatul - tot ce se petrecea în casă, povestea cu banii şi cu semnalele, să-i spună chiar unde-i ascuns plicul şi ce este scris pe el şi, mai ales, da, mai ales, să-i dezvăluie «semnalele» cu ajutorul cărora se putea intra la boier în casă. Pentru ce a făcut-o, nu cumva ca să se dea singur de gol? Sau pentru că ţinea cu tot dinadinsul să aibă un concurent căruia u punea singur la dispoziţie mijloacele ca să poată pătrunde ta odaia bâtrînului şi şterpeli plicul? «Bine, ar putea obiecta ^Cffleva, dar Smerdiakov i-a comunicat lucrurile astea numai ^{e fricâ!>>} Cum vine asta? Un om care concepe fără să şovăie ^{0 Cr}«nă atît de temerară, de sălbatică, pe care o aduce apoi la Pinire fără să clipească, mai poate oare destăinui _d ^{Va nişte} secrete pe care le cunoaşte numai el, aşa încît, orie-^{Slar fl tinut gura}'^mmem P^e l^{ume nu} l^-ar ^ bănuit? Nu, f_a_. ^s ăr fi un om, din moment ce ar fi pus la cale o nev ^Sar ^ Păzit ca de foc să scape o vorbă faţă de

îtise' ^menmc*u-i despre plic şi despre semnale, fiindcă ar ^at să se demaşte de la început. Ar fi născocit cîte-n

lună şi-n stele, ar fi minţit în fel şi chip daca i s-ar f tot dinadinsul informaţii, numai despre asta n-a -^ nimic! Dimpotrivă, repet, dacă el âr fi păstrat cea ma' â ^Sf" tăcere în privinţa banilor, pe care i-ar fi sustras dup_a fi asasinat stăpînul, nimeni nu l-ăr fi putut acuza vre ri ' crimă cu tîlhărie, fiindcă nimeni pe lume în afara d văzuse plicul, nici nu ştia de existenţa lui în casa. Chia ar fi fost acuzat de omor, cu siguranţă că s-ar fi atribuit mobil asasinatului. Dar cum nimeni nu băgase de seama fi putut avea vreun motiv să comită crima, ba, dimpot chiar, toată lumea remarcase ce mult ţinea la el şi încredere îi arăta boierul, fireşte că nimeni nu s-ar fi g_mQ să-l suspecteze, şi bănuielile ar fi căzut şi de astă dată asui-inculpatului, care avea toate motivele să dorească moarte bătrînului, ba mai mult încă, nu făcuse nici un secret din ei-proclamîndu-le în auzul tuturor; într-un cuvînt, toate suspic unile s-ăr fi îndreptat împotriva lui Dmitri Fiodorovici. fi. victimei. Smerdiakov şi-ar fi ucis stăpînul şi l-ar fi prădat ■_ fiul răposatului ar fi suportat consecinţele; nici nu se put găsi ceva care să-i convină ucigaşului, nu-i aşa? Şi cu toat astea, din capul locului chiar, de cînd a încolţit în el gîndi crimei, Smerdiakov s-a grăbit să dezvăluie existenţa plic* cu bani şi secretul semnalelor - şi tocmai cui? Fiului* timei! E foarte logic — nu? — şi limpede ca lumina zilei!

Iată însă că soseşte şi ziua pe care Smerdiakov o aşteţ-j

ca să poată înfăptui crima, şi ce credeţi că face dumnealui

prăbuşeşte în beci, simulînd un acces de epilepsie. Pentru

Fireşte, pentru ca în primul rînd Grigori, care avea de g"¹

seara aceea să încerce iarăşi leacul cel miraculos, va»"

nu are cine să păzească locuinţa, să lase totul de"P*

renunţînd să se mai doftoricească, şi să stea de vegh^e'

doilea rînd, probabil, pentru ca boierul, vâzînd c-a rafl»³-

paznic şi tremurind tot să nu vină cumva peste el fiu-sâU'

pe care, de altfel, nici nu căuta să-l ascundă — să-şi în¹*

595

■^ _să devină şi mai bănuitor. Şi, în sfîrşit, pentru ca

vig''^etl. _vreau să jic, Smerdiakov - după declararea crizei, ^e''°^S utat din bucătărie (unde dormea de obicei singur, ^5â h' de celelalte slugi şi avînd intrare separată) tocmai în fc^ose _{ât a}j acareturilor, în odăiţa lui Grigori, la trei paşi H catul celor doi bătrîni, despărţit de ei numai printr-un îduri odăiţă în care era transportat din porunca

de scînduri - odăiţă în care era transportat din porunca

lui şi după dorinţa inimoasei Marfa Ignatievna, de cîte ■ vea un acces de epilepsie. Şi, zăcînd acolo, după peretele scînduri, să geamă toată noaptea (aşa cum au arătat la chetă Grigori şi Marfa Ignatievna) ca să dea impresia că e într-adevăr bolnav, împiedicîndu-i pe bâtrini să doarmă. Şi toate astea pentru ce? Ca să se poată scula mai lesne din pat şi sâ-i fie mai la îndemînă să-şi omoare stăpînul!

Dar, vor spune unii, se prea poate să se fi prefăcut bolnav anume ca să nu fie suspectat şi să-i fi vorbit inculpatului despre bani şi despre semnale, gîndindu-se că probabil acesta va fi tentat să înfăptuiască singur crima, pentru ca după ce îşi va fi răpus victima şi va fi plecat, luînd cu el banii şi, even­tual chiar, iscînd întîmplător zgomot, tulburînd liniştea şi trezind martorii din somn, să se scoale şi el, adică Smerdiakov, din pat şi să se ducă, da, să se ducă, dar unde, vâ-ntreb, şi pentru ce? Poate ca să-l omoare a doua oară pe ^lx)ier Şi să fure încă o dată banii pe care avusese grijă să pună ^m*na altul mai înainte. Rîdeţi, domnilor? Eu însumi, vă rog ^a mă credeţi, mă simt jenat că-mi permit să fac asemenea Poziţii, şi, cu toate acestea, închipuiţi-vă, am reprodus ^versiunea pe care o susţine inculpatul: «Apucasem să ' P^ur>e el, după ce-l doborîsem pe Grigori şi pusesem d_u T *" ^mişcare> ^cînd Smerdiakov s-a sculat din pat şi s-a S_m " ^uc^^a pe tata ca să-l jefuiască». Nu mai vorbesc că Prec' ⁿ-^avea de unde să ghicească dinainte cu atîta

ca „ ^a năbădăios şi turbat de mînie o să vină numai

^a aruncp ^ ■ ■

o privire respectuoasă pe geam şi - cu toate că

596