Unitatea executantă



Yüklə 5,01 Mb.
səhifə7/150
tarix04.01.2022
ölçüsü5,01 Mb.
#58481
1   2   3   4   5   6   7   8   9   10   ...   150
Scopul proiectului

Ca in orice activitate umana, rezultatul nedorit al utilizarii tehnicilor si tehnologiilor nucleare, este aparitia deseurilor, care in acest caz particular contin substante radioactive deosebit de periculoase pentru personalul operator, populatie si mediu pe o durata care poate atinge un million de ani. Caracterul cu totul special al deseurilor radioactive consta in faptul ca radioactivitatea este o proprietate nucleara, practic imposibil de anihilat prin metodele chimice si fizice aplicate celorlalte tipuri de deseuri periculoase. Din acest motiv, managementul sigur si eficient al instalatiilor radiologice si nucleare aflate in operare sau la sfarsitul perioadei de viata, al amplasamentului si al deseurilor radioactive operationale si rezultate din dezafectare, este o necesitate obligatorie pentru progresul in domeniu. Obiectivul primordial al acestui management este protectia populatiei si a mediului, sarcinile de protejare aplicandu-se in prima instanta grupelor considerate “critice” din populatie care datorita localizarii in apropierea amplasamentelor nucleare si obiceiurilor de viata pot fi expuse mai mult decat media populatiei. Mai mult, aceste sarcini se aplica atat populatiei actuale, cat si generatiilor viitoare pentru a fi sigur ca acestea din urma nu vor fi supuse la riscul radiatiilor rezultate din activitatile generatiilor actuale.


Tinand cont ca viata unei instalatii nucleare este limitata, dezafectarea ei este o sursa suplimentara de deseuri radioactive al caror volum este apreciat la cel putin volumul rezultat in timpul operarii. In multe cazuri pe langa deseurile rezultate din dezafectare se adauga si deseurile reecologizarii amplasamentului nuclear, deseuri care desi sunt de mica activitate, pot avea volume importante. De aceea se impune ca prin cercetari aplicative si dezvoltari tehnologice sa se asigure dezafectarea acestor instalatii, a caror durata de viata a expirat, in conditii de securitate radiologica.
Managementul deseurilor radioactive din afara ciclului de combustibil nuclear (deseuri radioactive institutionale) consta intr-o succesiune de etape tehnologice dupa cum urmeaza:

- producerea deseurilor radioactive primare din reactoare nucleare sau acceleratoare ca urmare a expunerii structurilor, sistemelor, echipamentelor si componentelor acestora la fascicule de particule, in procesele tehnologice de preparare a compusilor marcati si a surselor de radiatii, in utilizarea radioizotopilor (cercetare, medicina, agricultura, industrie) si din activitatea de dezafectare a instalatiilor nucleare si radiologice ce utilizeaza sau produc material radioactive;

- segregarea deseurilor dupa caracteristicile radionuclizilor contaminanti si a naturii fizico- chimice a materialului suport, colectarea deseurilor si transferul la instalatiile de procesare;

- tratarea, conditionarea si ambalarea deseurilor radioactive in asa fel incat sa fie evitate riscurilor diseminarii materialelor radioactive in spatiile tehnologice si mediu;

- depozitarea finala a containerelor cu deseuri radioactive in conditii de securitate nucleara maxima pe intreaga perioada de timp necesara dezintegrarii complete a izotopilor radioactivi.
Corelat cu tendintele mondiale in domeniu si cu tematica dezvoltata de AIEA si UE prin programe multinationale, etapele de cercetare propuse de catre Centrul Management Dezafectari si Deseuri Radioactive (CMDDR) tin cont si de posibilitatile reale existente si prevazute pentru viitorul apropiat la contractanti si la colaboratori din cadrul IFIN-HH in termeni de resurse umane, dotari existente si solicitate, prioritati, dezvoltare institutionala planificata strategic.
Obiectivele urmarite in cadrul proiectului sunt:

- dezafectarea unor sisteme si structuri aferente reactorului VVR-S contaminate radioactiv care necesita evaluari si caracterizari radiologice detaliate, evaluari si solutii tehnice complexe.

- minimizarea generarii și optimizarea managementului deseurilor radioactive;

- dezvoltarea de solutii care asigura gestionarea pe termen lung a deseurilor radioactive;

- promovarea de metode si sisteme de gestionare a deseurilor radioactive care conduc la economisirea si utilizarea eficienta a resurselor.

- imbunătățirea continua a metodelor și tehnologiilor de management a deseurilor radioactive, cu efect direct asupra volumului de deseuri ce urmeaza a fi depozitat;


In acest sens, activitatile prevazute sunt structurate pe trei directii prioritare:

- conceperea de tehnici si metode de dezafectare, in conditii de securitate radiologica;

- dezvoltarea de metode specifice de caracterizare a materialelor rezultate din dezafectare;

- elaborarea de solutii eficiente si optimizate de gestionare pe termen lung a deseurilor radioactive generate la nivel national, inclusiv cele rezultate din dezafectarea VVR-S.



Yüklə 5,01 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   2   3   4   5   6   7   8   9   10   ...   150




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin