Universitatea liberă internațională din moldova


Apariţia crizelor, tipurile, fazele şi consecinţele оn organizaţiei



Yüklə 3,9 Mb.
səhifə2/45
tarix08.04.2018
ölçüsü3,9 Mb.
#47916
1   2   3   4   5   6   7   8   9   ...   45

1.1. Apariţia crizelor, tipurile, fazele şi consecinţele оn organizaţiei


Organizaţia este un segment structural relativ separat оn sistemul economic general. Criteriile unei asemenea separări sunt: independenţa economică, activitatea organizatorică (existenţa mediului intern şi extern), disponibilitatea de infrastructură specializată, posibilitatea evidenţierii rezultatului total al оntregii organizaţii.

Drept organizaţie poate fi considerată o firmă aparte, оntreprindere, societate pe acţiuni, bancă, companie (de asigurare, turistică etc.), precum şi unităţile structurale din sistemul managementului public.

Pentru soluţionarea problemelor ce ţin de gestiunea organizaională importante sunt următoarele aspecte: оn ce perioade de activitate poate apare şi se dezvolta criza; оn ce măsură pericolul de apariţie a crizei este determinat de modificările riscante din cadrul organizaţiei şi dacă aceasta are legătură cu evoluţia mediului economic оn care funcţionează organizaţia dată.

Realitatea demonstrează că crizele reflectă ritmuri proprii de dezvoltare a fiecărei organizaţii оn parte i uneori nu coincid cu ritmurilor dezvoltării sociale sau dezvoltarea altor organizaţii. Fiecare organizaţie оşi are potenţialul ei de dezvoltare şi condiţiile de realizare şi concomitent se supune legităţilor de dezvoltare ciclică a оntregului sistem social-economic. De aceea asupra organizaţiei acţionează оn permanenţă atвt factorii exterini, determinaţi de impactul ciclurilor economice generale, cвt şi cei interni, care depind de ciclurile proprii şi de evoluţia crizei.

Factorii externi caracterizează situaţia economică оn care funcţionează organizaţia şi de care ea nu poate să nu depindă. Dacă sistemul economic se află оn stare de criză, aceasta se răsfrвnge şi asupra unei organizaţii оn parte i asupra altora оn mod diferit. Totul depinde de tipul de proprietate al organizaţiei, genurile ei de activitate şi de potenţialul ei economic şi profesional. De aceea trebuie să se aibă оn vedere că fiecare organizaţie reacţionează diferit la coraportul factorilor externi şi interni, care influenează activitatea ei. Astfel, оn caz de apariţie a crizei оn sistem o serie de organizaţii momentan se dispar, altele se opun din toate puterile fenomenului de criză, iar a treia categorie găsesc diverse posibilităţi să utilizeze acţiunea factorilor externi оn propriul folos, poate provizoriu, оn haosul fenomenelor de criză generală.

Aceasta se poate explica prin multe cauze, printre care figurează şi potenţialul anticriză, gestiunea profesională, gradul de intensitate a activităţii economice, dar totodată nu trebuie să fie neglijate circumstanţele şi consecinţele pozitive de pe urma unor decizii riscante.

Totui este posibilă şi o asemenea situaţie, оn cazul căreia chiar şi existena uni anturaj economic favorabil organizaţia poate intra оntr-o criză profundă. Оn acest caz cauzele generale de criză constau оn influena factorilor interni de dezvoltare cum sunt: tehnologia оnvechită, organizarea ineficientă a muncii, lacunele оn strategia economică, erorile la adoptarea deciziilor economice, conflictele de afaceri şi social-psihologice, profesionalismul scăzut al cadrelor, marketingul nereuşit şi mulţi alţi factori.

Pentru a avea posibilitate să declanşeze programele de gestiune anticriză, managerii trebuie să se cunoască factorii, simptomele şi cauzele crizei.

Simptomele se manifestă оn indicatori şi, ceea ce nu este mai puţin important, оn tendinţele şi modificările ce reflectă funcţionarea şi dezvoltarea organizaţiei. Astfel, analiza indicatorilor privind productivitatea muncii, eficienţa activităţii, randamentul fondurilor, energointensitatea producţiei, situaia financiară, fluctuaţia personalului, disciplina, satisfacţia muncii, starea conflictuală etc. pot caracteriza starea unei organizaţii de producţie оn raport cu apropierea crizei [17, p. 34].

Concomitent mărimea şi dinamica indicatorilor pot fi evaluate şi оn comparaţie şi cu mărimea recomandată stabilită (admiterile respective), şi cu valorile din anumite intervale consecutive de timp.

Drept simptom al situaţiei de criză poate fi, spre exemplu, necorespunderea indicatorilor cu coraportul normal sau scăderea bruscă a indicilor оn anumite intervale de timp. Оnsă nu оn totdeauna simptomele de оnrăutăţire a stării organizaţiei conduc la criză. Simptomul este doar manifestarea exterioară a оnceperii „оmbolnăvirii” organizaţiei, dar la „boala” оnsăşi conduc cauzele apariţiei ei. Anume cauzele stau la baza apariţiei simptomelor şi după aceea a factorilor care vorbesc de intervenirea crizei.

Astfel, etapele de apariţie a crizei pot fi redate оn următoarea consecutivitate:



cauzele simptomele factorii.

Estimarea crizei poate fi efectuată nu numai după simptomele ei, ci şi după cauzele şi factorii ei reali.

Cauza crizelor o constituie evenimentele, starea obiectului, sau tendinţele ce reflectă apropierea crizei.

Spre exemplu, оn cadrul organizaţiei drept cauze pot fi erorile de ordin economico-financiar, starea generală a economiei, calificarea insuficientă a personalului, neajunsurile din sistemul de motivaţie. Simptomele crizei sunt manifestarea primelor semne ale tendinţelor negative, stabilitatea acestor tendinţe, conflictele de afaceri, acumularea problemelor financiare etc. şi atunci factorii crizei vor fi reducerea calităţii producţiei, оncălcarea disciplinei tehnologice creşterea datoriilor la credite etc.

Din punctul de vedere al acţiunii asupra organizaţiei cauzele de apariţie a crizei оn cadrul acesteia pot fi clasificate оn interne şi externe. Cele externe sunt determinate de starea economiei, activitatea statului, starea ramurii din care face parte organizaţia dată, precum şi de impactul unor stihii. Оn detaliu enumerarea şi clasificarea cauzelor cu impact asupra stării financiare a organizaţiei sunt redate оn capitolul al 5-lea.

Problema apariţiei crizei оn organizaţie trebuie abordată de pe poziţii sistemice. Orice organizaţie constituie un sistem integru format din elemente, părţi, componente interdependente. Concomitent dezvoltarea organizaţiei, chiar şi оn cazul creşterii cantitative, nu modifică caracteristicile generale integrităţii ei, dacă, bineоnţeles, nu are loc distrugerea ei.

Sistemul оn procesul ciclului de viaţă se poate afla fie оn stare stabilă, fie оn stare instabilă. Astfel, literatura de specialitate, se delimitează două concepte: stabilitatea statică şi stabilitatea dinamică.

Factorii care acţionează asupra stabilităţii sistemului pot fi externi şi interni. Dacă stabilitatea оn temei este dictată de factorii externi - se numeşte externă , dacă de factorii interni – stabilitate internă.

Оn condiţiile gestiunii centralizate a economiei stabilitatea structurilor economice de producţie se atingea, de regulă, datorită acţiunii factorilor externi, astfel procesele destabilizatoare erau stinse din exterior. Totodată mecanismele care aduceau sistemul оn stare stabilă sau cvazistabilă puteau fi cele mai diferite: susţinerea economică suplimentară, оnlocuirea directorului, corectarea planurilor, reorganizarea administrativă a producţiei etc. Оn acest caz stabilitatea activităţii organizaţiei se obţinea datorită interveniei din exteriorul organizaiei şi criza nu mai apărea.

Aceasta nu оnseamnă că problema stabilităţii nu exista, aceasta pur şi simplu se permuta la nivel ramural, regional şi de stat şi оntotdeauna se soluţiona de către organele superioare.

Toate reformele efectuate anterior priveau оn primul rвnd nivelurile ierarhic superioare, adică cele de stat, regionale şi ramurale. E destul să ne amintim de comasarea şi decomasarea ministerelor, introducere schemelor generale de gestiune etc. Оn prezent, оn condiţiile concurenţiale problema stabilităţii preocupă fiecare organizaţie.

Astfel, pentru a recunoaşte criza, trebuie depistate la timp simptomele, determinaţi factorii ce vorbesc despre posibila intervenţie a situaţiei de criză şi clarificate cauzele ei. Drept mijloace de descoperire a posibilităţilor de intervenţie a crizei оn organizaţie se consideră intuiţia şi experienţa, analiza şi diagnosticul stării de lucruri. Aceste mijloace trebuie aplicate la toate etapele de existenţă a organizaţiei, pentru că e posibilă situaţia оn care ea poate intra оn criză profundă la stadiul de оnflorire sau оn cazul unei situaţii economice externe destul de favorabile.



  1. Yüklə 3,9 Mb.

    Dostları ilə paylaş:
1   2   3   4   5   6   7   8   9   ...   45




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin