Universitatea,,emanuel” oradea
Yüklə 18,35 Kb.
|
- Bu səhifədəki naviqasiya:
- BIBLIOGRAFIE
|
PSALMUL 95 Psalmul 95 face parte din psalmii de laudă – cei mai numeroşi din cartea Psalmilor – şi îl găsim aşezat în cea de-a patra carte. Acest psalm nu are un autor cunoscut însă, privind cu atenţie compunerea acestui psalm, Îl vom observa cu atenţie pe Dumnezeul Atotputernic care, aplecându-se din ceruri peste poporul Israel strâns la sărbătoare, aruncă o provocare celor ce sunt intraţi în legământ cu El : ,,Nu vă împietriţi inima” (v.8). Este interesant că acelaşi îndemn îl regăsim dezvoltat peste sute de ani, de către autorul Epistolei către Evrei din Noul Testament la cap. 3:12,13 : ,, Luaţi seama, deci, fraţilor, ca nici unul dintre voi sã n-aibã o inimã rea şi necredincioasã, care sã vã despartã de Dumnezeul cel viu. Ci îndemnaţi-vã unii pe alţii în fiecare zi, cîtã vreme se zice: „Astãzi pentru ca nici unul din voi sã nu se împietreascã prin înşelãciunea pãcatului”. Psalmul 95 continuă grupul de cântări închinate în mod specific lui Dumnezeu ca Împărat, deşi autorul conturează şi imaginea lui Dumnezeu de Suveran prin intermediul a trei realităţi de : Creator, Mântuitor şi Judecător. Psalmistul se uită la Dumnezeu şi vede cum Acesta S-a revelat şi trage câteva concluzii :
De aceea întregul psalm devine un îndemn la închinare în faţa Celui care domneşte ,,mai pesus de toţi dumnezeii”, peste ,,adâncimile pământului”, peste ,,vârfurile munţilor”, peste ,,mare” şi ,,uscat” (v.1,6,7), dar care este al ,,nostru” (v.7) al celor care ,,strigăm de bucurie către El” (v.1), care ,,ne smerim înaintea Lui” (v.6) şi de care ar trebui să ascultăm (v.7). Atmosfera foarte vioaie a închinării din introducerea psalmului : ,,să cântăm cu veselie”, ,,să strigăm de bucurie”, ,,să mergem cu laude”, ,,să facem să răsune cântece”, este temperată de concluzia severă din final, rostită chiar de Dumnezeu : ,, M-am scîrbit de neamul acesta, şi am zis: „Este un popor cu inima rãtãcitã; ei nu cunosc cãile Mele. De aceea am jurat în mânia Mea: „Nu vor intra în odihna Mea!” (v.10,11). Întregul îndemn la închinare adresat de psalmist israeliţilor, se sfârşeşte printr-un oftat meditativ: ,,O de aţi asculta azi glasul Lui!” (v.7) şi apoi, în versetele următoare, ne prezintă o imagine a istoriei poporului Său (vv.8-11) care reprezintă componenta istorică a Psalmului 95. Ajungerea în acest punct final ne este prezentată de psalmist cu scopul de a trata cu maximă seriozitate judecata Domnului ,,De aceea am jurat în mînia Mea: ,,Nu vom intra în odihna Mea!” (v.11). Acest psalm de laudă poate fi împărţit în mai multe secţiuni – în care temele, laudă şi închinare, dau nota dominantă – astfel :
întâmpinarea Celui care împărăţeşte peste întregul univers şi explicit, peste întreaga creaţiune. Atmosfera de cântec şi bucurie de la începutul psalmului ne conduce gândurile spre cel mai bun loc unde israeliţii Îl puteau întâmpina pe Domnul, unde puteau să-I aducă laudă, şi unde puteau să I se închine şi acesta este Templul, locul prezenţei lui Dumnezeu. Aceste versete sunt un îndemn pentru israeliţi spre a-I cânta cu laudă şi veselie, Aceluia care s-a alipit de ei ca să-i iubească, alegându-i numai pe ei dintre toate popoarele, răscumpărându-i cu mână tare din ţara Egiptului : ,, Căci tu eşti un popor sfînt pentru Domnul, Dumnezeul tău; Domnul Dumnezeul tău te-a ales, ca să fii un popor al Lui dintre toate popoarele de pe faţa pămîntului. Nu doar pentrucă întreceţi la număr pe toate celelalte popoare S-a alipit Domnul de voi şi v-a ales, căci voi sunteţi cel mai mic dintre toate popoarele ci, pentru că Domnul vă iubeşte, pentru că a vrut să ţină jurămîntul pe care l-a făcut părinţilor voştri, pentru aceea v-a scos Domnul cu mîna Lui puternică, şi v-a izbăvit din casa robiei, din mîna Lui Faraon, împăratul Egiptului.” (Deuteronom 7:6-8). Sărbătoarea la care se referea psalmul, celebra bucuria prezenţei lui Dumnezeu în Templu, însă, privind în viitor, bucuria supremă avea să vină atunci când El avea să locuiască în inimile lor şi ale noastre (Ieremia 31:31-34).
aduce înaintea poporului său ,,Nu vă împietriţi inima” (v.8). Acest oftat îi are în vedere pe aceia care au rostit ,,Căci El este Dumnezeul nostru, şi noi sîntem poporul păşunei Lui, turma, pe care o povăţuieşte mîna Lui...” (v.7a,b). De ce oftează autorul, tocmai după acele cuvinte pline de exuberanţă, cu care poporul recunoaşte că Domnul este singurul Împărat peste întreg universul şi că ei sunt turma povăţuită de El ? Autorul ne duce cu privirea spre ziua ispitirii, spre scena drumului prin pustie şi a scurgerii aici a celor patruzeci de ani. Ne putem întoarce la cartea Exod unde Dumnezeu Însuşi face totul, poporul necontribuind cu nimic. La Mara, Domnul nu le dă apă iar când le-o dă este amară ; în pustia Sin nu le dă de mâncare iar faţă de mana trimisă le impune reguli ; la Refidim, din nou nu le dă apă şi toate acestea tocmai ca să le încerce încrederea în El. faptul că au ,,căzut” în aceste încercări nu ne duce – atât pe ei cât şi pe noi – decât la concluzia că Domnul este Cel care ne poartă de grijă, iar adevărata înţelegere a răscumpărării trebuie să ne facă să devenim slujitori ascultători ai Celui care ne-a răscumpărat.
Concluzia versetului 8 ,,şi-au împietrit inima” ne arată imaginea capitolului 14 din cartea Numeri, unde poporul ajuns la un pas de Ţara Făgăduinţei, se răzvrăteşte în modul cel mai rău faţă de Domnul : ,,Să ne alegem o căpetenie, şi să ne întoarcem în Egipt!” (Numeri 14:4). Verdictul dat de Dumnezeu este dur : ,,atît este de adevărat că toţi cei ce au văzut cu ochii lor slava Mea, şi minunile pe care le-am făcut în Egipt şi în pustie, şi totuşi M-au ispitit de zece ori acum, şi n-au ascultat glasul Meu, toţi aceia nu vor vedea ţara pe care am jurat părinţilor lor că le-o voi da, şi anume, toţi cei ce M-au nesocotit, n-o vor vedea.” (Numeri 14:22-23), datorită unei nesocotiri permanente a Lui, de aceea El este îndreptăţit să afirme ca la versetele 10-11, din psalmul de faţă. Deşi cu picioarele mergeau pe drumul arătat de Dumnezeu spre Canaan, cu inimile au rămas lipiţi de un sistem de valori străin de cel al lui Dumnezeu, de aceea, Psalmul 95 devine şi astăzi o atenţionare pentru cel care se crede din poporul răscumpărat al Domnului. Ne putem închina prin cântări pline de veselie, prin laude, plecându-ne chiar genunchii şi ridicând mâinile înaintea Lui, însă totul să ajungă – datorită rutinei sau a unei atitudini lumeşti sau nesincere – decât un ritual gol despre care Dumnezeu să concluzioneze : ,,Mi-e scârbă”.
Având în noi din plinătate, cunoaşterea Cuvântului şi a voii lui Hristos faţă de noi, nu vom avea o exprimare muzicală care se bazează pe plăcere, nici una care se adaptează modei (chipului veacului) în acest domeniu, astfel, putând depăşi frica de a avea o exprimare diferită faţă de muzica de top, conştienţi că şi în acest domeniu exprimăm caracteristicile omului nou în Hristos (Galateni 6:15). Şi, în ultimul rând, nu este deloc de neglijat educarea şi orientarea preferinţelor noastre muzicale, spre valorile muzicii universale, care ne oferă modele de creativitate, responsabilitate şi o exprimare muzicală performantă.
Dinu Drăgan 1 Olimpiu N. Benea – Psalmi închinaţi Împăratului – Editura ,,Logos” Cluj-Napoca, 1995 – p.29 2 idem, p.30 3 idem, p.32 4 Ionel Mureşan – Repere calitative ale exprimării muzicale a creştinilor în cântul bisericesc şi în imnologia evanghelică – p.10 Yüklə 18,35 Kb. Dostları ilə paylaş:
|