Prin actiune – prin fapte, atitudini, gesturi, eroii definindu-si dimensiunea interioara prin ceea ce fac b- prin intermediul celorlalte personaje

Modalitatile de caracterizare
Modalitatile de caracterizare a personajului sunt specifice genului dramatic:

a- prin actiune – prin fapte, atitudini, gesturi, eroii definindu-si dimensiunea interioara prin ceea ce fac.

b- prin intermediul celorlalte personaje – Trahanache il caracterizeaza pe Tipatescu, Pristanda pe Catavencu.

c– prin limbaj – este o modalitate ca cunoaste la Caragiale un rafinament exceptional.

d– caracterizarea prin nume – Problema analizata de Garabet Ibraileanu care a aratat ca dramatismul a creat o onomastica sugestiva purtatoare a semnelor de individualizare a personajului.
Trahanache: - „venerabilul neica Zaharia”

- prezidentul tuturor „comitetelor si comitiilor” din judet

- „stalpul” local al partidului de guvernamant

- este inselat si se inseala asupra propriei persoane

- pozitia sociala si familiala sunt puse sub semnul comicului

- are o viclenie rudimentara

- are stereotipi de comportament si limbaj ( el recomanda tuturor „sa aiba putintica rabdare”)

- are o gandire plata, deloc profunda, fara adancime

- numele sau, Zaharia Trahanache, sugereaza zahariseala si capacitatea de a se modela usor

- il modeleaza interesul si ordinile superiorilor „de la centru”

- pentru Zoe are un adevarat cult si nimic nu-i clinteste increderea in ea, cum nu-i clinteste nimeni inflacarata prietenie cu Tipatescu

- se incadreaza in tipul personajului incornoratul simpatic

Tipatescu: - prefectul judetului

corespunde junelui prim din teatrul clasic

este fixat intr-un triunghi conjugal banal banuit de toti

orgolios fara masura cu o gandire de stapan medieval

isi considera functia politica drept un act de misionarism

traieste sentimentul abandonarii unei cariere stralucite

in realitate este un barbat tinut din scurt de o femeie voluntara

are unele accese de independenta, dar in fond se multumeste cu tihna burgheza pe care i-o asigura Zoe

incadrarea cea mai exacta o face Pristanda : „Mosia mosie, fonctia fonctie, coana Joitica coana Joitica: trai neneaco cu banii lu Trahanache.”
Zoe Trahanache:

este intre femeile teatrului lui Caragiale cea mai distinsa

nu avem nici un indiciu ca ar fi ignoranta, vulgara ori lipsita de sentiment

e o femeie voluntara care joaca insa comedia slabiciunii feminine

speriata de santajul lui Catavencu, incearca sa-l convinga pe Tipatescu sa accepte conditiile avocatului, facand uz de lacrimi, lesinuri si de alte arme „di arsenalul lamentatiei feminine.”

nereusind, pune piciorul in prag si-si dovedeste firea autoritara strigand: „Eu il aleg, eu si cu barbatu-meu”

cand isi da seama ca Nae Catavencu este invins, il iarta si ii castiga devotamentul amintindu-i ca mai sunt si alte prilejuri de a ajunge deputat

gestul acesta savarsit cu naturalete si fara ranchiuna e una din armele seductiei pe care o exercita asupra tuturor barbatilor de la Trahanache la cetateanul turmentat, acesta din urma vazand in ea „o dama buna”

Nae Catavencu:

avocat, director – proprietar al gazetei „Racnetul Carpatilor”, este un arivist si este constient ca mijloacele de inavutire nu sunt cinstite, pentru ca citeaza adeseori propozitia lui Machiavellè „Scopul scuza mijloacele” atribuind-o insa nemuritorului Gambeta.

motivatia actiunilor lui porneste de la dorinta anularii decalajului dintre conditia sa politica umila si convingerea ca le este superior celorlalti

Nae Catavencu este un ambitios fara tenacitate

pierzand instrumentul de santaj se resemneaza rapid, se guidura pe langa Zoe, se supune imediat ; accepta sa conduca manifestatia in cinstea rivalului politic

simte ca protectia femeii este sansa urmatoare a parvenirii

are o labilitate comportamentala, se adapteaza repede la situatii, nu are complexe sau mustrari de constiinta

„nu se impiedica de considerente morale, de accea ar fi fost un bun om politic”

delireaza cu erori de cultura si gramatica

demagogia personajului si de nume este principala caracteristica a politicianului

Catavencu devine un exponent al unei realitati pe care Caragiale o satirizeaza cu o ironie vesela
Farfuridi:

intra in aceeasi categorie a demagogului

este un prost de o teribila fudulie

parerea despre sine este superlativa si si-o marturiseste in dese randuri

insuficienta intelectuala a personajului, optuzitatea mintii se releva prin totala confuzie de sens si gramaticala a discursurilor, delicioase monstre a ale umorului absurd : „Iubesc tradarea dar urasc pe tradatori”, „Eu, am n-am sa intalnesc pe cineva, la zece fix ma duc in targ” , „Tradare sa fie, dar s-o stim si noi” , „Din doua una datimi voie – sustine el cu energie exprimandu-si parerea in chestiunea revizuirii constitutiei – ori sa se revizuiasca, primesc ! dar sa nu se schimbe nimica; ori sa nu se revizuiasca, primesc ! dar atunci sa se schimbe pe ici pe colo si anume in punctele esentiale.”
Branzovenescu:

alcatuieste un cuplu comic cu Farfuridi

temperamentul coleric al lui Farfuridi i se opune firea mai domoala a lui Brazovenescu

ambii traiesc cu spaima ca s-ar putea sa nu fie considerati membri marcanti ai partidului lor pe care il apara cu fanatism trimitand „la centru” telegrame semnate anonim

numele lor Farfuridi si Branzovenescu, au „rezonante culinare” spune Garabet Ibraileanu si sunt derivate cu sufixe onomastice grecesti sau romanesc pentru a indica un amestec specific a acestei clientele politice care – indiferent de origine – se bucura de aceleasi avantaje „constitutionale”.
Agamita Dandanache:

este o ridicularizare a personajului deoarece el poarta numele strasnicului razboinic din opera lui Homer, Agamemnon, cuceritor al Troiei.

santajul este pentru el o forma de diplomatie

„Aminteri daca nu dadea in gand asta, nu m-aledzeam si nu merdzea de loc neicusorule; fa-ti idee; familia mea de la patruzsopt lupta sidai si lupta si eu cu toate partidele ca rumanul impartial, sa ramai fara coledzi?”

Dandanache e un stupid peltic, lovit de amnezie dar mandru de geniul lui

in viziunea lui Caragiale, Dandanache este „mai prost ca Farfuridi si mai canalie decat Catavencu”

Cetateanul turmentat:

un tip realmente simpatic dar nu inocent pentru ca desi duce scrisoarea cui trebuie o citeste mai intai sub felinar, savarsind una din gravele abateri etice ale lucratorului postal

este staruitor in actiune, iubitor de bautura

fost factor postal, e un vicios, un turmentat

asteapta sa se supuna cuiva care sa-l indrume

are sentimentul integrarii intr-o lume superioara

face din Zoe un obiect de cult, un idol, pentru care bea cu entuziasm „in sanatatea coanei Joitica, ca e dama buna!”

Pristanda:

prozaic si practic, miscandu-se in viata dupa principiul nevestei : „Ghita, Ghita, pupal in bot si papal tot, ca satulul nu crede pe al flamand”

politistul este tipul omului slugarnic

desi este omul lui Tipatescu, il tradeaza

simte ca adversarul de azi poate sa fie prefectul de maine de aceea se linguseste pe langa acesta :

„ Eu, gazeta dumneavoastra o citesc ca Evanghelia totdeauna”

personajul este admirabil caracterizat verbal

el foloseste frecvent termeni populari mai ales regionalisme si deformeaza neologismele (bampir, famelie, fonctie, redumeratie)

incalca fara complexe regulile gramaticale tradandu-si si incultura

ticul sau verbal – „curat” produce asociatii comice cum ar fi : „curat murdar, curat condei”

numele personajului porneste de la un joc moldevenesc popular in care se bate pasul intr-o parte si alta fara sa se porneasca din nici una

are o mare putere de sugestie si se potriveste cu exactitate sireteniei primitive ale lui Pristanda