Variaţia animalelor şi plantelor sub influenţa domesticirii
Yüklə 34,02 Kb.
|
- Bu səhifədəki naviqasiya:
- Rezoluţia Consilului Europei privind evoluţionismul
|
Variaţia animalelor şi plantelor sub influenţa domesticirii de Charles Darwin – scurtă recenzie şi aprecieri
Şcoala “Rareş Vodă” Ploieşti La începutul activităţii sale ştiinţifice, Charles Darwin a fost un sistematician iscusit; din această perioadă datează lucrările sale geologice dar şi câteva remarcabile lucrări asupra materialului adunat în cadrul călătoriei în jurul Pământului. De altfel călătoria pe vasul Beagle , care a durat de la 27 decembrie 1831 pînă la 2 octombrie 1836. a reprezentat în viaţa şi concepţia lui Darwin, cotitura tânărului fixist şi teist către cercetătorul dornic să descopere legătura internă dintre diferitele forme şi fenomene de variabilitate observate dar şi legile care dirijează interrelaţiile dintre vieţuitoare şi mediul lor de viaţa. În expediţie, Darwin a adunat un vast material geologic, paleontologic, zoologic, botanic, etnografic etc. Observaţiile şi reflecţiile făcute i-au permis nu numai formularea teoriei evoluţioniste, ci şi a altor teorii privind mişcarea scoarţei terestre, formarea recifelor coraligene şi a insulelor vulcanice. Astfel, a constatat că nu doar speciile evoluează, ci şi Pămîntul se modifică, în timp. La revenirea în Anglia, din iulie 1837 a început primul caiet cu note, spre pregătirea Originii speciilor, la care avea să lucreze 20 de ani. Geologul Charles Lyell (cu care a fost pe Beagle şi care este considerat cel mai important precursor al darwinismului, după Lamarck) l-a îndemnat în 1856 să-şi scrie teoriile pe care i le ascultase cu mare interes. Evidenţierea importanţei supravieţuirii celui mai apt se conturase în Caietul de note al lui Darwin încă din 1837. Anul 1858 a adus aceeaşi teorie a lui Alfred Wallace, care se afla în Arhipelagul Malaez. La cererea lui Lyell şi a lui Hooker, Darwin a fost de acord ca un rezumat al manuscrisului său şi schiţa lui Wallace să fie prezentate, în 1858, în Societatea Lineană din Londra. Însă articolele n-au stîrnit decît critici, aceiaşi prieteni l-au sfătuit pe Darwin să pregătească un volum despre transmutarea speciilor. Astfel, în noiembrie 1859, Darwin a publicat cartea « Originea speciilor prin selecţie naturală sau păstrarea raselor favorizate în lupta pentru existenţă» (în engleză On the Origin of Species by Means of Natural Selection, Or the Preservation of Favoured Races in the Struggle for Life). „Fără îndoială, aceasta este lucrarea cea mai de seamă din viaţa mea“, avea să spună mai tîrziu Darwin. La mai puţin de două luni de la publicarea « Originii speciilor», la 1 ianuarie 1860, Charles Darwin se hotărăşte să scrie «The Variation of Animals and Plants under Domestication » . Lucrarea a fost neglijată un timp fie datorită uneori bolii autorului, alteori redactării unor lucrări (ca de exemplu Fecundaţia orhideelor – 1862). Lucrarea apare în ianuarie 1868 în două volume (1500 exemplare) şi datorită succesului este retipărită în februarie 1868 în 1250 exemplare. În acelaşi an este tradusă în limbile franceză şi germană iar mai târziu şi în alte limbi. Printr-o întâmplare extrem de fericită am avut ocazia să intru în posesia unui exemplar în limba română apărut în 1963 la Editura Academiei R. P. R. cu titlul «Variaţia animalelor şi plantelor sub influenţa domesticirii». Traducerea în limba română a fost realizată de către Eugen Margulius şi confruntată cu traducerile din limba rusă (Nicolae Botnariuc), limba germană (Ion Tarnavschi), limba franceză (Vasile Mîrza) şi cu originalul în limba engleză (Ion Fuhn). M-am oprit asupra acestui amănunt şi vi l-am prezentat deoarece îl consider senţial în definirea lucrării şi corectitudinii ce caracterizează lucrarea pe care vă voi prezenta-o. De asemenea colectivul de traducători explică în Din partea autorilor, alegerea unor formule de traducere iar pe parcursul lucrării se întâlnesc numeroase note de subsol în care apar termenii folosiţi de Darwin în limba engleză. Charles Darwin a structurat lucrarea Variaţia…în 28 de capitole precedate de Introducere. Capitolele I – VIII (261 pagini) sunt dedicate animalelor (câini şi pisici, cai şi măgari, porci, păsări, albine, fluturi de mătase). Sunt abordate numeroase şi variate teme, dintre care voi enumera câteva, pe cele întâlnite în mai toate capitolele :
În capitolele IX – XI (112 pagini) se ocupă de plante abordând şi aici subiecte variate ceea ce demonstrează vastitatea preocupărilor:
Capitolele următoare (XII – XXVII – 332 pagini ) sunt dedicate eredităţii, selecţiei , variabilităţii, acţiunii directe şi definite a condiţiilor externe de viaţă, legilor variabilităţii. Ultimul capitol (XXVIII0 este dedicat concluziilor. Lucrare numără peste 700 de pagini. Citind această lucrare a lui Charles Darwin nu poţi să nu remerci câteva aspecte:
Întreaga lucrare merită citită şi analizată. Eu o să prezint doar câteva aspecte pe care le-am considerat remarcabile pentru vremea la care au fost scrise, pentu valabilitatea şi actualitatea lor. În Variaţia animalelor şi plantelor sub influenţa domesticirii, Darwin se ocupă şi mai mult decât în Originea speciilor... de toate aspectele variabilităţii. De assemenea se ocupă de probleme originii mono- sau polifiletice a speciilor domestice. Sunt abordate date şi fapte care justifică şi completează unele afirmaţii din Originea speciilor ca de exmplu :
Darwin a reuşit să observe că pe aceeaşi plantă pot să apară una sau mai multe “variaţii bruşte”, adică tendinţa acestora poate lua un aspect simplu sau unul complex; în ultimul caz fiecare se deosebeşte de cealaltă. De asemenea reuşeşte să ajungă la o concluzie deosebit de importantă pentru vremea lui şi anume că variabilitatea bruscă (mutaţii, variaţii mugurale)şi variabilitatea obţinută prin hibridare sexuală un există deosebiri de fond. Aceasta înseamnă că apariţia unor caractere nu are loc totdeauna pe cale sexuală şi că poate să se manifeste şi la organele somatice (muguri, bulbi, tuberculi) Si poate fi transmisă ereditar pe cale vegetativă. Sunt remarcabile în acest sens experienţele de cultivare a unor plante pentru a urmări fidelitatea transmiterii unor însuşiri:
vulgaris, Delphinus consolida şi Delphinus ajacis au urmărit comportarea plantelor pe parcursul a 2, 3 chiar 4 generaţii. Sunt consemnate observaţii referitoare la: numărul descendenţilor, culoarea, talia, aspectul acestora şi altele. - frunzelor la: - dracilă (Berberis vulgaris) - fag (Fagus sylvatica) - fructelor la Cerasus padus şi Cornos mascula. Constată că din 100 de puieţi ai unei varietăţi de Cerasus padus cu fructe galbene, nici unul nu face fructe galbene iar dintre puieţii varietăţii de ornus mascula cu fructe galbene, numai 12% au păstrat acest caracter
Concluziile la care ajunge în acest sens sunt:
Abordarea problemei eredităţii de către Darwin se înscrie într-o oarecare tendinţă a vremii. Capitolele XII, XIII şi XIV sunt dedicate tocmai acestui subiect. Darwin reuşeşte şi aici să descopere adevăruri esenţiale:
observaţii şi analize atente.
pe parcursul a 2 – 4 generaţii, Darwin conchide că acestea nu se datoresc acţiunii directe a condiţiilor de mediu ci unor “legi necunoscute care acţionează asupra organizaţiei sau constituţiei individului”. Exemplul care urmează, este acela al unei familii de irlandezi: fiu, mamă şi bunică care prezintă aceeaşi şuviţă de păr alb în mijlocul părului de culoare închisă. Astăzi cunoaştem maladia şi modul ei de transmitere de-a lungul generaţiilor. Primul lucru la care m-am gândit citind acestea a fost următoarul Darwin a fost extrem de aproape de descoperirea, a ceea ce numim astăzi legile mendeliene. Probabil că vastitatea sudiilor sale a fost o barieră în acest sens.
sprijinin-du-se pe argumente - “ciobanul îşi cunoaşte fiecare oaie din turmă iar omul îşi deosebeşte cunoscuţii din milioane şi milioane de alţi oameni”. - Remarcă transmiterea ereditară a unor boli: daltonismul, hemofilia (hemoragii grave la cea mai mică rănire) (care apar cu precădere la bărbaţi dar sunt transmise de către femei), afecţiuni oftalmologice: absenţa irisului, iris fisurat, opacitatea corneei, micimea ochiului, orbirea de zi şi de noapte, pupila neobişnuit de mare şi multe altele. O concluzie – cele mai multe exemple pe care le cunoaştem din diferite manuale au fost date întâi de Darwin ! Dar câte adevăruri nu-i datorează omenirea lui Charles Darwin? Şi cum a fost şi este primită opera lui ? Nu pot să nu mă întreb ce ar fi scris astăzi Darwin dacă ar fi beneficiat de cunoştinţele ştiinţifice descoperite de la trecerea lui în nefiinţă ? Conflictul dintre ştiinţă şi religie este generat, în principal, de pretenţia religiilor de a fi infailibile şi de a deţine adevăruri şi explicaţii complete asupra lumii. Avantajul istoric al religiei asupra ştiinţei a fost acela că a precedat ştiinţa şi a reuşit să îşi impună monopolul asupra educaţiei şi cunoaşterii pentru o foarte lungă perioadă. Astfel, religia a înăbuşit spiritul critic şi încercarea de a explica faptele fără a apela la forţe supranaturale. Chiar dacă rugul, Inchiziţia, cenzura şi persecuţiile au servit ca argument de succes pentru biserică, odată cu modernitatea şi cu separarea dintre stat şi religie, acest monopol a dispărut. Deşi astăzi unele biserici încă se opun cercetării ştiinţifice în anumite domenii (de pildă, cazul celulelor stem), ostilitatea de odinioară a bisericii faţă de descoperiri sau teorii ştiinţifice a fost înlocuită de atitudini mult mai deschise faţă de evidenţele şi probele oferite de către ştiinţă, întrucît acestea nu mai pot fi negate acum decât cu preţul unor serioase pierderi de credibilitate. Spre exemplu, Papa Ioan Paul al II-lea şi-a cerut scuze, în numele Bisericii Catolice, pentru procesul lui Galilei şi a afirmat că teoria evoluţiei este mai mult decît o simplă teorie, iar Biserica Anglicană şi-a cerut scuze, acum cîteva luni, pentru faptul că a interpretat greşit şi că a respins iniţial opera lui Charles Darwin. Anul acesta, Biserica Anglicană organizează ample manifestări de celebrare a operei lui Darwin. În acest timp însă, Biserica Ortodoxă Română declară teoria evoluţiei ca fiind „depăşită“, prin vocea purtătorului său de cuvînt, pr. Costel Stoica. Rezoluţia Consilului Europei privind evoluţionismul Principiile democratice, drepturile individuale, raţionalitatea, cunoaşterea ştiinţifică nu sînt obţinute nici cu uşurinţă şi nici o dată pentru totdeauna. În anumite contexte istorice nefericite, fundamentalismul religios sau totalitarismul politic pot strînge numeroşi adepţi. Au fost situaţii în care democraţii aparent stabile au suferit grave derapaje sau au alunecat spre dictatură. De măsura în care se abdică sau nu de la valorile pe care se întemeiază democraţiile moderne în favoarea unor ideologii sau dogme ostile acestora depinde dezvoltarea societăţii deschise şi apărarea libertăţilor individuale. Educaţia care pune accent pe stimularea spiritului critic în rîndul copiilor şi al tinerilor este esenţială pentru cultivarea acestor valori. De aici şi miza Rezoluţiei nr. 1580/2007 a Consiliului Europei, care vorbeşte despre pericolele creaţionismului şi despre importanţa evoluţionismului în educaţie. Ea prevede, printre altele: - “ Predarea tuturor fenomenelor privind evoluţia ca o teorie ştiinţifică fundamentală este, prin urmare, crucială pentru viitorul societăţilor şi democraţiilor noastre. Din acest motiv, teoria evoluţiei trebuie să aibă o poziţie centrală în programele didactice şi îndeosebi în cele ştiinţifice atîta timp cît, ca orice altă teorie, va rezista în faţa examinării ştiinţifice exhaustive.” - “Adunarea Parlamentară îndeamnă statele membre şi, mai ales, autorităţile lor educaţionale:să promoveze predarea evoluţiei ca teorie ştiinţifică fundamentală în programele şcolare“. BIBLIOGRAFIE: 1.Darwin, Charles Variaţia animnalelor şi plantelor sub influenţa domesticirii, Bucureşti 1963, Editura Academiei R.P. R. 2.www.observatorcultural.ro : 2.1 Amalia Diaconeasa: Teoria lui Darwin: cînd o idee populară face carieră ştiinţifică 2.2 Dumitru Murariu: Despre Originea speciilor 2.3 Remus Cernea: Importanţa operei lui Charles Darwin şi celebrarea ei Yüklə 34,02 Kb. Dostları ilə paylaş:
|