Volumul 3 Esenţa vieţii: destinul, karma, spiritul

Episodul 3 – NIVEDA

Am ajuns la episodul spiritual nr.3, a cărui eroină este belgianca NIVEDA RUSTY. Ea s-a născut în localitatea Chimay, situată în sudul Belgiei, aproape de graniţa cu Franţa, şi a trăit între anii 1713-1780. Părinţii, Pierre şi Marie, aveau două fete. NIVEDA era cu 4 ani mai mare decât sora ei, Lionelle. Familia trăia confortabil din veniturile de medic obţinute de Pierre şi zestrea soţiei, care consta dintr-o moşie aflată la 20 km distanţă de Chimay. Părinţii, catolici practicanţi, şi-au educat fetele conform cerinţelor absolute impuse de preotul paroh. După studiile generale urmate la şcoala de fete din localitate, NIVEDA a fost trimisă în Franţa, la Sedan.

În anul naşterii NIVEDEI, Belgia, care se afla în grupul numit Ţările de Jos, trecuse de sub dominaţia spaniolă în stăpânirea Casei de Austria, prin Tratatul de pace de la Utrecht. Scaunul belgian îi revenise arhiducelui austriac Carol III (1711-1740), rege al Ungariei, rege de Neapole, duce de Milano, duce de Mantova, rege al Boemiei şi al Siciliei, duce de Parma-Piacenza.

Părinţii NIVEDEi, prin tradiţie apropiaţi de Franţa, şi-au trimis fetele peste graniţă, în sud, pentru studii şi căsătorie. Orăşelul Sedan, situat în vecinătatea râului Meuse, a fascinat-o pe adolescenta belgiană prin pitorescul naturii şi farmecul istoric. Ajunsă în Franţa la 14 ani, pe vremea domniei regelui Ludovic XV (1715-1774), viaţa NIVEDEI urma să fie puternic influenţată de campaniile militare ale acestui monarh. În perioada anilor de pension, fata a locuit în casa familiei Stephanie şi Julien Cristel, buni prieteni cu părinţii ei. Julien era ofiţer de grad înalt în armata regală, fiind mereu plecat la lupte. Neavând copii, doamna Stephanie s-a bucurat la vestea că fiica soţilor Rusty dorea să îşi continue studiile în Sedan.

După absolvire, având 18 ani, NIVEDEI i-a fost prezentat baronul Philippe Garsogny, ofiţer aflat în subordinea lui Julien Cristel. Având 28 de ani şi trecut prin numeroase aventuri cu femei, Philippe ajunsese să dorească întemeierea unei familii. NIVEDA, neavând nimic de obiectat, profund impresionată de norocul ce dăduse peste ea, s-a supus deciziei părinţilor, iar după aceea, ceremoniei religioase. Devenită soţia lui Philippe, s-a văzut stăpână în uriaşa lui casă, moştenită de la părinţii lui, decedaţi cu mulţi ani în urmă. Philippe, singur la părinţi, avusese din partea lor toate condiţiile unei bune educaţii. Călătorise în numeroase ţări încă din copilărie, tatăl său având afaceri în domeniul mobilei şi stofelor. Intrase în armată la 19 ani, neavând intenţia de a face o carieră militară. Plăcându-i totuşi viaţa de aventurier, la 28 de ani încă mai lupta sub drapelul regelui Ludovic XV.

Războiul de 7 ani (1756-1763) i-a pus capăt vieţii de luptător. Avea 60 de ani, purta pe trup urmele unor vechi răni şi ale unor fracturi de oase care îi provocau dureri mari. NIVEDA împlinise 50 de ani, iar fiul lor, Myron, 27. Pe Myron mama lui îl născuse la 23 de ani. Băiatul venise pe lume ca un balsam peste sufletele îndurerate ale părinţilor. NIVEDA mai născuse un copil, la 20 de ani, pe fetiţa lor, Isabelle. Aceasta, la 2 ani şi jumătate, fusese ucisă de unul dintre dulăii care apărau curtea de hoţi. După pierderea fetiţei, singurătatea i s-a părut NIVEDEI insuportabilă. Myron, sosit tocmai când îşi pierduse speranţa de a mai avea copii, i-a fost tovarăş de suferinţă în lungile campanii militare ale lui Philippe. Amândoi, mamă şi fiu, extrem de sensibili şi temători, îi duceau grija lui Philippe zi de zi, aşteptarea fiind din ce în ce mai grea, pe măsură ce treceau anii.

Stagiul militar fiind obligatoriu pentru nobilii bogaţi, Myron s-a văzut nevoit să îşi urmeze tatăl ca militar în batalionul condus de el. Băiatului nu i-au plăcut războaiele. Suferea permanent din cauza crimelor săvârşite de militari în lupte şi în afara lor. În anul 1763 au renunţat la armată şi tatăl, şi fiul.

După un an de odihnă în liniştea casei, au început să îşi administreze averea. Aveau mai multe moşii care necesitau supraveghere şi comercializarea produselor agricole. La 50 de ani, NIVEDA întinerise brusc, aflând despre decizia fiului şi a soţului de a renunţa la armată. Ani la rând îi aşteptase cu sufletul la gură să revină din misiunile lor de luptă. Se obişnuise cu rănile lor, cu fracturile la mâini şi picioare, cu păduchii şi bolile de piele obişnuite la cei care plecau la război. Avea un dulap plin cu ierburi de leac, siropuri şi alifii tămăduitoare. Tratatele de medicină primite în dar de la tatăl ei, Pierre, le învăţase cu multă pasiune.

NIVEDA mai avea şi alte preferinţe. Îi plăcea să picteze pe malul apei, să cânte la clavecin şi să citească de mai multe ori cărţile din biblioteca familiei Garsogny. Rafturile din lemn masiv păstrau pe ele cărţi vechi şi noi deosebit de valoroase, care prin tradiţia neamului se moşteneau de la o generaţie la alta. NIVEDA învăţase la pension cum să recondiţioneze cărţile vechi şi să le inventarieze în manuscrise mari, având coperţile îmbrăcate în piele. Timp de 17 ani, de cum şi-a început călătoriile de afaceri, Myron i-a adus NIVEDEI cărţi rare şi scumpe, achiziţionate din magazinele marilor oraşe pe unde călătorea. Pentru NIVEDA, fiecare carte însemna un plus de ştiinţă şi o nouă deschidere către lume.

În tinereţe nu avusese ocazia să parcurgă distanţe mai mari decât călătoria spre familia şi rudele din Belgia. După retragerea soţului şi fiului din armată, o luaseră cu ei prin Franţa, atât cât putea să suporte oboseala călătoriilor. După 50 de ani, inima ei dădea semne de oboseală, femeia fiind nevoită să îşi menajeze trupul de eforturi fizice mari. Nici cu ficatul nu stătea mai bine. Moştenise de la mama ei, Marie, o intoleranţă la carnea de vânat, prea des consumată în familiile din nordul Franţei şi sudul Belgiei.

Moartea a surprins-o la 67 de ani singură în casă. Philippe şi Myron erau plecaţi spre Italia, servitorii fiind învoiţi, fiindcă era duminică. S-a stins din viaţă luni dimineaţa, în zori de zi, cu câteva minute înainte de sosirea menajerei. Femeia o găsise caldă la trup. I-a închis pleoapele peste ochii care păstrau o privire senină, de om împăcat cu el, cu lumea şi cu Dumnezeu.

Nina Petre
25 octombrie 2014