Zlata demina dumnezeu iubeşTE

Sizin üçün oyun:

Google Play'də əldə edin


Yüklə 155.29 Kb.
tarix26.07.2018
ölçüsü155.29 Kb.



ZLATA DEMINA




DUMNEZEU IUBEŞTE



PIESĂ ÎNTR-UN ACT


TRADUCEREA ELVIRA PLATON RÎMBU

PERSONAJELE:


OLGA, 43 de ani

RITA, 15 ani

LENA, 32 de ani

GALEA, 30 de ani

Acţiunea are loc la maternitate.

PRIMA ZI



Un salon la maternitate. Pereţii sunt zugrăviţi în culoarea galbenă. Un geam imens. Lîngă geam este o masă. Patru paturi, patru noptiere, câteva scaune. În salon sunt două femei. Una stă pe pat, se uită pe geam. Cealaltă stă la masă, frunzăreşte nişte hârtii. Intră a treia femeie. Ţine în mâini nişte pachete. Se uită la toate paturile, se aşează pe cel liber.

Pauză.

LENA. Locul ăla nu e bun. Inaintea ta au mai stat două tipe acolo.Vai de capul lor cum au născut, iar copiii-s cu probleme. Să bat în lemn... Doamne fereşte. Unul dintre copii avea degetele lipite, se zice că trebuie să i le rupă şi să i le pună după aia în ghips. Celălalt copil s-a născut cu două capete, un cap mai mare şi altul mai mic.


Pauză. Olga se ridică, începe să aranjeze nişte haine. Scoate un ghem de lână şi o bluziţă de copil, tricotată pe jumătate.
LENA. Vă zic eu că locul ăla e semn rău, l-o fi deocheat cineva. Eu nu m-aş pune acolo pentru nimic în lume.

GALEA. De ce vorbiţi aşa? Patul n-are nicio importanţă…

LENA. Pentru cine are o sănătate de fier, patul nu are nicio importanţă. Eu sunt acum la al cincilea copil, de-aia am ajuns să cred în toate. Cînd eşti cu burta la gură, ceilalţi- una două te pot deochea. Eu de trei ori am fost internată anul ăsta. M-a deocheat cineva. Atâtea am văzut şi am auzit pe aici! Când îmi amintesc- mi se strînge stomacul, iar el (îşi mângâie burta) începe să mă lovescă cu picioarele în coaste. Slavă Domnului că cele care au stat pe patul meu au născut copii normali.

O VOCE.(se aude din exteriorul geamului) Două sute trei! Utchina!

LENА (se uită pe geam). Vin, vin!... (Iese.)
Pauză.
GALEA. V-am văzut azi noapte. Şi pe mine m-au adus cu Salvarea, un pic mai devreme decât pe dumneavoastră. V-a fost rău, eu credeam că o să naşteţi.

OLGA. E cam devreme… Peste două, trei zile.

GALEA. Ce aveţi?

OLGA. Băieţel.

GALEA. Şi eu tot băieţel. Se zice că e anul băieţilor. Se nasc doar băieţi. Fetiţele sunt o raritate.
Pauză.
OLGA. Dumneavoastră arătaţi foarte bine. Mi-aş fi dorit şi eu să fiu la fel. Cîte kilograme aţi pus? Nu mai mult de şapte, nu-i aşa?

GALEA. Patru.

OLGA. Iar eu şaptesprezece.
Galea îşi lasă capul în jos. Pauză.
OLGA. Plângeţi?

GALEA. Nu, nu…Am devenit foarte nervoasă, plâng din orice. Mă urăsc pentru asta. Toată noaptea m-am abţinut, dar acum simt că nu mai pot. Se aud nişte urlete înfricoşătoare de acolo. (Pauză.) Voi naşte prematur, de aia mi-e burta aşa de mică. Nu mai pot să-l ţin. Mi s-a rupt lichidul. Iar doctorii nu mai pot face nimic. Mi-au interzis să mă mişc. Şi trebuie să beau cât mai mult lichid.

OLGA. Dar copilul cum e? Respiră?

GALEA. Nu ştiu. Înainte se mişca foarte mult, nu puteam nici să dorm, iar acum de abia dacă-l mai simt. Stau şi aştept. Când nu-l voi mai simţi deloc, înseamnă că nu mai respiră. Atunci mă vor tăia imediat. Nici nu pot să nasc natural, e prea devreme.

OLGA. Linişteşte-te.

GALEA. M-am gândit toată noaptea... dacă se-ntâmplă să adorm şi nu simt momentul când el nu mai mişcă...

OLGA.Vei simţi cu siguranţă. Dacă e să se-ntâmple ceva rău, tu vei simţi prima.

GALEA. N-am să mai dorm deloc.

OLGA. Cum poţi să-ţi propui aşa ceva?

GALEA. Trebuie. Doamne! Atâtea reviste am citit. Ce să mănânc, la ce să mă gândesc cât sunt gravidă. M-am dus chiar şi la nişte cursuri speciale de aerobic pentru gravide. Şi dintr-odată –gata. Totul a fost absolut inutil. Când mă gândesc ce proastă am fost când mă preocupam să nu nasc în mai. Se zice că cei născuţi în mai se agită toată viaţa. Uite că nu se va naşte în mai. Am vrut să nasc în iunie, dar voi naşte în aprilie. (Pauză.) Nu-i nimic, totul va fi bine. Doar se apropie Paştele. (Zâmbeşte.) Iar referitor la patul dumneavoastră, nu vă gândiţi la nimic rău. Sunt pur şi simplu coincidenţe.


Intră Rita, o fată de 15 ani.
RITA.O să mâncaţi sau nu?.. (Ia din uşă farfuriile, le pune pe masă.)

ОЛЬГА (Galei). Rămâneţi culcată, le iau eu.

РИТА (prin uşa deschisă). Încă o porţie de peşte!..

O VOCE. Una din voi nu are voie!

RITA. Staţi-ar în gât tot peştele ăsta…

GALEA. Cine nu are voie?

RITA. Cea care lipseşte. (Mănâncă.) Nu vă mai agitaţi atâta. Aici te obişnuieşti cu orice. Se comportă cu noi ca şi cu nişte animale. Chipurile, noi suntem de vină că am rămas gravide, aşa că n-avem decât să suportăm. Aici lucrează doar bărbaţi. Ieri, un boșorog mi-a apăsat burta aşa de tare, că mă doare și azi. Ticăloşii. Ei nu vor simți niciodată asta. De fapt, ştiţi şi voi, fără să vă mai spun eu, doar nu sunteţi la prima naştere.

GALEA. Eu sunt la prima. (Olgăi.) Dumneavoastră?

OLGA. Şi eu sunt la prima.

RIТА (ironică). Credeam că la vârsta voastră femeile nu mai nasc. Că intră la menopauză.

OLGA. Ba la vârsta ta n-ar trebui să nască.

RITA. Păi nici nu mă gândesc la asta. La vârsta mea doar proastele nasc. Mai ales cu datele mele. Până a rămâne gravidă am fost angajată pe post de manechin. (Pauză). Mă rog, aproape angajată. Eram adesea solicitate de tipi cu mașini bengoase, la tot felul de serate. Nu trebuia decât să te plimbi de colo până colo cu tava în mână și să zâmbești. Ca o mascotă. Nu era o problemă pentru mine, mai ales că ne dădeau să mâncăm și să bem cât vroiam. Mai târziu am înțeles eu ce și cum. Unele fete erau invítate și după aia. Inclusiv eu. La început nu vroiam, mi-era frică. Mai ales că erau toți niște boșorogi. Dar mai târziu, m-am hotărât. Ce contează că sunt bătrâni? E chiar mai bine. Boșorogii nu mai au pretenții așa de mari. Doar așa un pic, de fațadă. O fată, un restaurant, cam atât…Te simți o adevărată doamnă. (Strânge farfuriile.) Iar după aia faci un pic pe prostuța: «Mulțumesc pentru seara plăcută, dar mă așteaptă mama .» Dacă ai noroc, te duce și cu mașina acasă.

GALEA. Și pentru așa ceva mai erați și plătite?

RITA. Pentru ieșirile de după- nu. Dar pentru plimbat tava, ne plăteau. Nu mult, dar plăteau. Eu ieșeam tot timpul ultima și defilam în cea mai frumoasă rochie. Acolo l-am și cunoscut pe soțul meu. (Pauză.) El e om de afaceri și are 35 de ani.

OLGA. Și tu câți ani ai?

RITA. Douăzeci. E diferența ideală, nu-i așa? El e acum în America cu afaceri... E foarte gelos. M-a făcut să-i promit că nu mă voi încurca cu nimeni pe aici…

GALEA. Fiind cu burtă? (râde împreună cu Olga.)

RITA. Și ce dacă am burtă. Chiar și așa, eu atrag privirile bărbaților. Iar doctorii sunt și ei bărbați. Eu semăn cu Claudia Schiffer. M-au chemat chiar și pentru pezentări.

OLGA. Acuma s-a zis cu prezentările…

RITA. Oricum voi pleca. Nasc și plec.

GALEA. Și copilul?

RITA. La început îmi va fi un pic mai greu. Va trebui să slăbesc, să-mi recapăt formele.

GALEA. Cum te cheamă?

RITA. Margo.

OLGA. Cum?

RITA. Mă rog, Margarita.

GALEA. Ce vei avea? Băiat sau fetiță?

RITA. Nici n-am vrut să știu. Ce va fi, aia va fi.

GALEA. Eu am vrut să știu de la bun început. Cum am rămas gravidă, am și început să calculez. Așa-i caracterul meu- tâmpit. De parcă n-ar fi totuna ce e. Dar...
Intră Lena. Se așează în tăcere pe pat.

Оlga tricotează o bluziță pentru copil.

Rita se machiază.
GALEA. (a terminat de mâncat, stă la masă, își îmbrățișează burta cu ambele mâini și o scutură ușor). Hei, e timpul să mănânci, hai, trezește-te...Uite și o ciocolățică... (Desface o ciocolată, o mănâncă.)

LENA. Ei, ce face? Mănâncă???

GALEA. (râde). Mănâncă. Îi place teribil ciocolata.

LENA. La toți ai mei le plac dulciurile. Doar că nu știu de unde să mai iau bani și pentru dentist.

GALEA. Nu mai pot să mănânc. Semăn cu un balon umflat. Zici că-mi iau zborul.

LENA. Mănâncă, mănâncă. Ai de hrănit un bărbat.

GALEA. Da. Și pun patru kile pe mine, în loc de două... Dar dumneavoastră de unde știți că-i bărbat?

LENA. Nu mă mai lua atâta cu ”dumneavoastră”! Cred că suntem de aceeași vârstă. Eu o să fac 32 în curând...(Pauză). După ce o să naști și tu cinci copii, ai să arăți la fel ca mine. Ai burta țuguiată, asta înseamnă băiat. Cine are fată, are burta rotundă.

GALEA. Și Rita ce va avea?

RITA. Burta mea e ca o cocoașă. Atunci reiese că o să nasc o cămilă? Ce căcaturi spui!

LENA. Nu fi nesimțită. Eu am fată de vârsta ta.

RITA. Și ce-i cu asta?

GALEA. Uitați-vă ce frumos e afară. Ploaia s-a terminat și a ieșit soarele. (Se uită pe geam.)  Simțiți? Miroase a pământ.

ОLGА. (ia farfuriile de pe masă, apoi îi zice Galei). Rămâi culcată, le duc eu.. (Iese.)

GALEA. De când cu sarcina asta, toate mi s-au bulibășit în cap. Altfel simt, altfel văd totul. Chiar dacă mă uit la filmul preferat. Înainte râdeam în hohote, acuma plâng. Bărbatu-meu zice că mă țăcănesc. De exemplu, acum îmi place cum miroase a pământ. A pământ umed. Îmi vine să ies chiar acum și să mănânc pământ.

LENA. Eu încontinuu pofteam var. Stăteam în spital, întinsă pe pat, că doar n-ai altceva de făcut, mă uitam în tavan și salivam.


Sună un telefon.
GALEA. Da, mamă… Sunt bine... Nu, nu trebuie... N-aveți cum să mă ajutați. Stau culcată, aici e bine, liniște...Mănânc...Dorm...Respiră... Nu. Vă rog, nu veniți...Ți s-a părut, nu-mi tremură nimic...Dima? Nu, n-a venit...Da. Pe curând. (Închide telefonul, pauză.)

LENA. Ei, ce te-ai dezumflat așa? Nici n-ai născut încă și deja plângi. Cum o să-l crești mai departe?

GALEA. De l-aș naște viu și sănătos. (Pauză.) Mă simt vinovată față de ei toți, ca și cum aș fi picat un examen. Toți au așteptat, iar eu...Nu vreau să vină pe aici. Dacă vin, se vor necăji, iar eu n-o să mă pot abține. Mai bine să nu vină...S-ar putea să trebuiască să vină mai târziu și atunci să nu poată.
Bătaie în ușă. Intră un tânăr înalt, frumos, sportiv de vreo 25 de ani.
RITA. (Se întrerupe de la privitul în oglindă, scapă rujul din mână.). Se bate înainte de a intra. (Se dă jos din pat, își îndreaptă halatul.)

TÂNĂRUL. Am bătut, dar nu mi-a răspuns nimeni.

GALEA. La cine ați venit?

RITA (ironic). Fetele sunt în cealaltă aripă. Să vă conduc?

TÂNĂRUL. La Olga am venit.

LENA. Nu e nimeni aici cu numele ăsta.

TÂNĂRUL. Atunci, vă rog să mă iertați.

GALEA. Stați un pic. Cum adică nu e nimeni cu numele ăsta? Pe Olga o căutați? Va veni imediat. Ăsta e patul ei. Așteptați-o.


El se așează pe pat. Se uită la lucrul de mână al Olgăi. Îi îndreaptă perna.

Pauză.

Se uită toate la el. Rita scoate un pepene galben, îl taie.

Intră Olga. Băiatul o îmbrățișează.

Rita se oprește din mâncat. Olga și Tânărul se așează pe pat.
TÂNĂRUL. Ce tare m-ai speriat. Ajung acasă și tu nu ești. Am crezut că-mi ies din minți. Nu știam unde ești, la care spital... Cum ești? (O mângâie pe cap.)
Rita, cu o mină nemulțumită, mănâncă zgomotos din pepene.
OLGA. Și eu m-am speriat că nasc și nu e nimeni acasă…

TÂNĂRUL. Copilul cum e?

OLGA. Se pare că-i bine, mișcă. Mi-au zis că încă e devreme să nasc. Peste vreo două- trei zile va fi.

TÂNĂRUL. Hai să mergem acasă.

OLGA. Cum???

TÂNĂRUL. Îmi iau un concediu de trei zile. Dacă începe, te aduc eu cu mașina. Aici e un aer închis, probabil că și hrănesc prost.

LENA. (mâncând supa). Din cale-afară de prost.

OLGA. (Încet). Doar știi că se poate întâmpla orice. Aici e mai sigur. Sunt doctori.

O VOCE PE CORIDOR. Tensiunea!
Pauză.
OLGA. Ne cheamă.

TÂNĂRUL. Mă conduci? Toate-s cu burtă, mă simt prost, de parcă aș fi vinovat. Uite aici niște mere...(Îi dă o plasă.)


Olga și soțul ies.

Rita se ridică.
LENA. Scrie și la mine 12 cu 8. M-auzi!?

RITA. Îhî. (Iese.)

LENA. O fi fiu-său?

GALEA. Cred că-i soțul.

LENA. Ba! Nu există așa soți. Muierea e trecută de 40, iar el e tinerel de tot…

GALEA. Și ce dacă? E frumoasă.

LENA. Ce să-ți spun... Se îngrijește. Dar oricum se vede că-i bătrână. Probabil că are bani mulți și-și poate permite un tinerel.

GALEA. De la bun început n-ai plăcut-o.

LENA. Dar pentru ce s-o plac??? Ea le disprețuiește pe cele ca noi. Nici măcar nu se uită în partea mea. Crezi că n-am observat?
Intră Olga și Rita.
LENA. Ai scris-o și pe-a mea?

RITA. Păi?!

LENA. Cât?

RITA. Nu mai țin minte.

LENA. Dar te-am rugat. Eh, dacă ai fi tu fata mea...

RITA. 32 cu 18.

LENA. Te-aș bate de te-aș rupe.

RITA. Scrie-ți singură, dacă nu-ți place.


Lena se-ndreaptă spre ușă. Intră un asistent tânăr.
АSISTENTUL. Cine-i Covalenco?

RITA. Eu.

АSISTENTUL. Adunați-vă lucrurile și haideți.

RITA. Unde?

АSISTENTUL. În sala de naștere.

LENA. Dar pentru ce să meargă?

АSISTENTUL. Ca să nască.

LENA. Cine?

АSISTENTUL. Covalenco.

RITA. Dar eu încă nu trebuie să nasc.

LENA. Ea încă nu trebuie să nască.

АSISTENTUL. Că mi-o fi trebuind mie. Și așa n-avem locuri. După ce nasc, femeile sunt ținute pe hol. Hai, că n-avem timp. Pe pat și- înainte. Naști mai repede, de sărbători vei fi acasă.


Rita își adună lucrurile.
LENA. Eu nu prea înțeleg nimic. (Ritei.) La tine au început durerile?

RITA. Eu de unde să știu dacă au început?

LENA. Păi, burta te doare?

RITA. Mă doare. Ieri am băgat jumătate de pepene în mine.

LENA. Uite, proasta. Nu de pepene e vorba. Te trage burta?

RITA. Unde?

LENA. În jos?

RITA. Și încă cum. Am cinci kilograme în ea.

LENA. Cum să nască, dacă n-are încă contracții.

АSISTENTUL. Ce treabă am eu cu asta? Mie mi-au spus să nască.

LENА (Ritei). Ia stai.

RITA. Cum?

LENA. Ea nu va merge nicăieri.

АSISTENTUL. Dar dumneavoastră cine sunteți?

LENA. Eu sunt mamă.

RITA. Nu-i sănătoasă la cap…

LENA. Sunt mamă a cinci copii. Mă rog, aproape a cinci. O să nască și singură când îi va veni sorocul. (Pauză). Mai bine luați-mă pe mine.

АSISTENTUL. Aveți cumva contracții?

LENA. Mi-e greu, simt că imediat nasc. Iar eu nu pot naște singură, n-am voie să fac efort, poate să mi se dezlipească retina și să orbesc. Ar trebui să mă taie. Am și cerificate în privința asta. (Caută hârtiile.)

АSISTENTUL. Și de ce ai mai rămas gravidă?

LENA. Acuma e prea târziu să mai discutăm asta…

АSISTENTUL. Dacă ai rămas gravidă, înseamnă că o să naști. Așa, toată lumea poate să se văicărească.

LENA. De văicărit te văicărești tu, ticălosule! Iar noi suntem cele care purtăm copiii în burtă nouă luni. Și nu-i deloc ușor. Ajungi să-ți crape venele la picioare. Și să mai și lucrezi. Și să ai grijă să-i păstrezi, chiar și pe cei de teapa ta. Că voi și-n autobuz n-ați ceda locul unei gravide, ba o mai și loviți cu coatele în burtă, mai și înjurați.
Pauză.
АSISTENTUL. Covalenco, naști sau nu?

LENA. N-o să nască, tâmpitule!

АSISTENTUL. Asta-i nebună. (Închide ușa.)

LENA. Ticăloșii, așa se poartă de parcă li-i permis orice. Cu mamele lor nu cred că se poartă așa. Iar eu nu sunt o boschetară ca să mă trateze el astfel. Eu în curând voi avea cinci copii. Și toți sunt hrăniți și îmbrăcați.. «De ce ai mai rămas gravidă?» Auzi! Nu e niciunul narcoman și nici nu cerșesc pe străzi. (Plânge.)

GALEA. N-o lua și tu așa…

LENA. Am obosit să mă tot cert atâta!..Toată viața m-am apărat singură. Și pe mine și pe copiii mei. Iar pe ei, orice ticălos sare să-i jignească, să-i umilească. O clipă dacă nu ești atentă, te calcă toți în picioare. Iar al meu... Nu e nimic de capul lui, numai se îndoapă și bea pe banii mei. (Plânge.) Iar altele au și bani, și un bărbat tânăr și frumos…care are grijă de ea, care nu bea. Dar cu ce sunt eu mai prejos? Nu arăt bine? Păi, dacă mă fardez, arăt de-o mie de ori mai bine.

OLGA. Încetați cu chestiile astea. Pe ce sunteți invidioasă? Să nu dea Dumnezeu să treceți prin ce-am trecut eu. (Pauză.) Să înduri moartea a trei copii, e mai mult decât imposibil…

LENA. Dumnezeule! Trei? (Pauză.)

OLGA. De la 25 de ani m-am chinuit să rămân gravidă. Pe primul copil am reușit să-l țin în mine până la 3 luni. Alții doi, până la 4 luni. Am încercat toate tratamentele posibile...și abia acum, la 42 de ani, am reușit să ajung cu sarcina la capăt. (Zâmbește.)

LENA. (se smiorcăie, își șterge lacrimile). Și cum ai reușit să-l păstrezi?

GALEA. Olga, Dumnezeu v-a ajutat. Dumnezeu îi iubește pe cei ca dumneavoastră. Pe care nimic nu-i frânge. Nicio nenorocire. Ați avut credință și Dumnezeu v-a ajutat. Sunteți o fericită, Olga. Și copiii vă vor fi fericiți.

OLGA.N-are Dumnezeu nicio legătură cu asta. M-am și rugat, am pus și lumânări. Speram că dacă voi crede- o să mă ajute. Dar când l-am pierdut și pe-al treilea, mi s-a făcut rău de tot. S-a rupt atunci ceva în mine. Într-o seară mergeam spre casă și mă bântuiau tot felul de gânduri: mă gândeam că o să ajung imediat acasă, o să iau funia de întins rufe, am s-o leg cât mai strâns de lustră, sau nu de lustră- că poate să cedeze, mai bine de țeava din baie și gata. Se va termina totul. Mi-am imaginat asta și mi s-a făcut cumva mai ușor pe suflet. Merg în continuare și mă întâlnesc cu o femeie care se apropie de mine și-mi zice: «Văd că vi s-a întâmplat o nenorocire, citiți această carte și o să vă găsiți liniștea». Mi-a pus cartea în mână și a plecat. Nu-mi amintesc cum am ajuns acasă. Așa cum eram îmbrăcată, m-am așezat pe canapea. Nu mai știu cât am stat așa. Dar n-am avut puteri să mă spânzur. Am plâns cât am putut de mult, am plâns pentru copiii mei, pentru toate nenorocirile care mi s-au întâmplat și pentru faptul că nu pot să schimb nimic.

LENA. Și cartea?

OLGA. Da. Era în hol, pe podea. O carte despre Buddha.

LENA. Înseamnă că era sectantă.

OLGA. Am început s-o frunzăresc. Erau niște desene neobișnuite. Buddha cu piele albastră. (Pauză.) Mă uitam la desene și aveam impresia că le mai văzusem cândva. Era desenat și un râu. Oamenii lansau un cadavru, împodobit cu flori, pe acest râu. Toți zâmbesc, dansează, dar își acoperă nasul. Și în acest râu erau multe cadavre. Unele descompuse, cu carnea în putrefacție, cu ochii smulși din cap. Se pare că ăsta e obiceiul lor de înmormântare. Există superstiția că dacă intri în acest râu, te lecuiești de orice boală, iar dacă ești stearpă- atunci vei face copii. Mi-am amintit atunci că am avut un vis: se făcea că înot într-o apă murdară, în jurul meu sunt cadavre, eu le dau într-o parte, dar nu pot ajunge la mal. Totul era foarte ciudat. L-a început n-am crezut. Au trecut vreo două luni și nu-mi ieșea din cap râul ăla. M-am gândit că e ultima mea speranță. Dacă nici acum nu rămân gravidă și nu ajung la termen, atunci n-o să mi se mai întâmple niciodată.

GALEA. Să nu-mi spui că te-ai dus acolo?

OLGA. Am plecat în India, am găsit râul și m-am scăldat în el.

LENA. Cum așa, pur și simplu, te-ai dus în India și te-ai scăldat? Și era totul ca în carte?

OLGA. Doar că erau mai multe cadavre. Mâini desprinse, picioare, capuri putrezite, care pluteau pe apă. Îngrozitor.

LENA. Ce porcărie.

OLGA. M-am întors acasă și peste două luni am rămas gravidă. Și uite că am dus sarcina până la termen.


Pauză.
LENA. E ca o minune. Așa ceva nu poate fi. Cine-i Dumnezeul lor?

OLGA. Buddha.

LENA. Parcă am auzit ceva. Și mie îmi dădeau pe stradă tot felul de cărți. Dar eu nu știu de ce nu le luam...Ar trebui să-i mulțumești cumva pentru asta. Să te închini, să pui o lumânare. Măcar au biserici?

OLGA. M-am gândit foarte mult la toate astea. N-a fost o minune. Am fost eu. Pur și simplu, mi-am adunat toate puterile, am crezut în mine și am reușit s-o duc până la capăt. Și o să și nasc.

LENA. Ptiu-ptiu-ptiu. (Bate în lemn.) Să dea Dumnezeu.

GALEA. Slavă Domnului că ai reușit să păstrezi sarcina până la capăt.

LENA. Da-a-a-a… Ca să vezi cum se poate întâmpla.

GALEA. Orice ați spune, totuși Dumnezeu v-a ajutat. Și o să nașteți chiar de Paști.

LENA. Nu e așa grozav de sărbători. Și-s și zile libere.

GALEA. De ce?

LENA. Și tu, parcă ai fi Rita.

RITA. Dar ce-i cu Rita? Una, două, Rita!

LENA. De sărbători toți se distrează, cine are chef să asiste la nașteri? Și cei care sunt de gardă la fel. Nici nu poți ajunge la ei. Mi-a povestit o cunoștință, că ea a născut în decembrie, i-au făcut cezariană. I-au tăiat burta, i-au scos copilul, pe urmă au cusut-o la loc. A trecut o lună, iar pe ea o durea burta îngrozitor. S-a dus la doctor și a descoperit că ei i-au uitat un cearșaf în burtă.

GALEA. Un cearșaf întreg???

LENA. Absolut. (Pauză.) Dar și eu ce-am pățit cu al treilea, cu Nichitca. Nasc. Îi ieșea capul deja, strig și nu vine nimeni. Ce să fac? M-am dat jos din pat, cu o mână îi țineam lui capul să nu pice, cu alta mă țineam de pereți și așa m-am dus după ei.

OLGA. Doamne, Dumnezeule.

LENA. Tot de sărbători s-a întâmplat. Lor nu le pasă dacă e cu un copil în plus sau în minus. Doar nu-s ai lor.

GALEA. Se poate să nasc în prezența soțului?

LENA. Nicidecum! Bărbații îs slabi de înger! O știu eu pe una. Tot așa a hotărât să nască cu bărbatu-său lângă ea. Când au apucat-o contracțiile, el stătea alături, o ținea de mână. Apoi când ea a început să urle, să înjure, el săracul umbla încoace și încolo, nu știa ce să facă. Iar când a început să iasă copilul, săracul a leșinat. Doctorii au lăsat-o pe ea și au sărit la el. Ea năștea, iar doctorii îl aduceau în simțiri pe el.

GALEA. Cred că nici al meu nu va rezista. Lui i-e frică de sânge, ca și mie, de altfel. Și de durere mă tem. Dacă ar fi să mă doară doar o mână sau un picior, aș mai rezista, dar așa...

OLGA. Soțul meu vrea și el să-mi fie alături în timpul nașterii.

LENA. El chiar că n-ar trebui să stea. E tinerel de tot, are psihicul slab. Ș-apoi, după ce va vedea tot ce se-ntâmplă la naștere, îi va pieri tot cheful de tine.


NOAPTE

Întuneric.Fereastra e deschisă. De afară se aude muzică dintr-o mașină parcată alături.

LENA. Rita încă nu s-a întors?

GALEA. Nu. Încă n-a venit.

LENA. Uite cum umblă lela. S-a machiat, s-a aranjat și a plecat. Adică-i gravidă.

OLGA. E o copilă încă.

LENA. Copilele nu umblă cu burta la gură.

OLGA. Dar are soț.

LENA. Care soț? Ea v-a spus gogomăniile astea? Cu un minor, ca și ea, a rămas gravidă. A venit maică-sa plângând pe aici, m-a rugat să am grjă de ea, sa-i mai vorbesc una alta. Chipurile că-i prima iubire... Dar eu n-am de gând s-o cocoloșesc, cunosc eu treburile astea. Fata mea e de vârsta ei. E primul meu copil, acum va implini 15 ani. Dar să nu-i spuneți nimic Ritei, că i-am promis maică-sii.

OLGA. Și cum își va crește ea copilul când ea însăși e un copil?

LENA. După ce o să nască, o să se maturizeze.


Pauză.
OLGA. Aici în fiecare noapte se aude așa muzica?

LENA. Da, în fiecare. Din mașini se aude. Tăticii sărbătoresc. Se-mbată de fericire, deschid ușile mașinii și pun muzică la maximum. Unul a adus chiar și artificii, aici sub ferestre. Ei nu se gândesc că femeile-s obosite, iar copilașii trebuie să doarmă. (Pauză.) Galea, tu de ce taci?

GALEA. Și copiii noștri trebuie să doarmă. Oare copiii noștri visează???

LENA. Bineînțeles că nu. Ei încă nu s-au născut.

GALEA. Dar eu cred că ei văd vise.

OLGA. Dacă văd, atunci văd visele noastre. Ei simt totul prin noi.

GALEA. Poate că ei îl văd pe Dumnezeu? Căci Dumnezeu le-a dat viață. Poate că văd raiul și cum a început totul. Poate că văd Îngerii. Poate că văd acel ceva spre care ne îndreptăm noi toată viața și știu deja ceea ce vrem noi să cunoaștem. Și noi, în burta mamelor noastre, probabil ca am avut aceste vise, doar că le-am uitat.
Pauză.
LENA. Al meu e foarte agitat azi.

OLGA. Nici al meu nu vrea să doarmă.

LENA. Și al tău?

GALEA. Hei, puițule, dormi? Eu în somn, tresar. Înseamnă că și el trebuie să tresară. Dacă împinge cu piciorușul, înseamnă că adoarme. O să aștept...


Pauză.
OLGA. Al meu sughite. Ca un ceas. Tic-tac, tic-tac. Ai voștri sughit?

GALEA. Da. Și la același interval de timp. Ca în filmul cu Schwarzeneger. El era gravid acolo.

LENA. Nu-mi place Schwarzeneger, e așa de liniar.

GALEA. El se apuca de burtă și striga: «Sughite!»

LENA. Ptiu. Mai e și gravid.

OLGA. N-am văzut filmul.

GALEA. Cum așa? E cel mai bun rol al lui!
Râd.
LENA. Vai. Drept în coastă m-a lovit. Înainte îmi plăcea să dorm pe burtă sau pe spate, acum doar mă chinuiesc. Mă pun așa- mă încurcă burta, mă întorc invers- iar mă încurcă. Toată noaptea mă zvârcolesc de pe o parte pe alta. Și mai merg și la toaletă de vreo 4-5 ori pe noapte. Mai dormi dacă poți.
Intră Rita.
LENA. Te-ai distrat destul? Miroși a bere până aici...

RITA. Nu miros a nimic.

LENA. Măcar de copil de ți-ar fi milă. Spală-te un pic.
Scârțâie patul.
GALEA. Ce năduf e. O să deschid fereastra.

LENA. E deschisă.

GALEA. Nu pot să respir.
Pauză.
GALEA. Sunt curioasă, cum ați aflat că sunteți gravide?

OLGA. Eu demult astept copilul ăsta... așa că în fiecare noapte... eram ca la serviciu. Apoi, în fiecare dimineață îmi cumpăram un test de sarcină ca să văd rezultatul muncii depuse. Până într-o zi, când testul a ieșit pozitiv.

LENA. Eu am vomat direct pe șeful meu… Primeam marfă. După ce am cărat câteva lăzi, îmi bubuia inima în piept, iar ăsta în loc să mă ajute, tot venea cu sfaturi. Cum să duc, unde să le duc. M-am enervat și am vomat direct pe el. Și m-am simțit foarte bine.

GALEA. Și el?

LENA. El! El a înjurat, s-a șters și a plecat mai departe. Ce poți să faci cu o gravidă?

GALEA. Eu am avut un vis…Se făcea că eram pe o punte și pescuiam. Pe partea opusă era taică-meu. Văd că la mine trage peștele și-i strig: «Tată, nu pot să scot peștele!» Iar el îmi zice: «Cum să nu poți?! Scoate-l, eu nu pot să te ajut…Hai, scoate-l!!» Și am scos un pește mare și foarte frumos. (Pauză.) M-am trezit și am înțeles că sunt gravidă. Nici măcar n-am înțeles, ci am simțit.

OLGA. De obicei când rămâi gravidă, visezi pește.

LENA. Și eu am visat acasă că am născut. La început a apărut o mână, curată, curată și fără sânge. Era toată luminoasă, doar spinarea era neagră. Nu știu ce poate să însemne...


Pauză.
GALEA. Mama cu copilul din salonul privat încă nu doarme. Era ușa întredeschisă la ele. Cea mică doarme sătulă, cu burtica umflată. Și eu, văzându-le, plâng ca proasta de nu mai pot.

LENA. Se trezește și în tine instinctul.

GALEA. Dacă stai în sala de travaliu- așa o bucurie simți… Cineva naște, apoi se aude țipătul copilului. Așa o bucurie … Stai culcată și zâmbești. Ca să vezi, cum le-a aranjat natura pe toate. Apare și în tine ceva nou, ceva viu. Copiii țipă în mod diferit. Unii sunt mai răgușiți, alții seamănă cu niște pisoiași, iar alții țipă ca niște adulți…

ZIUA A DOUA




Soarele puternic luminează salonul. Fereastra e deschisă. Podeaua e proaspăt spălată, în aer miroase a clor. Femeile stau pe paturi. Lena se apleacă peste geam, aruncă firimiturile rămase la păsări. La geam se adună porumbeii. Olga tricotează. Rita își dă cu ojă unghiile de la picioare.
GALEA. (citește). Cea mai strălucitoare stea.

LENA. Câte litere?

OLGA. Soare.

GALEA. Cinci, așa e. (Pauză.) Numele pictorului care a pictat un pătrat negru.

OLGA. Cazimir.

GALEA. Aha. (Pauză.)  Termen simplist, care înseamnă a te îmbăta, a chefui…

LENA. Câte?

GALEA. Șase.

LENA. Plictisitor rebus.

RITA. Matoli.

GALEA. Vine exact.

LENA. Tu de unde știi?

RITA. E rușinos să nu știi așa ceva...

LENA. E rușinos să umbli noaptea brambura și să bei bere cu te miri cine.

RITA. A fost soțul meu la mine.

OLGA. S-a întors deja?

LENA. Și de ce n-a urcat?

RITA. Era prea târziu.

LENA. Ți-a adus ceva de mâncare?

RITA. N-am luat. Oricum azi nasc.

LENA. Asta tu ai inventat-o?

OLGA. E zăpușeală aici.

GALEA. Geamul e deschis.

LENA. Dimineața întotdeauna e cald la noi, soarele e pe partea asta, iar după amiaza cele de vis-a-vis se sufocă.


Pauză
OLGA. Ce lungă e ziua.

LENA. (cască). Întotdeauna pare așa până la prânz.

OLGA. Când e prânzul?

LENA. În curând o să zdrăngăne vasele.


Pauză. Olga scoate telefonul.
OLGA. Mi s-a descărcat și telefonul…

LENA. După colț la dreapta.

GALEA. Luați-l pe al meu.

OLGA. Nu, nu, mulțumesc. Cred că am să ies să mă plimb un pic. (Iese, trece un pic de timp, se întoarce. Se așează pe pat..) Totul e închis, nu e nimeni.

LENA. La telefon?

OLGA. Da. Se pare că da… (Pauză.) E închis la ei, nu e niciun doctor.

LENA. Mâine e Paștele. Azi e zi scurtă. (Pauză.) Ce te agiți așa? Te doare cumva?

OLGA. Da, nu mă simt prea bine. Sunt neliniștită. Și parcă aș avea ceva pe suflet.

LENA. Așa începe. Înseamnă că o să naști la noapte. Dar după Rita, că ea vrea cât mai repede.

Sună telefonul mobil.
GALEA. Salut… Bineînțeles că așteptam…Unde ești?.. Bine. Totul e bine... Nu. N-am putut să adorm... Mâine e Paștele, n-ai pe cine să te bazezi... Nu mai pot, mănânc încontinuu...Mă străduiesc... Se mișcă, dar foarte puțin... Ei, cum să nu-ți faci griji aici?...O sa fie bine. Mâine-i Paștele... (Închide telefonul, pauză.)

LENA. Soțul te-a sunat? Își face griji…

GALEA. El pentru mine își face griji, de copil nici că-i pasă. Nu le are pe astea cu copiii. Soacră-mea m-a ajutat foarte mult, i-a tot spus că dacă până la 30 de ani nu fac copii, o să am dereglări hormonale. Că pentru femeie e cel mai important lucru să facă un copil. (Pauză.) Nici acum nu s-a obișnuit cu burta mea. Când mă dezbrac, se schimbă la față. Nu-i place cum m-am schimbat, nu zice nimic, dar eu văd.

OLGA. Soțului meu, dimpotrivă, îi place cum arăt, zice că m-am făcut și mai frumoasă...

GALEA. Când am venit aici credeam că voi sta internată, dar se pare că o să nasc. Noi n-am apucat să cumpărăm încă nimic pentru copilaș. O să mă-ntorc acasă și acolo va fi numai mizerie. Bărbatu-meu e muzicant. Nici măcar pe jos nu știe să șteargă. E tare neputincios. La magazin nu-l poți trimite fără listă. Dacă îi zic să cumpere un anume fel de ulei, vine acasă fără ulei. Zice că a căutat prin toate magazinele și n-a găsit așa ceva. Îți vine să și râzi. De parcă n-ar putea cumpăra un alt fel. Nu știu, dar parcă creierul lor funcționează altfel, nu ca la noi.

LENA. Și eu am sunat aseară să întreb dacă dorme Egorca. E cel mic al meu. El e obișnuit să bea un iaurțel înainte de culcare. Și acuma cine să-i cumpere? Sun și nu vrea nimeni să vorbească cu mine. Bărbatu-meu zice că n-are timp, cea bătrână îi culcă pe copii. Sașca zice: «Cum îți merge?» Are trei ani. E atât de comic cum mă întreabă «Mamă, cum îți merge? Vino mai repede, zice,că n-are cine să mă scoată la plimbare. Fă-te bine, nu mai fi bolnavă și vino acasă!» Nici pe Olga n-o dă hărnicia afară din casă. La fel ca taică-său, stă toată ziua la televizor. Dacă îi zic fă aia, sau du-te acolo, îmi răspunde- imediat, dar nici că se mișcă. Poți să tot spui și de-o sută de ori.

GALEA. Și câți sunteți în apartament?

LENA. Opt oameni în două cămăruțe...

OLGA.Și pe-al cincilea unde o să-l puneți?

LENA. Cum unde? Are deja pătuțul lui.

GALEA. Dar cum mai puteți face copii în înghesuiala asta?

LENA. Cum se-mbată –cum se dă la mine. Degeaba îl îmbrâncesc, că e sănătos ca un taur când îi trebuie. Doar când trebuie să lucreze e bolnav. Muncesc doar eu. Peste tot pe unde apuc. De abia îmi mai simt mâinile și picioarele… (Își masează coatele.) Vai, cum mă dor. Înainte, el nu era așa. A recunoscut prima fetiță, i-a dat numele lui, dar noi nici până acum nu suntem căsătoriți oficial. Venea la mine la maternitate seara târziu. I-au arătat fetele pe unde poate să urce la mine la etajul doi. Se cățăra și stăteam de povești până pe la trei dimineața. După aia pleca acasă. (Pauză.) Înainte el era cu totul altfel. Acum, nici măcar nu-i scoate la plimbare pe copii. Sau îl ia doar pe unul dintre ei și se-ntoarce seara beat. Nu lucrează nicăieri, stă toată ziua la televizor. Și noaptea se uită și nici nu mă lasă să sting lumina. Uite așa ne chinuim toți. De-ar muri mai repede... Că doar de la atâta băutură...Și nici nu-l pot da afară. Nici măcar să le dea copiilor de mâncare nu e în stare. Se așează la masă, își toarnă în pahar, în jur copiii flămânzi se uită în gura lui. Iar el se înfurie. Îi zic: «Hrănește-i la început pe ei, după aia așează-te tu la masă și atunci n-or să alerge în jurul tău». Da de unde. Le zice : «Mergeți la mama să vă hrănească». De aia vreau să-mi lege ăștia trompele. Gata, îmi ajunge. Oricum o să mă taie, așa că nu le va fi greu s-o facă.

GALEA. Dar n-o să mai poți să naști?!

LENA. Am cinci, mi-ajunge. Am adus și certificate medicale. Credeam că sterilizarea asta e gratuită. Dar mi s-a spus că trebuie să dau șpagă o mie cinci sute. Eu nu am atâția bani. De unde să-i iau?

GALEA. Păi, să faca rost bărbatul tău.

LENA. Nu-l interesează pe el asta, așa că nu va căuta-n veci. El nici pe stradă nu iese, zice că n-are cu ce să se îmbracе.

OLGA. Dar de ce nu lucrează?

LENA. Nu are acte. Ar trebui să meargă în satul său să și le aducă. De-o sută ori i-am zis, dar parcă ai cu cine vorbi... O să mă-prumut de la o vecină, mă mai ajută ea uneori și mai târziu îi dau înapoi.



Pe coridor se aude zdrăngănit de farfurii. Se deschide ușa. Apare o mână întinsă cu o farfurie.

GALEA. (Olgăi). Ție să-ți iau?

OLGA. Nu.

LENA. Ar trebui să mănânci ca să ai puteri, în curând vei naște.

OLGA. Nu pot pune nimic în gură.

LENA. (mâinii întinse). Ce porcărie ne dați? N-are nici un pic de grăsime. Totuși, hrăniți niște gravide, nu pușcăriași.

MÂNA. Aveți carne la felul doi.

LENA. Unde?

MÂNA. Ai s-o găsești. Mai caută.

LENA. Și aici?

MÂNA. Una din voi nu are voie.

LENA. Nesimțite mai puteți fi. Hai, pune.

MÂNA. O să vă bată Dumnezeu că omorâți copii de Paști. Cele ca voi ar trebui omorâte, nu hrănite! (Trântește ușa.)
Pauză.
LENA. Asta-i dusă rău. (Mănâncă în tăcere.) Uite că n-a pus carne.

GALEA. Nici ieri nu ne-a dat. (Ritei.) Mănâncă. (Îi dă farfuria sa.)

LENA. Și tu?

GALEA. Lasă. Mie o să-mi aducă de acasă, dar ea…



Rita se ridică.
LENA. De ce nu mănânci felul doi?

RITA. Nu vreau.

LENA. Chiar dacă nu vrei.

RITA. N-o să mănânc.

LENA. Gândește-te la copil. Ce vrei, să-ți bag în gură cu de-a sila?

RITA. Nu vreau și gata. (Împinge farfuria, care se sparge...Pauză.) M-am săturat. De ce nu mă lăsați în pace? (Lenei.) Tu ce tot vrei de la mine?!! (Se așează pe pat, plânge.)

GALEA. Rita, ce-i cu tine?

RITA. De parcă eu n-aș fi om! Îți dau să mănânci tot felul de lături, de parcă mie nu mi-ar fi foame…

GALEA. Din pricina mâncării ești așa?

RITA. Doctorii se uită chiorâș. Pe coridoare sunt arătată cu degetul.

GALEA. Cine te arată???

RITA. În alte spitale, cele ca mine sunt internate separat. Iar ăștia, te țin aici intenționat o săptămână. Ei speră că eu o să mă răzgândesc. Mama m-a adus aici. Ea întotdeauna mi-a stricat viața.

GALEA. Cine ți-a stricat-o?

RITA. Cât de tare m-am săturat de voi toate : «mișcă — nu mișcă», «mișcă — nu mișcă», apoi tricotatul ăsta. Gravidele parcă se țăcănesc de tot, zău așa. Ce vă holbați așa la mine?

GALEA. Rita…

LENA. Ce ai de te-ai dezlănțuit așa?

OLGA. Ea e aici pentru avort.
Pauză.
LENA. (Olgăi). Ce-ai spus?

OLGA. Încă de ieri mi-am dat seama.


Pauză.
GALEA. Încetează. Ce-i cu glumele astea? Rita, zi și tu.
Pauză.
RITA. La vârsta mea, doar proastele nasc.

LENA. Mie ceva îmi scapă…

RITA. Nu mai sunt o fetiță, așa că pot hotărî și singură. Pentru mine viața abia începe. Nu sunt o proastă să-mi distrug viața din pricina unui plod. Și la 35 de ani să arăt ca o paparudă. Am văzut destule așa, mulțumesc, dar nu-i de mine. Știu că a fost maică-mea pe aici. Tot timpul își bagă nasul unde nu-i fierbe oala. A plâns, s-a înjosit pe-aici, de parcă avea în fața cui s-o facă.Umila mea mamă. S-a plans cât e de nefericită? A aruncat cu lături în mine? Cunoaștem. E veche și asta. Ea e-n stare să se umilească în fața oricui, doar să fie compătimită sărăcuța. Și doar e mai tânără decât ea. (Arată spre Olga.) Are 35 de ani, dar arată de parcă ar fi la pensie. Mi-e rușine să ies cu ea în lume. Și asta pentru că a născut la 18 ani. Proastă a fost, proastă a rămas. Bine că măcar eu nu semăn cu ea. Avortez și plec cât mai departe de aici.
Pauză.
GALEA. Ce tot vorbești, liniștește-te. N-ai voie să te enervezi așa.( Pauză.)

Voi, de ce tăceți? Eu am citit că se poate întâmpla și așa ceva. De frică, când e pentru prima oară.

OLGA. Tracid de ce bei? Ăsta se bea în primele săptămâni, când vrei să avortezi.

RITA. Și asta știi? Peste tot ți-ai băgat nasul! Am băut și atunci, dar nu mi-a folosit la nimic! Iar acum iau din obișnuință! Am sperat că va crăpa, dar el e rezistent.

OLGA. Dar cu copilul ce ai? Va fi bolnav rău după tot ce-ai înghițit tu.

RITA. Oricum nu va trăi și nici nu se va naște. Astăzi mă vor tăia.


Pauză.
GALEA. Ce zice?

LENA. Și de ce, cățea ce ești, ai lungit-o atâta timp?!

RITA. Ca să-mi provoace nașterea. Copilul e mare, așa că o să-l pot naște. Și nu va trebui să mă chiureteze. Se zice că așa nu doare atât de tare.

GALEA. Cum? Cum ai putut să te gândești la așa ceva? Copilul e mare deja. Se mișcă, aude, vede, poate că și plânge. Și tu vrei să-l omori.

RITA. Ei și ce? Toate fac avort.

LENA. Cățea ce ești! Nu, tu nu ești proastă, tu ești o fiară, un animal.

RITA. Ba tu ești animal. Te înmulțești ca pisicile. Apropo, noi vrem să sterilizăm și pisica, să nu mai fete atâta.
Lena o lovește peste față.
GALEA. (încercând s-o apere pe Rita ). Încetați!

ОLGА. (Le desparte pe cele două). Ați înnebunit de tot?!


Lena se așează pe scaun, își mângâie burta, respiră greu.
RITA. Ține-ți bine copilul, că de nu, o să-l pierzi rapid pe-al cincilea.

ОLGА (Ritei). Taci.

GALEA. E atât de înfricoșător să omori un copil. E al tău, e sânge din sângele tău. Olga, spune și tu.

OLGA. Să decidă ea.

GALEA. Mâine-s Paștele.

RITA. Ei și?.

GALEA. Tu nu-ți dai seama ce faci? Pentru o mamă, copilul e cea mai apropiată ființă. Lena…

RITA. Eu îmi urăsc mama.

GALEA. În toate e vrerea lui Dumnezeu. Dumnezeu ți-a dăruit o minune.

RITA. Nu mai sunt o copilă, știu cum apar aceste minuni.

GALEA. O să regreți toată viața și n-ai să-ți poți ierta lucrul ăsta.
Pauză.

Afară s-a întunecat. De la vântul puternic se trântesc geamurile. Undeva s-a spart o fereastră. Strigăte.

Se deschide ușa.
O VOCE. Închideți geamurile.
Pauză.

Ușa se închide.
RITA. Închideți! Închideți geamul!
Galea închide repede geamul.

Ploaia puternică lovește în geamuri. Tună și fulgeră.
RITA. Închideți! (S-a făcut ghem în patul său.)

GALEA. (Se așează alături, o îmbrățișează). Am închis, am închis. Gata, gata.


Toate privesc pe geam. Pauză lungă. Afară furtuna s-a potolit. Apare soarele.
RITA. De când eram mică mi-e frică de furtună. Cum începea să tune, mi se făcea negru în fața ochilor. Mă ascundeam întotdeauna sub pat. Odată, vântul a spart un geam... mama era plecată…era frig și înfricoșător. Mama era tot timpul plecată.
Pauză.
OLGA. Când tună în aprilie, e semn bun.

GALEA. Miroase a pământ. ( Pauză.) Va fi bine. Totul va fi bine.



Ploaia s-a terminat.

Lena șterge cu o cârpă apa care s-a infiltrat pe pervaz.
LENA. Pervazul e plin de apă. ( Pauză.)
Intră Asistenta.
ASISTENTA. Hai, Covalenco să naști. Adună-ți lucrurile. (Iese, închide ușa.)
Pauză.

Rita se ridică de pe pat. Își adună lucrurile.

Pauză.
GALEA. Du sarcina până la capăt.

RITA. (repede își adună lucrurile). Odată ce am hotărât, așa rămâne.

GALEA. O să naști și după aceea totul se va schimba. După ce o să-l vezi mic și neajutorat, totul se va schimba.

RITA.N-am nevoie de el.

GALEA. Cum poți să spui așa ceva? El nu e un lucru oarecare. E un omuleț viu. El te iubește.

RITA.După tot ce i-am făcut? (Râde.) Câte otrăvuri i-am dat! M-am bătut până și cu cureaua peste burtă.

GALEA. Nu erai tu. El te va ierta, el e un înger și te va ierta. Doamne Dumnezeule! Voi de ce tăceți toate? Ce faceți cu ea?

OLGA.Ea îl va abndona. Îl va arunca în stradă.

GALEA.Nu. Nu va fi în stare de așa ceva. ( Pauză.) Dacă tu nu-l vrei, naște-l și dă-l la orfelinat. Cineva îl va înfia și va fi fericit.

OLGA.Cui trebuie un invalid?

RITA.Eu nu sunt incubator. Cine are nevoie, să-și facă.

LENA. De ce mai stați de vorbă cu ea? O cățea tot cățea rămâne. Și când te gândești că i-am dat din carnea mea. Dar nici ție n-o să-ți fie dulce deloc. Tu nu știi încă cum se comportă doctorii cu fete de-alde tine. Ai să te târăști pe jos de durere, te vor nenoroci pentru totdeauna, n-ai să mai poți avea copii niciodată. Și asta e prea puțin pentru tine.

RITA.Taci. O spui intenționat.

LENA. Îți vor tăia uterul tău blestemat. Vor scoate copilul, o să-i curețe năsucul, gurița ca să poată plânge, apoi îl vor înneca sub ochii tăi. Lent, lent, ca să-ți rămână în minte pentru totdeauna. În toate nopțile ce vor urma de-acum încolo, te vei trezi transpirată de la ultimul lui strigăt.

RITA.Taci, taci! (Pauză.) De ce nu mă lăsați în pace?!
Intră Asistenta.
АSISTENTA. Hai să mergem.

Rita și Asistenta ies.

SEARA


Afară treptat se întunecă. E o atmosferă de liniște și așteptare. În cameră e Olga și Galea.

Pauză.
GALEA. O desfaceți? (referitor la tricotat)

OLGA.Ba fac, ba desfac. Nu știu ce-i azi cu mine...

GALEA. (zâmbind). Vă grăbiți. Sunteți fericită.

OLGA.Azi nu e nimeni nici aici, nici acasă. Dacă se-ntâmplă ceva?

GALEA. Totul va fi bine. (Pauză.) Dintotdeauna mi-am dorit să știu să tricotez.

OLGA. Pe mine mă liniștește.

GALEA. De câte ori am încercat, ba m-am înțepat, ba mi se încurcau firele. Numai mă enervam.

OLGA. Acum măcar pot să mă odihnesc. În restul timpului -serviciul, rapoarte, planificări...


Pauză.
OLGA.Vă e frică de moarte?

GALEA. Cum?

OLGA.De moarte…Vă e frică?

GALEA. Nu știu. Probabil că nu.

OLGA.Unele mor la naștere. Eu acuma mă gândesc la tot felul. Dacă mor, cine-mi va crește copilul?

GALEA. Soțul.

OLGA.El e tânăr, se va recăsători, iar copilașul meu va rămâne fără mamă. Mi-e frică. Înainte nu mi-era frică de nimic, dar acum –da. (Pauză.) Ce zăpușeală e aici…
Galea deschide geamul. Intră Lena, ținându-se de burtă. Se așează.
GALEA. Te doare?

LENA. Da, iar…

GALEA. Sunt contracții?

LENA. Doamne ferește…Pe-al cincilea îl voi naște rapid…Pe-al patrulea l-am născut în două ore. Când a sosit Salvarea eu déjà nășteam.L-am născut acasă...

OLGA.Mă duc să caut pe cineva. (Iese.)
Pauză.
LENA. Gata, mi-a trecut. Mi se mai întâmplă așa.

GALEA. Ar trebui anunțată Olga, să nu se agite degeaba.

LENA. Ce să-ți spun! Crezi că pentru mine se agită. Celor ca ea, puțin le pasă de noi. Nici măcar nu ne consideră oameni.

GALEA. De ce vorbești așa? Ea își făcea griji.

LENA. Pentru ea își făcea griji, nu pentru mine. Are și de ce. E trecută de 40, trebuie să ai curaj să faci primul copil la vârsta asta. Nu vezi cum se agită de dimineață? Las-o să se agite. Femeile toate nasc la fel. În timpul nașterii suntem egale. Și cele sărace și cele bogate.

GALEA. De ce ești așa răutăcioasă cu ea? Săraca, prin atâtea a trecut….

LENA. Mie nu mi-e milă de ea. De mine, cu cinci copii cui i-e milă? Alerg toată ziua pentru un iaurt și o bucată de pâine pentru copii. Haine pentru ei cerșesc de pe la cunoștințe, din ce nu mai poartă. Crezi că eu n-aș vrea să le cumpăr ceva gustos, sau vreo bluziță, vreo jucărie? Ea nu are asemenea probleme. E plină de bani, umblă prin țări străine cât vrea, tot timpul coafată, aranjată. Nu lucrează ca mine în cinci locuri! Ăștia bogați nu-și mai încap în piele de bine ce le e! Nu mai știu ce să facă. De aia umblă și se gândesc, și suferă. Nu cred eu în suferința lor. Iar ea, a inventat tot ce a spus referitor la copii.

GALEA. Nici măcar nu vreau să te ascult.

LENA. Ce ciudată ești. Mă uit așa la tine...Ori ești naivă, ori capul nu ți-e în regulă. La toți le iei apărărea. Plângi pentru fiecare.
Intră Olga.
OLGA.N-am găsit pe nimeni.

LENA. Dacă o să înceapă contracțiile, voi coborî de una singură, știu unde-i sala de naștere. (Își adună lucrurile.)

GALEA. Crezi că au început?

LENA. Doar nu-s prima dată… (se uită în hârtii.) Unde naiba o fi? Fără adeverință n-or să mă creadă. O să mă pună să nasc natural. Voi orbi- și cine-mi va crește copilașii? Oarbă, n-am să pot face nimic…și doar i-am rugat să mă ia înainte, să nu așteptăm contracțiile. Doamne ferește dacă orbesc! Unde, dracului o fi hârtia aia?! (Se pune cu greu în genunchi ca să caute pe sub pat.)

GALEA. Te-ai țăcănit de tot?! Șezi, o caut eu. (Se pune în genunchi, se uită sub pat.)

LENA. Nu pot să mă așez!

GALEA. Atunci culcă-te.

LENA. Nu pot! Nici în picioare, nici culcată, nici așezată! Nimic nu pot!

GALEA. Cum adică nimic?

LENA. Caut-o!

GALEA. Respiră. Trebuie să respiri corect, așa am citit.Uite așa: două inspirații- o expirație, două inspirații- o expirație.

LENA. Taaaci!

GALEA. Respiră, respiră…

LENA. Lasă-mă-n pace.

GALEA. Nu e nimic aici. (Iese de sub pat.) Ce-i cu tine?
Lena stă pe vine.
GALEA. Așa trebuie? Așa ți-e mai bine?

LENA. Cred că nasc…

GALEA. Olea! Naște! Eu nu mă pricep la nimic!

OLGA.Hai,rezistă! Hai să ne ridicăm!

LENA. Nu merg nicăieri fără adeverință!

GALEA. Ar trebui să te întinzi, să te relaxezi. Să-ți imaginezi că stai culcată pe malul mării.

LENA. Ce mare? Care mare? Să te văd eu când îți vor porni contracțiile, dacă o să-ți mai ardă de mare.

GALEA. Caută!

OLGA.Unde să caut?

LENA. Nu știu!


Olga și Galea caută peste tot.
LENA. Era o hârtie galbenă.

OLGA.Poate le-ai dat-o doctorilor???

LENA. La ei s-ar fi pierdut. Am vrut să le-o dau chiar înainte de naștere…

GALEA. Numai să nu naști aici. Mie mi-e frică de sânge. Dacă văd sânge, eu leșin imediat... Poate să meregem noi ca martori și să spunem că am văzut această adeverință? Ce zici?

LENA. Nu ești normală. Dar cine te va crede pe tine?

OLGA.Asta e??? (Arată o hârtie.)

ЛЕНА (Ia hărtia, se ridică, se ține de masă). Gata, am plecat. (Își ia sacoșa, se sprijină de Olga și de Galea.)

GALEA. (scoate din buzunar o ciocolată, i-o bagă Lenei în sacoșă.) Așa trebuie, în sala de naștere trebuie să mergi cu ciocolată.

LENA. Gata! Nasc!

GALEA. Olea! Mi-e greață!

ОЛЬГА (Lenei). Hai, încetuț, încetuț, o să reușim. (Merg foarte încet.) Copilul va mai sta un pic acolo. Unde să se grăbească? Are o viață înainte.

E NOAPTE.



Întuneric. Geamul e deschis. Se vede cerul, plin de stele. Se aud clopotele, care anunță Învierea.

Olga stă la geam.
GALEA. De ce nu dormi?

OLGA.E zăpușeală. Nu pot să adorm.

GALEA. Să nu te tragă curentul.

OLGA.Ce liniște e! Nici măcar copiii nu plâng.

GALEA. Culcă-te, e foarte târziu.

OLGA.Dacă închid ochii, îmi apar tot felul de gânduri.

GALEA. Ce gânduri?
Pauză.
OLGA.Mi-e frică. Toată ziua așa mi-a fost. Parcă aș avea ceva pe suflet. Mi-e frică să adorm.

GALEA. Azi e zi mare! Învierea! Cristos a înviat! (Pauză.) Se aud clopotele, auzi?

OLGA.Nu. Ți s-a părut.

GALEA. Ba, se aud. (Pauză.) E atât de frumos acum în biserică…

ОLGA. (se întinde pe pat). Povestește-mi ceva.

GALEA. …Biserica e toată albă. Preoții în odăjdii albe umblă prin biserică cu cădelnița. Oamenii sunt toți cu lumânări în mână. Și tinerii, și bătrânii. Chiar și copiii mici țin lumânări, arzându-și degețelele cu ceara care se topește. Toți zâmbesc. «Cristos a înviat! Adevărat a înviat! Cristos a înviat! Adevărat a înviat!» Ce bucurie mare! Peste toți pogoară pacea și liniștea! Preoții parcă nu umblă, ci plutesc printre oameni! Încă puțin și ai impresia că-și vor lua zborul! Și cântă încet, încet...  (Cântă.) «Cristos a înviat din morți, Cu moartea pe moarte călcând, Și celor din morminte, Viață dăruindu-le...». Și apoi tot mai tare. Apoi încep și oamenii să cânte și toată biserica se umple de cântec. Și îngerii cântă deasupra noastră. Și atât de bine mi se face în clipele alea, totul e bucurie înăuntrul meu. Ce bucurie mare! Și toate sufletele se bucură, și cele vii, și cele moarte. Eu mă uit în ochii Maicii Domnului și aud: «Cristos a înviat! Fiul meu a înviat din morți!»


Pauză.

Olga și Galea dorm. E liniște.

Olga respiră greu. Pe frunte are broboane de sudoare. Visează urât.

Strigăt. Olga sare speriată. Inima îî bate foarte tare.

Pauză.
ОLGA. (încearcă s-o trezească pe Galea). Trezește-te! E mort! Copilul meu e mort! Am visat că a murit! A murit!

GALEA. Ai visat.

OLGA.L-am văzut cum sta acolo în burtă și a murit.

GALEA. Arzi toată. Hai, liniștește-te.

OLGA.Ea nu m-a crezut. M-am trezit și am alergat la ea, am bătut la ușă…

GALEA. La asistentă?

OLGA.I-am spus cum am visat. Am rugat-o să-mi asculte copilul.

GALEA. Și ea?

OLGA.Mi-a dat niște pastile. A zis că-s nebună…

GALEA. Calmante? Unde-s?



Olga plânge, tremură toată. Galea o așează pe pat.
OLGA. El se uita la mine. Apoi a început să se sufoce și să dea din mâini. Am văzut cum a murit. E îngrozitor.

GALEA.. Desfă mâinile. Liniștește-te. Desfă pumnii!

OLGA. Mi-e frig.

GALEA. ( o acoperă cu plapuma, îi desface degetele. Ia din mâna Olgăi pastilele, i le pune în gură, apoi îi dă apă). Ai visat. A fost doar un vis. Liniștește-te. Dormi. Dormi...


Se face întuneric.

ZIUA A TREIA (PAȘTELE)


Afară un timp mohorât. E liniște.

Câțiva oameni sapă pământul chiar sub geamurile spitalului.

Fumul de la frunzele arse bate chiar în geam.

GALEA stă la geam.Pe masă sunt ouă roșii, cozonac. Olga e culcată în patul ei, acoperită cu plapuma. Alături pe scaun stă un tânăr(soțul).O privește pe Olga cum doarme..

GALEA. Cristos a înviat. Azi e o duminică luminoasă. Plină de lumină. Toate sufletele se bucură. Se bucură și viii, și morții. Și morții…



Tăcere.

E bine… Va fi bine… (Încet.) Nu trebuia să se întâmple așa… De Paști…De Paști… (Pauză.) Ea a visat ieri… Că i-a murit copilașul. Că v-a murit copilașul. A fost un vis...Doar un vis...Așa i-am și spus ieri...Gravidele au tot felul de vise...


Tăcere.
Iar dimineața… a venit doctorul…Ea n-a dormit toată noaptea. Visul ăsta…Cum că copilul s-a sufocat și a murit în uter… Doctorul a ascultat-o…Apoi au plecat amândoi…
Tăcere.

Intră gălăgios infirmiera.
INFIRMIERA. Utkina aici stătea?

GALEA.. Da.

INFIRMIERA. Am venit după lucrurile ei. (Ia sacoșele.) A născut o fetiță aseară! A născut natural. Iar fetiță e atât de roșcată de te umflă râsul!.. (Iese.)
Tăcere.
GALEA.. Аpoi… S-a întors. Ochii ei…Umbla din colț în colț, tot pipăindu-și burta, ascultând, parcă nu-i venea să creadă. Își punea mâinile uite așa și-și tot ruga copilașul: «Trezește-te… Trezește-te»… 
Tăcere.
…Apoi spre seara brusc s-a liniștit. S-a pus pe pat și se tot uita pe geam.
Tăcere.
Credeți în Dumnezeu?
Tăcere. Soțul se ridică și iese în tăcere.
GALEA. (încet). Ajutați-o și pe ea să creadă. Eu am să mă rog pentru voi…
A mai trecut ceva timp.

Olga se foiește, apoi se ridică din pat.
GALEA.. Stai culcată. Ai nevoie de somn acum.

OLGA. Mi-e frig. Dă-mi o plapumă.


GALEA îi dă plapuma sa.

Olga se așează, se-nvelește, își ia lucrul de mână, tricotează.Tăcere lungă.
ОLGA. (zâmbind). Mai am de făcut o mânecuță și e gata.
Tăcere.
GALEA.. Soțul tău a fost pe aici.

OLGA.Ce-a vrut?

GALEA.. Să te vadă.

OLGA. Păcat că n-a mai așteptat.


Pauză lungă.
OLGA. Azi ninge toată ziua. (Se uită pe geam.)

GALEA.. E fum.Ard frunzele.Sapă pământul.Cum pot să facă așa ceva în ziua de Paști? Azi nu e voie să lucrezi.

OLGA.Trebuie să tricotez, altminteri n-o să reușesc s-o termin. (Firele i se încâlcesc, andrelele îi pică din mână, se-nțeapă la degete.)

E SEARĂ.


Apune soarele.

GALEA stă la geam. Olga e pe pat. Amândouă privesc afară.
GALEA.. Frunzele au terminat de ars. (Pauză.) Se zice că în ziua de Paști, soarele dansează. (Pauză.) Nu, nu dansează. (Pauză.) Ar trebui să mănânci. E a doua zi când n-ai pus nimic în gură. Mi-au adus cozonac. Și ouă. Sfințite la biserică. Mama le-a vopsit, doar că anul ăsta le-a făcut cu vopsea de la magazin, pentru că a aruncat cojile de ceapă. Acum în magazine găsești de toate.
Olga se uită pe geam.
GALEA. (se apropie de Olga, îi dă un ou roșu). Cristos a înviat.

OLGA. Nu vreau…Nu pot să mănânc nimic. (Pauză.) Ieri a fost cald, iar azi e zăpadă. (Pauză.) Vreau acasă. Am obosit aici. Nu trebuia să mă internez. Mi-e frică că mă îmbolnăvesc. Am rezistat toată sarcina și acum să mă-mbolnăvesc? Se va naște copilul și se va molipsi și el de la mine. O să-l alăptez cu mască pe față. El e atât de mic, atât de neajutorat. Nicicum nu-mi vine să cred. L-am așteptat atât de mult. Va semăna cu mine. Se spune că băiatul va fi fericit, dacă seamănă cu mama.

GALEA.. De ce spui asta? Doar știi....

OLGA. În copilărie mi-am dorit mult o cameră a mea.Cu tapet albastru, cu un pătuț mic și baloane peste tot. Și când eram deja mare visam des această cameră, inventată de mine. Acum ea există. Am făcut-o pentru băiețelul meu.

GALEA.. Olga, copilașul tău a murit. (Plânge.)

ОЛЬГА . Nu e adevărat. El n-a murit. El doarme. (Pauză.) Am umplut camera cu multe jucării. Mi s-a spus să cumpăr doar din cauciuc, dar eu am luat și din pluș.Sunt moi și pufoase, sunt atât de haioase.

GALEA.. El nu va avea nevoie de această cameră. El a murit.

OLGA. Eu nu-l voi trezi.O să-l nasc. Apoi îl voi duce acasă și-l voi pune în pătuțul lui. Acolo îi va fi foarte bine.


Оlga cântă încet un cântec de leagăn. Afară ninge.

Întuneric.

ZIUA A ȘASEA


Zi plină de lumină.

GALEA stă pe pat, cu copilul în brațe.
GALEA. .Taci și te uiți la mine. Adineaori mi te-au adus. De atâtea luni suntem împreună, dar ne vedem pentru prima dată. Îți amintești de mine? Probabil că acum eu nu arăt bine deloc. Mă privești atât de atent.Și dacă n-o să-ți placă cum arăt? Ca să vezi, tu nu semeni deloc cu mine. Tu ești ca un înger. De îndată ce te-ai născut mi te-au pus la sân. Erai alb,alb și cu ochii albaștri, albaștri. Am început să plâng și le-am zis că am născut un înger. Toată viața am să țin minte clipa aceea.Tu ai s-o uiți, știu asta. Tu vei uita multe. Vei uita ce apropiați am fost și că am fost un tot întreg. Voi ține minte eu și pentru tine. Chiar și atunci când nu voi mai fi, voi ține minte. Doar pentru faptul că te-ai născut și ai nevoie de mine.. (Pauză.) Mă uit la tine și-mi dau seama că azi viața mea s-a terminat. Pentru că ți-o dau ție. Și de acum cea mai mare fericire pentru mine vor fi zâmbetele tale, și nimic nu va fi mai dureros pentru mine ca lacrimile tale. Dumnezeu mi-a dat fericirea asta, fericirea de-a iubi. De-a iubi necondiționat și la infinit. Doar această iubire se poate compara cu iubirea față de Dumnezeu.
SFÂRȘIT


Dostları ilə paylaş:
Orklarla döyüş:

Google Play'də əldə edin


Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2017
rəhbərliyinə müraciət

    Ana səhifə