perioada proembrionară – de gametogeneză (procesele de formare a celulelor sexuale);
perioada de embriogeneză (până la 8 săptămâni):
a) blastogeneza (de la fecundare până la implantare în cavitatea uterului) – primele 3 săptămâni;
b) organogeneza – de la implantare până la 8 săptămâni;
perioada de fetogeneză (de la 8 săptămâni până la naştere).
4. Factorii nocivi:
A. Factorii endogeni :
1. Modificările structurilor eriditare (mutaţii)
2. Patologiile somatice materne
3. Supramaturarea celulelor sexuale
4. Vârsta părinţilor
B. Factorii exogeni:
1. Factorii fizici
2. Factorii chimici
3. Factorii biologici (infecţioşi).
C. Factorii necunoscuţi
5. Comitetele de Bioetică
6. Vaccinările în sarcină.
Patología embrionului şi fătului este determinată frecvent de influenţa nefavorabilă a factorilor nocivi. În diferite perioade de dezvoltare embrionul şi fătul posedă o sensibilitate diversă la acţiunea lor.
Ştiinţa despre perioadele critice a fost începută în anul 1921 de K.Stoccard şi prelungită de mulţi savanţi.
Perioadele critice se consideră acele etape în evoluţia produsului de concepţie, în care datorită sensibilităţii înalte faţă de factorii endo- şi exogeni, se manifestă diverse anomalii morfofuncţionale.
Perioada gametogenezei - care include procesele de formare a celulelor sexuale. Durata ei - de la primordii până la maturizarea ovulelor şi spermatozoizilor. Mutaţiile genelor celulelor sexuale pot deveni cauza bolilor genetice. Mutaţiile sunt mai frecvente în procesul spermatogenezei, ca urmare a protecţiei reduse a spermatozoizilor în comparaţie cu ovulele. Celulele sexuale feminine după luna VIII de dezvoltare intrauterină încetează divizarea şi rămân în această stare până la maturizarea sexuală. ovulul după cum reese maximal protejat, deoarece se găseşte în stroma adâncă a ţesutului conjunctiv în stare funcţională inactivă. Spermatozoizii sunt însă protejaţi de factorii nocivi într-o măsură mai mică, deoarece procesul spermatogenezei, după maturizarea sexuală are loc încontinuu. În scopul evitării gametopatiilor e necesar de a atrage atenţia viitorilor părinţi la necesitatea protejării de la acţiunea factorilor stresogeni, mutageni circa 80 zile la bărbaţi şi 30 la femei, până la concepţia copilului.
Perioada gametogenezei - care include procesele de formare a celulelor sexuale. Durata ei - de la primordii până la maturizarea ovulelor şi spermatozoizilor. Mutaţiile genelor celulelor sexuale pot deveni cauza bolilor genetice. Mutaţiile sunt mai frecvente în procesul spermatogenezei, ca urmare a protecţiei reduse a spermatozoizilor în comparaţie cu ovulele. Celulele sexuale feminine după luna VIII de dezvoltare intrauterină încetează divizarea şi rămân în această stare până la maturizarea sexuală. ovulul după cum reese maximal protejat, deoarece se găseşte în stroma adâncă a ţesutului conjunctiv în stare funcţională inactivă. Spermatozoizii sunt însă protejaţi de factorii nocivi într-o măsură mai mică, deoarece procesul spermatogenezei, după maturizarea sexuală are loc încontinuu. În scopul evitării gametopatiilor e necesar de a atrage atenţia viitorilor părinţi la necesitatea protejării de la acţiunea factorilor stresogeni, mutageni circa 80 zile la bărbaţi şi 30 la femei, până la concepţia copilului.
Evoluţia sarcinii începe cu fecundarea ovulului şi se prelungeşte 266-294 zile.
Spermatogeneza - proces determinat genetic și favorizat ecologic, prin care celulele germinale primordiale masculine se transformă în celule mature apte pentru fecundație, spermatozoizi sau spermii.
Spermatogeneza - proces determinat genetic și favorizat ecologic, prin care celulele germinale primordiale masculine se transformă în celule mature apte pentru fecundație, spermatozoizi sau spermii.
Celulele germinale primordiale (gonocitele primare), estimate numeric la 2000, se diferențiază din celulele endodermale din peretele posterior al sacului vitelin;
Celulele germinale primordiale (gonocitele primare), estimate numeric la 2000, se diferențiază din celulele endodermale din peretele posterior al sacului vitelin;
În saptamăna a 4-a, la embrion, apare pe fața medială a mezonefrosului creasta gonadală, datorită îngroșării epiteliului celomic, unde în săptămăna a 5-a de la fecundație celulele germinale primordiale migrează în creasta gonadală;
La începutul săptămănii a 7-a începe diferențierea gonadelor. La acest moment cordoanele genitale primare se anastomozează și sub impuls genetic și hormonal vor diferenția tubii seminiferi – unitățile structurale de bază ale testiculului în care se formează spermiile;
La începutul săptămănii a 7-a începe diferențierea gonadelor. La acest moment cordoanele genitale primare se anastomozează și sub impuls genetic și hormonal vor diferenția tubii seminiferi – unitățile structurale de bază ale testiculului în care se formează spermiile;
Pănă la naștere tubii cresc în lungime și în grosime sub influența coriogonadotropinei placentare. Această creștere continuînd moderat postnatal, astfel ca la 9-10 ani toți tubii seminiferi prezintă lumen și au un diametru de 65-70μm³.
La pubertate tubii își accelerează creșterea, peretele lor se îngroașă, crescănd în diametru, astfel ca la adult ei au un diametru de 170-260 μm. Capătul proximal al tubilor este închis și se continuă cu o porțiune puternic sinusuoasă – tubul contort, iar partea distală se deschide într-o rețea de canale anastomozate – rete testis. Rete testis se continuă cu 12-18 canale eferente, care se deschid într-un tub ce descrie numeroase convolute și ghemuri, formănd epididemul, care apoi se continuă cu canalul deferent;
La pubertate tubii își accelerează creșterea, peretele lor se îngroașă, crescănd în diametru, astfel ca la adult ei au un diametru de 170-260 μm. Capătul proximal al tubilor este închis și se continuă cu o porțiune puternic sinusuoasă – tubul contort, iar partea distală se deschide într-o rețea de canale anastomozate – rete testis. Rete testis se continuă cu 12-18 canale eferente, care se deschid într-un tub ce descrie numeroase convolute și ghemuri, formănd epididemul, care apoi se continuă cu canalul deferent;
Tubii seminiferi în secțiune transversală sunt mărginiți la exterior de tunica proprie, iar pe fața internă a acesteia se află un epiteliu stratificat – epiteliu seminifer. Acesta e format din două tipuri de populații celulare.
Epiteliu seminifer format din două tipuri de populații celulare: gonocitele sau celulele germinale, ce derivă din celulele germinale primordiale, și celule cu origine în epiteliul celomic – celule Sertoli;
Epiteliu seminifer format din două tipuri de populații celulare: gonocitele sau celulele germinale, ce derivă din celulele germinale primordiale, și celule cu origine în epiteliul celomic – celule Sertoli;
Din mezenchimul peritubar, printre tubii seminiferi, se vor forma celulele Leydig cu funcție endocrină, ele producănd testosteron;
Celulele Sertoli sunt o populație de celule somatice, se întind pe toată grosimea peretelui tubului seminifer, de la membrana bazală pănă la lumenul tubului seminifer. Numărul lor rămîne constant pe unitate de suprafață indiferent de etapele ciclului spermatogenetic. Celulele Sertoli sunt rezistente la tratamente care distrug celulele liniei germinative (ex. iradieri, temperaturi mai ridicate la nivelul testiculului, etc.)
Celulele Sertoli sunt o populație de celule somatice, se întind pe toată grosimea peretelui tubului seminifer, de la membrana bazală pănă la lumenul tubului seminifer. Numărul lor rămîne constant pe unitate de suprafață indiferent de etapele ciclului spermatogenetic. Celulele Sertoli sunt rezistente la tratamente care distrug celulele liniei germinative (ex. iradieri, temperaturi mai ridicate la nivelul testiculului, etc.)
Celulele Sertoli sunt o populație celulară care asigură susținerea și troficitatea celulelor germinale din peretele tubului seminifer.
Celulele Sertoli sunt o populație celulară care asigură susținerea și troficitatea celulelor germinale din peretele tubului seminifer.
Evoluția de la celula germinală primordială spre celula matură – spermia se parcurg trei etape: etapa de multiplicare, etapa de creștere, etapa de maturație. Spermatogoniile descind direct din celulele germinale (gonocite), care căptușesc tubii seminiferi. Ele sunt celule diploide care au proprietatea de a se înmulți toată viața și reprezintă capul de serie al ciclulului spermatogenetic. La pubertate prin mitoze, în etapa de multiplicare ele se multiplică, dănd naștere la două tipuri de spermatogonii.
Evoluția de la celula germinală primordială spre celula matură – spermia se parcurg trei etape: etapa de multiplicare, etapa de creștere, etapa de maturație. Spermatogoniile descind direct din celulele germinale (gonocite), care căptușesc tubii seminiferi. Ele sunt celule diploide care au proprietatea de a se înmulți toată viața și reprezintă capul de serie al ciclulului spermatogenetic. La pubertate prin mitoze, în etapa de multiplicare ele se multiplică, dănd naștere la două tipuri de spermatogonii.
Spermatogonii de tip A, care prin mitoză dau naștere la alte spermatogonii A, pe de altă parte, la celule cu nucleu mai dens (datorită granulelor mari de cromatină), care se numesc spermatogonii de tip B.
Spermatogonii de tip A, care prin mitoză dau naștere la alte spermatogonii A, pe de altă parte, la celule cu nucleu mai dens (datorită granulelor mari de cromatină), care se numesc spermatogonii de tip B.
În etapa de creștere spermatogoniile de tip B se divid prin mitoză, încep să crească, se desprind de membrana bazală, migrează spre lumenul tubului seminifer și dau naștere la celule cu cel mai mare diametru din peretele tubului seminifer – spermatociții primari, dispuși pe 2-3 straturi în grosimea pereților tubilor seminiferi;
Spermatociții primari, încă celule diploide, în etapa de maturație întră în meioză, parcurg prima etapă a meiozei și dau naștere la spermatociții secundari, celule haploide. Jumătate din spermatociții secundari primesc cromozomul X, cealaltă jumătate cromozomul Y;după o interfază extrem de scurtă, practic inexistentă, spermatocitul secundar intră în cea de-a doua diviziune a meiozei, dănd naștere la două celule haploide, numite spermatide;
Spermatociții primari, încă celule diploide, în etapa de maturație întră în meioză, parcurg prima etapă a meiozei și dau naștere la spermatociții secundari, celule haploide. Jumătate din spermatociții secundari primesc cromozomul X, cealaltă jumătate cromozomul Y;după o interfază extrem de scurtă, practic inexistentă, spermatocitul secundar intră în cea de-a doua diviziune a meiozei, dănd naștere la două celule haploide, numite spermatide;
Spermatidele sunt foarte aproape de lumenul tubului seminifer. Din spermatidele localizate în adîncul membranelor Sertoli iau naștere spermatozoizii, printr-o serie de modificări morfologice cunoscute sub numele de spermiogeneză;
Spermatidele sunt foarte aproape de lumenul tubului seminifer. Din spermatidele localizate în adîncul membranelor Sertoli iau naștere spermatozoizii, printr-o serie de modificări morfologice cunoscute sub numele de spermiogeneză;
Spermiile formate în rezultatul spermiogenezei sunt eliberate în lumenul tubului seminifer și de aici ele vor ajunge la epididim, canale deferente, etc.
Deosebim III perioade de baza:
I perioada – blastogeneza
II perioada – organogeneza
III perioada – fetogeneza
I perioadă – blastogeneza(de la fecundare până la implantarea în cavitatea uterului – primele 2-3 săptămâni). Se caracterizează prin segmentarea rapidă a ovulului fecundat: zigota, morula, blastula şi transformarea într-un embrion mic (blastocit)ce se scufundă în mucoasa uterului dând începutul sistemului sangvin.
I perioadă – blastogeneza(de la fecundare până la implantarea în cavitatea uterului – primele 2-3 săptămâni). Se caracterizează prin segmentarea rapidă a ovulului fecundat: zigota, morula, blastula şi transformarea într-un embrion mic (blastocit)ce se scufundă în mucoasa uterului dând începutul sistemului sangvin.
II perioadă – organogeneza (de la implantare până la 8 săptămâni) în timpul căreia se produce nu numai segmentarea celulelor embrionale, dar migrarea şi diferencierea în diverse organe specifice. Aceasta este cea mai vulnerabilă perioadă în dezvoltarea intrauterină, deoarece diverşi factori nocivi (endogeni şi exogeni) sunt disponibili de a deregla morfogeneza fiziologică, ceea ce duce la diferite malformaţii congenitale.
III perioadă – fetogeneza (de la 8 săptămâni până la naştere) – la începutul căreia deacum s-a petrecut diferenciarea organelor principaleşi se caracterizează cu creşterea generală şi histogeneza diferitor organe, mai cu seamă a SNC.
A. Factorii endogeni:
A. Factorii endogeni:
1. Modificările structurale eriditare (mutaţii)
2. Patologiile somatice materne
3. „Supramaturarea” celulelor sexuale
4. Vârsta părinţilor.
B. Factorii exogeni
1. Factorii fizici
a) acţiunea radiaţiei
b) acţiunea mecanică
- bride amniotice
- presiunea majoră a uterului
(oligoamnios, miom uterin).
2. Factorii chimici:
2. Factorii chimici:
a) remedii medicamentoase cu acţiune:
embriotoxică
teratogenă
fetotoxică
b) substanţe chimice utilizate în producţie
c) alcoolismul
d) fumatul
e) narcomania
f) alimentaţia insuficientă
3. Factorii biologici (infecţioşi)
a) căile de pătrundere la făt a agenţilor infecţioşi
- transplacentară
- ascendentă
- înghiţirea lichidului amniotic infectat de către făt
- prin învelişurile cutanate
b) manifestările clinice ale diferitor infecţii:
- rubeola
- herpes
- gripa
- hepatita virală
- citomegalovirus
În dependenţă de obiectul acţiunii factorilor nocivi malformaţiile congenitale pot fi divizate în:
În dependenţă de obiectul acţiunii factorilor nocivi malformaţiile congenitale pot fi divizate în:
- gametopatii;
- blastopatii;
- embriopatii;
- fetopatii.
Gametopatiile – sunt afecţiuni ale celulelor sexuale, numite „gameţi”, însoţite de tulburări ale structurilor eriditare.
Gametopatiile – sunt afecţiuni ale celulelor sexuale, numite „gameţi”, însoţite de tulburări ale structurilor eriditare.
Blastopatiile – sunt afecţiuni ale produsului de concepţie la primele 2-3 săptămâni după fecundare (momentul încheierii diferenţierii foiţelor embrionare şi începutul circuitului sanguin utero-placentar).
Embriopatiile – apar în rezultatul acţiunii factorilor nocivi în perioada 3-8 săptămâni a sarcinii.
Fetopatiile - sunt afecţiuni ale fătului care cuprind perioada de la a 9-a săptămână până la sfârşitul sarcinii.
Prinmutaţiiînţelegem procesul dereglării structurilor eriditare (gene, cromozomi)
Prinmutaţiiînţelegem procesul dereglării structurilor eriditare (gene, cromozomi)
iar,
prinfactori teratogeni– orice factor nociv, care acţionând în perioada sarcinii duce la apariţia malformaţiilor congenitale, fără să provoace în acelaşi timp dereglări ale structurilor eriditare.
Mutaţii – sunt una din cauzele frecvente ale malformaţiilor congenitale cu caracter eriditar. Mutaţiile genetice sunt legate de modificările structurii interne a unor gene. Ele pot apare în urma schimbării unor nucleotide în lanţul ADN cu alte (acid dezoxinucleonic). Mutaţiile induse pot fi obţinute prin acţiunea radiaţiei ionizante, a multor substanţe chimice şi virusuri.
Dintre factorii mutageni chimici o mare importanţă au:
utilizarea insecticidelor, erbicidelor şi fungicidelor în gospodăria agricolă;
utilizarea în industria formalinei, benzolului, arseniului etc.;
preparatele antitumorale (sarcolizina).
2. „Supramaturarea” celulelor sexuale.
3. Vârsta părinţilor – grupul de risc.
4. Patologiile somatice materne. Acţiunea lor asupra fătului este foarte diversă. Sunt bine studiate bolile endocrine şi dereglările metabolice.
Embriopatia diabetică şi fetopatia diabetică. Diverse dereglări hormonale şi tulburări ale metabolismului la femeile însărcinate duc deseori la avorturi spontane sau dereglări ale diferenţierii morfologice şi funcţionale ale organelor embrionului, care determină o mortalitate ridicată antenatală şi infantilă. O importanţă deosebită în practica clinică are acţiunea embrionului în cazul diabetului zaharat insulino-dependent şi fenilketonuriei.
Embriopatia diabetică – se manifestă printr-un complex de malformaţii congenitale dintre care 37% revin malformaţiilor sistemelor osos şi muscular, 24% - malformaţiilor cordului şi vaselor sanguine, iar 14% - malformaţiilor SNC.
Fetopatia diabetică – se manifestă prin macrosomie, condiţionată în principal de depunerea grăsimilor în ţesutul celulelor subcutanate, hiperplazia regiunii endocrine a pancreasului, distrofia obezică a ficatului, microangiopatii a rinichilor, retinei ochilor şi a pielii. Ulterior aceşti copii frecvent au retard mintal fizic.
Embriopatia fenil alaninică – se dezvoltă la embrionii femeilor, care suferă de fenilketonurie. Afectarea embrionului are loc în cazul conţinutului de fenilalanină în sângele mamei mai mare de 30mg/l (la concentraţia fenilalaninei în sângele mamei mai mare de 200 mg/l este afectat creierul embrionului şi rezultă retardarea psihică). Trebuie de menţionat că femeile cu FCN tratate în copilărie de asemenea reprezintă un pericol pentru urmaşi.
a)Acţiunea radiaţiilor. Radiaţia ionizantă nu induce un complex specific de malformaţii, însă cel mai frecvent se înregistrează malformaţii ale sistemului nervos (microcefalie, hidrocefalie), ochilor (cataracta). Se constată, că problema radiaţiei asupra organismului gravidei şi fătului rămâne una din cele mai actuale şi complicate în biologie şi medicină.
a)Acţiunea radiaţiilor. Radiaţia ionizantă nu induce un complex specific de malformaţii, însă cel mai frecvent se înregistrează malformaţii ale sistemului nervos (microcefalie, hidrocefalie), ochilor (cataracta). Se constată, că problema radiaţiei asupra organismului gravidei şi fătului rămâne una din cele mai actuale şi complicate în biologie şi medicină.
b)Acţiuni mecanice:
Aderenţele amniotice (bride amniotice)
Presiunea mare a uterului asupra embrionului (oligoamnios, miom uterin).
Trebuie de luat în consideraţie capacitatea lor de
Trebuie de luat în consideraţie capacitatea lor de
pătrundere în bariera placentară. Toate preparatele
chimice într-o concentraţie înaltă în sângele mamei pot
pătrunde în embrion.
Remediile, primite de gravide pot provoca 3 acţiuni
asupra viitorului copil:
embriotoxică, teratogenă,fetotoxică.
Acţiunea embriotoxică – ca regulă duce la moartea
blastocitului.
Acţiunea teratogenă – se manifestă la săptămâna a
4-a a sarcinii până la a 8-a şi provoacă anomalii de
dezvoltare a organelor interne şi sistemelor.
După gradul pericolului apariţiei efectului teratogen
remediile se împart în 3 grupuri:
În grupa I – sunt remediile cu un pericol foarte mare pentru fătul în dezvoltare şi de aceea sunt absolut contraindicate gravidelor:
În grupa I – sunt remediile cu un pericol foarte mare pentru fătul în dezvoltare şi de aceea sunt absolut contraindicate gravidelor:
talidomida;
remediile antitumorale (metotrexat);
androgenii;
contraceptivele per orale (utilizarea acestora se recomandă stopată cu 6 luni înainte de sarcina programată).
În grupul II – sunt remediile, mai puţin periculoase pentru făt. Necesitatea administrării lor este dictată de maladiile cronice a gravidelor (epilepsia, diabet zaharat, tuberculoza).
În grupul III – sunt preparatele care provoacă anomalii de dezvoltare în condiţii favorabile acestora, şi anume:
În grupul III – sunt preparatele care provoacă anomalii de dezvoltare în condiţii favorabile acestora, şi anume:
în I trimestru al sarcinii
vârsta prea tânără 17 ani sau după 35 ani
dozele sporite ale preparatului.
Aceste remedii sunt:
salicilatele
antibioticele din grupul levomicitinei şi tetraciclinelor
remediile antituberculoză
hinina
insulina
ftorotanul
antagoniştii vitaminei „K”
neurolepticii
preparatele diuretice.
Acţiunea fetotoxică –se manifestă în orice perioadă a gravidităţii şi este rezultatul exprimării acţiunii medicamentului asupra fătului.
Acţiunea fetotoxică –se manifestă în orice perioadă a gravidităţii şi este rezultatul exprimării acţiunii medicamentului asupra fătului.
Exemplu:
Administrarea indometacinei gravidei aduce la închiderea ductului arterial la făt până la naştere.
Adrenomimeticii dereglează metabolismul glucizilor la făt.
Administrarea unor remedii gravidelor provoacă patologie perinatală dar şi moartea intrauterină a fătului şi nou-născutului.
Efectele fetotoxice şi embriotoxice pot fi legate de dozele sporite de medicamente, ce trec barierul placentar.
Trebuie de menţionat de efectul mutant (aberaţiile cromosomiale) a remediilor, care se exprimă prin apariţia dereglărilor celulelor gonade la persoanele ambilor geni.
b)Substanţe chimice utilizate în viaţa de zi cu zi.
b)Substanţe chimice utilizate în viaţa de zi cu zi.
c)Cel mai mare interes îl manifestă cercetătorii faţă de alcool. S-a stabilit, că la femeile care consumă cronic băuturi alcoolice, copii se nasc prematur în 35% din cazuri, în 19% - retard fizic, în 3% cazuri – malformaţii evidente.
d)Problema legată de acţiunea fumatului, nicotinei, drogurilor asupra organismului fătului şi a nou-născutului au o mare importanţă nu numai din punct de vedere medical dar şi social.Organismul fumătorului este supus acţiunii fumului de tutun, care are o componenţă chimică complexă. În fum au fost găsiţi peste 150 de compuşi toxici, cancerogeni şi alte substanţe chimice.
În prezent s-a stabilit, că placenta are o permeabilitate bună pentru nicotină. Cea mai periculoasă este acţiunea nicotinei în perioada de preimplantare în timpul placentării şi organogenezei embrionului.
În prezent s-a stabilit, că placenta are o permeabilitate bună pentru nicotină. Cea mai periculoasă este acţiunea nicotinei în perioada de preimplantare în timpul placentării şi organogenezei embrionului.
S-a stabilit:
riscul apariţiei avorturilor spontane la femeile fumătoare este de 1,7 ori mai mare;
frecvenţa naşterilor premature este cu 34,4% mai ridicată;
hipoxia cronică (sindromul „tutun” al fătului), pneumonii, bronşite –15,1%;
tulburări neurologice şi psihice la 7-11 ani;
anomalii de dezvoltare (a cordului, creierului, gura de iepure).
e) Alimentaţia insuficientă şi incorectă cu deficit de Zn, Iod, Cu şi Mg – deasemenea este cauza diferitor embrio- şi fetopatii.
e) Alimentaţia insuficientă şi incorectă cu deficit de Zn, Iod, Cu şi Mg – deasemenea este cauza diferitor embrio- şi fetopatii.
f)Narcomania – unul dintre cele mai grave vicii ale omenirii. Toate drogurile trec bariera feto-placentară. Au acţiune embriotoxică, provoacă aberaţii cromosomiale. Drogurile folosite de gravidă duc la sindromul de absenţă fetală după naştere. Clinica fiind: hiperexcitare, strigăt asurzitor, hipoxie, hiperreflexie, uneori convulsii, vome, diaree, hipertermie.
Frecvenţa pierderii feţilor şi nou-născuţilor în urma infecţiilor, variază între 17-36% în raport cu indicele general al mortalităţii perinatale. Însă, la o cercetare bacteriologică şi patomorfologică amănunţită a embrionilor morţi şi a placentei, precum şi a nou-născuţilor de până la 1 săptămână s-a putut stabili, că multe dintre aşa numite cauze ale mortalităţii perinatale – hipoxia fătului, traume la naştere – sunt în realitate manifestări ale infecţiilor intrauterine.
Frecvenţa pierderii feţilor şi nou-născuţilor în urma infecţiilor, variază între 17-36% în raport cu indicele general al mortalităţii perinatale. Însă, la o cercetare bacteriologică şi patomorfologică amănunţită a embrionilor morţi şi a placentei, precum şi a nou-născuţilor de până la 1 săptămână s-a putut stabili, că multe dintre aşa numite cauze ale mortalităţii perinatale – hipoxia fătului, traume la naştere – sunt în realitate manifestări ale infecţiilor intrauterine.
La tabel este reprezentată frecvenţa infectării gravidelor şi riscul transmiterii infecţiei la copil, din care reesă, că proporţia specifică a diferitor infecţii în apariţia patologiilor intrauterine ale embrionului este diferită, în acelaşi timp frecvenţa bolilor infecţioase ale mamei nu este direct proporţională cu frecvenţa afectării embrionului. (De exemplu: gripa se întâlneşte frecvent – dar fătul intrauterin este afectat relativ rar; rubeola – dimpotrivă se întâlneşte rar, iar dereglările dezvoltării fătului constituie 70% din cazuri).
Manifestările clinice ale infecţiilor intrauterine au caracter nespecific şi depind de 2 factori:
Manifestările clinice ale infecţiilor intrauterine au caracter nespecific şi depind de 2 factori:
Termenul sarcinii când are loc infectarea
Densitatea, virulenţa şi căile de acces a agentului infecţios.
Infectarea în I trimestru se manifestă cu anomalii de dezvoltare a SNC, tractului gastrointestinal, sistemelor urogenitale, cardio-vasculare şi a scheletului.
Infectarea în trimestrele II şi III provoacă hepatosplenomegalie, hipotrofie, pneumonie, anemie, hepatită, meningocefalită, sepsis.
Căile de acces ale agenţilor infecţioşi sunt diverse:
Transplacentară – pe această cale pătrund de la mamă la făt viruşii, bacteriile, protozoarele. Calea transplacentară este posibilă numai la alterarea vilozităţilor corionului. Afectarea stratului epitelial al vilozităţilor, stromei vilozităţilor şi endoteliului capilarelor fetale fac posibile trecerea agenţilor patogeni în circuitul sanguin al fătului. Calea transplacentară de trecere a agenţilor este semnificativ favorizată la toxicozele tardive, în cazul patologiilor cardiovasculare la mamă, când creşte permeabilitatea barierei placentare. Viruşii pot pătrunde spre embrion şi prin placenta intactă.
Ascendentă– are loc mai des în cazul scurgerii timpurii a lichidului amniotic şi la naşterile de lungă durată. Însă infecţia intraamnională se poate dezvolta şi în cazul pungii amniotice intacte ( o mare importanţă se acordă colpitelor şi cervicitelor).
Înghiţirea de către făt a lichidului amniotic infectat sau aspirarea lor prin căile respiratorii.
Rareori, infectarea intrauterină prin învelişurile cutanate ale fătului (piodermia).
Printre diverse embrio- şi fetopatii infecţioase unul din locurile de frunte îl ocupă infecţiile virale. Placenta umană este practic permeabilă pentru toţi viruşii, dar nu întotdeauna aceasta duce la afectarea embrionului, deoarece este dovedit, că caracterul malformaţiilor este determinat şi de termenul când a avut locinfectarea, deoarece pentru fiecare organ embrional există o „perioadă critică”, când organul este cel mai sensibil la acţiunea distructivă a virusului.
Printre diverse embrio- şi fetopatii infecţioase unul din locurile de frunte îl ocupă infecţiile virale. Placenta umană este practic permeabilă pentru toţi viruşii, dar nu întotdeauna aceasta duce la afectarea embrionului, deoarece este dovedit, că caracterul malformaţiilor este determinat şi de termenul când a avut locinfectarea, deoarece pentru fiecare organ embrional există o „perioadă critică”, când organul este cel mai sensibil la acţiunea distructivă a virusului.
moartea embrionului în fazele timpurii şi tardive de dezvoltare;
apariţia malformaţiilor dezvoltării, compatibile sau incompatibile cu viaţa;
dezvoltarea unei infecţii intrauterine, depistată ulterior la nou-născuţi;
apariţia toleranţei imunologice, adică a unei astfel de stări, când organismul infectat intrauterin cu un virus, pierde capacitatea de a sintetiza anticorpi la o infecţie repetată cu acelaşi virus;
la o creştere a frecvenţei apariţiei tumorilor maligne la copii, care au suferit o infecţie virală în perioada intrauterină.
Manifestările clinice ale diferitor infecţii virale intrauterine:
Manifestările clinice ale diferitor infecţii virale intrauterine:
Rubeola – în 75% afectează organele văzului, în 50% - afectează cordul şi organele auditive (surzenie), în 30% -afectează SNC (microcefalie)însoţită de retard mintal. Îmbolnăvirea de rubeolă a femeilor cu 6-12 luni înainte de concepţie, poate duce la infectarea intrauterină a fătului.
Herpes – provoacă infecţie sistemică, generalizată cu proces necrotic în ţesuturile multor organe: ficat, suprarenale, creier, plămâni, tractul gastro-intestinal, cordul. În stadiile timpurii ale embriogenezei – moartea
fătului.
Gripa – cele mai frecvente consecinţe sunt: hipospadie, cataracta congenitală, gura de iepure, 60% - retard în dezvoltarea fizică şi mintală.
Adenoviruşii – sunt cauza combinării pneumoniei severe cu afectarea ochilor.
Adenoviruşii – sunt cauza combinării pneumoniei severe cu afectarea ochilor.
Citomegalovirus – infecţie severă ce cauzează: hepatosplenomegalie, hidrocefalee, hepatită, dereglări psihomotorii. În cazul naşterii copilului cu CMV, următoarea sarcină este recomandată nu mai devreme decât peste 2 ani (termenul persistenţei virusului).
Hepatita virală B – frecvenţa patologiei în Moldova provoacă: hipotrofia intrauterină a fătului, hepatită congenitală, dereglări în starea neurologică, în 14% cazuri – apariţia malformaţiilor congenitale, dezvoltarea târzie a vorbirii.
Factorii necunoscuţi – după tabel, cu regret – se constată un procent mare – viitorul studiilor!
Se estimează că circa 20% din malformaţii sunt ca rezultat al factorilor eriditari şi 80% ca rezultat al acţiunii factorilor mediului ambiant.
antirabic (nu se discută indicaţia în caz de necesitate)
antirugeolic
antidifteric
antioreionului (parotită)
împotriva febrei tifoide
împotriva febrei galbene
contra tusei convulsive
vaccinul BCG
vaccinul antipoliomilită (activ per os).
Scopul Comitetului de Bioetică - protecţia drepturilor şi demnităţii umane: drepturile pacientului, protocolul cercetării ştiinţifice, acordul informativ, confidenţialitatea.
Scopul Comitetului de Bioetică - protecţia drepturilor şi demnităţii umane: drepturile pacientului, protocolul cercetării ştiinţifice, acordul informativ, confidenţialitatea.
Comitetele de Bioetică sunt obligate să îndeplinească şi expertiza etico-legislativă a proiectelor ştiinţifice cu scopul de a asigura dreptul indiscutabil şi datoria medicului de a promova şi a dezvolta permanent ştiinţa medicală, dar fără lezarea drepturilor civile, a demnităţii personale, bunăstării fizice şi sociale a pacienţilor.
Comitetele de Bioetică luptă pentru o societate deschisă, pentru drepturi naturale şi legale. Savanţilor Bioetica propune concepţia omului ca suveran al cospului său, subiect al dragestei, compasiunii interumane şi medicale.
Datele teoretice contemporane facilitează înţelegerea acelor condiţii ce duc la o dezvoltare intrauterină normală a fătului şi care fenomene afectează acest proces. Toate expuse vizează unele principii de bază necesare medicului de familie şi obstetricianului-ginecolog în activitatea profesională. Femeea gravidă trebuie să conştientizeze responsabilitatea ei pentru sănătatea viitorului copil să înţeleagă clar că fătul în dezvoltare necesită grijă maternă nu mai puţin ca nou-născutul.
Datele teoretice contemporane facilitează înţelegerea acelor condiţii ce duc la o dezvoltare intrauterină normală a fătului şi care fenomene afectează acest proces. Toate expuse vizează unele principii de bază necesare medicului de familie şi obstetricianului-ginecolog în activitatea profesională. Femeea gravidă trebuie să conştientizeze responsabilitatea ei pentru sănătatea viitorului copil să înţeleagă clar că fătul în dezvoltare necesită grijă maternă nu mai puţin ca nou-născutul.
În curs de 40 săptămâni din câteva se dezvoltă un copil cu toate organele şi funcţiile umane. Momentul nominalizat deseori este subapreciat. Fiecare mamă ştie că copilul trebuie plimbat, hrănit şi culcat la timp. Cu toate acestea, aceeaşi femeie în timpul sarcinii nu întotdeauna duce un mod de viaţă sănătos, fără a-şi da seama că tulbură condiţiile de dezvoltare a fătului. Prin intermediul lucrului explicativ gravida şi membrii familiei trebuie să conştientizeze marea responsabilitate pentru copil.
Gh.Paladi, „Obstetrică”, 1993, Chişinău
Gh.Paladi, „Obstetrică”, 1993, Chişinău
Ioan Munteanu „Tratat de obstetrică”, Bucureşti, 2000
M.Ştemberg,E.Gladun, V.Friptu et al. „Obstetrica practică”, Chişinău 2004
T.Furdui, „Perioadele critice în dezvoltarea intrauterină a copilului”, Chişinău, „Buletin de Perinatologie” 1998
Pavel Gusac, „Embriologie umană” (Lucrări practice pentru studenţii în medicină)
