Mai abitir



Yüklə 90,44 Kb.
tarix26.10.2017
ölçüsü90,44 Kb.
#14695

UNELE ASPECTE ALE POLIFUNCŢIONALITĂŢII ADVERBELOR

ÎN LIMBA ROMÂNĂ

CARMEN MÎRZEA VASILE

Institutul de Lingvistică

Iorgu Iordan – Al. Rosetti”,

Bucureşti

1. Observaţii preliminare. Există câteva tipuri de polifuncţionalitate adverbială care se întâlnesc în foarte multe limbi. Se ştie că adverbialele de loc funcţionează şi ca adverbiale de timp (Oraşul este aproape [loc]; Toamna este aproape [timp].), că acestea din urmă pot dobândi valoare de conectori discursivi (Prima oară l-am văzut atunci [timp]; Dacă nu îţi place, de ce nu pleci atunci [conector discursiv]?), că între adverbele de mod şi cele de modalitate există numai o diferenţă de domeniu semantic (Ion vorbeşte sincer [mod]; Sincer [modalitate], cine îl mai crede pe Ion?) etc. Aceste treceri de la un tip de sens la altul se întrevăd în diverse studii de gramaticalizare, în descrierile contrastive, în lucrările, tezele despre adverb din ultimele decenii şi în monografiile sincronice sau diacronice în care sunt analizate discursiv lexeme sau grupuri de lexeme.

În cele ce urmează, vom încerca să oferim o tipologie complementară celei tradiţionale semantice1, aplicată la limba română; regularităţile care apar în taxonomia adverbelor româneşti verifică, de fapt, o serie de universalii.



2. Principalele tipuri de polifuncţionalitate adverbială. Pentru această descriere, vom avea în vedere adverbele2 care indică locul, timpul, modul, cuantificarea şi o relaţie discursivă (adverbialele conectori discursivi3) şi între care există „treceri” sistematice de tipul: loc → timp, loc → cuantificare, loc → mod, timp → cuantificare, mod → cuantificare, relaţie de tip spaţial → relaţie discursivă, relaţie de tip temporal → relaţie discursivă, mod → relaţie discursivă.

În exemple, vom folosi cu precădere adverbe nemorfematice şi care nu provin din conversiunea adjectivului; vom exclude şi adverbele relative şi interogative, precum şi structurile corelative (vezi Chircu 2008) sau adverbele repetate (mai-mai, doar-doar, aşa şi-aşa etc.), polifuncţionalitatea acestora necesitând o descriere amănunţită.

De asemenea, vom neglija numeroasele situaţii în care diverse valori pot fi atribuite concomitent unui adverb: mod şi cantitate (repede, încet, tare, puternic), mod şi timp, aspect (dintr odată, iarăşi, îndelung, întotdeauna, mereu, mai, necontenit, neîncetat, neîntrerupt, tot; antebelic, antum, anual, lunar, periodic), mod şi loc (acvatic, anaerob, apical, interzonal, intervertebral, local, maritim, regional, subteran) etc.

2.1. Loc → timp. Martin Haspelmath, în lucrarea sa din 1997, From space to time, analizând grupurile prepoziţionale circumstanţiale de loc şi de timp în 53 de limbi (printre care şi româna), ajunge la concluzia că transferul conceptual de la spaţiu la timp este aproape universal4 şi că are loc într-o singură direcţie, de la spaţiu la timp (singurul contraexemplu veritabil fiind temporalul din franceză depuis, care începe să fie folosit şi spaţial: depuis la fenêtre). Deplasarea semantică de la spaţiu la timp, numită în literatură „metaforizare” (vezi Marchello-Nizia 2006: 37 şi trimiterile), se bazează pe asemănarea funcţională dintre cele două dimensiuni.

Adverbele care pot sau au putut exprima şi valori spaţiale, şi temporale sunt numeroase şi în română: aici (aci), acolo, înainte, înapoi, îndărăt, încoace, încolo, dinainte, aproape, departe, rar, des etc.


aici (aci) – [loc] A venit aici, la şcoala noastră. Stai aci, la noi; [timp]5 De-aci [„de-acum”] să le pomeniţi şi pururea să le aveţi înaintea ochilor voştri, până când va veni Dumnedzău întru mărirea sa. (Varlaam, Cazania, 1643). Pentru limba actuală, vezi şi expresiile: aici i-aici sau aci-i aci „acum e momentul hotărâtor”, a fi cât pe-aci să (cf. expresia temporală preincoativă fr. être près de), sintagma de aici/aci [„acum”] încolo/înainte şi construcţiile de tipul: Aci plânge, aci râde.

În textele vechi, apar şi formele aciaşi, acieşi, (cel mai frecvent) aciiş, care au numai sensul temporal „îndată”: Iar Mihai-vodă să întoarse în scaun în Belgrad. Şi aciaşi veniră olaci de la Rodolful, împăratul nemţesc, cerşând Ţara Ardealului să fie a lui şi să-şi ţie Mihai-vodă Ţara Moldovei şi Ţara Rumânească, că-i va ajunge (Anonimul Cantacuzinesc, c.1690).



înainte – [loc] Ion merge înainte şi deschide poarta; [conector temporal, face referire la un context anterior] Ne vedeam foarte des înainte. De când are copii, nu mai are timp. Sensul temporal este „întărit” în construcţii asemănătoare celor de comparativ: Ai spus mai înainte că nu vine. Vezi şi construcţiile de tipul: cu o zi (mai) înainte, de azi/aici/acum înainte etc.

dinainte – [loc] Scoate un sul de hârtie, îl deschide şi-mi pune dinainte „Harta hotarului din jos” (www.formula-as.ro); [timp] I-am spus dinainte că nu vin.

înapoi – [loc] Efectuăm o rotaţie de trunchi, dirijând mâna întinsă înapoi. (www.beauty-laura.ro); [timp] Teoria e orientată înapoi (http://dexonline.ro).

îndărăt – [loc] Aici sosesc autobuzele şi microbuzele cu pasageri din Basarabia şi tot de aici pleacă îndărăt (www.contrafort.md); [timp] Generaţia anilor ’60 vădeşte o anume ambiguitate când priveşte îndărăt (www.romaniaculturala.ro).

încoace – [loc] Vino (mai) încoace!; [timp] Iar mai încoace, pentru că la început am fost independent, mai încoace când am făcut ataşarea politică la o structură politică, la un partid politic, aici a fost un gest faţă de nişte prieteni (iosifsecasan.ro). Vezi şi construcţiile de tipul: din 1950 încoace, de sâmbătă încoace etc.

încolo – [loc] Şi dzise slugilor sale: rămâneţi aicea voi cu asinul, eu şi porobocul mearge-vom încolo şi după ce ne vom ruga iarăşi vom veni la voi (Palia de la Orăştie, 1582); I-am zis să se dea mai încolo; [timp] Vin mai încolo la tine. Vezi şi construcţiile de tipul: de aici/de-acu(m) încolo, de azi/mâine/atunci încolo.

acolo – [loc] A plecat acolo; [timp] El zise: „mie nu mi-este dat să fac cucon”. Şi acolo [„atunci”] grăi vornicul lui Alexandru: „Împărate...” (Alexandria, 115, în DA, cu precizarea că acest sens este „rar”).

aproape, departe – [loc] Oraşul este aproape/departe; [timp] Vara este aproape/departe. Vezi şi expresia temporală care, ca şi cât pe-aci, exprimă iminenţa contracarată: Aproape să-l prindă.

rar, des – [loc] Plantează florile rar/des; [timp] Mă vizitează rar/des.
Uneori există dificultatea de a distinge între valoarea strict spaţială şi cea temporală. O cauză a unităţii spaţiu-timp este că orice secvenţialitate în spaţiu este concomitentă unei secvenţialităţi în timp (vezi şi Borillo 2006 şi Marchello-Nizia 2006: 36). Astfel, pentru fraza: A lucrat de aici până aici, interpretarea temporală nu este exclusă.

Transferul coordonatelor spaţiale pentru delimitarea, marcarea timpului, considerat de Martin Haspelmath „transfer metaforic”, este înlesnit de abstractizarea spaţiului, precum în propoziţia: Cum să admiţi tu că de fapt cheia jocului e acolo, în traiul acelor est-europeni, sud-americani, arabi, în felul lor de a înţelege şi a (nu) se adapta, ca şi în (in)capacitatea celorlalţi de a-i înţelege şi, cu grijă, asimila?! (www.observatorcultural.ro).

O altă cauză a continuumului spaţiu–timp este conceperea timpului calchiind scheletul spaţiului, aşa cum se poate observa în enunţurile următoare:
Te rog să-mi arăţi oriunde în istorie că nişte oameni au fost omorâţi doar pentru „vina” că au aparţinut unei naţionalităţi anume? (www.cafeneaua.com).

Niciunde în istorie transferul de putere de la un regim tiranic la un regim al suveranităţii poporului nu s-a făcut fără traume (www.cronicaromana.ro).

Nicăieri în istorie masele nu au reprezentat altceva decât o unealtă ameţită (bacchante.wordpress.com).

Pretutindeni în istorie au existat persoane sau chiar grupuri răzleţe care credeau că într-o bună zi omul va depăşi conştiinţa normală a societăţii (www.scribd.com).

Se gândeşte departe, în trecut.
2.2. Loc → cuantificare. Trecerea de la sensul locativ concret la cel cuantificaţional – mai exact, de aproximare, în sens general (semantico-referenţial sau pragmatic) – este posibilă tot ca urmare a conceperii „topologice” a gradării. De obicei, adverbele de loc care îşi procură contextual referinţa şi cele nehotărâte exprimă valori ale gradării în grupuri prepoziţionale (pe aici, pe acolo, pe undeva, de departe etc.).
(pe) undeva6 – [loc] A plecat undeva; [aproximare spaţială abstractă] Copywritingul este ceva magic, undeva la graniţa dintre artă şi ştiinţă (www.sigu.ro); [aproximare temporală]; Istoria tentativelor începe undeva acum 10 ani, când s-a făcut un proiect de lege (www.euractiv.ro); [aproximare cantitativ-numerică] Fiecare vot va fi facturat la preţul unei sticle de palincă, adică undeva la 20 EUR/vot (sorin.rusi.ro); Cred că e pe undeva cam la 1000/an media (www.clubuldefotografie.ro); [aproximare „discursivă”; acest tip de aproximare relativizează segmentul de enunţ şi de enunţare şi se referă la existenţa a cel puţin unei perspective din care enunţul este corect] Viziunea comunistă era pe undeva frumoasă, foarte poetică (forum.anime-club.ro); Porcul domestic îl creşti cu eforturile proprii şi pe undeva ai legimitatea oarecum morală de a-l sacrifica + nevoia materială (groups.google.com)7.

Această deplasare semantică există şi în limba franceză actuală: Ce tableau este quelque part loupé (oral), Kleiber & Gerhard-Krait 2006: 104.


aici – [aproximare cantitativ-numerică] El, douăzeci, ea cam p’aci (Rădulescu-Niger, ap. TDRG, 477, în DA).

acolo – [aproximare cantitativ-numerică] Din câte am auzit, taxa de participare e de 100 de euro sau pe-acolo (tonomat.wordpress.com); [aproximare cantitativ-numerică şi discursivă] Dă-i acolo cinci sute de mii sau cât crezi şi te va lăsa în pace; [aproximare discursivă] Auzi, noi nu mai ieşim la un şuting ceva, acolo? (www.flickr.com/photos).

aproape – [aproximare] Ion aproape (că) s-a enervat; A băut aproape toată berea.

jos, sus – [aproximare, învechit] De doi ani şi mai în jos (Teodorescu P.P, 105, în DA); S’au dat cel puţin cu 200 de galbeni mai jos decât face (I. Ionescu, D. 355/1, în DA); Nu este mai gios decât tată-său la darul vredniciei (E. Văcărescul, Ist. 253/16, în DA); Socoteala lor, după numărul a tot bărbatul de o lună şi maisus, numărul lor, 7000 şi 500 (Biblia, 1688). În limba actuală, s-au fixat expresiile mai prejos şi mai presus.

de departe – [loc] Vine de departe; [gradare] Este de departe cel mai bun.
2.3. Loc → mod. În cazul unor adverbe, valoarea modală se combină cu cea locală (vezi supra 2). În câteva situaţii, trecerea de la o categorie ontologică la alta este mai clară, mecanismul metaforic fiind însă foarte transparent:

\

aparte – [loc] Actorul trebuie să rostească aceste cuvinte aparte, ca pentru sine; [mod] Ion se comportă aparte.

împotrivă – [loc] Şi vazu pre îngerul Domnului stând împotrivă pre cale (Biblia, 1688); [mod] Au votat împotrivă.

contra – [loc] Ţine contra, ca să pot bate cuiul; [mod] A votat contra.

2.4. Relaţie de tip spaţial → relaţie discursivă. Acest tip de trecere de la sensul strict local la cel de organizare a discursului poate fi ilustrat cu expresiile devenite locuţiuni adverbiale: pe de o parte, pe de altă parte8, în primul rând, în al doilea rând şi altele. Conectorul pe de o parte s-a lexicalizat ca atare destul de recent, la începutul secolului al XX-lea folosindu-se şi forma de o parte: Sub influenţa Regatului ungar de o parte, sub cea a Imperiului româno-bulgar pe altă parte, s’au desvoltat începuturile de organizare proprie a Românilor în Dacia (Onciul 1906: 12).

De asemenea, aici se pot încadra şi adverbialele care se referă la spaţiul textului sau al enunţării, deicticele discursive, care au formă de comparativ: mai înapoi, mai încolo, mai jos, mai sus, mai înainte, mai departe, acolo, aici etc.



Conectorul deci provine din sudarea grupului prepoziţional de aci, specializat în exprimarea unei relaţii de implicaţie: Unghiurile sunt egale. De aici/de aci/deci rezultă că laturile opuse unghiurilor sunt congruente?

Vezi şi exemplele:
Încolo, ce să mai zic, sper să nu fi fost doar un foc de paie, pentru că, orice am zice, AS Roma este vicecampioana (blogsport.ro).

E şi zgârcit, şi leneş pe deasupra.

Nu este leneş, din contră/dimpotrivă, este harnic.
2.5. Timp → cuantificare. Până în secolul al XVIII-lea9, cândva, cândai şi cumva funcţionau ca sinonime contextuale. Adverbul cândai „poate, întâmplător” dispare complet din uz, deşi fusese relativ frecvent în limba veche (vezi numeroasele exemple din DA)10. În textele vechi consultate, cândva nu are sensul „limitat” din româna contemporană: „într-un moment nehotărât din trecut sau din viitor; odată, altădată” (DEX). Tot până în secolul al XVIII-lea (inclusiv), adverbul cândva avea, ca şi cândai, valori care ţin mai mult de modalitate (posibilitate, îndoială etc.) decât de exprimarea unei relaţii temporale11.
Ca nu cândva să se mânie Domnul (Psaltirea. Râmnic, 1784) = Ca nu cândai se va mânia Domnul (Biblia, 1688), ambele exemple în TDRG3.

Îngroşate – inimile oamenilor acestor şi urechile – îngreoiate a auzi şi ochii lor – păinjiniţi, de nu cândva să vază cu ochii şi cu urechile să auză şi într-înemă să înţeleagă şi să se întoarcă şi să se vindece ei (Coresi, Apostolul, c.1566).

Mă tem eu de dânsul, cândái să nu vie să mă lovească (Biblia, 1688, în DA).
2.6. Relaţie de tip temporal → relaţie discursivă. Adverbele temporale care au o referinţă contextuală (deictică, anaforică) exprimă, în sens larg, o relaţie; acest lucru este o premisă importantă pentru funcţionarea lor discursivă. Iată câteva exemple în care adverbul temporal a dobândit diverse valori discursive (de ordonare a discursului, de exprimare a unor raporturi argumentative etc.):
Cum am spus şi mai devreme/mai înainte, în capitolul 2, sondajul merită atenţie; Înainte (de toate/de orice), aş vrea să vă felicit.

Păi atunci înseamnă că am greşit în 1991. Trebuia să lăsăm în vigoare „constituţia” din 1965 (www.forumconstitutional.ro).

Acum ce-a mai vrut?

Apoi/păi(,) ce să mai zic? Dacă aşa e legea, apoi ce să mai zic?

Murăturile sunt mai degrabă/mai curând sărate decât acre; În general, succesul, adică un best-seller, e mai curând o excepţie în viaţa de zi cu zi a unei edituri (www.timpul.mdl.net).

2.7. Mod → cuantificare. Adverbul nehotărât cumva poate ocupa poziţia de circumstanţial de mod (propriu-zis), când determină verbe precum a se purta, a se comporta, a reacţiona, a trata, a proceda, a suna. Foarte frecvent, acesta exprimă valori ale aproximării.



cumva – [mod] cumva şi linişteşte-o!; [aproximare] Muzeul n-a fost gândit rău aşa, ca idee. Cumva „cronologic”, din paleolitic până în secolul XIX (www.formula-as.ro).
Nehotărâtul oarecum, deşi sinonim formal cu adverbul cumva, poate avea numai un rol de aproximare, nu şi de adverb modal:
oarecum – [mod] Ion s-a comportat/a reacţionat/a procedat cumva/*oarecum, dacă a fost concediat pe loc; [aproximare] Purtarea lui este oarecum nobilă.
Varianta rară oarecumva poate avea atât funcţie de modal propriu-zis, cât şi de cuantificator:
oarecumva – [mod] Fă şi tu oarecumva să arate cumva care stă logat mai mult pe forum, nu ştiu cum să îţi zic (forum.bugmafia93.ro); [aproximare] Am şi eu o problemă oarecumva similară. (forum.softpedia.com)


2.8. Mod → relaţie discursivă. Adverbele de mod demonstrative şi nehotărâte pot exprima diverse raporturi de tip argumentativ între enunţuri.
oricum – [mod] Acţionează oricum, numai să câştige; [conector discursiv] Poate e mai energetic să te răfuieşti, dar eu prefer să vorbim altfel despre noi şi ce ne-a adus departe de ţară, cum ne e pe unde suntem etc.; Oricum, ăsta e primul meu mesaj pt. voi, cei pe care v-am citit până acum (www.e-migrant.ro). Vezi şi varianta mai marcată orişicum: La politică mă pricep rău!!! Nu chiar atât de rău ca EBA, da’ orişicum (www.mircea-badea.ro).

altfel – [mod] Bunica face prăjitura asta altfel; [conector discursiv] Dar, la ieşirea lui Paler din capelă, izbucneşte un ropot de aplauze, încât, pentru o clipă, mi s-a părut că s-a întâmplat o minune. Fiindcă, altfel, de ce să baţi din palme? (www.cotidianul.ro).

altminteri – [mod] Altmintrelea îl numeşte în faţă, almintrelea pe din dos, unde vorbeşte cu îndrăzneală (P. Maior, Procanon, 1783); [conector discursiv] Oricine îşi ia în serios religia ar trebui să fie convins că religia lui este cea adevărată. Altminteri, de ce o mai practică? (www.watchtower.org).

astfel, aşa – [mod] I-am spus să nu mai vorbească astfel/aşa; [conector discursiv] A adus cadouri pentru copii; astfel/aşa şi i-a făcut prieteni.
Câteva adverbe de mod şi-au fixat pentru nivelul discursiv o formă de comparativ. Acestea dau indicii asupra enunţării – mai exact, mai precis, mai bine (zis) etc.– sau exprimă o specificare – mai ales, locuţiunea mai cu seamă etc.12
ales – Adverbul ales şi-a pierdut sensul de „hotărât, sigur, precis, cu atenţie, amănunţit, lămurit, anume”, cu care apare în DA: De el, alesu ce să scriu, n-am (Cod. Vor. 72/2, în DA); Badea mieu ăl d’astă vară S’a rugat să-l iubesc iară. Ţ-am spus, bade, rupt ales, Că nu pot să te iubesc (Hodoş, P.P., 164, în DA). Sensul conservat este acela de „deosebit”, pentru care în limba actuală s-a fixat numai forma de comparativ: Au lovit Moldovenii ales pre Craiul (Ureche, Let. I, 139/15, în DA); Siguranţa copiilor depinde mai ales de tine (www.copiidisparuti.ro).

vârtos Adverbul vârtos, folosit şi singur până în secolul al XIX-lea pentru exprimarea intensităţii maxime (vârtos bune), apare cu o formă fixă la comparativ de superioritate (mai vârtos) mai frecvent cu sensul „mai ales, mai degrabă, mai mult decât atât, mult mai etc.”: Tot omul, ce au pătimit multe dela oameni, caută singurătatea. Este mai vârtos vrednic de însemnat, că toate noroadele ne norocite prin iubirea lor de slavă, prin năravuri, sau prin guvernul lor, au produs clasuri mari de lăcuitori cu totul daţi la singurătate şi ne însurare. (G. Bariţ, Inimile, 1838).

tare – În limba veche, cu o funcţionare asemănătoare exista şi sintagma mai tare („mai ales”): Au aicea învăţătură toţi creştinii, mai tare popii (CC1.25, apud Densusianu 1975 II: 603).
3. Consideraţii finale. Direcţii de cercetare. Descrierea făcută, departe de a fi completă, a avut ca scop ilustrarea unei particularităţi a clasei eterogene a adverbelor: posibilitatea multora dintre acestea de a exprima mai multe valori semantico-pragmatice, fapt care face dificilă şi insuficientă clasificarea tradiţională de tip semantic.

Am avut în vedere în special regularităţile care apar în trecerea de la un tip de sens la altul (loc → timp, loc → cuantificare, loc → mod, timp → cuantificare, mod → cuantificare, relaţie de tip spaţial → relaţie discursivă, relaţie de tip temporal → relaţie discursivă, mod → relaţie discursivă), nu şi amalgamarea diverselor tipuri de valori. Am lăsat deoparte un tip particular de polifuncţionalitate: multe adverbe de mod pot exprima şi modalitatea sau limitarea unei predicaţii.13

\

[mod] A desenat mai evident casa; [modalitate] Evident, nimeni nu ştia nimic.



[mod] Maria vorbea sincer; [modalitate] Sincer, ce vrei să afli de la mine?

[mod] Ion a condus legal; [punct de vedere] Deşi locuiesc împreună de 30 de ani şi au trei copii mari, legal, nu sunt căsătoriţi.
În acest caz, sensul nu se schimbă în mod esenţial, nuanţele semantice diferite sunt date de tipul diferit de raportare a adverbului la enunţ sau la enunţare14.

În acest stadiu al descrierii, pot fi verificate unele fenomene valabile şi pentru alte limbi, cum ar fi:

▪ Tind să aibă funcţionări multiple adverbele pronominale şi cele nehotărâte, precum şi cele care exprimă e o comparaţie.

▪ Evoluţia de la un tip de sens la altul este unidirecţională. Trecerea se face dinspre clasa adverbelor de loc spre a celor de timp, nu invers.

▪ Există unele adverbe cu funcţionări duble, şi spaţială, şi temporală (înapoi, înainte, aproape etc.), în cazul cărora este dificil de stabilit care este valoarea iniţială; de altfel, multe adverbe (cu precădere cele moştenite), precum mult, mai din limba veche, semiadverbele şi, tot etc., pot îndeplini mai multe tipuri de funcţii, fără a se putea stabili o direcţie de deplasare a sensului.

▪ Adverbele care au seme substanţiale, conţinând o informaţie foarte precisă, în general nu sunt polifuncţionale (mâine, ieri, acasă etc.); în câteva limbi însă, cuvintele pentru „acasă”, „mâine”, „ieri”, de exemplu, stau la baza exprimării altor sensuri derivate: „mâine” poate fi şi marcă (gramaticală) a viitorului (Heine & Kuteva 2004: 299), „ieri” în mai multe limbi din Africa este morfem sau marcă a trecutului (Heine & Kuteva 2004: 315); adverbele precum imediat, îndată, deodată sunt mai puţin predispuse la alte tipuri de funcţionare în afară de cea temporală.

▪ Acelaşi adverb poate avea mai mult de două funcţionări, fără ca acestea să fie intermediate neapărat una prin alta – de exemplu, acolo: (înv., rar) loc → timp; loc → aproximare.

Alte câteva aspecte necesită o investigare detaliată pentru română, comparativ cu alte limbi:



▪ Pentru exprimarea unei relaţii spaţiale şi mai ales temporale15, se observă o oarecare preferinţă a românei pentru sintagmele cu formă de comparativ.
I-am zis să se dea mai încolo.

Iară giupâineasa aceaia de carea am pomenit mainte c-au deşteptat svântul şi i-au spus de şearpe, aceaia cumpără trupul svântului cu multă cheltuială (Varlaam, Cazania, 1643); A plecat mai înainte.

Întregul an următor, Elena a urmărit-o pe Maria progresând, pentru a-i oferi mai apoi şansa de a lucra împreună (sportpedia.mysport.ro).

Acmu iarăş să vinim la scosul lajilor din ţară, cari am pomenit mai înapoi că şăzând Casim-aga în Iaş, au gătit pe un ieniceri-efendi... (Pseudo-Enache Kogălniceanu, Letopiseţul Ţării Moldovii de la domnia întâi şi până la a patra domnie a lui Constantin Mavrocordat voevod (17331774))

A plecat de acasă. Mai târziu (*târziu), i-a spus că nu se mai întoarce niciodată.
▪ Sistemul adverbelor nehotărâte româneşti a suferit modificări vizibile; în cercetarea acestuia, cel mai potrivit este ca fenomenele de evoluţie să fie analizate ca înlănţuite.
–––––––

NOTE
1În general, criteriul semantic este combinat şi cu unul pragmatic (tipul de referinţă, atitudinea vorbitorului faţă de enunţ şi enunţare etc.) sau sintactic. Clasificările numite „semantice” au un aspect neomogen şi diferă între ele. De exemplu, în DSL 2001: 28–29, „după rolul semantic îndeplinit”, se identifică următoarele tipuri de adverbe: a) circumstanţiale (care exprimă locul, timpul sau o apreciere modală, cantitativă, graduală), b) modalizatoare, c) pronominale, d) de afirmaţie şi de negaţie, e) care funcţionează ca mărci ale exclamaţiei, ale interogaţiei şi ale gradării şi f) adverbe sau locuţiuni adverbiale cu funcţie de conectori textuali. Se face precizarea: „Clasele semantice enumerate sunt interferente, căci criteriile avute în vedere sunt eterogene” (DSL 2001: 29). Şi în GALR 2008 I: 595 se insistă asupra dificultăţii de a întocmi o asemenea clasificare („Criteriile în funcţie de care se realizează descrierea nu sunt însă omogene, iar apartenenţa la diverse clase este justificată uneori pe baza unui singur criteriu, alteori pe baza unor criterii combinate. Ca urmare, clasele sunt interferente şi este greu de realizat o delimitare riguroasă.”). Subclasele semantice descrise în GALR 2008 I: 595–602 sunt: a) adverbele circumstanţiale (de loc, de timp, de mod, cantitative, de cauză şi de scop, concesive şi condiţionale), b) adverbele substitute (demonstrative, nehotărâte, negative, interogative şi relative), c) modalizatoare, d) relaţionale (adverbele relative şi adverbele ca şi decât), e) adverbele cu utilizări discursive (adverbe care marchează în planul enunţării atitudinea locutorului, introducând valori contextuale suplimentare – îndoială, uimire, surpriză etc.; adverbe care actualizează în discurs valori pragmatice, având roluri argumentative sau metadiscursive; substitutele adverbiale).

2O descriere mai cuprinzătoare ar trebui să pornească de la grupurile prepoziţionale.

3Numim conectori discursivi adverbialele considerate în GALR 2008 II: 526 pseudocircumstanţiale conectori, care exprimă operaţii de organizare discursivă şi indică raporturi argumentative (mai ales, de asemenea, în esenţă, dimpotrivă etc.), şi adverbialele circumstanţiale ale enunţării (mai bine zis, mai exact, de exemplu, mai precis etc.), exceptând circumstanţialele enunţării de tip ilocuţionar precum sincer, serios.

4Vezi şi Heine & Kuteva 2004: 206: „It is hard to find languages where some expressions for locative concepts are not extended to also refer to temporal concepts”.

5„Cu mult mai des, aci este adverb de timp: atunci, în acel moment” (DA).

6Valoarea de aproximare a adverbului undeva este înregistrată de Valeria Guţu Romalo în Corectitudine şi greşeală; în ediţia din 1972, autoarea arată că preferinţa pentru adverbul nedefinit undeva este „de dată foarte recentă (a început să se manifeste în mod evident de vreo 2 ani)”, Guţu Romalo 1972: 116.

7În limba veche, adverbul undeva pare a avea şi o valoare de aproximare în care indicaţia spaţială este secundară, putând fi echivalat cu adverbul cumva: Ce voi v-aţi întristat la păreare rea, voi pre Dumnezeu v aţi întristat, ca voi dentru noi nici o pagubă undeva în voi să luaţi (Coresi, Apostolul, c.1566); De nu-i vor băga în samă pre părinţi pentru că sânt săraci, sau de se vor face pentru aceaia undeva a nu-i cunoaşte (P. Maior, Propovedanii, 1809); să fereşte a mă priimi pă lângă ei să muncesc, sau să-mi dea vr-o marfă ori bani pă mână, ca să nu mi-i li răpească datornicii undevaş din mână şi să să nască gâlciavă şi judecată (N. Iorga, DVT, nr. XXVII, 1811).

8În limba actuală, în limbajul jurnalistic, a început să fie folosită şi locuţiunea hibridă, preţioasă pe de cealaltă parte: La întâlnirea cu reprezentanţii Educaţiei, preşedintele Traian Băsescu a profitat şi a făcut şi alte declaraţii, că tot i se reproşa în ultima perioadă că tace, şi tace destul de suspect. Una dintre ele se referă la faptul că unii moguli de presă au intrat în trepidaţii, pe de-o parte, iar, pe de cealaltă parte, că nu s-ar mira ca şi soţia sa să fie obiectul unor, să spunem, teme de dezbatere ale presei (Antena 3, 13.IV.2009, http://www.cna.ro).

9Vezi şi Ciompec 1985: 66.

10O numărătoare făcută pe corpusul electronic de texte din secolele XVI–XVIII a arătat un raport de 5:1 între cumva şi cândai. În secolul al XVI-lea, din 10 texte, numai în două apare adverbul cândai, iar în secolul al XVIII-lea numai Dimitrie Cantemir îl utilizează, secolul al XVII-lea părând a fi perioada în care acest adverb a fost cel mai frecvent (raportul de frecvenţă dintre cumva şi cândai fiind de aproximativ 3,5:1).

11Sensul „cândva” era exprimat mai clar prin oarecând: Că mearse cătr-însul oarecând un cărtulari şi grăi (Coresi, Cazania II, 1581); Iară acum, în Iisus Hristos, voi carii eraţi oarecând departe, aproape v-aţi făcut, pren sângele lui Hristos (Noul Testament, 1648). Vezi şi Ciompec 1985: 67 şi DA.

12Sintagmele marcate mai abitir, mai dihai au în limba noastră numai formă de comparativ, fiind numai conectori discursivi, nu şi adverbiale de mod.

13Aici se includ adverbele epistemice, deontice sau apreciative/evaluative, care se raportează la enunţ, adverbele care modalizează enunţarea, făcând referire la interlocutori, şi adverbele categoriale, ale punctului de vedere.

14Vezi şi Van Raemdonck 2005: 387, care consideră că în cazul adverbelor polifuncţionale precum légalement, heureusement şi franchement există un nucleu semantic (un signifié de puissance) şi nuanţe de sens (effets de sens), aceste adverbe fiind polisemantice.

15În cazul relaţiilor discursive, forma comparativă a adverbului este singura posibilă pentru a îndeplini această funcţie (mai degrabă, mai ales etc.).
BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ
Bidu-Vrănceanu, A., C. Călăraşu., L. Ionescu-Ruxăndoiu, M. Mancaş, G. Pană Dindelegan (2001): Dicţionar de ştiinţe ale limbii [DSL] – Bucureşti: Editura Nemira.

Borillo, A. (2006): Quand les adverbiaux de localisation spatiale constituent des facteurs d’enchaînement spatio-temporel dans le discours – Actes du Colloque Chronos 6,  Genève – http://w3.erss.univ- tlse2.fr/textes/pagespersos/borillo/Chronoso6.pdf.

Chircu, A. (2008): Despre adverbele corelative temporale – Pană Dindelegan, G. (coord.): Limba română. Dinamica limbii, dinamica interpretării. Actele celui de al 7-lea Colocviu al Catedrei de limba română (7−8 decembrie 2007) – Bucureşti: Editura Universităţii din Bucureşti, p. 23–30.

Ciompec, G. (1985): Morfosintaxa adverbului românesc. Sincronie şi diacronie – Bucureşti: Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică.

Densusianu, O. (1975): Opere II. Lingvistica. Histoire de la langue roumaine, ediţie îngrijită de B. Cazacu, V. Rusu şi I. Şerb – Bucureşti: Editura Minerva.

Greimas, A. J. (1964): Les topologiques. Identification et analyse d’une classe de lexème – Cahiers de lexicologie, IV, 1 – Paris: Didier – Larousse, p. 17–28.

Guţu Romalo, V. (1972): Corectitudine şi greşeală (Limba română de azi) – Bucureşti: Editura Ştiinţifică.

Guţu Romalo, V. (coord.) (2008): Gramatica limbii române, I–II, ediţie nouă [GALR] – Bucureşti, Editura Academiei Române.

Haspelmath, M. (1997): From space to time. Temporal adverbials in the world’s languages – München – Newcastle: Lincom Europa.

Heine, B., T. Kuteva (2004): World Lexicon of Grammaticalization – Cambridge: Cambridge University Press.

Kleiber, G., F. Gerhard-Krait (2006): Les emplois émergents non spatiaux de quelque part – Kleiber, G., C. Schnedecker, A. Theissen (éds.): La relation partie-tout – Louvain/Paris: Peeters, p. 89–106. 

Kleiber, G., C. Schnedecker, A. Theissen (éds.) (2006): La relation partie-tout – Louvain/Paris: Peeters.



Marchello-Nizia, C. (2006): Grammaticalisation et changement linguistique – Bruxelles: De Boeck.

Nøjgaard, M. (19921995): Les adverbes français. Essai de description fonctionnelle, I–III – Copenhague: Munksgaard.

Pană Dindelegan, G. (coord.) (2002): Actele Colocviului Catedrei de Limba Română, noiembrie 2001: Perspective actuale în studiul limbii române Bucureşti, Editura Universităţii din Bucureşti.

Pană Dindelegan, G. (coord.) (2008): Limba română. Dinamica limbii, dinamica interpretării. Actele celui de al 7-lea Colocviu al Catedrei de limba română (7−8 decembrie 2007) – Bucureşti: Editura Universităţii din Bucureşti.

Soutet O. (dir.) (2005): La Polysémie – Paris: PUPS.

Van Raemdonck, D. (1998): Les adverbiaux connecteurs: hiérarchiseurs entre lexicalisation et grammaticalisation – Travaux de Linguistique, 36: Les marqueurs de hiérarchie et la grammaticalisation, p. 71–84.

Van Raemdonck, D. (2001): Est-il pertinent de parler d’une classe d’adverbes de temps ? – CLAC (Circulo de Linguistica Applicada a la Communication), 7 – www.ucm.es/info/circulo/n°7.

Van Raemdonck, D. (2005): Polysémie et syntaxe: la portée de l’adverbe comme facteur de polysémie – Soutet O. (dir.): La Polysémie – Paris: PUPS, p. 375–390.

Zafiu, R. (2002): Strategii ale impreciziei: expresii ale vagului şi ale aproximării în limba română şi utilizarea lor discursivă – Pană Dindelegan, G. (coord.): Actele Colocviului Catedrei de Limba Română, noiembrie 2001: Perspective actuale în studiul limbii române Bucureşti, Editura Universităţii din Bucureşti, p. 363−376.
SURSE
Baza de texte electronice a Institutului de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Rosetti” din Bucureşti.

Coteanu, I., L. Seche, M. Seche (coord.) (1998): Dicţionarul explicativ al limbii române [DEX], Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, ediţia a II-a – Bucureşti: Editura Univers Enciclopedic (http://dexonline.ro/).



Dicţionarul limbii române, întocmit şi publicat după îndemnul Regelui Carol I, literele A- Lojniţă [DA] (1913–1949) – Bucureşti: Academia Română.

Internet.

Onciul, D. (1906): Epocele istoriei şi împărţirea ei: discurs rostit la 22 martie (4 aprilie) 1906 [cu răspuns de Dimitrie A. Sturdza] – Bucureşti: Institutul de Arte Grafice „Carol Göbl”.

Tiktin, Dr. H. (2000–2005): Rumänisch-Deutsches Wörterbuch 3, überarbeitete und ergänzte Auflage von Paul Miron [Band I–III] [TDRG3] – Otto Harrassowitz, Wiesbaden.



QUELQUES ASPECTS DE LA MULTIFONCTIONNALITÉ DES ADVERBES ROUMAINS
Résumé

Dans cet article, l’auteur décrit les principaux types de multifonctionnalité qui caractérisent les adverbes roumains ; cependant, ceux-ci sont propres à beaucoup d’autres langues. Les évolutions systématiques et unidirectionnelles qui enchaînent les diverses fonctions des adverbes sont : lieu → temps, lieu → quantification, lieu → manière, temps → quantification, manière → quantification, rapport de type spatial → rapport discursif, rapport de type temporel → rapport discursif, manière → rapport discursif. Cette esquisse est complémentaire aux classifications traditionnelles sémantiques.








Yüklə 90,44 Kb.

Dostları ilə paylaş:




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2022
rəhbərliyinə müraciət

    Ana səhifə