Nuvela “La ţigănci” a fost elaborată la Paris in iunie-iulie 1959.
Nuvela “La ţigănci” a fost elaborată la Paris in iunie-iulie 1959.
“La 15 iunie am inceput să scriu nuvela “La ţigănci”. Lucrând opt-nouă ceasuri pe zi, am reusit s-o inchei si s-o transcriu la 5 iulie. Christinel a citit-o in aceeasi seară. Emotia si entuziasmul ei mi-au confirmat certitudinea că “La ţigănci” marchează inceputul unei noi faze a creatiei mele literare.”
( M.Eliade in Memorii, Ed. Humanitas 1997, pag.497)
Titlul nuvelei
Sugerează o hierofanie, loc de manifestare a sacrului ascuns in profan (irecognoscibilitatea sacrului)
Locul numit “La ţigănci” este o lume liberă de contingenţele timpului si ale spaţiului
Ieşirea din timpul istoric
Ieşirea din timpul istoric
Erosul
Logosul
Moartea
Creaţia
Labirintul
Timpul
Memoria
Structura discursului narativ
Plan real (episodul I)
Plan ireal (episoadele II-IV)
Plan real (episoadele V-VII)
Plan ireal (episodul VIII)
Pendularea personajului între real (Bucureşti) şi ireal (grădina ţigăncilor, bordeiul şi casa cea mare) redă un itinerar spiritual: de la profan la sacru, de la viaţă la moarte
Incipitul nuvelei
Reprezentarea veridică a realităţii este dublată in proza fantastică de semnificarea ei
Nuvela incepe cu o călătorie obisnuită cu tramvaiul, repetată de 3 ori pe săptămână,ca un ritual,de profesorul de pian, Gavrilescu:
« Umblu cu tramvaiul ăsta de 3 ori pe săptămână »
Tigăncile “au venit demult,spuse vecinul.”(timp mitic) Grădina apare ca un spatiu mitic.
Tramvaiul, simbol al lumii reale, al timpului linear, trece pe lângă grădina tigăncilor, despre care oamenii discută intr-un mod misterios, cu toate că nimeni nu ştie nimic sigur.
NUCUL « începe să dea umbră numai după 30,40 de ani » - ( auto)cunoaştere la vârsta maturită- ţii ca şi pers. lui M.Sadoveanu in « Hanu Ancuţei » TEIUL= protector al iubirii ca şi la Eminescu
În tramvai se vorbeşte despre NUCII care dau umbră şi TEII care se zăreau din grădină, cu un miros îmbietor.
Gavrilescu intră la ţigănci, atras fiind de umbra grădinii si de răcoare:
IEDERA= plantă a zeului Dionysos folosită pt a trezi un delir mistic la femeile care îi refuzau cultul. Reprezintă ciclul veşnic al mortii şi al renaşterii, mitul vesnicei reintoarceri( timp ciclic-intoarcerea in trecut)
TRANDAFIRII, ascunşi in buruieni, reprezintă iubirea care nu a putut “ creşte” din cauza obstacolelor
CAFEAUA= simbol al practicilor ezoterice, ghicitul
CAFEAUA= simbol al practicilor ezoterice, ghicitul
BABA=Cerberul care cere vama ( in tradiţia românească morţii îşi plătesc vama).
DISCUŢIA DESPRE CEAS dintre Gavrilescu si baba asezată la punctul de hotar dintre cele doua tărâmuri sugerează altă curgere temporală: “Avem timp. Nu e nici trei”. Ceasul care “iar a stat” sugerează ideea că in locul acesta al pragului, al vămii, timpul exterior este împletit in jurul unei clipe de graţie, ora trei.
FETELE= ielele, fetele care in mitologia românească, se spune, ca dansau dezbrăcate şi il vrăjeau pe cel rătăcit noaptea
FETELE= ielele, fetele care in mitologia românească, se spune, ca dansau dezbrăcate şi il vrăjeau pe cel rătăcit noaptea
Odată ajuns in bordei (episodul al III-lea), Gavrilescu încalcă interdicţia de a nu bea multa cafea şi intră in jocul fetelor. Trebuie să ghicească ţiganca din cele trei (o tigancă, o grecoaică, o evreică).
Odată ajuns in bordei (episodul al III-lea), Gavrilescu încalcă interdicţia de a nu bea multa cafea şi intră in jocul fetelor. Trebuie să ghicească ţiganca din cele trei (o tigancă, o grecoaică, o evreică).
Esuează însă, pentru că îşi aminteşte de Hildegard, “se pierduse, se rătăcise în trecut”.
Esuează însă, pentru că îşi aminteşte de Hildegard, “se pierduse, se rătăcise în trecut”.
Rătăceşte prin întuneric, într-un labirint al obiectelor amorfe, spatiu haotic: « Unde sunteti ? Unde v-ati ascuns ?» (mitul Ariadnei)
In partea a III-a Gavrilescu părăseşte bordeiul ţigăncilor şi aude “huruitul mecanic al tramvaiului”, semn al timpului istoric.
In partea a III-a Gavrilescu părăseşte bordeiul ţigăncilor şi aude “huruitul mecanic al tramvaiului”, semn al timpului istoric.
Este “refuzat” de real:
Bancnota ieşită din uz
D-na Voitinovici se mutase de 8 ani, de când se căsătorise Otilia
La el acasă locuiesc oameni stăini
Elsa plecase de 12 ani in Germania (află de la cârciumar)
→ câteva ore la tigănci=12 ani in lumea reală
Vrea să revină la ţigănci pentru a cere o explicaţie.
Vrea să revină la ţigănci pentru a cere o explicaţie.
Se intoarce cu un birjar, fost dricar.
Trec pe lângă o biserică; era seară si mirosea a regina nopţii.
In partea a IV-a, ultimul episod prezintă intâlnirea cu Hildegard,iubita lui din tinereţe, in casa cea mare.
In partea a IV-a, ultimul episod prezintă intâlnirea cu Hildegard,iubita lui din tinereţe, in casa cea mare.
Aceasta este mediatoarea trecerii dincolo; il duce cu birja fostului dricar spre pădurea-labirint, spre “o nuntă in cer”.
Hildegard s-a născut in Germania, in urmă cu 1000 de ani, a fost călugariţă vizionară si o mare cunoscatoare a secretelor plantelor.
nuvelei este deschis, pentru că păstrează ambiguitatea, condiţie a fantasticului: “-Toţi visăm,spuse. Asa începe. Ca într-un vis…”
nuvelei este deschis, pentru că păstrează ambiguitatea, condiţie a fantasticului: “-Toţi visăm,spuse. Asa începe. Ca într-un vis…”
Elsa si Hildegard
simbolizează iubirea fizică, efemeră. Existenţa alături de Elsa l-a aruncat in condiţia de “modest profesor de pian”. După disparitia lui ea l-a aşteptat doar câţiva ani.
este simbol al iubirii spirituale, eterne. Ea este nemţoaica, cea care « nu doarme niciodată » (iubirea eternă a Penelopei). Hildegard il aşteaptă şi în viaţa de dincolo ca o Beatrice.
Pierderea lui Hildegard in tinereţe ar constitui “păcatul” personajului, iar regăsirea ei, in casa cea mare, tot tânără, sugerează regăsirea muzei, a iubirii spirituale, capabilă să-l conducă pe artist spre a-si recupera adevărata conditie:aceea de creator.
Fixarea cunoştinţelor
REAL:
Timp / linear
Spaţiul:Bucureştiul interbelic
Iubire matrimonială, fizică, trecătoare
Sacrul camuflat în profan
Trăsăturile prozei fantastice
Existenţa celor două planuri: real şi ireal
Apariţia subită a unui element misterios, inexplicabil, care perturbă ordinea firească a realităţii
Dispariţia limitelor de timp şi de spaţiu la apariţia elementului misterios / ireal
Ezitarea eroului şi a cititorului de a opta pentru o explicaţie a evenimentului
Compoziţia gradată a naraţiunii întreţine tensiunea epică
Finalul ambiguu, deschis
Fantasticul
“O intruziune brutală a misterului în cadrul vieţii reale.” (P.C. Castex)
“O încălcare a ordinii recunoscute, o rupere aproape insurmontabilă de lumea reală.” (Roger Caillois)
“Într-o lume care este evident a noastră, cea pe care o cunoaştem, [...] are loc un eveniment ce nu poate fi explicat prin legile acestei lumi familiare.” (Tzvetan Todorov)
