Petru pe mare

PETRU PE MARE
Încep cele câteva cuvinte prin a ne întreba: de ce Petru, la în­ceput, a avut cutezanţa să umble pe marea învolburată şi apoi s-a înspăi­mântat şi a cerut ajutor că se scufundă ? Pentru unii dintre dumneavoastră, cei care n-aţi auzit duminică textul evanghelic de la Sf. Liturghie sau n-aţi citit cap.14 al Ev. după Matei, la aceştia dintre dumneavoastră mă refer, provocarea mea este nepotrivită şi de aceea trebuie să re­zum contextul.

lisus i-a îndemnat pe Apostoli să se urce în corabie şi să treacă de partea cealaltă a apei. Între timp s-a iscat o furtună năprasnică, care i-a înfricoşat pe Apostoli. Luptându-se cu valurile, au zărit o fiinţă mergând deasupra apei. Li s-a părut că e o vedenie. Insă Apos­tolului Petru i-a venit o idee: năluca s-ar putea să fie lisus. Şi, ca să se convingă a cerut o dovadă. Să-i poruncească năluca să vină la el pe valuri. Şi a încercat. Dar puţin timp după aceea l-a cuprins frica şi a cerut ajutor să nu se înece. Năluca era lisus. Bineînţeles, Iisus îl ajută, dar şi îl mustră: de ce s-a îndoit în credinţa sa?

Acesta este cuprinsul episodului, bineînţeles redat potrivit lim­bajului meu, şi din care am scos întrebarea de început: de ce Petru, mai întâi, a crezut în lisus cerându-I o dovada a puterii Sale divine şi de ce apoi, în urgia valurilor, s-a înspăimântat de moarte şi a cerut ajutor?

Cel mai la îndemână răspuns ar fi că Petru, iniţial, a crezut în idealul său de a ajunge la lisus păşind pe valuri, dar ca apoi, în fa­ţa greutăţilor înspăimântătoare, pentru că valurile şi furtuna s-au dez­lănţuit, credinţa i s-a zdruncinat. Nu a avut tăria credinţei până la capăt. Rămâne însă cu o licărire de speranţă: să-L ajute Cel de a că­rui putere s-a îndoit. O astfel de înţelegere a textului este exactă şi confirmată de lisus când îl apostrofează de ce s-a îndoit, numindu-l "puţin credinciosule".

Nici acest episod din viaţa Mântuitorului, ca nici un altul, de altfel, nu se reduce la o simplă relatare ce ţine de persoana Sa şi de a învăţăceilor Săi. Ele, episoadele, ridică probleme cu caracter general, faptul, episodul, fiind doar forma care îmbracă un fond ex­trem de important pentru om în special şi pentru umanitate în general.

Să pornim la o explicaţie metodică. Fiecare dintre noi oamenii, ne orânduim viaţa în vederea unui anumit ideal, spre o anumită ţintă, şi purcedem la drum pentru a-l realiza. (Însă, vorba românului, „soco­teala de acasă nu se potriveşte cu cea din târg”). Pe parcursul vieţii întâlnim numeroase piedici fie că n-am ţinut seama de ele când ne-am făcut planul, fie că a intervenit o întâmplare subiectivă sau obiecti­vă, şi atunci, în faţa acestor piedici, resorturile noastre intime ne determină ori să abandonăm idealul, ori să căutăm să învingem greutăţile, să trecem peste ele, cerând sprijin de la cel sau cei care-i credem noi că au posibilitatea de a ne ajuta. Sigur că situaţiile sunt mult mai complicate decât simplificările mele. Ajutorul poate veni, sau nu, dacă l-am ales bine sau rău. În cazul bun suntem salvaţi şi deci, vom plutea continua, contrariul fiind abandonul cu toate conse­cinţele sale.

Procesul se poate identifica în ceea ce se întâmplă ou Petru ? Sigur ! In timp ce Apostolilor celorlalţi li se pare că văd pe apă o nălucă, Petru are credinţa că poate fi lisus. Şi I se adresează di­rect: să~l cheme la Sine, neţinând seama de condiţiile aspre şi de o călătorie pe deasupra valurilor. Deci îi cere lui lisus o putere de­osebită. Până aici totul este spre lauda lui Petru. El crede în posibilitatea ca Dumnezeu să-L înzestreze cu puteri deosebite. Dar când se vede urcând pe creasta valurilor şi căzând în val, credinţa i se clatină şi cere ajutor. Dar cere ajutor de la Cel de a cărui putere se îndoise. Şi bineînţeles ajutorul vine, dar de astă dată ca ajutor al unui deznădăjduit, trăitorul în credinţi iniţial este îndoielnic, dar din care însă nu pierise credinţa întru totul.

Cei mai mulţi dintre ascultători, unii sunteţi tineri şi desigur v-aţi făcut up ideal, aveţi o năzuinţă pentru care luptaţi prin studii, printr-o atentă observaţie asupra vieţii personale, asupra vieţii so­ciale. Este firesc, extrem de firesc. Cine nu-şi face un ideal mai ales fiind tânăr rămâne la discreţia întâmplării care-i poată fi fatală.

Însă alegerea idealului, ca şi a căilor de a-l realiza ţine de condiţia absolutului care nu poate fi decât Dumnezeu. Petru vrea să se apropie de lisus. Este ţinta şi a noastră, a tuturor, pentru că în lisus se găsesc diferitele faţete ale idealului. A năzui spre asimilarea unor adevăruri ştiinţifice, artistice, morale, cetăţeneşti, de anver­gură sau modeste, sunt faţete ale divinului prezente in învăţătura lui lisus. Se ajunge la Iisus, la ideal, călcând pe deasupra valurilor, a greutăţilor inerente. Ne îngrozesc piedicile, căutările, primejdiile şi vom fi în situaţia lui Petru. Dar tot El ne învaţă cum să procedăm. Alegând aceleaşi metode, aceleaşi căi cinstite, corecte, morale, cu care ne-am iniţiat idealul. Numai lisus putea să-l salveze cerându-i ajuto­rul şi ajutorul i-o venit.

Educativ este mersul pe mare al lui lisus ca şi încercarea lui Petru de a ajunge la El, încercare lăudabilă care însă nu se poate ma­terializa decât cu ajutorul lui Dumnezeu. Să reflectăm asupra idealu­rilor noastre, să vedem dacă ele se regăsesc în învăţătura lui lisus şi să alegem căile potrivite acestui ideal şi în caz de poticneli, in­diferent de natura lor, să nu renunţăm, permanenţa rămânând comunicarea cu lisus. Şi atunci prăpastia, abisul, rămâne sub noi.

DE COMPLETAT