Datele prezentate la “Reunion d’automne de la Société française de la pédiatrie” – Paris,10 octombre 1997, masa rotundă “Médecine de l’adolescence” şi apoi publicate de către M.Choquet şi S. Ledoux sunt deosebit de elocvente în ceea ce priveşte pericolul alcoolului, fumatului şi drogurilor la adolescenţi. Alcoolul şi tutunul ocupă un loc preponderent în raport cu substanţele ilicite:
Datele prezentate la “Reunion d’automne de la Société française de la pédiatrie” – Paris,10 octombre 1997, masa rotundă “Médecine de l’adolescence” şi apoi publicate de către M.Choquet şi S. Ledoux sunt deosebit de elocvente în ceea ce priveşte pericolul alcoolului, fumatului şi drogurilor la adolescenţi. Alcoolul şi tutunul ocupă un loc preponderent în raport cu substanţele ilicite:
52% dintre adolescenţi beau alcool, 12% cel puţin de 2 ori pe săptămână,
30% au prezentat semne de beţie, 9% cel puţin de 3 ori în cursul unui an,
22% dintre adolescenţi fumează, 16% zilnic,
15% au încercat cel puţin un drog ilicit, 5% cel puţin de 10 ori, cel mai adesea haşiş.
Aceste “obiceiuri” cresc ca frecvenţă cu vârsta.
Tabelul următor sintetizează experienţa anterior menţionată în privinţa utilizării de către adolescenţi a ţigării, alcoolului şi drogurilor – anchetă naţională 1993, efectuată pe 12391 adolescenţi (rezultate în %):
Tabelul următor sintetizează experienţa anterior menţionată în privinţa utilizării de către adolescenţi a ţigării, alcoolului şi drogurilor – anchetă naţională 1993, efectuată pe 12391 adolescenţi (rezultate în %):
La modul general, în domeniul alcoolului şi fumatului, se constată o evoluţie diferenţială în funcţie de sex, situaţie şcolară sau socială, de cultură, de locuinţa în care adolescenţii trăiesc şi de modurile în care se consumă.
La modul general, în domeniul alcoolului şi fumatului, se constată o evoluţie diferenţială în funcţie de sex, situaţie şcolară sau socială, de cultură, de locuinţa în care adolescenţii trăiesc şi de modurile în care se consumă.
Dacă adolescenţii “întâlnesc” drogurile permisibile foarte precoce, aceasta este fără îndoială, în primul rând, datorită faptului că dezvoltarea lor fizică începe foarte devreme, pentru că la acestea există un acces uşor şi pentru că utilizarea lor s-a “banalizat”. Precocitatea aceasta nu constituie în sine un fenomen specific care să ne neliniştească în mod deosebit, dar ea accentuează decalajul între maturitatea fizică şi autonomia socială, decalaj care, din punct de vedere al “consumului” în general, caracterizează sau conturează “zona de frustraţie” în care orice obiect de consum suscită plăcerea, cu o forţă cu atât mai mare, cu cât el are ţintă – tânărul, adolescentul, dar care nu-şi poate satisface singur din punct de vedere financiar, această plăcere, lansată asiduu de publicitate, în special cea televizată.
În ceea ce priveşte fumatul, unele date sunt absolut îngrijorătoare în unele ţări. Astfel în Elveţia, consumul de ţigări la adolescenţi de 11-16 ani aproape s-a dublat între 1986 şi 1994, în acest domeniu fetele depăşind băieţii. Datele europene arată că aceasta este situaţia în toate ţările europene de vest şi în America de Nord, dar şi în ţările estice europene.
În ceea ce priveşte fumatul, unele date sunt absolut îngrijorătoare în unele ţări. Astfel în Elveţia, consumul de ţigări la adolescenţi de 11-16 ani aproape s-a dublat între 1986 şi 1994, în acest domeniu fetele depăşind băieţii. Datele europene arată că aceasta este situaţia în toate ţările europene de vest şi în America de Nord, dar şi în ţările estice europene.
În ceea ce priveşte alcoolul, stabilitatea consumului mediu este mai evidentă, cu toată uşoara creştere a proporţiei de consumatori din rândul fetelor (deşi în 1995 consumul era 2/3 în favoarea “băieţilor”). Dimpotrivă, frecvenţa stărilor de beţie, în special la adolescenţii mici, este îngrijorătoare! Astfel, 4% din şcolari în Elveţia (vârsta 11-16 ani) declară că au prezentat starea de beţie de 2-10 ori în timpul celor două luni care au precedat ancheta, iar proporţia atinge 10% la grupa elevilor de 16 ani. Datele din literatura europeană arată că Elveţia ocupă un loc mediu în ceea ce priveşte consumul de alcool la adolescenţi. Ea se situează totuşi deasupra Franţei în ceea ce priveşte starea de beţie, dar net sub ţările nordice sau ţările Europei de est.
Anchete efectuate de Le Gauffey Y. şi colaboratorii la adolescenţi în vârstă de 11-15 ani, privind motivele ce-l determină să bea alcool sunt în ordine descrescândă, următoarele:
Anchete efectuate de Le Gauffey Y. şi colaboratorii la adolescenţi în vârstă de 11-15 ani, privind motivele ce-l determină să bea alcool sunt în ordine descrescândă, următoarele:
“Am dorit” (poftit) să gust;
Pentru a “marca” marile evenimente;
“Îmi place” gustul alcoolului;
Pentru alte motive (mai mult sau mai puţin importante);
“Prietenii mei de asemenea”;
“Îmi plac” efectele alcoolului;
Eu am “atins” vârsta legală pentru a bea;
“Mă simt” mai bine;
Este o obişnuinţă familială.
Principalii factori de risc care pot conduce la un consum problematic de alcool sunt următorii:
Principalii factori de risc care pot conduce la un consum problematic de alcool sunt următorii:
Lipsa perspectivelor de viitor, excluderea socială;
Absenţa autonomiei;
Absenţa comunicării cu anturajul;
Pierderea respectului de sine;
Identitate rău (insuficient) definită, vid interior;
Traumă prin supunere la violenţă, abuz sexual;
Intoleranţă faţă de frustrare.
Echipe de psihologi, sociologi şi medici trebuie să cunoască strategiile
prevenţiei şi să găsească metodele de recuperare.
Strategiile prevenţiei primare şi secundare sunt:
Informaţie exactă + dialog;
Dezvoltarea capacităţilor afective şi sociale;
Căutarea unor alternative la consumul de alcool;
Munca cu anturajul (părinţi, educatori);
Revederea riscurilor (factorii de risc pot fi asociaţi!);
Clasificarea noţiunii de valoare (aprecierea cât mai exactă a valorilor);
Acţiuni sociale;
Acţiuni politice.
Este nevoie în fiecare ţară să se abordeze şi respecte liniile directoare ale promovării sănătăţii adolescenţilor şi tinerilor, iar în acest sens combaterea fumului de ţigară şi a folosirii alcoolului face parte din activităţilor prioritare.
Problema dependenţei şi a toleranţei “reînnoieşte” un alt termen frecvent utilizat: cel de toxicomanie. DSM-III nu acceptă această noţiune, care este adeseori utilizat în mod abuziv. Toxicomania se poate defini ca un comportament instalat de recurgerea reglată la unul sau mai mulţi produşi psihotropi care au condus la o situaţie de detresă şi de marginalizare: spitalizări repetate, izolare afectivă şi socială, dezinteres şi eşec profesional etc. Această noţiune se aplică deci rar la adolescenţii care, cel mai adesea nu au încă un comportament fixat în modul descris, cu posibile excepţii: tinerii intraţi precoce în “lumea drogului”, spre 12-13 ani.
Problema dependenţei şi a toleranţei “reînnoieşte” un alt termen frecvent utilizat: cel de toxicomanie. DSM-III nu acceptă această noţiune, care este adeseori utilizat în mod abuziv. Toxicomania se poate defini ca un comportament instalat de recurgerea reglată la unul sau mai mulţi produşi psihotropi care au condus la o situaţie de detresă şi de marginalizare: spitalizări repetate, izolare afectivă şi socială, dezinteres şi eşec profesional etc. Această noţiune se aplică deci rar la adolescenţii care, cel mai adesea nu au încă un comportament fixat în modul descris, cu posibile excepţii: tinerii intraţi precoce în “lumea drogului”, spre 12-13 ani.
Se vorbeşte în schimb, despre adolescenţi care prezintă o dorinţă (plăcere) pronunţată pentru psihotrope, toxicofilia. Acest termen atrage atenţia asupra unui comportament posibil a fi problematic, dar probabil reversibil în foarte multe situaţii.
CLASIFICAREA PSIHOTROPELOR
CLASIFICAREA PSIHOTROPELOR
Există numeroase clasificări ale psihotropelor, dar aici nu ne-am propus să abordăm în detaliu aspectele toxicologice ale tuturor acestora.
Psiholepticele sau depresoarele S.N.C.
Psihoneurolepticele sau stimulentele SNC
Psihodislepticele
LSD-ul (acid dietil-amin-lisergic)
PCP (phencyclidina)
Solvenţii (în special clei)
Complicaţiile medicale ale utilizării psihotropelor sunt de mai multe feluri şi trebuie diferenţiate:
Complicaţiile medicale ale utilizării psihotropelor sunt de mai multe feluri şi trebuie diferenţiate:
Supradozajul
Sevrajul
Complicaţiile psihiatrice
Complicaţiile medicale somatice
Alte probleme:
Alte probleme:
Problema gravidităţii la adolescentele care folosesc droguri este complexă; pe lângă efectele unei astfel de utilizări (de exemplu, greutate mică la naştere), se adaugă cele care se datorează condiţiilor sociale în care trăieşte tânăra femeie. Pe lângă simptomele de sevraj prezentate de către nou-născut, trebuie semnalat riscul crescut de malformaţii la copiii ai căror mame au consumat cocaină, alcool, substanţe opioide, deoarece frecvent aceste tinere folosesc droguri multiple (!).
Investigarea unui adolescent care foloseşte psihotrope va trebui să permită precizarea următoare: în ce măsură acest uzaj se “înscrie” într-o perspectivă recreativă, într-un proces de “descoperire” şi experimentele proprii acestei perioade de viaţă sau dimpotrivă acest sevraj înseamnă o conduită de dependenţă (psihologică, fizică), ceea ce este domeniul psihopatologiei.
Fiecare situaţie merită să fie evaluată în funcţie de modul de utilizare, de personalitatea celui care consumă droguri şi, în sfârşit, de contextul în care el evoluează.
Recent s-a precizat că factorul cel mai semnificativ asociat cu folosirea persistentă a drogurilor ilicite este intensitatea folosirii acestora în timpul adolescenţei (!).
Recent s-a precizat că factorul cel mai semnificativ asociat cu folosirea persistentă a drogurilor ilicite este intensitatea folosirii acestora în timpul adolescenţei (!).
Între 20-30 ani, “folosirea" alcoolului şi a fumatului are tendinţa de a persista, în timp ce uzajul drogurilor ilicite diminuă net. Nu există decât un drog a cărui folosire creşte considerabil intre 20-30 ani, şi anume tranchilizantele.
La începutul anilor '70, McKenzie R. a propus o clasificare simplă a adolescenţilor care folosesc droguri, în 4 categorii, clasificare care rămâne încă pertinentă. După Michaud P.A., singurul inconvenient major al acestei clasificări este ca ea rămâne pur descriptivă, in timp ce riscul pe termen lung este legat nu numai de tipul de drog şi de doză, dar şi de personalitatea celui care-i foloseşte. În caz de dubiu, practicianul puţin familiarizat cu investigarea funcţiei psihice a adolescentului va considera că este util de a apela la confraţii psihiatrii în acest tip de problemă, chiar dacă sfaturile sau părerile vor fi recomandate telefonic.
La începutul anilor '70, McKenzie R. a propus o clasificare simplă a adolescenţilor care folosesc droguri, în 4 categorii, clasificare care rămâne încă pertinentă. După Michaud P.A., singurul inconvenient major al acestei clasificări este ca ea rămâne pur descriptivă, in timp ce riscul pe termen lung este legat nu numai de tipul de drog şi de doză, dar şi de personalitatea celui care-i foloseşte. În caz de dubiu, practicianul puţin familiarizat cu investigarea funcţiei psihice a adolescentului va considera că este util de a apela la confraţii psihiatrii în acest tip de problemă, chiar dacă sfaturile sau părerile vor fi recomandate telefonic.
Prima categorie de utilizatori de droguri ilicite
Prima categorie de utilizatori de droguri ilicite
Este a celor care folosesc doze moderate, în mod intermitent, dând impresia că ei "consumă" droguri recreativ sau cu scop de explorare, totul "rezumându-se" la câteva ocazii excepţionale. În astfel de cazuri, trebuie discutat cu părinţii, dacă aceştia sunt neliniştiţi, şi să se restabilească o comunicare familiala perturbată uneori de conflictele declanşate de utilizarea drogurilor. Este greşit să se banalizeze folosirea de canabis, a cărui efecte asupra sănătăţii, chiar mai slabe în comparaţie cu alcoolul sau drogurile "dure", nu sunt nule(!). Riscul trecerii de la o folosire intermitentă a drogurilor, la un uzaj regulat, sub presiunea mediului social sau în caz de dificultăţi existenţiale, nu este neglijabilă. Pentru aceste considerente este util de a revedea adolescentul care foloseşte canabisul câteva luni mai târziu, şi de a face o nouă evaluare a situaţiei sale.
A doua categorie
A doua categorie
Este cea a adolescenţilor care folosesc droguri în doze mari, dar intermitent, punând adesea mai multe probleme, mai cu seama când se asociază alcoolul, cu apariţia de accidente şi acte de violenţă. Exista pericolul instalării unui consum regulat, motiv pentru care adolescenţii trebuie urmăriţi îndeaproape. În mod obişnuit, aceştia sunt consumatori "de sfârşit de săptămână", fiind vorba de tineri care trăiesc dificil în restul timpului şi doresc “să uite" în zilele de sărbătoare şi în beţie, vicisitudinile existentei lor.
A treia categorie
A treia categorie
Grupează tinerii care folosesc drogurile în mod regulat, dar în doze moderate, caz în care se vorbeşte despre toxicofilie. Cel mai adesea, aceşti tineri sunt într-o situaţie mult mai serioasă: ei recurg aproape zilnic la folosirea de canabis, alcool sau de medicamente, bravând iniţial: "Haşişul nu este periculos"; "În orice caz mă pot opri când vreau" sunt formulele lansate, dar în mod fals, existând în general o dependenţă (!). În plus, posibilitatea trecerii în a patra categorie, chiar spre opiacee, nu este deloc de neglijat. Este nevoie la adolescenţii din această categorie de a face un bilanţ complet şi instituire cât mai rapidă a terapiei adecvate.
Grupează tineri, net mai puţin numeroşi, care folosesc drogurile în mod regulat şi în doze mari, în general droguri multiple (!). Este vorba de o veritabilă toxicomanie cu consecinţele sale: dependenţa este instalată, modul de viaţă şi necesităţile financiare ducând la o rupere progresivă a acestor adolescenţi de societate. Un număr dintre ei devin heroinomani, alţii vagabonzi. Este foarte important de a lua aceasta situaţie în serios, cu deosebire în faza sa iniţială, deoarece folosirea cu adevărat instalată duce la refuzul tratamentului sau la "recăderi" după o foarte scurtă durată (săptămâni).
Uzajul abuziv al psihotropelor se înscrie, adeseori, într-o atmosferă familială tensionată şi în care comunicarea este problematică: parinţii sunt depăşiţi de situaţie, fie că sunt prea anxioşi şi incapabili de a aborda foarte serios problema drogurilor cu copilul lor, fie că minimalizează sau nici măcar nu "concep" problema, răspunsul fiind aproape stereotip: "Copilul meu nu poate, nu face aşa ceva !". Pe de alta parte, trebuie analizată situaţia şcolară şi profesională, descoperindu-se uneori adevărate semnale de alarmă. Utilizarea drogurilor constituie adesea cauza, iar alteori este consecinţa dificultăţilor de adaptare ale adolescenţilor.
Uzajul abuziv al psihotropelor se înscrie, adeseori, într-o atmosferă familială tensionată şi în care comunicarea este problematică: parinţii sunt depăşiţi de situaţie, fie că sunt prea anxioşi şi incapabili de a aborda foarte serios problema drogurilor cu copilul lor, fie că minimalizează sau nici măcar nu "concep" problema, răspunsul fiind aproape stereotip: "Copilul meu nu poate, nu face aşa ceva !". Pe de alta parte, trebuie analizată situaţia şcolară şi profesională, descoperindu-se uneori adevărate semnale de alarmă. Utilizarea drogurilor constituie adesea cauza, iar alteori este consecinţa dificultăţilor de adaptare ale adolescenţilor.
Părinţii, educatorii, medicii trebuie sa-şi pună mai multe întrebări simple, dar deosebit de importante:
Părinţii, educatorii, medicii trebuie sa-şi pună mai multe întrebări simple, dar deosebit de importante:
Cu cine îşi petrece adolescentul timpul liber?
Ce fel de relaţii întreţine cu prietenii săi?
Cunoaşte tineri care consumă heroină sau alte droguri?
Ce fel de muzică preferă să asculte când se întâlnesc?
Astfel de întrebări pot permite reperarea unei reţele de droguri sau absenţa acesteia, a izolării, a unui deficit de susţinere socială şi afectivă.
Ultimul element care este important de a fi analizat este aspectul financiar şi deci, raportul adolescentului cu banii: "Are oare datorii ?", "Cum îşi procură banii?", "Cât cheltuieşte pentru viaţa care o duce?"
Este foarte dificilă, deoarece nu există sau sunt puţine semnele directe care permit să se suspecteze utilizarea de droguri. De aceea, trebuie să învăţăm să privim tinerii, să-i observăm, dar cu discreţie, pentru a nu greşi. De exemplu, conjunctivele intens congestionate ale consumatorilor de canabis nu au nimic specific. Unele semne pot determina pe părinţii anxioşi, care-şi imaginează că fiul sau fiica recurge la droguri să pretindă analize pentru confirmare, situaţie posibil generatoare de conflicte, în general nebinevenite (!). Aici este momentul să subliniem rolul unul mediator activ, care poate greşi mai puţin: personalul medico-sanitar(!).
Este foarte dificilă, deoarece nu există sau sunt puţine semnele directe care permit să se suspecteze utilizarea de droguri. De aceea, trebuie să învăţăm să privim tinerii, să-i observăm, dar cu discreţie, pentru a nu greşi. De exemplu, conjunctivele intens congestionate ale consumatorilor de canabis nu au nimic specific. Unele semne pot determina pe părinţii anxioşi, care-şi imaginează că fiul sau fiica recurge la droguri să pretindă analize pentru confirmare, situaţie posibil generatoare de conflicte, în general nebinevenite (!). Aici este momentul să subliniem rolul unul mediator activ, care poate greşi mai puţin: personalul medico-sanitar(!).
Dacă adolescenţii nu sunt consultaţi de la început pentru o problemă relevatoare de folosire a drogurilor, este posibil de a depista situaţiile cu risc ?
Dacă adolescenţii nu sunt consultaţi de la început pentru o problemă relevatoare de folosire a drogurilor, este posibil de a depista situaţiile cu risc ?
Exista în realitate semne indirecte, care sunt legate înainte de toate, de modul de viaţă al celor consultaţi. Aceste semne, care impun de fiecare dată o evaluare exactă, pot fi: absenteismul şcolar repetat, mergând cu o scădere a nivelului rezultatelor şcolare sau a formării profesionale; furt sau dispariţia de bani, reveniri (la domiciliu) nocturne-tardive, în repetate rânduri şi nejustificate (!).
În aceste cazuri, trebuie confruntat adolescentul cu aceste observaţii şi, nu cum fac foarte des părinţii, evitarea problemei. Întâlnirea dintre medic şi adolescent nu este totdeauna uşoară : medicul (şi apoi psihologul) trebuie să aibă mult tact, răbdare şi să ştie că tinerii sunt extrem de abili şi că pot, sub masca unui “zâmbet inofensiv" să ascundă lucruri grave.
În aceste cazuri, trebuie confruntat adolescentul cu aceste observaţii şi, nu cum fac foarte des părinţii, evitarea problemei. Întâlnirea dintre medic şi adolescent nu este totdeauna uşoară : medicul (şi apoi psihologul) trebuie să aibă mult tact, răbdare şi să ştie că tinerii sunt extrem de abili şi că pot, sub masca unui “zâmbet inofensiv" să ascundă lucruri grave.
Respectul confidenţialităţii este o condiţie indispensabilă comunicării între medic şi adolescent. Este lăudabil dacă medicul încearcă să scape de atitudini moralizatoare şi părinteşti. El nu trebuie să se confunde în trăirile adolescentului nici cu mama, nici cu tata.
Medicul trebuie să înveţe şi să accepte să vorbească despre plăcere, despre rolul drogului in viaţă, despre rolul conflictelor în formarea caracterelor şi în procesul de adaptare, despre gestiunea actelor de agresivitate.
Când se vorbeşte cu adolescentul, este necesar de a depăşi cât mai rapid posibil discuţiile centrate numai pe droguri şi să ne îndreptăm spre condiţiile psiho-sociale: măsura în care adolescentul trăieşte, în care simte, modul în care îşi “vede” viitorul, relaţiile sale cu ceilalţi, cu familia etc. evident, în faţa unui adolescent care utilizează în mod abuziv psihotropele şi tinde să devină dependent, situaţia se complică şi, cu toate acestea, trebuie găsite metodele de ajutor, de tratament, lăsându-şi totuşi partea sa de libertate.
Când se vorbeşte cu adolescentul, este necesar de a depăşi cât mai rapid posibil discuţiile centrate numai pe droguri şi să ne îndreptăm spre condiţiile psiho-sociale: măsura în care adolescentul trăieşte, în care simte, modul în care îşi “vede” viitorul, relaţiile sale cu ceilalţi, cu familia etc. evident, în faţa unui adolescent care utilizează în mod abuziv psihotropele şi tinde să devină dependent, situaţia se complică şi, cu toate acestea, trebuie găsite metodele de ajutor, de tratament, lăsându-şi totuşi partea sa de libertate.
Câteva principii generale trebuie să ghideze munca practicianului confruntat cu un adolescent care foloseşte în mod problematic psihotropele.
Câteva principii generale trebuie să ghideze munca practicianului confruntat cu un adolescent care foloseşte în mod problematic psihotropele.
În adolescenţă, locul produşilor de substituire, în special Methadona, este slab. Este tentant de a vrea să administreze medicamente sau derivaţi de opiacee la un adolescent, dar la acestea se apelează de către medic numai de urgenţă (!).
Este foarte important de a se însuşi noţiunea de timp de evaluare, de a se crea un cadru terapeutic, de exemplu sub forma de contract. Acest contract va fi “negociat” pe un termen scurt, atâta vreme cât adolescentul nu este “dispus” să se supună unui tratament greu, apoi renegociat, într-un alt cadru, într-o veritabilă relaţie, ceea ce va permite adolescentului de a accepta un plan terapeutic mult mai susţinut. Această muncă de “du-te şi vino” este destul de specifică pentru adolescentul consumator de droguri şi se diferenţiază de cea necesară toxicomanului adult dependent. Ea lasă tânărului, progresiv, speranţa unei perspective de vindecare.
Este bine ca medicul să nu intervină singur într-o asemenea situaţie, mai ales când adolescentul este pe punctul sevrajului şi când actul medical se completează cu cel psihiatric şi social, componente care se pun în mişcare progresiv.
Este bine ca medicul să nu intervină singur într-o asemenea situaţie, mai ales când adolescentul este pe punctul sevrajului şi când actul medical se completează cu cel psihiatric şi social, componente care se pun în mişcare progresiv.
Este bine să se efectueze un bilanţ profesional, să se propună o muncă, pentru a evita în mare parte "recăderea". Serviciile sociale sau instituţiile specializate în ţările civilizate sunt în acest sens de mare utilitate.
Astfel, se constituie progresiv o reţea de îngrijire foarte utilă pentru adolescent, cu realizarea unor valoroase schimburi informaţionale.
Adolescentul are o familie (imaginară sau reală) şi ori de câte ori se poate, acesta trebuie reintegrat în familie, în aşa fel încât tratamentul să fie cât mai eficient, lăsând, însă, adolescentului o anumită libertate; se va avea în vedere, în mod ideal, o terapie de familie (!).
În unele cazuri, asistenţa ambulatorie a adolescentului consumator de droguri se dovedeşte a fi decepţionată: fără muncă, leneş, cu o imagine catastrofală despre el însuşi, tânărul toxicoman se “reînfundă” în mod regulat în consumul de droguri. Trebuie deci găsite (la noi, înfiinţate) instituţii educative sau specializate în recuperarea tinerilor dependenţi de droguri.
În unele cazuri, asistenţa ambulatorie a adolescentului consumator de droguri se dovedeşte a fi decepţionată: fără muncă, leneş, cu o imagine catastrofală despre el însuşi, tânărul toxicoman se “reînfundă” în mod regulat în consumul de droguri. Trebuie deci găsite (la noi, înfiinţate) instituţii educative sau specializate în recuperarea tinerilor dependenţi de droguri.
În toată această muncă grea, de recuperare, trebuie să nu uităm că folosirea drogului este un simptom şi că este foarte importantă evaluarea psiho-socială a adolescentului şi a familiei sale şi de a propune prudent un tratament adecvat, un contract de îngrijire, care implică măsuri medicale, psihiatrice şi socio-profesionale.
