- evoluţii mascate de grafie: reducerea diftongului ea (aceastea / acéstea; feméia), pierderea treptată a lui -u final şi a secvenţei -iu (direptŭ, agiutoriŭ); oscilaţii (-u păstrat mai ales după grupuri consonantice; la Neculce, -u frecvent)
(c) Fenomene regionale
(c) Fenomene regionale
Vocalism
- închiderea lui e la i în poziţie medială şi mai ales finală – în special în Moldova
degite, vinit
cetati, oasti, di (Neculce)
diftongul ea final redus la è / e deschis - în Moldova:
avè, mè, vidè (Neculce)
diftongul ia > iè în Moldova:
spăriè, tăièt (Neculce)
- ă preaccentual deschis la a: barbat (Moldova)
Consonantism
Consonantism
conservarea regională: [dz], [dj/ğ]
= consecvent în Banat, predominant în Moldova, oscilant în Transilvania; înlocuite în Muntenia
- pronunţia dură după s, z, ţ, dz şi labiale (m, v, p: mărg) – dominantă în Nord; moi în Muntenia
Obs.: refl. să – general
- pronunţia dură după ş, j - în creştere, mai ales în Nord
- palatalizarea labialelor (mai ales Moldova):
mai desf > h (hiare)
mai rar celelalte – p> k’ (chiapteni, Dosoftei),
b > g’
“Iară partea femeească din Moldova are cu totul altă vorbă decât partea bărbătească; căci ele schimbă silaba bi și vi în ghi și hi adică în loc de bine, zic ghine; vie, hie și silaba pi o schimbă în chi; precum pizma, chisma, piatră chiatră; încă și un bărbat când se deprinde cu vorba aceasta cu greu poate să se desvețe și se vădește singur pe sine zicând, c'au șezut prea mult în brațele maică-sa; pentru aceia și ocăresc ceilalți pe unii ca aceia, zicându-le feciori de babă”. (Cantemir, Descriptio Moldaviae)
palatalizarea dentalelor (Banat) fratye
palatalizarea dentalelor (Banat) fratye
Obs.: multe fonetisme moldoveneşti la Dosoftei şi Neculce
(d) Particularităţi grafice
(d) Particularităţi grafice
- unele fenomene regionale pătrund rar în scris
- grafia i pentru î: ride, sint, singe
Iar cei din cetati s-au spărietŭ, socotindu că n-or putè să ţii cetatea. Ce-au căutat numai a faci ponturi dipaci şi a s-închina şi cu multu dar pentru oştile moschiceşti ce perisă. Şi domnii leşeşti cari era în cetati încă să n-aibă nici o nevoi dispre moscali, să margă şi să s-închine craiului Frederic. Şi cu această tocmală au şi deschis porţile, ş-au întrat moscalii în cetati. Iară craiul Lişinschii, mai înainte, când să bătè, de era încungiurată Gdanţca di moscali, au făcut meşterşug c-un păscar
Iar cei din cetati s-au spărietŭ, socotindu că n-or putè să ţii cetatea. Ce-au căutat numai a faci ponturi dipaci şi a s-închina şi cu multu dar pentru oştile moschiceşti ce perisă. Şi domnii leşeşti cari era în cetati încă să n-aibă nici o nevoi dispre moscali, să margă şi să s-închine craiului Frederic. Şi cu această tocmală au şi deschis porţile, ş-au întrat moscalii în cetati. Iară craiul Lişinschii, mai înainte, când să bătè, de era încungiurată Gdanţca di moscali, au făcut meşterşug c-un păscar
politie el. Tot nărodul cetăţii, tîrgul, cetatea, fruntea, boierimea oamenilor.
porii el. Găurici prin piielea omului, prin carile ies sudorile.
praxis el. Facere după învăţătură, urmarea lucrului.
siloghismos el. Socoteală adevărată, carea la dialecticii din trii protase să face.
siloghismos el. Socoteală adevărată, carea la dialecticii din trii protase să face.
simptomatic el. Din întîmplare, din cădére, carile nu din tocmala înainte mărgătoare s-au făcut.
simbathia el. Învoinţa firilor; împreună pătimire.
sinonim el. Tiz, fîrtat, a cărora fiinţă neamului alta, iară numele unul.
simfonie Tot un glas, tocmirea la cuvînt, la glas.
Turcisme
Turcisme
beizade, caimacam, capichehaie, paşă, aga, vizir, caftan, mazâl, surghiun...
ibric, lighean, felegean
hain, teptil
cîţiva cai turceşti cu podoabe scumpe şi leghian cu ibric de argint şi alte lucruri scumpe.
cîţiva cai turceşti cu podoabe scumpe şi leghian cu ibric de argint şi alte lucruri scumpe.
Şi dîndu-i cahfè, nu ştiè cum o va bè. Şi au început a închina: „Să trăiască împăratul şi viziriul!“. Şi închinînd, au sorbit felegeanul, ca altă băutură.
bacşişuri da mari, că era om bun
Neştiind vizirul nemic, au triimis împăratul un om al său din casă teptil , de-au îmblat în Moldova şi-n Ieşi pe tot locul, şi nu l-au ştiut, nice l-au priceput nime (Ion Neculce)
“Multe obicéiuri de ale Rîmului sîntŭ acum la turci ca acéstea, ce iau şi ei de a zécea oameni şi iară aşa îi împart pre la grădini întăi, apoi în ceata ienicérilor şi fac şi ei apoi din slujitori bătrîni oturaci, curugii şi timaruri. Toate acéstea şi altile multe obicéiuri de la Împărăţiia Rîmului sîntŭ, că şi ienicérii cum sîntŭ acum la turci, la Rîm pritoriiani, adecă pedestrime de divan le zice, cum la turci culoglu şi aşa bulucurile pre numere: biringi, ichingi, iuciungi; la rîmléni primani, secundani, terţiiani, cvartani,
tot pre numere bulucurile, adecă: cei dintăi, cei ai doilea, cei ai treilea, cei ai patrulea, pre numărŭ să ştiia bulucurile. Şi nu-i divă că la turci vedem obicéiurile acéstea, care au fostŭ şi la Împărăţiia Rîmului, căci că Ţarigradul şi cîte ţări ţin turcii în ceasta parte de lume, care să chiamă Evropa, parte de Împărăţiia Rîmului ieste.”
tot pre numere bulucurile, adecă: cei dintăi, cei ai doilea, cei ai treilea, cei ai patrulea, pre numărŭ să ştiia bulucurile. Şi nu-i divă că la turci vedem obicéiurile acéstea, care au fostŭ şi la Împărăţiia Rîmului, căci că Ţarigradul şi cîte ţări ţin turcii în ceasta parte de lume, care să chiamă Evropa, parte de Împărăţiia Rîmului ieste.”
(Miron Costin, De neamul moldovenilor)
2. Caracteristici stilistice
2.1. Stil savant, „ornat” – manierism. Monumentalizarea retorică a limbii de cultură
2.2. Stil retoric-oratoric
2.3. Naraţiune şi dialog: tehnică narativă şi efecte de oralitate
1. Stil savant, „ornat” – manierism. Monumentalizarea retorică a limbii de cultură
1. Stil savant, „ornat” – manierism. Monumentalizarea retorică a limbii de cultură
(d) Figurile de sunet [„Figurile iluziei”] – ritm, rimă, eufonie
(a) Inversiune
(a) Inversiune
- verbul în poziţie finală / rimă
voroavii ce să răspundză nu putea și visul cum ar tâlcui nu știia (Cantemir, Istoria Ieroglifică = CII)
Ieri, când soarele fruntea cailor spre apus și carul spre coada ursului celui mic își întoarce, pre marginea prundișului încoace și încolea, pentru ca meleanholiia să-mi rășchir, primblându-mă și pentru lucrurile asupră-ne stăruitoare în multe gânduri învaluindu-mă, Moliia, carea blanele strică, în timpinare îmi ieși. (CII)
asociere cu elipsa:
asociere cu elipsa:
Iară unde îndoința, acolea și nedejdea, și unde nedejdea, acolea și începătura mângâierii ieste (CII)
(b) Dislocare
(b) Dislocare
dislocări (hiperbat - separarea a doi constituenţi legaţi sintactic, în relaţie de dependenţă, în acelaşi grup sintactic – printr-un element exterior grupului; tmeza – dislocare morfologică)
Cum te Dumnădzău rabdă şi nu te cu un cias mai înainte prăpădéşte? (Cantemir, Divanul = D)
A Brebului dară voroavă într-acesta chip fu (CII)
Dară nu ai istoriile citit, nice ai hronicele cercat (...)?(Cantemir, D.)
te voiu precum rea să fiicunoaşte (Cantemir, D.)
toate cele spre vicleșugul și scăderea Inorogului, pre cât prin mână îi vini, gândi, grăi, lipi, dezlipi, aședză, făcu și isprăvi
Eu m-am vechit, m-am veștedzit și ca florile de brumă m-am ovilit. Soarele m-au lovit, căldura m-au pălit, vânturile m-au negrit, drumurile m-au ostenit, dzilele m-au vechit, aii m-au îmbătrânit, nopțile m-au schimosit și, decât toate mai cumplit, norocul m-au urgisit și din dragostele tale m-au izgonit. Iară acesta nou, vios, vlăgos, ghizdav și frumos, ca soarele de luminos, ca luna de arătos și ca omătul de albicios ieste. (CII) [ternar]
Ochii Șoimului, pieptul leului, fața trandafirului, fruntea iasiminului, gura bujorului, dinții lăcrămioarelor, grumadzii păunului, sprâncenele corbului, părul sobolului, mânule ca aripile, degetele ca radzele, mijlocul pardosului, statul chiparosului, pelița cacumului, unghele inorogului, glasul bubocului și vârtutea colunului are.
_______________
cacum = hermină
sobol = samur
buboc = pui...
colun = măgar
Limba cea ca clopotul cine ț-au legat? Gura cea ca doba ce ț-au astupat? Voroava cea ca pohoaiele ploilor cine ț-au înghețat? Glasul cel ca tunul fulgerului ce ț-au amorțit? Mulțimea cuvintelor cele ca păcura izvorâtoare și ca năboiul pe toate șesurile clevete lor năbușitoare cine ț-au oprit?
Ce mângâiare i-au rămas? Nici una. Ce sprijeneală i-au rămas? Nici una. Ce priietin i să arată? Nici unul. Munți, crăpați, copaci, vă despicați, pietri, vă fărâmați! Asupra lucrului ce s-au făcut plângă piatra cu izvoară, munții puhoaie pogoară, lăcașele Inorogului, pășunele, grădinele, cernească-să, pălească-să, veștedzască-să, nu înflorească, nu înverdzască, nici să odrăslească, și pre domnul lor cu jele, pre stăpânul lor negrele, suspinând, tânguind, nencetat să pomenească. Ochiuri de cucoară, voi, limpedzi izvoară, a izvorî vă părăsiți, și-n amar vă primeniți. (...) [ritmul]
Ce mângâiare i-au rămas? Nici una. Ce sprijeneală i-au rămas? Nici una. Ce priietin i să arată? Nici unul. Munți, crăpați, copaci, vă despicați, pietri, vă fărâmați! Asupra lucrului ce s-au făcut plângă piatra cu izvoară, munții puhoaie pogoară, lăcașele Inorogului, pășunele, grădinele, cernească-să, pălească-să, veștedzască-să, nu înflorească, nu înverdzască, nici să odrăslească, și pre domnul lor cu jele, pre stăpânul lor negrele, suspinând, tânguind, nencetat să pomenească. Ochiuri de cucoară, voi, limpedzi izvoară, a izvorî vă părăsiți, și-n amar vă primeniți. (...) [ritmul]
Clătească-să ceriul, tremure pământul, aerul trăsnet, nuării plesnet, potop de holbură, întunerec de negură vântul să aducă. Soarele zimții să-și rătedze, luna, siindu-se, să să rușinedze, stelele nu scântăiedze, nici Galactea să luminedze. Tot dobitocul ceresc glasul să-și sloboadză, faptă nevădzută, plecându-să, vadză. Cloșca puii răzsipască. Lobăda Lira să-și zdrobască, Leul răcnească, Taurul mugească, Aretele fruntea să-și slăbască, Racul în coajă neagră să să primenească, Capricornul coarnele să-și plece, Peștii fără apă să să înece, Gemenii să să desfrățască, Ficioara frâmsețe să-și grozăvască, cosița galbănă în negru văpsască, Scorpiia ascuțit acul să-și tâmpască, Strelețul arcul frângând, ținta nu lovască, Cumpăna dreptatea nu mai arete, Apariul topască-să-n sete.
O, faptă nefăcută și poveste neaudzită, o, lucru nelucrat
Parigmenon (derivare)
Poliptoton (flexiune)
(d) Metadiscurs: hiperbola – numită şi practicată
încă cu putință de ar fi fost, toate tropurile ipervolicești unul peste altul grămădind, scaun decât a lui Zefs mai înalt preste ceriuri i-ar fi aședzat
Măsură-te, minciună, și vedzi minciună decât toată minciuna mai mare! Cumpănește-te, vicleșug, și cunoaște vicleșug mai greu decât tot vicleșugul. Târâiește-te, boală, și simți boală mai lângedă decât toată boala. Sai, moarte, și gustă moarte mai amară și mai omărâtoare decât toată moartea! Spune, răutate, de ieste în tine răutate de rea cât aceasta răutate ! O, răutate, răutate, de trii ori răutate și iar răutate.
Șoimul, după ce prin multă vreme nu cu puțină dosadă, bolbăieturi și buiguituri ca aceasta de la Hameleon ascultând, mai mult a-l mai răbda nu putu, ce în chip ca acesta voroava îi întoarsă, dzicând: „O, Hameleon, Hameleon, jiganie spurcată, Hameleon, o, puterile cerești câte văpsele ai pe piiele, atâtea pedepse să-ți dea supt piiele! O, pricaz de năcaz și pacoste pricaznică, Hameleoane, bălaur mic și zmău în venin, Hameleoane, domnul diavolului și dascălul cacodemonului, Hameleoane, fundul răutăților și vârvul vicleșugurilor, Hameleoane, mreajea dracului și painjina tartarului, Hameleoane, o, răutatea răutăților și vicleșugul vicleșugurilor, Hameleoane!
Cu care mijloc, pricină a i să da vădzind, de lucru spurcat și *scărăndăvicios ca acesta să apucă, ca el, organul fărălegii, vasul otrăvii, lingura vrăjbii, tocul minciunilor, silța amăgelii, cursa vicleșugului, văpsala strâmbătății și vândzitoriul dreptății să să facă priimi
- metafora
*dezgustător
cum să dzice cuvântul, cu o falcă în ceriu și cu alta în pământ, la Șoim alergă, catră carile, ochii întorcând, fața, în divuri, în chipuri mutând, voroava amestecând, limba bolborăsindu-i, balele mărgându-i și gura aspumându-i, scârșnetul glasului articulul și înțelegerea cuvântului îi astupa. Între cele multe brehăite, ceste puține căptușite cuvinte de-abiia să înțelegea
În divurĭ, în chipurĭ, în foarte multe felurĭ.
a brehăi – a lătra (contaminare cu a behăi, DER)
- expresii populare
Într-acesta chip Hameleon, după fețe, și gândul, și cuvântul, și lucrul, nepărăsit mutându-și, ca acestea cu nedogorit obraz cătră Șoim borâia, a cărora greață el a suferi nemaiputând: „Piei de aicea, dzisă, o, jiganie spurcată și fățarnică, că eu mai mult a-ți răspunde nici îmi trebuie, nici mi să cade, de vreme ce singură răutatea ta destul îți răspunde și fapta carea ai lucrat de sațiu în toată lumea o povestește! Că într-adevăr cel ce dinceput ai fost, tot acela ești și tot acela vei fi, până când, ca căpușile de singe împlându-te, ca cârceii beșicându-te, plesnind, vei crăpa. "
2.2. Stil retoric-oratoric
2.2. Stil retoric-oratoric
– Varlaam, Miron Costin, C. Cantacuzino, Cantemir, Antim
ilustrat de predici, cuvântări (oratorie religioasă şi laică), dar şi de alte texte argumentative (prefeţe, lucrări polemice)
tradiţie şi educaţie retorică
Țițeron, marele acela a romanilor Dimosthenis, a limbii lătinești părinte, a ritoricăi canon, a cuvântului îndreptariu, a vorovii frumoasă neapotrivită pildă și mai a tuturor științelor domn... (Cantemir, Hronicul)
contactul cu destinatarul – formule de adresare (formule ceremonioase, solemne, marcate afectiv)
contactul cu destinatarul – formule de adresare (formule ceremonioase, solemne, marcate afectiv)
„Caută-te dară acum, cetitoriule, ca într-o oglindă şi te privéşte de unde eşti” (Costin)
„prealuminate, cinstite, iubitul mieu frate” „mai marele mieu şi iubit frate”; „dulcele mieu iubit mai mare frate” (Cantemir, D.)
„ Acéste doaî vestite şi nebiruite monarhii, o, iubiţii miei ascultători” (Papagaia; Cantemir, II)
„iubiţii miei ascultători şi cititori şi cinstiţ şi de bun neam boiari” (Antim)
- interogaţii
- dubitaţie, deliberaţie
- dramatizarea, prolepsa
- dramatizarea, prolepsa
Iar de mă veţ întreba în ce chip îl înjurăm, să vă spuiu: cînd înjurăm de lege pre cineva, pre Dumnezeu înjurăm (Antim) / prolepsă (anticiparea obiecţiei)
Dzice-va neştene: prea tîrziu ieste; după sutele de ani, cum să vorŭ putea şti poveştile adevărate, de atîtea vacuri? Răspunzŭ: Lăsat-au puternicul Dumnezeu iscusită oglindă minţii omeneşti, scrisoarea (Costin, DNM)
Ce poate cineva să dzică: Cine și de unde ești tu, o, omănașule? Din mijlocul varvarilor ieri-alaltăieri ieșind, de năprasnă nemérnic te ivești. Ce caută la tine arme ca acélea? De unde? Și în lupta monomahiii când ti-ai învățat? Unde și carile îți sint puterile și alalte cătră acéstea trântituri, trébnice măiestrii cu carile înnaintea putérnicei tiranii ca aceștia macar a te ivi, necum biruința a nedejdui să poți? La acéstea îndămână ne iaste răspunsul. Adecă, precum noi sintem să facem ca helvetul cel tânăr ... (Cantemir, H.)
ethosul oratorului
- asumarea persoanei I singular şi a interiorităţii
- pluralul auctorial, pluralul autorităţii, pluralul de solidaritate (asociere)
Eu voi da seama de ale méle, cîte scriu. (Costin)
Începutul ţărilor acestora şi neamului moldovenescŭ şi muntenescŭ şi cîţi sînt şi în ţările ungureşti cu acest nume, romîni şi pînă astăzi, de unde sîntŭ şi de ce seminţie, de cînd şi cum au dăscălecat acéste părţi de pămîntŭ, a scrie, multă vréme la cumpănă au stătut sufletul nostru. Să înceapă osteneala aceasta, după atîta véci de la discălecatul ţărîlor cel dintăi de Traian împăratul Rîmului, cu cîteva sute de ani peste mie trecute, să sparie gîndul. A lăsa iarăş nescris, cu mare ocară înfundat neamul acesta de o seamă de scriitori, ieste inimii durére. Biruit-au gîndul să mă apucŭ de această trudă (Costin)
Începutul ţărilor acestora şi neamului moldovenescŭ şi muntenescŭ şi cîţi sînt şi în ţările ungureşti cu acest nume, romîni şi pînă astăzi, de unde sîntŭ şi de ce seminţie, de cînd şi cum au dăscălecat acéste părţi de pămîntŭ, a scrie, multă vréme la cumpănă au stătut sufletul nostru. Să înceapă osteneala aceasta, după atîta véci de la discălecatul ţărîlor cel dintăi de Traian împăratul Rîmului, cu cîteva sute de ani peste mie trecute, să sparie gîndul. A lăsa iarăş nescris, cu mare ocară înfundat neamul acesta de o seamă de scriitori, ieste inimii durére. Biruit-au gîndul să mă apucŭ de această trudă (Costin)
toposul modestiei
toposul modestiei
Mă vei ierta, iubite cititoriule, căci nu ţ-am scris acéste sémne la locul său. Crede neputinţii omeneşti, créde valurilor şi cumplitelor vrémi, întreabă pe ce vrémi am scris şi cît amŭ scris. Aş hi lipit acéste sémne la rîndul său, ce amu era trecut rîndul la izvodul cel curat şi scriitori carii izvodescŭ, puţini să află, iară tipar nu-i. Deci aicea de acéste sémne îţi dau ştire şi ales povéstea lăcustelor, care cu ochii cumŭ veniia am prăvit. (Costin, L)
Supt scutul nebiruitelor tale puteri, slabe și lângede osirdiile méle să aciuedz și să le scutesc alerg. Pre tine, bunule Doamne, pricina cea dintăi și pricinitoriul a tuturor bunătăților credzind și cunoscând, în binele fratelui și în folosul de aproapelui (pentru carile tare poruncindu-ne, după tine, în dragostea lui, toată légea și prorociia să cuprinde și voia ta a să împlé, arăți) lucrușorul acesta cu tine l-am început și, cu nenumărate și nemăsurate milostivirile tale, iată că l-am și săvărșit. (Cantemir, H)
m-au rînduit şi pre mine Dumnezeu şi m-au pus, om mic fiind şi smerit, păstor mic la turmă mică, la dumneavoastră, pre care eu nu vă am, nici vă şiu turmă mică, ci mare şi înaltă (Antim)
vs.
aveţi datorie cu toţii, de la mic pînă la mare să mă ascultaţ la céle ce vă învăţ de bine şi de folos, că acea ascultare nu o faceţ mie, ci lui Hristos (Antim)
Să vedem dară acum de ţinem porunca lui Dumnezeu şi de ascultăm pre Hristos la céle ce ne învaţă. Eu socotesc să fim departe de acea ascultare, cît e ceriul de pămînt (Antim)
vă pohtim de ascultare. (Antim)
Dară noi, acum, că ne numim creştini, de pe ce fapte bune socotiţ că ne vom arăta creştinătatea şi blagocestiia ce avem şi să fim aleşi şi despărţiţi de neamurile ce zicem noi că sînt păgîni? De vom zice: de pe credinţă, ne înşălăm, că noi credinţă nu avem: că de am avea credinţă am iubi pre Dumnezeu şi am păzi cuvintele lui (Antim)
pathos
pathos
- lexicul emoţiilor
cu umilit suflet și cu înfrântă inimă (Cantemir, H)
- exclamaţii
- interpelări
O, fiiule, carele eşti mort, Lazare îngropatule în groapa nesimţirei, eşi afară! Vino odată în sine-ţi. Vezi-ţi ticăloşiia ta. Lasă acel obiciaiu rău al păcatului (Antim)
- interogaţii
- interogaţii
cu multă scîrbă de inimă îmi întorc cuvîntul cătră dînsul şi-i zic, precum zicea Hristos cătră jidovi, pentru Lazar: “Unde l-aţi pus pre dînsul?” Unde ţi-ai pus păcătosule, sufletul tău cel iscusit, cel frumos, cel minunat, cel vrédnic? unde ţi-ai îngropat partea cea mai aleasă a sinelui tău, zidirea cea mai iscusită a dumnezeeştii puteri, soţiia cea iubită a îngerilor? Unde iaste frumuséţea acéia a închipuirii cei dumnezeeşti? (Antim)
Unde iaste podoaba a darului celui dumnezeesc? Unde iaste slava? Unde sînt frumuséţele lui céle minunate, carele îl arăta mai luminat decît soarele? Aşa, făr’de socoteală ai lăsat să se piarză păcatul şi să-l vînture, ca ţărîna, vîntul. Dară cum nu te milostiveşti asupră-ţ? Cum nu-ţ plîngi nenorocirea? (Antim)
Cine în lume ieste atîta de înţelept căruia altă înţelepciune să nu-i trebuiască? Cine dintre muritori ieste atîta de învăţat căruia mai multă partea învăţăturii să nu-i lipsască? Cine în tot theatrul acesta ieste atîta de ascuţit la minte carile vînt să socotească a altor cuvinte? Şi cine ieste acela carile a dzice va îndrăzni că mai mult o mînă decît o mie a sprijeni sau a pohîrni poate?).(Cantemir, Ist.Ier.)
Aleasă iaste, cu adevărat, ca soarele, pentru că iaste încununată cu cu toate razele darurilor dumnezeeşti şi strălucéşte mai vîrtos între celelalte lumini ale ceriului. Aleasă iaste şi frumoasă ca luna, pentru că cu lumina sfinţeniei stinge célelalte stéle şi pentru marea şi minunata strălucire de toate şireagurile stélelor celor de taină să cinsteşte, ca o împărăteasă. Aleasă iaste ca revărsatul zorilor, pentru că ia au gonit noaptea şi toată întunecimea păcatului şi au adus în lume zioa cea purtătoare de viaţă. (Antim)
Aleasă iaste, că iaste izvor carele cu curgerile cereştilor bunătăţ adapă sfînta bisérică şi tot sufletul creştinesc. Aleasă iaste, că iaste chiparos carele cu înălţimea covîrşeşte ceriurile şi pentru mirosul cel din fire s-au arătat departe de toată stricăciunea. Aleasă iaste, că iaste crin, că măcar de au şi născut între mărăcinii nenorocirii ceii de obşte, iar nu ş-au pierdut niciodată podoaba albiciunii. Aleasă iaste, că iaste nor carele n-au ispitit nici o greime a păcatului. Aleasă iaste (Antim)
- antiteza
- antiteza
din bună, rea, din dragă, urâtă şi din blândă groaznică, din frumoasă, grozavă, din folositoare, stricătoare şi – cu un cuvânt să dzic – din înviitoare, omorâtoare te schimbi (Cantemir, Div.).
Plânge pentru tine besérica. Plâng drepţii. Plânge îngerul, păzitoriul sufletului tău, pentru căci véde, aiave, pierzarea ta. Şi nu verşi o lacrămă, nu te întristezi, nu vii în căinţă. (Antim)
logos
logos
- structurarea discursului - conectori
derept aceaia, în scurte cuvinte, acuma dară (Antim)
una... alta
întâi... a doua
- subliniere metadiscursivă
Deci, precum am şi mai dzis (Cantemir II)
că v-am spus mai sus că (Antim)
- paranteze
Figuri semantice – metafora, comparaţia -
Figuri semantice – metafora, comparaţia -
Alegoria
Precum un om casnic, vrînd ca să samene grîu curat în holda lui, pune multă nevoinţă de-l cérne şi-l curăţă de neghină şi de altele, aşa şi sfinţii părinţii noştri au pus multă nevoinţă de au cernut cu ciurul chibzuielii toată sfînta scriptură şi au ales ca nişte grîu curat din toate bunătăţile cîte ar putea fi, acéste trei bunătăţ mari: credinţa, nădéjdiia şi dragostea şi le-au sămînat în holda sfintei bisérici, adică în adunarea şi în inima celor credincioşi. (Antim)
lați câmpii ritoricăi cutreierând, atâta să rășchiră și să răpéde, cât nu slujba condeiului scriitoriu, ce chipul lopății a omului vânturătoriu să véde a face; și cu atâta arsură a poftii cinstii să înfocadză, cât și scrumul și cenușea inimăi în aerul deșértii slave să fie vânturat slujitorii cuvântului a giudeca nu să siesc. (Cantemir, H)
parigmenon:
parigmenon:
nici a ceriului lată lăţime, nici a sferii pământului groasă grosime (Canbtemir, Div.)
chiasm: AB-BA
Cămila nepăsărită și pasirea necămilită (Cantemir, Ist.Ier.)
amplificare sinonimică
dzis-am şi dzic şi nestăpînit voiu dzice (Cantemir, Ist.Ier.)
perioada retorică: frază lungă, simetrică, arborescentă, ritmată
perioada retorică: frază lungă, simetrică, arborescentă, ritmată
Bibliografie
Bibliografie
Mazilu, Dan Horia, 1986-1987, Proza oratorică în literatura română veche, I-II, Bucureşti, Minerva.
Mihăilescu, Gabriel, 2002, Universul baroc al „Istoriei ieroglifice”. Între retorică şi imaginar, Bucureşti, FNSA.
Moldovanu, Dragoş, 1997, Dimitrie Cantemir. Între Orient şi Occident, Bucureşti, EFCR.
Stoica, Gabriela, 2012, Afect şi afectivitate. Conceptualizare şi lexicalizare în româna veche, Bucureşti, EUB.
