1. Necesitatea de a combate schimbările climatice acum

Yüklə 61,25 Kb.

tarix	07.01.2019
ölçüsü	61,25 Kb.
	#91606

1.Necesitatea de a combate schimbările climatice acum

La sfârșitul anului 2010, în contextul Convenției-cadru a Organizației Națiunilor Unite asupra schimbărilor climatice (UNFCCC), s-a admis că încălzirea globală nu trebuie să depășească cu mai mult de 2˚ C^¹ temperaturile înregistrate înainte de revoluția industrială. Acest lucru este vital pentru limitarea consecințelor negative ale activităților umane asupra sistemului climatic. Pentru îndeplinirea acestui obiectiv pe termen lung este necesară reducerea până în 2050 a emisiilor globale de gaze cu efect de seră cu cel puțin 50 % sub nivelurile din 1990^².

Țările dezvoltate, în ansamblu, ar trebui să își reducă emisiile cu 80 – 95 % până în 2050, față de nivelurile din 1990^³. Pe termen mediu, UE s-a angajat să își reducă, până în 2020, emisiile de gaze cu efect de seră cu 20 % sub nivelurile din 1990 (cu 30 % în cazul în care condițiile sunt favorabile). Acest angajament este inclus într-unul din cele cinci obiective centrale ale UE din cadrul Strategiei Europa 2020^⁴. Mai mult, Consiliul European și Parlamentul European au convenit că toate sectoarele economiei ar trebui să contribuie la reducerea emisiilor^⁵.

Exploatarea terenurilor, schimbarea destinației terenurilor și silvicultura (LULUCF) au un semnificativ impact pozitiv asupra emisiilor de gaze cu efect de seră din UE. Sectorul absoarbe echivalentul a 9 % din gazele cu efect de seră emise în alte sectoare ale economiei^⁶. Deși emisiile și absorbția aferente LULUCF sunt raportate în cadrul UNFCCC și contabilizate parțial în cadrul Protocolului de la Kyoto, sectorul nu a fost inclus în angajamentele UE în domeniul schimbărilor climatice din cadrul Pachetului privind Clima și Energia^⁷, ca urmare a recunoașterii unor deficiențe grave ale regulilor internaționale de contabilizare a emisiilor din acest sector.

De asemenea, în momentul fixării obiectivului UE de reducere a emisiilor era de așteptat ca reuniunea la nivel înalt de la Copenhaga din 2009 privind clima să conducă la un acord internațional în domeniul schimbărilor climatice, incluzând norme de contabilizare pentru LULUCF revizuite, care ar fi putut fi apoi adoptate de UE. Acest lucru nu s-a întâmplat și, în pofida progreselor realizate prin Acordul de la Copenhaga și Acordurile de la Cancún, de abia la cea de-a 17-a Conferință a părților la UNFCCC de la Durban din decembrie 2011 s-a ajuns la un acord internațional privind normele de contabilizare pentru LULUCF revizuite, aplicabile începând cu a doua perioadă de angajament din cadrul Protocolului de la Kyoto.

Prezenta comunicare expune modul în care sectorul LULUCF ar putea fi integrat din ce în ce mai mult în politica UE în domeniul climei, utilizând o abordare etapizată. Ca primă etapă, se propune stabilirea de norme comune riguroase privind contabilizarea, monitorizarea și raportarea. Ținând seama de profilul specific al emisiilor sectorului, Comisia propune elaborarea unui cadru juridic dedicat, mai degrabă decât includerea sectorului în Schema UE de comercializare a emisiilor^⁸ sau în normele instituite prin Decizia privind partajarea eforturilor^⁹.

Stabilirea în UE de norme de contabilizare riguroase pentru emisii și absorbții, care să țină seama de profilul specific al sectorului LULUCF, ar aduce beneficii multiple. Cea mai importantă contribuție ar fi completarea contabilizării emisiilor antropice de gaze cu efect de seră provenind din toate activitățile economice din UE^¹⁰ prin captarea unor fluxuri importante care în prezent sunt ignorate. Astfel, ar crește vizibilitatea eforturilor de reducere din agricultură, din silvicultură și din industriile conexe (de exemplu, pastă de lemn și hârtie, prelucrarea lemnului) și ar crea o bază pentru elaborarea unor stimulente politice adecvate, de exemplu în politica agricolă comună (PAC) și pentru Foaia de parcurs către o Europă eficientă din punctul de vedere al utilizării resurselor^¹¹. Stabilirea de norme comune de contabilizare la nivelul UE ar crea, de asemenea, condiții uniforme pentru statele membre. Mai ales, ar fi captate modificările stocurilor de carbon datorate utilizării producției interne de biomasă, completând astfel contabilizarea bioenergiei la nivelul economiei, stabilită de Grupul interguvernamental privind schimbările climatice (IPCC)^¹² ca o condiție pentru considerarea bioenergiei, în cadrul sectorului energetic, ca fiind neutră din punctul de vedere al emisiilor de carbon. Acest lucru ar consolida integritatea din punctul de vedere al mediului a politicii UE în domeniul climei și, în cele din urmă, ar constitui un pas important și necesar către realizarea în mod rentabil a unor obiective mai ambițioase în domeniul climei.

A doua etapă ar fi includerea în mod formal a sectorului LULUCF în obiectivul UE de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră. Se propune trecerea în această etapă după punerea în aplicare de către statele membre a cadrului de contabilizare și dacă acesta se dovedește a fi robust.

Dat fiind că impactul pozitiv al sectorului LULUCF asupra emisiilor UE scade în timp, este nevoie de o acțiune coerentă și urgentă. Prin urmare, Comisia propune, în cadrul primei etape, ca statele membre să elaboreze planuri de acțiune pentru LULUCF care să stabilească o strategie pe termen lung pentru acest sector în cadrul diferitelor politici.

2.Rolul exploatării terenurilor și al silviculturii în combaterea schimbărilor climatice

În sectorul LULUCF, carbonul este absorbit din atmosferă și depozitat în arborii în creștere și în alte plante, precum și în soluri și în produsele din lemn. Carbonul este emis în urma defrișărilor și a degradării pădurilor (cauzate, de exemplu, de dezvoltarea infrastructurii, de expansiunea agriculturii, de conversia terenurilor împădurite în pășuni și de incendii), sau a practicilor agricole (de exemplu, aratul).

Diversele elemente ale sectorului LULUCF au caracteristici diferite în ceea ce privește stocurile de carbon și emisiile și absorbția potențiale. Conținutul de carbon (0-30 cm) al solurilor din sectorul forestier este relativ mare în comparație cu solurile agricole. Acesta este estimat în UE la aproximativ 90 de tone de carbon per hectar, în timp ce conținutul de carbon din sol în cazul terenurilor agricole și al pășunilor este de aproximativ 65 și, respectiv, 90 de tone de carbon per hectar (figura 1). Totuși, există variații semnificative atât între diferitele state membre, cât și în interiorul acestora. În solurile organice/turbăriile din Europa, conținutul de carbon al solului se poate ridica până la 1000 de tone de carbon per hectar. Diferitele utilizări ale terenurilor și activități de gestionare din agricultură și silvicultură, precum și diferitele utilizări ale produselor obținute din lemn recoltat pot afecta atât stocurile de carbon, cât și emisiile în atmosferă și absorbția din atmosferă.

Figura 1. Stocurile medii de carbon (în tone de carbon per hectar) din UE, corespunzătoare diferitelor utilizări ale terenurilor

Notă: Pentru turbării, estimările pot atinge 1000 de tone de carbon per hectar, cu variații în funcție de tipul de turbă.

Sursă: Calculele efectuate de Centrul Comun de Cercetare al Comisiei Europene, pe baza mai multor surse^¹³.

Stocurile mondiale de carbon conținute în sol și în biomasă sunt imense (în comparație cu emisiile anuale de gaze cu efect de seră). Dar, ca urmare a defrișărilor masive, sectorul LULUCF este responsabil pentru aproximativ 15 % din emisiile mondiale de gaze cu efect de seră^¹⁴. Această cantitate depășește emisiile din întregul sector al transporturilor la nivel mondial, plasând LULUCF pe locul al doilea după sectorul energetic.

Prin urmare, este esențial să se mențină și să se mărească stocul de carbon, reducând în același timp emisiile sectorului LULUCF din acest stoc. UE și-a propus stoparea defrișărilor globale până în 2030^¹⁵. Organizația Națiunilor Unite a elaborat, pentru a contracara această tendință, un mecanism de Reducere a emisiilor cauzate de defrișări și de degradarea pădurilor (REDD) în țările în curs de dezvoltare.

În țările industrializate, sectorul LULUCF reprezintă, în majoritatea cazurilor, un canal de absorbție net (adică absorbția este mai mare decât emisiile). Cu toate acestea, capacitatea canalului de absorbție este în descreștere, din motive precum creșterea cererii de biomasă, îmbătrânirea pădurilor în anumite țări și tendința de intensificare a utilizării pădurilor. În UE, emisiile de gaze cu efect de seră provin, în principal, din producția de energie, transporturi și clădiri (a se vedea figura 2).

Figura 2. Emisiile și absorbția per sector în UE 27, exprimate în procente din total fără sectorul LULUCF (2009)

Notă: (1) Numerele negative indică absorbția netă, iar numerele pozitive emisiile nete. (2) Emisiile din „Agricultură” includ metanul (provenind, de exemplu, din creșterea animalelor) și protoxidul de azot (provenind, de exemplu, din utilizarea îngrășămintelor). Emisiile și absorbția de CO₂ aferente utilizării terenurilor agricole sunt incluse în sectorul LULUCF.

Sursă: AEM (2011).

În scenariul statu quo, se prognozează descreșterea până în 2020 a capacității canalului de absorbție asociat sectorului LULUCF din UE^¹⁶. Pentru sectorul LULUCF în ansamblu, se prognozează o scădere de aproximativ 10 % în 2020, comparativ cu perioada 2005-2009, care echivalează cu emiterea a 33 de milioane de tone de CO₂ în plus pe an, cifră care reprezintă, cu aproximație, echivalentul emisiilor totale de gaze cu efect de seră din Letonia și Lituania luate împreună, sau dublul emisiilor din Estonia în 2009.

Dacă se analizează mai în detaliu această proiecție, apar diferențe mari între activitățile din cadrul sectorului. Se prognozează o reducere foarte pronunțată în domeniul gestionării pădurilor, în care se așteaptă o scădere cu aproximativ 60 de milioane de tone de CO₂ a absorbțiilor nete, cifră care reprezintă, cu aproximație, echivalentul emisiilor totale de gaze cu efect de seră din Bulgaria, Danemarca, Irlanda sau Suedia în 2009. Această situație este compensată parțial prin plantarea de păduri (împădurire). Se prevede că emisiile și absorbția aferente activităților agricole, precum administrarea terenurilor agricole și a pășunilor, vor rămâne stabile sau se vor îmbunătăți. Dar presiunea asupra utilizării terenurilor, precum conversia pășunilor permanente în terenuri agricole, ca urmare a nevoii crescânde de biomasă (de exemplu, pentru producția de biogaz pe bază de porumb), și cultivarea fără întrerupere a solurilor organice pot reduce conținutul de carbon din sol și pot contribui la emisii.

Potrivit proiecțiilor, după cum se arată în Foaia de parcurs pentru trecerea la o economie competitivă cu emisii reduse de dioxid de carbon până în 2050^¹⁷, se așteaptă ca această tendință negativă să continue pe termen lung. Însă rezultatele efective înregistrate în acest sector vor depinde în mare măsură de stimulentele acordate în cadrul diverselor politici.

Figura 3. Proiecția emisiilor și a absorbției în sectorul LULUCF, atât în ansamblu, cât și pentru pădurile existente înainte de 1990 (2000-2020)

Legendă: ●–●–● LULUCF (totalul tuturor activităților), ▲–▲–▲ Defrișări, +–+–+ Administrarea terenurilor agricole, ––– Administrarea pășunilor , ♦–♦–♦ Împăduriri și ■–■–■ Gestionarea pădurilor. Punctele nelegate indică date raportate / istorice.

Notă: Valorile negative indică faptul că absorbția este superioară emisiilor pentru activitatea respectivă.

Sursă: Böttcher et al. (2011) și JRC (2011b).

3.Agricultura, silvicultura și utilizarea eficientă a resurselor funciare sunt esențiale pentru combaterea schimbărilor climatice

Agricultura, silvicultura și industriile conexe pot contribui în mai multe moduri la reducerea emisiilor în sectorul LULUCF.

Măsurile agricole ar trebui să se concentreze asupra reducerii conversiei pășunilor în terenuri agricole și asupra pierderilor de carbon din solurile organice cultivate. Măsurile ar putea include îmbunătățirea practicilor agronomice, cum ar fi utilizarea diferitelor specii de cultură (de exemplu, mai multe culturi leguminoase), extinderea rotației culturilor și evitarea sau reducerea pârloagelor (de exemplu, prin utilizarea învelișului vegetal sau prin scoaterea terenurilor din circuitul agricol în scop ecologic). Practicile agroforestiere care contribuie la sporirea stocurilor de carbon din sol prin creșterea animalelor sau prin culturile alimentare pe terenuri pe care sunt plantați și arbori pentru cherestea, energie sau alte produse din lemn ar putea contribui, de asemenea, la reducerea emisiilor. Pe de o parte, faptul de a reintroduce sau de a lăsa pe teren cantități adecvate de materii organice (de exemplu, gunoi de grajd, paie, reziduuri din recolte) poate îmbunătăți productivitatea terenurilor agricole și a pășunilor, iar pe de alta, reumidificarea, scoaterea din circuitul agricol sau nedrenarea solurilor organice, inclusiv a turbăriilor, și reabilitarea solurilor degradate pot prezenta beneficii semnificative în ceea ce privește atenuarea efectelor schimbărilor climatice și biodiversitatea. Includerea administrării terenurilor agricole și a pășunilor în contabilizarea emisiilor ar fi un pas necesar în direcția recunoașterii depline a contribuției acestor activități la combaterea schimbărilor climatice.

Silvicultura are, de asemenea, un potențial considerabil de stimulare a atenuării efectelor schimbărilor climatice. Acesta rezidă în practici precum: transformarea terenurilor neforestiere în păduri (împădurirea)^¹⁸, evitarea conversiei terenurilor forestiere în alte tipuri de terenuri (despădurirea), stocarea carbonului în pădurile existente prin perioade mai lungi de rotație a arborilor, evitarea tăierii totale (de exemplu, prin decizii de gestionare a pădurilor prin rărire sau tăiere selectivă) și conversia către păduri neafectate de intervenția umană, precum și utilizarea pe o scară mai largă a măsurilor de prevenire care limitează efectele unor perturbări precum incendiile, dăunătorii și furtunile. Un alt factor de importanță egală este creșterea productivității pădurilor, de exemplu prin ajustarea rotațiilor pentru a tinde către capacitatea maximă de producție, prin sporirea producției pădurilor cu productivitate scăzută și prin exploatarea mai susținută a reziduurilor lemnoase și a rămurișului (cu condiția de a menține biodiversitatea, fertilitatea solului și substanțele organice din sol). O altă contribuție ar putea fi adusă prin modificarea compoziției speciilor și a ratei de creștere a pădurilor.

Pe lângă oportunitățile direct legate de silvicultură și agricultură, industriile conexe (de exemplu, pastă de lemn și hârtie, prelucrarea lemnului) și sectoarele energiei din surse regenerabile ar putea prezenta beneficii din punctul de vedere al atenuării, atunci când terenurile agricole și pădurile sunt gestionate pentru producția de lemn și de energie. Carbonul, depozitat în copaci, în alte plante și în soluri, poate fi stocat timp de mai multe decenii și în produse, de exemplu în lemnul de construcție. Politicile orientate către industrie și către consumatori pot avea o contribuție semnificativă la creșterea utilizării pe termen lung și a reciclării lemnului și/sau la producția de pastă de lemn, de hârtie și de produse din lemn ca înlocuitori pentru produsele echivalente care generează mai multe emisii (de exemplu betonul, oțelul, materialele plastice obținute din combustibili fosili). Bioindustria poate utiliza unele culturi destinate înlocuirii anumitor materiale (de exemplu, cânepa și iarba ca izolant în locul fibrelor de sticlă, paiele pentru producția de mobilier, panouri pentru portiere de mașini fabricate din in sau sisal, materialele bioplastice) sau producției de energie (de exemplu, utilizând biomasa în locul combustibililor fosili). Conform studiilor, este de așteptat o reducere medie a emisiilor de gaze cu efect de seră de aproximativ două tone de carbon pentru fiecare tonă de carbon conținută de produsele din lemn care înlocuiesc produse nelemnoase^¹⁹.

Prin extinderea contabilizării obligatorii pentru a include gestionarea pădurilor și administrarea terenurilor agricole și a pășunilor, s-ar îmbunătăți vizibilitatea acțiunilor întreprinse de fermieri, silvicultori și industriile conexe silviculturii și s-ar pune bazele pentru elaborarea de stimulente de politică pentru intensificarea acțiunilor lor de atenuare. Dacă aceste eforturi sunt luate în considerare, impactul lor global asupra emisiilor de gaze cu efect de seră este reflectat mai corect și crește rentabilitatea atingerii obiectivelor de reducere a emisiilor.

Având în vedere că utilizarea terenurilor agricole, silvicultura și industriile conexe au un potențial de atenuare foarte diferit în UE-27, o politică unică nu va fi adecvată tuturor cazurilor. Diferitele forme de utilizare a terenurilor și de practici forestiere trebuie abordate în mod individualizat. De exemplu, în Suedia și Finlanda, absorbția netă în sectorul LULUCF reprezintă mai mult de jumătate din totalul emisiilor celorlalte sectoare, iar în Letonia absorbția netă este aproape de două ori mai mare (figura 4), pe când în alte state membre, cum ar fi Malta, importanța sectorului este marginală. Acest lucru evidențiază importanța luării în considerare a circumstanțelor naționale la elaborarea politicilor pentru acest sector în vederea îndeplinirii angajamentelor de combatere a schimbărilor climatice.

Figura 4. Importanța relativă a sectorului LULUCF în statele membre: emisiile și absorbția în sector în raport cu emisiile totale de gaze cu efect de seră în alte sectoare (2009).

Notă: Valorile negative indică faptul că în sectorul LULUCF absorbția este superioară emisiilor în statul membru respectiv. Datorită variațiilor interanuale ale emisiilor și ale absorbției, procentajul variază de la un an la altul.

Sursă: AEM (2011).

Condiția prealabilă fundamentală pentru protejarea și sporirea stocurilor de carbon și a ratei absorbției este stabilirea unor condiții de egalitate între diferitele tipuri de măsuri (de exemplu, administrarea pășunilor sau producția de bioenergie), sectoare (de exemplu, silvicultura sau industriile conexe silviculturii) și state membre, prin asigurarea reflectării cu exactitate în contabilizare a emisiilor și a absorbției provenind din diferitele practici de administrare a terenurilor și de utilizare a resurselor. Acest lucru va contribui, de asemenea, la îmbunătățirea integrității din punctul de vedere al mediului a angajamentelor UE de combatere a schimbărilor climatice.

4.Politicile actuale nu sunt suficiente

4.1.Stabilirea de norme de contabilizare riguroase și armonizate

Deși sectorul LULUCF nu este încă luat în calcul la stabilirea obiectivului de reducere a emisiilor pentru 2020 al Uniunii, acesta este însă luat în considerare în ceea ce privește angajamentul Uniunii în cadrul Protocolului de la Kyoto la UNFCCC, pentru perioada 2008 2012^²⁰. Totuși, normele de contabilizare existente, care sunt o combinație de practici voluntare și obligatorii, au dezavantaje semnificative. În cursul negocierilor internaționale care au avut loc în ultimii ani, a existat un consens în privința necesității îmbunătățirii lor.

În temeiul actualelor norme de contabilizare, contabilizarea este voluntară pentru majoritatea activităților LULUCF, în special pentru gestionarea pădurilor (care reprezintă aproximativ 70 % din sector) și administrarea terenurilor agricole și a pășunilor (17 %). Obligativitatea se aplică numai pentru unele activități care implică schimbarea utilizării terenurilor (împădurirea, reîmpădurirea și defrișarea). Prin urmare, gradul de contabilizare în statele membre este în prezent foarte variabil (figura 5). Mai puțin de două treimi din statele membre includ în contabilizare gestionarea pădurilor, numai trei administrarea terenurilor agricole și/sau a pășunilor și unul singur refacerea stratului vegetal.

O altă problemă este lipsa, în silvicultură, a stimulentelor oferite pentru atenuarea schimbărilor climatice. Normele actuale de gestionare a pădurilor garantează țărilor, în principal, o anumită valoare a creditului, indiferent de acțiunile întreprinse. Stimulentele pentru îmbunătățirea practicii sunt limitate de un plafon pentru emisii și absorbție, dincolo de care acțiunile nu mai sunt luate în considerare. Acest fapt creează distorsiuni între diferitele sectoare și utilizări ale terenurilor, fiind necesare îmbunătățiri pentru a crea condiții de concurență egale în agricultura, silvicultura și sectoarele energetice din statele membre, pentru a distribui în mod echitabil efortul și pentru a asigura un tratament coerent al agriculturii, silviculturii și industriilor conexe pe piața internă a Uniunii.

Figura 5. Proporția statelor membre care au ales contabilizarea voluntară a diverselor practici

4.2.Îmbunătățirea monitorizării și a raportării

Pentru estimarea riguroasă și armonizată a emisiilor și a absorbției în agricultură și silvicultură, este nevoie de investiții în capacitatea de monitorizare și de raportare. Statele membre au obligația de a raporta anual către UNFCCC, iar Protocolul de la Kyoto prevede, la rândul său, cerințe suplimentare de raportare. Monitorizarea și raportarea s-au ameliorat în ultimii ani și probabil ca această tendință va continua. Definițiile, modalitățile și normele aferente LULUCF în a doua perioadă de angajament din cadrul Protocolului de la Kyoto au fost revizuite și îmbunătățite cu ocazia celei de-a 17-a Conferințe a părților la UNFCCC, care s-a desfășurat la Durban în decembrie 2011^²¹. Mai precis, contabilizarea activităților de gestionare a pădurilor, inclusiv a produselor obținute prin exploatarea lemnului, va deveni obligatorie și au fost stabilite definiții pentru „perturbările naturale” și „drenarea și reumidificarea zonelor umede”.

Cu toate acestea, există încă lacune semnificative și trebuie să se depună eforturi suplimentare pentru a îmbunătăți nivelul de acuratețe și exhaustivitatea datelor raportate, în special a datelor referitoare la solurile agricole. Nivelul actual de incertitudine este relativ ridicat (aproximativ 35 %, ceea ce înseamnă că o tonă de CO₂ ar putea fi în realitate 1,35 sau 0,65 tone). Pe lângă faptul că îmbunătățirile vor sprijini contabilizarea, acestea vor oferi și un indicator riguros, clar și vizibil pentru progresele înregistrate în agricultură și silvicultură^²².

4.3.Încurajarea sinergiilor cu obiective de politică mai vaste

Există deja stimulente pentru promovarea utilizării bioenergiei^²³, dar nu și o abordare coerentă privind atenuarea schimbărilor climatice în sectorul LULUCF prin intermediul măsurilor în agricultură, silvicultură și industriile conexe.

Într-adevăr, atenuarea schimbărilor climatice ar putea juca un rol din ce în ce mai important în cadrul PAC. În cadrul reformei PAC, respectiv a așa-numitului „Bilanț de sănătate”^²⁴ din 2008, atenuarea schimbărilor climatice și adaptarea la acestea au fost marcate ca fiind „noi provocări”. Pentru a pregăti PAC pentru perioada 2014-2020, Comisia a evidențiat modul în care performanțele de mediu și climatice ale politicilor agricole ar putea fi îmbunătățite prin intermediul unor „componente ecologice”^²⁵ obligatorii, care să abordeze obiectivele de combatere a schimbărilor climatice și de mediu^²⁶. În plus, în cadrul politicii de dezvoltare rurală a UE post-2013, atenuarea schimbărilor climatice și adaptarea la acestea ar putea fi abordate prin oferirea unor stimulente mai eficiente pentru captarea carbonului în agricultură și în silvicultură. Unele dintre acestea ar putea duce la creșterea și protejarea stocurilor de carbon, generând, în același timp, cobeneficii în ceea ce privește biodiversitatea și adaptarea prin creșterea capacității de reținere a apei și reducerea eroziunii. Contabilizarea obligatorie a fluxurilor de carbon asociate ar crește vizibilitatea contribuției pozitive a acestor măsuri și ar asigura aportul integral al acestora la îndeplinirea obiectivelor de combatere a schimbărilor climatice.

Includerea în contabilizare a LULUCF ar clarifica, de asemenea, avantajele bioenergiei sustenabile, prin mai buna reflectare a emisiilor aferente, în special a celor care rezultă din arderea biomasei, și în prezent necontabilizate. Acest lucru ar consolida stimulentele furnizate de criteriile de sustenabilitate în contextul obiectivelor privind energia din surse regenerabile.

4.4.Luarea în considerare a caracteristicilor speciale ale sectorului

LULUCF este, totuși, diferit de alte sectoare. Absorbția și emisiile de gaze cu efect de seră în acest sector sunt consecința unor procese naturale relativ lente. Măsurile de tipul împăduririi pot avea un efect semnificativ abia după trecerea mai multor decenii. Prin urmare, măsurile de creștere a absorbției și de reducere a emisiilor în silvicultură și agricultură trebuie avute în vedere pe termen lung.

În plus, emisiile și absorbția sunt reversibile. Inversarea poate fi cauzată de fenomene extreme cum ar fi incendiile, furtunile, seceta, dăunătorii, care au un impact asupra pădurilor și a învelișului vegetal, sau poate fi rezultatul unor decizii de gestionare (de exemplu, de a tăia sau de a planta copaci). Mai mult, în păduri se înregistrează fluctuații anuale importante ale emisiilor și ale absorbției, care în unele state membre pot atinge 35 % din emisiile anuale totale, ca urmare a perturbărilor naturale și a exploatării. Acest lucru ar îngreuna sarcina statelor membre de a respecta obiectivele anuale.

5.Calea de urmat: O abordare treptată

Pentru a pregăti exploatarea pe deplin a potențialului de atenuare deținut de sectorul LULUCF, prin includerea sa oficială în cadrul angajamentelor UE de combatere a schimbărilor climatice, trebuie abordate corespunzător inadvertențele actualului cadru de contabilizare, caracteristicile sectorului LULUCF și circumstanțele din statele membre. Prin urmare, este necesară o abordare treptată.

În primul rând, trebuie să se instituie cadre care să permită o monitorizare și o contabilizare riguroase. Împreună cu prezenta comunicare, Comisia înaintează o propunere legislativă privind aceste norme riguroase de contabilizare. Propunerea presupune contabilizarea completă a emisiilor și a absorbției atât din silvicultură, cât și din activitățile agricole și acordă aceeași importanță acțiunilor de atenuare, indiferent dacă acestea se desfășoară în silvicultură, agricultură, industrii conexe sau sectorul energiei din surse regenerabile.

Trebuie îmbunătățite în continuare monitorizarea și raportarea bilanțului de carbon al LULUCF, pentru a susține cadrul de contabilizare și indicatorii UE care măsoară progresele din agricultură și silvicultură. Comisia propune îmbunătățirea monitorizării și a raportării prin revizuirea Deciziei privind mecanismul de monitorizare^²⁷ și prin continuarea dezvoltării sistemelor existente de monitorizare a utilizării terenurilor, cum ar fi Studiul-cadru privind utilizarea și ocuparea terenurilor (Land use/cover area frame survey - LUCAS).

Date fiind variabilitatea mare a emisiilor și a absorbției aferente pădurilor și frecvența mai scăzută a colectării datelor fundamentale necesare pentru inventariere, este inadecvat să se solicite sectorului să respecte obiectivele anuale de reducere a emisiilor, care se aplică celorlalte sectoare. Sectorul LULUCF se diferențiază de majoritatea celorlalte sectoare și prin durata mai mare necesară pentru ca măsurile de atenuare să producă efecte. Prin urmare, Comisia propune să se stabilească un cadru separat, destinat abordării circumstanțelor speciale din sectorul LULUCF.

În al doilea rând, după stabilirea în UE a unui cadru riguros și armonizat de contabilizare, ar putea fi avută în vedere includerea formală a sectorului în angajamentele UE din domeniul climei.

Totuși, acest lucru nu înseamnă că măsurile de atenuare din sectorul LULUCF ar trebui să fie suspendate. Având în vedere tendințele din acest sector și pentru a lansa eforturile de atenuare necesare, propunerea Comisiei prevede ca statele membre să pregătească planuri de acțiune pentru LULUCF. Acestea vor oferi o perspectivă strategică asupra LULUCF și vor constitui o etapă intermediară către integrarea deplină a sectorului și includerea acestuia în politicile UE în domeniul climei.

În concluzie, există motive întemeiate să se integreze treptat LULUCF în politica UE privind combaterea schimbărilor climatice. Propunerea legislativă a Comisiei pentru o abordare etapizată vizează:

elaborarea de norme riguroase pentru contabilizarea emisiilor și a absorbției aferente exploatării terenurilor, schimbării destinației terenurilor și silviculturii și, prin intermediul unui act separat, îmbunătățirea monitorizării și a raportării;
îmbunătățirea vizibilității unei serii de măsuri de atenuare din agricultură, silvicultură și producția și utilizarea sustenabilă a produselor obținute prin exploatarea lemnului, precum și crearea bazei pentru elaborarea stimulentelor de politică pentru aceste măsuri;
consolidarea integrității din punctul de vedere al mediului a angajamentelor luate, prin asigurarea reflectării corecte a emisiilor și a absorbției;
încurajarea sinergiilor cu politicile existente privind energia din surse regenerabile și industria lemnului, prin promovarea în UE a producției sustenabile, cu efecte pozitive asupra climei;
generarea de cobeneficii semnificative pentru biodiversitate, protecția solului și adaptarea la schimbările climatice (de exemplu, rețeaua Natura 2000), prin îmbunătățirea și menținerea stocurilor de carbon;
creșterea eficienței economice în urmărirea unor obiective mai ambițioase, prin atragerea contribuțiilor din partea tuturor sectoarelor.

1Decizia 1/CP.16 a Conferinței părților la UNFCCC („Acordurile de la Cancún”).

2Pe baza celui de-al patrulea Raport de evaluare al Grupului interguvernamental privind schimbările climatice (IPCC).

3Concluziile Consiliului European din 29-30.10.2009 și Rezoluția Parlamentului European din 4.2.2009 [2008/2105 (INI)].

4COM(2010)2020 final.

5Directiva 2003/87/CE și Decizia 406/2009/CE.

6Total național, fără sectorul LULUCF.

7Spre deosebire de gazele cu efect de seră, altele decât CO₂, generate de activitățile agricole, de exemplu metanul și protoxidul de azot provenite de la rumegătoare și îngrășăminte.

8Directiva 2009/29/CE.

9Decizia nr. 406/2009/CE.

10Cu excepția transporturilor aeriene și maritime internaționale.

11COM(2011)571 final.

12Orientările IPCC 2006.

13Sursele utilizate includ: Forest Europe, CEE-ONU și FAO (2011): State of Europe’s Forests 2011; Status and Trends in Sustainable Forest Management in Europe; FAO, Evaluarea resurselor forestiere mondiale FRA 2010, , http://www.fao.org/forestry/fra/fra2010/en/; Comunicarea la UNFCCC a inventarelor naționale privind gazele cu efect de seră (2011) http://unfccc.int/national_reports/annex_i_ghg_inventories/national_inventories_submissions/items/5888.php; Orientările IPCC pentru inventarele naționale ale gazelor cu efect de seră (2006), volumul 4, Agricultură, silvicultură și alte utilizări ale terenurilor; Pan et al. (2011) A large and persistent carbon sink in the world’s forests. Science DOI: 10.1126/science.1201609; Hiederer et al. (2011) Evaluation of BioSoil Demonstration Project; http://publications.jrc.ec.europa.eu/repository/bitstream/111111111/15905/1/lbna24729enc.pdf; FAO/IIASA/ISRIC/ISS-CAS/JRC, 2009. Harmonized World Soil Database (versiunea 1.1). FAO, Roma, Italia și IIASA, Laxenburg, Austria; Schulze et al. (2009) Integrated assessment of the European and North Atlantic Carbon Balance (results of CarboEurope-IP), DOI 10.2777/31254; Smith et al. (2005) Projected changes in mineral soil carbon of European croplands and grasslands, 1990–2080. Global Change Biology DOI: 10.1111/j.1365-2486.2005.001075.x.

14Al patrulea raport al Grupului interguvernamental privind schimbările climatice (2008).

15Concluziile Consiliului European din 4.12.2008.

16În acest context, scenariul statu quo presupune faptul că statele membre își vor atinge obiectivele de reducere a emisiilor cu 20%, inclusiv obiectivele privind energia din surse regenerabile.

17COM(2011) 112.

18Există însă un compromis: conversia nu trebuie să provoace „relocarea emisiilor de carbon”, respectiv înlocuirea alimentelor din producția internă cu alimente importate, care au o amprentă de carbon mai mare.

19A se vedea, de exemplu, Sathre R. și O'Connor J. (2010), A synthesis of research on wood products and greenhouse gas impacts, a 2-a ediție, Vancouver, B. C. FP Innovations, p. 117. (Raportul tehnic nr. TR-19R).

20Decizia 2002/358/CE a Consiliului.

21Decizia -/CMP.7 a Conferinței părților care funcționează ca reuniune a părților la Protocolul de la Kyoto.

22În prezent, numai emisiile de metan și de protoxid de azot sunt contabilizate în cadrul activităților agricole, nu și emisiile și absorbția de CO₂ asociate utilizării terenurilor agricole (emisiile și absorbția de carbon datorate solului). Contabilizarea obligatorie a acestor măsuri prin intermediul unor propuneri legislative ar completa evaluarea emisiilor și a absorbției legate de activitățile agricole.

23Directiva 2009/28/CE.

24Regulamentul (CE) nr. 72/2009 al Consiliului, Regulamentul (CE) nr. 73/2009 al Consiliului și Regulamentul (CE) nr. 74/2009 al Consiliului, referitoare la „Bilanțul de sănătate” al PAC.

25Plăți pentru practicile agricole care sunt benefice pentru climat și mediul înconjurător.

26COM(2010) 672.

27Propunere de Regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind un mecanism de monitorizare și de raportare a emisiilor de gaze cu efect de seră, precum și de raportare, la nivel național și al Uniunii, a altor informații relevante pentru schimbările climatice, prezentată de Comisie, COM(2011) 789 final - 2011/0372 (COD).

Yüklə 61,25 Kb.

Dostları ilə paylaş: