A. Conceptul de normă în exprimarea scrisă şi orală

A. Conceptul de normă în exprimarea scrisă şi orală

• A. Conceptul de normă în exprimarea scrisă şi orală

• B. Instrumente esenţiale de lucru: gramatici, îndreptare, dicţionare generale și de specialitate

• C. Limba şi funcţiile ei. Norma limbii literare

• D. Încălcări ale normei ortografice şi ortoepice în limba română

Normă lingvistică - sistem de reguli, de instrucţiuni care priveşte uzajul unei limbi;

• Normă lingvistică - sistem de reguli, de instrucţiuni care priveşte uzajul unei limbi;

• norma lingvistică priveşte toate nivelurile limbii: fonetica (dicţionare ortografice şi ortoepice), gramatica (norma morfo-sintactică), lexicul (dicţionare explicative);

• norma lingvistică - toate faptele de vorbire fixate din punct de vedere social, reprezentând uzul comun şi curent al unei comunităţi lingvistice, care poate fi considerat model de vorbire;

• norma este rezultatul evoluţiei istorice, fiind dependentă de variaţiile sociale (argou, limbaje specializate) şi teritoriale (graiuri, dialecte), prin urmare este variabilă diacronic;

• Preocuparea pentru descrierea sau reprezentarea limbii române apare destul de târziu, abia în secolul al XVIII-lea.

• Primele lucrări care consemnează în scris limba română apar destul de târziu:

• Lexicoanele (slavo-român, valah-latin, latin-român-maghiar sec. XVII) reprezintă primele preocupări lingvistice româneşti;

• Gramaticile apar mai târziu, spre sfârşitul sec.XVIII:

• Dimitrie Eustatievici, Gramatica românească, 1757

• S. Micu şi Gh.Şincai, Elementa linguae daco-romanae sive valachicae, 1780 (lucrarea cu cel mai mare efect şi primul manual de română ca limbă străină)

• Radu Tempea, Gramatica Românească, 1797

Secolul al XIX-lea

• Secolul al XIX-lea

• Primele decenii se remarcă mai ales prin activitatea învăţaţilor ardeleni:

• Lucrări gramaticale. Activitatea de elaborare a unor gramatici normative ale limbii române aparţine cu precădere învăţaţilor ardeleni.

• Lucrările lexicografice sunt rezultatul muncii ardelenilor:

• S. Micu, Dicţionar latin-român

• I.Piuariu-Molnar, Dicţionar german-valah

• Ioan Bobb, Dicţionariul rumânesc, latinesc şi unguresc

• Ioan Budai Deleanu, Lexiconul de la Buda, 1825

• În Moldova a apărut un Lexicon grecesc-românesc, iar

• În Muntenia, Ienăchiţă Văcărescu a scris dicţionare bilingve: român-turc şi turc-român, român-german şi german-român.

• La mijlocul sec. XIX se pun bazele activităţii normative şi ale apariţiei limbii române literare moderne.

• Unificarea limbii în scriere şi pronunţare;

• Perfecţionarea structurii morfologice cu păstrarea specificului limbii române;

• Împrumuturile din limbile romanice;

• Lucrări importante de lexicografie:

• Lazăr Şăineanu, Dicţionarul universal al limbii române, 1896

• Fr. Dame, Nouveau dictionnaire roumain-francais, 4 vol., 1893-1895

• Hariton Tiktin, Rumanisch-Deutsches Worterbuch, 3 vol. 1895-1925

• Dicţionarul Academiei (1906) Sextil Puşcariu

În prima parte a secolului al XX-lea se continuă preocupările Academiei Române pentru elaborarea lucrărilor indispensabile normării românei (dicţionare, gramatici).

• În prima parte a secolului al XX-lea se continuă preocupările Academiei Române pentru elaborarea lucrărilor indispensabile normării românei (dicţionare, gramatici).

• 1906 - Sextil Puşcariu preia conducerea redactării Dictionarului Academiei, operă de interes naţional, iar între 1913-1949 au apărut tomuri A-Lojniţă;

• 1931, Dicţionarul enciclopedic ilustrat „Cartea Românească”, I.A.Candrea;

• 1965 -2003 apare într-o nouă formă şi concepţie Dicţionarul limbii române (serie nouă), continuatorul DA, cu tomurile cuprinzând literele M-Z, sub conducerea mai multor lingvişti importanţi: I.Iordan, Al.Graur, I.Coteanu, Marius Sala;

• 1955,1957, Dicţionarul limbii române literare contemporane, 4 volume;

• 1958, Dicţionarul limbii române moderne, 1 volum;

• 1962-1966, Dicţionarul enciclopedic al limbii române, 4 volume;

• 1982, DOOM;

• 1986, DEX, cu ediţii succesive;

• 2005, DOOM2.

Gramatici

• Gramatici

• Iorgu Iordan, Gramatica limbii române, Bucureşti, 1937;

• Iorgu Iordan, Limba română actuală. O gramatică a „greşelilor”, Iaşi, 1943;

• Sextil Puşcariu, Limba română. I . Privire generală, Bucureşti 1940;

• Gramatica limbii române, vol.I, II, 1953, 1965, Bucureşti, cunoscută sub numele de Gramatica Academiei (GLR1);

• Gramatica limbii române, I. Cuvântul, II Enunţul, Editura Academiei Române, Bucureşti, 2005, tiraj nou, 2008 (GLR2);

Limba este formată dintr-un ansamblu de sisteme (fonetic, lexical, gramatical) şi serveşte ca instrument de comunicare la nivelul unei comunităţi lingvistice.

• Limba este formată dintr-un ansamblu de sisteme (fonetic, lexical, gramatical) şi serveşte ca instrument de comunicare la nivelul unei comunităţi lingvistice.

• limba este un sistem de semne, o schemă foarte cuprinzătoare prin abstracţiunea ei, care permite exprimarea ideilor, a acţiunilor, a gândurilor, a sentimentelor;

• Lucian Blaga numea limba „o unealtă a spiritului”.

• Limba îndeplineşte mai multe funcţii:

• funcţia socială (de comunicare), reflectă realitatea şi are un caracter de informare;

• funcţia expresivă (afectivă), estetică, subordonată scopului estetic;

• funcţia reflexivă, de autocunoaştere.

• Limba a fost privită şi ca un cod, cod lingvistic, care serveşte transmiterii informaţiei (comunicarea) de la un individ (emiţătorul) la altul (receptorul). Prin urmare, procesul de comunicare implică trei factori: emiţătorul - mesajul - receptorul.

Codificarea este condiţionată de:

• Codificarea este condiţionată de:

• Calea de transmisie

• Situaţia de comunicare

• Particularităţile receptorului

• Relaţia între emiţător şi receptor

Limba literară se defineşte printr-un sistem de norme ortografice, ortoepice, morfologice, sintactice, cu caracter stabil. Ea s-a format în urma unui lung proces de evoluţie şi reprezintă aspectul modern, cel mai evoluat, cel mai îngrijit, cel mai elaborat al limbii.

• Limba literară se defineşte printr-un sistem de norme ortografice, ortoepice, morfologice, sintactice, cu caracter stabil. Ea s-a format în urma unui lung proces de evoluţie şi reprezintă aspectul modern, cel mai evoluat, cel mai îngrijit, cel mai elaborat al limbii.

• Norma limbii literare - cum trebuie să se spună

• Norma lingvistică - cum se spune

• Norma limbii literare - caracter coercitiv, exercitând o anumită presiune asupra vorbitorilor sau a celor care o utilizează în scris.

• Norma literară este un ansamblu de prescripţii care au în vedere diversele nivele ale limbii, având grade de rigurozitate diferite. Norma ortografică şi cea ortoepică sunt mai riguroase, căci varianta literară se deosebeşte mult de variantele individuale (inculte, argotice, regionale), iar norma lexicală este cea mai puţin riguroasă, cea morfologică este mai fixă, iar cea sintactică mai liberă.

Norma literară are:

• Norma literară are:

• caracter convenţional, fiind impusă de sus în jos şi acceptată diferit de cei care redactează un text.

• caracter supradialectal. S-a format pe baza unui dialect, dar nu se confundă cu acesta şi acceptă particularităţi din celelalte dialecte/graiuri. (Cf. Dicţionar de ştiinţe ale limbii).

• Atenţie, limba literară nu se confundă cu limba literaturii artistice!!!

• materialul publicat pe site-ul : www.cna.ro Raport de consultanţă privind calitatea limbii române folosite în audiovizual REZULTATELE MONITORIZĂRII POSTURILOR DE RADIO ŞI TELEVIZIUNE în perioada 20 mai − 20 iunie 2009

Diacriticele

• Diacriticele

• o neglijenţă de redactare

• semnele diacritice specifice limbii române nu sunt facultative, ci obligatorii, la fel cum pe de altă parte, sunt obligatorii şi diacriticele specifice unor limbi străine: fr. Liège; magh. Bölöni.

• Scrierea cu iniţiala majusculă în cazul unor nume de instituţii (mai ales de ministere) sau a altor tipuri de nume proprii nu respectă întotdeauna normele: „raportului comisiei europene” − corect: Comisiei Europene; „fost ministru al muncii” − corect: al Muncii; „ministrul administraţiei şi internelor” − corect: Administraţiei şi Internelor; „Ministrul mediului” − corect: Mediului.

Printre greşelile elementare se numără şi:

• Printre greşelile elementare se numără şi:

• scrierea cu unul, doi sau trei „i” „nu poţi fii mai bună” corect: fi.

• lipsa cratimei din structura substantivelor compuse − nume de profesii / ocupaţii / grade sau alte tipuri de substantive compuse: „prim ministru” corect: prim-ministru; „redactor şef” corect: redactor-şef; „arhitect şef” − corect: arhitect-şef; din structura toponimelor (Baia Mare − corect: Baia-Mare;) din structura unor adverbe compuse (azi noapte − corect: azi-noapte; „azi dimineaţă − corect: azi-dimineaţă;), a unor adjective compuse (aşa numitul parteneriat civil − corect: aşa-numitul;).

• prezenţa cratimei pentru a lega prefixele/prefixoidele de cuvântul-bază: mega-scandal − corect: megascandal; co-prezentator − corect: coprezentator; port-armă − corect: portarmă.

folosirea greşită a cratimei pentru a lega articolul hotărât sau gruparea desinenţă + articol de unele substantive comune sau proprii (în neconformitate cu DOOM2): webcam-ul − corect: webcamul; „summit-ul” − corect: summitul; „showbiz-ul britanic” corect: showbizul; e-mail-uri” − corect: e mailuri; Washington-ul − corect: Washingtonul;

• folosirea greşită a cratimei pentru a lega articolul hotărât sau gruparea desinenţă + articol de unele substantive comune sau proprii (în neconformitate cu DOOM2): webcam-ul − corect: webcamul; „summit-ul” − corect: summitul; „showbiz-ul britanic” corect: showbizul; e-mail-uri” − corect: e mailuri; Washington-ul − corect: Washingtonul;

• Apare însă şi situaţia opusă, când articolul trebuie ataşat de cuvânt prin cratimă, ca urmare a finalei consonantice nespecifice limbii române: showul − corect: show-ul.

• Virgula lipseşte:

• pentru a separa două propoziţii principale juxtapuse: „Nu, stau aici poate iese” ; „Nu, nu ştiam e o noutate” ;

• pentru a izola o apoziţie sau o structură apozitivă extinsă de restul enunţului: „Patronul clubului Rapid, George Copos a fost prins de radare”;

• pentru a separa un vocativ sau o interjecţie de restul enunţului: „Ce faci barosane?” „A murit bre?” „Hai măi băiete!”„Şi te-ai dus dulce minune...” „Mulţumesc România, că mi-ai dat un asemenea jucător!”.

Virgula apare, incorect:

• Virgula apare, incorect:

• între subiect şi predicat sau între subiectivă şi regenta ei: „să joci bine, să ai rezultate, e ceva incredibil” ; „Şcoala, rămâne şcoală!”

• între verb şi complemente: „ar viza în C.E., agricultura” ;„rata anuală coborând, la 0,049%” .

• Semnul exclamării lipseşte uneori în contexte exclamative sau imperative – în care ar fi fost obligatoriu: „Ce le mai place viteza” – corect: „Ce le mai place viteza!”; „Stop la transferuri”– corect: „Stop la transferuri!”;

• Absenţa ghilimelelor sau a italicelor: „Prima casă începe în iulie” „prezentator Tema Zilei”– corect: prezentator al emisiunii „Tema zilei”/Tema zilei.

• Absenţa ghilimelelor româneşti: "intelectualii lui Băsescu"

• Abrevierea nu este urmată de punct: „jud Dolj” corect: jud.

• Rostirea greşită a literei x: „le-au luat în custodie mai [ecsact]”; „Mai [ecsact]” − corect: [egzact]; „Vor [ecsista] anul acesta” − corect: [egzista], [egzistă]; „Personalului [aucsiliar]” corect: [augzliar]; „O [ecsecuţie] plasată” − corect: [egzecuţie];

• Pronunţarea greşită a unor numerale cardinale sau ordinale: „şaptisprezece ani” − corect: şaptesprezece; „la ora optâsprezece treizeci”; „la începutul secolului al optisprezecelea” corect: optsprezece/optsprezecelea; „grecul [...] a sosit al optelea”; al optălea − corect: optulea.

• Rostirea greşită a unor cuvinte:

• împrumuturi neologice şi cuvinte mai vechi din limbă: „Echipa Naţională de [ruibi]”;„O singură repriză la [raibi]”; „la [ruibi]” − corect: [ragbi]; „hackerii” [hacării]” − corect: [hecării]; „în [marşalier]” − corect: [marşarier]; „[benoclu]” − corect: binoclu; „salar, salarul” − corect: salariu(l); „trebuie să te întorci la servici” „şi-au găsit [servici]” corect: serviciu; „avem peste tot [farseori]” − corect: [farsori]; „[trimetea] utilajul ăla luni” − corect: [trimitea]; „[hărtie]” − corect: [hârtie]; „[ştatele] de plată”; „europarlamentarii cu [ştate] vechi” − corect: [state(le)]; „[duminecă... dumineca...]” (− corect: [duminica]; (pronunţii specifice zonei Bucureştiului) „copii de care ea să aibă [grije]” − corect: [grijă].

nume proprii, româneşti şi străine: „a spus [biden]” − corect: [baidăn] (vicepreşedintele american Joe Biden); „Bruxelles [brucsel]” corect: [briusel]; „New [nu] York − corect: [niu]; „[Onişifor] Ghibu, Max [Bleşer]” − corect: [Onisifor], [Bleher];

• nume proprii, româneşti şi străine: „a spus [biden]” − corect: [baidăn] (vicepreşedintele american Joe Biden); „Bruxelles [brucsel]” corect: [briusel]; „New [nu] York − corect: [niu]; „[Onişifor] Ghibu, Max [Bleşer]” − corect: [Onisifor], [Bleher];

• pronunţarea hipercorectă, fără preiotare, a formelor verbului a fi şi a pronumelui personal care încep cu e: „[el]” „au tras cu o armă în [el]” − corect: [iel]; „ „Tendinţa [este] de a merge pe...; Cum [era] până acum”; „starea de sănătate [este] bună” − corect: [ieste, iera]; „[e] o mare bucurie pentru noi” − corect: [ie].

Greşelile de accentuare se observă atât la cuvintele vechi, cât şi la neologisme, la numele comune şi la cele proprii:

• Greşelile de accentuare se observă atât la cuvintele vechi, cât şi la neologisme, la numele comune şi la cele proprii:

• substantive comune: bolero” − corect: bolero; „editori, importatori şi distribuitori de carte” corect: editori; scrutin” − corect: scrutin; „simbol” − corect: simbol; „cu caracter de aversă” „acronimul − corect: acronimul; „butelie” − corect: butelie; „a făcut înconjurul” − corect: înconjurul; „Furia naturii” − corect: furia, furie; „duminică” − corect: duminică;

• nume proprii: „Cătălin Grădinariu” − corect: Grădinariu; „Panama” − corect: Panama; „Dobrogea” (TVR 2, 17.VI) − corect: Dobrogea.