A şaptea legislatură



Yüklə 5,05 Mb.
səhifə25/47
tarix11.09.2018
ölçüsü5,05 Mb.
#80787
1   ...   21   22   23   24   25   26   27   28   ...   47

TITLUL IX

OMBUDSMANUL

Articolul 204

Alegerea Ombudsmanului


(1) La începutul fiecărei legislaturi, imediat după alegerea sa sau în cazurile prevăzute la alineatul (8), Preşedintele lansează un apel la candidaturi în vederea numirii Ombudsmanului şi stabileşte termenul de prezentare a acestora. Apelul se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

(2) Candidaturile trebuie să fie susţinute de un număr de cel puţin 40 de deputaţi, resortisanţi ai cel puţin două state membre.

Fiecare deputat poate susţine o singură candidatură.

Candidaturile trebuie să cuprindă toate documentele justificative care permit stabilirea cu certitudine a capacităţii candidatului de a îndeplini condiţiile impuse de Statutul Ombudsmanului.

(3) Candidaturile se transmit comisiei competente care poate cere audierea celor interesaţi.

La aceste audieri poate participa orice deputat.

(4) Lista alfabetică a candidaturilor admisibile se supune ulterior votului Parlamentului.

(5) Votul este secret, iar decizia se adoptă cu majoritatea voturilor exprimate.

În cazul în care niciunul dintre candidaţi nu este ales la sfârşitul primelor două tururi, numai cei doi candidaţi care au obţinut cel mai mare număr de voturi în cel de-al doilea tur se pot menţine.

În toate cazurile de egalitate de voturi, este numit candidatul cel mai vârstnic.

(6) Înainte de deschiderea votului, Preşedintele se asigură că sunt prezenţi cel puţin o jumătate dintre membrii care compun Parlamentul.

(7) Persoana aleasă este invitată imediat să depună jurământul în fața Curții de Justiție.

(8) Cu excepţia cazurilor de deces sau destituire, Ombudsmanul rămâne în funcţie până la preluarea acesteia de către succesorul său.

Articolul 205

Activitatea Ombudsmanului


(1) Decizia privind statutul şi condiţiile generale de exercitare a funcţiilor Ombudsmanului, precum şi dispoziţiile de executare aferente, astfel cum au fost adoptate de Ombudsman, sunt anexate la regulament în scop informativ23.

(2) În conformitate cu articolul 3 alineatele (6) şi (7) din decizia menţionată anterior, Ombudsmanul informează Parlamentul cu privire la cazurile de administrare defectuoasă pe care le descoperă, iar comisia competentă poate întocmi un raport în legătură cu acestea. La sfârşitul fiecărei sesiuni anuale, Ombudsmanul prezintă Parlamentului un raport cu privire la rezultatele anchetelor întreprinse, în conformitate cu articolul 3 alineatul (8) din decizia menţionată anterior. Comisia competentă întocmeşte un raport care se prezintă Parlamentului în scopul dezbaterii.

(3) Ombudsmanul poate, de asemenea, să furnizeze informaţii comisiei competente, la cererea acesteia, sau să fie audiat de către aceasta, din proprie iniţiativă.

Articolul 206

Destituirea Ombudsmanului


(1) O zecime dintre membrii care compun Parlamentul pot solicita destituirea Ombudsmanului pe motiv că nu mai îndeplineşte condiţiile necesare exercitării funcţiilor sale sau pentru că a comis o abatere gravă.

(2) Cererea se trimite Ombudsmanului şi comisiei competente care, în cazul în care majoritatea membrilor săi consideră că motivele invocate sunt întemeiate, prezintă un raport Parlamentului. La cererea sa, Ombudsmanul este audiat înainte de supunerea la vot a raportului. Parlamentul, după dezbatere, hotărăşte prin vot secret.

(3) Înainte de începerea votului, Preşedintele se asigură de prezenţa a cel puţin jumătate dintre membrii care compun Parlamentul.

(4) În cazul unui vot favorabil destituirii Ombudsmanului şi în cazul în care acesta nu i-a dat curs, Preşedintele sesizează Curtea de Justiţie a Uniunii Europene cel mai târziu în perioada de sesiune următoare votului, solicitându-i să se pronunţe în cel mai scurt timp asupra cererii vizând declararea destituirii Ombudsmanului.

Demisia voluntară a Ombudsmanului întrerupe această procedură.

TITLUL X

SECRETARIATUL GENERAL AL PARLAMENTULUI

Articolul 207

Secretariatul General


(1) Parlamentul este asistat de un Secretar General numit de Birou.

Secretarul General îşi ia angajamentul solemn, în faţa Biroului, de a-şi exercita funcţiile în deplină imparţialitate şi cu corectitudine.

(2) Secretarul General al Parlamentului conduce un secretariat ale cărui componenţă şi organizare sunt stabilite de Birou.

(3) Biroul stabileşte organigrama Secretariatului General şi reglementările privind situaţia administrativă şi financiară a funcţionarilor şi a altor agenţi.

De asemenea, Biroul stabileşte categoriile de funcţionari şi agenţi în cazul cărora se aplică, integral sau parţial, articolele 11-13 din Protocolul privind privilegiile şi imunităţile Uniunii Europene.

Preşedintele Parlamentului transmite instituţiilor competente ale Uniunii Europene comunicările necesare.


TITLUL XI

COMPETENŢELE PRIVIND PARTIDELE POLITICE LA NIVEL EUROPEAN

Articolul 208

Competenţele Preşedintelui


Preşedintele reprezintă Parlamentul în relaţiile acestuia cu partidele politice la nivel european, în conformitate cu articolul 20 alineatul (4).

Articolul 209

Competenţele Biroului


(1) Biroul hotărăşte cu privire la cererea de finanţare introdusă de un partid politic la nivel european, precum şi cu privire la repartizarea creditelor între partidele politice beneficiare. Biroul stabileşte lista de beneficiari şi sumele alocate.

(2) Biroul hotărăşte cu privire la eventuala suspendare sau reducere a unei finanţări şi eventuala recuperare a sumelor acordate necorespunzător.

(3) La sfârşitul exerciţiului bugetar, Biroul aprobă raportul de activitate final şi situaţia financiară finală a partidului politic beneficiar.

(4) În condiţiile prevăzute de Regulamentul (CE) nr. 2004/2003 al Parlamentului European şi al Consiliului, Biroul poate acorda asistenţă tehnică partidelor politice la nivel european în conformitate cu propunerile acestora. Biroul poate delega Secretarului General anumite tipuri de decizii privind acordarea asistenţei tehnice.

(5) În toate cazurile prevăzute la alineatele (1)-(4), Biroul acţionează pe baza unei propuneri a Secretarului General. Cu excepţia cazurilor prevăzute la alineatele (1) şi (4), înainte de a lua o decizie, Biroul audiază reprezentanţii partidului politic în cauză. Biroul poate, în orice moment, solicita avizul Conferinţei preşedinţilor.

(6) În cazul în care Parlamentul constată, în urma unei verificări, că un partid politic la nivel european nu mai respectă principiile libertăţii, democraţiei, respectării drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi al statului de drept, Biroul hotărăşte excluderea partidului politic respectiv de la finanţare.


Articolul 210

Competenţele comisiei competente şi ale Parlamentului în şedinţa plenară


(1) La cererea unui sfert dintre membrii Parlamentului, reprezentând cel puţin trei grupuri politice, Preşedintele, după un schimb de opinii în cadrul Conferinţei preşedinţilor, solicită comisiei competente să verifice dacă un partid politic la nivel european continuă să respecte, în special în programul şi acţiunile sale, principiile care stau la baza Uniunii Europene, şi anume principiile libertăţii, democraţiei, respectării drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi al statului de drept.

(2) Comisia competentă, înainte de a prezenta o propunere de decizie Parlamentului, audiază reprezentanţii partidului politic în cauză. Comisia competentă solicită şi examinează avizul comitetului compus din personalităţi independente, prevăzut de Regulamentul (CE) nr. 2004/2003.

(3) Parlamentul hotărăşte cu majoritatea voturilor exprimate asupra propunerii de decizie prin care se constată că partidul politic în cauză respectă sau nu principiile enunţate la alineatul (1). Nu se pot depune amendamente. În ambele cazuri, dacă propunerea de decizie nu obţine majoritatea, decizia contrară se consideră adoptată.

(4) Decizia Parlamentului produce efecte din ziua depunerii cererii prevăzute la alineatul (1).

(5) Preşedintele reprezintă Parlamentul în cadrul comitetului format din personalităţi independente.

(6) Comisia competentă elaborează raportul prevăzut de Regulamentul (CE) nr. 2004/2003 al Parlamentului European şi al Consiliului privind aplicarea acestui regulament şi activităţile finanţate, pe care îl prezintă în plen.



Yüklə 5,05 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   21   22   23   24   25   26   27   28   ...   47




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin