Academia de Studii Economice din Moldova
Yüklə 1,79 Mb.
|
Vânzător, Cumpărător, 
Contract individual de muncă Nr. _______ 30 august 2003 Între firma „AVICO” şi domnul Emil Rusu se încheie următorul contract:
Din partea Agenţiei, Angajat, Director, Categorii de contracte comerciale internaţionale Comentarii scurte Din tipurile de contracte comerciale internaţionale cele mai frecvent întâlnite sunt: 1. Contractul comercial de factoring Prin acest contract, o parte, denumită factor, îşi asumă obligaţia ca, în baza unui comision, să realizeze creanţele, sub formă de facturi, pe care cealaltă parte, denumită aderent, se obligă să le transmită contra plată, prin subrogarea factorului în toate drepturile pe care le are asupra debitorilor (cumpărători ai mărfurilor livrate).
Acest contract prevede mobilizarea creditelor de către exportatori pe termen scurt şi pe termen mediu prin scoaterea de titluri de credite, în special sub formă de cambii. Firmele comerciale, industriale etc., care prezintă băncilor spre scontare cambii, sunt creditate de către instituţiile bancare respective. Creditul de scont ce se acordă acestor firme are o valoare egală cu cea a cambiilor, din care se scade taxa scontului.
Prin acest contract, finanţatorul pune la dispoziţia beneficiarului mijloace de producţie pe care le-a achiziţionat în acest scop, uneori cu concursul tehnic al beneficiarului. Plata se face în rate periodice, fiecare rată incluzând cota de amortizare plus beneficiul finanţatorului. Este un contract special de finanţare pe termen lung. 4. Contractul comercial de licenţă de brevet de invenţie Este contractul prin care o parte (licenţiatorul) transmite celeilalte părţi (licenţiatul) dreptul de folosinţă asupra unei invenţii protejate printr-un brevet de invenţie, în schimbul unui preţ, imprimându-i astfel un caracter oneros. 5. Contractul comercial de transfer de know-how Este contractul prin care o parte transmite celeilalte părţi, contra unui preţ, cunoştinţele sau procedeele tehnice pe care le deţine şi care nu au fost brevetate sau nu sunt brevetabile, necesare fabricării unui anumit produs, comercializării lui sau prestării unui anumit serviciu prin metode necunoscute. Noţiunea de know-how nu implică neapărat condiţia noutăţii absolute. Este suficient ca deţinătorul unor informaţii să facă ceva mai bine decât o persoană interesată, care achiziţionează aceste cunoştinţe, pentru a realiza accepţia lui know-how. 6. Contract comercial de mandat Este contractul prin care o persoană fizică sau juridică, numită mandatar, se obligă către o altă persoană, numită mandatant, să îndeplinească însărcinarea primită, în numele şi în contul acestuia.
Este contractul prin care o parte, numită comitent, împuterniceşte cealaltă parte, numită comisionar, să încheie în contul ei acte de comerţ. Ca şi în contractul de mandat, contractul de comision prezumă existenţa a două persoane: comitentul – persoana în contul căreia se încheie acte de comerţ; comisionarul – persoana care încheie actele de comerţ în numele său, dar în contul comitentului, având calitatea de comerciant independent. 8. Contractul comercial de consignaţie Este contractul prin care o persoană, numită consignant, încredinţează celeilalte părţi, numită consignatar, mărfuri în depozit pentru a fi comercializate în condiţiile stabilite, contra unui comision. Este o varietate a contractului de comision. Trăsătura specifică a acestui contract este aceea că mărfurile nu trec în proprietatea consignatarului, ci numai în posesia lui. Actul de vânzare este făcut în nume propriu, iar efectele lui se regăsesc în gestiunea comitentului, prin obligaţia primitorului de a-i deconta preţul încasat. 9. Contractul comercial de depozit Este contractul, prin care o parte, denumită deponent, predă pentru păstrare şi conservare celeilalte părţi, denumită depozitar, mărfuri, pe care acesta se obligă să le restituie la termenul convenit. 10. Contractul comercial de consulting şi de engineering Este contractul în care o parte (prestator) se obligă faţă de cealaltă parte (client) ca, în schimbul unui preţ, să ofere consultaţii tehnice de specialitate şi să asigure asistenţă tehnică privind realizarea unui anumit obiectiv industrial, social etc.  Glosar tematic
Amiabil, -i, amiabilă -e – 1. Care este înţelegător, prietenos, binevoitor. 2. (Despre litigii, conflicte etc.) Care rezolvă prin negociere, pe cale diplomatică. Din fr. amiable. arbitra(a), arbitrez – 1. A soluţiona un litigiu în calitate de arbitru. 2. A conduce desfăşurarea unei competiţii sportive. – Din fr. arbitrer. competitor, competitoare – Persoană care face concurenţă alteia care luptă pentru ocuparea pieţei. // concurent. Din fr. competiteur, lat. competitor. concesiune, concesiuni – 1. Convenţie prin care o persoană (fizică sau juridică) dobândeşte dreptul de a exploata anumite servicii publice sau anumite bunuri ale statului, în schimbul unor beneficii care revin acestuia din urmă. 2. Fin. Bunurile care formează obiectul acestei convenţii. – Din fr. concession, lat. concessio, – onis. cota(a), cotez – 1. (Despre acţiuni, hârtii de valoare etc.) A avea o anumită valoare, un anumit curs. 2. (Fin.) A stabili cursul acţiunilor, al titlurilor de creanţă etc. (la bursă). – Din fr. cote. design – Domeniu multidisciplinar interesat de ansamblul factorilor (social-economici, funcţionali, tehnici, ergonomici, estetici etc.), care contribuie la îmbunătăţirea aspectului şi calităţii produsului de mare serie. 2. Aspect exterior, fel în care se prezintă un lucru (d.p.d.v. estetic) Din engl., fr. design. exonera(a), exonerez – A scuti pe cineva, total sau parţial, de o datorie, de o obligaţie, de o sarcină. Din fr. exonerer, lat. exonerare. forfetar, -ă, – forfetari, -e – (Despre tarife, taxe, impozite etc.) Care este dinainte stabilit la o sumă globală şi invariabilă. – Din fr. forfaitaire. fungibil, -ă, fungibili, -e – (Despre lucruri). Care poate fi înlocuit, în executarea unei obligaţii, cu altul de acelaşi fel. – Din fr. fongible, lat. fungibilis. imputa(a), imput – 1. A reproşa cuiva ceva. A atribui cuiva fapte, atitudini greşite, nepotrivite, condamnabile. 2. A face pe cineva răspunzător de o pagubă adusă instituţiei, întreprinderii unde lucrează, impunându-l la despăgubiri. Din fr. imputer, lat. imputare. neavenit, – ă, neaveniţi, -te – Lipsit de valabilitate, considerat ca inexistent. – Nul şi neavenit. (Despre acte juridice). Din fr. non avenu. oneros, -i, oneroasă, -e – (despre contracte, convenţii etc.) Care impune cuiva sarcini; împovărător, apăsător, necinstit. Ex. Act cu titlu oneros – act juridic prin care o persoană se obligă să execute o prestaţie, fără a urmări să primească ceva în schimb. Din fr. onereux, lat. onerosus. preaviz, preavize – 1. Înştiinţare prealabilă de concediere făcută unui angajat;. 2. Interval de timp în care un angajat mai lucrează după primirea acestei înştiinţări. 3. Salariu care se cuvine celui concediat de la primirea înştiinţării până la concedierea sa. Din fr. preavis. prezuma(a), prezum – A considera probabil, ipotetic. Din fr. presumer. randament, randamente – 1. Raportul dintre efectul obţinut şi efortul depus într-o activitate; eficienţă. Efectul util al unui factor al procesului de producţie într-o unitate de timp. 2. Raportul dintre valoarea unei mărimi (energie, putere etc.) cedată de un sistem tehnic (maşină, aparat) sub o formă utilă şi valoarea aceleiaşi mărimi absorbită de acest sistem. Din fr. rendement. ratifica(a), ratific – A-şi manifesta, printr-un act, acordul de a fi parte la un tratat, la o convenţie. A aproba. Din lat. ratificare. redevenţă, redevenţe – Datorie, obligaţie, rentă care se plăteşte periodic la date fixe şi sub formă de cotă fixă. Din fr. redevance. reticent,-i, reticenţă,-e – (despre oameni şi cuvintele lor). Care manifestă reţinere, care omit voit, trec sub tăcere un lucru care trebuie spus. Din fr. réticence. speze – (rar)//spese - Cheltuieli. Din fr. spese. subroga(a), subrog – A înlocui pe cineva în exercitarea anumitor drepturi sau obligaţii; a înlocui un bun cu altul în cadrul unui patrimoniu, al unor raporturi juridice; a substitui. Din fr. subroger, lat. subrogare. tacit, -ă, taciţi, -te – (Despre un acord, o convenţie, o înţelegere etc.). Care nu este exprimat formal, dar care este subînţeles şi admis ca atare. Din fr. tacite, lat. tacitus. vanitate, vanităţi – Ambiţie neîntemeiată; dorinţă de a face impresie; înfumurat, trufaş. Din fr. vaniteux. uzanţă, uzanţe – Practică, obişnuinţă, obicei statornicit, regulă. Din fr. usage. Vinietă, viniete – Mic desen folosit ca ornament la începutul sau la sfârşitul unei cărţi ori al unui copiator; ornament pe coperta unei cărţi. Din fr. vignette. ? Probleme supuse discuţiei
 Exerciţii şi studii de caz
 CAPITOLUL XII
CORESPONDENŢA CU INSTITUŢIILE SISTEMULUI FINANCIAR-BANCAR ❏ 12.1 Noţiuni generale de corespondenţă financiar-bancară Unităţile care îşi coordonează activitatea referitoare la perceperea impozitelor, taxelor şi a altor venituri care revin bugetului de stat sunt instituţiile financiar-bancare: Ministerul Finanţelor, Direcţia Generală a Finanţelor Publice, instituţiile fiscale, băncile de stat şi particulare, casele de economii etc. Ca urmare, aceste unităţi economice devin, în textele aparţinând corespondenţei cu instituţiile sistemului financiar, emiţătorul general al corespondenţei, respondenţii fiind, după caz:
Vizând acţiuni ce au un caracter legal şi obligatoriu, scrisorile financiar-bancare au valoare de acte juridice, fiind imperative nu prin tonul lor, ci prin obligativitatea legală pe care o implică. Or, scrisorile emise de instituţiile financiar-bancare reprezintă acte legal constituite, indiferent de intenţia sau voinţa destinatarului, iar nerespectarea prevederilor lor atrag după sine penalizarea acestuia pentru fiecare zi de întârziere peste data limită stabilită pentru plată/rambursare. Reieşind din aceste calităţi normative, tipurile de mesaje din corespondenţa financiar-bancară au finalitate imediată şi inevitabilă. În funcţie de natura emitentului şi de specificul problemei la care se referă scrisoarea sau actul, corespondenţa financiar-bancară poate fi divizată în:
De exemplu, Direcţia Generală a Finanţelor Publice coordonează activitatea de percepere a taxelor şi impozitelor, fiind emiţătorul actelor şi scrisorilor oficiale privind încasarea impozitelor pe profit, pe salarii, clădiri, terenuri agricole, pe taxe de populaţie etc. În activitatea unităţilor economice administrative sau comerciale, corespondenţa cu unităţile bancare ocupă o poziţie preponderentă faţă de ansamblul relaţiilor de corespondenţă de afaceri a acestora, atât ca frecvenţă, cât şi ca valoare şi importanţă. Aceste relaţii dau naştere la drepturi şi obligaţii ale unităţilor economice, care se realizează, în cea mai mare parte, pe calea încasării sau achitării prin virament prin intermediul băncii. Decontările cu numerar conduc, de asemenea, la menţinerea relaţiilor cu băncile, prin intermediul ridicarii sau depunerii banilor la bancă. Pentru efectuarea acestor operaţii, unităţile economice şi instituţiile bancare întocmesc frecvent acte şi scrisori oficiale privind deschiderea de conturi la bancă, cumpărarea de carnete de cecuri cu limită de sumă şi fără limită de sumă, cumpărarea hârtiilor de valoare, efectuarea operaţiunilor de încasări şi plăţi etc. În baza cererilor depuse la bancă, unităţilor economice comerciale şi persoanelor juridice şi fizice, pentru efectuarea operaţiilor de încasări şi plăţi, li se pot deschide mai multe tipuri de conturi sau subconturi, cum ar fi: conturi (subconturi) curente, conturi de disponibilităţi, conturi de împrumut etc. Conform „Regulamentului de deschidere, modificare şi închidere a conturilor la băncile autorizate din Republica Moldova” (Hotărârea BNM Nr. 297 din 25.11.2004), pentru deschiderea conturilor, întreprinderile de tip „S.A”, „S.R.L.”, Asociaţiile Obşteşti trebuie să prezinte următoarele documente:
Persoana care depune la bancă documentele necesare pentru deschiderea contului este obligată să prezinte, pe lângă documentele enumerate, şi actul care confirmă identitatea sa. Faţă de persoanele fizice şi juridice care vor să se folosească de produsele creditare, băncile înaintează anumite cerinţe şi anume:
Pentru solicitarea unui credit bancar, titularul va depune la bancă un şir de documente, printre care:
Rezoluţia în vederea posibilităţii de finanţare de către bancă este prezentată solicitantului în urma examinării tuturor documentelor financiare depuse. Termenul creditării depinde de scopul creditului şi de solvabilitatea debitorului. Astfel, există credite pe termen scurt (un an şi mai puţin), pe termen mijlociu (de la 1 an la 5 ani) şi credite pe termen lung (mai mult de 5 ani). ❏ 12.2 Trăsăturile specifice ale corespondenţei financiar-bancare Sub aspect stilistic, mesajul corespondenţei financiar-bancare se deosebeşte de ce al corespondenţei de afaceri prin tonul său lipsit de afectivitate. În scrisorile de afaceri, emiţătorul este implicat afectiv în mesajul transmis, urmăreşte cu mare interes reacţia receptorului, dorind să obţină de la el un răspuns favorabil. Scopul urmărit nu este expus autoritar, ci cu multă diplomaţie, deoarece există undeva, în spatele textului, teama de a nu fi respins. Dimpotrivă, în corespondenţa financiar-bancară, emitentul îşi prezintă punctul de vedere neutru, imparţial, indiferent de reacţiile receptorului. Acest tip de mesaj prezintă situaţia, de fapt, cu răceală, cu obiectivitate şi are drept consecinţă rezolvarea nemijlocită a problemei expuse, cu sau fără acordul interior al receptorului, invocându-se temeiul legal în baza căruia se cere sau se vorbeşte. Scopul urmărit este întotdeauna atins, iar conflictul soluţionat. Este tipul de corespondenţă care intervine, de cele mai multe ori, după ce între emitent şi receptor este încheiată deja o rundă de corespondenţă. Pentru claritatea şi concizia stilului corespondenţei financiar-bancare, sunt folosiţi termeni financiari şi contabili tradiţionali, unii preponderent în forma genului masculin (cont, sold, cec, debit, credit, ordin), alţii – în forma genului feminin (factură, fişă, plată, trată). Spre deosebire de scrisorile de afaceri şi de unele scrisori ce fac parte din corespondenţa judiciară, cea mai mare parte a corespondenţei financiar-bancare nu se redactează în formă liberă, ci se completează pe formulare aprobate de către organe speciale (Ministerul Finanţelor, Banca Naţională etc.). Dat fiind acest fapt, textele de acest gen conţin o serie de abrevieri, utilizate în scop de economie de timp şi spaţiu. O parte din ele sunt generale, altele – specializate domeniului financiar-bancar. De exemplu: Abrevieri generale Abrevieri specifice domeniului financiar-bancar a.c. – anul curent ct. - cont adr. – adresa ct. crt. – cont curent dos. – dosar u/m – unitate de măsură l.c. – luna curentă U$ - dolari nr. – numărul bil. - bilanţ ord. – ordin bal. - balanţă etc. cod. st. dest. – codul staţiei de destinaţie fact. fisc. - factură fiscală scad. – scadenţă Corespondenţa financiar-bancară, ca şi cea juridică, se caracterizează printr-o serie de construcţii, clişee, formule de redactare, care se atestă mai ales la începutul şi la sfârşitul actelor. De exemplu:
Sub aspectul volumului, textele de acest tip sunt de dimensiune redusă, cu structură componenţială strictă, conţinând informaţii cuantificate, ceea ce înseamnă ca latura afectivă lipseşte. ❏ 12.3 Tipuri de scrisori financiar-bancare 12.3.1 Cererea de deschidere a contului Cererea de deschidere a contului este un act normativ, care cuprinde solicitarea persoanei juridice sau fizice adresată băncii, cu scopul de a deschide contul/conturile sau subcontul/subconturile corespunzătoare. Structura cererii de deschidere a contului cuprinde:
|