Admirate sau detestate, uneori controversate, alteori nedreptăţite

Pia Brătianu

• Personalitate fabuloasă, pe

• nedrept uitată astăzi, s-a aflat

• timp de peste 50 de ani , cu

• discreţie, în miezul celor mai

• importante evenimente din

• istoria României, de la Unirea

• Principatelor până după Marea

• Unire din 1918. Pia Brătianu a

• fost, după cum scria istoricul

• Ion Nistor, zeitatea nevăzută

• care “a suflat vânt bun în

• pânzele corăbiei cu care

• Brătienii au navigat bărbăteşte

• şi cu mult folos pentru ţară prin

• furtunile istoriei noastre”.

În 1858, fiica pitarului Luca Pleşoianu din Râmnicu-Vâlcea se

• În 1858, fiica pitarului Luca Pleşoianu din Râmnicu-Vâlcea se

• căsătoreste cu I.C. Brătianu.Din această căsătorie rezultă 8 copii,

• între aceştia fiind: Ionel (de cinci ori prim-ministru), Constantin

• ( ultimul preşedinte al PNL, mort în închisoarea de la Sighet) şi

• Vintilă (prim-ministru, primar al Capitalei, ministru de război în

• prima conflagraţie mondială, ministru de finanţe).

• Pia şi-a crescut şi educat copiii în respectul adânc faţă de valorile

• fundamentale: Dumnezeu, ţară, familie, onoare, sacrificiu.Ea

• vedea, mai ales în băieţi, nişte continuatori de nădejde ai operei

• patriotice a tătălui lor. “Voi trebuie să vă ocupaţi de politică – le

• scria ea fiilor aflaţi la studii la Paris; este o astfel de lipsă de

• oameni cumsecade care să lucreze cu inima, că n-o să se poată să

• vă sustrageţi.Prin urmare,pregătiţi-vă să fiţi oameni, fiindcă aveţi

• mult de făcut”.Nu a ezitat să-şi vândă moşia de zestre pentru a-i

• acoperi soţului cheltuielile periplului în căutarea unui principe

• străin.Îl ţinea la curent cu toate mişcările politice de la Bucureşti,

• îl încuraja, îl sfătuia aşa cum va face şi cu Ionel Brătianu până la

• moartea ei, în 1920,acest lucru aducându-i supranumele, de o rară

• căldură lăuntrică, de “bunica României Mari”

Ecaterina Teodoroiu

• “Găsesc înălţătoare ideea de a

• comemora printr-un monument

• înaltele fapte ale Ecaterinei

• Teodoroiu. Va fi din partea

• celor vii o dovadă de recunoş-

• tinţă şi de admiraţie; dar va fi

• de asemenea, cel mai frumos

• exemplu de virtuţi ale neamului

• pentru generaţiile ce vor veni”

• H. Berthelot

Ecaterina Teodoroiu, s-a născut în 1894, la Târgu-Jiu. Încă din

• Ecaterina Teodoroiu, s-a născut în 1894, la Târgu-Jiu. Încă din

• timpul şcolii a activat ca cercetaş iar imediat ce România a intrat

• în Primul Război Mondial, Ecaterina participă pe front ca soră

• medicală. În toamna anului 1916 participă la bătăliile de la Jiu,

• Podul Jiu, Sâmbotin, Ţânţăreni şi Filiaşi.

• Deşi rănită, a urmat frontul până la Iaşi, în dorinţa de a reveni pe

• câmpul de luptă. Internată în spital ,cu ocazia unei vizite a

• reginei Maria, Ecaterina primeşte gradul de sublocotenent.

• În martie 1917, este decorată cu ordinul “Virtutea cercetăşească

• în aur de război”, iar pentru faptele de arme de pe front, i se

• acordă “Virtutea militară de război clasa a II-a”, decoraţii pe care

• le va primi din mâinile regelui Ferdinand I.

• La 22 august 1917 , în timpul ofensivei din Moldova, Ecaterina

• Teodoroiu a căzut eroic,în fruntea plutonului pe care îl comanda

• ultimele ei cuvinte fiind:”Înainte băieţi, sunteţi cu mine!”.

• A fost înmormântată pe câmpul de luptă, apoi în Mausoleul de la

• Mărăşeşti iar în 1921, în mausoleul din centrul oraşului Târgu-Jiu.

Ana Ipătescu

• “Poporul mânios trebui să bată în

• retragere. Multora le pierea treptat

• curajul şi începură să se îndoiască de

• cauza poporului suveran, temându-se

• că libertatea, dobândită cu puţine zile

• în urmă, va fi pierdută. Disperarea

• ajunsese de acum la un grad înalt,

• când o eroină parcă se năpusti din

• nori, venind pe Podul Mogoşoaiei cu

• două pistoale în mână. Ea striga din

• toate puterile:

• Tineri, curaj, salvaţi libertatea!>”

•