Complementaritatea Instrumentului financiar LIFE+
Protecţia mediului constituie una dintre dimensiunile fundamentale ale dezvoltării durabile a Uniunii Europene. Aceasta reprezintă o prioritate pentru cofinanţarea comunitară şi ar trebui finanţată, în principal, prin intermediul instrumentelor financiare orizontale ale Comunităţii, inclusiv Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune, Fondul agricol european pentru dezvoltare rurală, Programul-cadru pentru competitivitate şi inovaţie, Fondul european pentru pescuit şi cel de-al şaptelea Program-cadru pentru cercetare, dezvoltare tehnologică şi activităţi demonstrative.
Aceste instrumente financiare comunitare nu acoperă toate priorităţile de mediu. În consecinţă, este nevoie de un instrument financiar pentru mediu (LIFE+), care să ofere asistenţă specifică pentru dezvoltarea şi punerea în aplicare a politicii şi a legislaţiei comunitare în materie de mediu, în special a obiectivelor celui de-al şaselea Program comunitar de acţiune pentru mediu (PAM 6) instituit prin Decizia nr. 1600/2002/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 22 iulie 2002.
Cerinţele de protecţia mediului trebuie să fie integrate în definirea şi punerea în aplicare a politicilor şi activităţilor comunitare, inclusiv a instrumentelor financiare. În consecinţă, LIFE+ ar trebui să fie complementar celorlalte instrumente financiare comunitare, iar Comisia şi statele membre ar trebui să asigure această complementaritate la nivel comunitar, naţional, regional şi local.
Programul Naţional pentru Dezvoltare Rurală - PNDR
Fondul European pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (FEADR) este un instrument de finanţare creat de Uniunea Europeană pentru a sprijinii ţările membre în implementarea Politicii Agricole Comune. Politica Agricolă Comună este un set de reguli şi mecanisme care reglementează producerea, procesarea şi comercializarea produselor agricole în Uniunea Europeană şi care acordă o mare atenţie dezvoltării rurale.
FEADR reprezintă o oportunitate de finanţare pentru spaţiul rural românesc, în valoare de aproximativ 7,5 miliarde de euro, începând cu 2007 şi până în 2013. FEADR se bazează pe principiul cofinanţării proiectelor de investiţii private. Fondurile europene pentru agricultură vor putea fi accesate în baza documentului-cheie Programul Naţional pentru Dezvoltare Rurală (PNDR).
Axe prioritare tematice:
AXA 1: Creşterea competitivităţii sectoarelor agricol şi forestier
1.1. Măsuri menite să îmbunătăţească cunoştinţele şi să consolideze potenţialul uman
1.1.1. Formare profesională (training), informare şi difuzare de cunoştinţe
1.1.2. Instalarea tinerilor fermieri
1.2. Măsuri menite să restructureze şi să dezvolte capitalul fizic şi să promoveze inovaţia
1.2.1. Modernizarea exploataţiilor agricole
1.2.2. Îmbunătăţirea valorii economice a pădurii
1.2.3. Creşterea valorii adăugate a produselor agricole şi forestiere
1.2.5. Îmbunătăţirea şi dezvoltarea infrastructurii legate de dezvoltarea şi adaptarea agriculturii şi silviculturii
1.3. Măsuri de tranziţie pentru România
1.4.1. Sprijinirea fermelor agricole de semi-subzistenţă
1.4.2. Înfiinţarea grupurilor de producători
1.4.3. Furnizarea de servicii de consiliere şi consultanţă pentru agricultoră
AXA 2: Îmbunătăţirea mediului şi a spaţiului rural
2.1. Măsuri privind utilizarea durabilă a terenurilor agricole
2.1.1. Sprijin pentru Zona Montană Defavorizată
2.1.2. Sprijin pentru zone defavorizate - altele decât zona montană
2.1.4. Plăţi de agro-mediu
2.2. Măsuri privind utilizarea durabilă a terenurilor forestiere
2.2.1. Prima împădurire a terenurilor agricole
AXA 3: Calitatea vieţii în zonele rurale şi diversificarea economiei rurale
3.1. Măsuri privind diversificarea economiei rurale
3.1.2. Sprijin pentru crearea şi dezvoltarea de micro-întreprinderi
3.1.3. Încurajarea activităţilor turistice
3.2. Măsură privind îmbunătăţirea calităţii vieţii în zonele rurale
3.2.2. Renovarea, dezvoltarea satelor, îmbunătăţirea serviciilor de bază pentru economia şi populaţia rurală şi punerea în valoare a moştenirii rurale
AXA 4: Axa LEADER
4.1. Implementarea strategiilor de dezvoltare locală
4.1.1. Creşterea competitivităţii sectoarelor agricol şi forestier
4.1.2. Îmbunătăţirea mediului şi spaţiului rural
4.1.3. Calitatea vieţii şi diversificarea economiei rurale
4.2.1. Implementarea proiectelor de cooperare
4.3.1 Funcţionarea Grupurilor de Acţiune Locală, dobândirea de competenţe şi animarea teritoriului
4.3.1.1 Construcţie parteneriate public-private
4.3.1.2 Funcţionarea Grupului de Acţiune Locală, dobândirea de competenţe şi animarea teritoriului
Programul Operaţional Sectorial de Mediu (POS Mediu)
POS Mediu este documentul aprobat de Comisia Europeană pentru implementarea priorităţilor de mediu ale României care sunt aprobate pentru finanţare din fonduri structurale şi fondul de coeziune. POS Mediu continuă programele de dezvoltare a infrastructurii de mediu din perioada de pre-aderare (PHARE, ISPA şi SAPARD). POS Mediu este strâns corelat cu obiectivele naţionale strategice prevăzute în Planul Naţional de Dezvoltare (PND) elaborat pentru perioada 2007-2013 şi Cadrul Naţional Strategic de Referinţă (CNSR), care se bazează pe principiile, practicile şi obiectivele urmărite la nivelul Uniunii Europene.
În vederea atingerii acestor obiective, s-au identificat următoarele axe prioritare:
Axa prioritară 1 – “Extinderea şi modernizarea sistemelor de apă şi apă uzată”, această prioritate va fi finanţată din Fondul de Coeziune.
Axa prioritară 2 – „Dezvoltarea sistemelor de management integrat al deşeurilor şi reabilitarea siturilor contaminate istoric”, această axă prioritară va fi finanţată din Fondul European de Dezvoltare Regională.
Axa prioritară 3 – „Reducerea poluării şi diminuarea efectelor schimbărilor climatice prin restructurarea şi reabilitarea sistemelor de încălzire urbană pentru atingerea ţintelor de eficienţă energetică în localităţile cele mai afectate de poluare”. Această axă prioritară va fi finanţată din Fondul de Coeziune.
Axa prioritară 4 – “Implementarea Sistemelor Adecvate de Management pentru Protecţia Naturii”, această prioritate va fi finanţată din Fondul European pentru Dezvoltare Regională.
Axa prioritară 5 – “Implementarea infrastructurii adecvate de prevenire a riscurilor naturale în zonele cele mai expuse la risc”, această axă prioritară va fi finanţată din Fondul de Coeziune.
Axa prioritară 6 – “Asistenţa Tehnică” este complementară Programului Operaţional Asistenţă Tehnică, gestionat de Ministerul Economiei şi Finanţelor şi va furniza asistenţă specifică pentru identificarea proiectelor, monitorizare, evaluare şi control, precum şi pentru activităţi de comunicare care să asigure publicitatea intervenţiilor programului. Această axă prioritară va fi finanţată din Fondul European pentru Dezvoltare Regională.
Axele prioritare ale POS Mediu sunt în conformitate cu Prioritatea 3 „Protecţia şi îmbunătăţirea calităţii mediului” din PND 2007-2013, şi cu prioritatea tematică „Dezvoltarea infrastructurii de bază la standarde europene” din CNSR. În acelaşi timp, POS Mediu este complementar cu alte priorităţi de dezvoltare ale României care conduc la dezvoltarea durabilă a ţării.
De asemenea, POS Mediu se bazează pe obiectivele şi priorităţile strategice stabilite în documentele/strategiile naţionale :
-
Planul Naţional de Acţiune pentru Mediu;
-
Documentul Complementar de Poziţie pentru negocierea Capitolului 22 - Mediu - şi Planurile de Implementare sectoriale aferente acestuia;
-
Strategia de Dezvoltare Durabilă a României orizont 2025;
-
Strategia Naţională pentru Gestionarea Deşeurilor;
-
Planul Naţional de Gestiune a Deşeurilor şi Planurile Regionale de Gestiune a Deşeurilor;
-
Strategia Naţională pentru protecţia împotriva inundaţiilor;
-
Strategia Naţională pentru protecţia atmosferei.
Programul Operaţional Regional - POR
Obiective specifice:
-
Creşterea rolului economic şi social al centrelor urbane, prin adoptarea unei abordări policentrice, în vederea stimulării unei dezvoltări mai echilibrate a Regiunilor;
-
Îmbunătăţirea accesibilităţii Regiunilor şi în particular a accesibilităţii centrelor urbane şi a legăturilor cu zonele înconjurătoare;
-
Creşterea calităţii infrastructurii sociale a Regiunilor;
-
Creşterea competitivităţii Regiunilor ca locaţii pentru afaceri;
-
Creşterea contribuţiei turismului la dezvoltarea Regiunilor
AXA PRIORITARĂ 1 - Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor - potenţiali poli de creştere
AXA PRIORITARĂ 2 - Îmbunătăţirea infrastructurii de transport regionale şi locale
AXA PRIORITARĂ 3 - Îmbunătăţirea infrastructurii sociale
AXA PRIORITARĂ 4 - Sprijinirea dezvoltării mediului de afaceri regional şi local
AXA PRIORITARĂ 5 - Dezvoltarea durabilă şi promovarea turismului
AXA PRIORITARĂ 6 - Asistenţă tehnică
Program Operaţional Sectorial Pentru Creşterea Competitivităţii (POS-CCE)
Obiective specifice:
-
Obiectivul global îl reprezintă creşterea productivităţii întreprinderilor româneşti pentru reducerea decalajelor faţă de productivitatea medie la nivelul Uniunii Europene
-
Măsurile întreprinse vor genera până în 2015 o creştere medie a productivităţii de cca. 5,5% anual şi vor permite României să atingă un nivel de aproximativ 55% din media UE
AXA PRIORITARĂ 1 - Un sistem inovativ şi eco-eficient de producţie
AXA PRIORITARĂ 2 - Cercetare, dezvoltare tehnologică şi inovare pentru competitivitate
AXA PRIORITARĂ 3 - Tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor pentru sectoarele privat şi public
AXA PRIORITARĂ 4 - Creşterea eficienţei energetice şi a siguranţei în aprovizionare, în contextul combaterii schimbărilor climatice
AXA PRIORITARĂ 5 - Asistenţă Tehnică
POS - TRANSPORT
Obiective specifice:
-
Modernizarea şi dezvoltarea axelor prioritare TEN-T relevante, cu aplicarea măsurilor necesare în domeniul mediului înconjurător;
-
Promovarea dezvoltării unui sistem de transport echilibrat în ceea ce priveşte toate modurile de transport, prin încurajarea dezvoltării sectoarelor feroviar, naval şi inter-modal;
-
Promovarea unei dezvoltări durabile, în special prin minimizarea efectelor adverse asupra mediului şi creşterea siguranţei traficului.
AXA PRIORITARĂ 1 - Modernizarea şi dezvoltarea axelor prioritare TEN-T în scopul dezvoltării unui sistem de transport durabil şi integrării acestuia cu reţelele de transport ale UE
AXA PRIORITARĂ 2 - Modernizarea şi dezvoltarea infrastructurii naţionale de transport în afara axelor prioritare TEN-T în scopul creării unui sistem naţional de transport durabil
AXA PRIORITARĂ 3 - Modernizarea sectorului de transportul în scopul creşterii protecţiei mediului şi a sănătăţii publice şi siguranţei pasagerilor
AXA PRIORITARĂ 4 - Asistenţă Tehnică pentru POS-T
Programe de Cooperare Teritorală
-
Cooperare Teritorială Transfrontalieră
-
Programul Operaţional de Cooperare Transfrontalieră România-Bulgaria - destinat cooperării la nivelul judeţelor aflate la graniţa România-Bulgaria
-
Programul Operaţional de Cooperare Transfrontalieră Ungaria-România - destinat cooperării la nivelul judeţelor aflate la graniţa Ungaria-România
-
Programul Operaţional de Cooperare România-Ucraina-Republica Moldova
-
Programul Operaţional de Cooperare Transfrontalieră Ungaria-Slovacia-România-Ucraina
-
Programul Operaţional de Cooperare Transfrontalieră România-Serbia
-
Programul Operaţional de Cooperare Transfrontalieră în bazinul Mării Negre
Cooperare Teritorială Transnaţională
-
Programul de Cooperare Transnaţională Europa de Sud-Est
Programe de Cooperare Interregională
-
Programul de Cooperare Teritorială INTERREG IVC
-
Programul de Cooperare Interregională ESPON 2013 - pentru efectuarea de studii în domeniul amenajării teritoriului
-
Programul de Cooperare Teritorială INTERACT II
-
Programul de Cooperare Interregională URBACT II - destinat cooperării între oraşele Uniunii Europene
Matrice - Plan de implementare, monitorizare şi evaluare a acţiunilor pentru problema “Degradarea calităţii apelor de suprafaţă” Cod PM – 01
CATEGORIA DE PROBLEME: Degradarea calităţii apelor de suprafaţă
OBIECTIV GENERAL: Prevenirea degradării şi conservarea calităţii apelor de suprafaţă
PROBLEMA DE MEDIU: Insuficienţa sau lipsa sistemelor de canalizare şi epurare în localităţile cu peste 2000 l.e. în special în localităţile cu sisteme centralizate de distribuţie a apei potabile
Obiectiv specific
|
Ţintă
|
Indicator
|
Acţiune
|
Responsabil
|
Termen
|
Surse de finanţare
|
implementare
|
monitorizare
|
Extinderea şi reabilitatrea sistemelor de colectare a apelor uzate menajere în aglomerările umane cu peste 2000 locuitori echivalenţi
|
Realizarea sistemelor de canalizare şi a staţiilor de epurare pentru aglomerările umane cu peste 2000 locuitori echivalenţi în scopul conformării cu prevederile Directivei 91/271/EEC
| -
lungime reţea de canaliza-re
-
debit de apă uzată
-
debit de apă uzată epurată
-
indicatori de calitate a apelor uzate epurate
-
indicatori de calitate a receptori-lor naturali a apelor uzate
|
Extinderea şi reabilitarea reţelelor de canalizare în localităţile cu peste 2000 l.e.
|
CL
Operator apă – canal
Primării locale
|
GNM - CJ Arad
CJ Arad
APM Arad
Apele Române
|
2018
|
Surse externe
Surse interne
Surse naţionale
|
Reabilitarea staţiilor de epurare existente în localităţile cu peste 2000 l.e.
|
CL
Operator apă-canal
Primării Locale
|
GNM - CJ Arad
CJ Arad
APM Arad
|
2018
|
Surse naţionale
Surse externe
Surse interne
|
Realizarea de staţii de epurare în toate localităţile cu peste 2000 l.e.
|
CL
Operator apă-canal
Primării locale
|
GNM - CJ Arad
CJ Arad
APM Arad
|
2018
|
Surse naţionale
Surse externe
Surse interne
|
Monitorizarea calităţii efluentului evacuat din staţiile de epurare a localităţilor cu peste 2000 l.e.
|
CL
Operator apă-canal
Apele române
|
GNM - CJ Arad
CJ Arad
APM Arad
Apele Române
|
permanent
|
Surse naţionale
Surse externe
Surse interne
|
PROBLEMA DE MEDIU: Poluarea datorată depozitării necontrolate a deşeurilor în zona inundabilă şi pe malurile albiilor râurilor, în special a deşeurilor menajere şi a rumeguşului
Obiectiv specific
|
Ţintă
|
Indicator
|
Acţiune
|
Responsabil
|
Termen
|
Surse de finanţare
|
implementare
|
monitorizare
|
Reducerea riscului poluării apelor de suprafţă şi asigurarea secţiunii de scurgere
|
Respectarea prevederilor legale privind depozitarea deşeurilor şi prelucrării lemnului
| -
indicatori de calitate a factorilor de mediu (în zonele de influenţă a depozitelor)
-
debitul râului
|
Realizarea unui sistem funcţional de colectare selectivă a deşeurilor la şi de la sursă
|
CL
Operator salubritate
|
APM Arad
CJ Arad
GNM – CJ Arad
|
permanent
|
Surse interne
Surse externe
|
Elaborarea materialelor educative privind colectare selectivă a deşeurilor
|
APM Arad
|
ARPM
ANPM
|
permanent
|
Surse interne
|
Descurajarea depozitării ilegale a deşeurilor prin urmărirea sistematică şi aplicarea de amenzi contavenţionale celor vinovaţi
|
CL
GNM-CJ Arad
|
GNM – CJ Arad
Apele Române
|
permanent
|
Surse interne
|
PROBLEMA DE MEDIU: Lipsa sistemelor de canalizare şi epurare în localităţile cu sub 2000 l.e., în special în localităţile cu sisteme centralizate de distribuţie a apei potabile
Obiectiv specific
|
Ţintă
|
Indicator
|
Acţiune
|
Responsabil
|
Termen
|
Surse de finanţare
|
implementare
|
monitorizare
|
Extinderea şi reabilitarea sistemelor de colectare a apelor uzate menajere în aglomerările umane cu sub 2000 locuitori echivalenţi
|
Realizarea sistemelor de canalizare şi a staţiilor de epurare pentru aglomerările umane cu sub 2000 locuitori echivalenţi în scopul conformării cu prevederile Directivei 91/271/EEC
| -
lungime reţea de canaliza-re
-
debit de apă uzată
-
debit de apă uzată epurată
-
indicatori de calitate a apelor uzate epurate
-
indicatori de calitate a receptori-lor naturali a apelor uzate
|
Extinderea şi reabilitarea reţelelor de canalizare în localităţile cu sub 2000 l.e.
|
CL
Operator apă –canal
Primării locale
|
GNM – CJ Arad
CJ Arad
APM Arad
Apele Române
|
Începând cu 2009
|
Surse naţionale
Surse externe
Surse interne
|
Reabilitarea staţiilor de epurare existente în localităţile cu sub 2000 l.e.
|
CL
Operator apă-canal
Primării locale
|
GNM – CJ Arad
CJ Arad
APM Arad
Apele Române
|
Începând cu 2009
|
Surse naţionale
Surse externe
Surse interne
|
Realizarea de staţii de epurare în toate localităţile cu sub 2000 l.e.
|
CL
Operator apă-canal
Primării locale
|
GNM – CJ Arad
CJ Arad
APM Arad
Apele Române
|
Începând cu 2009
|
Surse naţionale
Surse externe
Surse interne
|
Monitorizarea calităţii efluentului evacuat din staţiile de epurare a localităţilor cu sub 2000 l.e.
|
CL
Operator apă – canal
Apele Române
|
GNM – CJ Arad
CJ Arad
APM Arad
Apele Române
|
permanent
|
Surse interne
|
Extindere reţea apă potabilă cu 7 km, extindere reţea canalizare 19 km şi realizare staţie de epurare - comuna Sepreuş
|
CL
Operator apă –canal
Primării Locale
|
GNM – CJ Arad
CJ Arad
APM Arad
|
Începând cu 2009
|
Surse naţionale
Surse externe
Surse interne
|
Staţie pentru epurarea apelor uzate provenite din canalizarea locuinţelor de serviciu şi a sediului administrativ - comuna Iratoşu
|
CL
Operator apă –canal
Primării Locale
|
GNM – CJ Arad
CJ Arad
APM Arad
|
Începând cu 2009
|
Surse naţionale
Surse externe
Surse interne
|
PROBLEMA DE MEDIU: Nefuncţionalitatea şi lipsa de performanţă a staţiilor de epurare, în ceea ce priveşte tratarea apelor uzate
Obiectiv specific
|
Ţintă
|
Indicator
|
Acţiune
|
Responsabil
|
Termen
|
Surse de finanţare
|
implementare
|
monitorizare
|
Realizarea unor sisteme performante de epurare a apelor uzate
|
Reducerea cantităţilor de poluanţi evacuaţi în emisari naturali
| -
clasa de calitate
-
debite de apă
-
indicatori de calitate a apei uzate
|
Retehnologizarea staţiilor de epurare
|
CL
Operator apă – canal
Agenţii economici
|
GNM – CJ Arad
CJ Arad
APM Arad
Apele Române
|
Începând cu 2009
|
Surse naţionale
Surse externe
Surse interne
|
Monitorizarea calităţii efluentului epurat
|
CL
Operator ap-canal
Agenţii economici
|
GNM – CJ Arad
CJ Arad
APM Arad
Apele Române
|
permanent
|
Surse interne
|
Încadrarea cu personal de specialitate în exploatarea staţiilor de epurare
|
CL
Operator apă - canal
|
GNM – CJ Arad
CJ Arad
APM Arad
|
permanent
|
Surse interne
|
PROBLEMA DE MEDIU: Poluarea apelor cu nitriţi, nitraţi şi amoniu proveniţi din surse agricole
Obiectiv specific
|
Ţintă
|
Indicator
|
Acţiune
|
Responsabil
|
Termen
|
Surse de finanţare
|
implementare
|
monitorizare
|
Protecţia apelor împotriva poluării cu nitriţi, nitraţi şi amoniu proveniti din activităţi agricole
|
Reducerea poluării apelor cu nitraţi conform Directivei 91/676/CEE
| -
Concentraţia de nitraţi în apele de suprafaţă şi subterană
|
Monitorizarea zonelor vulnerabile şi utilizarea optimă a îngrăşămintelor
|
OSPA
Apele Române
|
DADR
|
permanent
|
Surse interne
|
Intocmirea studiilor agrochimice şi a planurilor de fertilizare, aplicarea programului de acţiune pentru evitarea impurificării apelor de suprafaţă cu nitraţi din surse agricole
|
Deţinătorii de terenuri
DADR
Apele Române
OSPA
|
DADR
GNM- CJ Arad
|
permanent
|
Surse interne
|
Monitorizarea efectului aplicării Codului de bune practici agricole
|
Deţinătorii de terenuri
DADR
Apele Române
OSPA
|
APM Arad
OSPA
GNM-CJ Arad
|
permanent
|
Surse interne
|
Construcţia şi reabilitarea platformelor de depozitare a gunoiului de grajd şi a bazinelor de stocare dejectii lichide
|
Agenţii economici
Producători agricoli
|
APM Arad
GNM- CJ Arad
|
permanent
|
Surse interne
|
Conştientizarea producătorilor agricoli privind utilizarea raţională a îngrăşămintelor organice şi minerale şi aplicarea Codului de bune practici agricole
|
DADR
OSPA
|
APM Arad
DADR
|
permanent
|
Surse interne
|
Construcţia instalaţiilor cu producere biogaz având ca substrat materiale de natură vegetală şi animală
|
Agenţii economici
|
GNM-CJ Arad
APM ARad
|
permanent
|
Surse interne
|
PROBLEMA DE MEDIU: Poluarea apelor de suprafaţă din zonele turistice şi de agrement
Obiectiv specific
|
Ţintă
|
Indicator
|
Acţiune
|
Responsabil
|
Termen
|
Surse de finanţare
|
implementare
|
monitorizare
|
Realizarea infrastructurii de mediu în zone fără sisteme centralizate de canalizare a apei
|
Reducerea poluării apelor de suprafaţă din zone turistice
| -
clasa de calitate
-
debite de apă
-
indicatori de calitate a apei uzate
|
Dotarea zonelor turistice şi de agrement cu sisteme de colectare şi epurare a apelor uzate
|
Agenţii economici
CL
|
APM Arad
GNM- CJ Arad
Apele Române
|
permanent
|
Surse interne
Surse externe
Surse naţionale
|
PROBLEMA DE MEDIU: Necesitatea identificării unor soluţii de ecologizare a amplasamentelor fostelor sisteme de epurare a apelor uzate industriale (ex. platforma industrială a municipiului Arad - Indagrara) şi racordarea traseelor care erau preluate în ele la magistrale funcţionale
Obiectiv specific
|
Ţintă
|
Indicator
|
Acţiune
|
Responsabil
|
Termen
|
Surse de finanţare
|
implementare
|
monitorizare
|
Diminuarea poluării râului Mureş
|
Reducerea cantităţilor de poluanţi evacuaţi
| -
clasa de calitate
-
debit de apă uzată epurată
-
indicatori de calitate a apei uzate epurate
|
Extinderea reţelei de canalizare în zona NV a oraşului, care să preia apele uzate din zona industrială şi rezidenţială
|
CL
Operator apă-canal
|
APM Arad
GNM – CJ Arad
Apele Române
|
Incepând cu 2009
|
Surse interne
Surse externe
Surse naţionale
|
Ecologizarea zonei
|
CL, Agenţii economici
|
APM Arad
GNM – CJ Arad
|
permanent
|
Surse interne
Surse naţionale
|
Matrice – Plan de implementare, monitorizare şi evaluare a acţiunilor pentru problema “Cantitatea şi calitatea apei potabile” Cod PM – 02
Dostları ilə paylaş: |