Alexandre Dumas

Ori în noaptea de Crăciun, în vreme ce regina, ducele de Orleans. Ducii de Bourbon, de Berry şi de Burgundia, contele de Şair. I-R'. A ¦ n: ne adunare de soni ori şi de doamne, 31 înconjurau pe rege în palatul său şi sărbătoreau impj L ana <_': uciunul, fu anunţat un senior ce venea de-a dreptul de la Nicopole şi aducea veşti sigure despre contele de Nevers şi despre armată. În aceeaşi clipă, cavalerul fu inrrud-; – în aieastâ strălucită adunare, plin de praf pe haine şi pe cizme: era seniorul Jaeques de Helly. El înmâna re^ei-ai -i dueei'ai de Rui ^'. Indi; i scrisorile cu care fusese însărcinai şi povesti întâmplările pe care le-am mai. Spus.

Xlll Se poale uşor închipui cită consternare produse această Povestire printre cei de faţă: nu era nici un senior care „nu fi avut pe cineva drag printre morii sau prizonieri: lfi unul pierdea un frate, altul un fiu” alta un soţ; regri Franţei pierdea frumoasa şi bogata sa cavaleri me.

Totuşi, în vreme ce se pllngeau morţii, se gândiră ji libereze pe prizonieri; voiau să-i trimită un dar lui Bg iazid spre a-l predispune la tratativele ce aveau înceapă cu el, şi se informară în toate părţile ce luci i-ar fi plăcut mai mult Aflară că simţea o mare plăc pentru vânătoarea cu pasărea şi că, în fiecare an, bun său prieten, seniorul Galeş de Milano, îi trimitea ciţi-şoimi albi. Făcură rust cu mult aur, căci această specie foarte rară, de doisprezece creţi frumoşi gata dresaţ apoi seniorul de Helly, care băgase de seamă gustul Baiazid pentru covoare, îi sfătui să adauge la acest pr1 dar câteva din frumoasele tapiserii cu personaje care nu lucrau pe atunci decât la Arras. Ducele de Buigundi se duse deci chiar *el în acel oraş şi cumpără un cov măreţ care înfăţişa în întregime istoria lui Alexand MacedonT din care Baiazid pretindea că se trage; adăugă câteva piese de argintărie lucrate de cei mai numiţi meşteri, pânză de Reims. Stofă stacojie de B. xelles, doisprezece-ogari mari şt zece cai frumoşi cu v trapuri şi Mie de catifea strălucind de aur şi de ivort Deoarece seniorul de Helly îşi îndeplinise Însărcinare veni să-şi ia rămas bun de la rege şi de la ducele Burgundia, căci se înapoia să-ţi ţină cuvântul dat şi să predea din nou în mâinile lui Baiazid. Ducele Filip îl ru să ia cu el şi darurile pe care le trimitea lui Baiazi gândind că împăratul le-ar primi cu mai multă plăce din mâinile aceluia pe care îl alesese ca trimis al său dar, la observaţia acestui viteaz cavaler, că nu cunoşte soarta ce i-o hărăzea învingătorul şi că s-ar fi putut să n„se mai înapoieze niciodată în Franţa, i se alăturar pentru a aduce veşti despre această solie, seniorul d Vergy, guvernatorul comitatului Burgundiei ¦ seniorul d Chăteau-Morand, care, altădată, reuşise într-un chip a” de fericit să semneze armistiţiul cu Anglia şi seniorul d Leuringhen, guvernatorul comitatului Flandrei. Dnam„de Coucy, de partea ei, trimise pe lângă soţul şi cei d fraţi ai săi un cavaler de Cambresis, „nume Robe Desne. Şi îi dădu, spre a-l însoţi, o escortă de cinci vale şi scutieri. Această dublă ambasadă trebuia să trea în Milano ţi, la n-T' ¦II: U: I: I ¦ a ti. Aninei Vak-nlinn. Să ia Prl a sciU'1'3 1:” 1' ¦' Pentru itnpăratul Ba-

¦ id ' drept retur,. ¦ yiie. Iă ŢI. În i:; W>-' -ervieiu îi insiărlld 'egele Franţei acestui senior să pună fiori de crin înblaâ0fdupă plecarea aees'er soli. Ducele şi ducesa de Bur-rtundia se apucară să siringă banii trebuincios! Râscumărărh prizonierilor; drept urmare, părăsiră Parisul şi se -relraseră la L): j„n. neruru a vi-Ljh'-a S; E în^err-a laxelor impuse proeiueiia r rK: vy.;: -di v Y) >¦'.<.< de Orleans rămase deci sinuur la putere; se folosi de acest lucru În grabă şi cu d: n,”. Eie spre a-şi întări poziţia, şi reuşi atât de bine. Încât regele îi atribui guvernarea întreagă şi absolută a i e_. Ilului. Cu dreptul de a-l înlocui în totul, ¦ atunci când e) u-ar mai fi în stare să conducă singur.

Lr Cam în leeeaşi vreme, o revoluţie, care avea să aibă o mare influenta asupra destinelor Franţei, izbucni în Anglia.

I Contele de Derby. pe e. ire l-am văzut, la începutul. Acestei puvesiirL venind sa se ia la Întrecere cu ducele H& Orleans. I: i limpi rbărilor ce avuseseră loc în ein-Sftea doamnei Isabefa. Era. După rum am mai spus. Fiul Hucelui de La ne. ¦ ¦ n– a un partid puiernic în Anglâa. Re tăi său murise de curând. Iar regele Richard temându-se ca nu cumva boe, aia muşienire pe care avea s-o primească să nu-i slujească spre a-şi face noi simpatizanţi, f refuzase a i-'i dea în primire, în ciuda dreptului ce-l avea. Contele de Derby se afla pe vremea aceea în Franţa, bu ca prima dala. Iri^is al e

Această nedreptate a regelui fată de contele de Derby produsele un efect contrariu celui la care se aştepta Richard; întreaga nobilime şi preoţime trecuse de partea Surghiuniudiii. Popnrul. Împovărat de dări. Sărăcit de prădăciunile soldaţilor, care nu erau plătiţi şi trăiau je-fuindu-i pe nlugari şi furându-i pe negustori, începea să murmure In'pniviva are:!”: – jigniri cu care nu rra obişnuit şi pj], a că nu ajteaptâ decât un prilej pentru a fade, contra regelui, cauză comună cu nobilimea. Con de Derby, cu privirile aţintite spre Anglia, ¦-: ¦, lucrurile să fie bine puse la punct. Aceasta se intim în curând şi. În vreme ee Richard plecase inlr-o e diţie în Irlanda, contele primi înştiinţarea ca, dacă destul de hotărât să-şi joace capul pentru un regat, ' timpul să treacă strâmtoarea. Contele de Derby nu şo o clipfi; îşi luă rămas bun de la ducele de Bretania, vă. Lui, care il găzduise, pleca din portul Havre şi, după de zile şi două nopţi de navigare, debarcă la Ravtnsp în Yorkshire, între Hali şi Brintington.

Marşul său spre Londra a fost un triumf neintreru atât de mult era urât fostul rege. Burghezii din oraşe deschideau porţile şi Îi predau cheile în genunchi, tr badurii se ţineau după el cintându-i laude, iar femeile aruncau flori În cale. Când Richard află aceste veşti, întoarse cu armata împotriva capitalei; dar, părăsit soldaţi şi nepulindu-i hotărî să lupte, fu silit să se pred Fu condus în turnul cel mare al Londrei; i se deschise proces, cele două camere îl detronară, iar contele Derby, proclamat rege sub numele de Henric al IV-1 primi sceptrul şi coroana chiar din mâinile aceluia pe e 11 detronase.

Această veste fu adusă în Franţa de către doamna Coucy, care se afla pe lingă doamna Isabela; aceas* sărmană copilă care nu cunoscuse din dragoste de dezgustul din regalitate decât nenorocirile, se înapoia Franţa văduva unui soţ în viaţă, însă deja condamna Toţi îşi dădeau seama efi o asemenea jignire adusă G roanei Franţei nu putea rămâne nepedepsilă, şi totuşi în ţelegeau totodată că nu-şi puteau îngădui să porneas-un război, atât de sărac era regalul în oameni şi ban Ducele de Orleans era cuprins de o atât de mare mini pentru această jignire şi era atât de îndurerat de nep ţinta de a o pedepsi, încât trimise pe crainicul Orleans pe Champagne, comandantul crainicilor să-l provoace, 1 numele său, pe regele Angliei, propunându-i o luptă p viaţă şi pe moarte, în orice loc ar dori şi cu orice ar. ar alege. Henric al IV-lea refuză lupta.

Între timp ducele de Orleans se folosea de guvernar lui ca un om care – spune Juvenal, istoricul sever.

' iei epoci – ar fi avut ei însuşi nevoie de un guver-Itnr; perttr'j face fală ehed. JIL-Idor suie şi; ilu r.'_i: jj.

— Ile'urmau una după alia cu atâta repeziciune, incit se Wiinla u'„-: i '¦” 1: -„-||m'1 ¦-¦> fi'- pielită, în Sârsiti după ee p-'piirul lu seciluli. Ducele O'ise un hi.

— Pţupra clerului: jdevârni că. Pentru a-i da o formă

¦ jpai de^ti^a: aee^iei.

— Toarceri de bani, era considerată flrept imprunrai faptul acesta adu. -^e muri dezbinări printre prelaţi, căci unii refuzară Lai ul. Ind să li se ia cu forţa recolta strânsă În hambare şi prin poduri, în vreme ce alţii, dimpotrivă, linguşitori respectuoşi ai ducelui, îi excomunicară pe top ceî ce nu se supuneau edictului. Hegentul, căruia un asemenea scandal ar fi trebuit să-i dea de gândit, răspunse acestei de/!”.ni prin înfiinţarea unei taxe generale care lovea, de a>lu ikiui. Rieuiliniea. Cleiul şi poporul; actul prevedea ea li mărirea fusese luată în prezenţa şi cu îndoirea duci'ur de Burgundia, de Bourbon şi de Berry, ceea iţe nu era adevărat. Ultimii doi declarară că nu aveau ¦nici un rene. H'c în înfiinţarea impozitului; cât despre ducele de Burgundia. Deoarece rezolvase cu răscumpă-Tarea fiului -au -i [nenuă ailase că acesta se află în drum Japre casă, hotărî:<: se ducă numaidecât la Paris spre a dezminţi spumele nepotului =ău.

Fndată ce ducele de Orleans află că a pornit la drum. Se glndi că n-ar putea să se menţină pe poziţia pe care o îuase; fie er,. Oi deci să aducă la cunoştinţa tuturor că regele, la stăruinţele srde şi ale doamnei Isabela. Retrăgea această din urmă taxă şi ca urmare nu va mai fi încasată; acest lucru n'. I-l opri în. Să pe ducele Filip; dimpotrivă, văzu în această batere În retragere o mărturie a -Slăbiciunii adversarului său, şi se gândi să se folosească n. al său, şi că acestuia i se încredinţase cârmuirea treburi^ statului în locul lui.

Cei doi rivali se întâlniră aşadar din nou faţă în faţţ cu o nouă ură În plus, cu toate că aveau îngrămădite 'n fundul inimii atâlea din Cele vechi. Incit nici ei singuri n-ar fi crezut că o alta ar li putut să mai încapă. 11… De Orleans păru să se consoleze de afeastă înfrângere fa_ când o curte făţişă şi stăruitoare doamnei contese d” Nevers, nora ducelui. Era felul lui de a se răzbuna; vom vedea în curând care a fost cel al contelui de Nevers.

După cum am spus. Totul fusese hotărât cu Baiazid pentru răscumpărarea celor cinci prizonieri, căci nu mal erau, decât cinci; seniorul de Coucy murise în captivitate, spr” marea durere a tovarăşilor săi. Împăratul Ti redase libefu tatea seniorului Jaeques de Helly, adueându-i mari laude pentru curajul şi lealitatea sa. Cavalerii se prezentară deci la audienţa de rămas bun pe care le-o acordase înm paratul. Contele de Nevers îşi luă sarcina ca, în numele-prietenilor săi şi al lui, să-i mulţumească-pentru curtenit, cu care fuseseră trataţi; atunci Baiazid îi făcu semn să se apropie şi, cum el voia să pună un genunchi pe pământ, îl luă de mină şi îi spuse, în turceşte, aceste cuvinte, pe? Care tâlmacii le repetară în latineşte:

— Jean, ştiu că eşti, în ţara ta, un mare senior şi fiul unui nobil părinte care avea strămoşi regali; eşti tlnăr şi se poate Ca, înapoindu-te în ţară, să fii' Învinuit şi luat în râs pentru cele ce ţi s-au întâmplat în prima ta faptă cavalerească; iar tu, pentru a-ţi redobândi onoarea, să strtngi o armată numeroasă spre a face, cum ziceţi voi, * nouă cruciadă. Dacă m-aş teme de tine, te-aş pune să juri pe credinţa şi pe onoarea ta că nu vei mai ridica nici' odată armele împotriva mea, atât tu cât şi tovarăşii tăi; însă, departe de aşa ceva, odată înapoiat în ţara la din Apus, fă ce vei crede de cuviinţă; adună împotriva mea cea mai mare armată pe care o vei putea strânge; vino şi mă vei găsi totdeauna gata şi înarmat pentru bătălie. ŞI

— Pun asta nu numai pentru fine. ci şi pentru toţi cei 15 de care vei vrea ^. J repeţi apusele mele; căci sunt nasulpentru fap'e răzb-inke ŞI eueenri de arase.

După aceste cuvinte, de care îşi amintiră toată viaţa -fj care lo auziseră, prizonierii fură daţi în primire aenio-^or de licită ir.; L de Abydu: u, nv se însărcinaseră cu (rfltalivele şi ie duseră la bun sfârşit. În acest timp oamenii împăratului îi conduseră până la galerele lor şi nu li părăsiră decât în clipa când ridicară auiora. Flota îndreptă pânzele >pre Mitelin, und. Aiunse fără accident.

„ Cavalerii erau aşteptaţi acolo cu nerăbdare; au fost minunat de bine primiţi de soţia acelui senior, care fusese doamnă de mioare a împărătesei-din Constant înapoi şi care, în vremea aceea, auzise multe povestiri minunate despre Franţa. S-a simţit aşadar foarte onorată de a primi pţ câţiva dintru ee: mui nobili fii ai săi; a pus să le pregătească cel nud măreţe eaiiiere ale palatului şt, în acele camere, au e-ă.

— Il. În Jarul veşmintelor uzate şi mototolite, nişte haine de formă grecească lucrate din cele mai bogate stofe din Asia. Tocmai le imbrăeaseră, când li se anunţă sosirea seniorului Jaeques de Braquemont, mareşal de Rodos: venea -a-i caute pe cavaleri spre a-i conduce în acea insulă, undo erau aşteptaţi de marele stareţ cu dor şi nerăbdare. Îşi luară deci rămas bun de la seniorul şi doamna de Metelin, care îi primise atât de curtenitor, şi porniră din nou pe mare. După o cursă de câteva zile ajunseră în p ai iar pe ţărm îi aşteptau, spre a le face onorurile cuver. Ile. Principalii seniori din Rodos, buni cunoscători în maieric de religie şi de fapte cavalereşti, căci purtau p. – ve-mi: iţe o cruce albă, în amintirea Patimilor şi susţineau, în fiecare zi, cile un nou asalt împotriva paginilor.

Marele maestru şi. După el, cei mai nobili dintre cavaleri îşi împărţiră cinstea de a-l primi pe contele de Ne-*^rs ţi pe i:; -a”i'urii săi; le oferiră chiar bani. Lucru de ^are aveau mare nevoie, şi Jean de Nevers, primi, pentru ţi pentru prietenii lui, o sumă de treizeci de mii de franci, pentru care se îndatoră singur faţă de marele sta-*t> Cu toate că aproape u treime fusese împărţită tovară-ţ&nr săi.

În vreme ce ee aflau în oraşul Sfânlul Wn. Asupţţ-J patera de la Veneţia care trebuia -i vină să-i ia.

— M.'niorij' Guy de la Tremouille, senior de Sully, căzu bri] nav j muri. Se părea că moartea lăsa cu greu să-i scape acej oameni care se văzuseră atât de aproape de murminl. J^gS aveau mai puţin drum de făcut pentru a cobori decil peib| tru a ieşi din el; mai înainte murise seniorul de CuucyS iată că la rându-i seniorul de Tremouille închidea c-cjfl spre a nu-i mai deschide. Cavalerii Începură să creadă ea-vreun blestem apăsa asupra lor şi că niciunul nu pf”: sortit să revadă pământul patriei; îndepliniră plini de tristeţe îndatoririle funerare faţă de acest prieten, a cărui' moarte le scădea numărul la patru şir depunându-l în serica Sfântul loan din Rodos, urcară pe vasele veni-ţieijJ care intraseră în port în vreme ce ei se achitau de această ultimă îndatorire.

La plecare, pilotul primi ordin, pentru mai puţinii obo-: scală şi pentru a da posibilitate contelui să viziteze ţinu-j turile dintre Veneţia şi Rodos, să facă escală în ficcard insulă. În felul acesta călătorii debarcară rând pe iind la Modon, la Corfu, la Leucade şi la Cefalonia; acolo răma-j seră câteva zile, căci femeile din insulă li se părură attfl de frumoase, incit le luară drept nişte nimfe sau niştq zâne, şi pentru care contele de Nevers şi tovarăşii lui folo-l şiră în daruri olerite acelor frumuseţi, cea mai mare parte din aurul pe care li-l împrumutase, pentru o altă intre-: buinţare, fără îndoială, bunul stareţ al cavalerilor din] Rodos. *

Cu destulă greutate au fost smulşi din acel rai: însă a trebuit în cele din urmă să se hotărască a-l părăsi, căci mai aveau încă multe ţinuturi de văzut înainte de a sosi la Veneţia. Se urcară dinjiou pe vasele lor, apoi navigarâj când cu ajutorul vintului. Când cu al vâslelor, ajungândj astfel la Raguza. la Zara şi Ia Parenzo; acolo, urcară păi corăbii mai uşoare spre a putea ajunge până la Veneţia/marea care o înconjoară nefiând destul de adâncă spre „j purta galere mari.

Sosind acolo, contele de Nevers găsi o parte din oa^ menii săi, pe care ducele şi ducesa îi trimisese să-l aştepta-fri curând sosiră şi seniorii de Haugier şi de Helly. Rondu-când restul suitei şi aducând cu ei furgoane incătcale cti

: r şi de argint, cu veşminte de preţ şi cu lenyf^e de f< lli! ¦' |M -: ¦ PORN' lfl d*rum alaiul petrivir i: v.: rangul să'.: ţi snsi în Frar, [a I*13' degrabă ra un invingâtnr decil ca un învins.

La câtăva vreme după. Ntoarcerea sa. Muri. În castelul Halle în al ^P^/A-L-L -I a. m al vieţii, Filip îndrăzneţul şi, P1'-”'!'L 1 '¦ -':' L il revtni ducelui de

¦ Insa contele de Nevers ajunse duce de Burgundia. Unsprezece luni mai tir/. Iu muri şi ducesa, iar ducele S* Surgumua deveni conte de Flandra şi de Artnis. Seniu de Salins. Pulatm dmal: „- de Alost şi de Talmund, adică unul ti:; ia i: i |.: na-i u: Ti ai rr< -linăiutii.

XIV Acesl cvi nimeni av., ¦., _iuuă în adevărata lor lumină Deînţelege: ikcare, până în acea zi, dezbinaseră cele două familii. Până alunei, respeeiul pe care 31 impunea vârsta ducelui Fdip şi prevedeii ¦. pe care ducele Filip o căpătase de la aceaslă v:; >i.'i însăşi, amneaseră asupra dezbinărilor un lustru politic care avea să se şteargă; certurile particulare, duşmăniile de ambiţie personală, duşmăniile de iubiri?! De am: i>p: Mpnu rănit, duşmăniile stăruitoare ţi sângei”n-t. În tt'irsH. Eau -ă-i ridice capetele demascate şi să se lup le corp Ea corp ca doi atleţi înverşunaţi. Fiecare simiea. Că viitniul era plin de nenorneiri. Că plutea în aer ceva inrjr uzilur s: eu. Alunei când ar Izbucni furtuna, avea să plouă cu sânge.

Şi eu toate astea niciunul nici altul din cei doi prinţi nu dăduse încă dovezi publice de această ură. Ducele de Burgundia era reţinut în provinciile sale pentru a primi omagiul oraşelor: *i. Fiind ocupai eu aceste griji, abia din când în e|nij pL: i|j; (îiâ-jjj arunce asupra Parisului o privire plină de făgăduieli ele răzbunare.

Dt despre ducele de Oiieans. Nepăsător din fire cum f1^ nu se prea interesa de ee făcea ducele de Burgundia; Jabirile sale cu Isabela recăpătaseră o nouă ardoare şi, în ^hpele de libertate ce-i mai rămâneau, îi plăcea să-şi susH ţină cu destulă competenţa părerile cu doctorii şi oa menit legii; apoi visa la mijlocul de a pune noi biruri. Acesi* era aproape singurul fel de a se amesteca în eirmuireî ţării.

Astfel că totul mergea din ce în ce mai rău în regat, Armistiţiul cu Anglia nu mai era decât un cuvinl Eăra rort Şi, în lipsa unei declaraţii de război făţiş şi generaL incursiunile pe cont propriu, îngăduite de cele două gu_ vernări. Însângerau când un punctai Angliei, când o pro, vincie a Franţei. Câţiva nobili tineri din Normand ia, avln-du-i în frunte pe seniorii de Marţel, de ia Rochc-Guyon şi de Acqueville, fără să ceară voie nici regelui nici ducelui de Orleans, se îmbarcară, În număr de două sute cincizeci, coborâră pe insula Portland şi o jefuirfi; însă locuit torit, revenindu-şi din prima groază şi văzând cât de puţinf sunt. Se întoarseră asupra lor, uciseră o parte şi lacuri prizonieri restul.

Bretonii, de partea lor, însă de astă dată cu încuviinţarea consiliului regelui încercară un nou atac care nu fu mai norocos; atacul era condus de seniorul Guillauma Duchâtel şi de seniorii de la Jaille şi de Chăteaubriant; Gui 11aume Duchătel fu ucis.

Atunci Tanneguy, fratele său, pomi în fruntea a patru sute de gentilomi, debarcă în apropiere de Darmouih şi trecu totul prin foc şi sabie. Wilhelm, răzbunat, avu o hecatombă şi un rug.

Totuşi războiul avea aă izbucnească în curând şi încă de proporţii cu mult mai întinse. Un tinăr surghiunit englez venise să ceară azil la curtea Francei; se numea Oven Glendor. Se trăgea din vechii prinţi de Wales şi era fiul lui loan de Wales caţe, legat prin frăţie de arme cu cavalerii francezi, pierise în serviciul regelui Carol; cei^a ajutor împotriva lui Henric de Laneaster. Şi acest apel la vechile duşmănii ale Franţei împotriva Angliei, avea prea multe ecouri în regat pentru a nu fi auzit, Se hotărî deci să se pregătească o flotă puternicii în portul Brest. Iar comanda unei expediţii compusă din opt mii de oameni să> fie încredinţată tânărului conte de la Marche, pe carai I-am văzut luptând la Nicopole, alături de Jean de Burgundia.

Englezii, informaţi de aceste pregătiri, hotărâră să le.

— Jceasea înainte de a li terminate. Debarcară deci în n'ropiere de Guerande. pe eliie sperau să o ia prin sur-flnndere; Cliison veghea; braţul său nu fusese de-xmat prin pierderea spade i de conetabil; il mai rămitu. J lui I-a strigai ni d„iihvm. I – mr” il 'muse. Tiânne^uv nuchătel alergă cu cinei su'. E ţie lănricri şi, dnborindu-l. I-g o lovitură de şi-rum pe eoni.! ¦ de rjcauniont. Conducătorul expediliei. Îi sili pe englezi să se îmbarce, după e? Linsese sau ucis. Se jumălaudin trupa lor.

Intre timp flota era -ă jniindă pânzele; cavalerii se adunară; nu-l mai aşteptau decât pe şeful expediţiei. 11 aşteptară astfel în zadar vreme de cinci luni. Contele de la Marche uitu-e. În halui i. jururi de cărţi şi de ZLirur efi trebuie. Să îmbrace urmuă tău lupul.

Această expediţie eşuată a costat prea scump şi nu dus la nimic altceva decât la a-i da prilej ducelui de O Vflfis de a pune noi biruri în tot regatul.

De astă dată. Ducele de Burgundia. pe care unii l-a fi putut crede adormit, s-a trezit pentru a porunci supn şilor lui să mi plătească.

Ducele de Orleans, cure nu avea nici un mijloc de execuţie în provinciile ducelui ţie Rurj? Undia. Se răzbună pe el căsătorind-n pe domnişoara d'Hareourt. Verişuara re gelui, cu ducele de (duoldre. Duşman de moarte al ducelu de Burgundia. L*ivi: ui a îşi tăcu pe deplin efectul: chia În ziua căsătoriei, un crainic intră în sala ospăţului şi, în faţa tuturor comeseni lor, il provocă pe ducele de Gueldre În numele contelui Antoine de Burgundia, care trebuia să moştenească ducatul Limbourg. Ducele de Gueldre se ridică, [şi dezbrâtă haina de nuntă, o dădu crainicului pentru a-i face cinste, şi primi provocarea.

Aşadar, şi de această parte se aprinse războiul.

Tuturor semnelor păminlesti începeau să li se alăture prevestirile cereşti. În|r-n zi pe când. În pădurea Saint-”wrtnain, regina se plimba în litieră iar ducele călare, ^bucni deodată o mare furtună: regina deschise portiera v a făcu loc iubitului; abia intrase că un trăsnet ucise falul de pe care abia descălecare. Văzând şi auzind acestea, Cfl|j de] a liuerâ se speriară. Se îndreptară cu trăsura BPre Sena şi erau să se azvârle odată cu ea. Când şleaurile se rupseră ca prin minune, iar caii se repeziră în râu _' şi când i-ar fi împins un demon.

Evlavioşii văzură în acest accident un aver'. Ism^m ^ Providenţei; îndemnai de ei. Duhovnicul ducelui de Or! Leans îi vorbi cu tărie şi sinceritate, dezaprobând vâaţJ desfrânata şi antireligioasă pe care o ducea. Ducele refl nuscu că este plin de păcate, făgădui să se pncăiască şti ca dovadă a convertirii sale. Aduse la cunoştinţă, prin sul nete de trompetă, că avea să-şi plătească datoriile; drept urmare, fixă o zi creditorilor săi spre a se prezenta l3 palat După mărturia călugărului de la Saint-Denis, opt subi se prezentară în ziua stabilită, aducând notele de plată cq toate sumele datorate; dar trecuseră şapte zile de când cu întâmplarea de la Saint-Germain, cerul devenise din noq de un albastru azuriu şi ultimul nor luase cu el ukiina remuşcare a ducelui; în consecinţă, casieria era închiab Creditorii începură să strige în gura mare, declarând ca nu vor pleca până nu li se va plăti; însă li se răspunăt că întrunirile erau interzise şi că. Dacă nu se retrăgeau! Cât mai repede, vor fi chemaţi soldaţii care vor şti ei cum să-i împrăştie.

Cu toate astea, aceleaşi persoane care îi făcuseră reproşuri ducelui de Orleans, se folosiră de o revenire a minţii pentru a i le face regelui. 1 se aduse la cunoştinţă că aurul particularilor şi aurul statului se topeşte în mâinile ducelui şi ale reginei, ca într-un creuzet I se spurtj să-şi deschidă urechile şi el auzi strigătele poporului. I s* spuse să deschidă ochii şi văzu că mizeria poporului pătrunsese până şi În palatul său. Mai luă În grabă câtev informaţii şi află lucruri nemaiauzite; trimise s-o chem pe guvernanta copiilor săi şi ea îi mărturisi că deseori ti nerii'printi erau lipsiţi de cele trebuincioase şi câteoda nu ştiuse ce să le dea să mănânce şi cu ce să-i îmbrac„ll chemă pe ducele de Acvitania şi copilul veni pe jum* late gol şi spunând că-i este foame. Atunci regele scoa un suspin adine, căută bani spre a-i da guvernantei f negăsind, îi încredinţa o cupă de aur din care bea el sp” a se duce s-o vin dă.