Alexandre Dumas

Bouitfon rămăsese în mijlocul drumului; infors capul calului spre trupa regelui şi, înflăcărat de indo' iâbândă, îi lua în râs şi îi sfidar Duchâtel şovăia să nolască oamenilor ce-l însoţeau, porunca de a-l aresta chibzuia dacă n-ar fi fost mai nimerit să îndepline? Singur această însărcinare, când contele de Armag” plictisii de alitea întârzieri. Făcu un semn. Mica trupă dădu la o parte spre a-l lăsa să treacă; uriaşul înain agale spre cavaler şi se opri la zece paşi de acesta.

— Cavaler de Bourdon. Îi zise el cu un glas în era cu neputinţă să deosebeşti cea mai mică urmă emoţie, cavaler de Bourdon, în. Numele regelui, dă-spada. Dacă ai refuzat să o dai în mâinile a doi sun soldaţi, poate ţi se va părea mai puţin umilitor să o p dai unui conetabil al Franţei.

— Nu o voi preda, răspunse Bourdon cu scme decât aceluia care va îndrăzni să vină să mi-o ianesăbuitule 1 murmură Bernard. În aceeaşi ciipâ, şi printr-o mişcare iute ca gândul, d prinse de sub oblâncul şeii buzduganul greoi despre am mai vorbit; arma puternică se roti ca o praştia deasupra capului său şi, seăpându-i din mână cu şui tul şi iuţeala unei pietre aruncate de o maşină de raz ifcpi să se îndoaie ca o trestie pe capul calului. Animalul,

7%it de moarte, se ridică plin de sânge pe picioarele dina-Li râmase n rlipă ridicat şi clălinindu-sc, apoi cal şi că-C^ţ căzură pe spate şi rămaseră întinşi pe drum. ¦ ^ Duceţi-vă de-l ridicaţi pe copilul acela, zise Ber-Lfe„rd. S1 SL' n”îi”arsc să-şi ia liniştit locui lingă rege. E ucis? Întrebă acesta. ENu, Sire, cred că nu e decât leşinat I Tanneguy adeveri cele spuse de conetabiladucea hirliile ga-U: pia e, talerului de Bourdon. Printre ele* ¦e afla cărei adresă era scrisă de mina Isabelei de Bavaria! >¦ „ apucă cu nervozitate.

* Numaidecât cei doi seniori se îndepărtară din discreţie, urmărind cu privirile întunecarea crescândă a fetei lin Ca rid.1! Vl-lea. De mai multe ori, în timpul cititului, îşi şterse sudoarea ce i se scurgea de pe frunte; apoi, după ce e: >ună, după ce fărâmiţase scrisoarea întră mâini, după ce aruncase în vântsutele de bucăţele, spuse cu un glas înăbuşit, care părea că iese dintr-un cadavru: E”- Cavalerul la închisoarea Châtelet, regina la ToursT. Iar eu < u. la mănăstirea Sfântul Anton, Nu mai mă ţin. Puterile să mă înapoiez la Paris.

Într-adevăr era atât de palid şi tremura atât de tare, 'Incit s-ar fi en? VA <¦.: av eu moară.

R Câteva clipe mai lirzio, urmând poruncile tiateT suita regelui. Împarţi în trei grupuri, ce formau un triunghi: Dupuy. Nnv. Dlui Bernard şi cei doi căpitani, piiitih-LL -ui'.

— Yincennes pentru a-i pune în vedere fegineL ¦; i 11. De exil: Tanneguy Duchâtel se îndreptă spre Paris eu prizonierul sau care era tot leşinat, iar regele răm. I >: ilur cu conetabilul d'Armagnac şi sprijinit de el. |>, eeă p'-ue eâmpie. Să ceară călugărilor de la mănăstirea Sfântul Anton un adăpost, odihnă şi rugăciuni.

XVII În vreme ce poarta mănăstirii Sfântul Anton se deschide pentru rege şi cea a uicrdsorii Châtelet pentru ea-F^lerul de Bourdon; în vreme ce Dupuy face un popas R un slert de leghe de Vincenncs, pentru a aştepta o întărire de trei companii de guarzi pe care urnjg ^ „j trimită Tanneguy Duchâtel, îi vom transporta pe citiforiv nostru la castelul pe care il locuieşte Isabela de Bavaria/În epoca aceea de tulburări, în care spadele trădau* într-un bal, în care lângele curgea în mijlocul unei bări, Vincenncs era totodată o celăţuic şi o leşcdinla &m vară. Dacă vom da ocol zidurilor din afară, cu ¦iunţuruS largi, bastioanele de la fiecare colţ de zid, podu-' rile mobile ce se ridică în fiecare seară, scirţâinsj din lanţurile lor grele, santinelele' înşirate pe meterezeJ vom prezenta înfăţişarea aspră a unei fortăreţe pen-> tru apărarea şi siguranţa căreia nimic nu fusese trecufl cu vederea. Dacă vom intra înăuntru, spectacolul se vjj schimba; este adevărat că vom mai zări santinele pgj înaltul zidurilor, însă nepăsarea eu care le yom vedea-ca îşi îndeplinesc sarcina, stăruinţa lor de a privi în interioS cui primei curţi plină de soldaţi, diferitele jocuri ale caJ marazilor lor, în locsă cerceteze dacă, în depărtare, p*j câmpie, nu înaintează nişte duşmani, va dovedi nerăbdarea lor de a schimba arcul şi săgeţile cu un cornet jtj nişte zaruri şi nu va lăsa nici o îndoială că datoria ce în se impusese era mai degrabă o chestiune de disciplină generală decât de urgenţă de moment. Dacă vom u… ce din această primă curte În cea de-a doua, atmosfera militară va dispare eu totul. Aici nu se află decât şoimaru care îşi chemau şoimii prin fluierat, paji care dreseaifl câini. Scutieri care plimbă caii; apoi, în mijlocul ţipelelor,:' râsetelor, fluierăturilor, câteva fete tinere care. Trec, zglori bii, şi gălăgioase, aruncând o glumă şoimarilor, un rim-J bet pajilor, o făgăduială scutierilor, pentru a dispărea, ^ ca nişte năluci, pe sub o portiţă scundă şi boltită, aflat*] în faţa celei din prima turte şi prin care se intra în apar-i tamente. Dacă ele se înclină trecând pe aub porţi|a cu în cochetărie* mai respectuoasă, n-o fac din pricina celofl două statui de sfinţi care împodobesc intrarea, ci pentruj că de fiecare parte, lingă cele două statui, rezemaţi de pe^j rete, cu picioarele încrucişate unul peste altul, ţnveşmrntattj în nişte caftane elegante de catifea şi damasc, doi seniorii tineri şi frumoşi, seniorii de Graville şi de Giac, vurbeaC] despre vânătoare şi dragoste. Desigur că oricui i-ar fi văzut] liiifel i-a- 'i Rl-<>u reeunoiidt P”^ fetele lor lipsite

¦ ^jiji. Acea] jL-L-lil'jlalii pe care o întipăreşte degetul '^nului. Cl-p. J cum *pune. pe fruntea celor care Lresă 1 ¦ ¦ tineri. Un astrolog, examinându-le liniile Efliler alt'-„, durdulii, le-ar fi anunţat ani Îndelungaţi? De bucurii; şi lotuşi, cinci ani mai ttrziu, lancea unui Lrgte? Av; i -a ¦ 'râpungâ djntr-o parte jn alta pieptul celui întâi, şi nu S; – v”1 scurge nici opt ani până când apele

¦ oarei aveau să acopere cadavrul celui de-al doilea.

Dacă vein i^.: Li: nje dmci'!'i de acea intrare, dacă vom arca, spre slinijn, o scară cu balustrada dantelată; dacă ¦nm Intredoschide uşa eu ogivă de la primul etaj, penali a străbate, fură să ne oprim, camera pe care. În îm-Mjţirea apartamentelor din zilele noastre am numi-o Sticani i¦: dacă. Mergând în vârful picioarelor şi oprindu-ne răsuflarea, am ridica tapiseria cu flori de aur „ desparte această cameră de cea de-a doua, vom. Vedea un speclac.il ea re, după lunga descriere pe care am fă-Ojt-e, ni, I U.'L ¦ ¦ m.: U: d-o. Iiilă.

Bntr-o încăpere pătrată întocmai ca turnul al cărui prim etaj era. În care lumina zilei abia străbate printre perdel' ^1 d. fă cu fiori de aur, care acoperă nişte ferestre strimte eu vitralii colorate, pe unul din acele palmi Hfice şi Iar ^L. Eu coloane cizelate, o femeie, încă frumoasă, cu toate că este trecută de prima tinereţe, stă culcată şi doarme, [) ¦., /]. |.

— Luuntlulericul ce domneşte în ca-merâ pare mai degrabă un calcul al cochetăriei decât un accident al intim plătii. Desigur, aceste culori estompate, Care nu răpesc nimic din rotunjimea formelor ci dimpn- >rivâ le d. în minunat ajutor luciului acelor kra|e: în afara patului, frăgezimii acelui cap aşe-

¦t pe un umăr gol, fineţei părului despletit, din care o pflric.: a pe sulul de la căpătâiul patului, pe când Valahă pai te însuteşte braţul care atlrnă. Trece dincolo de ¦largin, a d,. Şcade până pe podea, BAai e oare nevoie să punem numele i: i josul acestui S°rtrt1. I.: i ILIL- -rti noştri nu au recunoscut, din descri-P^a noastră, pe regina Isabela, pe faţa căreia anii de JJţeri ţeL-if.] întipărit mai cu uşurinţă trecerea decât au *feut-i u.: durere pe fruntea soţului ei T După câteva clipe buzele frumoasei adormi tu ^ depărtară cu un plescăit asemănător cu zgomotul unuf sărut; ochii ei mari şi negri se deschiseseră cu <> ^ zeală care învinse pentru câtva timp expresia lor de prime obişnuită, şi pe care o datora poate în clipa aci^J unui vis, sau, aş zice mai degrabă unei amintiri de voluj late. Lumina zilei, orictl de slabă era, păru prea furăju. Citoarc În ochii ci obosiţi; îi închise pentru o clipa, ¦” ridică sprijinindu-se În cot, căută cu mina cealaltă, sub pernele patului, o oglinjoară de oţel lustruit, şi se privi cu un zâmbet îngăduitor; apoi, punând-o pe o măsulă din apropiere ea s-o aibă la îndemână, luă un fluier de argint din care sună de două ori şi. ca şi când această sfnrlarq ar fi is [ovil-o. Recăzu pe pat scoţând un suspin în care se regăsea mai degrabă o expresie de oboseală decil una. De tristeţe.

Abia încetase şuieratul fluierului, că portiera tapiseriei care atârna în faţa uşii de intrare se dădu la o parte: şi apăru capul unei tinere între nouăsprezece şi douăzeci de am.

— Doamna regină m-a chemat? Zise ea cu un glaa. Blând şi sfios.

— Da. Charlotte, vino.

Fata înainta atunci, punând atât de uşor piciorul preşurile groase şi ţesute cu multă migală ce slujen drept covor, încât se vedea bine că făcuse un studiu atum când, în timpul somnului frumoasei şi trufaşei sale pine, sarcinile pe care le avea de îndeplinit pe JJl aceasta o chemau în apartamentul ei.

— Eşti punctuală, Charlotte, zise regina zirnbind. ¦ – Este datoria mea, doamnă.

— Apropie-te”. Mai mult.

— Doamna voieşte Să se scoale?

— Nu, să stăm puţin de vorbă.

Charlotte se imbujorfi de plăcere; avea să-i cearlj favoare reginei şi îşi dădu seama că nobila ei stăpână afla într-unui din acele momente de fericire În car.1 P* ternicii de pe pământ acordă tot ce pot acorda.

— Dar ce e cu zgomotul ce se aude prin curte T un regina.

2 OS Sunt pajii şi scutierii care se hirjr>nesc Dar aud aile glasuri.

_ Sunt ale seniorilor de Giae ji de Graville.

: _ Cavalerul de Bourdon nu e eu ei 7

Nu. Doamnă.: > apărui încă. Wtfrşi nimic nou n-a tulburat astă-noaptc liniştea castelului?

— Nimic; numai că. Doar cu câteva clipe înainte de „ivirea zorilor, santinela a văzut o umbră strecurându-se |fee ziduri; a stricai: Cine e? Omul, căci era un bărbat,

* sării de pârlea cealaltă a sântului, în ciuda distanţei şi înălţimii: alunei santinela a tras asupra lui cu arbaleta. Ptiei şi? Înlrebă regina.

Roşcata din obraji îi dispăru cu lotul, feO! Raymond e un neîndemânatic! A greşii ţinla Şti azi-dirnineală. Şi-a văzut săgeata înfiptă înlr-unul din copacii care ere.

— E în sini. – 'Ah! Făcu Isabela.

Şi pieptul îi respiră cu mai multă uşurinţă, ¦ – Un om nebun! Urmă ea vorbindu-şi sieşi.; – Cu siguranţă că a fost un nebun sau un spion; 'căci din zece. Nouă şj-ar fi frânl gâtul. Şi ce este mai de mirai, e fapiul că a (reia oară se întâmpla acest lucru.

Ijuu este aşa. Doamnă, că e îngrijorător pentru cei ce loicuiesc în castel?

— Da, copila mea; însă, când cavalerul de Bourdon. Ta fi guvernator, acest lucru nu se va mai întâmplă.

[. Şi un zâmbet abia zărit se strecură pe buzele reginei, iţn vreme ce culorile obrajilor, dispărute pentru o clipă, ¦reapărură cu o încetineală care dovedea că. Oricare ar fi 'fost sentimentul ce le alungase, acesta era apăsător şi adine.

— Ah! Urmă Charlolte, seniorul de Bourdon este urt „vaier alit de viteaz!

Regina zâmbi.

ENu cumva il iubeşti?

T'*^ Din toată inima, zise cu naivitate tinăra.

— Am să i-o spun, Charloiie, şi are să se simiâ Măgulit.

— Vai! Doamna, să nu i-o spuneţi: am ceva să-i cer ţi nu as îndrăcii niciodată… „ *

— Tu?

— Da.

— Ce oare 7

— Vai! Doamnă… ¦ „

— Să vedem, spune-mi.

— Vreau… Ah! Nu îndrăznesc.

— Vorbeşte odată.

— Vreau să-i cer un Joc de scutier.

— Pentru tine? Zise zâmbind regina.

— Vailrr spuse Charlotte.

Şi se înroşi toată, plecând ochii în jos.

— Dar înflăcărarea ta pentru el ar putea să mă faci să cred. Pentru cine atunci?

— Pentru un tânăir Charlotte murmură aceste cuvinte atât de încet, încât abia se auziră.

— Aşa! Şi cine este?

— Dumnezeule, doamnă… Dar niciodată nu aţi binc-voit…

— Lasă astea, cine este? Repetă Isabela cu un fel de nerăbdare.

— Logodnicul meu, se grăbi să răspundă Charlotte. Li două lacrimi străluciră pe genele negre ale lungilor ei pleoape.

— Aşadar iubeşti, copila mea? Spuse regina cu un ton al glasului atât de blând. Incit S-ar fi zis că este o mamă care îşi întreabă fiica.

— Oh 1 da, pentru întreaga viaţă…

— Pentru întreaga viaţă! Ei bine, Charlotte, iau asupra rdea rugămintea ta: am să-i cer lui Bourdon acest loc pentru logodnicul tău; în felul acesta va rămâne tot timpul în preajma ta. Da, înţeleg: este plăcut să nu te desparţi o clipă de persoana pe care o iubeşti.

Charlotte căzu în genunchi, sărutând mâinile reginei, a cărei figură, de obicei atât de trufaşă, era în clipa aceea de o blindcţc îngerească, V~ai ¦ fii tiink'Li de bună ' v. htea. Vai f Cât de mult j|L pquilurtiesL! Dumnezeu şi sfuuul Carol să-şi întindă Sţinile asupra capului vostru!… Mulţumesc, mulţumesc… Cil de ferim are să fie!… Îngăduiţi-mi să-i dau această veste Dună.

Se a: la cumva aici. _ Da, zise ea eu o uşoui a mişcare din cap,; da, îi spusesem ieri L. I ¦ njoru] de Bourdon s-ar putea să fie numit guvernaţii: – la Vincenncs ţi toată noaptea s-a gândit”

¦ ja ce i-am Lpu. S, asiie: că nze dimineaţă; L alergat încoace Spre a-mi:] i despre acest plan.

— Şi unde e-le '.'

— La u^a. în anticameră.

— Şi ai îndrăznit.?

Ochii negri ai reginei scânteiară; sărmana Charlotte,

¦ În genunchi. Mâinile înciticişate. Se aplecă pe spate.

— Vai! Iertare Iertare î murmură ea. Isabela chrbzui o cljpă.

— Omul accsla va fi legat în mod sincer de interesele

— Jloas! Le „

— După cile mi-ali făgăduit, doamnă, ar călca pentru E”d. umiiea.

— I'u^i i a şi pe cărbuni aprinşi.

J Hegina zlmbi.

H. Fspune-i să intre, Charlotte: vreau să-l văd. Hglaici? Întrebă biata fată trecând de la spaimă la uimire.

Mhaici; vreau să-i vorbesc. Charlotte îşi cuprinse capul intre mâini. ca pentru a ¦se asigura că nu visează; apoi se ridică încet, o privi pe regma eu a., n r mirat şI la un ultim semn pe care-l fticu aceasta, ieşi din apartament.

Regina apropie perdelele patului, îşi trecu capul prin deschizătura lor. Strânse stofa sub bărbie cu amândouă mâinile. Ştiind bine că fiajmuscţca ei nu avea să piardă' ITiimie din nuanţa purpurie pe care culoarea lor roşie i-o ¦arunca pe ¦ braji.

Abia terminase cu aceste măsuri de prevedere, că Charlolle intră urmată de iubitul ei.

Era un tânăr frumos intre douăzeci şi douăzeci şi doi de ani. Cu: > mtea lată şi descoperită, cu ochii albaştri şi ¦Vioi. Cu pârul eas'. Aniu şi cu un ten palid; era jmbrâcat cu o haină din postav verde strânsă pe corp şi deschisa u1 îndoit ura braţului eu antebraţul, pentru a lăsa loc ^ trecere cămăşii; nişle pantaloni de aceeaşi culoare BEO. Teau Sn relief muşchii foarte pronunţaţi ai picioarelor; centiron din piele galbenă susţinea un pumnal de. -<*] ^ lama lala, care îşi datora luciul minerului mişcării ¦ nuite pe care o deprinsese stăpânul lui de a ţine mina p (. El, iar în cealaltă ţinea o pălărie de fetru de felul şepcU lor noastre-de vlnătoare.

Se opri la doi paşi de uşă. Regina aruncă asupra Iul o privire-repede; fără îndoială că ar fi prelungit tarea, dacă ar fi pulut prevedea că avea în fata ei pJ unul din acei oameni cărora soarta le-a dat. în viaţa lor1 o oră în timpul căreia aveau să schimbe fata naţiunilor. Insă, după cum am spus, nimic din înfăţişarea lui nu anunţa acea soartă ciudată, astfel că deocamdată nu era decil un tânăr frumos, palid, sfios şi îndrăgostit

— Numele dumitale? Întreba regina.

— Perrinet Leclerc.

— Al cui fiu eşti 1

— Al magistratului municipal Leclerc, păstrătorul cheilor de la poarta Saint-Germain.

— Şi cu ce te ocupi T

— Sunt vânzător de fier Ia Podul cel mic.

— Ţi-ai părăsi meseria pentru a intra în serviciul cavalerului de Bourdon 7

— Aş părăsi totul pentru a o vedea pe Charlotte.

— Şi n-ai să fii stingherit în slujba dumitale?

— Din toate armele pe care le am la mine. ca vinzătnr de fier, de la ghioagă până la pumnal, de la arbaletă până la lance, puţine sunt pe care să nu le mânuiesc toi atât dB, bine ca şi cel mai bun cavaler.

— Şi dacă voi obţine pentrd tine aceslc loc, ai să-mi fii devotat, Leclerc?

Ti nărui îşi ridică ochii. Îi aţinti în cei ai reginei, ŞI spuse cu hotărâre:

— Da, doamnă, în tot ceea ce se va potrivi cu ce-l datorez lui Dumnezeu şi monseniorului rege CaroL Regina încruntă uşor din sprâncene. L B12 jj. _Bine, zise ea; poli sa priveşti lucrul ca şi făcut.

¦ cei doi indrăfidsiiti schimbară intre ei nişte privfri de

0 nespusă Fericire.

În mnmentul acela un zgomot neobişnuit se auzi afară. Charlnfţi.1 °i (¦clerc -e repeziră la aceeaşi fereastră ei priviră în curie.

— Vai! Dumnezeule! Strigă tinăra cu uimirea groazei.

— Ce s-a înlimplat? Întrebă regina.

— Vai. Doamnă, curtea e plină de soldaţi care au dezarmai ^ai râi^oana; seniurii de Giac şi de Gravide sunt prizonieri.

ENu cumva e vreo surpriză de-a Surgundezilor 7 zise regina.

Htnu, răspunse Leclerc, tânt armagnacii; poartă crucea albă.

Oh! Zise Charlolte, iată-l pe şeful lor; este Dupuy. Are cu el 'Ini '¦: ip: i: mi; întreabă de apartamentul reginei, căci văd e i-l arată cu degetul. Iată-i că vin; intră, urca. ElE nevoie să-i opresc? Zise Leclerc scoţându-şi pe. Jumătate pumnalul din teacă.

K – Nu, nu, răspunse grăbită regina. Tinere, ascun-de-te în rumera de alături; s-ar putea să-mi fii de folos, ¦ '. Dacă nu – va -ii că te afli aici, pe când, în caz contrar, ai putea să mergi la pietre.

Charfolle 31 împinse pe Leclerc într-un fel de eâmărulă intiuircată ee se afla la căpătâiul palului Isabelei. Regina sări ies din pat, îmbrăcă o rochie lungă de brojcart. Garnisită cu blană şi se înfăşură în ea fără a avea fweme L.ă-i siringă altfel talia decât ţinând-o cu mâinile; părul, după cum am spus, i se lăsa pe umeri şi îi cădea până sub brâu. În aceeaşi clipă, Dupuy, urmat de doi căpitani, ridică portiera şi. Fără să-şi descopere capul, zise Jtatorcindu-se spre Isabela: ¦

— Doamnă regină, sunteţi prizoniera mea. ' Isabela scoase un ţipăt din care se desprindea atât ură dt şi uimire; simţind că nu o mai ţin picioarele, se lăsă; oă cadă pe pat, îl privi pe cel ce-i adresase cuvântul în „termeni atât de pu|în respectuoşi, şi zise cu un râs rău tăcius:

1 _ Eşti nebun, maestre Dupuy.

— Din păcate regele seniorul nostru şi-a pierdui mir, ţile > căci. Dacă n-ar fi fost aşa, doamnă, de mult v-a* fi spus pentru prima oară ceea Ce v-am spus adineaor?

— Pot să fiu prizonieră, dar sunt încă regină, şi chiar dacă n-aş fi regină, sunt totuşi femeie. Vorbeşte deci ca capul descoperit, maestre, cum ai vorbit slăpinului dumitale conetabilul, căci presupun că el te trimite.

— Nu vă Înşelaţi; vin din porunca sa, răspunse Dupuy scoţându-şi capişonul '. ca un om care ascultă mal mult de propria-r voinţă decât de porunca ce i se dă.

— Bine, răspunse regina; dar, întrucât îl aşurpt pe rege, vom vedea care, dintre conetabil şi rege, este stăpânul acestor locuri.

— Regele nu va veni.

— Iţi spun că trebuie să vină.

— L-a întâlnit, la jumătatea drumului, pe cavalerul de Bourdon.

Regina tresări; Dupuy băgă de scamă şi zâmbi. ¦ – Şi ce-i cu asia? Zise regina.

— Această Întâlnire i-a schimbat planurile şi fără îndoială că şi pe acelea ale cavalerului; căci acesta se aştepta să se înapoieze singur la Paris şi, în momentul de faţă se înapoiază sub o pază bună; credea să-şi regăsească apartamentul din palatul Saint-Paul, În vreme ce noi Îi rezervam unul la Châtelet.

— Cavalerul la închisoare! Şi pentru ce? Dupuy zâmbi.

— Trebuie s-o ştiţi mai bine decât mine, doamnă.

— Nădăjduiesc că viaţa nu-i este în primejdie.

— Châtelet se află destul de aproape de Place de la Greve?' ',.,. * >

— Nu vor îndrăzni să-l asasineze 1

— Doamnă regina, zise Dupuy, privind-o cu nişte ochi semeţi şi plini de asprime, amintiţi-vă de monseniorul duce de Orleans: era primul în regat după seniorul nostru regele; era Snsnţit de patru valeţi ce purtau torţe, doi scutieri ce. Purtau lance şi doi paji purtând spadă, în în fr. cftaperon. Vezi nota de la pag. Ujfl: Piaţa unde aveau loc eaecuţille (N. T.).

HJmfl searS când a trecui pe strada Barbette inapoin-î, i-se de l*1 e, n: i Pt! R'„1' ali luat-o împreună. E mare listanta intre un senior atât de nubil şi un cavaler atât p neînsemnat. Şi când amândoi au făptuit aceeaşi crimă, pentru ee n-ar diferi r?

— Nindoi aceeaşi pedeapsă 7

— Regina se ridică având întipărită pe tată cea mai pu-jernică minte: hin^i-U1 1 ureâ aţii de repede în obraji, tacit ai „fi crezut că are să-i tivească prin toate vinele, ţndnse min. i HHV LI.- JI.: IUU un p.is şi. Tu un e, la^ lăgojit. Josti un singur cuvim:

— Ieşi!

Dupuy, intimidat, făcu un pas înapoL

— I^inc, doamnă, răspunse el: însă înainte de a ieşi, 1 irebuie să adaug un lucru: anume că voinţa, expresă a regelui şi a monseniorului conetabil este să plecaţi fără zăbavă spi e ¦;] aş'd Tours, ' j – Desigur că în tovărăşia dumitale?

— Da. Doamnă.

I – Aşadar pe dumneata te-au ales să-mi fii temnicer?'Sarcina e onorabilă şi ţi se potriveşte de minune.

— Este ceva într-un stat. doamnă, să fii însărcinat să tragi zăvoarele în urma unei regine a Franţei.

— Crezi, urmă Isabela, că l-ar înnobila pe Călău dacă mi-ar Ijin e. inul 7

— Şi se înloarse, ca şi cinji ar fi vorbit destul şi nu voia ' că mai răspundă.

— Dupuy serişni din dinţi. * H – Când veţi fi gata. Doamnă?

B – Am să te anunţ. V/– Cindiţi-vă. Doamnă, că timpul ne zoreşte.

— Gindeş (e-te, maestre, că sunt regină şi că ţi-am >pus să ieşi, i Dupuy murmură câteva cuvinte; darT cum fiecare cu? Jioştea man a putere pe cate regina Isabela o mai păstra *aţă de bătrânul monarh, se temu ca nu cumva să-şi reia* Suta timp cât se afla la o depărtare aşa de mică de el, ^cea putere care nu-i scăpase decât de câteva clipe. Aşa a dar se înclina cu mai mult respect decât arătase pin* atunci şi ieşi, după cum Şi poruncise regina.

Abia se coborâse portiera în urma lui 51 a celor ^ oameni ce-l însoţeau, că regina mai mult căzu di.

— Rit 5”. Aşeză într-un fotoliu; suspinele Charloţţei izbucnu-y iar Perrinet Leclerc se repezi afară din cămăruţa.

Era şi mai palid ca de obicei; dar SEf vedea că mai mult de minic decât de teamă.

— E nevoie să-l ucid pe omul acela? O Întrebă el pe regină, cu dinţii strânşi şi cu mina pe pumnal.

Regina zimbi cu amărăciune. Charlotte se aruncă plin-gind la picioarele ei.

Nenorocirea ce o lovise pe regină îi atinsese ^i pe cei doi tineri.

— Să-l ucizi '. Zise regina. Crezi, tinere, că pentru asta aş aveâ nevoie de braţul şi de pumnalul* tău Să-l ucizi!… Ia ce bun?… Priveşte curtea plină de soldaţi, (tm) Să-l ucizi l… Şi asta l-ar salva pe Bourdon?

Charlotte plânse şi mai tare; la durerea pentru necazurile slăpinei sale, se adăuga u durere personală nu mai puţin vie. Regina pierdea fericirea dragostei, Charlolte pierdea speranţa 1 Charlotte era cea mai de plina.

Regina urmă;

— Plingih Charlotte… Plângi! Şi cel pe care-…l iubeşti îţi rămâne [.

— Căci voi nu veţi fi despărţiţi decât de o lipsă vremelnică!… Plângi! Şi cu toate astea aş schimba soarta mea de regină cu a ta… Plângi! Dar 'nu ştii oare că eu. Care nu pot să plâng. il iubeam pe Bourdon aşa cum il iubeşti tu pe acest lânar! Er bine, il vor ucide, vezi tti; căci ei nu iartăpe cel pe care il iubesc aşa cum îl iubeşti tu pe al tău, il vor ucide şi nu voi putea face nimic spre a împiedica acest asasinat, şi nu voi şti în ce clipă îi vor înfige fierul În piept, iar toate minutele vieţii mele vor fi pentru mine cele ale morţii sale -L îmi voi spune în fiecare clipă: T.în momentul de faţă poate mă cheamă, îmi rosteşle numele, se zbate în sânge şi se zvârcoleşte în agonie, iar eu. Eu sunt aici, nu pot face nimic, şi cu toate astea sunt regină, regina Franţei Blestem) Şi nu pot plânge, nu pot plânge!…