Am fost medic

Oberscharführer-ului şi ideea confecţionării şi
expedierii patului studio.
De câteva zile, de când urmăresc con-
fecţionarea patului comod, mi-a venit şi mie o
idee. Încetul cu încetul, ideea s-a concretizat...
Peste câteva săptămâni, termenul de patru
luni al Sonderkommando-ului nostru expiră. Cu
188/435

---

toţii ştim ca vom fi asasinaţi până la ultimul. Ne-
am obişnuit cu această perspectivă şi ştim că pen-
tru noi nu există scăpare. Totuşi, mă frământă un
gând; până acum au fost exterminaţi aici oameni
din unsprezece Sonderkommando-uri, ducând cu
ei secretele îngrozitoare ale crematoriilor şi
rugurilor. Este inadmisibil să se petreacă la fel şi
de data aceasta! Dacă noi nu vom mai fi în viaţă,
trebuie să avem grijă ca lumea să cunoască sis-
temul mârşav născocit de „rasa superioară“ şi at-
rocităţile pe care mintea omenească nu le poate
concepe.
Trebuie să vestim lumii ce se petrece aici.
S-ar putea ca solia noastră să nu fie găsită decât
după ani de zile. Dar şi atunci va fi un rechizit-
oriu! Mesajul va fi semnat de cei două sute de
membri ai Sonderkommando-ului nostru, care
ştiu toţi că li se apropie moartea. Iar patul lui
Mussfeld îl va scoate prin sârmele ghimpate şi îl
va duce în lume. Deocamdată îl va duce la domi-
ciliul lui Mussfeld, la Mannheim.
189/435

---

Mesajul a fost scris. El cuprinde toate
amănuntele ororilor săvârşite aici în ultimii ani.
Indicăm numele călăilor şi numărul aproximativ
al oamenilor asasinaţi, metoda şi mijloacele de
exterminare. Totul este scris pe patru coli mari de
pergament. Copistul Sonderkommando-ului, un
pictor originar din Paris, le-a scris după modelul
pergamentelor vechi, cu litere splendide, în tuş,
ca să nu se decoloreze. A patra coală cuprinde
cele
două
sute
de
semnături
ale
Sonderkommando-ului. Colile au fost legate cu
un şnur fin de mătase. Apoi au fost răsucite într-
un sul şi introduse într-o cutie cilindrică de metal,
confecţionată de tinichigiii noştri, care au lipit-o
prin sudură în aşa fel, încât nici aerul şi nici apa
să nu poată pătrunde. Cilindrul metalic, înfăşurat
în lâna tapiţeriei, a fost introdus de tâmplari între
arcurile patului.
Un al doilea mesaj identic – cu acelaşi text
şi cu cele două sute de semnături, închis de ase-
menea ermetic într-o cutie de tablă – a fost îngro-
pat în curtea crematoriului II.
190/435

---

191/435

---

XXII
Seara, pe la ora şapte, intră întotdeauna pe
poarta crematoriului un autocamion; aduce, pen-
tru a fi lichidaţi, câte şaptezeci-optzeci de femei
sau bărbaţi. Aceştia sunt selecţionaţi zilnic din
KZ; toţi provin deci din barăci şi din spitale. De
aceea deţinuţii, care stau de mai mulţi ani sau de
câteva luni în lagăr, cunosc soarta ce-i aşteaptă.
Când camionul intră pe poartă, curtea răsună de
ţipetele şi răcnetele sfâşietoare ale oamenilor în-
groziţi de moarte. Toţi cei selecţionaţi pentru ex-
terminare ştiu că din umbra coşului înalt al crem-
atoriului nu mai există scăpare! Eu mă feresc să
văd asemenea scene. De obicei mă retrag şi mă
aşez în colţul cel mai îndepărtat din curtea crem-
atoriului, printre câţiva brazi. Acolo nu se aude
zgomotul armelor de foc, iar ţipetele ajung la
mine estompate.
În seara asta n-am avut noroc. De după-
amiază de la ora cinci lucrez în sala de autopsie,

---

căci trebuie să lămuresc cazul sinuciderii unui
Oberscharführer SS. Cadavrul a fost trimis de la
Gleiwitz. La autopsie asistă un locotenent-major
şi un grefier de la Curtea marţială. Către ora
şapte, autopsia este terminată şi îi dictez grefier-
ului SS procesul verbal. În acest moment soseşte
un camion încărcat cu bărbaţi. Sala de autopsie
are două ferestre mari, cu zăbrele de fier şi plasă
de sârmă verde, care dau spre curtea din faţă a
crematoriului. Camionul se opreşte nu prea de-