Amalia sarafolean ( nãsc. Ureche- 1 dec. 1915, Comloºu Mare )

Interviu realizat de Smaranda Vultur, în 4 ian. 1998, la Timişoara, cu Amalia SARAFOLEAN ( născ. Ureche- 1 dec. 1915, Comloşu Mare)

Nu ştiu cam de unde să încep să vorbesc. De la căsătoria mea, bine?

( S.V.- V-aţi căsătorit la Comloş? ) -Da. ( Şi sunteţi şi născută în Comloş? ) -Da.

( În ce dată? ) -1915, 1 decembrie. ( La 1 decembrie? ) -Da, la 1 decembrie, cea mai importantă zi, da. Şi am stat în strada principală şi am fost de părinţi nici nu bogaţi, dar nici săraci, tata meu a fost negustor...da şi aşa o avut posibilitate să mă dea şi la liceu. Am făcut liceu la Carmen Sylva, la Timişoara, şi pe urmă- în anii 1934 n-am mai continuat liceu şi m-am angajat funcţionară la Comloşu Mare, la Pretură...unde a fost înfiinţată Pretura. Şi acolo am fost angajată la început şi pe urmă am fost avansată pe post de răspundere. Până m-am căsătorit...până în 1940. În 1940 m-am căsătorit, am venit cu soţu aici în Timişoara şi am stat vreo 3 ani.

( Unde aţi stat în Timişoara? ) Am stat în vreo trei locuri, da...că era aşa o criză de locuinţe şi soţul meu a avut o fermă în Calea Aradului, de la o altă verişoară, arendată. Şi acolo ne-am ocupat cu gospodăria. Aşa ca începători...ne-a mers foarte bine. Însă a venit războiu. Şi a trebuit să ne refugiem la Comloş. Am avut-o şi pe Dora mică ( fiica cea mare, în casa căreia am realizat interviul, în Timişoara ), era de câteva luni şi a trebuit să plecăm din Timişoara. Nu mai spun dezastrul ăla ce s-o întâmplat atunci în timpul războiului, că Timişoara o fost un oraş lovit de soartă şi nu am avut unde să ne ducem şi cu asta am plecat. Şi la Comloş am stat la părinţi, cu soţu, împreună...am stat vreo patru ani şi până am avut posibilitate să cumpărăm casa în care stau şi astăzi. Acolo ne-am gospodărit bine de tot, că soţu o ovut şi pământ, o făcut şi afaceri, ba cu cânepă, ba cu...or fost delegaţi din toate părţile...am câştigat. Şi el o fost, de fapt, de părinţi bogat. ( Din Comloş? ) Da, din Comloş.

( Şi cum se numea? ) Sarafoleanu. Sarafoleanu Gheorghe era tata lui, da

( cel cunoscut sub numele de Moş Traisâg- cf. Istorie trăită, Istorie povestită ). Şi pe urmă a început deja persecuţia, ne-a persecutat şi...( Cam prin ce an a fost asta? ) Prin '47. După ce ne-am mutat în casa asta, atunci am progresat, am fost deja în plină floare a tinereţii, ne-am cumpărat de toate şi o fost o casă frumoasă şi mare şi ne-o mers foarte bine. Însă, pe urmă l-o arestat pe soţu meu, că s-au înfiinţat colectivele, noi însă n-am intrat de prima dată şi în '49 l-or arestat, l-or dus la Jimbolia că s-o făcut raionarea. L-o închis şi pe el şi pe tată-su, ca fiind el administratorul averii. Şi unde au făcut un proces de sabotaj, de nu ştiu ce...şi or scăpat amândoi. Or venit acasă amândoi- şi soţu meu şi socru meu, ca în '51 din nou să ne aresteze, să ne ducă în Bărăgan, da. Atunci, ce să vă spun...am pierdut tot ce-am făcut economii, şi câte ne-am cumpărat noi, şi cum am avansat de bine în toate...şi la pământ ne-o distrus. Şi am avut şi pe Silviu mic- o avut 3 ani când l-am dus în Bărăgan, în '51. Şi am stat acolo 5 ani în Bărăgan. Şi în 1956 am venit acasă şi pe urmă, după toate astea ne-am mai refăcut cum ne-am refăcut, mai simplu, şi l-or închis din nou politic pe soţu meu, în '59. Şi iară din nou am pierdut tot.

( Şi de ce l-au închis? ) Pretext că a vorbit contra regimului şi că o admirat anglo-americanii , că ar fi spus undeva într-o societate că americanii înaintează şi uite ce fac şi noi ni-s la pământ...şi chestiuni de astea.

( A fost denunţat de cineva? ) Da, au avut şi martori, da. Atunci au arestat 7 persoane deodată, ştii de asta? ( Da. Pe cine? ) Au luat din toate categoriile- şi dintre bogaţi, şi dintre mai săraci şi mijlocaşi aşa, şi intelectuali. Că n-or ştiut care cum să se apere, fiindcă toţi au fost din toate părţile luaţi. Şi au arestat pe toţi aceştia şapte., la militari, la Tribunalul Militar.

( Şi erau într-adevăr organizaţi într-un grup? ) Nu, că nici nu s-au întâlnit măcar, că soţu meu nici n-a vorbit cu ăştia, că erau şi mai tineri, şi mai bătrâni. Cu unii am fost şi rude- cu Ghiţă Bălan Şerban, cu scriitorul. Nu a fost nici un grup, că or rămas toţi miraţi. ( Deci cine a fost? ) Ghiţă Bălan a fost, a fost Laica Ion- el era la colectiv, da, n-a fost bogat, Magearu şi Medrea a fost- care iar a fost destul de sărac, şi Drăguiescu, scriitorul- şi dânsul o fost. El o fost prieten cu noi, cu el am mai discutat, dar el s-a ocupat deja cu scrisul lui...publicase câteva cărţi, da, şi nu era agricultor sau ca să spun că a avut cu noi...şi mai în vârstă decât noi.

( Şi cine a mai fost ) Ghiţă Bălan, Herjovi Aurel...toţi au murit săracii, da. Numai Magearu trăieşte şi Medrea- din tot grupul lor. ( Medrea trăieşte în Comloş? ) Da, trăieşte în Comloş- e grădinar, face gospodărie...e grădinar.

I-au dus la Securitate, pe urmă la Jilava, i-au dus la Gherla, în diferite închisori...şi pe urmă au scăpat de la Botoşani- de acolo a venit soţul acasă- după 5 ani. Între timp eu am închiriat- deocamdată era asociaţia- la Asociaţie, casa, adică frontul casei. Şi mi-am oprit un apartament mic, aşa, unde am stat cu copiii şi am căutat să trăiesc, nu?! Am umblat şi eu- într-un an am fost la colectiv, apoi am ieşit din colectiv, m-am dus la bază, într-un an am fost la Jimbolia- la fabrica de cânepă...şi aşa, în fiecare an am schimbat- tot unde am crezut că e mai bine, ca să pot să câştig mai mult, să pot să-mi ţin copiii la şcoală. Numai în sezon, că-n iarnă nu m-am dus la lucru...numa în sezon. Pe urmă copiii s-au obişnuit- Dora a fost deja la liceu şi Silviu o fost mai mic, venea acasă singur şi s-a obişnuit cu lume. Cât am avut noi o mică gospodărie acolo, că pe urmă s-a făcut colectiv, acolo au fost birourile şi seara veneau de la câmp toate tractoarele acolo în curte, o vălmăşeală! Da, s-o obişnuit copilu şi-l simpatizau toţi, că or ştiut că cine îi şi nu ziceau nimica. Aşa că s-a obişnuit cu lume.

Pe urmă a venit soţu acasă. ( Când a fost eliberat? ) În '64. ( Cu amnistia? ) Da, cu amnistia. ( Ştiţi care a fost acuzaţia de la proces? ) Păi, ce acuzaţie, uneltire contra statului- aşa a fost pentru toţi, tot grupul lor...uneltire contra statului. Şi i-o despărţit, pe fiecare în altă parte. Unu o avut norocu să ajungă mai bine.

( Şi aţi comunicat cu soţu în perioada asta? ) Nu, o singură scrisoare, o carte poştală în care mi-o cerut câteva lucruri- în '62- şi atât numai. ( Ştiaţi unde este? ) Nu, n-am ştiut niciodată. Numa aici când l-a ridicat...l-a ridicat în septembrie şi a fost o iarnă foarte grea, mare zăpadă- atunci am primit o scrisoare, de aici, de la securitate, ca să-i aduc câteva lucruşoare de iarnă. Şi de fapt m-am dus- era securitate în vilele alea de-acolo, pe lângă Carmen Sylva, pe-acolo. Şi i-am dus bocancii...ce i-a trebuit acolo. ( Şi l-aţi văzut? ) Nu l-am văzut. M-am adresat la căpitanu care era de serviciu şi am spus că aş vrea să fie iscălit cu mâna lui că a primit lucrurile, fiindcă am auzit că nu se predau lucrurile. Şi dânsu s-o cam supărat- " cum puteţi să auziţi aşa ceva, că noi predăm la deţinuţi?!..." Şi atunci am stat într-o cămăruţă acolo şi am primit semnat cu mâna lui că a primit lucrurile. ( Se dăduse deja sentinţa? ) Nu, încă nu- procesul a fost în martie şi judecat de Gaido, un judecător...aşa l-o chemat pe el- Gaido. Toţi ne-am dus. În sală au fost din Comloş- aşa, din curiozitate, ca să audă pentru ce. Şi socru meu când o venit şi o auzit, o zis că asta ce o fost, o fost apă de ploaie..." păi ce, ăsta o fost un proces?! " Acuzat pentru un lucru de nimic. Şi mâine -zi s-o dat sentinţa. Am stat o noapte aicea, cu copii cu tot, şi mâine-zi ne-am dus din nou la tribunal, şi noi am crezut că vin ei- că aşa ne-o spus, ne-o minţit. Da de unde...ne-am dus numai noi- soţiile ălora care or fost arestaţi, da aşa repede, repede. Până ne-am dezmeticit... Şi soţu meu o fost condamnat la 10 ani muncă silnică, da şi cu averea sechestrată toată- inclusiv casa- dar am avut norocu că a fost cumpărată cu soţu, şi jumătate o fost pe mine trecută. Şi a trebuit să duc o luptă grea cu colectivu, că o vrut să cumpere şi partea mea, dar eu nu am vrut să cedez.

" Că de ce nu ne vinzi nouă casa?!...era de părere contabilu cu preşedintele, ca să-mi fac bani să-mi cresc copiii. Cu câteva mii de lei...şi nu am vrut să cedez. De fapt aveam casă şi la părinţi- casă frumoasă, în plin centru- dar eu nu am vrut să cedez, că părinţii sunt părinţi şi eu am fost cu copiii...şi gata. Pe urmă, când or vrut să mă dea din casă afară, o venit şi soţu...şi atunci altfel or judecat.

( În perioada cât a fost închis aţi ştiut ceva de el? ) N-am ştiut nimica. Am dat şi divorţ, că trebuia să intre şi Silviu la facultate, şi atunci Dora la medicină, nu?! Oricât, se cerea originea şi situaţia. Şi atunci m-am angajat la fabrica de cărămidă de la Jimbolia şi de-acolo mi-au dat adeverinţă că sunt muncitoare, de. De fapt am fost sezonieră toată vara...am muncit acolo. Şi pe asta am dus-o în tot locul şi am divorţat şi nu mi-am schimbat numele, nu nimic, numai atât că mi-o anulat căsătoria.

Păi, lu soţu nu prea i-o fost totuna, o cam suferit acolo, că l-o anunţat- nu ştiu la ce închisoare o fost atuncea, cred că la Botoşani. Dar o trebuit să fac lucrul ăsta- că o fost prea greu pentru copii şi nici n-ar fi intrat la facultate dacă nu făceam lucrul ăsta. Şi pe urmă o venit el. Acolo i-or spus. Ne-a povestit că tot a fost trist şi supărat şi l-a întrebat un maior că ce-i cu el- şi el o spus că " uite, am doi copii şi nu ştiu nimic de ei " . " Na lasă, că în scurt timp ai să ştii că am să-ţi comunic. " Şi de fapt o făcut adresă, unde o fi făcut, cred că la Sfatu Popular, şi l-o chemat după câteva săptămâni şi i-o spus- " na, vino să-ţi spun.... Tata trăieşte, soră-ta trăieşte, socrii trăiesc, soţia-ţi trăieşte, copiii sunt la şcoală. Zice- " nu mi-o spus ce şcoală, că dacă-mi spunea că Dora mea-i la medicină, le-aş fi spus- na, acuma stau aicea liniştit şi ţineţi-mă aici cât doriţi...dar nu mi-or spus ". Şi atâta a fost toată comunicarea în timpul ăsta,da. Apăi, când a venit acasă, o venit cu trenu de la Botoşani, mai cu nişte nenorociţi, nişte ţărani, pe care nu ştiu pe unde i-o lăsat, unu nici nu putea să meargă, l-a ajutat. Şi în Arad avem nişte rude şi atunci dânsul o mai avut în memorie numărul de telefon al lor. Şi o ajuns la Arad pe la opt seara şi avea legătură numai la unsprezece noaptea. Dar nu o avut nici bani să-şi cumpere fise. Şi atunci o doamnă tot o văzut îmbrăcămintea lui, că atunci or început a se elibera deţinuţii.

Şi-o doamnă tot s-o uitat la mine- o spus el- şi o văzut că mă uit după nişte bani... şi un alt domn o venit şi o întrebat dacă s-or eliberat toţi deţinuţii, că o avut şi el un frate închis...şi tot or discutat şi atunci i-au oferit o fisă şi i-o luat la telefon pe familia Pascu. Şi când or auzit ăştia, or vrnit imediat în gară- Pia cu taică-su, că soţu meu cu el îs verişori primari, cu Pascu Silviu. Şi-or vorbit la telefon cu el. Şi chiar, zice- când mi-o spus că Dora-i la Medicină şi Silviu-i la Liceul sportiv, m-am ţinut de păreţi, am crezut că leşin, aşa emoţii am avut, zice. Aşa că or venit la gară, i-or mai spus ce-i acasă şi el a venit apoi cu trenu de două, pe la două noaptea ajunge trenu ăsta...da.

Eu aveam în casă colectivu, care a stat până-n '70. S-o unificat cu celălalt- că erau două colective mari- şi m-am scăpat de ei....şi de-atuncea o-nceput viaţa normală.

Soţu s-o angajat la Lovrin, la cereale, unde a fost inginer Luchin- care era director.

Întâmplarea a făcut că- peste vară- Dora s-o dus să-l angajeze pe Silviu- că eram săraci şi n-aveam nici un câştig- la Luchin, să ducă saci la vagoane, la încărcătură.

Soţu meu era îngrijorat- că şi Silviu urma să meargă la facultate şi n-am avut bani. Şi zice: " na, să te duci să angajezi pe Silviu ", el era de 16 ani. S-o dus acolo la Lovrin- şi Dora care deja o fost anul II la Medicină, vorbind cu Luchin- care era un om de suflet, un om bun, cu inimă, şi mare român- nu l-a angajat pe Silviu, ci pe Dora, ca sezonieră de vară...că a plecat o funcţionară, nu ştiu ce examen să pregătească şi o rămas locu vacant.

Săraca...s-o dus, ce să facă. S-o dus zilnic, o făcut navetă la Lovrin. Luchin o-ntrebat: " unde-i tata?! " Dora o spus: " tata s-o eliberat, da e acasă ".

S-o băgat la fermă, la stupi, că am avut stupi şi ştia, se pricepea...şi ăia n-or avut pe cine. Şi-apoi se ducea cu bicicleta zilnic, săracu, la stupărie...acolo, afară, de-şi făcea acolo lucrările.

...Zice Luchin: " să vină tata la mine ". Şi l-a chemat şi l-a angajat imediat, mai întâi acolo, nu ştiu ce- într-un serviciu mai mic, pe urmă o avansat...şi de-acolo o ieşit la pensie- de la Lovrin, la Agrosem. Mă gândesc să aibă şi Luchin noroc, cum am avut noi cu dânsu.

Aşa de bine o fost la Agrosem şi-aşa încredere o ovut în el, c-o condus el tot Agrosemul. Lui Luchin i-o plăcut, că el o fost mai în etate, n-o fost obraznic...că tineretu ăsta era mai altfel, mai trăgea chiulu, mai nu ştiu ce, şi avea încredere oarbă în el.

I-o dat şi pomi, de-o vândut primăvara...sute de mii de pomi- de i-o dus cu camionul în toate părţile- aici la Timişoara la piaţă şi în toate părţile...şi el o vândut pomii, pomi fructiferi.

Pe-ormă o-ncărcat acolo porumb şi grâu- şi o trimis în toate părţile.

Şi de-acolo o ieşit la pensie- în anul '75 sau '76...am rămas acasă. O plecat colectivu în '70, ne-am scăpat de dânşii, şi-atuncea ne-am aranjat casa, am pus pomi fructiferi în curte...am făcut ca o livadă de piersici- tot ca să avem să vindem.

Şi-am făcut piaţă la Jimbolia...am dus la piaţă. Am avut fructe minunate, frumoase şi multe.

( Vă duceaţi dvs.? ) Mă duceam eu. Da el numa împacheta şi mă ducea la autobuz, şi-atuncea mă duceam eu. Şi-aşa am făcut până am terminat cu copiii. Asta o fost viaţa mea.

( Şi părinţii dvs.? ) Părinţii mei m-or ajutat şi ei foarte mult. Au murit ş-am vândut casa, am împărţit banii la copii, de şi-or cumpărat apartamente.

( Aţi spus că tata era negustor. Cu ce se ocupa? ) Cu de toate...da, a fost negustor şi o dus şi-n Viena...asta când am fost mică.

( Cam în ce perioadă era asta? ) În 1914-1915. El o fost şi la 1 Decembrie, la Alba-Iulia o fost tata...o fost mare român.

( Şi făcea comerţ la Viena? ) Făcea comerţ, da. ( Cu ce? ) Cu porci graşi, cu boi...cu tot felul, cu cartofi- i-o dus la Berlin, în Germania. Ştia limbi- vorbea ungureşte, nemţeşte.

( De unde ştia? ) Aşa...umblând, cum făcea comerţ.

Am avut casa, în centru, strada principală...acolo, în partea românilor. Nemţii or fost în partea de nord. Partea românilor o fost- bisericile...două din parc. Acolo în parc, imediat în stradă, a treia casă... Prima casă o fost bunică-mea, altă casă o fost un unchi- fratele lu mama, şi atunci a fost a lu Bugariu- aia o fost verişorii mei primari- copiii lu fratele lu mama. Şi-atunci am fost noi, casa noastră, şi cealaltă casă o fost- o singură casă împărţită-n două, cu două porţi mari, o fost fratele lu tata.

( Cum se numea? ) Ureche Dimitrie. ( Şi mama? ) Ureche Elena.

A fost fratele lu tata, care o fost măcelar- Ion Ureche. Şi-a avut un băiat- văru meu, o fost la Paris, o făcut facultatea...şi acolo o şi murit.

( Ce facultate a făcut? ) A făcut Literele.

( Era un obicei să pleci la studii în străinătate, în perioada aceea? ) Da, a fost obicei. El o fost la Paris. Drăguiescu, de care v-am spus- o fost în Italia, la Camerino.

( Şi ce studii a făcut? ) Acolo o studiat Academia Comercială.

...A fost un grup de studenţi şi fete- de şcoală, de liceu- cam peste 100 din sat. Am avut cercul nostru, noi am fost diferiţi de ţărani...absolut.

Veneau ei de la lucru, seara şi ziceau: " iote, domle cum stau în parc! "

Foarte mulţi intelectuali o fost de la Comloş.

( Eraţi un grup de tineri care eraţi la şcoală? ) Da...un grup care eram la şcoală. Şi făceam petreceri, separat de ţărani- că ei aveau acuma de sărbători, baluri. Era bal de Crăciun- îl făcea biserica ortodoxă, la care era preşedinte părintele Medrea...era un preot Medrea.

De Bobotează, acuma făcea... de la Lunga- acolo era un alt preot.

Se ocupau preoţii cu tineretu. Noi îl aveam pe Cioroianu- protopopu- el era preşedintele nostru şi el ne-o dus. Făceam şi turnee vara- am fost la Şeitin, Secuşij, Igriş, cu piese de teatru, cu "Heildelbergu de altădată ".

( Aşa se numea piesa? ) Da, piesa.

( Balurile în ce constau? ) Se făceau numai baluri- dansau cu program... Aveam şi ţiganii noştri. Erau ţiganii altfel, nu ca acuma. Erau supuşi, foarte cumsecade. Dacă spuneam noi să continue până dimineaţa- până dimineaţa stăteau, şi se mulţumeau cu ce se-ncasa de la noi. Nu se consuma alcool şi nu ştiu ce. Numa plăteam pentru muzică...ş-atâta tot.

Acolo la colţ este o casă mare, a lu Stanciu- care-o murit şi n-o avut copii. O fost bogat şi ne-o dat casa aia, că toţi care-o vrut să facă ceva- în casa aia veneau. Numa uşi e casa. Într-o parte o fost frizerie, într-o parte o fost birtu, cârciumă- cum se spunea la colţ acolo.

Aveau o sală goală care ( râde )...era liberă pentru noi. Acolo făceam baluri.

Ne duceam fetele cu mamele... şi veneau mamele mai târziu după noi. Se opreau şi dânsele- pe scaun, frumos acolo, roată.

( Ce cântece erau? ) Tot felul...tangouri, valsuri şi ţărăneşti mai puţine.

( Ţiganii ştiau şi din astea? ) Tot, absolut de toate. Erau ţiganii mari muzicieni. Pe urmă or venit aicea la Conservator. Unu şi-acuma cântă- Colombar îl cheamă.

( Ţiganii de când erau în sat? ) De mult timp...în sat. Am crescut sub ochii lor. Da stăteau la marginea satului.

( Stăteau într-o anume parte? ) Anume parte, da acuma s-or extins, or cumpărat case în sat- că nemţii dac-o plecat...

( Şi cum era satul- o parte română şi-o parte...?! ) Da, o parte o fost nemţii şi trei părţi românii. Comloşu e mai mult românesc. Ţiganii în partea ailaltă stau.

( Şi Lunga? ) Era separat- o singură stradă-i, continuare pân la frontieră. E partea satului dinspre frontieră.

( Şi-acolo erau români mai mulţi? ) Numa români, şi-o fost şi nemţi- mai puţini, da o plecat toţi.

( Şi nu mai sunt nemţi acuma? ) Nu, deloc. Mai sunt totuşi nemţi în Comloş- vreo 2 sau 3 familii. Clubu lor- care-o fost o casă fromoasă, impunătoare...a nemţilor. Nemţii or fost ordonaţi. Ne duceam şi noi la balurile lor, da nu le prea convenea lor, da nu ziceau nimica.

La Kirwai- care ţinea 3 zile, toamna şi la Fărşancu- 3 zile primăvara...ei aşa au împărţit sezonu. Ne duceam şi noi- toate 3 zile- cu băieţii, cu fete- şi dansam şi noi acolo.

( Ei veneau la dvs.? ) Nu prea veneau, da noi ne duceam la ei. Numai zidurile au mai rămas. Tot o furat de-acolo. Acolo era şi cinematograf.

( Vă amintiţi ceva filme? ) Ce-o fost atunci, de sezon, ce s-o rulat...de toate felurile.

Asta o durat în timpu războiului şi până când o fost plecarea nemţilor. Şi când au plecat ei...s-o terminat.

( Plecarea însemnând ce?! ) În Germania. ( Când au început să plece? ) Acuma în...nu ştiu cam în ce an, da o suferit şi ei mult. Or fost în Rusia.

( Deportaţi în Rusia? ) Da, chiar am fost acolo, când s-o încărcat şi s-o plecat. Era iarnă, zăpadă. Că am avut colege de şcoală, că am făcut şcoala primară la călugăriţe.

( Unde? ) Acolo la Comloş. ( Deci era o şcoală de călugăriţe?!) Da, acolo unde-i acuma şcoala primară, casa cu etaj, acolo a fost de călugăriţe.

( Şi ce fel de călugăriţe? ) Călugăriţe catolice. ( Şcoala era în germană? ) Da, or avut şi internat de fete- că veneau din toate regiunile, din toate părţile- de la Tomnatec, de la roată acolo- avem numai comune nemţeşti. Grabaţu, Gotobu, Tomnatecu- sunt numai nemţi. Şi veneau fete de acolo, de la Comloşu Mic.

( Dvs. în ce limbă aţi învăţat? ) Germană. Elementara am făcut-o în germană.

( Ştiaţi puţin de-acasă? ) Da, mai ştiam puţin. ( Cum de v-au dat părinţii acolo? )

Păi- mai era- verişoara mea primară- care a fost în aceeaşi casă cu mine...ea a fost cu un an mai mare ca mine...noi- după am fost şi mai vreo 4 am fost din Comloş.

Mama o văzut că nemţoaicele au altă educaţie- or ştiut să picteze, or cântat la pian, or avut posibilitate să-şi facă educaţie acolo. Patru clase am făcut acolo.

( Era şi şcoală românească în sat? ) La noi- da, o fost şcoală românească. Ultimul an, al cincilea, m-o dat la români- ca să-nvăţ româneşte- şi după asta m-am dus la liceu.

( Au mers mulţi la liceu- din Comloş? ) Da, au fost. Mai mult băieţii- au fost la Şcoala Comercială. Unde-i acuma primăria- acolo o fost Şcoala Comercială, Liceul Comercial. Şi-atunci mulţi băieţi s-ao dus la Notar, care-or făcut numai 1 an... care or fost mai săraci în familie...da totuşi s-or dus mulţi. Or fost contabili, notari.

Alţii s-au dus la facultate. O fost şi la Cluj la facultate...

( Aţi spus că mergeaţi cu piese de teatru. Cine vă învăţa piesele acestea?)

Preşedintele tineretului...l-am avut pe avocatul Andrei Bălan care o făcut facultatea la Cluj.

( Eraţi organizaţi într-un club? ) Da, am fost organizaţi. Cu noi mergea protopopu Cioroianu. Dânsu o fost preşedinte de onoare. El- ca protopop- avea comunele astea care aparţineau de dânsul- la Comloş, iar din restul comunelor, preoţii veneau aici la dânsul. Dânsu le telefona la preoţi, că- vedeţi că venim să facem teatru- la cutare şi cutare zi. De fapt, Sânta Maria, vara, era a noastră, a studenţilor. Erau renumite dansurile noastre.

( Ce dansuri? ) Moderne...ce era atuncea. ( Aveaţi şi cor? ) Am avut şi cor, da în cor eram amestecaţi cu ţăranii. Era cor mare. Am fost şi la concurs, la Bucureşti, într-o vară- în iunie...da n-am luat premii.

( Şi cine conducea corul? ) Un învăţător, tot tânăr. ( Cum îl chema? ) Mioc. Ultima dată o fost inspector aicea la şcoală. Soţia lui- Diana Mioc- era educatoare.

( Scriitorii din sat- cine erau? ) Andrei Bălan, care-o făcut " Suflet bun ", văru meu, Ion Ureche, care-o murit la Paris, Dorel Drăguiescu- care şi el o murit săracu, că bătrân a fost. Restu...( Ghiţă Bălan? ) Ghiţă Bălan o fost ţăran. Alţi scriitori nu sunt, n-am avut.

...A murit şi Apostol, mai e Magearu şi unu Medrea. ( Şi restul? ) Mai sunt ei, dar căsătoriţi cu fete din altă parte- din Comloş mai puţin- care-o fost pe la C.A.P.-uri, or lucrat...şi-aici or rămas.

Or venit în straiele lor de bihoreni. Acuma toate-s elegante, toate-s în pantaloni.

( Când eraţi elevă se mai purta costum popular? ) Nu, la noi nu s-a purtat niciodată.

( Nici la sărbători? ) La sărbători, la naţionala...da. Copiii la şcoală, fate...da şi eu am fotografii cu naţional. Numai la ocazii, la serbări, la astea...da, or avut fetele. La noi nu s-o purtat.

( Şi de unde-au mai venit la Comloş? ) Acuma au venit...din Bihor îs mulţi- de-acolo de pe la Vama. Şi mulţi pocăiţi, deştia...baptişti.

( Există şi biserică acolo? ) Au şi biserică acolo. Au şi cumpărat o casă şi au făcut o biserică. ( Ei sunt veniţi în sat? ) Da, toţi sunt veniţi.

( Erau baptişti dinainte, sau de când sunt în sat s-au făcut? ) Şi făcuţi şi în sat, şi or venit. Solidari...salută.

( Şi ţiganii? ) Ţiganii- puţini or mai rămas în satul ţigănesc. Toţi s-aor mutat din sat- or cumpărat case- de unde o fost ocazie. ( Ei au biserică? ) Nu. ( Da înainte mergeau la biserică? ) Nu. Copiii merg acuma- când aud că-i parastas...e plin de copii acolo.

( Da nu şi-au făcut o biserică? ) Nu, nu. ( Că în unele sate am auzit că şi-au făcut o biserică de tip baptist ) Da?!

( Mergeau pe la ortodocşi, înainte? ) Da, vin aşa câţiva... ( Şi se-ngroapă în acelaşi cimitir? )

Se-ngroapă...au partea lor ţiganii. ( E un singur cimitir în Comloş? ) Două... trei cu a nemţilor.

( Deci unul nemţesc, separat? ) Şi două româneşti- unu în partea de răsărit şi unu în partea de apus. E satu mare...

( Am înţeles că, comloşenii ştiu că sunt de origine- veniţi din Oltenia. Ştiţi ceva de asta?! ) Nu, nu ştiu. ( Deci se consideră bănăţeni? ) Da, ne considerăm bănăţeni. De fapt, de-acolo am şi fi venit noi.

Da tata- familia lui- Ureche- zice că din Moldova sunt veniţi. Polverijan, Drăguiescu- ăştia-s din Oltenia veniţi, aşa...după nume.

( Şi familia Bălan? ) Cam tot de pe-acolo...tot din Oltenia.

( Este un avocat la Reşiţa. Are vreo legătură cu ei? A fost avocat în Oraviţa şi-a fost şi el arestat. Are o fată- Florica Bălan... ) Nu, nu e de la noi- sunt din partea cealaltă.

( Ţăranii au avut hore? ) Hore...ţăranii or avut. Or avut Casino- un fel de club- aşa se spune. Acolo se duceau regulat ţăranii.

( Şi unde-i asta? ) Lângă biserică. Acuma-i o bancă acolo.

( Şi-acolo făceau hore? ) Nu, vis-á-vis, în localul bisericii. Biserica a avut o sală mare- acolo lângă biserică...şi-acolo se făcea. Plăteau 5 lei, 3 lei.

( Şi nemţii făceau săptămânal bal? ) Nu, ei făceau separat. Nu veneau aicea, că-i satu mare. Nu veneau, stăteau în partea lor. Aveau balurile lor.

( Când era Chirvaiu ăsta, la ei? ) Toamna, în noiembrie...până la 14 noiembrie- a fost ziua ultimă din Post, de Crăciun. Era Chirvaiu- 3 zile ţineau nemţii Chirvaiu duminică, luni şi marţi. ( Şi ce făceau? ) Păi- numai jucau şi mâncau. N-aţi fost niciodată la un Chirvai?! ( Nu, n-am fost. La Tomnatec mi-a spus că adună de pe mai multe sate. E ceva cu un buchet...?! ) Un buchet de rozmarin.

( Care era semnificaţia? ) Semnificaţia...că or terminat muncile agricole. Buchetu ăla se făcea tot cu panglici- frumos aranjate- într-o gutuie puneau...o gutuie mare, cu panglici roz, albastre...toate culorile, şi ei aveau pălăriile alea- toate-n panglici. Poate ai văzut în fotografii. N-or avut alt costum.

Se duceau la biserică după-masa şi alegea- în fiecare zi...că erau perechi, cu fete.

Cu o zî înainte- sâmbăta- se duceau şi făceau invitaţii- pe la autorităţi- la primar, la notar, la directoru de moară, la intelectuali. Se duceau şi puneau un pom- care era înalt de vreo 4 metri, o rudă aşa...şi o puneau în faţa casei. În vârf era tot un rozmarin, cu panglici...şi asta era o onoare pentru ăla care primea rude- că-i invitat la Chirvai.

Aşa-i punea lu primaru, aşa-i punea lu notaru, lu directoru de moară.

( Cine mai erau personalităţi? ) Pretorul. Patru-cinci erau...nu alţii.

Atunci după aia, mâne-zî, duminica- se duceau la biserică nemţii, înainte de masă. Atuncea după-masă era spectacolu ăsta, în faţa bisericii lor, a nemţilor.

Se vindea la licitaţie acolo, în vârf era o pălărie- pe care o vindeau la licitaţie. Ajungea bani grei pălăria aia...că tot licitau, ca să-şi scoată cheltuiala. Asta era farmecu Chirvaiului.

Nu ştiu dacă se mai face şi-acuma, că n-am fost, nu mai ştiu, da atunci ne duceam şi noi- gură căscată pe-acolo...stăteam şi ne uitam.

Se vindea pălăria aia şi pe urmă pomu', rozmarinul ăla, un alt rozmarin făcut- cu care se tot jucau acolo, şi făceau preţu la pălărie. La urmă se vindea pomu.

Dintre băieţi sau cine-o nimerit o cumpărat pomu şi-l ducea la fata la care-i făcea curte el. Şi-atuncea fata aia era obligată să fugă repede acasă, să spună c-o primit pomu. Şi-atuncea s-o tăiat porc şi se făcea papricaş şi mâncare- că mâncau...tot tineretu şi muzicanţii la fata aia.

( În aceeaşi zi? ) În aceeaşi zi...cam ştia dinainte. (Echivala cu o cerere în căsătorie?)

Cam aşa. Unchiu-meu- fratele lu tata- era măcelar...şi fugeau repede la măcelărie, la unchiu- meu şi spuneau- vezi că capătă Lizi sau cum o chema- pomul şi trebe să facă... Unchiu-meu spunea: " am carne de porc...". Era măcelărie mare şi plină de carne- de toate.

( Deci nu tăia familia porcu? ) Dacă era pregătit...îl tăiau ei. Da, era de multe ori pregătit. Ştiau că fata lor o să primească- că tineretu vorbea printre ei.

Se vindea scump, nu putea să cumpere oricine aşa ceva. O fost şi-ntre nemţi bogaţi. Or fost gospodari şi bogaţi. Aşa au fost...

( Şi ce pregăteau din porcu ăsta? ) Din porc făceau papricaş- asta a fost mâncarea care se făcea repede şi era consistentă, bună.

( Chema pe toţi? ) Da, şi toate 3 zile aveau mâncare. Toată seara erau acolo, la fata asta.

( Cântau? ) Şi cântau, că ei n-or avut muzică-n sat, c-or fost mai puţini, dar duceau de la Tomnatic sau de la Graba sau de la Godlob- unde erau muzicanţi...fanfară de-a lor, şi-atuncea cântau.

( Românii n-aveau fanfară în sat? ) Da, şi noi am avut fanfară- mare fanfară, da tot o furat. Chiar am întrebat pe unu dintre ei- unde dracu vi-s instrumentele? " Pă ce am mai găsit ceva?! Tot o dus la colectiv ".

( Cine era la fanfară? ) Or plătit pe Nistor Miclea care-o fost de la o comună din Caraş...Blaştina- cam aşa ceva. Era în costum naţional...se purta acolo, şi-acuma se poartă port naţional. El dirija pe-ai noştri- fanfara de la Comloş. Părintele Medrea- preotul, o fost preşedintele fanfarei, el o înfiinţat fanfara.

( Cam prin ce an s-a înfiinţat? ) În ' 34-'35. ( Şi până când a durat? ) Până în '40, când o fost războiu. ( Dădeau spectacole sau cântau la baruri? ) Făceau şi spectacole, da...or avut şi spectacole. ( Ce muzică cântau? ) Muzică de fanfară. Da frumos bal făceau- erau renumiţi fanfariştii noştri. Mulţi, or fost mulţi. Acum nu mai e nimic, numai cu pozele am rămas.

( E altceva în loc? Acuma cum se distrează oamenii? ) Nu se mai distrează. Nici nu mai pot să ştiu cum se distrează, că n-am nici pe cine să-ntreb, că nu mai sunt comloşenii. Ăşia sunt toţi veniţi. Am auzit c-or făcut acuma de Revelion. Unde l-or făcut...eu nu şiu unde şi cine, cum. Sunt complet străini. Dacă stau în stradă, că stau pe strada Gării, şi vine lumea de la gară- şi mă salută unii care mă cunosc sau poate că aşa, din obligaţie. Da nu cunosc pe nimeni...mă credeţi?! Nici unul...nu trece-un comloşan. Mai venea Ghiţă Apostol ăsta. Trecea cu bicicleta, se oprea. Sau Magearu se opreşte, mai vorbesc cu el, mai întreb. E complet străin.

Dacă mă duc la biserică...da nici nu mă duc, că nu prea mă duc- în primul rând că nici acolo în biserică...scaunele sunt cumpărate- că aşa se vinde...fiecare scaun. Chiar i-am spus la Dora că o nepoată de-a mea o cumpărat scaun cu 500.000 de lei; Lili a lu Şerban o cumpărat un scaun- tot la fel...500.000. Nu acuma, anu trecut, când o mai fost banu...

Toate au scaunele lor şi...nici nu mai ştiu cum e. Preotu nu-i de la noi. Vorbeşte cu accent, nici slujba nu-mi place cum o face. ( De unde e? ) Nu ştiu de unde, că spunea că tasu o fost miner. ( Cu ce accent vorbeşte? ) Accent străin, accent de-al lor. Acolo la greco- catolici e unu din Bihor, un preot, pe când- înainte- or fost toţi comloşeni...preoţi.

( Preotul greco-catolic cine era înainte? ) Medoia...foarte cult om. ( De unde era? ) El o fost sîngur venit. La noi Cioroianu o fost protopop- o fost comloşan. Părintele Sebeşan- preot...o fost comloşan. Părintele Medrea, comloşan.

( Era o tradiţie în familie sau nu era obligatoriu? ) Nu, ăla o fost comloşeni.

( Ei unde făceau seminaru? ) Cioroianu o ovut şi docrorat- o fost la Cernăuţi...o fost pregătit. Părintele Medrea e bunicu lu Negruţiu de la Spitalu epidemic. Mama lui Negruţiu Lucian e fata lu popa Medrea. ( L-am cunoscut pe celălat, pe Negruţiu, preotu de la Timiş...) Ăla e unchiu-său, ăla e fratele lu tata lui. De la mănăstire...popa Ion îl chema. ( Şi el a făcut ceva închisoare?! ) Da, a fost şi el...politic, a fost închis. Îl cunosc, cum nu, a fost la Curtea de Argeş...

( Ce v-a ajutat să rezistaţi când aţi trecut prin momente grele? ) Nu ştiu...poate că suntem din familie, că tata o murit la 86, mama la 85. Or trăit aşa...frumoşi ani. Şi eu am 82.( Mulţi înainte...nu-mi vine să cred...) Da, nu arăt aşa!!! ( Absolut deloc).