Analele universităŢii din craiova

Fies nobilium tu quoque fontium,

Me dicente cavis impositam ilicem

Saxis unde loquaces

Lymphae desiliunt tuae.

vv. 13-16

Alecsandri contaminează adresarea către izvor din prima strofă a ori­ginalului cu versurile ultimei strofe ale odei. Traducerea este bună, în versuri cu rimă.

În imnul către Hebe improvizat în actul al II-lea, este prelucrat mo­tivul horaţian al trecerii timpului combinat cu cel al trăirii clipei.

Finalul piesei restaurează imaginea suverană a poetului învestit cu ne­murire prin opera sa, care declamă: „O! glorie, Horaţiu nu va pieri întreg!” care traduce celebrul vers din Epilog: Non omnis moriar.

Influenţa horaţiană asupra poetului român se face resimţită şi în planul formal al scriiturii, prin calitatea deosebită a versificării, în ciuda timpului extrem se scurt în care a fost creată piesa. Perfecţionismul recunoscut al lui Horaţiu în elaborarea formală a poemelor sale îl inspiră şi pe Alecsandri în acest poem dramatic conceput într-o manieră lirică.

Pentru calităţile „clasice” ale comediei antice, E. Lovinescu, clasicist şi bun cunoscător al operei lui Horaţiu pe care l-a tradus parţial, a elogiat în numeroase rânduri piesa lui Alecsandri⁸⁶ pentru că a surprins inspirat atmos­fera arcadiană creată în jurul izvorului, dar mai ales momentul de resemnare filosofică a poetului latin, care îl defineşte şi îi guvernează alegerile în viaţă şi în creaţie. Iar George Călinescu spunea că „Fântâna Blanduziei este o comedie melancolică, consolidată prin bune trucuri teatrale”⁸⁷.

Alecsandri a reuşit să capteze într-un moment de fericită inspiraţie şi empatie creatoare spiritul nobil şi generos al poetului latin în cea mai auten­tică manifestare a sa.