Analele universităŢii din craiova

zece < lat. decem < dekem < i.e. *dekm, rădăcină comună ariilor indo-europene, cf. v. gr. déka, scr. dáça, v. pers. *datha, celt. decn. Se regăseşte în denumirile actuale ale cifrei în aria italică (cf. rom. zece; fr. dix; port. dez; sp. diez; cat. deu; occit. dètz; it. dieci, sard. deghe), slavă (cf. rus. désyat'; ucr. desyat', ceh., maced., sloven. deset; bulg. déset; slovac. desat'; srb.-cr. dëset), baltică (cf. lit. deshimt, let. desmit), din gr. dhéka, alb. dhjetë etc. Rădăcina dekm stă şi la baza verbului lat. decet „se acceptă”, „se cade”, „ceea ce prinde”, ca termen final al bazei de numeraţie¹⁵. Numărul natural reprezentat prin cifra 10 sau după sistemul roman prin simbolul X reprezintă degetele de la două mâini (imaginea a două palme deschise X, unirea a doi V în vârf).

Din punct de vedere cultural, numele cifrelor sunt legate de începu­turile civilizaţiei, când omul primitiv îşi folosea mintea şi degetele pentru a realiza socotitul, pentru a marca timpul în funcţie de ciclurile lunare. În istoria lor, cifrele sunt asociate şi cu unele simboluri creştine, permiţând apropierea şi înfrăţirea grupurilor primitive pe baza legăturilor spirituale.

Din punct de vedere lingvistic, reconstituirea rădăcinilor indo-euro­pene pe baza metodei comparativ-istorice, ajută la cunoaşterea stadiilor pe care cuvintele le-au înregistrat în istoria lor. Rădăcinile indo-europene care stau la baza numelor de cifre se regăsesc în grupurile de limbi care au derivat din limba-mamă. S-au observat, în cadrul acestor grupuri, asemănări la nivelul formelor, dovezi certe ale înrudirii numeralelor corespunzătoare cifrelor şi, prin extensiune, ale înrudirii limbilor. Lucia Wald demonstrează, de exemplu, reconstrucţia numeralului zece în indo-europeana comună, în forma *dek'm, prin compararea fonemelor şi a poziţiei lor în termenii din diferite limbi (gr.δέκα, scr. dáśa, av. dasa, lat. decem, bret. dek, got. taihun, arm. tasn, v. sl. desẹtĭ, let. desimt). La aceste forme, oclusiva velara |k|, caracteristică limbilor centum (celtice, italice, germanice, greacă), corespun­de fricativei |s/š| în grupul satem (indo-iraniană, baltice, slavă, armeană)¹⁶.

Limbile romanice, din care face parte şi româna, moştenesc numele cifrelor odată cu fondul latin. Examinarea acestor nume în cadrul grupului romanic probează existenţa a două arii geografice, în funcţie de marcarea pluralului în vocala -e /-i sau în consoana -s¹⁷. Pluralul caracterizează şi numele cifrelor de la doi în sus. Romania orientală înregistrează prin italiană şi română forme în -e şi -i (vocală sau semivocală): it. due, rom. doi; it. tre, rom. trei (a se vedea şi alte numerale terminate în literă care notează o vocală sau o semivocală: it. sei, rom. şase; it. sette, rom. şapte; it. dieci, rom. zece). Romania occidentală înregistrează prin celelalte limbi romanice forme în -s/-x: sp., cat., occit. dos, port. dois, fr. deux ; sp., cat., occit., tres, port. trés, fr. trois (a se vedea şi alte numerale terminate în literă care notează o consoană, echivalente cu cele din it. şi rom. : sp., port. seis; cat. sis; occit. sièis; fr. six; cat. set; occit. sèt; fr. sept; port. dez; sp. diez; occit. dètz; fr. dix).

Limbile slave prezintă, la rândul lor, multe asemănări la nivelul formelor. De exemplu, numeralul doi sub forma dva apare în toate limbile slave exemplificate, cu excepţia pol. dwa; trei, sub forma tri, în rus., ucr., slovac., sloven., bulg., maced.; trî, în srb.-cr., iar trzy, în pol.

Înrudirea prin asemănări la nivelul rădăcinilor şi a afixelor se constată şi între limbi care aparţin unor grupuri diferite: latină şi greacă (unus – éna; trés, tria – tréis, tria; septem – épta; octo– octo; decem – deca), sanscrită şi greacă (éka – éna; trí – tría; saptá – épta; dáça – déka), celtică şi vechea germană ( oinos – *ainaz; dvai – *twai; treis – *thrijiz; svex – *seks; octô – *ahto; nevn – *niwun). Fazele vechi ale limbilor (moarte) atestă înrudirea lingvistică şi oferă date necesare comparării cu actualele limbi.

Cifrele sunt expresia universalităţii, iar numele lor confirmă înrudirea dintre limbi aparţinând unor grupuri diferite. Asemănările mai mult sau mai puţin pregnante ale acestor nume reflectă atât diversitatea, cât şi unitatea expresiei lingvistice la nivelul zonelor geografice îndepărtate.

NOTE

¹ Cf. Will Durant, Ariel Durant, Civilizaţii istorisite, traducere de Cristina Jinga, Cristina Ştefănescu, Moştenirea noastră orientală I, Bucureşti, Prietenii Cărţii, 2002, p. 109.

² Idem, ibidem, Viaţa în Grecia antică II, p. 146.

³ Idem, ibidem, Moştenirea noastră orientală II, p. 277.

⁴ Laplace, Oeuvres complètes, t. VI, p. 404-405, apud Will Durant, Ariel Durant, Civilizaţii istorisite, vol. Moştenirea noastră orientală II, p. 277.

⁵ Will Durant, Ariel Durant, Civilizaţii istorisite, vol. Era credinţei I, p. 358.

⁶ Cf. Giacomo Devoto, Avviamento alla etimologia italiana. Dizionario etimologico, Florenţa, Le Monnier, 1967, p. 80.

⁷ Cf. Raphaël Girard, „Le Popol-Vuh”, histoire culturelle de Maya-Quiché, Paris, 1954, p. 318, apud Solas Boncompagni, Lumea simbolurilor (trad.), Bucureşti, Humanitas, 2003, p. 18.

⁸ A. Ernout et A. Meillet, Dictionnaire étymologique de la langue latine. Histoire des mots, Paris, Librairie C. Klincksieck, 1959 (EM); Giacomo Devoto, Avviamento alla etimologia italiana. Dizionario etimologico, Florenţa, Le Monnier, 1967; Lucia Wald, Dan Sluşanschi, Introducere în studiul limbii şi culturii indo-europene, Bucureşti, EŞE, 1987 (Wald); Numbers in Indo-European Languages, www.zompist.com/euro.htm (Les noms des nombres de un à dix dans 4500 langages, întocmit de Mark Rosenfelder pe baza unei bibliografii ce însumează 5020 de articole de dicţionar).

⁹ Formele cifrelor sunt preluate selectiv din EM, Wald, Rosenfelder. Numele actuale şi scrierea lor este preluată din Rosenfelder.

¹⁰ Cf. EM, duwǒ.

¹¹ Cf. Lucia Wald, trayas.

¹² Paolo Santangelo, L'origine del linguaggio, Milano, Bompiani, 1948, p. 173, apud Boncompagni, Op. cit., p. 68.

¹³ Cf. EM, sát.

¹⁴ Paolo Santangelo, Op. cit., p. 172, apud Boncompagni, Op. cit., p. 111.

¹⁵ Lucia Wald, p. 240.

¹⁶ Lucia Wald, p. 190.

¹⁷ Michaela Livescu, Elemente de lingvistică romanică, Craiova, EUC, 2003, p. 9.