Angela Furtuna



Yüklə 1.39 Mb.
səhifə36/36
tarix17.01.2019
ölçüsü1.39 Mb.
1   ...   28   29   30   31   32   33   34   35   36

În acele luni de rapide schimbări politice, militare şi economice, autorul sesizase că fisurile ivite în utopia comunistă sovietică se transformaseră în deformaţii rupturale, imposibil de remodelat, iar homeostazia sistemului sovietic cu tot cu ţările satelit suferea un proces ireversibil de implozie. Fiecare ţară comunistă, la rândul ei, bineînţeles că şi România, resimţea torsiunile finalului de ciclu, sortit pieirii, iar mai apoi reinventării politicului şi a istoriei. „Eram între cei care credeau, cu disperare poate, dar erau convinşi că regimul Ceauşescu nu avea cum să reziste ca un atol singuratic, că fisurarea sistemului trebuia să-l afecteze mortal, să ducă la năruirea sa”, mărturiseşte Vladimir Tismăneanu (p.192), convins fiind, totuşi, că vor exista şi multe „tentative de regrupare a nomenklaturii”. El însuşi disident, autorul impune o necesară aură statutului disidenţilor români, atât de afectaţi de asprimea ceauşismului românesc, dar şi de tradiţia privind calitatea morală mediocră a intelighenţiei locale, mai predispusă la colaboraţionism decât cea din alte ţări martor: „Disidenţii au luptat pentru libertate, adevăr şi moralitate. Au luptat împotriva duplicităţii, minciunii şi cinismului. Au susţinut ceea ce György Konrád a numit anti-politica. Nu au fost nişte visători incorigibili” (p.193), mai ales atunci când au ştiut să îmbine la modul ideal realismul politic cu pasiunea morală. Vladimir Tismăneanu citează aici cazul Modelului Kuroń, evocând figura lui Jacek Kuroń, unul dintre fondatorii KOR (Comitetul de Apărare a Muncitorilor), după 1989 ministru al Muncii şi „personaj emblematic al gândirii democratice”. El a publicat un volum de amintiri intitulat Credinţă şi vină, comentat apoi de Adam Michnik, în Mărturisirile unui disident convertit, astfel: „Despre ce este vorba în „Credinţă şi vină„? Despre cum să nu devii un „demon„ al lui Dostoievski; cum să nu mergi pe drumul care transformă mişcarea opoziţiei democrate într-o sectă religioasă, care e în acelaşi timp un grup de bandiţi”. Această definiţie a disidenţilor este susţinută şi lăudată de Vladimir Tismăneanu (p.193), mai ales atunci când critică pe bună dreptate dispreţul arătat astăzi disidenţei anticomuniste de mulţi beneficiari ai revoluţiilor din 1989: „Ethosul disidenţei, dispreţuit şi ponegrit astăzi de mulţi beneficiari direcţi ai revoluţiilor din 1989, este de fapt unul al opoziţiei faţă de orice forma de violenţă, o respingere a machiavelismului leninist şi o asumare a unei viziuni întemeiate pe ideea că „e mai bine să accepţi propria suferinţă din mâini străine decât să provoci tu însuţi suferinţă„. Acest ethos al disidenţilor şi al societăţii civile poloneze, arată mai departe autorul, nu a permis explozii de resentiment şi de ură, dar „i-a forţat pe comunişti să cedeze puterea fără să recurgă la gloanţe”. Cazul românesc nu a putut să parcurgă acelaşi traseu revoluţionar paşnic, soldându-se cu numeroase victime.

Capitolul ce conţine textul Naufragiul Utopiei şi revolta intelectualilor, dedicat memoriei lui Matei Călinescu, explică de ce comunismul a fost o mitocraţie, o logocraţie şi o hierocraţie, de ce a anulat sacrul prin sacralizarea politicului, de ce a negat religiozitatea tradiţională înlocuind-o printr-o nouă hierofanie, de ce „a reprezentat o formă de fundamentalism politic, de ideologie politică ce pretinde să construiască în această lume ceea ce aparţine unui alt tărâm, cel al transcendenţei”; de ce a fost un mesianism, o escatologie seculară, o doctrină chiliastă (p.19).

Două texte ce au fost transcrise după două conferinţe de succes, vorbesc despre Anul 1956 sau de ce contează revizionismul marxist (unde teza propusă de autor despre revizionismul marxist este că acesta s-a constituit ca reacţie de protest din partea intelectualităţii de stânga) şi despre Iluzia Utopiei şi promisiunile trădate. Semnificaţiile anului 1968 (în acest capitol, autorul demonstrează finalmente de ce în anul 1968, pentru PCR, a te îndoi de socialismul lui Ceauşescu, Maurer, Mizil şi Iliescu echivala cu o gravă maladie mintală).

Capitolul Revoluţia română şi chipurile decrepitudinii, publicat mai întâi în revista 22, tratează pe larg experimentul comunismului dinastic aplicat în România (concept introdus de Vladimir Tismăneanu încă din 1987), descriind cu detalii arborii genealogici şi structurile emanate, nomenklatura şi legile ei, securitatea (construită de partid în perioada bolşevizării drept „sabie şi scut” (p.205) şi servind la ordin interesele partidului comunist). „Disidenţa din România, arată autorul la p.87, (deci şi acţiunile din cadrul minorităţilor), era fragilă, eroică, lipsită, aşadar, de şansa coagulării unor acţiuni colective gen Solidaritatea ori Charta 77”, iar din punctul de vedere al regimului, nu se făcea o distincţie decisivă între disidenţă şi opoziţie.

Textul despre Revoluţiile din 1989: cauze, semnificaţii, consecinţe conţine capitole din Conferinţa Revoluţiile din 1989: Origini, desfăşurare, moştenire, organizată de Amir Weiner (Stanford University) şi John Connelly (UC Berkeley), 14-15 martie 2008, publicată şi în volumul nr.18 al prestigioasei reviste Journal of Contemporary European History. Revoluţiile din 1989, arată Vladimir Tismăneanu, au reprezentat un adevărat eveniment universal-istoric în sens hegelian: au impus o ruptură diacronică între lumea de dinainte şi cea de după 1989 (p.131); revoluţiile sunt departe de a se fi încheiat şi simbolizează o direcţie caracteristică a timpurilor moderne: diversitate, diferenţă şi toleranţă, definind valorile pe care le considerăm emblematice pentru democraţia de astăzi (p.181).

Textul capitolului intitulat La trei ani de la Raport reprezintă suportul interviului cu Armand Goşu, publicat în revista 22, 7 iulie 2009. „Generaţia mea, spune Armand Goşu, a învăţat istorie recentă de la Vladimir Tismăneanu, la început ascultând Europa Liberă, citindu-i articolele despre comunismul dinastic la Biblioteca Americană”, citindu-i textele din presa cotidiană română şi străină, iar „după decembrie 1989, audiindu-i conferinţele ori studiindu-i cărţile. Poate că tocmai de aceea numirea lui Vladimir Tismăneanu în fruntea Comisiei Prezidenţiale a părut lucrul cel mai firesc cu putinţă”. Raportul a pus la dispoziţia Preşedintelui României argumentele pentru condamnarea regimului comunist din România, aceasta fiind misiunea Comisiei Prezidenţiale. „Raportul reprezintă indubitabil cea mai completă sinteză de istoria comunismului din România […] Condamnarea comunismului nu e un exerciţiu electoral, ea are valoare de gest fondator. Roadele se vor vedea în timp”. Vladimir Tismăneanu a făcut în cadrul acestui dialog dezvăluiri privind programul prin care Dorin Dobrincu, împreună cu mai mulţi istorici de la Administraţia Prezidenţială, pregăteşte o expoziţie despre comunismul din România, cu privire specială pe mecanismele instituţionale şi simbolice ale propagandei comuniste şi pe ideea formării „omului nou”. Acesta este primul pas făcut spre înfiinţarea unui muzeu al comunismului la Bucureşti. Un alt proiect vizează realizarea unei Enciclopedii a comunismului românesc.

Tonul analizelor reunite în această culegere antologică de texte fixează registrul lui Vladimir Tismăneanu în domeniul est-eticii riguroase şi al unei terapii politice şi filosofice corecte a maladiilor generate de iluziile speculaţiilor politice actuale. Despre cea mai dăunătoare dintre ele, vorbeşte, acum şi în limba română, la Ed. Curtea Veche, Bernard-Henry Lévy (traducere Ioana Ilie), în cartea Colosul răsturnat: Stânga la răscruce (carte lansată, ca şi Naufragiul Utopiei, la Târgul Internaţional Gaudeamus de la Bucureşti, noiembrie 2009) pe care Vladimir Tismăneanu o prezintă la finalul volumului său ca pe o abordare ce îl continuă: „Lévy examinează pe larg şi cu acurateţe registrul de iluzii autodistructive ale stângii occidentale contemporane. Între altele, îmbrăţişarea tematicii resentimentare a antiamericanismului, antieuropenismului, antiglobalismului, anicapitalismului, şi, mai nou, a antisemitismului (îndeosebi prin camuflajul antisionismului). Stânga de azi tinde să devină deschis iudeofobă. Ca şi naţionaliştii socialişti din Viena tânărului Hitler (vezi Brigitte Hamann, Hitler's Viena: A Dictator's Apprenticeship, Oxford University Press, 1999)”. Şi Tony Judt declarase recent că „Socialismul în Europa nu mai poate să aibă un viitor”.

Important este că în societatea cunoaşterii intelighenţia şi societatea civilă sunt mai bine avertizate pentru identificarea şi contracararea onestă şi la timp a tuturor neonihilismelor ce pot induce derapaje în Europa de azi. Proiectul european şi atlantist merită să devină un spaţiu cultural dominat de forţa comunităţilor democratice, de respect pentru Celălalt şi de creşterea continuă a gradului de civilizaţie. De ce toate acestea? Pentru ca să fim siguri că revoluţiile din 1989 au lăsat în urmă lecţii de acum bine însuşite de cetăţenii planetei iar şansele de revenire a ororilor politice sunt minime.

Vorbind pietrei…

— Pe marginea unui fragment de Norman Manea - (.) Dacă acesta este un om întreabă acum pribeagul ascultând, alături, umbra venită, şi ea, în cetatea Cărţii Eterne, să repete vechea întrebare.

Captivul efemer al incertitudinilor şi, lângă el, emisarul Eternităţii ascultă, împreună, tăcerea pietrei care fusese om.

Criptică şi înşelătoare şi absolută era liniştea în cimitirul Ghivat Shaul.

Liniştea ultimă, certitudinea ultimă.

Ascultau împreună tăcerea pietrei care fusese, cândva, om.

Orbiţi, deopotrivă, de înscenările armoniei, în ora de pace şi de sânge a amurgului complice. (Vorbind pietrei, Norman Manea, La Târgul de carte de la Ierusalim, iunie 2003 – Tamuz 5763, în Plicuri şi portrete, Ed. Polirom, 2004, p.512).

Meditaţia în cheie poetică a lui Norman Manea făcută în faţa pietrei filosofale a Ierusalimului (omul în eternă revenire) care intră în rezonanţă cu pomenirea Shoahului şi Gulagului, mă duce cu gândul la o meditaţie mai veche făcută de Ernest Renan, în Histoires des origines du christianisme (7 vol.), Calmann-Lévy, Paris, 1863 şi urm., vol VI., citată şi de Alain Besançon în Eseuri despre lumea de azi, Ed. Humanitas, Bucureşti, 2007. Astfel, spre deosebire de creştinism, care şi-a integrat mare parte din tradiţia elenistică, poporul evreu a întors spatele disciplinei greceşti, sursă a întregii culturi clasice, spunea Renan. Mai târziu, din această aberaţie intelectuală, s-a putut ieşi prin influenţele filosofiei aşa-zis arabe, adică „prin acţiunea unei raze de soare greceşti ciudat refractate”, spunea tot Renan. Şi, mai departe, acesta observă că marii talmudişti considerau că „a citi o carte străină reprezenta o crimă. Literatura greacă era văzută ca un joc, o podoabă, o distracţie demnă de dispreţul omului precupat de Lege”, considerându-se că Tora ar include „întreaga filosofie, întreaga ştiinţă, că s-ar putea lipsi de orice alt gen de studiu”. Fetişismul de diverse grade al Torei, descris de Renan, dar şi de alţi cercetători, a asigurat, însă, conservarea şi supravieţuirea celui mai risipit în cele patru vânturi popor purtător de religie unică din lume: poporul evreu, care, astfel, „nu mai avea altă naţionalitate decât aceea a Torei”. Rigiditatea aparentă a slujirii cuvântului Torei avea funcţia Legii riguroase şi a asigurării fluxului spiritual ca flux sangvin ce alimentează şi menţine în viaţă organismele iudaice vii oriunde s-ar fi aflat ele dispuse în lume. Renan admiră şi funcţia exerciţiului talmudic de a menţine vie libertatea de gândire: „Acest popor l-a fondat pe Dumnezeu şi nici un alt popor nu s-a ocupat atât de puţin ca el să dezbată pe tema lui Dumnezeu”, căci vreme de secole literatura s-a consacrat subiectelor ce ţineau de sacristie şi de abator.

Deoarece prin aceste obiceiuri evreul are dreptul de a socoti credinţa în Dumnezeu ca ţinând de o opinie liberă (fapt de neconceput la creştini), Lévinas subliniază, mai târziu, efectul de fortificare spirituală şi aspectul catalitic de supravieţuire dat de alegerea de către evrei mai mult a practicii şi mai puţin a dogmelor: „afirmarea riguroasă a independenţei umane, a prezenţei sale inteligente la o realitate inteligibilă, distrugerea numinosului şi a sacrului comportă riscul ateismului. El trebuie asumat”.

Altfel spus, în cheie renaniană, „din punctul de vedere al dăinuirii poporului evreu, talmudismul a fost un partid eroic”.

Tentaţia idolatră va înflori în cele din urmă în conştiinţa evreilor nu prin cuvântul lui Dumnezeu ci prin Statul Israel, ca Pământ al Făgăduinţei mult visate şi ca temei politic de revenire în casa strămoşească.

If you will it, it is no dream.

Cuprins:

— Maree şi memorii culturale. 5

— Lumea în trei ani. Înţelesuri pentru cititorul nonconformist… 67

Anul 2006

— 28 noiembrie 2006 –

Celebrităţi, cu şi fără voie. Maladii ale aproximării.

Împotriva unui homuncul imprevizibil şi sinucigaş. 67

— 5.12.2006 –

Dialog şi nuanţe. Ceea ce ne uneşte este sentimentul valorii. Ce este omeneşte de înţeles. 70

— 23.12.2006 –

Eliade numai pentru evrei şi Eliade numai pentru români.

Despre false piste şi excluziuni. Vulnerabilităţile străinului… 72

— 28.12.2006 –

De ce descoperă Moshe Idel universul lui Mircea Eliade fără damnaţio memoriae. Cuvânt şi adevăr ca adevăruri.

Clipele reintegrării politice europene… 74

Anul 2007

— 4.01.2007 –

Totuşi, un om este un om, doar un om. Pluriperspectivism şi absenţa orbirii logice. Este o problemă a tuturor germanilor, Holocaustul? 77

Prezentul şi licitarea drepturilor asupra trecutului.

Şi tu ai dreptate, şi el are dreptate. Întemeierea păcii (I). 82

— 14.01.2007 –

Nici o problemă nu poate fi rezolvată la acelaşi nivel de cunoştinţe la care a fost creată. Istoria scrisă de învingători. Întemeierea păcii (II). 84

Simţirea, înţeleasă ca suflet, cu poezie se hrăneşte.

Eminescu. Noi întrebări şi clişee. 89

Genocidul e mai ieftin decât războiul.

Morminte cu deschidere la mare. Fenomenul Ştetl… 92

Despre produsul şcolilor în care elevii pot fi educaţi să devină chiar cetăţeni anti-sistemul gazdă.

Coran versus maimuţele şi porcii? 95

— 10.02.2007-

Cel ce priveşte mai curând în inimă decât în vis. De dulce, de amar…97

— 22.02.2007 –

Îndârjirea care sparge clişeele ratării.

Deasupra forţei şi a inteligenţei. A avea un vis. 99

— 02.03.2007 –

Un evreu nu trăieşte numai pentru sine.

Un strămoş bun este un tezaur de identitate.

De ce sunt ei altfel? 102

Astfel, un semn al infamiei a fost transformat într-un semn al mândriei. Sacrificiul pentru ceilalţi. Când regele moare. 104

Hasid Umot Olam. Singura limită a libertăţii noastre este libertatea altora. Despre neimplicarea canonică… 105

Adevăruri ascunse la ieşirea din dictatură.

Comemorarea victimelor şi omagierea salvatorilor.

Pentru un cult al eroilor. 108 – 23.03.2007 –

Despre vremuri de-a dreptul negustoreşti, când s-a creat o adevărată bursă a adevărurilor privind istoria Europei secolului al XX – lea.

Oamenii-îngeri şi oamenii-demoni. 110

O Ioana D'Arc a românilor – expresia comportamentului de omenie al românilor din Roman în timpul tragicelor evenimente de război: Viorica Agarici… 113 „Am 60.000 evrei, cei mai mulţi în producţie.

Deportarea lor înseamnă desfiinţarea producţiei!”

Ce povestesc evreii despre avocatul Traian Popovici… 115

Despre continua experienţă etnică românească a nefericirii şi înrudirea prin durere cu tema iudeului etern călător. România lui Moses Gaster ar fi putut fi un mare centru literar (I). 118

— 1.05.2007- „Cât despre bibliotecă, păstraţi-o nedivizată atâta timp cât va fi cu putinţă”. România lui Moses Gaster ar fi putut fi un mare centru literar (II). 120

— 11.05.2007 –

Timpul, ca distanţă dintre chemarea lui Dumnezeu şi răspunsul omului. Metafora alienării. Cu ţara la psihiatru sau la teatrul absurd? 122

— 20.05.2007 – „Dacă ar fi să o iau de la capăt, aş reîncepe tot cu cultura”.

Distanţa dintre diversitate culturală şi coerenţă.

Europa unită şi modelul israelian. 125

— 23.05.2007 – „Un oraş mort e un oraş fără evrei”.

Când o lume rămâne paralizată.

„Ce orbi sunt oamenii din ţară!”. 129

— 28.05.2007 – „O stea răsare din Iacov, Un toiag de cârmuire se ridică din Israel” (Numeri: 24, 17). Cetăţeni ai planetei… 131

— 13.06.2007 –

Premiul Nobel va reveni cândva unuia din bucovinenii ce au cucerit lumea: Norman Manea sau Matei Vişniec… 136 „Am fost fericit. Ca un zeu”. Învăţăturile lui Matei Vişniec către devoratorii de literatură bună şi de amintiri cu suspans. 139

— 02.08.2007- „Dacă ar fi administraţia şi politica romanescă la înălţimea mişcării artistice, am fi una dintre ţările cele mai fericite”.

Demonul sadismului şi al prostiei încăpăţânate… 148 „Împotriva ordinelor, Theodor Criveanu a înmânat în secret permise şi pentru evreii care nu erau esenţiali pentru forţa de muncă a Cernăuţiului”. Theodor Criveanu, un Schindler din Cernăuţi. 151

Peste capetele noastre alunecă pe cerurile sticloase de iarnă o catedrală de lumină. August Prostul şi „obsedantul deceniu”: rădăcini şi ramuri ale artei. 153

— 24.08.2007 –… „Nu-ţi vine să te întorci în locul de unde ai fost gonit”… „Ghinionul a fost norocul tău, Norman”… 159 „Astăzi, 9 octombrie 1941, pleacă cu trenul populaţia evreiască din comuna Iţcani şi Burdujeni, precum şi cei din oraşul Suceava”. Suceava, Transnistria şi Babilonul.

Angoasele istoriei. 163

Povestea unui erou bolşevic sau cum să torni niţel la Toar´şu' Prim' pe credincioşii de la biserică şi de la Templu – o amintire culeasă de la o biată bibliotecară de pe timpuri… 166

— 18.09.2007 -

Poate-poate, va veni şi o generaţie care să se fi săturat de ticăloşie. De la Zidul Berlinului la Zidul din interiorul oamenilor. Stereotipuri româneşti oligarhice: abuz, scandal, corupţie, demagogie. 169

Atunci când societatea devine o scenă în care politica şi entertainment-ul sunt echivalente. Consideraţiuni despre o cultură a dialogului şi a dezbaterii… 172

— 25.09.2007 –

România – un nou lagăr? Terapii pentru „orbirea morală a comunismului şi post-comunismului”.

Femei frumoase şi prunci sinucigaşi. 176

— 29.09.2007 – „În ultima vreme ne-am lăsat pradă politicii şi toate obsesiile noastre sunt de ordin politic”. Cititor, deparazitează-ţi creierul! 179

Centenar Mihail Sebastian: Simfonia neterminată (despre modernitatea şi europenitatea lui Mihail Sebastian). 182 „La o distanţă de câţiva centimetri de tinereţea mea a pulsat (fără ca eu să am habar) o activitate culturală neevreiască intensă: o „ explozie culturală”.

Încălzirea globală a Pământului şi răcirea inimilor omeneşti… 193 „A surprinde individul, nu în totalitatea sa, ci în orizontul generalităţii, înseamnă a-l violenta”.

Rădăcinile filosofice ale urii… 195

— 18.11. 2007 –

Norman Manea, între Sofocle şi Hegel, modelând sufletul european (o lecţie de istorie şi de atitudine, împotriva legalităţii paradoxale a răului). 196

Anul 2008

— Aprilie 2008 –

Norman Manea: „Am rămas un scriitor român”

— Norman Manea în dialog cu Angela Furtună. 200

Libertatea de a avea dreptul la noi înşine.

Click-manie, necesitate şi competiţie. Globalism, talent şi paşaport universal pentru putere.

Politicieni, cosmocraţi şi viziunea paradisului. 203

— 29.10. 2008 – „Să nu cazi pradă trecutului şi nici viitorului.

Important este să fii cu totul prezent”.

Un caz de alienare a intelectualilor în epoca post-comunistă. 206

— 30.10. 2008 –

Amintiri din Gulagul soft. 211

Anul 2009

Risipa de copii. Asupra câtorva strategii ale războiului mediatic… 219

Gaza sau mizele diferite ale ideii de negociere… 223

O întâlnire: Neagu Djuvara şi Barack Hussein Obama. 226

Orfanii de adevăr – Memorii şi maree peste continentul Holocaustului şi Gulagului. 229

Cartea eveniment a anului 2008: Etica neuitării, de Monica Lovinescu, Ed. Humanitas, Colecţia Zeitgeist (Coordonator, Vladimir Tismăneanu). 235

Prin Europa, drogându-ne în timp ce ne stingem.

Avangarda politică ar putea să dea greş. 243

Simone Weil – Centenar – Greutatea? I harul unei vie? I. 245

Fără memorie, ne smintim –

Vladimir Tismăneanu în dialog cu Angela Furtună. 252

Lumea pe dos, lumea în jos. 260

O conferinţă despre necesitatea memoriei. 262

Mogens Camre, un Hitler nou scoate capul din Nord –

Un parlamentar european certat cu legile Europei.

Un rasist care reaprinde scânteia discriminărilor. 272

— 28 iunie 2009 –

Amintiri despre câteva filiere franceze.

Kaddish pentru Beer Sheva la 31 august 2004.

Francofonie şi Strada Armenească… 275 „Nu este vorba de puseuri iraţionale, de izbuniri haotice, de ceea s-ar putea numi o cacofonie anarhică, ci de acţiuni atent gândite, cu motivaţii ideologice precise, menite să submineze orientatarea democratică, pro-occidentală a României”. Discursul urii şi eşecul anunţat. 284

Autorul versus omul. Creaţie şi realitate: hrana democraţiilor autentice. 287

Norman Manea – Commandeur de l'Ordre des Arts et des Lettres. 288

— 28.08. 2009 –

Cultura dialogului şi mintea cea de pe urmă… 291

Despre Saul Steinberg – (1914-1999) – celebru grafician new-yorkez de origine română. 291

Omul peşterii nu cunoştea starea de fericire.

Şamanism politic actual şi durerea de a fi om… 294

Un adversar al libertăţii, greu de învins: inocenţa.

Starea de înveşmântare în blocajele comunicării şi efectele ei… 296

Ambasadorul Rusiei la Chişinău se plânge că istoria românilor conţine rusofobie şi clişee antiruseşti.

Adevăr istoric, deromânizare, limbă moldovenească şi moldavian rock-and-roll. 299

Printre primii care au vorbit în România despre genialitatea lui Eminescu au fost câţiva evrei oameni de litere, spune.

Eugeniu Coşeriu. Despre onestitate şi cultură.

Eugeniu Coşeriu în dialog cu Angela Furtună. 300 „Întrebaţi-vă dacă om este cel care devine proiectil”.

Ziua Holocaustului din România şi cei doi gemeni heterozigoţi. 315

După douăzeci de ani – Decembrie 2009. Dialoguri cu.

Vladimir Tismăneanu, Norman Manea, Simona-Grazia Dima, Constantin Frosin… 317

Prietenii de murit mai târziu.

Supravieţuitorii de pe Str. Revoluţiei Nr.89. 329

Despre 1989. Naufragiul Utopiei. Vladimir Tismăneanu vorbind despre „puterea celor fără de putere” şi despre ruptura diacronică dintre lumea dinainte de 1989 şi lumea de după. 332

Vorbind pietrei…

Pe marginea unui fragment de Norman Manea. 339

Elegiile pentru V.

Elegiile pentru V. stai trează în întuneric şi în sunetele tale

— Elegiile pentru V. Facerea Shoah – singur în absenţa universului şi încă nenăscut

— Elegiile pentru V. până ajungi unde nimeni nu este

— Elegiile pentru V. hipnoză de trecere între durerea de a fi viu şi durerea de a fi

— Elegiile pentru V. dar înăuntru era o lume psy

— Elegiile pentru V. neştiind nimic despre sine când e rupt în două de 42. Tăişul unei raze

— Elegiile pentru V. clipa

— Elegiile pentru V. micul kaddish

— Elegiile pentru V. adevărul din ochiul gurmand

— Elegiile pentru V. `BI

— Elegiile pentru V. în realitate, după gulagul rus, trebuie să redefinim

79. Conceptele de prizonier şi de victimă. Antipoem. Error system 004

— Elegiile pentru V. nevoia de târfe şi de capodopere. Contracţii istorice

87… Lipsite de poezie. Error system 0012

— Elegiile pentru V. visul era un leac împotriva haosului. Error system 135. 300

— Elegiile pentru V. despre forma ludică a haosului. Dans irepresibil

147… la luarea în posesie a estului

— Elegiile pentru V. cuvinte care mângâie fără să aline

— Elegiile pentru V. nisipul şterge urmele ei

— Elegiile pentru V. îmi pasă de tine, keter

— Elegiile pentru V. adevăruri istorice care nu pot fi tratate cu armele 273… Poesiei. Transplant de retorică. Error system 303316…

— Elegiile pentru V. când amneziile treze

SFÂRŞIT






Dostları ilə paylaş:
1   ...   28   29   30   31   32   33   34   35   36


Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2019
rəhbərliyinə müraciət

    Ana səhifə