Anna karenina

depravee qui existe 1. A avut legături cu Tuşkevici.

Şi-a

inşelat bărbatul in modul cel mai josnic. Şi ea mi-a

spus

că nu va putea să mă vadă pină cind nu-mi voi

legaliza

situaţia... Să nu crezi că vreau să fac o comparaţie...

Te

cunosc, scumpa mea ! Mi-am adus insă aminte fără

să

vreau... Dar ce ţi-a spus el ? repetă Anna.

—Mi-a spus că suferă pentru tine şi pentru dinsul. Ai

să spui, poate, că ăsta e egoism, insă un egoism atit

de

legitim şi de nobil! Ar vrea mai intii să-şi legitimeze

fiica

şi să fie bărbatul tău, să aibă drepturi asupra ta.

—Care soţie, care sclavă ar putea fi roabă in gradul

in care sint eu, in situaţia mea ? o intrerupse Anna,

poso

morită.

—Principalul e eă el doreşte să nu mai suferi.

—Asta e peste putinţă ! Mai departe ?

—Pe urmă : doreşte cel mai legal lucru — vrea să dea

copiilor voştri un nume.

—- Care copii ? intrebă Anna, fără să se uite la Dolly

şi făcindu-şi ochii mici.

—Anny şi cei ce vor mai veni.

—Din. punctul ăsta de vedere poate fi liniştit. Eu n-o

să mai ara copii.

—Cum poţi să spui că nu vei mai avea ?

—N-o să am, fiindcă nu vreau să mai am.

Cu toată tulburarea ei, Anna zimbi cind observă o expresie

naivă de curiozitate, de uimire şi de groază pe chipul

Dariei Alexandrovna.

—Mi-a spus doctorul, după boala mea...

—Nu se poate ! izbucni Dolly, deschizind ochii mari.

Pentru dinsa, asta era una din acele revelaţii ale căror

ur

mări sint atit de insemnate,, incit in prima, clipă, simţi,

numai

că nu le poţi coprinde ea mintea, dar că te vei mm

gindi

multă vreme la ele.

1 De fapt, e cea na! destrăbălată.. lentele ffr.>

Revelaţia asta ii lămuri dintr-o dată secretul, neinţeles

de ea mai inainte, al familiilor care n-aveau decit un copil

sau doi, şi stirni in ea atitea ginduri, consideraţii şi sentimente

contradictorii, incit nu putu spune nimic ; o privea

numai pe Anna cu ochii mari deschişi, plini de mirare.

Era tocmai ceea ce visase ea pe drum in ziua aceea ; dar,

ai'lind acum că era cu putinţă, se ingrozi. Simţi că era o

soluţie prea simplă pentru o problemă atit de complicată.

—N'est-ce pas immoral ? l Atita putu spune, după

citeva clipe de tăcere.

—De ce ? Gindeşte-te numai că am de ales intre a fi

insărcinată, adică bolnavă, sau a ii prietena, tovarăşa

băr

batului meu, a soţului meu de fapt, rosti Anna cu un

ton

intenţionat uşuratic.

—Da, da, ai dreptate, răspunse Daria Alexandrovna,

ascultind aceleaşi argumente pe care le invocase ea

insăşi

pe drum, fără să mai găsească insă in ele puterea de

con

vingere de mai inainte.

—Pentru tine, pentru altele, urmă Anna, ghicindu-i

parcă gindurile, mai există, poate, indoieli ; dar

pentru

mine... inţelege că eu nu sint soţia lui. Alexei mă

iubeşte

atit timp cit mă iubeşte. Atunci cum am să-i intreţin

dra

gostea ? Cu asta ?

Anna işi intinse miinile albe inaintea pintecului.

in mintea Dariei Alexandrovna se ingrămădeau ginduri

Si amintiri cu o repeziciune neinchipuită, ca in clipele de

tulburare.

≪Eu, gindea Dolly, n-am incercat să-1 atrag pe Stiva.

A plecat de la mine şi s-a dus la altele. Dar nici cea dinţii

femeie cu care m-a inşelat nu 1-a putut reţine, deşi a rămas

frumoasă şi veselă. A părăsit-o şi pe dinsa. A luat pe alta.

Oare Anna o să poată atrage in felul acesta pe contele

Vronski şi are să-1 poată ţine legat de dinsa ? Dacă el caută

numai frumuseţea, va găsi toalete şi comportări incă mai.

atrăgătoare .şi mai plăcute. Oricit de albe şi de minunate iar

fi braţele goale, oricit de frumos i-ar fi trupul plinuţ şi

chipul imbujorat in cadrul părului său negru, Vronski va

găsi ceva şi mai frumos, aşa cum caută şi găseşte nesuferitul,

jalnicul şi scumpul meu bărbat !≪•

este imoral ? (ft\).

236

Dolly nu-i răspunse nimic. Oftă numai. Anna observă

oftatul acesta, care arăta că Dolly nu era de aceeaşi părere

cu dinsa şi vorbi mai departe. Mai avea o rezervă de argumente

şi mai puternice, la care Dolly n-avea ce să-i

răspundă.

—Spui că asta nu e moral ? Dar trebuie să judeci şi

tu, adăugă Anna. Uiţi situaţia in care mă aflu. Cum

aş

putea dori copii ? Nu mă gindesc la suferinţe. Nu

mă

inspăimintă. Gindeşte-te numai, ce vor fi copiii mei ?

Nişte

nenorociţi, care vor purta un nume străin. Prin insăşi

ve

nirea lor pe lume, ei vor fi siliţi să se ruşineze de

mama

şi de tatăl lor, ca şi de naşterea lor.

—Uite, tocmai de aceea trebuie să divorţezi.

Dar Anna n-o asculta. Vroia să expună pină la capăt

argumentele prin care incercase de atitea ori să se convingă

singură.

—De ce mi-a fost dată raţiunea, dacă n-aş intrebuin

ţa-o ca să nu aduc pe lume nişte nenorociţi ?

Se uită la Dolly, şi, neprimind nici un răspuns, urmă :

—M-aş simţi totdeauna vinovată faţă de aceşti copii

nenorociţi. Dacă nu există, cel puţin nu sint nenorociţi ; iar

dacă ar fi nenorociţi, numai eu aş fi vinovată.

Erau aceleaşi argumente pe care Daria Alexandrovna

le invocase pentru ea insăşi. Acum insă Dolly le asculta

şi nu le inţelegea. -≪Cum poţi fi vinovată faţă de nişte fiinţe

inexistente ? işi zise Daria Alexandrovna. Deodată ii veni

un gind : oare n-ar fi fost mai bine pentru Grişa, copilul

său favorit, să nu se fi născut deloc ?≫ Ideea aceasta i se

păru insă atit de monstruoasă şi de ciudată, incit ea clătină

din cap, ca să risipească invălmăşeala gindurilor nebuneşti

care-i fulgerau prin minte.

—Nu, nu ştiu. Asta nu e bine. Atit putu si 6pună

Dolly, cu o expresie de dezgust.

—Da, da, dar să nu uiţi ce eşti tu şi ce sint eu... Şi

pe deasupra — adăugă Anna, care, in ciuda

argumentelor

sule şi a sărăciei de argumente a lui Dolly,

recunoştea

parcă, totuşi, că ceea ce vroia nu era bine — nu trebuie

să

uiţi lucrul de căpetenie, şi anume : că eu mă aflu

acum

in altă situaţie decit tine. Pentru tine se pune

chestiunea

dacă doreşti să nu mai ai copii, iar pentru mine —

dacă

237

fmi f-.sU-- ingăduit să doresc a avea. E o mare deosebire. in≫

ţelege că eu, in situaţia mea, nu pot dori asta.

Daria Alexandrovna nu-i mai obiectă nimic. işi dădu

soama dintr-o dată că o prăpastie o despărţea de Arma, că

intre ele se aflau probleme asupra cărora nu vor cădea

de acord niciodată şi că era mai bine să treacă totul sub

tăcere.

XXIV

—Atunci, dacă e cu putinţă, cu atit mai mult trebuit"

*ă-ţi legalizezi situaţia, urmă Dolly.

—Da, dacă e cu putinţă, răspunse deodată Anna, pe

*lt ton, cu glas slab, trist...

—Crezi că divorţul e imposibil ? Mi s-a spus că băr

batul tău ar consimţi...

—Dolly, n-aş vrea să mai vorbim de asta.

■— Bine ! Să nu mai vorbim, se grăbi să spună Daria

Alexandrovna, văzind pe chipul Annei o expresie de adincă

suferinţă. Văd numai că tu priveşti situaţia prea in negru.

—Eu ? Deloc ! Sint foarte veselă şi mulţumită. Vezi

doar, je fais des passions. Veslovski...

—Da. Dar drept să-ţi spun, nu mi-a plăcut tonul lui

Veslovski, mărturisi Daria Alexandrovna ca să

schimbe

vorba.

—De ce ? Asta gidilă vanitatea lui Alexei şi nimic mai

mult. Dar el e un copil şi-1 am in mină. inţelegi, il

conduc

cum vreau. E intocmai ca Grişa al tău... Dolly !

schimbă

Anna vorba dintr-o dată. Spui că văd lucrurile prea

in

negru. Tu nu poţi pricepe. E prea ingrozitor. Eu caut să

nu

văd nimic.

— Mi se pare insă că ar trebui. Se cuvine să faci tot

posibilul.

— Dar ce se poate face ? Nimic. imi spui să mă căsă

toresc cu Alexei, şi că eu nu mă gindesc la asta. Nu mă

gindesc eu ! repetă ea şi se imbujora la faţă. Se sculă in

picioare, işi indreptă spatele, oftă adinc şi incepu să se

plimbe incoace şi incolo prin odaie cu paşi uşori, oprindu-

se din cind in cind. Eu nu mă gindesc ? Nu-i zi, nu-i

ceas in care să nu mă gindesc şi să nu-mi reproşez că mă

gindesc... fiindcă gindunle acestea pot să mă scoată din

minţi. Să mă scoată din minţi ! repetă ea. Cind mă gindesc

la toate astea, nu mai pot dormi fără morfină. Bine, bine !

Să vorbim calm. Mi se spune : să divorţez. Mai intii, el n-ar

consimţi. El e acum sub influenţa contesei Lidia Ivanovna.

Cum stătea dreaptă pe scaun, Daria Alexandrovna, intorcind

capul, o urmărea din ochi pe Anna cu o expresie

de suferinţă şi de compătimire.

—Trebuie să incerci, spuse ea cu glas slab.

—Să zicem c-aş incerca. Şi ce-ar insemna asta ? işi des

tăinui Anna un gind care-i venise desigur in minte

de o

mie de ori şi pe care il ştia pe dinafară. Ar insemna ca

eu,

care-1 urăsc, dar care mă consider totuşi vinovată faţă

de

dinsul şi-1 socot om mărinimos, să mă injosesc

scriindu-i...

- Ei bine, să zicem că fac o sforţare şi-i scriu. Atunci am de

aşteptat un răspuns jignitor sau consimţamintul. Să zicem

că primesc consimţamintul... in timpul acesta Anna se afla

intr-un colţ indepărtat al odăii, unde se opri şi indreptă

perdeaua de la fereastră. Primesc consimţamintul, dar...

băiatul ? Ei n-au să mi-1 dea. Dispreţuindu-mă, copilul o

Hă crească la tatăl său pe care l-am părăsit. inţelege că eu

iubesc, deopotrivă parcă, două fiinţe — pe amindoi mai

mult decit pe mine insămi : pe Serioja şi pe Alexei.

Anna inainta pină in mijlocul odăii şi se opri inaintea

Dariei Aiexandrovna, stringindu-şi pieptul cu miinile.

Trupul său, intr-o rochie albă de casă, părea deosebit de

implinit şi de invoit. işi lăsă capul in pămint şi, cu ochii

umezi, strălucitori, o privi pe sub sprincene pe Dolly, care

tremura toată de emoţie — mică, slăbuţă, vrednică de milă

In camizolul ei peticit, cu boneta de noapte in cap.

— Nu iubesc decit pe aceste două fiinţe, iar una o ex

clude pe cealaltă. Nu le pot uni şi eu numai de asta am

nevoie. in cazul cind acest iucru nu e cu putinţă, restul

nu-e totuna. Absolut totuna ! Are să se sfirşească intr-un

f*;l sau altul. De aceea nu pot şi nici nu-mi place să vor

besc despre asta. Aşadar, nu-mi imputa nimic, nu mă ju

deca. Tu, cu puritatea ta, nu poţi inţelege cit sufăr eu.

Se apropie de Dolly, se aşeză alături de dinsa şi, uitlndu-

se in ochii ei cu o expresie de vinovăţie, ii luă mina.

— Ce crezi ? Ce crezi despre mine ? Nu mă dispreţui !

Nu merit dispreţui tău ! Sint numai o nenorocită. Daci

239

există cineva nefericit pe lume, acela sint eu... zLst Anna şi,

intorcindu-şi faţa de la Doliy, izbucni in plins.

Cind rămase singură, Daria Alexandrovna se inchină

şi se culcă. Atit timp cit stătuseră de vorbă, ii fusese milă

de Anna, din tot sufletul ; dar acum nu se mai putea gindi

la ea. Amintirea casei şi a copiilor i se infăţişă in minte cu

un farmec deosebit, nou pentru dinsa, cu o altă strălucire.

Lumea sa i se păru atit de plăcută şi de scumpă, incit nu

mai vru să petreacă nici o zi de prisos departe de ea şi

hotări ca a doua zi să plece negreşit acasă.

in acelaşi timp, Anna, intorcindu-se in budoarul său,

luă un păhăruţ in care turnă citeva picături dintr-o doctorie

care cuprindea mai cu seamă morfină ; iar după ce

bău şi şezu nemişcată citeva clipe, păşi in dormitor liniştită

şi veselă.

Cind intră in dormitor, Vronski o privi cu iuare-aminte.

Era convins că Anna, care rămăsese atit de mult timp in

odaia Dariei Alexandrovna, avusese o convorbire cu dinsa,

şi acum căuta pe faţa ei urmele acestei convorbiri. Dar in

expresia de stăpinită excitare a chipului său, care tăinuia

ceva, Vronski nu găsi decit conştiinţa propriei ei frumuseţi

şi dorinţa de a-1 impresiona cu frumuseţea cu care

Vronski se deprinsese, şi care incă il stăpinea. Nu vru s-o

intrebe ce anume vorbiseră, nădăjduind că-i va spune ea

insăşi, dar Anna rosti numai :

—imi pare bine că ţi-a plăcut Doily. Nu-i aşa ?

—A, eu o cunosc de mult. Pare o femeie foarte bună,